OCLC55/2007
ID intern unic:  325071
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
CAMERA DE LICENŢIERE
ORDIN Nr. 55
din  13.07.2007
privind completarea şi modificarea  Ordinului Camerei de
Licenţiere nr.12-g din 20 februarie 2006 privind condiţiile de licenţiere şi listele
documentelor suplimentare, ce se anexează la cererile de eliberare a licenţelor pentru
 unele genuri de activitate
Publicat : 31.08.2007 în Monitorul Oficial Nr. 136-140     art Nr : 525
    În conformitate cu art. 7 alin. (2) din Legea nr. 451-XV din 30 iulie 2001 privind licenţierea unor genuri de activitate (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.26-28, art. 95), Legea nr. 407-XVI din 21.12.2006 cu privire la asigurări  (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.47-49, art. 213), Legea nr. 414-XVI din 22.12.2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă  pentru pagube produse de autovehicule (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.32-35, art.112), precum şi Legea nr.423-XVI din 22.12.2006 privind modificarea şi completarea Legii nr.1100-XIV din 30.06.2000 cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.14-17, art.46), 
ORDON:
    În Ordinul Camerei de Licenţiere nr.12-g din 20 februarie 2006 privind condiţiile de licenţiere şi listele documentelor suplimentare, ce se anexează la cererile de eliberare a licenţelor pentru unele genuri de activitate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr. 70-72, art. 260), înregistrat la Ministerul Justiţiei la 6 aprilie 2006 sub nr. 444,
    a) pct.4.„Activitatea în domeniul asigurărilor; activitatea de administrare a activelor fondurilor nestatale de pensii” se expune în următoarea redacţie:
„4.Activitatea în domeniul asigurărilor;
activitatea de administrare a activelor fondurilor nestatale de pensii
„I. Activitatea de asigurare şi/sau reasigurare
Condiţiile de licenţiere
    1.Desfăşurarea activităţii licenţiate în conformitate cu cadrul legislativ şi normativ.
    2. Desfăşurarea activităţii de asigurare şi/sau reasigurare în limitele categoriilor şi  claselor de asigurare pentru care a fost eliberată licenţa.
    3. Respectarea cerinţelor privind solvabilitatea şi stabilitatea financiară.
    4. Respectarea modului stabilit de formare şi plasare a rezervelor tehnice şi matematice.
    5. Executarea obligaţiilor contractuale asumate în baza contractelor de asigurare şi reasigurare.
    6. Dispunerea de dotare cu tehnică de calcul şi software adecvată şi de personal calificat, care să permită ţinerea unor  evidenţe detaliate a documentelor de asigurare şi centralizarea informaţiilor şi/sau a datelor colectate (pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto).
    7. Prestarea serviciilor de asigurare obligatorie de răspundere civilă  auto (internă şi externă) se efectuează exclusiv în încăperile amenajate  ale asigurătorilor sau intermediarilor de asigurare, dotate cu aparate de casă şi tehnică  de calcul, care să permită înregistrarea contractelor, ţinerea evidenţei şi transmiterea  informaţiei către baza de date centralizată  a asigurătorului, a Biroului Naţional al Asigurătorului de Autovehicule  şi a autorităţii de supraveghere.”
    Notă:  (Punctul 6 şi 7  se aplică din data intrării în vigoare a Legii nr.414-XVI din 22.12.2006, M.O. nr.32-35, din 09.03.2007 cu privire la asigurarea obligatorie de     răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule).
Lista documentelor suplimentare,
ce se anexează la cererea de eliberare a licenţei
    „1. Copia actului de proprietate sau contractului de locaţiune a imobilului unde se va desfăşura activitatea licenţiată.
    2. Copia certificatului bancar ce confirmă depunerea integrală a capitalului social minim.
    3. Declaraţia scrisă despre provenienţa  mijloacelor depuse în capitalul social.
    4. Condiţiile de asigurare pentru fiecare clasă de asigurare separat la care se anexează modelele contractelor şi poliţelor de asigurare, tarifelor de asigurare şi structurii lor.
    5.  Baza tehnică pentru calculul primelor de asigurare şi al rezervelor tehnice, legalizată de actuar (cu excepţia activităţii de reasigurare exclusivă).
     6. Programul de reasigurare propus pentru a susţine clasa de asigurare, inclusiv detalii privind proprietatea şi poziţia financiară a reasigurătorului.
   7. Business-planul potrivit categoriei şi clasei de asigurări, întocmit pentru primii trei ani financiari, care să includă: prognoza cheltuielilor de gestiune, în special a cheltuielilor generale curente şi a comisioanelor, prognoza primelor de asigurare şi a despăgubirilor de asigurare, calculul resurselor financiare destinate acoperirii obligaţiilor de asigurare şi a marjei de solvabilitate, politica de investiţii, portofoliul de active, evaluarea şi diversificarea activelor, managementul riscului.” 
    8. Ordinul de numire a reprezentantului de despăgubiri în filială şi/sau reprezentanţă sau contractul de mandat (brokerul de asigurare şi/sau reasigurare) privind atribuţiile de reprezentant de despăgubiri (pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto internă).
    9. Confirmarea, emisă de Biroul Naţional al Asigurătorilor de autovehicule privind depunerea contribuţiei iniţiale în fondul de compensare şi a cotei-părţi în garanţia bancară externă (pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto externă). 
    Notă: (Punctele 8, 9 se aplică din data intrării în vigoare a Legii nr.414-XVI din 22.12.2006, M.O. nr.32-35, din 09.03.2007 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule).”
II. Activitatea de intermediere în asigurări şi/sau reasigurări  a brokerului
Condiţii de licenţiere
    1. Desfăşurarea activităţii licenţiate în conformitate cu cadrul legislativ şi normativ.
    2. Desfăşurarea doar a activităţii de broker de asigurare şi/sau de reasigurare.
Lista documentelor suplimentare,
ce se anexează la cererea de eliberare a licenţei
    1. Copia actului de proprietate sau contractului de locaţiune a imobilului unde se va desfăşura activitatea licenţiată.
    2. Copia contractului de asigurare de răspundere civilă profesională.
    3. Copia certificatului bancar ce confirmă depunerea integrală a capitalului social.
    4. Lista personalului cu anexarea copiilor diplomelor de studii.
    b) pct.9.„Fabricarea alcoolului etilic, producţiei alcoolice, berii şi/sau păstrarea, comercializarea angro a alcoolului etilic, a producţiei alcoolice şi a berii produse de     producătorii autohtoni ” se modifică după cum urmează:
    în „Condiţiile de licenţiere”:
    poz.2, după cuvîntul “computerizată” se completează cu cuvintele: “şi ţinerea evidenţei zilnice”;
    poz.6 se exclude;
    poz.7 se expune în următoarea redacţie: “7. Marcarea în modul stabilit a producţiei alcoolice cu „Marca comercială de stat” sau cu „Timbru de acciz. Marca comercială de stat.”;     
   poz.10 se expune în următoarea redacţie: “Fabricarea şi/sau păstrarea, comercializarea angro a alcoolului etilic, producţiei alcoolice, berii, în limita prognozei sortimentului la producţia planificată spre fabricare şi/sau comercializare în perioada de valabilitate a licenţei, prezentată Camerei de Licenţiere în două exemplare (unul dintre care ulterior se remite Agenţiei Agroindustriale „Moldova-Vin”);
    se completează cu poz.15 şi poz.16 cu următorul cuprins:
    „15.Îmbutelierea băuturilor alcoolice tari, cu excepţia divinurilor, numai în sticle cu dopuri nereturnabile tip gualo.”;
    „16.Neadmiterea utilizării sticlelor returnabile pentru îmbutelierea producţiei alcoolice.”
    în „Lista documentelor suplimentare,  ce se anexează la cererea de eliberare a licenţei”:
    poz.3 se exclude;
   poz.4 se expune în următoarea redacţie: “Avizul expertizei tehnice efectuate de Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Producţiei Alcoolice şi Camera de Licenţiere, cu indicarea datelor privind dotarea tehnică şi metrologică, utilajului tehnologic, ce permite fabricarea alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice corespunzătoare cerinţelor documentaţiei normative, actelor care confirmă înregistrarea acestuia în modul stabilit de legislaţie şi a documentelor care confirmă dreptul de proprietate asupra  capacităţilor de producţie, suficiente pentru desfăşurarea activităţilor în sortimentul pentru care se solicită licenţă (pentru fabricare)”;
    poz.5 se expune în următoarea redacţie: “Prognoza sortimentului la producţia planificată spre fabricare şi/sau comercializare în perioada de valabilitate a licenţei.”

    Directorul general
    al Camerei de Licenţiere                                                    Zinaida CHISTRUGA

    Nr. 55-g. Chişinău, 13 iulie 2007.