*HGC1465/2003 Versiunea originala
ID intern unic:  325726
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 1465
din  08.12.2003
cu privire la aprobarea Regulilor de înlocuire
a produselor nealimentare şi a termenelor de garanţie
Publicat : 19.12.2003 în Monitorul Oficial Nr. 248     art Nr : 1530
În conformitate cu Legea nr. 105-XV din 13 martie 2003 privind protecţia consumatorilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 126-131, art. 507), Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă:
Regulile de înlocuire a produselor nealimentare, conform anexei nr. 1;
Lista produselor nealimentare de calitate adecvată care nu pot fi înlocuite cu  produse similare, conform anexei nr.2 ;
Lista produselor de folosinţă îndelungată şi termenele minime de garanţie stabilite pe grupe de produse, conform anexei nr.3.
2. Se stabileşte că:
la importul produselor de folosinţă îndelungată, agenţii economici sînt obligaţi să încheie cu întreprinderile producătoare sau cu reprezentanţii oficiali ai acestora contracte pentru deservirea tehnică a numitelor produse pe teritoriul ţării  în perioada de garanţie şi postgaranţie;
agenţii economici care comercializează produse de folosinţă îndelungată sînt obligaţi să încheie cu întreprinderile specializate în deservirea tehnică şi reparaţia  produselor de folosinţă îndelungată contracte pentru deservirea  tehnică a produselor comercializate. Întreprinderile producătoare pot să efectueze de  sine stătător reparaţia şi deservirea produselor de folosinţă îndelungată;
agenţii economici care comercializează produse de folosinţă îndelungată şi piese de schimb aferente, precum şi cei care prestează servicii de reparaţie a produselor de folosinţă îndelungată, sînt obligaţi să acorde termene de garanţie nu mai mici decît termenele minime prevăzute în anexa nr. 3.
3. Se abrogă:
Hotărîrea Guvernului  nr. 329 din 23 mai 1995  "Cu privire la aprobarea Regulilor de preschimbare a mărfurilor nealimentare, procurate în reţeaua de comerţ cu amănuntul" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr. 38-39, art. 287);
punctul 4 al Hotărîrii Guvernului nr. 1010 din 31 octombrie 1997 "Cu privire la aprobarea Regulilor comerţului de consignaţie" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.79-80, art.814).

    Prim-ministru                                                                Vasile TARLEV
    Contrasemnată:
    Ministrul economiei                                                      Marian Lupu
    Ministrul industriei                                                       Mihail Garştea
    Ministrul sănătăţii                                                        Andrei Gherman
    Ministrul justiţiei                                                          Vasile Dolghieru

    Chişinău, 8 decembrie 2003.
    Nr. 1465.

Anexa nr.1
la Hotărîrea Guvernului  nr. 1465
din 8 decembrie 2003
R E G U L I  L E
de înlocuire a produselor nealimentare
    
Prezentele reguli sînt elaborate în conformitate cu Legea nr. 105-XV din 13 martie 2003 privind protecţia consumatorilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 126-131, art. 507) şi stabilesc modul şi condiţiile de înlocuire a produselor nealimentare (în continuare - produse), fiind executorii pentru toţi agenţii economici care desfăşoară activitate comercială în relaţiile cu consumatorii, indiferent de forma de proprietate.
I. Dispoziţii generale
1. Agentul economic care comercializează produse consumatorilor (în continuare - vînzător) este obligat:
să ofere consumatorilor numai produse care corespund cerinţelor prescrise şi/sau declarate;
să prezinte informaţia despre produs sau serviciu, în conformitate cu prevederile art.20 din legea sus-numită;
să informeze consumatorii despre întreprinderile care efectuează deservirea tehnică şi reparaţia produselor de folosinţă îndelungată comercializate în perioada de garanţie şi postgaranţie;  
să îndeplinească prevederile tuturor actelor legislative şi normative ce reglementează activitatea de comerţ.  
2. În cazul în care sînt depistate deficienţe ale produselor comercializate consumatorilor, despre care consumatorul nu a fost informat şi acestea nu-i sînt imputabile, consumatorul, în cadrul termenului de garanţie sau termenului de valabilitate, iar pentru vicii ascunse - pe durata de funcţionare,  prin depunerea reclamaţiei către vînzător poate pretinde, la opţiunea sa:
înlăturarea gratuită a deficienţelor produsului;
înlocuirea gratuită a produsului necorespunzător cu un produs similar de calitate adecvată;
înlocuirea cu un produs similar de alt model;
reducerea corespunzătoare a preţului produsului necorespunzător;
restituirea contravalorii produsului necorespunzător;
recuperarea prejudiciului, inclusiv prejudiciului moral.
În cazul achiziţionării produselor  ce au fost în folosinţă, pretenţiile consumatorului, specificate la acest punct, se satisfac cu acordul ambelor părţi.
3. Vînzătorul este în drept să refuze satisfacerea pretenţiilor consumatorului în cazul în care va prezenta dovezi (în baza expertizei), în termen de 14 zile calendaristice de la data depunerii reclamaţiei, că deficienţele  produselor  au apărut ca urmare a nerespectării de către consumator a instrucţiunilor de manipulare, instalare, utilizare sau a nerespectării regulilor de transportare şi păstrare prevăzute în documentaţia de însoţire a produselor.
4. În cazul în care este necesară  expertiza produsului reclamat, vînzătorul o va efectua din contul său. Consumatorul este în drept să participe la expertiză personal sau prin reprezentanţii săi.
5. Vînzătorul prezintă consumatorului refuzul de a satisface pretenţiile acestuia în formă scrisă, anexînd copia rezultatelor expertizei.
6. Expertiza se efectuează la solicitarea vînzătorului, de către:
Camera de Comerţ şi Industrie şi subdiviziunile ei teritoriale;
laboratoarele din cadrul Sistemului Naţional de Certificare, în conformitate cu lista aprobată prin hotărîre a Departamentului Standardizare şi Metrologie;
laboratoarele din cadrul sistemului sănătăţii (serviciul sanitaro-epidemiologic) în conformitate cu lista aprobată de Ministerul Sănătăţii;
Camera de Stat pentru Supravegherea Marcării de pe lîngă Vistieria de Stat - pentru materiale preţioase;
Comisia de expertiză, formată din reprezentanţii vînzătorului, producătorului,  Camerei de Comerţ şi Industrie şi subdiviziunilor ei teritoriale, cu participarea consumatorului.    
Produsele reclamate nu pot fi expertizate de laboratorul care a efectuat încercările produsului sau serviciului respectiv, în scopul evaluării conformităţii.
În cazul intentării unei  acţiuni de judecată referitor la repararea prejudiciului, expertiza este efectuată de laboratoarele sus-menţionate, la solicitarea consumatorului.
II. Modul de remediere, înlocuire, reducere a preţului şi restituire a
contravalorii produselor necorespunzătoare
7. Vînzătorul asigură toate operaţiile şi suportă toate cheltuielile necesare repunerii în funcţiune, remedierii deficienţelor sau înlocuirii produselor şi serviciilor necorespunzătoare în cadrul termenului de garanţie sau termenului de valabilitate, iar pentru vicii ascunse - în cadrul duratei de funcţionare, precum şi cheltuielile ocazionate de transportare, manipulare, diagnosticare, expertizare, demontare etc., ceea ce nu-l exonerează pe producător de răspundere în relaţiile sale cu vînzătorul.
8. În cazul în care consumatorul a solicitat, în perioada de garanţie, remedierea deficienţelor  produsului, care nu-i sînt imputabile, acestea urmează a fi remediate de către vînzător sau întreprinderea care efectuează deservirea tehnică a produselor comercializate în perioada de garanţie sau în termenul stabilit prin contract  în maximum 14 zile calendaristice din momentul depunerii reclamaţiei.
9. Timpul de nefuncţionare,  din cauza remedierii deficienţelor produsului,  prelungeşte, în mod corespunzător, termenul de garanţie şi curge din momentul sesizării în scris a vînzătorului pînă la aducerea produsului în stare de funcţionare corespunzătoare.
10. În cazul reţinerii produsului pentru remediere sau înlocuire, vînzătorul este obligat să elibereze consumatorului o dovadă în formă scrisă, care să conţină elementele de identificare a sa şi a produsului reţinut, precum şi termenul de soluţionare a reclamaţiei.
11. Vînzătorul este obligat, în cazul produselor electrice de folosinţă îndelungată,  la prezentarea de către consumator a pretenţiei  întemeiate referitor la deficienţele produsului, care nu-i sînt imputabile şi care urmează a fi remediate, să pună la dispoziţia acestuia gratuit, în termen de 3 zile, un produs similar pe perioada  reparaţiei, suportînd şi cheltuielile de transportare şi manipulare.
12. La înlăturarea deficienţelor prin înlocuirea unei piese de schimb sau a unei părţi componente a produsului, pentru care sînt stabilite termene de garanţie, termenul de garanţie pentru noile piese de schimb sau părţile componente se calculează din ziua eliberării produsului reparat către consumator.
13. În cazul în care consumatorul solicită înlocuirea produsului necorespunzător, vînzătorul este obligat să înlocuiască produsul în termenul maxim 14 zile calendaristice din ziua înaintării reclamaţiei. Acest termen poate fi prelungit numai cu acordul consumatorului şi stipulat în contract.
14. În cazul în care consumatorul a solicitat înlocuirea de către vînzător a produsului necorespunzător cu un produs similar de alt model, se recalculează, respectiv, preţul de cumpărare.
15. Reducerea preţului şi suma reducerii la produsele necorespunzătoare se face cu acordul ambelor părţi (vînzător - consumator).
16.  În cazul în care consumatorul a solicitat, în perioada de garanţie, restituirea contravalorii produsului necorespunzător, el este obligat să restituie produsul, iar vînzătorul este obligat (dacă nu a făcut dovada vinei consumatorului la apariţia defectelor, în conformitate cu prevederile pct. 3 şi pct.6 ale prezentelor Reguli) să-i restituie costul produsului la preţul lui în ziua examinării reclamaţiei - în cazul în care preţul s-a majorat şi la preţul la ziua procurării - în cazul în care preţul s-a redus.
17. În cazul în care produsul necorespunzător a provocat consumatorului prejudiciu, inclusiv moral, el este în drept să se adreseze instanţei de judecată în vederea recuperării lui.
18. În cazul depistării deficienţelor unor articole, ce constituie elemente separate în diverse garnituri, seturi şi care au termenele lor de garanţie, consumatorul este în drept să înainteze una din revendicările stipulate la pct. 2 al prezentelor Reguli, atît în privinţa întregii garnituri, întregului set, cît şi a unor piese defectate.
III. Modul de depunere a reclamaţiilor
19. Consumatorii depun reclamaţiile, referitor la produsele necorespunzătoare,  iniţial, vînzătorului spre remediere, înlocuirea gratuită sau obţinerea contravalorii lor în perioada termenului de garanţie sau a termenului de valabilitate.
20. Odată cu depunerea reclamaţiei consumatorul prezintă bonul de casă sau alt document care confirmă efectuarea cumpărăturii.
21. În cazul în care consumatorul nu este de acord cu rezultatele examinării reclamaţiei sau i s-a refuzat satisfacerea ei, el este în drept să se adreseze organelor abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor sau, conform procedurii civile, în instanţa de judecată, anexînd la petiţie copia răspunsului vînzătorului.
IV. Modul de înlocuire a produselor de calitate corespunzătoare
22. Consumatorul este în drept, în termen de 14 zile de la data procurării, să ceară vînzătorului înlocuirea unui produs  de calitate corespunzătoare cu un alt produs de calitate similară celui procurat, dacă acest produs nu-i convine ca formă, gabarite, model, mărime, culoare sau nu-l poate utiliza conform destinaţiei din diverse alte cauze.
23. Dacă produsul necesar pentru înlocuire lipseşte, consumatorul are dreptul să rezilieze contractul, iar vînzătorul este obligat să-i restituie contravaloarea produsului.
24. Cererea consumatorului de a i se înlocui produsul sau de a i se restitui  contravaloarea lui urmează să fie executată dacă produsul nu a fost utilizat, nu şi-a pierdut calităţile de consum, şi-a păstrat toate sigiliile (în cazul în care acestea existau iniţial) şi dacă se prezintă probe că a fost cumpărat de la vînzătorul respectiv.
V. Reguli specifice privind înlocuirea produselor
pentru care nu este stabilit termen de garanţie
25. Termenul stabilit pentru depunerea reclamaţiilor privind deficienţele produselor  pentru care nu este stabilit termen de garanţie este de 30 zile de la data vînzării acestora. Reclamaţia se depune la vînzător, care este obligat să o primească şi să o soluţioneze, daca este depusă în acest termen.
26. Data achiziţionării produsului se stabileşte în  baza bonului de casă sau  oricărui alt document care confirmă achiziţionarea produsului sau în baza altor mijloace care pot permite stabilirea datei şi a locului de achiziţionare.
27. Reclamaţiile consumatorilor se primesc doar în cazul în care aceştia prezintă, împreună cu produsul reclamat, elementele necesare identificării înscrise pe etichetă, ambalaj sau imprimate pe produs.
28. Reclamaţiile întemeiate şi înaintate, în termenul stabilit la pct.25 al prezentelor Reguli, referitor la produsele necorespunzătoare pentru care nu este stabilit termen de garanţie, vor fi soluţionate de vînzător prin înlocuirea imediată a produselor cu deficienţe cu altele de calitate corespunzătoare sau prin restituirea contravalorii acestora.
29. Deficienţele pentru care  se aplică măsuri de remediere, înlocuire sau restituire a contravalorii produselor cărora nu le este stabilit termen de garanţie:          
Fire si ţesături textile, lenjerie de pat, tricotaje, confecţii textile
Fire neuniforme, culoare nefixată; rezistenţă slabă a vopsirii sau a imprimeurilor; necorespunderea conţinutului de fibre sintetice şi naturale normelor igienice în vigoare; decolorare prin spălare sau prin frecare; modificări dimensionale peste limitele admise; cusături desfăcute sau ochiuri scăpate, miros specific de substanţe chimice ce provoacă senzaţii neplăcute; stări alergice şi iritare.
Confecţii din piele şi din blană
Rezistenţă necorespunzătoare a cusăturilor; vopsire fixată necorespunzător; detalii cu rezistenţă scăzută la rupere; miros specific de substanţe chimice ce provoacă senzaţii neplăcute; stări alergice şi iritare.
Articole de marochinărie
Închizătoare şi accesorii metalice defecte sau cu acoperiri nerezistente; migrarea coloranţilor; rame şi curele de susţinere insuficient consolidate.
Articole de galanterie, pasmanterie
Fire neuniforme; rezistenţă scăzută la vopsire.
Articole textile de uz gospodăresc (pături, prosoape, covoare, perdele, huse, muşama, ţesături decorative, feţe de masă din clorură de polivinil, folii din clorură de polivinil, ambalaje textile)
Rezistenţă scăzută a vopsirii şi la frecare; miros specific de substanţe chimice ce provoacă senzaţii neplăcute; stări alergice şi iritare.
Jocuri şi jucării
Necorespunderea etichetării cu vîrsta copiilor cărora le sînt destinate; desprinderea elementelor componente; blocări ale elementelor în mişcare; funcţionarea necorespunzătoare a dispozitivelor componente; rezistenţă scăzută a vopselelor la acţiunea substanţelor chimice, sudorii, salivei; miros simţitor de substanţe chimice.
Articole şcolare şi de papetărie
Foi lipsă, duble, inversate, netipărite sau străine de produs; neuniformitatea urmei lăsate pe hîrtie; zgîrieturi, întreruperi.
Sticlărie, porţelan şi ceramică de menaj
Decor sau luciu nefixat.
Articole de uz casnic (vase de uz casnic din tablă şi din fontă, tacîmuri, cuţite, ustensii de bucătărie)
Exfolierea acoperirilor; accesorii insuficient consolidate.
Corpuri de iluminat (lustre, veioze, lampadare)
Defectare apărută înaintea expirării duratei minime de funcţionare declarată de producători. Legături electrice interne întrerupte, îmbinări nerezistente.
Articole şi echipament sportiv şi de agrement
Desprinderi ale elementelor componente, exfolieri ale peliculei protectoare, excentricităţi, deformări remanente.
Alte materiale şi confecţii ce ţin de contact cu organismul omului
Apariţia stărilor alergice şi de iritare în timpul folosirii acestor obiecte, miros specific de substanţe chimice ce provoacă senzaţii neplăcute.
Anexa nr.2
la Hotărîrea Guvernului  nr. 1465
din 8 decembrie 2003
L I S T A
produselor nealimentare de calitate adecvată
care nu pot fi înlocuite cu  produse similare
1.  Articole din metale preţioase, pietre scumpe şi semipreţioase.
2.  Lenjerie pentru adulţi şi copii.
3.  Costume de baie, slipuri.
4.  Chiloţi pentru adulţi şi copii, inclusiv chiloţi pentru sport.
5.  Articole pentru nou-născuţi şi copii de creşă.
6.  Lenjerie de pat.
7.  Articole de toaletă pentru femei.
8.  Ciorapi, şosete.
9.  Articole textile (feţe de masă, şerveţele de masă, şervete, băsmăluţe etc.).
10.  Cosmetică şi parfumerie.
11.  Produse chimice de uz casnic.
12.  Articole din mase plastice pentru prepararea şi păstrarea alimentelor.
13.  Articole de igienă individuală.
14.  Ţesături de toate tipurile de fibre şi alte textile comercializate la metru.
          
Anexa nr.3
la Hotărîrea Guvernului nr.1465
din 8 decembrie 2003
LISTA
produselor de folosinţă îndelungată, a serviciilor şi termenele
minime de garanţie stabilite pe grupe de produse

Nr.
d/o
Denumirea produselor

Termenul minim de garanţie

1
2
3
1.

Autovehicule (autoturisme, autocamioane, autobuze, microbuze, motociclete, motorete, scutere, biciclete şi fotolii rulante cu motor, bărci cu motor, tractoare şi alte maşini agricole, maşini de tuns iarba etc.)

 
 
18 luni
2.

Vehicule fără motor (rulote şi remorci, biciclete, fotolii rulante)

18 luni
3. Aparate electrice sau mecanice de uz casnic:

    maşini de spălat rufe sau vase, storcătoare centrifuge, maşini de uscat rufe, maşini de cusut sau de tricotat, aspiratoare de praf, aparate de climatizare sau de încălzire, boilere, electropompe, ventilatoare, uscătoare de păr, aparate de ras sau de tuns, fiare de călcat, maşini de gătit, cuptoare cu microunde, grătare, hote de bucătărie, roboti de bucătărie, rîşniţe de cafea, aparate de masaj sau de îngrijire a pielii, scule electromecanice gospodăreşti, maşini de scris, cîntare, aparate de fotografiat şi de mărit, aparate de filmat şi de proiecţie, ceasornice etc.;

 
 
 
 
 
 
 
12 luni
 

    frigidere, congelatoare şi lăzi frigorifice

24 luni
4.

Aparate audio, video şi muzicale (aparate radio, televizoare, radiocasetofoane, magnetofoane, aparate video de vizionare şi înregistrare, camere video, pick-upuri, combine audio şi video, aparate de redare CD, instrumente muzicale clasice, electrice sau electronice, amplificatoare şi aparate de sincronizare etc.)

 
 
 
12 luni
5.

Tehnică de calcul şi aparatură pentru comunicaţii (calculatoare electronice, imprimante, teletexte, videotexte, telefoane, radiotelefoane, aparate telex sau fax, antene de satelit, dispozitive antifurt etc.)

 
 
12 luni
6.

Aparate de încălzit şi de gătit cu combustibili gazoşi, lichizi sau solizi (maşini de încălzit şi/sau de gătit, cazane sau boilere de încălzit apa, radiatoare etc.)

 
12 luni
7.

Aparate medicale pentru uz personal

12 luni
8.

Mobilier, articole sportive şi de agrement, din lemn

12 luni
9.

Anvelope auto, moto, velo

12 luni
10.

Acumulatoare auto, moto

18 luni
11.

Servicii de reparaţie a produselor de folosinţă îndelungată în perioada postgaranţie

6 luni
12.

Articole din metale preţioase, pietre scumpe şi semipreţioase

24 luni