OMFC117/2008
ID intern unic:  330373
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL FINANŢELOR
ORDIN Nr. 117
din  26.12.2008
privind modificarea şi completarea Clasificaţiei bugetare
Publicat : 20.01.2009 în Monitorul Oficial Nr. 7-9     art Nr : 9
    În temeiul articolului 7 alineatul (5) al Legii privind sistemul bugetar şi procesul bugetar nr.847 - XIII din 24.05.1996 şi în scopul reglementării şi perfecţionării modului de reflectare a unor indicatori bugetari, în ordinul Ministrului finanţelor nr.91 din 20 octombrie 2008, se operează următoarele modificări şi completări:
    I. La clasificaţia veniturilor bugetare:
    1. În capitolul 115 „Impozite interne pe mărfuri şi servicii”, denumirea paragrafului 48 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    „115 48 Taxele pentru gazul lichefiat importat şi pentru comercializarea gazelor naturale destinate utilizării în calitate de carburanţi pentru unităţile de transport auto”.
    2. În capitolul 121 ”Alte venituri din activitatea de întreprinzator şi din proprietate”, denumirile paragrafelor 12, 19, 20, 23, 35 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    „ 121 12 Dobînzile aferente soldurilor mijloacelor bugetare la conturile bancare
    121 19 Dobînzile aferente soldurilor mijloacelor băneşti ale bugetului asigurărilor sociale de stat la conturile bancare
    121 20 Dobînzile de la plasarea mijloacelor excedentului bugetului asigurărilor sociale de stat la conturile depozitare bancare
    121 23 Dobînzile aferente soldurilor mijloacelor băneşti ale fondurilor de asigurare obligatorie de asistenţa medicală la conturile bancare
    121 35 Chiria bunurilor proprietate publică”.
    3. În capitolul 122 „Taxele şi plăţile administrative” denumirile paragrafelor 61 şi 62 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    „122 61 Plata pentru dezvoltarea culturilor nucifere
    122 62 Plata în fondul de risc”.
    4. Capitolul 361 „Transferuri între componentele bugetului de stat” se completează cu paragrafele 26 şi 27, cu următorul cuprins:
    „361 26 Transferuri în interiorul componentei proiecte finanţate din surse externe ale bugetului de stat”
    „361 27 Transferuri între componenta de bază şi componenta proiecte finanţate din surse externe ale bugetului de stat”.
    II. La clasificaţia funcţională a cheltuielilor bugetare:
    1. În grupul principal 05, denumirea grupului 09 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    „05 09 Autorităţi şi servicii de menţinere a ordinii publice şi securitate naţională, neatribuite altor grupuri”.
    2. În grupul principal 10, denumirea grupului 05 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    „10 05 Compensarea pierderilor întreprinderilor din transport în legătură cu înlesnirile acordate unor categorii de populaţie”.
    III. La clasificaţia organizaţională a cheltuielilor bugetare „A”, se introduce codul 455, cu următorul cuprins:
    „455 Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal”.
    IV. La clasificaţia organizaţională a cheltuielilor bugetare „B”:
    1. În denumirile tipurilor 193 şi 195, cuvintele „hîrtiile de valoare” şi „hîrtiilor de valoare” se substituie, respectiv, prin cuvintele „valorile mobiliare” şi „valorilor mobiliare”.
    2. Se introduce un tip nou - 464, cu următorul cuprins:
    „464 Supravegherea fitosanitară şi controlul semincer”.
    V. La clasificaţia economică a cheltuielilor bugetare:
    1. În articolul 113 „Plata mărfurilor şi serviciilor”:
    - denumirea alineatului 31 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    „113 31 Serviciile avocaţilor”.
    - se introduce un alineat nou - 50, cu următorul cuprins:
    „113 50 Documente executorii”.
    2. În articolul 121, alineatul 03 ” Plata dobînzilor la împrumuturile sub forma de valori mobiliare de stat” se completează la final cu cuvintele „emise prin licitaţii”.
    3. Se introduc articolele 181 şi 281, cu următorul cuprins:
    „181 00 Alte cheltuieli curente
    281 00 Alte cheltuieli capitale”.
    4. Articolul 133 „Transferuri curente către bugetele de alt nivel şi între componentele bugetului” se completează cu un alineat nou - 27, cu următorul cuprins:
    „133 27 Transferuri curente între componenta de bază şi componenta proiecte finanţate din surse externe ale bugetului de stat”
    5. Articolul 273 „Transferuri capitale către bugetele de alt nivel şi între componentele bugetului” se completează cu un alineat nou - 27, cu următorul cuprins:
    „273 27 Transferuri capitale între componenta de bază şi componenta proiecte finanţate din surse externe ale bugetului de stat”.
    VI. La Indicaţiile metodice privind aplicarea clasificaţiei funcţionale a cheltuielilor bugetare:
    1. În grupul principal 05 „Menţinerea ordinii publice şi securitatea naţională”, denumirea grupului 09 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    „05 09 Autorităţi şi servicii de menţinere a ordinii publice şi securitate naţională, neatribuite altor grupuri”.
    2. În grupul principal 10 „Asigurare şi asistenţă socială”, denumirea grupului 05 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    „10 05 Compensarea pierderilor întreprinderilor din transport în legătură cu înlesnirile acordate unor categorii de populaţie”.
    VII. La Indicaţiile metodice privind aplicarea clasificaţiei economice a cheltuielilor bugetare:
    1. În articolul 113 „Plata mărfurilor şi serviciilor”:
    - denumirea şi descrierea alineatului 31 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    „La 113 31 „Serviciile avocaţilor” se referă cheltuielile pentru achitarea serviciilor acordate de avocaţi pentru asistenţa juridică garantată de stat”.
    - se introduce un alineat nou - 50, cu următorul cuprins:
    „La 113 50 „Documente executorii” se referă cheltuielile aferente perceperii în mod incontestabil a mijloacelor băneşti prin ordin incaso de la conturile bugetului de stat, bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor finanţate de la buget, prezentate trezoreriei de stat şi trezoreriilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor de către organele de executare”.
    2. În articolul 121, la alineatul 03 ”Plata dobînzilor la împrumuturile sub formă de valori mobiliare de stat”:
    - denumirea se completează la final cu cuvintele „emise prin licitaţii”
    - în descriere, cuvintele „precum şi comisioanele pentru deservirea valorilor mobiliare de stat emise în formă materializată” se exclud.
    3. Articolul 133 „Transferuri curente către bugetele de alt nivel şi între componentele bugetului” se completează cu un alineat nou - 27, cu următorul cuprins:
    „La 133 27 „Transferuri curente între componenta de bază şi componenta proiecte finanţate din surse externe ale bugetului de stat” se referă mijloacele transferate între componenta de bază şi componenta proiecte finanţate din surse externe ale bugetului de stat, pentru cheltuieli curente”.
    4. Se introduc articolele 180, 181, 280 şi 281, cu următorul cuprins:
    „180 00 „Alte cheltuieli curente”
    La 181 00 „Alte cheltuieli curente” se referă alte cheltuieli curente
    280 00 „Alte cheltuieli capitale”
    La 281 00 „Alte cheltuieli capitale” se referă alte cheltuieli capitale”.
    5. Articolul 273 „Transferuri capitale către bugetele de alt nivel şi între componentele bugetului” se completează cu un alineat nou - 27, cu următorul cuprins:
    „La 273 27 „Transferuri capitale între componenta de bază şi componenta proiecte finanţate din surse externe ale bugetului de stat” se referă mijloacele transferate între componenta de bază şi componenta proiecte finanţate din surse externe ale bugetului de stat, pentru cheltuieli capitale”.
    VIII. Prevederile prezentului ordin se pun în aplicare din data semnării, cu excepţia punctelor 2 şi 3 din compartimentul I şi compartimentelor II şi VI, care se vor aplica de la 1 ianuarie 2009

    MINISTRUL FINANŢELOR                                      Mariana DURLEŞTEANU

    Nr. 117. Chişinău, 26 decembrie 2008.