HGM1159/2008
ID intern unic:  329404
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 1159
din  14.10.2008
privind transmiterea unui pachet de acţiuni ale statului
Publicat : 21.10.2008 în Monitorul Oficial Nr. 189     art Nr : 1167
    MODIFICAT
   
HG389 din 17.05.10, MO78-80/21.05.10 art.460

    În temeiul prevederilor art. 6 al Legii nr. 121-XVI din 4 mai 2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 90-93, art. 401), precum şi în scopul aplicării şi dezvoltării nanotehnologiilor în domeniul tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Se transmite din administrarea Ministerului Economiei şi Comerţului în administrarea Ministerului Dezvoltării Informaţionale pachetul de acţiuni ale statului din Societatea pe Acţiuni “Eliri”, în număr de 222286 (63,82%) unităţi.
    2. Agenţia Proprietăţii Publice de pe lîngă Ministerul Economiei şi Comerţului va încheia cu Ministerul Dezvoltării Informaţionale contractul de cesionare a exercitării drepturilor de acţionar şi de administrare a proprietăţii statului şi va opera modificările necesare în contractul respectiv încheiat cu Ministerul Economiei şi Comerţului.
    3. Se aprobă modificările şi completările ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului (se anexează).

    PRIM-MINISTRU                                                         Zinaida GRECEANÎI

    Contrasemnează:
    Prim-viceprim-ministru,
    ministrul economiei şi comerţului                                  Igor Dodon
    Ministrul dezvoltării informaţionale                               Pavel Buceaţchi
    Ministrul finanţelor                                                         Mariana Durleşteanu

    Nr. 1159. Chişinău, 14 octombrie 2008.

Aprobate
prin Hotărîrea Guvernului nr. 1159
din 14 octombrie 2008

Modificările şi completările
ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului
    [Pct.1 abrogat prin HG389 din 17.05.10, MO78-80/21.05.10 art.460]
    2. Din anexa nr. 2 la Hotărîrea Guvernului nr. 945 din 20 august 2007 “Cu privire la măsurile de realizare a Legii nr. 121-XVI din 4 mai 2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 131-135, art. 981), cu modificările şi completările ulterioare, poziţia 102 se exclude.
    3. Din anexa nr. 3 la Hotărîrea Guvernului nr. 549 din 30 aprilie 2008 “Cu privire la aprobarea structurii şi efectivului-limită ale Ministerului Economiei şi Comerţului” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 83, art. 532) poziţia “Societatea pe Acţiuni “Eliri” se exclude.