OCNAM174/2008
ID intern unic:  329311
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
COMPANIA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI ÎN MEDICINĂ
ORDIN Nr. 174
din  06.10.2008
cu privire la modificarea şi completarea Ordinului CNAM nr. 61-A din 08.04.2005 
Publicat : 10.10.2008 în Monitorul Oficial Nr. 183-185     art Nr : 543
    În scopul executării prevederilor Legii nr. 1585-XIII din 27.02.1998 “Cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală”, Legii nr. 1593-XV din 26.12.2002 “Cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală” şi Hotărîrii Guvernului nr. 1015 din 05.09.2006 “Cu privire la aprobarea unor acte normative” cu modificările şi completările ulterioare,
ORDON:
    I. Ordinul CNAM nr. 61-A din 08.04.2005 se modifică şi se completează după cum urmează:
    a) la pct. I:
    modelul formularului nr. 2-03/1 “Lista de evidenţă nominală a persoanelor asigurate angajate”, aprobat prin alineatul doi se expune în redacţie nouă (se anexează);
    după alineatul trei se introduce un nou alineat avînd următorul cuprins: “- modelul formularului nr. 2-04/1 “Lista de evidenţă nominală a persoanelor neangajate asigurate din contul bugetului de stat” (se anexează);
    b) la pct. II după cuvintele “nr. 2-03/1” se introduc cuvintele “ , nr. 2-04/1”, în continuare după text.
    II. Se pune în seama vicedirectorului CNAM, dl Vasile Pascal, controlul asupra informării şi executării de către agenţiile teritoriale a prezentului ordin. 

    DIRECTORUL GENERAL
    AL COMPANIEI NAŢIONALE
    DE ASIGURĂRI ÎN MEDICINĂ                                    Gheorghe RUSSU 

    Nr. 174-A. Chişinău, 6 octombrie 2008.


    formular 2-03/1

INSTRUCŢIUNE DE COMPLETARE
a formularului 2-03/1 “Lista de evidenţă nominală
a persoanelor asigurate angajate”

    1. “Lista de  evidenţă  nominală a persoanelor  asigurate  angajate” (formular  2-03/1)  (în  continuare - Lista) se completează de fiecare Asigurat (angajator)  -  autoritate publică centrală sau locală, întreprindere, instituţie, organizaţie, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, persoană  fizică care utilizează  munca salariată  - pentru persoanele angajate. Lista se  prezintă la agenţia teritorială a CNAM pînă la data de 7 a lunii următoare celei în care s-a angajat persoana sau au survenit modificări în lista persoanelor angajate (concediat, decedat, suspendării în baza legii a activităţii întreprinderii, încorporării în serviciul militar în termen, acordării concediului neplătit cu o durată mai mare de o luna, şomajul tehnic al unităţii, suspendării contractului individual de muncă din iniţiativa salariatului).
    2. Asiguratul (angajatorul)  completează  coloanele  1-8. în listă se înscrie adresa juridică a Asiguratului, numele, prenumele persoanei responsabile a Asiguratului. Lista se completează citeţ, în limba de stat, se semnează, se ştampilează de persoana responsabilă a Asiguratului.   
    3. În baza Listei  prezentate, Agenţia Teritorială completează poliţele de asigurare pentru persoanele  angajate  şi notează seria şi numărul acestor poliţe în coloana 9.
    4. Poliţele se  eliberează Asiguratului de către Agenţia Teritorială a CNAM, înscriind numărul poliţelor de asigurare eliberate/activate sau restituite/dezactivate de  către  Asigurat  la rubrica de primire/activare sau restituire/dezactivare din Listă. Lista se semnează  de  către  Asigurat  şi Asigurător în urma  căreia  se  aplică ştampila rotundă.
    5. La completarea  formularului  2-03/1 se vor respecta  următoarele condiţii:
    Denumirea, numele Asiguratului (angajatorului) - se indică denumirea completă  a  autorităţii publice centrale sau  locale, întreprinderii, instituţiei, organizaţiei, indiferent de tipul de proprietate şi  forma juridică de organizare,  conform  actelor  de  constituire, numele şi prenumele notarului privat,  avocatului  sau  persoanei fizice, care este  angajator  pentru persoanele indicate în Listă;
    Coloana 1 - se indică numărul de ordine al înscrierii din Listă;
    Coloana 2 - se  introduce  numele şi prenumele deplin  al  persoanei angajate, conform actelor ei de identitate;
    Coloana 3 - se înscrie codul personal al persoanei angajate (IDNP (13 cifre) înscris în actul de identitate. în cazul persoanelor care refuză să deţină acte de identitate de tip nou din considerente religioase, în poliţele de asigurare, la rubrica respectivă, se va indica seria şi numărul Formularului nr.9 sau a paşaportului de uz intern, emis de fosta URSS (modelul anului 1974) cu menţiunile respective;
    Coloana 4 - conţine  ziua, luna şi anul naşterii persoanei angajate în  forma ZZ.LL.AAAA;
    Coloana 5 - se  indică  sexul persoanei nominalizate în Listă  (M  -masculin, F - feminin);
    Coloana 6 - se indică datele despre înregistrarea la domiciliu din actul de identitate, Formularul nr.9 sau paşaportul de uz intern, emis de fosta URSS (modelul anului 1974), care conţine menţiunile respective;
    Coloana 7 - se  indică  categoria persoanei indicate în Listă: 1 -angajată, 2 - concediată, 3 - decedată; 4-suspendare în baza legii, a activităţii întreprinderii, 5-încorporare în serviciul militar în termen, 6-acordare a concediului neplătit cu o durată mai mare de o lună, 7-şomajul tehnic al unităţii, 8-suspendare a contractului individual de muncă din iniţiativa salariatului, 9-anularea situaţiilor prevăzute la pct.4,5,6,7,8;
    Coloana 8 - se  indică  data atribuirii persoanei la una din categoriile menţionate în coloana 7, în forma ZZ.LL.AAAA;
    Coloana 9 - se completează de către angajator cu indicarea seriei şi numărului poliţei de asigurare în cazul angajării persoanei ce deţine poliţă de asigurare de tip nou, restituirii poliţei de asigurare de tip vechi sau dezactivării poliţei de asigurare de tip nou urmare a survenirii modificărilor în lista persoanelor angajate în cazurile menţionate la coloana 7, iar de către  Asigurător se completează prin indicarea seriei  şi numărului poliţei de asigurare eliberate persoanei angajate la locul  de muncă.

    formular 2-04/1

INSTRUCŢIUNE DE COMPLETARE
a formularului 2-04/l „Lista de evidenţă a persoanelor neangajate,
  asigurate din contul bugetului de stat”

    1. Lista de evidenţă nominală a persoanelor neangajate, asigurate din contul bugetului de stat (formular 2-04/l) se completează de instituţiile abilitate cu ţinerea evidenţei pentru următoarele categorii stabilite de legislaţie:
    copii de vîrstă preşcolară;
    elevii din învăţămîntul primar, gimnazial, liceal şi mediu de cultură generală;
    elevii din învăţămîntul secundar profesional;
    elevii din învăţămîntul mediu de specialitate (colegii) cu frecvenţa de zi;
    studenţii din învăţămîntul superior universitar cu frecvenţa de zi;
    rezidenţii învăţămîntului postuniversitar obligatoriu;
    copii neîncadraţi la învăţătură pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani;
    gravidele, parturientele şi lăuzele;
    invalizii;
    pensionarii;
    şomerii înregistraţi oficial;
    persoanele care îngrijesc la domiciliu un copil invalid cu severitatea I sau un invalid din copilărie de gradul I ţintuit la pat cu vîrsta de pînă la 18 ani;
    mamele cu şapte şi mai mulţi copii.
    2. Instituţia abilitată completează coloanele 1-9. Lista se completează citeţ, în limba de stat, se semnează, se autentifică de persoana responsabilă şi se prezintă Agenţiei teritoriale a CNAM la prezentarea iniţială sau în termen de pînă la 15 zile din momentul survenirii modificărilor.
    3. În baza listei prezentate, Agenţia Teritorială a CNAM completează poliţele de asigurare pentru persoanele nou-incluse în listă şi notează seria şi numărul poliţelor respective în coloana 9.
    4. La completarea formularului 2-04/l se vor respecta următoarele condiţii:
    Categoria şi codul categoriei - se va indica una din următoarele categorii şi codul corespunzător:
    elevi din învăţămîntul secundar profesional              - 02;
    studenţi din învăţămîntul superior universitar     
    cu învăţămînt de zi                                                - 03;
    invalizi                                                                  - 04;
    copii de vîrstă preşcolară                                      - 05;
    elevi din învăţămîntul primar, gimnazial, liceal şi     
    mediu de cultură generală                                      - 06;
    şomeri înregistraţi oficial                                        - 07;
    pensionari                                                             - 08;
    elevi din învăţămîntul mediu de specialitate     
    (colegii) cu învăţămînt de zi                                    - 09;
    copii neîncadraţi la învăţătură, pînă la împlinirea     
    vîrstei de 18 ani                                                      - 12;
    rezidenţii învăţămîntului postuniversitar obligatoriu    - 13;
    gravidele, parturientele şi lăuzele                             - 14;
    persoane care îngrijesc la domiciliu un copil     
    invalid cu severitatea I sau un invalid din copilărie     
    de gradul I ţintuit la pat cu vîrsta de:     
    pînă la 18 ani                                                         - 16;
    mame cu şapte şi mai mulţi copii                             - 17.
    Denumirea instituţiei - se indică denumirea completă a instituţiei abilitate cu dreptul de a duce evidenţa categoriei respective;
    coloana 1 - se indică numărul de ordine al înscrierii din listă;
    coloana 2 - se introduce numele şi prenumele deplin al persoanei asigurate, conform actelor ei de identitate;
    coloana 3 - se înscrie codul personal al persoanei fizice (IDNP (13 cifre) înscris în actul de identitate. În cazul persoanelor care refuză să deţină acte de identitate de tip nou din considerente religioase, în poliţele de asigurare, la rubrica respectivă, se va indica seria şi numărul Formularului nr.9 sau a paşaportului de uz intern, emis de fosta URSS (modelul anului 1974) cu menţiunile respective;
    coloana 4 - conţine ziua, luna şi anul naşterii persoanei în forma - ZZ.LL.AAAA;
    coloana 5 - se indică sexul persoanei nominalizate în listă (M - masculin, F - feminin);
    coloana 6 - se indică datele despre înregistrarea la domiciliu din actul de identitate, Formularul nr.9 sau paşaportul de uz intern, emis de fosta URSS (modelul anului 1974), care conţine menţiunile respective;
    coloana 7 - se indică datele despre persoana arătată în listă: 1- nou-inclusă, 2 – radiată din lista de evidenţă nominală, 3 – decedată, 4 – retrasă viza de domiciliu pe teritoriul Republicii Moldova;
    coloana 8 - se indică data includerii persoanei în listă, radierii din lista de evidenţă nominală sau decesului, corespunzător informaţiei din coloana 7, în forma - ZZ.LL.AAAA;
    coloana 9 - se indică de către Agenţia Teritorială a CNAM seria şi numărul poliţelor eliberate persoanelor nou-incluse în listă.