HGM1279/2008
ID intern unic:  329767
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 1279
din  17.11.2008

cu privire la aprobarea Reglementării tehnice „Ambalarea, transportarea
şi depozitarea fructelor, legumelor şi ciupercilor proaspete”

Publicat : 25.11.2008 în Monitorul Oficial Nr. 210     art Nr : 1300     Data intrarii in vigoare : 25.05.2009
    MODIFICAT
   
HG513 din 02.07.14, MO174-177/04.07.14 art.541


    În temeiul pct.26 al Planului naţional de armonizare a legislaţiei pentru anul 2008, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 76 din 29 ianuarie 2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 28-29, art. 148), şi în conformitate cu Legea nr. 420-XVI din 22 decembrie 2006 privind activitatea de reglementare tehnică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova 2007, nr. 36-38, art. 141), cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 78-XV din 18 martie 2004 privind produsele alimentare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 83-87, art. 431) şi Hotărîrea Guvernului nr. 1345 din 24 noiembrie 2006 „Cu privire la armonizarea legislaţiei Republicii Moldova cu legislaţia comunitară” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.189-192, art.1470), Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Se aprobă Reglementarea tehnică „Ambalarea, transportarea şi depozitarea fructelor, legumelor şi ciupercilor proaspete” (se anexează).
    2. Prezenta hotărîre intră în vigoare în termen de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
    3. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor.
    [Pct.3 modificat prin HG513 din 02.07.14, MO174-177/04.07.14 art.541]

    PRIM-MINISTRU                                                               Zinaida GRECEANÎI

    Contrasemnează:
    Prim-viceprim-ministru,
    ministrul economiei şi comerţului                                        Igor Dodon
    Ministrul agriculturii
    şi industriei alimentare                                                         Anatolie Gorodenco

    Nr. 1279. Chişinău, 17 noiembrie 2008.


Aprobată
prin Hotărîrea Guvernului nr.1279
din 17 noiembrie 2008

Reglementarea tehnică
“Ambalarea, transportarea şi depozitarea fructelor,
legumelor şi ciupercilor proaspete”
    Reglementarea tehnică „Ambalarea, transportarea şi depozitarea fructelor, legumelor şi ciupercilor proaspete” creează cadrul necesar aplicării Codului Comisiei Codex Alimentarius cu privire la ambalarea şi transportarea fructelor şi legumelor proaspete CAC/RCP nr. 44, 1995, amendament 1-2004.
I. Dispoziţii generale
    1. Reglementarea tehnică „Ambalarea, transportarea, depozitarea fructelor, legumelor şi ciupercilor proaspete” (în continuare – Reglementare tehnică) stabileşte cerinţele specifice pentru ambalarea, transportul şi depozitarea fructelor, legumelor şi ciupercilor proaspete (în continuare – produse) în scopul menţinerii calităţii produselor în procesul ambalării, transportării şi depozitării.
    2. Cerinţele specifice pentru ambalarea, depozitarea şi transportarea produselor specificate în prezenta Reglementare tehnică nu se aplică asupra produselor ce tranzitează ţara sau care sînt depozitate temporar ca bunuri care tranzitează ţara, dacă nu prezintă pericol pentru sănătatea umană sau pentru mediu.
    3. În sensul prezentei Reglementări tehnice, termenii utilizaţi se definesc după cum urmează:
    compatibilitatea produselor – capacitatea unui şir de fructe, legume şi ciuperci de a putea fi păstrate împreună, fără a fi afectată calitatea lor;
    depreciere – degradare calitativă a unui produs;
    fructe, legume şi ciuperci proaspete – fructe, legume şi ciuperci care sînt comercializate consumatorului în stare proaspătă cu un minim de procesare;
    manipulare – totalitatea operaţiilor executate de la recoltarea produselor pînă la consum;
    prerăcire – operaţie de răcire rapidă a unui produs la o temperatură mai scăzută decît temperatura produsului la recoltare în vederea depozitării sau transportării frigorifice;
    spaţii de depozitare – atît mijloacele de transport (spaţii de depozitare mobile), cît şi depozitele propriu-zise (spaţii fixe construite pentru depozitare).
    4. Produsele se calibrează după categoria de calitate, mărime, gradul de coacere şi siguranţa alimentară a acestora.
II. Ambalarea
    5. Produsele se ambalează în ambalaje de desfacere şi/sau de transport. Produsele ambalate în mod individual în peliculă nu pot fi considerate ca preambalate.
    6. În calitate de ambalaje pot fi folosite numai materialele autorizate de organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul ocrotirii sănătăţii, în conformitate cu Regulile şi normativele sanitaro-epidemiologice pentru materialele folosite în sectorul alimentar nr. 06.10.3.67 din 2004, aprobate de Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.168-171, art.583), şi Normativele igienice privind reziduurile preparatelor de uz fitosanitar în obiectele mediului înconjurător nr.6335 din 21 august 2003, aprobate de Ministerul Sănătăţii (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.248-253, art.359).
    7. Materialele de ambalaj trebuie să fie noi şi curate. Igiena ambalajului, inclusiv a materialelor utilizate în ambalaj, se asigură de către agentul economic.
    8. Materialele de ambalaj trebuie alese în funcţie de exigenţele produsului, metoda de ambalare, metoda de prerăcire, rezistenţă, disponibilitate şi clauzele contractuale.
Materialele de ambalaj stocate trebuie depozitate în încăperi curate, închise şi protejate de pătrunderea dăunătorilor şi contaminanţilor.
    9. Ambalajul trebuie să menţină caracteristicile de calitate ale produselor ambalate pe parcursul procesului de transportare şi comercializare şi trebuie să protejeze de influenţele mediului exterior.
    Ambalajul nu trebuie să transmită produselor contaminanţi în cantităţi care ar putea provoca o schimbare inacceptabilă în compoziţia produselor sau o deteriorare a caracteristicilor organoleptice ale acestora, stabilite în Hotărîrea Guvernului nr. 957 din 21 august 2007 „Cu privire la aprobarea Reglementării tehnice „Fructe şi legume proaspete destinate consumului uman ca atare”.
    10. Ambalajul trebuie proiectat astfel încît să asigure stabilitatea optimă în procesul manipulării. În acest scop se folosesc materiale auxiliare de amortizare şi de calare.
    11. Ambalajul trebuie să reziste la:
    1) manipulare grosieră la încărcare şi descărcare;
    2) compresia produsă de greutatea altor containere superioare;
    3) impact şi vibraţie în timpul transportării;
    4) umiditate înaltă în timpul răcirii preliminare, tranzitului şi depozitării;
    5) praf, lumină şi alte radiaţii, temperatură, presiune;
    6) acţiunea factorilor de natură biologică (microorganisme, insecte, rozătoare etc.).
    12. Ambalajul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerinţe:
    1) să identifice şi să prezinte produsul şi producătorul/importatorul;
    2) să informeze corect şi deplin consumatorul privind nivelul caracteristicilor de bază ale produsului;
    3) să ofere date legate de modul de utilizare a produsului şi de natura ambalajului.
    13. Importatorii, producători de ambalaje, furnizează informaţiile şi recomandările necesare privind materialele de ambalaj. Materialele utilizate se clasifică:
    1) din mucava: saci, cutii, containere, lăzi, panere, înveliş, căptuşeală, umplutură, tăvi, coşuri, despărţitoare şi foi intermediare;
    2) din hîrtie: saci, coli de acoperit, căptuşeală, garnituri;
    3) din lemn: lăzi, coşuri, cutii, tăvi, palete;
    4) din material plastic: lăzi, palete, cutii, tăvi, saci, pungi, săculeţe, folii, containere, peliculă de ambalaj, despărţitoare, căptuşeală;
    5) material spongios: cutii, tăvi, saci, căptuşeală, despărţitoare.
    Ambalajele trebuie să fie destinate scopului utilizării lor pentru fructe, legume şi ciuperci proaspete.
    14. Coşurile, cutiile, lăzile, tăvile şi sacii se consideră containere de transport.
    Cutiile din carton din fibre pentru produsele ambalate în stare umedă sau cu gheaţă trebuie impregnate cu ceară sau acoperite cu un material hidrofug. La lipirea cutiilor trebuie aplicat un material adeziv rezistent la apă.
    15. Containerele şi paletele din lemn trebuie să fie conforme Standardului internaţional privind măsurile fitosanitare nr. 15 „Îndrumar privind reglementarea materialelor de ambalaj din lemn în comerţul internaţional” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr. 30-33, art. 109).
    16. Containerele care se reutilizează trebuie să fie curăţate şi dezinfectate.
    17. Pentru a conferi rezistenţă şi protecţie suplimentară produselor, la containere se adaugă următoarele materiale:
    1) căptuşeala – pentru a asigura umiditatea necesară la transportarea sparanghelului; căptuşeala cu bioxid de sulf – pentru reducerea alteraţiilor la transportarea strugurilor; căptuşeala cu permanganat de potasiu – în cutiile pentru transportarea bananelor pentru absorbţia etilenei;
    2) sacii sau materialele din peliculă de polietilenă – pentru reţinerea umidităţii:
    a) polietilena perforată trebuie utilizată pentru majoritatea produselor – pentru permiterea schimbului de gaze şi evitarea umidităţii excesive;
    b) polietilena ermetică – pentru ambalarea ermetică a produselor şi asigurarea atmosferei modificate, prin reducerea cantităţii de oxigen disponibil pentru respiraţie şi maturare. Se aplică pentru banane, căpşune, roşii şi citrice.
    18. La ambalarea produselor se impune respectarea următoarelor metode:
    1) ambalare pe teren – produsele se ambalează în timpul recoltării;
    2) ambalare în hală – produsele aduse de pe teren sînt prelucrate sau ambalate în încăpere sau sub acoperiş;
    3) reambalare – produsele sînt sortate repetat şi puse într-un container cu o capacitate mai mică pentru vînzarea cu amănuntul.
    19. Pentru ambalarea produselor poate fi selectat unul dintre următoarele metode:
    1) umplere la volum;
    2) ambalare în tăvi sau celule;
    3) ambalare-aşezare – produsele sînt aşezate cu grijă în container;
    4) ambalare sau preambalare pentru consumator – cantităţi relativ mici de produse sînt ambalate, cîntărite şi etichetate pentru comercializare cu amănuntul;
    5) învelire în peliculă retractabilă – produsele sînt învelite cu peliculă, separat şi ermetic, pentru a se reduce pierderea de umiditate. Pelicula poate fi tratată cu fungicide sau cu alte substanţe chimice autorizate în conformitate cu Legea nr. 119-XV din 22 iunie 2004 cu privire la produsele de uz fitosanitar şi la fertilizanţi şi Hotărîrea Guvernului nr. 1045 din 5 octombrie 2005 „Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la importul, stocarea, comercializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar şi a fertilizanţilor”;
    6) atmosferă modificată – ambalare individuală pentru consumator, containerele de transport sau paletele fiind ermetizate cu ajutorul peliculei sau sacilor de polietilenă. Nivelul oxigenului se micşorează, iar cel al bioxidului de carbon se măreşte. Aceasta micşorează respiraţia produselor şi încetineşte procesul de maturare.
    20. Containerele de transport trebuie să fie calibrate şi umplute corect în scopul evitării deteriorării containerelor şi a produselor.
    Trebuie să se evite umplerea excesivă şi umplerea insuficientă care să provoace deprecierea produselor.
    21. Trebuie să se utilizeze unităţi de încărcătură pe palete care să asigure:
    1) manipularea redusă a containerelor de transport separate;
    2) reducerea maximă a deteriorării containerelor şi a produselor din interiorul acestora;
    3) eficienţa operaţiunilor la centrele de distribuţie.
    22. Unităţile de încărcătură pot avea una din următoarele caracteristici:
    1) palete-standard din lemn sau foi intermediare, cum ar fi: 1200 x 1000 mm, 800 x 1000 mm, 800 x 1200 mm, 1000 x 1200 mm;
    2) suporturi cu fixare reciprocă între cutii;
    3) cutii cu orificii pentru circulaţia aerului;
    4) material de fixare a cutiilor pentru prevenirea alunecării orizontale;
    5) plasă din masă plastică în jurul paletei cu cutie;
    6) corniere din carton, masă plastică sau metal;
    7) întărirea cu curele din plastic sau metal în jurul cornierelor şi cutiilor.
    23. Paletele din lemn trebuie să fie suficient de rezistente pentru a nu se deforma în timpul depozitării. Trebuie să fie asigurate condiţiile necesare pentru manipularea cu încărcătoare cu furcă şi cu platformele-ascensor.
    Baza paletei nu trebuie să împiedice circulaţia aerului.
    24. În cazul încărcăturilor sub formă de palete cu containere de transport nefixate cu curele sau plasă, cel puţin trei straturi superioare trebuie stivuite intercalat, pentru asigurarea stabilităţii.
    25. Transportatorul trebuie să folosească peliculă de ambalaj, bandă adezivă sau clei la straturile superioare, suplimentar stivuirii intercalate. Containerele trebuie să fie suficient de rezistente pentru stivuire intercalată fără a se prăbuşi.
    26. Pentru produsele care necesită ventilare nu se foloseşte peliculă de ambalaj.
    27. În containerele de transport foile intermediare se stivuiesc intercalat, se învelesc cu peliculă de ambalaj sau în alt mod şi se fixează cu corniere şi curele.
    28. Foile intermediare din carton, din fibre sau plastic trebuie să fie suficient de rezistente, iar cele folosite în condiţii de umiditate sporită trebuie impregnate cu ceară.
Foile impregnate, folosite în vehicule, trebuie să aibă orificii pentru circulaţia aerului sub încărcătură. Nu se recomandă folosirea foilor intermediare în utilajele de transport frigorifice cu canale mai puţin adînci în podea.
    29. Expeditorul este obligat să furnizeze şi să aplice etichete pe ambalaje şi containere. Etichetele aplicate pe colete trebuie să aibă forma unui pătrat cu latura de 100 mm şi să conţină informaţii privind produsele. De asemenea, pe ambalajul utilizat, avînd forma unui dreptunghi, trebuie aplicate etichete de manipulare, care stipulează condiţiile de manipulare.
III. Prerăcirea
    30. În scopul păstrării calităţii produselor, temperatura iniţială a produselor de pe teren trebuie redusă pînă la încărcarea în vehiculele de transport frigorifice.
    Construcţia vehiculelor de transport frigorifice trebuie să menţină temperatura iniţială a produselor.
    31. Prerăcirea se realizează imediat după recoltare.
    Produsele recoltate trebuie protejate de soare prin acoperirea lor pînă în staţia de prerăcire.
    32. Lăzile de lemn fixate sau cutiile de carton din fibre impregnate cu ceară sînt folosite pentru produsele împachetate, supuse prerăcirii cu apă sau gheaţă după ambalare.
    33. Alegerea metodei de prerăcire se face în funcţie de natura, valoarea şi calitatea produsului.
    34. Metoda de prerăcire include:
    1) prerăcirea în încăpere – plasarea containerului cu produse într-o încăpere refrigerată. Unele produse, în caz de necesitate, se stropesc sau se udă cu apă în timpul răcirii în încăpere;
    2) prerăcirea cu aer comprimat sau răcirea umedă sub presiune asigură circulaţia aerului printre produsele din containerul aflat în camera de refrigerare. Unele produse se pulverizează cu apă;
    3) prerăcirea cu apă – scufundarea produsului în bazine, a lăzilor sau containerelor de încărcare într-o cantitate mare de apă cu gheaţă;
    4) prerăcirea prin vid – înlăturarea căldurii iniţiale a produsului ambalat în containerele de transport, creînd vacuum în cameră;
    5) prerăcirea cu apă şi vid – umiditatea suplimentară aplicată produselor ambalate în containere de transport înainte de/sau în timpul procesului de vacuumare pentru a grăbi scăderea temperaturii;
    6) îngheţarea ambalajelor – injectarea gheţii de apă sau a gheţii zdrobite în fiecare container.
    35. Utilajele de prerăcire şi apa trebuie salubrizate permanent cu o soluţie de hipoclorit sau alte soluţii pentru eliminarea agenţilor ce cauzează alterarea.
    Nu se admite încălzirea produselor după prerăcire.
    36. Mijloacele de măsurare utilizate la asigurarea condiţiilor de depozitare şi transportare a produselor necesită să fie verificate metrologic în conformitate cu Legea metrologiei nr. 647-XIII din 17 noiembrie 1995.
IV. Transportarea
    37. Transportatorul ţine un registru de evidenţă a tuturor operaţiunilor efectuate pe parcursul transportării, în care înregistrează temperatura, umiditatea relativă a aerului şi toate schimbările intervenite pe parcurs.
    38. Produsele nu trebuie transportate şi/sau depozitate împreună cu produsele care afectează păstrarea caracteristicilor lor organoleptice, cum ar fi peştele, fertilizanţii, combustibilii.
    39. Transportarea produselor se efectuează cu mijloace de transport autorizate în conformitate cu Codul transporturilor, aprobat prin Legea nr.116-XIV din 29 iulie 1998 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.90-91, art.581), cu modificările şi completările ulterioare.
    Produsele trebuie transportate fiind protejate de condiţiile mediului înconjurător şi de emisiile gazelor de eşapament ale mijloacelor de transport.
    Mijloacele de transport trebuie curăţate, dezinfectate şi uscate înainte de încărcare.
    40. Modalitatea de transportare a produselor şi tipul de echipament se stabilesc în funcţie de următorii factori:
    1) destinaţie;
    2)    gradul de perisabilitate a produselor;
    3)    cantitatea produselor ce urmează a fi transportate;
    4)    temperatura de păstrare şi umiditatea relativă recomandate;
    5)    condiţiile temperaturii exterioare la punctele de origine şi de destinaţie;
    6)    timpul de tranzit necesar pentru a ajunge la destinaţie;
    7)    tarifele de transport negociate cu agenţiile de transport;
    8)    calitatea serviciilor de transportare;
    9)    valoarea produselor.
    41. Pentru asigurarea menţinerii calităţii produselor în cazul transportării cu avionul, în aeroport sînt necesare încăperi de păstrare cu temperatură controlată şi reglată. În caz de necesitate, trebuie folosite containere aeriene frigorifice sau plăpumi termice izolante.
    42. Pe parcursul transportării, în containerele închise trebuie instalat un sistem pentru monitorizarea temperaturii şi a umidităţii relative.
    43. Transportarea de lungă durată a produselor în zone climaterice diferite necesită dotare cu utilaje robuste, cu o construcţie corespunzătoare pentru a rezista mediului de tranzit şi a proteja produsele.
    44. Trailerele frigorifice cu lungimea de pînă la 14,6 m şi furgoanele cu lungimea de pînă la 12 m trebuie să posede:
    1) capacitatea frigorifică – 42 000 kJ/h la temperatura aerului ambiant de maximum 38oC, temperatura aerului de recirculare – maximum 2oC;
    2) un ventilator cu evaporator de înaltă capacitate, cu funcţionare neîntreruptă, pentru a asigura o temperatură uniformă şi umiditate relativă înaltă;
    3)    despărţitor rezistent pentru mişcarea aerului de recirculare, care este plasat în partea din faţă şi asigură circulaţia aerului prin toată încărcătura;
    4)    bare verticale pe uşa din spate pentru a facilita circulaţia aerului;
    5)    izolare şi, după caz, rezerve pentru încălzire, în funcţie de condiţiile vremii şi, respectiv, natura produsului;
    6)    canaluri sau orificii adînci de drenare în podea, cu adîncimea de la 50 mm pînă la 75 mm pentru a asigura suprafaţa secţiunii transversale pentru circulaţia aerului sub marfa pusă direct pe podea;
    7)    controlul temperaturii aerului în procesul de refrigerare a produselor în instalaţia frigorifică, pentru a reduce daunele cauzate de suprarăcire şi îngheţ;
    8)    condiţii de ventilare în scopul prevenirii formării concentraţiei mari a etilenei sau dioxidului de carbon;
    9)    suspensii pentru circulaţia aerului în vederea reducerii volumului de şoc şi vibraţii în containerele de transport şi produsele aflate în acestea;
    10) containere în care aerul rece iese prin partea din faţă a containerului, iar fluxul de aer circulă din partea de jos (aproape de podea) spre spate, apoi se ridică în partea superioară a containerului.
    45. Transportatorul trebuie să verifice utilajele de transport înainte de a le prezenta expeditorului pentru încărcare.
    Expeditorul şi importatorul trebuie să controleze echipamentele frigorifice. Transportatorul trebuie să respecte instrucţiunile privind verificarea şi funcţionarea sistemelor frigorifice.
    46. Toate utilajele de transportare trebuie verificate pentru a se stabili:
    1) curăţenia – secţia pentru marfă trebuie curăţată regulat cu abur sau prin alte metode similare;
    2) lipsa deteriorărilor în pereţi, podea, uşi, tavan, care trebuie să fie în condiţii bune;
    3) controlul temperaturii; unităţile de refrigerare se verifică sistematic în scopul asigurării circulaţiei continue a aerului pentru o furnizare de temperaturi uniformă.
    47. Utilajele de transportare trebuie să fie curate şi lipsite de:
    1) miros străin al unei încărcături incompatibile sau de la serviciile prestate anterior;
    2) reziduuri chimice toxice;
    3) cuibare ale insectelor în utilaje;
    4) deşeuri de produse agricole alterate;
    5)  cruste ce blochează orificiile de drenare sau canalele de circulaţie a aerului de-a lungul podelei.
    48. Utilajele de transportare trebuie să fie menţinute în stare bună şi să fie verificate pentru a se stabili:
    1) deteriorarea pereţilor, podelei, uşilor sau a tavanului care lasă să pătrundă căldura, frigul, umiditatea, murdăria şi insectele;
    2) funcţionarea şi starea uşilor, a orificiilor de ventilare şi a izolaţiei;
    3) condiţiile pentru fixarea şi întărirea mărfii.
    49. Vehiculele de transport frigorifice, destinate transportării produselor, trebuie să treacă următoarele controale suplimentare ale:
    1) gradului de asigurare a închiderii ermetice a uşilor;
    2) posibilităţii de reglare a temperaturii;
    3) amplasării senzorului pentru verificarea temperaturii aerului în circulaţie. Dacă senzorul măsoară temperatura aerului de recirculare, termostatul trebuie să fie programat la o valoare mai mare pentru a preveni răcirea şi îngheţarea produsului;
    4) instalării în partea din faţă a trailerului a unei despărţituri pentru aerul de recirculare;
    5) existenţei dispozitivului de încălzire pentru transportarea în zonele cu temperaturi extreme reci;
    6) stării echipamentului cu sistem de asigurare cu aer care trebuie să aibă un tub pentru aer sau un canal de metal instalat pe pod.
    50. Produsele care necesită refrigerare trebuie să fie prerăcite, dacă este necesar, înaintea încărcării în echipamentul de transportare. Temperaturile produselor trebuie să fie măsurate cu un termometru şi înscrise în documentele de însoţire a încărcăturii. Compartimentul pentru încărcătură, de asemenea, trebuie prerăcit.
    51. Încărcarea produselor trebuie realizată astfel încît să asigure menţinerea temperaturii şi a umidităţii relative, să protejeze produsele de impactul şi forţele de vibrare în tranzit şi să prevină pătrunderea insectelor în produse.
    52. La transportarea încărcăturilor cu diferite tipuri de produse trebuie respectată compatibilitatea acestora.
    53. Încărcarea produselor se realizează:
    1)    în vrac, mecanizată sau manuală – a produselor neambalate;
    2)    manuală – a containerelor de transportare separate, cu sau fără palete;
    3) în unităţi – a containerelor cu mărfuri în palete, cu platforme-ascensor sau încărcătoare cu furcă.
    54. La încărcare trebuie asigurat spaţiul necesar pentru circulaţia aerului sub, împrejurul şi prin încărcătură pentru a proteja produsele contra:
    1)    acumulării căldurii din aerul ambiant pe timp cald;
    2)    căldurii generate de produse prin respirare;
    3)    acumulării etilenei din cauza maturării produselor;
    4)    scurgerii căldurii în exterior pe timp rece;
    5)    deteriorării din cauza răcirii sau îngheţării în timpul funcţionării instalaţiei frigorifice.
    55. Containerele pentru transportul produselor şi stivele din acestea trebuie fixate pentru a se preveni efectele vibraţiei şi deteriorarea prin impact în timpul transportării şi manipulării, folosindu-se:
    1) dispozitive de fixare a mărfii din aluminiu sau lemn;
    2) filtre celulare de carton, din hîrtie sau fibre;
    3) bare din lemn;
    4) saci pneumatici din hîrtie de tip sulfat;
    5) plase şi curele;
    6) portiţe pentru încărcare, făcute din lemn cu dimensiunile de 25 mm x 100 mm.
    56. Pentru încărcăturile mixte containerele de transport se sortează în funcţie de mărime, pentru a spori stabilitatea. Containerele mai grele se aşază primele, pe care se plasează cele uşoare. Lîngă uşă se plasează cîte o mostră reprezentativă a fiecărui produs.
    57. Dispozitivul de înregistrare a temperaturii aerului trebuie instalat între ambalajele din zona în care se acumulează temperatura maximă.
    Containerele trebuie să aibă 2 sau mai multe termometre, instalate pe tot perimetrul vagonului.
    În încărcăturile cu strat superior de gheaţă sau cu umiditate mai mare de 95%, aparatele de măsurat temperatura trebuie să fie rezistente la apă sau să fie închise într-o pungă de plastic.
    58. La vehicule şi containere modificarea atmosferei se efectuează prin reducerea concentraţiei de oxigen şi sporirea concentraţiei de bioxid de carbon după finalizarea operaţiilor de încărcare. Trailerele şi containerele trebuie să fie dotate cu caneluri de-a lungul cadrului uşii pentru o cortină din polietilenă şi orificii pentru aplicarea prelucrării.
    59. Instalaţia frigorifică, pereţii, tavanul, podeaua şi uşile trebuie să izoleze interiorul secţiei pentru marfă de mediul ambiant.
    60. Pe utilaje trebuie aplicate etichete de avertizare pentru a informa că atmosfera nu asigură necesităţile esenţiale şi că secţia de marfă trebuie ventilată înainte ca personalul să intre pentru a descărca marfa.
V. Depozitarea
    61. Producătorii trebuie să stabilească şi să comunice în formă scrisă condiţiile şi durata de depozitare.
    62. Pe parcursul depozitării trebuie să se asigure:
    1) condiţiile de depozitare a produselor prin buna funcţionare a dispozitivelor frigorifice şi verificarea permanentă a modului de funcţionare a acestora;
    2) excluderea supraîncărcării utilajelor frigorifice;
    3) interzicerea depozitării produselor în condiţii în care este posibilă contaminarea acestora cu agenţi patogeni;
    4) respectarea igienei şi compatibilităţii produselor pe parcursul depozitării.
    63. Temperatura de depozitare nu trebuie să aibă oscilaţii mai mari de 0,5oC.
    Pentru măsurarea temperaturii din spaţiul de depozitare se utilizează atît instrumente ce permit înregistrarea acestui parametru la un moment dat (termometre), cît şi instrumente ce oferă posibilitatea înregistrării evoluţiei parametrului menţionat pe o perioadă oarecare de timp (termografe).
    64. Reglarea umidităţii din spaţiile de depozitare poate însemna, după caz, reducerea excesului de umiditate (prin amplasarea de vase conţinînd var nestins, clorură de calciu, silicagel etc. – substanţe care absorb vaporii de apă) sau ridicarea umidităţii (prin stropirea cu apă a pardoselii depozitului, împrăştierea de rumeguş de lemn umezit, ventilarea spaţiului de depozitare sau folosirea unor umidificatoare electrice).
    65. Între containere şi podea trebuie să fie spaţiu suficient pentru a permite circulaţia aerului în întregul spaţiu de depozitare.
    Circulaţia aerului nu trebuie să depăşească 0,5 m/s.
    În scopul evitării modificării compoziţiei aerului din spaţiul de depozitare şi impurificării lui cu particule de praf sau cu diferite gaze, trebuie efectuat controlul privind dirijarea circulaţiei aerului.
    66. Depozitarea produselor se face pentru fiecare tip de produs în parte în conformitate cu tabelele 1 şi 2, după cum urmează:
 
Tabelul 1

Condiţii de depozitare a fructelor şi legumelor proaspete

 
Denumirea produsului
 
Poziţia tarifară
Temperatura de
păstrare, ºC

Umiditatea relativă a aerului, %

Durata păstrării

Ambalajul pentru păstrare

1
2
3
4
5
6
Mere
0808
0 ...4
85-93
 pînă la       1 an
-
Pere
0808 20
0 ... 1
90 – 93
3 - 4 luni
-
Gutui
0808 20 900
0...0,5
90
3 - 4 luni
-
Struguri
0806
1... -1
80 – 85
3 – 5 luni
-
 
 
0... -1
90 – 95
6 – 7 luni
-
Citrice
0805
0...4
85 – 90
5 – 6 luni
-

Citrice în stadiul de maturare

0805
10...14
85 – 90
5 – 6 luni
-
Piersici
0809 30
0...1
83 – 85
3 săptămîni
-
Caise
0809 10 00
0...1
90
2 – 3 săptămîni
-
Cireşe şi vişine
0808 20
-1... -0,5
90
2 – 3 săptămîni
-
Prune
0809 40 05
0...0,5
90 – 95
3 – 4 săptămîni
-
Căpşune
0810 10 00
0
90
7 zile
4 – 5 kg
Coacăză
0810 20 900
0
90
10 – 12 zile
-
Zmeură
0810 20 100
0
85 – 90
4 – 6 zile
-
Banane
0803 00
10 - 12
90 – 95
1 – 2 luni
-
Banane
0803 00
1 - 2
90 – 95
4 – 5 luni
-
Kiwi
081 050 000
12
85 – 90
2 – 5 săptămîni
lăzi stivuite
Mango
0804 50 000
18 ... 22
85 – 95
2 – 3 săptămîni
-
Ananas
0804 30 000
7 ... 10
90
2 – 4 săptămîni
-
 
1
2
3
4
5
6
Rodii
0810 90 950
5 ... 6
90 – 98
1 – 2 luni
-
Pepeni verzi
0807 11 000
6 ... 8
80 – 85
1 – 2 luni
-
Pepeni galbeni
0807 19 000
-1...-3
70 – 80
4 – 5 luni
-
Tomate roşii
0702 00 00
0 ... 1
85 – 90
4 – 5 săptămîni
-
Tomate verzi
0702 00 00
pînă la 12
85 – 90
4 – 5 săptămîni
-
Vinete
0709 30 000
7 ... 10
85 – 95
20 zile
-

Ardei gras, lungi şi gogoşari înainte de maturare

0709 60 100
8 ... 10
95
14 – 15 zile
-

Ardei gras, lungi şi gogoşari după maturare

0709 60 100
1 ... 2
95
pînă la 30 zile
-
Mazăre verde
0708 10 000
2 ... 4
85
2 – 3 săptămîni
-
Fasole verde
0708 20 000
1 ... 2
85 – 90
2 – 3 săptămîni
-
Castraveţi
0707 00 05
6 ... 10
92 – 95
2 – 3 săptămîni
-
Varză albă şi roşie
0704 90 100
0 ... -1
90 – 92
4 – 6 luni
-
Conopidă
0704 10 000
0 ... -1
85 – 90
4 – 5 săptămîni
-
Salată şi spanac
0705/0709 70 000
1
95 – 96
2 – 4 săptămîni
-
Ceapă
0703
0...12
65 – 70
6 – 7 luni
saci de polietilenă perforaţi sau plasă de sfoară
Ceapă
0703
-3
65 – 70
8 luni
saci de polietilenă perforaţi sau plasă de sfoară
Usturoi
0703 20 000
-2
75 – 85
7 luni
-
Sfeclă roşie
0706 90
0
90 – 95
3 – 4 luni
-
Morcovi
0706 10 000
0
90 – 95
4 – 8 luni
-
Ţelină
0706 90 100
0
95 – 98
3 – 4 luni
-
Păstîrnac
0706 90 900
0...-10
90 – 95
5 luni
-
Pătrunjel
0706 90 900
0...1
90 – 95
5 – 6 luni
-
Hrean
0706 90 300
1...2
95
3 – 4 luni
-

Cartofi pentru alimentaţie

0701
4 ... 5
90 – 95
8 luni
vrac, saci sau lăzi
Cartofi de săminţe
0701 10 000
2 ... 4
90 – 95
7 luni
vrac, saci sau lăzi
Alte fructe şi legume
0810 90 950/0709 90 900
0...4
85 – 95
În funcţie de soi
-
 
Tabelul 2
 

Condiţii de depozitare a ciupercilor proaspete

 
Denumirea produsului
Poziţia tarifară
Păstrarea
Păstrarea pentru comercializare
 
Tempera-
tura, 0C
 
Umiditatea relativă a aerului, %
Durata, zile
 
Tempera-
tura, 0C
 
Umiditatea relativă a aerului, %
Durata, 
zile
Ciuperca albă sau Сhampignon, Agaricus bisporus
0709 51 000
 
2-4
 
80-85
 
1-2
 
5-8
 
85-90
 
3-4

Păstrăvul vînăt, Pleurotus ostreatus

0709 59
2-4
80-85
2-3
5-10
85-90
5-6

Ciuperca parfumată sau Shiitake, Lentinula edodes

 
0709 59
2-4
75-80
3-4
5-10
80-85
7-8

Buretele galben, Cantharellus cibarius

0709 59 100
2-4
75-80
4-5
5-10
80-85
8-10
 
    67. Ceapa, fructele de culturi nucifere, fructele citrice şi cartofii trebuie transportate şi păstrate separat. Merele, perele, bananele, piersicile, prunele, pepenele galben, avocado, tomatele şi alte produse care produc etilenă nu trebuie transportate şi depozitate împreună cu salata verde, varza, morcovii, castraveţii, ardeii graşi, dovleacul. Perele şi merele se transportă şi se păstrează separat de cartofi, de varză, ceapă, ţelină; ţelina – separat de ceapă sau morcov; ardeiul gras, ananasul, fructele citrice – separat de oricare legume cu miros puternic.