LPM180/2008
ID intern unic:  328963
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 180
din  10.07.2008
cu privire la migraţia de muncă
Publicat : 29.08.2008 în Monitorul Oficial Nr. 162-164     art Nr : 598     Data intrarii in vigoare : 01.01.2009
    MODIFICAT
   
LP121 din 23.06.17, MO244-251/14.07.17 art.395; în vigoare 14.09.17
    LP80 din 05.05.17, MO162-170/26.05.17 art.284
    LP23 din 10.03.17, MO119-126/14.04.17 art.187
   
LP283 din 16.12.16, MO472-477/27.12.16 art.951; în vigoare 27.06.17
    LP244 din 03.11.16, MO453-458/23.12.16 art.895
   
LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195
   
LP109 din 04.06.10, MO131-134/30.07.10 art.443

    NOTĂ:
   
În textul legii , sintagma „Camera de Licențiere”, la orice formă gramaticală, se substituie cu sintagma „organul de licențiere” la forma gramaticală corespunzătoare prin LP80 din 05.05.17, MO162-170/26.05.17 art.284
    În textul legii, sintagma „Ministerul Afacerilor Interne” se înlocuieşte cu sintagma „autoritatea competentă pentru străini”, iar textul „contract de colaborare” se înlocuieşte cu textul „acord de colaborare” prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195




    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
    Articolul 1. Noţiuni principale
    În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni se definesc astfel:
    migraţia de muncă - deplasarea benevolă a cetăţenilor Republicii Moldova peste hotare, precum şi sosirea benevolă a străinilor pe teritoriul Republicii Molodva, în scopul desfăşurării unor activităţi provizorii de muncă;
    [Art.1 noţiunea modificată prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    [Art.1 noţiunea "cota de imigrare în scop de muncă " exclusă prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    lucrător imigrant
– străin autorizat să desfăşoare o activitate provizorie de muncă pe teritoriul Republicii Moldova;
    [Art.1 noţiunea modificată prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    lucrător emigrant – cetăţean al Republicii Moldova, cu domiciliul permanent pe teritoriul acesteia, care s-a deplasat în mod voluntar în altă ţară cu scopul de a desfăşura o activitate provizorie de muncă;
    lucrător detaşat – angajat al unei persoane juridice străine, cu sediul pe teritoriul unui alt stat, trimis să desfăşoare o activitate de muncă în Republica Moldova ori angajat al unei persoane juridice străine, cu sediul pe teritoriul unui alt stat, trimis să desfăşoare o activitate de muncă la una din reprezentanţele ori filialele sale aflate pe teritoriul Republicii Moldova;
    lucrător sezonier – străin/cetăţean al Republicii Moldova angajat pe teritoriul Republicii Moldova/al altui stat în baza unui contract individual de muncă cu durata determinată sau la o muncă determinată efectuată într-o anumită perioadă a anului calendaristic;
    [Art.1 noţiunea modificată prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    lucrător frontalier – cetăţean al unui stat care are frontieră comună cu Republica Moldova, încadrat în muncă în zona de frontieră pe teritoriul Republicii Moldova, şi cetăţean al Republicii Moldova încadrat în muncă în zona de frontieră a statului cu frontiera comună cu Republica Moldova şi care se întoarce zilnic sau cel puţin o dată în săptămînă pe teritoriul statului în care îşi are domiciliul permanent şi al cărui cetăţean este;
    intermediar străin – persoană juridică, indiferent de forma juridică de organizare şi tipul de proprietate, învestită cu dreptul de intermediere şi recrutare a lucrătorilor străini;
    acord de colaborare – acord încheiat între angajatorul sau intermediarul autorizat al unei părţi şi angajatorul sau intermediarul altei părţi contractante privind drepturile şi obligaţiile părţilor în vederea prestării serviciilor de selectare a forţei de muncă şi de angajare în cîmpul muncii.
    Articolul 2. Obiectul de reglementare
    Prezenta lege reglementează desfăşurarea activităţilor de muncă provizorii ale lucrătorilor imigranţi, condiţiile de acordare, prelungire şi revocare a dreptului la muncă şi a dreptului de şedere provizorie în scop de muncă, precum şi condiţiile de angajare provizorie în muncă a cetăţenilor Republicii Moldova în străinătate.
    Articolul 3. Sfera de aplicare a prezentei legi
    (1) Prevederile prezentei legi se extind asupra străinilor sosiţi pe teritoriul Republicii Moldova în scopul desfăşurării unor activităţi provizorii de muncă, asupra persoanelor fizice şi persoanelor juridice, indiferent de forma juridică de organizare şi tipul de proprietate, asupra autorităţilor administraţiei publice, asupra cetăţenilor Republicii Moldova care emigrează provizoriu în străinătate în scopul angajării în muncă.
    [Art.3 al.(1) modificat prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    (2) Nu cad sub incidenţa prezentei legi următoarele categorii de persoane:
    a) personalul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, al organizaţiilor internaţionale acreditate în Republica Moldova şi membrii familiilor lor;
    b) jurnaliştii străini acreditaţi în Republica Moldova;
    c) oamenii de creaţie şi lucrătorii din cultură, sosiţi pentru o perioadă de scurtă durată (pînă la 90 zile), precum şi personalul colectivelor artistice, inclusiv cel administrativ şi de deservire, plecat/sosit în turneu;
    [Art.3 al.(2), lit.c) modificată prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    d) lucrătorii liber-profesionişti (persoanele care exercită profesii libere);
    d1) străinii sosiţi pentru activităţi de cercetare ştiinţifică în cadrul proiectelor europene sau internaţionale, cu excepţia celor sosiţi la muncă în baza contractului individual de muncă;
    [Art.3 al.(2), lit.d1) introdusă prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    e) marinarii;
    f) persoanele sosite/plecate la studii, inclusiv în cadrul schimbului de elevi, precum şi pentru formare profesională neremunerată sau pentru perfecţionare;
    [Art.3 al.(2), lit.f) în redacţia LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
   
f1) studenţii antrenaţi în perioada vacanţelor în diferite programe educaţional-culturale în străinătate;
    [Art.3 al.(2), lit.f1) introdusă prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    g) străinii cu domiciliul permanent în Republica Moldova;
    [Art.3 al.(2), lit.g) modificată prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    h) cetăţenii Republicii Moldova cu domiciliul permanent în străinătate;
    h1) străinii titulari ai dreptului de şedere permanentă pe teritoriul Republicii Moldova;
    [Art.3 al.(2), lit.h1) introdusă prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
   
h2) străinii cu drept de şedere provizorie pentru reîntregirea familiei;  
    [Art.3 al.(2), lit.h2) introdusă prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
   
h3) străinii toleraţi, pe perioada în care li s-a acordat tolerarea rămînerii pe teritoriul Republicii Moldova;
    [Art.3 al.(2), lit.h3) introdusă prin LP244 din 03.11.16, MO453-458/23.12.16 art.895]
    i) deservenţii şi salariaţii cultelor religioase;
    j) persoanele pentru care, conform tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, este stabilit un alt mod de angajare;
    k) persoanele aflate în vizite de afaceri, persoanele transferate temporar de către o persoană juridică străină dintr-un stat membru al Uniunii Europene, stagiarii absolvenţi de studii superioare, vînzătorii profesionişti, prestatorii de servicii contractuale, profesioniştii independenţi, definiţi la art. 3 din Legea nr. 200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova;
    [Art.3 al.(2), lit.k) introdusă prin LP23 din 10.03.17, MO119-126/14.04.17 art.187]
   
l) persoanele cu funcții de conducere din cadrul unei persoane juridice cu activități în domeniul tehnologiei informației și specialiștii din domeniul tehnologiei informației.
    [Art.3 al.(2), lit.l) introdusă prin LP121 din 23.06.17, MO244-251/14.07.17 art.395; în vigoare 14.09.17]
Capitolul II
IMIGRAREA ÎN REPUBLICA MOLDOVA ÎN  SCOP
DE MUNCĂ A STRĂINILOR
    [Capitolul II, titlul modificat prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    Articolul 4. Condiţii de imigrare în Republica Moldova 
                       în scop de muncă
    (1) În Republica Moldova, imigrarea în scop de muncă a străinilor se efectuează în funcţie de necesităţile economiei naţionale în forţă de muncă calificată în cazul în care ocuparea locurilor de muncă vacante nu poate fi asigurată din resursele umane autohtone, în conformitate cu prevederile prezentei legi, ale altor acte normative şi ale tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.
    [Art.4 al.(1) modificat prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    (2) Statul asigură, conform legislaţiei în vigoare, protecţia lucrătorilor imigranţi fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială.
    (3) Străinii sosiţi la muncă în baza contractelor individuale de muncă pot fi angajaţi doar la un singur angajator şi pot ocupa exclusiv locurile de muncă vacante, înregistrate de către angajatorul respectiv la agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă (denumită în continuare agenţie teritorială).
    [Art.4 al.(3) modificat prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    [Art.4 al.(4) abrogat prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    (5) Pe teritoriul Republicii Moldova, străinii îşi desfăşoară activităţile de muncă în baza unui permis de şedere provizorie în scop de muncă.
    [Art.4 al.(5) modificat prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    (6) Evidenţa lucrătorilor imigranţi este ţinută de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (denumită în continuare Agenţia Naţională), în modul stabilit.
    Articolul 5. Acordarea şi prelungirea dreptului la muncă
                       şi a dreptului de şedere provizorie în scop
                       de muncă
    (1) Dreptul la muncă se acordă străinului prin decizia privind acordarea dreptului la muncă emisă de Agenţia Naţională. Dreptul de şedere provizorie în scop de muncă se acordă prin decizia privind acordarea dreptului de şedere provizorie în scop de muncă emisă de autoritatea competentă pentru străini.
    [Art.5 al.(1) modificat prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    (2) Decizia privind acordarea dreptului la muncă serveşte drept temei pentru emiterea deciziei privind acordarea dreptului de şedere provizorie în scop de muncă.
    (3) Dreptul la muncă şi dreptul de şedere provizorie în scop de muncă se acordă următoarelor categorii de persoane:
    a) lucrătorilor imigranţi;
    b) lucrătorilor detaşaţi;
    c) lucrătorilor sezonieri;
    d) lucrătorilor frontalieri;
    e) altor categorii prevăzute de acordurile bilaterale în domeniu semnate de Republica Moldova cu alte state.
    (4) Dreptul la muncă şi dreptul de şedere provizorie în scop de muncă nu se acordă minorilor, imigranţilor înmatriculaţi în instituţiile de învăţămînt din Republica Moldova pentru perioada de studii.
    (41) Străinii cu drept de şedere provizorie pentru studii pot desfăşura activităţi de muncă pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu legislaţia muncii, pentru o perioadă ce nu va depăşi 10 ore pe săptămînă sau echivalentul în zile într-un an.
    [Art.5 al.(41) introdus prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    (5) Dreptul la muncă şi dreptul de şedere provizorie în scop de muncă pot fi prelungite dacă au fost respectate condiţiile iniţiale de acordare.
    (6) Dreptul la muncă şi dreptul de şedere provizorie în scop de muncă încetează în momentul adoptării deciziei privind revocarea dreptului la muncă şi, respectiv, a dreptului de şedere provizorie în scop de muncă sau al expirării valabilităţii ori anulării permisului de şedere provizorie în scop de muncă.
    (7) Pînă la expirarea valabilităţii permisului de şedere provizorie în scop de muncă, străinul poate solicita acordarea dreptului la muncă şi a dreptului de şedere provizorie în scop de muncă în vederea încadrării în muncă la un alt angajator, în condiţii generale.
    [Art.5 al.(7) modificat prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    Articolul 6. Depunerea actelor şi emiterea deciziilor
    (1) Conducătorul întreprinderii/organizaţiei/instituţiei sau reprezentantul împuternicit al acestuia depune la Ghişeul Unic de documentare a străinilor în cadrul autorităţii competente pentru străini actele prevăzute de prezenta lege în vederea acordării/prelungirii dreptului la muncă şi a dreptului de şedere provizorie în scop de muncă.
    [Art.6 al.(1) în redacţia LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    (2) Agenţia Naţională examinează cererea privind acordarea/prelungirea dreptului la muncă, emite într-un termen stabilit decizia privind acordarea/prelungirea/refuzul dreptului la muncă şi o transmite, în modul stabilit, autorităţii competente pentru străini.
    (3) Autoritatea competentă pentru străini examinează cererea privind acordarea/prelungirea dreptului de şedere provizorie în scop de muncă şi, în baza deciziei privind acordarea/prelungirea/refuzul dreptului la muncă, emite decizia de acordare/prelungire/refuz al dreptului de şedere provizorie în scop de muncă.
    (4) Autoritatea competentă pentru străini, în baza deciziei privind acordarea dreptului la muncă şi a deciziei privind acordarea dreptului de şedere provizorie în scop de muncă, eliberează permisul de şedere provizorie în scop de muncă în modul stabilit.
    [Art.6 al.(4) modificat prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    [Art.6 al.(4) modificat prin LP109 din 04.06.10, MO131-134/30.07.10 art.443]
    (5) Permisul de şedere provizorie în scop de muncă se eliberează pentru un nou termen în baza deciziei privind prelungirea dreptului la muncă şi a deciziei privind prelungirea dreptului de şedere provizorie în scop de muncă, dacă au fost respectate condiţiile iniţiale de eliberare.
    [Art.6 al.(5) modificat prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    (6) Autoritatea competentă pentru străini va prezenta Agenţiei Naţionale copia deciziei de refuz al dreptului de şedere străinilor cărora li s-a acordat/prelungit dreptul la muncă.
    [Art.6 al.(6) în redacţia LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    Articolul 7. Acordarea şi prelungirea dreptului la muncă
                       şi a dreptului de şedere provizorie în scop de
                       muncă pentru lucrătorii imigranţi
    (1) Pentru angajarea în muncă a străinilor în Republica Moldova, angajatorul este obligat să înregistreze oferta locurilor de muncă vacante la agenţia teritorială şi să publice în presă un anunţ privind aceste locuri vacante.
    [Art.7 al.(1) modificat prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    (2) Dacă, în termen de 5 zile lucrătoare, agenţia teritorială nu identifică cetăţeni ai Republicii Moldova care pot suplini locurile de muncă vacante declarate de către angajator, acesta din urmă apelează la Agenţia Naţională.
    [Art.7 al.(2) modificat prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    (3) Pentru a invita străini în Republica Moldova în scop de angajare în muncă pentru un termen de şedere ce depăşeşte 90 de zile, angajatorul este obligat să obţină avizul favorabil al Agenţiei Naţionale. Pentru obţinerea avizului, angajatorul sau reprezentantul împuternicit al acestuia depune la Agenţia Naţională următoarele acte:
    [Art.7 al.(3) modificat prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    a) demersul privind necesitatea invitării străinului;
    [Art.7 al.(3), lit.a) modificată prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    b) înregistrarea ofertei locurilor de muncă vacante şi copia anunţului publicitar;
    c) copiile documentelor de constituire a întreprinderii/organizaţiei/instituţiei (certificatul de înregistrare, extrasul din Registrul de stat al unităţilor de drept);
    [Art.7 al.(3), lit.c) modificată prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    d) proiectul contractului individual de muncă.
    (31) Străinii invitaţi la muncă de Guvern sau de organele centrale de specialitate ale administraţiei publice, specialiştii sosiţi în baza acordurilor în domeniu la care Republica Moldova este parte, precum şi străinii sosiţi la muncă în cadrul proiectelor investiţionale ce prezintă interes pentru economia naţională sînt exoneraţi de necesitatea obţinerii avizului Agenţiei Naţionale.
    [Art.7 al.(31) introdus prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
   
(32) Străinilor sosiţi la muncă în cadrul proiectelor investiţionale ce prezintă interes pentru economia naţională li se aplică prevederile alin. (31), cu condiţia prezentării documentului de confirmare al Ministerului Economiei.
    [Art.7 al.(32) introdus prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    (4) Agenţia Naţională examinează demersul angajatorului şi, în termen de cel mult 30 de zile calendaristice, emite decizia de eliberare sau de refuz al avizului favorabil.
    (41) Solicitantului i se refuză eliberarea avizului favorabil în cazul în care:
    a) în urma examinării, s-a constatat că documentele prezentate de el au fost perfectate cu abateri de la normele stabilite sau conţin date neautentice;
    b) la data depunerii cererii, nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (1);
    c) persoana juridică din Republica Moldova a fost lichidată.
    [Art.7 al.(41) introdus prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    (5) În cazul emiterii deciziei de refuz, Agenţia Naţională informează în scris solicitantul în termen de 5 zile lucrătoare, indicînd motivele refuzului.
    (6) Avizul favorabil serveşte drept temei pentru obţinerea vizei de şedere pe termen lung în Republica Moldova de la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Republicii Moldova sau pentru obţinerea invitaţiei pentru cetăţenii ţărilor care obţin viza în baza invitaţiilor eliberate de autoritatea competentă pentru străini.
    (7) Pînă la sosirea potenţialului lucrător imigrant în Republica Moldova, angajatorul îl va informa despre condiţiile de retribuire a muncii, regimul de muncă şi de odihnă şi despre asigurarea cu spaţiu locativ.
    (8) Pentru a obţine dreptul la muncă şi dreptul de şedere provizorie în scop de muncă pentru lucrătorul imigrant, angajatorul sau reprezentantul împuternicit al acestuia depune următoarele documente:
    a) demersul întreprinderii/organizaţiei/instituţiei privind acordarea dreptului la muncă adresat Agenţiei Naţionale şi un demers privind acordarea dreptului de şedere provizorie în scop de muncă adresat autorităţii competente pentru străini;
    b) cererea-chestionar a lucrătorului imigrant;
    c) copia avizului favorabil eliberat de Agenţia Naţională;
    d) extrasul din Registrul de stat al unităţilor de drept şi autorizaţia de activitate/licenţa, după caz;
    [Art.7 al.(8), lit.d) în redacţia LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    e) copia raportului financiar pentru ultima perioadă de gestiune, dacă aceasta depăşeşte 3 luni;
    [Art.7 al.(8), lit.e) în redacţia LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    f) contractul individual de muncă încheiat pe un termen ce nu depăşeşte termenul de valabilitate al dreptului la muncă, cu indicarea salariului lunar al străinului, stabilit în mărime nu mai mică decît salariul mediu lunar pe economie prognozat pentru anul gestionar;
    [Art.7 al.(8), lit.f) în redacţia LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    g) copia actului de identitate naţonal al străinului, cu menţiunile corespunzătoare privind trecerea frontierei de stat, în conformitate cu legislaiţa în vigoare;
    [Art.7 al.(8), lit.g) modificată prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    h) copia actului de studii sau a altui document ce confirmă calificarea specialistului invitat la muncă, tradusă în limba de stat şi legalizată sau apostilată în condiţiile legislaţiei în vigoare, iar în cazul cînd străinii se angajează în domeniul educaţiei/sănătăţii – şi avizul organelor competente ale Republicii Moldova;
    [Art.7 al.(8), lit.h) modificată prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    [Art.7 al.(8), lit.i)-j) abrogate prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    k) 2 fotografii recente (30x40 mm) color, pe un fundal deschis şi uniform.
    [Art.7 al.(8), lit.k) modificată prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    [Art.7 al.(8), lit.l) abrogată prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    (9) Deciziile privind acordarea dreptului la muncă şi a dreptului de şedere în scop de muncă se emit în termen de cel mult 30 de zile calendaristice din data înregistrării cererii, pe o perioadă de pînă la 1 an, cu posibilitatea prelungirii pentru un nou termen.
    (10) Acordarea dreptului la muncă şi a dreptului de şedere provizorie în scop de muncă pentru lucrătorii imigranţi din domeniul sportului se efectuează conform condiţiilor de imigrare în scop de muncă şi de acordare a dreptului la muncă şi a dreptului de şedere provizorie în scop de muncă pentru lucrătorii imigranţi, fără avizul Agenţiei Naţionale.
    (11) În vederea prelungirii dreptului la muncă şi a dreptului de şedere provizorie în scop de muncă, angajatorul sau reprezentantul împuternicit al acestuia depune, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de expirarea termenului de valabilitate a permisului de şedere provizorie în scop de muncă, următoarele documente:
    a) demersul întreprinderii/organizaţiei/instituţiei privind prelungirea dreptului la muncă adresat Agenţiei Naţionale şi un demers privind prelungirea dreptului de şedere provizorie în scop de muncă adresat autorităţii competente pentru străini;
    b) copia permisului de şedere provizorie în scop de muncă;  
  
  c) actele indicate la alin. (8), cu excepţia celor de la lit. a) şi b).
    [Art.7 al.(11), lit.c) modificată prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
   
(111) În cazul nerespectării termenului de depunere a actelor pentru prelungirea dreptului la muncă stipulat la alin. (11), angajatorul sau reprezentantul împuternicit al acestuia depune actele pentru acordarea dreptului la muncă  străinului în condiţii generale.
    [Art.7 al.(111) introdus prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
   
(12) Angajatorul va suporta cheltuielile de transport al lucrătorului imigrant în ţara de origine în caz de accident de muncă sau deces.
    Articolul 8. Acordarea şi prelungirea dreptului la muncă
                       şi a dreptului de şedere provizorie în scop de
                       muncă pentru conducătorii unităţilor economice
    (1) Străinului care a înfiinţat o întreprindere/organizaţie/instituţie înregistrată în Republuca Moldova sau conducătorului acesteia, precum şi asociatului sau acţionarului întreprinderii/organizaţiei/instituţiei respective li se acordă dreptul la muncă fără avizul Agenţiei Naţionale.
    [Art.8 al.(1) modificat prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    (2) Pentru a obţine dreptul la muncă şi dreptul de şedere provizorie în scop de muncă pentru străinul specificat la alin. (1), conducătorul sau reprezentantul împuternicit al acestuia depune documentele specificate la art. 7 alin. (8), cu excepţia actelor menţionate la lit. c) şi h).
    [Art.8 al.(2) modificat prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    (3) (Deciziile privind acordarea dreptului la muncă şi a dreptului de şedere provizorie în scop de muncă se emit în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la data înregistrării cererii, pe o perioadă de pînă la 1 an, cu posibilitatea prelungirii pentru un nou termen.
    (4) Fondatorilor, acţionarilor şi administratorilor de întreprinderi care au efectuat investiţii în Republica Moldova în valoarea minimă stabilită de Guvern în conformitate cu art. 17 alin. (12) din Legea cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024-XIV din 2 iunie 2000 li se acordă dreptul la muncă şi dreptul de şedere provizorie în scop de muncă pentru un termen de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii acestor drepturi pentru un nou termen.
    [Art.8 al.(4) în redacția LP283 din 16.12.16, MO472-477/27.12.16 art.951; în vigoare 27.06.17]
     [Art.8 al.(4) în redacţia LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
   
(41) Străinii specificaţi la alin. (1) care au efectuat pe parcurs investiţii corespunzătoare celor menţionate la alin. (4) au dreptul la prelungirea dreptului la muncă şi a dreptului de şedere în scop de muncă în corespundere cu prevederile alin. (4) pînă la expirarea termenului prevăzut anterior.
    [Art.8 al.(41) în redacţia LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    (5) Pentru obţinerea dreptului la muncă şi a dreptului de şedere provizorie în scop de muncă, străinul specificat la alin. (4) sau reprezentantul împuternicit al acestuia depune documentele prevăzute la art. 7 alin. (8), cu excepţia celor de la lit. c) şi h).
    [Art.8 al.(5) modificat prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    (6) Deciziile privind acordarea dreptului la muncă şi a dreptului de şedere provizorie în scop de muncă pentru străinul specificat la alin. (4) se emit în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii.
    [Art.8 al.(6) modificat prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    (7) În vrederea prelungirii dreptului la muncă şi a dreptului de şedere provizorie în scop de muncă al străinului specificat specificaţi la alin. (4), conducătorul sau reprezentantul împuternicit al acestuia depune documentele menţionate la art. 7 alin. (11) cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de expirarea termenului de valabilitate a permisului de şedere provizorie în scop de muncă.
    [Art.8 al.(7) modificat prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    (8) Agenţia Naţională examinează cererea de prelungire a dreptului la muncă şi, în termen de cel mult 30 de zile calendaristice, emite decizia privind prelungirea/refuzul prelungirii dreptului la muncă.
    (9) Autoritatea competentă pentru străini examinează cererea de prerlungire a dreptului de şedere provizorie în scop de muncă în termen  de cel mult 30 de zile calendaristice şi, în baza deciziei privind prelungirea/refuzul prelungirii dreptului la muncă, emite decizia privind prelungirea/refuzul prelungirii dreptului de şedere provizorie în scop de muncă.
    Articolul 9.  Acordarea şi prelungirea dreptului la muncă
                        şi a dreptului de şedere provizorie în scop
                        de muncă pentru lucrătorii detaşaţi
    (1) Pentru a invita la muncă lucrătorii detaşaţi, angajatorul din Republuca Moldova (întreprindere/organizaţie/instituţie) este obligat să obţină de la Agenţia Naţională aviz favorabil de detaşare.
    (2) Pentru obţinerea avizului de detaşare, angajatorul depune la Agenţia Naţională următoarele acte:
    a) demersul argumentat cu privire la necesitatea detaşării străinului;
    [Art.9 al.(2), lit.a) modificată prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    b) înregistrarea ofertei locurilor de muncă vacante şi copia anunţului publicitar;
    c) extrasul din Registrul de stat al unităţilor de drept şi autorizaţia de activitate/licenţa, după caz;
    [Art.9 al.(2), lit.c) în redacţia  LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    d) copia contractului de executare a lucrărilor şi/sau prestare a serviciilor, încheiat între persoana juridică din Republica Moldova şi persoana juridică din străinătate, tradusă în limba de stat şi legalizată în modul stabilit, care conţine:
    - clauza că lucrările vor fi îndeplinite de către lucrătorii detaşaţi;
    - condiţiile de detaşare;
    - specialităţile persoanelor detaşate;
    - numărul persoanelor detaşate.
    (3) Agenţia Naţională examinează demersul angajatorului şi, în termen de cel mult 30 de zile calendaristice din data înregistrării demersului, emite decizia de eliberare sau de refuz al avizului favorabil pentru detaşare.
    (4) În cazul emiterii deciziei de refuz, Agenţia Naţională informează în scris solicitantul în termen de 5 zile lucrătoare, indicînd motivele refuzului.
    (5) Pentru a obţine dreptul la muncă şi dreptul de şedere provizorie în scop de muncă pentru lucrătorul detaşat, conducătorul întreprinderii/organizaţiei/instituţiei din Republica Moldova sau reprezentantul împuternicit al acestuia depune următoarele documente:
    a) copia avizului favorabil de detaşare;
    b) cererea-chestionar a lucrătorului detaşat;
    c) demersul întreprinderii/organizaţiei/instituţiei privind acordarea dreptului la muncă adresat Agenţiei Naţionale şi un demers privind acordarea dreptului de şedere provizorie în scop de muncă adresat autorităţii competente pentru străini;
    d) copia contractului de executare a lucrărilor şi/sau prestare a serviciilor;
    e) copia actului de detaşare a lucrătorului de către un angajator persoană juridică străină la un angajator persoană juridică din Republica Moldova, tradusă în limba de stat şi legalizată în modul stabilit;
    f) actele specificate la art. 7 alin. (8) lit. g) şi k).
    [Art.9 al.(5), lit.f) în redacţia  LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    (6) Deciziile de acordare a dreptului la muncă şi a dreptului de şedere provizorie în scop de muncă pentru lucrătorii detaşaţi se emit în termen de cel mult 30 de zile calendaristice din data înregistrării demersului, pentru toată durata contractului de detaşare, însă termenul lor nu va depăşi 1 an.
    (61) Persoanele detaşate în Republica Moldova pentru o perioadă de pînă la 90 de zile calendaristice calculate cumulativ pot desfăşura activitate de muncă în baza actelor stipulate la alin. (5) lit. d) şi e). Întreprinderea/organizaţia/instituţia, în termen de pînă la 3 zile lucrătoare de la data intrării străinului în ţară, va prezenta autorităţii competente pentru străini şi Agenţiei Naţionale declaraţia pe propria răspundere privind scopul şi durata detaşării străinului, cu anexarea copiilor actelor indicate în prezentul alineat.
    [Art.9 al.(61) introdus prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
   
(62) Forma şi conţinutul declaraţiei vor fi aprobate prin ordinul comun al autorităţii competente pentru străini şi al Agenţiei Naţionale, care se va publica pe pagina web oficială a acestora.
    [Art.9 al.(62) introdus prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
   
(7) Dreptul la muncă şi dreptul de şedere provizorie în scop de muncă pentru lucrătorii detaşaţi se prelungesc pentru un nou termen dacă au fost respectate condiţiile iniţiale de eliberare a deciziei, însă acesta nu va depăşi termenul contractului de executare a lucrărilor şi/sau de prestare a serviciilor.
    (8) Pentru a prelungi dreptul la muncă şi dreptul de şedere provizorie în scop de muncă pentru lucrătorul detaşat, solicitantul din Republica Moldova depune, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de expirarea termenului de valabilitate a permisului de şedere provizorie în scop de muncă, următoarele documente:
    a) demersul întreprinderii/organizaţiei/instituţiei privind prelungirea dreptului la muncă adresat Agenţiei Naţionale şi un demers privind prelungirea dreptului de şedere provizorie în scop de muncă adresat autorităţii competente pentru străini;
    b) copia permisului de şedere provizorie în scop de muncă;
    c) actele specificate la alin. (5), cu excepţia celor menţionate la lit. b) şi c).
   
Articolul 10. Acordarea şi prelungirea dreptului la muncă
                         şi a dreptului de şedere provizorie în scop de
                         muncă pentru lucrătorii frontalieri şi sezonieri
    (1) În Republica Moldova, activitatea  de muncă a lucrătorilor frontalieri şi sezonieri se desfăşoară în baza condiţiilor generale de imigrare în scop de muncă şi în baza acordurilor bilaterale la care Republica Moldova este parte.
    (2) Pentru a obţine dreptul la muncă şi dreptul de şedere provizorie în scop de muncă pentru lucrătorul frontalier sau sezonier, anagajatorul sau reprezentantul împuternicit al acestuia depune setul de documente prevăzute la art. 7 alin. (8).
    (3) Lucrătorilor sezonieri, sosiţi în Republica Moldova pe un termen ce depăşeşte 30 de zile, li se acordă dreptul la muncă şi dreptul de şedere provizorie în scop de muncă pentru perioada solicitată, care însă nu va depăşi 9 luni.
    (4) Pentru a prelungi dreptul la muncă şi dreptul de şedere provizorie în scop de muncă pentru lucrătorul frontalier, angajatorul depune, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de expirarea termenului de valabilitate a permisului de şedere provizorie în scop de muncă, setul de documente prevăzute la art. 7 alin (11).
    Articolul 11.  Refuzul acordării sau prelungirii dreptului
                          la muncă şi a dreptului de şedere provizorie
                          în scop de muncă
    (1) Solicitantului i se refuză acordarea sau prelungirea dreptului la muncă pentru un nou termen în condiţiile care:
    a) în urma verificării documentelor prezentate de acesta s-au constatat date neautentice;
    b) la data depunerii cererii, nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (1), (3) şi (4);
    c) documentele prezentate de solicitant au fost perfectate cu abateri de la normele stabilite;
    d) străinul are interdicţie de intrare în Republica Moldova, conform legislaţiei în vigoare;
    [Art.11 al.(1), lit.d) modificată prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    e) persoana juridică din Republica Moldova a fost lichidată sau este în proces de insolvabilitate.
    f) actele au fost depuse cu încălcarea termenelor stabilite pentru depunere, prevăzute în prezenta lege.
    [Art.11 al.(1), lit.f) introdusă prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
   (11) Străinilor nu li se acordă/prelungeşte dreptul la muncă şi dreptul de şedere în scop de muncă în cadrul întreprinderii/organizaţiei/instituţiei licenţiate pentru desfăşurarea activităţii de plasare în cîmpul muncii în străinătate a cetăţenilor Republicii Moldova.
    [Art.11 al.(11) introdus prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    (2) Decizia de refuz privind acordarea sau prelungirea dreptului la muncă se emite în termen de cel mult 30 de zile calendaristice din data înregistrării documentelor şi se comunică solicitantului în scris, în modul stabilit de legislaţia în vigoare.
    (3) Solicitantul este în drept să conteste în instanţa de judecată decizia de refuz privind acordarea/prelungirea dreptului la muncă şi a dreptului de şedere provizorie în scop de muncă, conform prevederilor contenciosului administrativ.
    (4) În cazul refuzului privind acordarea/prelungirea dreptului la muncă în temeiul alin. (1) lit. a), solicitantul poate depune o nouă cerere de acordare/prelungire a dreptului la muncă, nu înainte de expirarea termenului de 1 an din data adoptării deciziei de refuz.
    (5) Decizia de refuz privind acordarea/prelungirea dreptului de şedere provizorie în scop de muncă se emite conform legislaţiei privind regimul străinilor.
    Articolul 12. Revocarea dreptului la muncă
    (1) Dreptul la mună se revocă în condiţiile în care:
    a) contractul individual de muncă a fost reziliat din motive justificabile, în conformitate cu Codul muncii;
   [Art.12 al.(1), lit.b) abrogată prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    c) în urma verificărilor efectuate şi/sau a sesizărilor primite de la autorităţile competente, s-a constatat că titularul nu mai îndeplineşte condiţiile în baza cărora i s-a acordat/prelungit dreptul la muncă;
    d) la solicitarea titularului.
    (2) Decizia de revocare a dreptului la muncă se adoptă în termen de 15 zile lucrătoare de la data stabilirii temeiului de revocare şi se comunică în scris titularului şi autorităţii competente pentru străini în termen de 5 zile lucrătoare, cu indicarea temeiurilor de revocare.
    [Art.12 al.(3) abrogat prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    (4) Revocarea dreptului de şedere provizorie în scop de muncă se efectuează conform legislaţiei în vigoare.
    (5) Pierderea, deteriorarea sau distrugerea permisului de şedere provizorie în scop de muncă se declară la autoritatea competentă pentru străini în termen de 3 zile de la data constatării.
    (6) Permisul de şedere provizorie în scop de muncă expirat sau anulat se depune sau, după caz, se reţine la autoritatea competentă pentru străini, însoţit, după caz, de cererea de anulare şi de documentele care atestă încetarea raporturilor de muncă.
    [Art.13 abrogat prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    Articolul 14. Drepturile şi obligaţiile lucrătorilor imigranţi
    (1) Lucrătorii imigranţi beneficiază de toate drepturile şi libertăţile stabilite de legislaţia în domeniu a Republicii Moldova.
   [Art.14 al.(2) abrogat prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    Articolul 141. Achitarea taxei de stat
    Pentru examinarea cererii privind acordarea/prelungirea dreptului la muncă, străinii vor achita taxa de stat în mărimea prevăzută de Legea taxei de stat nr. 1216-XII din 3 decembrie 1992.
    [Art.141 introdus prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
Capitolul III
ANGAJAREA PROVIZORIE ÎN MUNCĂ ÎN
STRĂINĂTATE A CETĂŢENILOR REPUBLICII MOLDOVA

    Articolul 15.  Modul de angajare provizorie în muncă în
                          străinătate a cetăţenilor Republicii Moldova
    Angajarea provizorie în muncă în străinătate a cetăţenilor Republicii Moldova se face:
    a) în mod individual, în baza unui contract individual de muncă încheiat cu angajatorul înainte de ieşirea din ţară;
    b) prin intermediul agenţiilor private de ocupare a forţei de muncă, care dispun de licenţă;
    c) în conformitate cu prevederile acordurilor bilaterale.
    Articolul 16.  Condiţiile de angajare provizorie în muncă
                           în străinătate a cetăţenilor Republicii
                           Moldova în mod individual
    În cazul în care cetăţeanul Republicii Moldova se angajează provizoriu în muncă în străinătate în mod individual, el este în drept, în vederea asigurării  protecţiei lui, să îndeplinească următoarele condiţii:
    a) să obţină un contract individual de muncă;
    b) să înregistreze contractul individual de muncă la Agenţia Naţională;
    c) să înregistreze contractul individual de muncă la Casa Naţională de Asigurări Sociale şi să achite contribuţiile de asigurări sociale;
    d)  să prezinte la Agenţia Naţională, în modul stabilit de Guvern, documentul de confirmare, emis de organul competent de protecţie a copiilor din raionul/sectorul de domiciliu al părinţilor, privind luarea la evidenţă a copiilor minori care rămîn în ţară.
    Articolul 17.  Eliberarea licenţei pentru activitatea de
                           plasare în cîmpul muncii în străinătate a
                           cetăţenilor Republicii Moldova
    (1) Agenţia privată de ocupare a forţei de muncă (denumită în continuare agenţie privată) desfăşoară activitatea de selectare şi plasare a forţei de muncă în străinătate prin prestarea serviciilor de mediere a muncii.
    (2) Agenţia privată prestează servicii de mediere a muncii în baza licenţei pentru activitatea de plasare în cîmpul muncii în străinătate a cetăţenilor Republicii Moldova.
    (3) Licenţa pentru activitatea de plasare în cîmpul muncii în străinătate a cetăţenilor Republicii Moldova se eliberează de către organul de licențiere, dacă agentul economic întruneşte următoarele condiţii:
    a) dispune de spaţiu (încăperi cu destinaţie nelocativă) uşor accesibil pentru toate categoriile de cetăţeni, mobilat corespunzător şi dotat cu mijloace de telecomunicaţii (computer, telefon, fax);
    b) dispune de licenţă, eliberat de o instituţie abilitată în acest domeniu ce confirmă dreptul intermediarului/angajatorului străin de mediere sau angajare a străinilor, legalizat în modul stabilit;
    [Art.17 al.(3), lit.b) modificată prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    c) a încheiat cu intermediarii/angajatorii, persoane juridice sau fizice autorizate de organul competent din străinătate, acorduri de colaborare în care sînt stipulate oferte veridice de locuri de muncă şi a coordonat cu aceştia proiectul contractului individual de muncă, întocmit în conformitate cu legislaţia ţării de destinaţie şi legislaţia Republicii Moldova;
    d) a coordonat cu Agenţia Naţională acordul de colaborare cu intermediarul/angajatorul străin şi proiectul contractului individual de muncă;
    e) dispune de personal calificat, cu domiciliul permanent pe teritoriul Republicii Moldova, care posedă abilităţi profesionale necesare pentru desfăşurarea activităţii prevăzute de prezenta lege (conducătorul şi colaboratorii agenţiei private trebuie să fie cetăţeni ai Republicii Moldova, cu studii superioare sau medii de specialitate şi să cunoască limba de stat). Nu pot activa în domeniul plasării în cîmpul muncii în străinătate cetăţenii Republicii Moldova care au antecedente penale nestinse sau neanulate în modul stabilit de lege;
    [Art.17 al.(3), lit.e) modificată prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    f) dispune de o bancă de date veridice privind ofertele şi solicitările de locuri de muncă în străinătate, condiţiile de ocupare a acestor locuri, nivelul de calificare a candidaţilor ce urmează a fi selectaţi pentru încadrarea în muncă.
    (4) Sînt considerate veridice ofertele de locuri de muncă prezentate de angajatori care cuprind următoarele elemente cu caracter minimal:
    a) condiţiile de angajare, de încetare a angajării sau de reangajare, durata şi natura angajării;
    b) funcţia sa, calificarea profesională, salariul, durata timpului de muncă şi de odihnă, achitarea orelor suplimentare de lucru, concediul de odihnă plătit, condiţiile de muncă, măsurile de protecţie şi securitate a muncii;
    c) acordarea de despăgubiri angajaţilor în cazul accidentelor de muncă şi al bolilor profesionale;
    d) condiţiile de trai şi de asigurare a hranei;
    e) asigurarea îndeplinirii formalităţilor, asumarea cheltuielilor de transport;
    f) fiscalitatea şi alte contribuţii care grevează veniturile angajaţilor.
    (41) Agenţia Naţională examinează acordurile de colaborare ale agenţiei private cu intermediarul/angajatorul din străinătate, întocmite în conformitate cu cerinţele stipulate în anexa nr. 2, şi proiectele contractelor individuale de muncă în termen de pînă la 15 zile lucrătoare.
    [Art.17 al.(41) introdus prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    (5) Persoanele fizice şi juridice care nu dispun de licenţă, dar care desfăşoară activităţi de plasare în cîmpul muncii în străinătate a cetăţenilor Republicii Moldova, inclusiv activităţi de creare a unei bănci de date, de publicare a anunţurilor, de difuzare a informaţiei cu privire la angajatori şi intermediari străini, poartă răspundere conform legislaţiei în vigoare.
    Articolul 18. Sistarea temporară a licenţei pentru
                         activtiatea de plasare în cîmpul muncii în
                         străinătate a cetăţenilor Republicii Moldova
    (1) Licenţa pentru activitatea de plasare în cîmpul muncii în străinătate a cetăţenilor Republicii Moldova este sistată temporar în condiţiile Legii nr. 451-XV din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător în cazul în care titularul:
    a) activează cu licenţă sau un alt document ce confirmă dreptul intermediarului/angajatorului străin de mediere sau angajare a străinilor avînd termenul de valabilitate expirat;
    [Art.18 al.(1), lit.a) modificată prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    b) în 6 luni de activitate nu a înregistrat contracte individuale de muncă la Agenţia Naţională, cu excepţia situaţiei în care se constată că agenţia privată nu a încheiat contracte;
    c) nu prezintă la timp Agenţiei Naţionale dările de seamă statistice în forma stabilită;
    d) nu pune la dispoziţia cetăţenilor care solicită angajarea în muncă informaţii veridice şi autentice despre posibilitatea de  angajare, despre condiţiile contractului individual de muncă, despre condiţiile de muncă şi de remunerare, despre condiţiile climaterice şi de trai din ţara de destinaţie;
    e) nu repară prejudiciile cauzate solicitantului locului de muncă prin încălcarea procedurii  de mediere a unui loc de muncă;
    f) în alte cazuri prevăzute de art. 20 din Legea nr. 451-XV din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător.
    (2) Licenţa poate fi sistată temporar la dorinţa titularului în cazul în care acesta se află în imposibilitatea de a activa.
    Articolul 19.  Retragerea licenţei pentru activitatea de
                          plasare în cîmpul muncii în străinătate a
                          cetăţenilor Republicii Moldova
    (1) Licenţa pentru activitatea de plasare în cîmpul muncii în străinătate a cetăţenilor Republicii Moldova se retrage în condiţiile Legii nr. 451-XV din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător:
    a) în cazul în care instanţa de judecată a stabilit că titularul de licenţă a fost implicat în traficul de fiinţe umane;
    b) în cazul în care titularul de licenţă prestează servicii de selectare şi plasare a forţei de muncă în străinătate în baza licenţei sau a acordului de colaborare cu un alt intermediar/angajator străin neindicat în licenţă;
    c) în cazul în care titularul de licenţă a perceput plată de la cetăţeni pentru serviciile de mediere;
    d) în cazul în care titularul de licenţă organizează angajarea în muncă în străinătate fără acordul de colaborare cu intermediarul/angajatorul din ţara de destinaţie;
    e) în cazul în care titularul de licenţă prestează servicii de angajare în cîmpul muncii în străinătate fără încheierea unor contracte individuale de muncă între lucrătorii emigranţi şi angajatorul din ţara de destinaţie;
    f) în cazul în care titularul de licenţă face, direct sau indirect, publicitate falsă locurilor de muncă în străinătate;
    g) în cazul în care titularul de licenţă oferă servicii de mediere a muncii la o altă adresă decît  cea indicată în licenţă;
    g1) în cazul în care titularul de licenţă nu a intervenit pentru soluţionarea litigiilor apărute între angajatorul din ţara de destinaţie şi cetăţeanul Republicii Moldova;
    [Art.19 al.(1), lit.g1) introdusă prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    h)  dacă se repetă una din situaţiile prevăzute la art. 18 alin. (1);
    i) la solicitarea titularului;
    j) în alte cazuri prevăzute de art. 21 din Legea nr. 451-XV din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător.
    (2) Titularul licenţei retrase are dreptul să solicite eliberarea unei noi licenţe pentru activitatea de plasare în cîmpul muncii în străinătate a cetăţenilor Republicii Moldova numai după expirarea termenului de 3 ani din data retragerii , cu excepţia cazului prevăzut la alin. (1) lit. i).
    [Art.19 al.(2) modificat prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    (3) Organul de licențiere prezintă Agenţiei Naţionale în termen de 5 zile lucrătoare, informaţia privind licenţele reperfectate, cele sistate temporar şi cele retrase.
    Articolul 20. Evidenţa lucrătorilor emigranţi
    (1) Agenţia Naţională va înregistra contractele individuale de muncă încheiate între angajatorii străini şi cetăţenii Republicii Moldova în cazul angajării individuale.
    (2) Agenţiile private vor înregistra la Agenţia Naţională contractele individuale de muncă încheiate între angajatorii străini şi cetăţenii Republicii Moldova pînă la ieşirea din ţară a lucrătorilor emigranţi.
    (3) Înregistrarea datelor cetăţenilor care solicită un loc de muncă în străinătate, precum şi a contractelor individuale de muncă sau a altor date, nu impune achitarea unor taxe sau plăţi.
    (4) Datele personale ale lucrătorilor emigranţi nu pot fi utilizate în alte scopuri decît plasarea în cîmpul muncii în străinătate. Colectarea, selectarea, păstrarea, difuzarea sau orice altă utilizare a datelor cu privire la lucrătorii emigranţi este considerată confidenţială şi se protejează în modul stabilit de lege.
    Articolul 21. Drepturile şi obligaţiile agenţiei private
    (1) Agenţii economici care desfăşoară activitatea de plasare în cîmpul muncii în străinătate a cetăţenilor Republicii Moldova au dreptul:
    a) să desfăşoare activitatea de plasare în cîmpul muncii în străinătate a cetăţenilor Republicii Moldova conform legislaţiei în vigoare;
    b) să contribuie la încheierea contractelor individuale de muncă sau să încheie contracte individuale de muncă cu cetăţenii care solicită angajarea în muncă în străinătate în baza procurii angajatorului, legalizată în modul stabilit;
    c) să presteze servicii de mediere a muncii prin coordonarea cererii cu oferta locurilor de muncă;
    d) să creeze şi să gestioneze propria bază de date privind oferta locurilor de muncă, calificarea solicitanţilor şi să publice informaţii privind locurile de muncă vacante şi condiţiile de ocupare a acestora;
    e) să creeze asociaţii profesionale, conform legislaţiei în vigoare.
    (2) Agenţii economici care desfăşoară activtiatea de plasare în cîmpul muncii în străinătate a cetăţenilor Republicii Moldova sînt obligaţi:
    a) să obţină licenţă pentru activitatea de plasare în cîmpul muncii în străinătate a cetăţenilor Republicii Moldova, să respecte condiţiile de licenţiere şi legislaţia în vigoare;
    b) să încheie acord de colaborare cu intermediarul/angajatorul străin în baza licenţei sau a altui document ce confirmă dreptul de mediere sau angajare, eliberate partenerului respectiv de către organele competente ale ţării de destinaţie;
    c) să ţină sub control îndeplinirea clauzelor contractului individual de muncă, încheiat între cetăţeanul Republicii Moldova şi angajatorul din ţara de destinaţie, şi să intervină pentru soluţionarea litigiilor apărute;
    d) să acorde gratuit solicitanţilor unui loc de muncă în străinătate informaţia completă şi veridică privind posibilitatea de angajare în străinătate, condiţiile contractului individual de muncă, condiţiile climaterice şi de trai, cultura ţării de destinaţie;
    e) să încheie cu solicitantul locului de muncă un contract de prestare a serviciilor de mediere a angajării în cîmpul muncii în străinătate;
    f) să înmîneze lucrătorului emigrant contractul individual de muncă, întocmit în corespundere cu cerinţele stipulate în anexa nr. 1, pînă la ieşirea acestuia de pe teritoriul ţării, dacă contractul respectiv este încheiat în Republica Moldova;
    [Art.21 al.(2), lit.f) modificată prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    g) să comunice lucrătorului emigrant datele intermediarului sau ale angajatorului străin;
    h) să înregistreze la Agenţia Naţională contractele individuale de muncă/proiectele contractelor individuale de muncă;
    i) să prezinte trimestrial Agenţiei Naţionale dări de seamă privind persoanele mediate şi angajate în străinătate, conform modelului stabilit;
   [Art.21 al.(2), lit.i) modificată prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    j) să prezinte organului de licențiere noile acorduri de colaborare cu partenerii străini, însoţite de copiile licenţelor sau ale altor documente ce confirmă dreptul partenerului din ţara de destinaţie pentru activitatea de mediere sau de angajare a străinilor, legalizate în modul stabilit de legislaţia Republicii Moldova şi a ţării de destinaţie, precum şi proiectele contractelor individuale de muncă;
   [Art.21 al.(2), lit.j) modificată prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    k) să creeze şi să gestioneze propria bază de date prin înregistrarea tuturor solicitanţilor unui loc de muncă în străinătate, a locurilor de muncă vacante, a lucrătorilor emigranţi angajaţi prin intermediul agenţiei, precum şi a termenului de valabilitate a contractului individual de muncă.
    (3) Agenţii economici care desfăşoară activitatea de plasare în cîmpul muncii în străinătate a cetăţenilor Republicii Moldova nu  au dreptul:
    a) să activeze în baza unui acord de colaborare cu partenerul străin sau în baza licenţei acestuia cu termenul de valabilitate expirat;
    b) să activeze împreună cu alţi parteneri, la o altă adresă şi în baza altor acorduri de colaborare decît cele indicate în licenţă; 
    c) să perceapă plăţi sau comisioane de la persoanele mediate sau angajate în străinătate cu contract individual de muncă.
    Articolul 22. Drepturile şi obligaţiile lucrătorului emigrant
    (1) Cetăţenii Republicii Moldova, solicitanţi ai unui loc de muncă provizoriu în străinătate, se bucură de drepturile consfinţite de Constituţia Republicii Moldova, legislaţia în vigoare şi tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
    (2) În condiţiile prezentei legi, lucrătorul emigrant are dreptul:
    a) să-şi stabilească locul provizoriu de muncă în afara hotarelor ţării, conform legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova şi legislaţiei ţării de destinaţie;
    b) să fie informat adecvat despre natura locului de muncă, calificarea cerută, condiţiile de muncă şi de trai (inclusiv costul vieţii), salarizarea, securitatea socială, locuinţa, transferul economiilor, precum şi despre reţinerile din salariu pentru impozite şi alte plăţi;
    c) să-şi apere drepturile şi interesele în instanţele judecătoreşti ale ţării de destinaţie şi să fie protejat de stat prin intermediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale Republicii Moldova;
    d) să aibă acces la informaţia privind oportunităţile de angajare în Republica Moldova;
    e) să beneficieze de alte drepturi prevăzute de legislaţia în vigoare.
    (3) În condiţiile prezentei legi, lucrătorul emigrant este obligat:
    a) să respecte legislaţia ţării de destinaţie şi regulamentul intern al angajatorului;
    b) să respecte clauzele contractului individual de muncă;
    c) să nu depăşească termenul legal de şedere pe teritoriul ţării de destinaţie;
    d) să prezinte la Agenţia Naţională copia documentului de confirmare privind luarea la evidenţă a copiilor minori care rămîn în ţară, emis de organul competent de protecţie a copiilor din raionul/sectorul de domiciliu al părinţilor.
    Articolul 23. Restricţii privind emigrarea în scop de
                         muncă
    (1) Cetăţenii Republicii Moldova au restricţii de emigrare în scop de muncă în următoarele situaţii:
    a) în baza unei hotărîri a instanţei judecătoreşti, sînt traşi la răspundere penală sau se află sub urmărire penală;
    b) în baza unei hotărîri a instanţei judecătoreşti, au obligaţii patrimoniale faţă de stat sau faţă de unele persoane fizice şi/sau juridice;
    c) nu au prezentat documentul de confirmare privind luarea la evidenţă a copiilor minori care rămîn în ţară, emis de organul competent de protecţie a copiilor din raionul/sectorul de domiciliu al părinţilor;
    d) în alte cazuri prevăzute de legislaţie.
    (2) Intermediarul sau, după caz, agenţia privată va anunţa solicitantul unui loc de muncă în străinătate cu privire la restricţiile prevăzute la alin. (1) pînă la negocierea în vederea încheierii contractului individual de muncă.
Capitolul IV
SUPRAVEGHEREA ŞI CONTROLUL RESPECTĂRII
LEGISLAŢIEI ÎN DOMENIUL MIGRAŢIEI DE MUNCĂ

    Articolul 24. Supravegherea şi controlul de stat
    (1) Supravegherea şi controlul de stat asupra respectării legislaţiei în domeniul migraţiei de muncă sînt efectuate, în limita competenţelor, de către Agenţia Naţională, Organul de licențiere, Inspecţia Muncii şi autoritatea competentă pentru străini.
    2) În vederea aplicării prevederilor prezentei legi, autorităţile indicate la alin. (1) au următoarele atribuţii specifice:
    a) autoritatea competentă pentru străini asigură controlul asupra contracarării  muncii ilegale a străinilor pe teritoriul Republicii Moldova;
    b) Inspecţia Muncii asigură controlul privind respectarea clauzelor contractului individual de muncă al lucrătorilor imigranţi;
    c) Organul de licențiere, în comun cu Agenţia Naţională, asigură controlul privind respectarea condiţiilor de licenţiere.
    [Art.24 al.(2) în redacţia LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195]
    (3) În urma controlului efectuat, se întocmeşte un proces-verbal în două exemplare, unul dintre care se înmînează agentului economic, iar al doilea se păstrează la Agenţia Naţională.
    (4) În cazul în care depistează încălcări ale legislaţiei sau ale condiţiilor de licenţiere din partea titularului de licenţă, organul de control sesizează organul de licențiere, prezentîndu-i în anexă documentele constatatoare.
    (5) Guvernul va efectua schimb de informaţii şi va coopera cu sindicatele şi patronatele în vederea asigurării protecţiei drepturilor lucrătorilor migranţi.
    Articolul 25. Soluţionarea litigiilor
    Litigiile care apar în procesul aplicării prezentei legi se soluţionează în modul prevăzut de legislaţia în vigoare.
Capitolul V
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
    Articolul 26
    Guvernul, în termen de 3 luni de la data publicării prezentei legi, va aduce actele sale normative în corespundere cu prezenta lege.
    Articolul 27
    Prezenta lege intră în vigoare la 1 ianuarie 2009.

    VICEPREŞEDINTELE PARLAMENTULUI                             Maria POSTOICO

    Nr. 180-XVI. Chişinău, 10 iulie 2008.



Anexa nr.1
Clauze minime ale contractului individual de muncă
    1. În contractul individual de muncă vor fi stipulate următoarele date:
    a) data şi locul de încheiere a contractului individual de muncă, data de la care contractul urmează să-şi producă efectele;
    b) date referitoare la angajatorul sau intermediarul străin (denumirea şi adresa juridică a întreprinderii, numărul şi data înregistrării, denumirea organului de stat care a autorizat/licenţiat angajatorul, numele şi funcţia persoanei responsabile);
    c) date referitoare la lucrător (numele şi prenumele, data şi locul naşterii, cetăţenia şi domiciliul permanent, starea familială, numărul paşaportului, studiile, profesia pentru care se angajează, domeniul de activitate).
    2. Compartimentul “Obligaţiile angajatorului” va include:
    a) retribuţia lucrătorului şi echivalentul acesteia într-o valută convenţională; termenele şi modul de plată a salariului pentru munca prestată în orele de program (8 ore pe zi) şi, după caz, pentru munca prestată peste orele de program, pe timp de noapte sau în condiţii nefavorabile; compensaţia pentru munca prestată în zilele de odihnă şi de sărbătoare;
    b) concediul anual plătit, alte suplimente şi indemnizaţii prevăzute de legislaţie;
    c) modul de achitare a cheltuielilor de drum din ţara de origine în ţara de destinaţie;
    d) asigurarea cu locuinţă corespunzătoare normelor sanitare, condiţiile de alimentare;
    e) asigurarea medicală (durata, cine o achită şi pe teritoriul cărei ţări);
    f) asigurarea contra accidentelor de muncă, compensarea daunelor şi prejudiciilor cauzate ca urmare a accidentelor de muncă, transportul accidentatului sau al defunctului în ţara de origine, cercetarea accidentelor de muncă şi a cazurilor de îmbolnăvire profesională, întocmirea şi expedierea actelor corespunzătoare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare acreditate ale ţării de origine.
    3. Compartimentul “Obligaţiile lucrătorului” va include:
    a) respectarea legislaţiei ţării de destinaţie;
    b) respectarea regulamentului de ordine interioară a muncii, a modului stabilit de păstrare a valorilor materiale şi documentelor;
    c) respectarea disciplinei de muncă, a regulilor de protecţie a muncii şi a disciplinei tehnologice;
    d) îndeplinirea dispoziţiilor angajatorului ce ţin de activitatea de muncă;
    e) păstrarea secretelor tehnologice şi comerciale în măsura prescrisă de legislaţia ţării de destinaţie;
    f) răspunderea materială pentru pagubele pricinuite angajatorului.
    4. Compartimentul “Condiţii generale” va include:
    a) condiţiile de prelungire sau desfacere a contractului individual de muncă înainte de expirarea termenului lui de valabilitate;
    b) modalitatea de transfer al mijloacelor financiare cîştigate;
    c) responsabilitatea părţilor pentru nerespectarea clauzelor din contractul individual de muncă, modul de soluţionare a litigiilor;
    d) impozitarea şi mărimea reţinerilor din salariu;
    e) termenul de valabilitate a contractului individual de muncă, începutul şi încetarea raporturilor de muncă.

Anexa nr. 2
Clauze minime ale acordului  de colaborare
dintre intermediarul/angajatorul străin şi agenţia privată de
ocupare a forţei de muncă privind plasarea în cîmpul muncii
 în străinătate a cetăţenilor Republicii Moldova
    Acordul de colaborare privind plasarea în cîmpul muncii în străinătate a cetăţenilor Republicii Moldova va conţine cel puţin următoarele:
    1. Date generale:
    a) data şi locul încheierii acordului de colaborare, data de la care acordul urmează să-şi producă efectele;
    b) date referitoare la intermediarul/angajatorul străin (denumirea şi adresa juridică a întreprinderii, numărul şi data înregistrării, denumirea organului de stat care a autorizat/licenţiat angajatorul, numele şi funcţia persoanei responsabile);
    c) date referitoare la agenţia privată de ocupare a forţei de muncă din Republica Moldova (denumirea şi adresa juridică a agentului economic, numărul şi data înregistrării, iar în cazul cînd acesta este titular de licenţă – numărul şi data eliberării licenţei, numele şi funcţia persoanei responsabile).
    2. Obiectul acordului.
    3. Oferta locurilor de muncă:
    a) numărul estimativ al locurilor de muncă conform specialităţilor solicitate;
    b) condiţiile de angajare, de încetare a activităţii de muncă, durata şi natura angajării;
    c) funcţia, specialitatea sau profesia potrivit căreia va fi prestată munca, salariul, durata timpului de muncă şi de odihnă, concediul de odihnă plătit, condiţiile de muncă.
    4. Drepturile şi obligaţiile agenţiei private de ocupare a forţei de muncă (în contextul prezentei legi).
    5. Obligaţiile intermediarului/angajatorului străin, inclusiv:
    a) respectarea cerinţelor de securitate şi de sănătate în muncă stabilite în ţara-gazdă pentru genul de muncă prestat, asigurarea medicală a lucrătorului emigrant (durata, modul de achitare);
    b) procedura de compensare a daunelor survenite în urma traumelor, leziunilor corporale, bolilor profesionale sau a altor daune cauzate sănătăţii lucrătorului emigrant;
    c) achitarea de către angajator a compensaţiilor prevăzute de legislaţia statului angajator în cazul decesului lucrătorului emigrant din vina angajatorului;
    d) responsabilitatea angajatorului în organizarea transportării lucrătorului emigrant decedat şi suportarea de către angajator a tuturor cheltuielilor legate de transportare;
    e) informarea misiunii diplomatice sau a oficiului consular al Republicii Moldova despre decesul lucrătorului emigrant.
    6. Responsabilitatea părţilor pentru nerespectarea clauzelor acordului de colaborare, modul de soluţionare a litigiilor.
    7. Termenul de valabilitate al acordului de colaborare, condiţiile de prelungire sau de desfacere înainte de termen a acestuia.
    [Anexa nr.2 introdusă prin LP303 din 26.12.12, MO64-68/29.03.13 art.195; anexa devine anexa nr.1]