LPM10/2009
ID intern unic:  331169
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 10
din  03.02.2009
privind supravegherea de stat a sănătăţii publice
Publicat : 03.04.2009 în Monitorul Oficial Nr. 67     art Nr : 183     Data intrarii in vigoare : 03.05.2009
    MODIFICAT
   
LP230 din 23.09.16, MO369-378/28.10.16 art.755
    LP153 din 01.07.16, MO215-216/19.07.16 art.475; în vigoare 19.07.16
    LP153 din 30.07.15, MO223/14.08.15 art.443
    LP124 din 29.05.15, MO185-189/17.07.15; în vigoare 17.09.15
    LP318 din 27.12.12, MO49-55/08.03.13 art.152



    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
    Articolul 1. Obiectul şi scopul legii
    (1) Prezenta lege reglementează organizarea supravegherii de stat a sănătăţii publice, stabilind cerinţe generale de sănătate publică, drepturile şi obligaţiile persoanelor fizice şi juridice şi modul de organizare a sistemului de supraveghere de stat a sănătăţii publice.
    (2) Scopul prezentei legi este asigurarea condiţiilor optime pentru realizarea maximă a potenţialului de sănătate al fiecărui individ pe parcursul întregii vieţi prin efortul organizat al societăţii în vederea prevenirii îmbolnăvirilor, protejării şi promovării sănătăţii populaţiei şi îmbunătăţirii calităţii vieţii.
    Articolul 2. Noţiuni de bază
    În sensul prezentei legi se definesc următoarele noţiuni principale:
    autoritate competentă pentru supravegherea sănătăţii publice – persoană juridică în subordinea Ministerului Sănătăţii, care coordonează tehnic şi metodologic activitatea de specialitate în vederea fundamentării, elaborării şi implementării strategiilor privind protecţia şi promovarea sănătăţii, prevenirea şi controlul bolilor transmisibile şi netransmisibile, precum şi a politicilor de sănătate publică din domeniile specifice la nivel naţional şi/sau teritorial;
    autorizare sanitară – procedură de evaluare oficială a produselor, serviciilor şi activităţilor din punctul de vedere al acţiunii lor asupra sănătăţii;
    autorizaţie sanitară de funcţionare – act emis în condiţiile legii de către autoritatea competentă pentru supravegherea sănătăţii publice, care confirmă corespunderea uneia sau mai multor activităţi desfăşurate de agentul economic cu legislaţia sanitară;
    aviz sanitar – act eliberat în condiţiile legii de către autoritatea competentă pentru supravegherea sănătăţii publice, prin care se confirmă corespunderea sau necorespunderea proceselor, serviciilor sau produselor cu legislaţia sanitară;
    boală contagioasă – boală infecţioasă care se transmite de la om la om sau de la animal la om;
    boală infecţioasă – boală cauzată de un organism viu sau de un alt agent patogen, inclusiv de fungi, bacterii, paraziţi, protozoare sau viruşi, care poate să se transmită sau să nu se transmită de la om la om sau de la animal la om;
    boală netransmisibilă – maladie umană cauzată de determinanţii stării de sănătate, care nu se transmite de la om la om sau de la animal la om;
    boală profesională – afecţiune care se produce în urma acţiunii nocive a factorilor fizici, chimici sau biologici caracteristici locului de muncă sau în urma suprasolicitării unor organe sau sisteme ale organismului uman în timpul exercitării unei meserii sau profesii;
    boală transmisibilă – maladie ce se răspîndeşte în rîndul populaţiei umane şi/sau animale prin transmitere directă sau indirectă de la subiect la subiect, cauzată de regulă de organisme vii şi/sau produse ale metabolismului acestora;
    carantină – restricţia activităţilor de circulaţie, izolarea şi/sau separarea de alte persoane a persoanelor suspecte de a fi infectate, dar care nu sînt bolnave, sau a bagajelor, containerelor, mijloacelor de transport ori a bunurilor suspecte de a fi contaminate într-o manieră care să prevină posibila răspîndire a infecţiei sau contaminării;
    control de stat în domeniul sănătăţii publice – parte a supravegherii exercitată de către autoritatea competentă pentru supravegherea sănătăţii publice în scopul prevenirii, depistării şi eliminării încălcărilor legislaţiei sanitare de către persoanele fizice şi juridice;
    determinanţii stării de sănătate – factorii socioeconomici, biologici, de mediu, comportamentali, tradiţiile, asigurarea, calitatea şi accesibilitatea serviciilor de sănătate, care determină starea de sănătate a populaţiei;
    evaluarea riscurilor pentru sănătate – estimarea gradului în care expunerea la factorii de risc din mediul natural, de viaţă, ocupaţional şi de odihnă, precum şi la cei rezultaţi din stilul de viaţă individual sau comunitar, influenţează starea de sănătate a populaţiei;
    gradul de pregătire pentru urgenţe de sănătate publică – capabilitatea sistemului de sănătate publică, inclusiv a serviciilor de sănătate, a autorităţilor administraţiei publice, comunităţilor şi indivizilor, de a preveni, a se proteja, a răspunde rapid şi a se restabili în urma urgenţelor de sănătate publică;
    izolare – separare fizică a unui individ sau a unui grup de indivizi infectaţi sau care se consideră, în baza unor raţionamente, a fi infectaţi cu o boală contagioasă sau posibil contagioasă de alţi indivizi în vederea prevenirii sau limitării transmiterii bolii către indivizii neizolaţi;
    măsuri de sănătate publică – activităţi cu caracter administrativ, tehnico-ingineresc, medico-sanitar, veterinar etc. orientate spre protecţia sănătăţii, prevenirea bolilor şi promovarea sănătăţii;
    normativ sanitar – indice calitativ şi/sau cantitativ minim sau maxim admisibil, stabilit prin cercetări în urma evaluării riscurilor, care delimitează valorile determinanţilor stării de sănătate din punctul de vedere al siguranţei şi securităţii lor pentru sănătatea şi viaţa omului;
    prescripţie sanitară – act emis în condiţiile legii de către autoritatea competentă pentru supravegherea sănătăţii publice, prin care se stabilesc cerinţe de remediere a încălcărilor legislaţiei sanitare şi/sau efectuare a măsurilor de sănătate publică;
    prevenirea bolilor – activităţi aplicate prioritar la nivel de individ, orientate spre preîntîmpinarea sau diminuarea probabilităţii apariţiei bolilor transmisibile sau netransmisibile, a răspîndirii lor şi/sau spre prevenirea recidivelor şi complicaţiilor;
    prevenţie primară – activităţi efectuate cu scopul creării unor circumstanţe care ar putea reduce riscul apariţiei unei boli în rîndul populaţiei;
    prevenţie secundară – activităţi orientate spre depistarea precoce a unor boli şi prevenirea răspîndirii lor în comunitate;
    principiul precauţiei – instrument prin care autoritatea competentă pentru supravegherea sănătăţii publice decide şi intervine în situaţii în care se constată că există un risc potenţial pentru sănătatea populaţiei, în condiţiile unei argumentări ştiinţifice insuficiente;
    promovarea sănătăţii – proces de difuzare a informaţiei, de instruire şi educare în scopul formării unor cunoştinţe şi deprinderi individuale sănătoase, de consultare şi implicare a publicului, de creare a parteneriatelor care oferă individului şi colectivităţilor posibilitatea de a-şi controla şi îmbunătăţi sănătatea din punct de vedere fizic, psihic şi social şi de a contribui la reducerea inechităţilor în domeniul sănătăţii;
    protecţia sănătăţii – ansamblu de activităţi orientate spre punerea în aplicare a actelor legislative şi a altor acte normative în scopul garantării siguranţei şi protejării sănătăţii umane;
    regulament sanitar – act normativ care stabileşte reguli şi norme cu caracter obligatoriu în domeniul sănătăţii publice;
    risc pentru sănătate – probabilitatea expunerii la un pericol cauzat de factori naturali, tehnogeni, biologici şi sociali şi consecinţele acesteia, exprimate prin efect nociv asupra sănătăţii şi gravitatea acestui efect;
    sănătate individuală – stare de bine complet din punct de vedere fizic, mental şi social şi nu doar absenţă a bolii sau a infirmităţii (dizabilităţii sau maladiei);
    sănătate ocupaţională – absenţă a bolii sau a infirmităţii, precum şi absenţă a elementelor fizice şi mentale care afectează sănătatea şi care sînt direct legate de siguranţa şi igiena de la locul de muncă;
    sănătate publică – ansamblu de măsuri ştiinţifico-practice, legislative, organizatorice, administrative şi de altă natură destinate să promoveze sănătatea, să prevină bolile şi să prelungească viaţa prin eforturile şi alegerea informată ale societăţii, comunităţilor publice, celor private şi ale indivizilor;
    servicii de sănătate publică – activităţi destinate să promoveze sănătatea, să prelungească viaţa şi să prevină bolile în cadrul sectorului de sănătate, orientate către populaţie;
    stare de urgenţă în sănătatea publică – ansamblu de măsuri cu caracter administrativ, economic, medical, social şi de menţinere a ordinii publice care se instituie provizoriu în unele localităţi sau pe întreg teritoriul ţării în caz de pericol sau declanşare a urgenţelor de sănătate publică în scopul prevenirii, diminuării şi lichidării consecinţelor acestora;
    supravegherea de stat a sănătăţii publice – activităţi întreprinse în numele statului, orientate spre colectarea continuă, analiza, interpretarea şi difuzarea datelor privind starea de sănătate a populaţiei şi factorii care o determină, precum şi activităţile controlului de stat în sănătatea publică în baza cărora sînt identificate priorităţile de sănătate publică şi instituite măsuri de sănătate publică;
    urgenţă de sănătate publică – apariţia sau riscul iminent de răspîndire a unei boli sau a unui eveniment de sănătate care determină probabilitatea înaltă a unui număr mare de decese şi/sau unui număr mare de dizabilităţi în rîndul populaţiei afectate ori care determină expunerea largă la acţiunea unui agent biologic, chimic sau fizic ce poate cauza în viitor riscuri semnificative pentru un număr substanţial de persoane în mijlocul populaţiei afectate.
    Articolul 3. Principii de bază ale politicii de stat
                        în domeniul sănătăţii publice
    Principiile de bază ale politicii de stat în domeniul sănătăţii publice sînt următoarele:
    1) asigurarea de către stat a supravegherii sănătăţii publice prin coordonarea şi monitorizarea eforturilor societăţii în domeniul vizat;
    2) asigurarea accesului echitabil la serviciile de sănătate publică pentru toţi cetăţenii ţării;
    3) responsabilitatea individului şi a întregii societăţi pentru sănătatea publică;
    4) parteneriatul activ cu comunităţile şi cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale;
    5) focalizarea pe prevenţia primară şi secundară şi pe necesităţile comunităţilor şi ale grupurilor populaţionale;
    6) preocuparea pentru determinanţii sociali, de mediu şi comportamentali ai stării de sănătate;
    7) abordarea multidisciplinară şi intersectorială cu o delimitare clară a responsabilităţilor;
    8) decizii bazate pe dovezi ştiinţifice şi/sau pe recomandările organismelor internaţionale competente;
    9) aplicarea principiului precauţiei în condiţii specifice;
    10) asigurarea transparenţei decizionale, inclusiv prin utilizarea tehnologiilor informaţionale.
    Articolul 4. Activităţi de bază în supravegherea
                       de stat a sănătăţii publice
    Supravegherea de stat a sănătăţii publice se realizează prin:
    1) supravegherea şi evaluarea sănătăţii populaţiei, cu stabilirea priorităţilor de sănătate publică;
    2) identificarea, evaluarea, managementul şi comunicarea riscurilor pentru sănătatea publică, prognozarea şi diminuarea impactului negativ al acestora asupra sănătăţii;
    3) protecţia sănătăţii prin elaborarea, coordonarea, supravegherea şi controlul de stat al aplicării actelor legislative şi a altor acte normative, a ghidurilor de bune practici şi proceduri standard de operare care reglementează determinanţii stării de sănătate;
    4) autorizarea de stat a activităţilor, serviciilor şi produselor cu impact asupra sănătăţii populaţiei, în limitele competenţei;
    [Art.4 pct.4) modificat prin LP318 din 27.12.12, MO49-55/08.03.13 art.152]
    5) iniţierea, participarea la elaborarea, monitorizarea şi realizarea politicilor şi programelor de sănătate publică;
    6) prevenirea maladiilor prin realizarea intervenţiilor de prevenţie primară şi secundară;
    7) promovarea sănătăţii prin informare, educare şi comunicare;
    8) evaluarea calităţii şi eficienţei personalului şi a serviciilor de sănătate publică acordate comunităţilor;
    9) iniţierea, susţinerea şi efectuarea cercetărilor ştiinţifico-practice în domeniul sănătăţii publice;
    10) asigurarea gradului adecvat de pregătire pentru urgenţe de sănătate publică şi managementul urgenţelor de sănătate publică, inclusiv prin introducerea restricţiilor de circulaţie a persoanelor şi bunurilor;
    11) dezvoltarea şi planificarea resurselor umane şi dezvoltarea instituţională în domeniul serviciilor de sănătate publică;
    12) integrarea priorităţilor de sănătate publică în politicile şi strategiile sectoriale de dezvoltare durabilă;
    13) coordonarea activităţilor de sănătate publică la nivel de teritoriu administrativ şi comunitate;
    14) consultarea şi antrenarea societăţii în organizarea prestării serviciilor de sănătate publică;
    15) asigurarea suportului de laborator în investigarea factorilor biologici, chimici, fizici şi radiologici cu impact asupra sănătăţii publice.
    Articolul 5. Domeniile în supravegherea
                      de stat a sănătăţii publice
    (1) Supravegherea de stat a sănătăţii publice cuprinde toate domeniile de viaţă şi activitate a populaţiei care pot influenţa negativ sănătatea omului.
    (2) Domeniile prioritare în supravegherea de stat a sănătăţii publice sînt următoarele:
    1) supravegherea, prevenirea şi controlul bolilor transmisibile;
    2) supravegherea, prevenirea şi controlul bolilor netransmisibile şi cronice, generate prioritar de factori exogeni;
    3) promovarea sănătăţii, informarea şi educaţia pentru sănătate;
    4) cercetări ştiinţifice şi de inovare în domeniul sănătăţii publice;
    5) evaluarea determinanţilor sociali ai sănătăţii;
    6) sănătatea în relaţie cu mediul ambiant;
    7) prevenirea leziunilor traumatice;
    8) igiena, siguranţa produselor alimentare şi a altor produse, în limitele competenţelor;
    [Art.5 al.(2), pct.8) în redacţia LP318 din 27.12.12, MO49-55/08.03.13 art.152]
    9) sănătatea nutriţională;
    10) securitatea şi sănătatea ocupaţională;
    11) sănătatea şi igiena colectivităţilor;
    12) promovarea şi protecţia sănătăţii mamei, copilului şi tineretului;
    13) promovarea şi protecţia sănătăţii persoanelor de vîrstă înaintată;
    14) controlul şi prevenirea răspîndirii internaţionale a bolilor şi supravegherea de stat în conformitate cu rigorile Regulamentului sanitar internaţional (2005);
    15) siguranţa şi securitatea în cadrul activităţilor legate de agenţi biologici, substanţe chimice, factori fizici şi radiologici periculoşi sau potenţial periculoşi;
    16) siguranţa transfuziilor de sînge;
    17) prevenirea narcomaniei, a abuzului de alcool şi a tabagismului;
    18) supravegherea condiţiilor de igienă şi control al infecţiilor în instituţiile medico-sanitare;
    19) supravegherea condiţiilor de igienă în localurile publice, locurile de agrement şi instituţiile de deservire.
    Articolul 6. Legislaţia privind asigurarea
                      sănătăţii publice
    (1) Legislaţia privind asigurarea sănătăţii publice (denumită în continuare legislaţie sanitară) include prezenta lege şi alte acte normative care stabilesc norme de protecţie a sănătăţii umane, precum şi tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
    (2) Normele sanitare care stabilesc criteriile de securitate şi siguranţă pentru om ale factorilor mediului înconjurător şi ocupaţional, ale produselor şi serviciilor, cerinţele de asigurare a unor condiţii favorabile pentru viaţă şi normativele sanitare sînt reglementate prin regulamente sanitare elaborate de Ministerul Sănătăţii şi aprobate de Guvern.
    (3) Regulamentele sanitare se armonizează cu legislaţia aplicabilă a Uniunii Europene.
    Articolul 7. Programele naţionale de sănătate
    (1) Programele naţionale de sănătate reprezintă un complex de acţiuni organizate în scopul prevenirii şi controlului bolilor cu impact major asupra sănătăţii publice.
    (2) Elaborarea programelor naţionale de sănătate are la bază următoarele obiective:
    1) soluţionarea cu prioritate a problemelor de sănătate în conformitate cu Politica naţională de sănătate;
    2) utilizarea eficientă a resurselor alocate pentru scopuri de sănătate;
    3) orientarea programelor spre satisfacerea necesităţilor populaţiei şi depăşirea inechităţilor sociale;
    4) asigurarea concordanţei cu politicile, strategiile şi recomandările instituţiilor şi organizaţiilor internaţionale în domeniu.
Capitolul II
COOPERAREA AUTORITĂŢILOR ÎN ASIGURAREA
SĂNĂTĂŢII PUBLICE
    Articolul 8. Asigurarea sănătăţii publice
    Asigurarea sănătăţii publice se realizează prin activităţi comune ale autorităţilor publice centrale, autorităţilor administraţiei publice locale, comunităţilor şi societăţii civile, prin elaborarea şi implementarea politicilor de protecţie şi promovare a sănătăţii şi de prevenire a maladiilor.
    Articolul 9. Competenţa Guvernului
    În domeniul asigurării sănătăţii publice, Guvernul are următoarele competenţe:
    1) garantează un nivel adecvat de asigurare a sănătăţii publice prin definirea şi punerea în aplicare a tuturor politicilor şi acţiunilor trasate;
    2) integrează problemele de sănătate publică în politica social-economică de dezvoltare a statului;
    3) aprobă programele naţionale în domeniu şi identifică sursele de finanţare a acestora;
    4) organizează măsuri complexe de răspuns şi control în cazul urgenţelor de sănătate publică;
    5) aprobă lista şi tarifele serviciilor contra cost din sfera sănătăţii publice prestate persoanelor fizice şi juridice;
    6) asigură finanţarea Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice.
    Articolul 10. Competenţa Ministerului Sănătăţii
    (1) În asigurarea sănătăţii publice, Ministerul Sănătăţii are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
    1) stabileşte priorităţile, asigură elaborarea şi coordonează implementarea politicii naţionale în domeniul sănătăţii publice;
    2) asigură supravegherea de stat a sănătăţii publice;
    3) elaborează proiecte de acte legislative şi alte acte normative în domeniu şi avizează proiecte de acte legislative şi alte acte normative elaborate de alte autorităţi publice centrale privind activităţile cu impact asupra sănătăţii publice;
    4) elaborează, monitorizează, evaluează, coordonează şi contribuie la realizarea programelor naţionale de sănătate;
    5) promovează principiul “Sănătatea în toate politicile” şi coordonează activităţile de sănătate publică în sectorul respectiv şi în afara lui;
    6) asigură planificarea, instruirea şi evidenţa resurselor umane;
    7) asigură finanţarea şi dotarea corespunzătoare a Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice;
    8) în condiţiile legii, reprezintă statul în relaţiile cu organismele internaţionale din domeniul sănătăţii publice;
    9) prezintă propuneri Guvernului şi autorităţilor administraţiei publice locale privind instituirea ori anularea măsurilor de restricţie a circulaţiei bunurilor şi persoanelor în cazul urgenţelor de sănătate publică;
    10) planifică şi realizează măsuri de pregătire, prevenire şi răspuns în cazul urgenţelor de sănătate publică;
    11) eliberează documente de autorizare sanitară conform regulamentelor aprobate de Guvern.
    (2) Ministerul Sănătăţii acceptă măsurile sanitare ale altor ţări membre ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului drept echivalente cu cele naţionale conform regulamentului aprobat de Guvern.
    (3) Ministerul Sănătăţii este responsabil de notificarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind implementarea Regulamentului sanitar internaţional (2005), de coordonarea elaborării, implementării şi monitorizării standardelor de identificare, de informarea, confirmarea, notificarea şi organizarea măsurilor de răspuns în cazul evenimentelor de sănătate publică supuse raportării conform prevederilor regulamentului menţionat.
    Articolul 11.  Competenţa celorlalte autorităţi
                         ale administraţiei publice centrale
    Celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale au următoarele atribuţii în domeniul sănătăţii publice:
    1) elaborează politici sectoriale şi le coordonează cu Ministerul Sănătăţii în scopul evaluării impactului acestora asupra sănătăţii publice;
    2) realizează activităţi cu impact benefic asupra sănătăţii publice, în limita competenţelor;
    3) participă, în limita competenţelor, la realizarea programelor naţionale de sănătate şi asigură respectarea normelor de sănătate publică de către structurile afiliate;
    4) participă la organizarea şi executarea măsurilor complexe de răspuns şi control în cazul urgenţelor de sănătate publică.
    Articolul 12. Competenţa autorităţilor
                         administraţiei publice locale
    În domeniul asigurării sănătăţii publice, autorităţile administraţiei publice locale au următoarele atribuţii:
    1) elaborează, aprobă şi finanţează programe locale de asigurare a sănătăţii publice în cadrul planurilor teritoriale de dezvoltare social-economică şi exercită controlul asupra executării acestora;
    2) antrenează persoane fizice şi juridice la realizarea măsurilor de asigurare a sănătăţii publice;
    3) organizează şi exercită măsuri complexe de răspuns şi control în cazul urgenţelor de sănătate publică;
    4) asigură condiţii şi servicii sigure pentru respectarea drepturilor şi intereselor populaţiei în domeniul sănătăţii publice, inclusiv pentru asigurarea cu apă potabilă de calitate, protecţia aerului atmosferic, protecţia contra poluării sonore, salubrizarea şi igienizarea teritoriului;
    5) promovează şi încurajează, în limita atribuţiilor, activitatea persoanelor fizice şi juridice în vederea prevenirii şi lichidării influenţei dăunătoare asupra organismului uman a determinanţilor stării de sănătate.
    Articolul 13. Colaborarea în asigurarea şi supravegherea
                        activităţilor de sănătate publică
    În vederea asigurării şi supravegherii activităţilor de sănătate publică, Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice colaborează cu autorităţile administraţiei publice centrale şi autorităţile administraţiei publice locale, cu societatea civilă şi cu organizaţiile internaţionale de profil.
    Articolul 14. Delimitarea funcţiilor
    (1) Delimitarea funcţiilor de asigurare şi supraveghere a sănătăţii publice între autorităţile şi serviciile interesate se reglementează prin acte legislative şi alte acte normative din domenii specifice.
    (2) Ministerul Sănătăţii este autoritatea administraţiei publice centrale de specialitate responsabilă de evaluarea şi comunicarea riscurilor pentru sănătatea umană.
    (3) Supravegherea şi controlul produselor alimentare se efectuează în conformitate cu domeniile de competenţă prevăzute în  Legea nr. 113 din 18 mai 2012 cu privire la stabilirea principiilor şi cerinţelor generale ale legislaţiei privind siguranţa alimentelor.
    [Art.14 al.(3) în redacţia LP318 din 27.12.12, MO49-55/08.03.13 art.152]   
Capitolul III
MANAGEMENTUL SISTEMULUI
DE SUPRAVEGHERE DE STAT A SĂNĂTĂŢII PUBLICE
    Articolul 15. Organizarea sistemului de supraveghere
                         de stat a sănătăţii publice
    (1) Ministerul Sănătăţii este autoritatea administraţiei publice centrale de specialitate în domeniul sănătăţii publice.
    (2) Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice este autoritatea competentă pentru supravegherea de stat a sănătăţii publice, fiind subordonată Ministerului Sănătăţii.
    (3) Consiliul de sănătate publică este organul consultativ pentru realizarea activităţilor de sănătate publică la nivel teritorial, care este instituit şi activează în baza unui regulament aprobat de Ministerul Sănătăţii.
    Articolul 16. Organizarea Serviciului de Supraveghere
                        de Stat a Sănătăţii Publice
    (1) Supravegherea de stat a sănătăţii publice se realizează de către Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice şi se extinde asupra întregului teritoriu al ţării.
    (2) Regulamentul de activitate a Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice se aprobă de Guvern.
    (3) Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice asigură coordonarea măsurilor de sănătate publică la nivel teritorial.
    (4) Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice reprezintă un sistem unic cu subordonare pe verticală şi este dirijat de medicul-şef sanitar de stat al Republicii Moldova – viceministrul sănătăţii.
    (5) Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice este structurat astfel:
    la nivelul întîi – Ministerul Sănătăţii, reprezentat prin medicul-şef sanitar de stat al Republicii Moldova – viceministrul sănătăţii şi prin direcţiile relevante ale ministerului;
    la nivelul doi – Centrul Naţional de Sănătate Publică, centrele de performanţă de sănătate publică şi centrele teritoriale de sănătate publică.
    (6) Medicul-şef sanitar de stat din teritoriu şi adjuncţii săi exercită supravegherea de stat a sănătăţii publice în teritoriul administrativ respectiv.
    (7) Centrul Naţional de Sănătate Publică, centrele de performanţă de sănătate publică şi centrele teritoriale de sănătate publică sînt instituţii de stat, cu statut de persoană juridică, în subordinea Ministerului Sănătăţii, dispun fiecare de un cont trezorerial, de un cont special, inclusiv valutar, de ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova şi cu denumirea sa în limba de stat.
    (8) Centrul Naţional de Sănătate Publică asigură fundamentarea politicilor şi strategiilor de sănătate publică, elaborează proiecte de regulamente sanitare, metodologii şi alte acte privind sănătatea publică, asigură activităţi şi expertize înalt specializate, oferă suport metodico-practic în domeniul sănătăţii publice.
    (81) În domeniul controlului tutunului, Centrul Naţional de Sănătate Publică:
    a) asigură fundamentarea politicilor publice în domeniul controlului tutunului, elaborează proiecte de regulamente sanitare, metodologii şi alte acte destinate asigurării protecţiei sănătăţii populaţiei de consecinţele consumului produselor din tutun şi ale expunerii la fumul de tutun, asigură activităţi şi expertize înalt specializate, oferă suport metodico-practic în domeniul controlului tutunului;
    b) asigură colectarea, analiza şi difuzarea informaţiilor despre circulaţia tutunului, a produselor din tutun pe piaţa internă a Republicii Moldova şi despre activităţile legate de acestea, precum şi despre ingredientele produselor din tutun şi conţinutul substanţelor nocive în produsele din tutun;
    c) asigură evaluarea riscului consumului produselor din tutun şi al expunerii la fumul de tutun şi comunicarea acestuia către Ministerul Sănătăţii şi alte autorităţi, precum şi către populaţie;
    d) asigură verificarea conformităţii informaţiilor/rapoartelor prezentate de agenţii economici care produc, importă, depozitează şi comercializează produse din tutun, de asemenea aplică sancţiuni în conformitate cu legislaţia în vigoare;
    e) asigură colectarea şi evaluarea notificărilor referitoare la produsele noi din tutun sau la produsele din tutun cu compoziţia modificată.
    [Art.16 al.(81) introdus prin LP124 din 29.05.15, MO185-189/17.07.15; în vigoare 17.09.15]
     (9) Centrele de performanţă de sănătate publică sînt instituite în baza unor centre teritoriale de sănătate publică, prin asigurarea cu capacităţi şi competenţe extinse în domeniul supravegherii de stat a sănătăţii publice.
    (10) Medicul-şef sanitar de stat al Republicii Moldova se numeşte şi se eliberează din funcţie de către Guvern.
    (11) Adjuncţii medicului-şef sanitar de stat al Republicii Moldova, medicii-şefi sanitari de stat din teritorii şi adjuncţii lor sînt numiţi şi eliberaţi din funcţii de către ministrul sănătăţii, la propunerea medicului-şef     sanitar de stat al Republicii Moldova.
    (12) Medicul-şef sanitar de stat din teritoriu îndeplineşte concomitent funcţia de conducător al centrului teritorial de sănătate publică sau al centrului de performanţă de sănătate publică.
    (13) Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice, ca structură a Ministerului Sănătăţii, este desemnat drept organ central de notificare, responsabil de înştiinţarea secretariatului Organizaţiei Mondiale a Comerţului asupra modificărilor măsurilor sanitare şi de prezentarea informaţiei privind activitatea sanitară.
    Articolul 17. Drepturile conducătorilor Serviciului de
                         Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice
    (1) Medicul-şef sanitar de stat al Republicii Moldova are dreptul:
    1) să emită hotărîri;
    2) să aprobe instrucţiuni, ghiduri, standarde ramurale, recomandări metodice;
    3) să examineze şi să adopte hotărîri referitor la acţiunile/inacţiunile medicilor-şefi sanitari de stat ierarhic inferiori, inclusiv să anuleze deciziile, prescripţiile sanitare sau hotărîrile emise de aceştia.
    (2) Medicul-şef sanitar de stat al Republicii Moldova şi medicii-şefi sanitari de stat din teritorii au dreptul:
    1) să autorizeze, să avizeze şi să certifice activităţi, produse şi servicii cu impact asupra sănătăţii publice;
    2) să înainteze autorităţilor publice centrale şi autorităţilor administraţiei publice locale, conform competenţelor, propuneri privind executarea legislaţiei sanitare, elaborarea şi realizarea planurilor de dezvoltare socială şi economică a teritoriilor, a programelor complexe de ocrotire a sănătăţii populaţiei, a mediului înconjurător, de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă şi de trai, a programelor de instruire şi educaţie;
    3) să înainteze autorităţilor administraţiei publice locale propuneri privind retragerea autorizaţiilor de amplasare şi funcţionare a obiectivelor economiei naţionale;
    4) să sesizeze autorităţile administraţiei publice şi organele de drept privind încălcările constatate;
    5) să propună autorităţilor de licenţiere retragerea licenţelor de activitate;
    6) să dispună, în situaţii de risc grav şi imediat pentru sănătatea publică, în baza unei hotărîri emise în modul stabilit, suspendarea, pînă la remedierea încălcărilor existente ale legislaţiei sanitare, iar în cazul imposibilităţii remedierii lor, să interzică:
    a) lucrările de proiectare şi de construcţie, precum şi darea în exploatare a unor obiective;
    b) exploatarea întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, secţiilor şi sectoarelor de producţie, a încăperilor, clădirilor, instalaţiilor, mijloacelor tehnice, precum şi activităţile de producere, comerţ şi prestare a serviciilor;
    c) elaborarea, lansarea, fabricarea şi utilizarea produselor economiei naţionale;
    d) producerea, importul, depozitarea, transportul şi comercializarea produselor alimentare noi, a suplimentelor alimentare, a produselor alimentare fortificate, a apelor minerale, apei potabile din reţea, a aditivilor alimentari şi produselor alimentare care conţin aditivi alimentari, a materialelor care vin în contact cu produsele alimentare, a produselor alimentare pentru sugari şi copii mici, a produselor cu destinaţie nutriţională specială, folosirea apei în scopuri gospodăreşti, de menaj, culturale şi de asanare;
    [Art.17 al.(2), pct.6) lit.d) în redacţia LP318 din 27.12.12, MO49-55/08.03.13 art.152]
    e) plasarea pe piaţă a serviciilor/produselor periculoase pentru sănătatea populaţiei;
    f) plasarea pe piaţă a produselor, serviciilor şi activităţilor supuse autorizării sanitare conform legislaţiei sanitare aplicabile, dar neautorizate sanitar;
    7) să înainteze autorităţilor administraţiei publice, întreprinderilor, organizaţiilor, persoanelor fizice şi juridice, indiferent de tipul de proprietate şi de forma juridică de organizare, prescripţii sanitare obligatorii pentru executare privind remedierea încălcărilor legislaţiei sanitare şi realizarea măsurilor de sănătate publică;
    8) să adopte decizii sau hotărîri privind:
    a) sistarea temporară a activităţii persoanelor purtătoare de agenţi patogeni ai bolilor contagioase, care prezintă pericol pentru sănătatea publică în virtutea specificului muncii;
    b) suspendarea valabilităţii sau retragerea autorizaţiilor sanitare, avizelor sanitare şi a certificatelor sanitare;
    c) examenul medical şi supravegherea medicală a persoanelor care au fost în contact cu bolnavii contagioşi;
    d) izolarea bolnavilor contagioşi şi a persoanelor suspecte de a fi sursă de agenţi patogeni ce prezintă pericol pentru sănătatea publică;
    e) efectuarea dezinfecţiei, dezinsecţiei şi deratizării în focarele de boli transmisibile, precum şi în încăperile şi teritoriile în care se menţin condiţii pentru apariţia şi răspîndirea infecţiilor;
    f) efectuarea vaccinării preventive a populaţiei sau a unor grupuri de persoane conform indicaţiilor epidemiologice;
    9) să examineze cauze contravenţionale şi să aplice sancţiuni conform Codului contravenţional;
    10) să transmită materialele în organele de urmărire penală;
    11) să prezinte factorilor de decizie ierarhic superiori propuneri de aplicare a sancţiunilor disciplinare;
    12) să solicite, în condiţiile legii, persoanelor fizice şi juridice care au comis încălcări ale legislaţiei sanitare:
    a) restituirea cheltuielilor suportate în legătură cu efectuarea măsurilor de sănătate publică privind localizarea şi lichidarea izbucnirilor şi/sau cazurilor de îmbolnăviri, ca urmare a acestor încălcări;
    b) achitarea amenzilor;
    13) să invite persoanele fizice şi juridice pentru examinarea cazurilor de încălcare a legislaţiei sanitare;
    14) să coordoneze activităţile de prevenţie primară şi secundară.
     Articolul 18. Drepturile personalului autorizat cu drept de
                           control de stat în sănătatea publică
    (1) Medicul-şef sanitar de stat al Republicii Moldova şi medicii-şefi sanitari de stat din teritorii autorizează personalul cu drept de control de stat în domeniul sănătăţii publice conform Regulamentului de activitate al Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice, aprobat de Guvern.
    (11) Controlul de stat în domeniul sănătății publice al persoanelor care practică activitate de întreprinzător se planifică, se efectuează și se înregistrează în conformitate cu prevederile Legii nr. 131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător.
    [Art.18 al.(11) introdus prin LP230 din 23.09.16, MO369-378/28.10.16 art.755]
    (2) Personalul autorizat cu drept de control de stat în domeniul sănătăţii publice, în exerciţiul funcţiunii, are dreptul:
    1) să dispună de acces liber la obiectivele supuse supravegherii şi controlului de stat în domeniul sănătăţii publice;
    2) să verifice respectarea legislaţiei sanitare şi a altor acte normative în domeniul sănătăţii publice;
    3) să solicite persoanelor fizice şi juridice sau angajaţilor de la obiectivul supus supravegherii de stat informaţii verbale sau scrise privind activităţile cu impact asupra sănătăţii publice exercitate la acest obiectiv, de asemenea, prezentarea datelor personale, a licenţei, a autorizaţiei sanitare sau a oricărui permis de funcţionare, alte date şi informaţii relevante pentru sănătatea publică;
    4) să verifice şi/sau să facă copii ale documentelor relevante pentru sănătatea publică, perfectate în orice formă, inclusiv electronică;
    5) să efectueze testări, examinări sau măsurători, să monitorizeze orice situaţie şi să efectueze observaţii conform prevederilor prezentei legi;
    6) să recolteze probe de materiale, substanţe, articole, produse, apă, aer, sol şi altele ce pot constitui un risc pentru sănătatea publică;
    7) să întocmească procese-verbale cu privire la contravenţii în baza constatărilor personale şi a probelor acumulate;
    8) să realizeze alte activităţi specifice, impuse de riscul deteriorării stării de sănătate a populaţiei.
    9) să verifice respectarea legislaţiei privind importul, producerea, ambalarea, etichetarea, inclusiv aplicarea avertismentelor de sănătate pe produsele din tutun, şi comercializarea produselor din tutun şi să aplice sancţiuni în conformitate cu legislaţia în vigoare;
   
[Art.18 al.(2), pct.9) introdus prin LP124 din 29.05.15, MO185-189/17.07.15; în vigoare 17.09.15]
    10) să verifice afişarea simbolului unic de interzicere a fumatului şi să aplice sancţiuni în conformitate cu legislaţia în vigoare;
   
[Art.18 al.(2), pct.10) introdus prin LP124 din 29.05.15, MO185-189/17.07.15; în vigoare 17.09.15]
    11) să verifice respectarea legislaţiei și să aplice sancţiuni în conformitate cu legislaţia în vigoare privind interzicerea:
    a) publicităţii în favoarea produselor din tutun;
    b)  plasării pe piaţă a altor produse din tutun decît produsele din tutun pentru fumat, a produselor care conţin nicotină adăugată în cantităţi mai mari decît cele prevăzute de legislaţia privind controlul tutunului,  a produselor alimentare care conţin nicotină, a produselor din plante pentru fumat;
    c) prezentării produselor alimentare, jucăriilor şi a altor produse care fac asociere cu produsele din tutun;
    d) utilizării denumirilor mărcilor comerciale ale  produselor din tutun la promovarea altor produse sau servicii, precum şi a mărcilor comerciale ale altor produse sau servicii la promovarea produselor din tutun;
    e) utilizării accesoriilor pentru fumat (scrumiere, brichete) în scopul promovării directe sau indirecte a produselor din tutun;
    f) comercializării jucăriilor, produselor alimentare şi a altor produse care fac asociere cu produsele din tutun;
    g) expunerii vizibile a produselor din tutun în spaţiile comerciale accesibile publicului;
    h) fumatului în spaţiile publice închise şi semiînchise, la locurile de muncă, în spaţiile publice deschise administrate de instituţiile medico-sanitare, de învăţămînt, autorităţile publice centrale şi locale, inclusiv pe teritoriile aferente acestora, în raza de 10 metri de la intrarea în spaţiile publice închise şi la locurile de muncă, de la ferestrele care se deschid şi de la locurile/instalaţiile de captare a aerului pentru spaţiile publice închise şi pentru locurile de muncă; 
   
[Art.18 al.(2), pct.11) introdus prin LP124 din 29.05.15, MO185-189/17.07.15; în vigoare 17.09.15]
    12) să preleveze contra cost probe de tutun şi de produse din tutun plasate pe piaţa internă pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind reglementarea plasării pe piaţă şi consumului  produselor din tutun. Costurile pentru procurarea şi investigarea probelor sînt prevăzute anual în bugetul de stat pentru Ministerul Sănătăţii;
   
[Art.18 al.(2), pct.12) introdus prin LP124 din 29.05.15, MO185-189/17.07.15; în vigoare 17.09.15]
    13) să înainteze propuneri organului de licenţiere privind retragerea licenţei pentru importul, fabricarea şi comercializarea angro a produselor din tutun, în cazurile prevăzute de Legea nr. 278-XVI din 14 decembrie 2007.
   
[Art.18 al.(2), pct.13) introdus prin LP124 din 29.05.15, MO185-189/17.07.15; în vigoare 17.09.15]
    (3) Personalul autorizat cu drept de control de stat în sănătatea publică, aflat în exerciţiul funcţiunii, poate să solicite sprijinul organelor de poliţie sau al oricărei alte persoane, după caz.
    (4) Constatările şi concluziile rezultate în urma activităţilor de control de stat în sănătatea publică, abaterile de la normele legale, recomandările şi termenele de remediere a deficienţelor, precum şi alte măsuri legale aplicate se consemnează în procesele-verbale de constatare a condiţiilor sanitare, în rapoartele de control sau în procesele-verbale de constatare a contravenţiei.
    Articolul 19. Obligaţiile specialiştilor Serviciului de
                         Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice
   Medicul-şef sanitar de stat al Republicii Moldova şi adjuncţii lui, medicii-şefi sanitari de stat teritoriali şi adjuncţii lor, precum şi alt personal autorizat din cadrul Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice, în limitele competenţei lor, sînt obligaţi:
    1) să dispună aplicarea prevederilor legislaţiei privind supravegherea sănătăţii publice, să controleze respectarea acestora şi să efectueze activităţile de care sînt responsabili;
    2) să dispună fără întîrziere, aplicînd principiul precauţiei, măsurile necesare de sănătate publică în cazul apariţiei unei boli, izbucniri sau a unui element de risc pentru sănătatea publică;
    3) să colaboreze, în activitatea de supraveghere de stat a sănătăţii publice, cu autorităţile administraţiei publice, cu alte instituţii şi organizaţii interesate;
    4) să asigure confidenţialitatea datelor conform legii, cu excepţia situaţiilor care constituie un risc pentru sănătatea publică;
    5) să evite implicarea directă sau indirectă în activităţi ce pot genera conflicte de interese în exercitarea obligaţiilor;
    6) să-şi perfecţioneze continuu cunoştinţele.
    Articolul 20. Sistemul informaţional de supraveghere
                         de stat a sănătăţii publice
    În scopul realizării prezentei legi, Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice va institui un sistem informaţional care va asigura:
    1) utilizarea potenţialului tehnologiilor electronice în comunicarea şi procesarea datelor;
    2) eficientizarea managementului în sănătatea publică;
    3) accesul la registre demografice;
    4) accesul la registrele privind morbiditatea prin boli transmisibile şi netransmisibile;
    5) colectarea şi procesarea informaţiei privind determinanţii stării de sănătate;
    6) integrarea laboratoarelor de sănătate publică în sistemul informaţional comun;
    7) utilizarea metodelor şi tehnologiilor noi de colectare şi procesare a datelor;
    8) accesul şi utilizarea sistemelor informaţionale geografice;
    9) respectul pentru aspectele etice, confidenţialitatea şi securitatea datelor;
    10) evaluarea accesibilităţii şi a calităţii serviciilor de sănătate publică;
    11) accesul publicului şi al factorilor de decizie la informaţie.
Capitolul IV
AUTORIZAREA SANITARĂ A PRODUSELOR,
SERVICIILOR ŞI ACTIVITĂŢILOR
    Articolul 21. Organizarea autorizării sanitare
    (1) Înainte de plasarea pe piaţă, produsele şi serviciile sînt supuse autorizării sanitare de către Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice.
    (2) Categoriile şi tipurile de produse şi servicii supuse autorizării sanitare se stabilesc prin regulamente sanitare.
    (3) Modul de organizare a autorizării sanitare, formele de autorizare sanitară specifice categoriilor de produse şi servicii şi termenele de eliberare a documentelor respective se stabilesc prin regulamente sanitare.
    (4) Produsele şi serviciile sînt supuse următoarelor forme de autorizare sanitară: notificarea, avizarea sanitară, înregistrarea de stat şi certificarea sanitară.
    (5) Activitatea obiectivelor cu impact asupra sănătăţii publice este supusă autorizării sanitare de funcţionare.
    (51) Unităţile comerciale obţin autorizaţie sanitară de funcţionare în cazul în care desfăşoară activităţi stabilite în anexa nr. 4 la Legea nr. 231 din 23 septembrie 2010 cu privire la comerţul interior.
    [Art.21 al.(51) introdus prin LP153 din 01.07.16, MO215-216/19.07.16 art.475]
    (6) Autorizarea sanitară a produselor şi serviciilor, autorizarea sanitară de funcţionare a obiectivelor se efectuează, în limitele competenţei, în baza solicitărilor depuse de persoane juridice sau fizice interesate, precum şi în baza expertizei sanitare a documentelor, produselor, serviciilor şi/sau activităţilor.
    [Art.21 al.(6) modificat prin LP318 din 27.12.12, MO49-55/08.03.13 art.152]
    (7) În cadrul autorizării sanitare, expertiza sanitară se efectuează contra plată, conform listei şi tarifelor serviciilor de sănătate publică aprobate de Guvern, iar avizele sanitare, certificatele de înregistrare, certificatele sanitare şi autorizaţiile sanitare de funcţionare se eliberează gratuit.
    (8) Plasarea pe piaţă a produselor şi serviciilor supuse autorizării sanitare conform legislaţiei sanitare aplicabile, însă neautorizate sanitar, este interzisă.
    Articolul 22. Notificarea
    Notificarea reprezintă o procedură de informare a autorităţii competente pentru supravegherea sănătăţii publice privind plasarea pe piaţă a unui produs sau serviciu şi despre caracteristicile relevante ale acestuia din punctul de vedere al sănătăţii publice.
    Articolul 23. Avizarea sanitară
    Sînt supuse avizării sanitare următoarele activităţi, proiecte de documente, produse şi servicii:
    1) atribuirea terenurilor pentru construcţii/reconstrucţii, prin intermediul ghişeului unic;
    [Art.23 pct.1) modificat prin LP153 din 30.07.15, MO223/14.08.15 art.443]
    2) elaborarea certificatului de urbanism pentru proiectare, în cazurile prevăzute la art. 4 alin. (6) din Legea nr. 163 din 9 iulie 2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie;
    [Art.23 pct.2) în redacţia LP153 din 30.07.15, MO223/14.08.15 art.443]
    3) recepţia finală a obiectivelor construite/reconstruite finanţate din bugetul de stat sau bugetele locale;
    [Art.23 pct.3) modificat prin LP153 din 30.07.15, MO223/14.08.15 art.443]
    4) standardele pentru produse şi servicii;
    5) tehnologiile de producere.
    Articolul 24. Înregistrarea de stat
    (1) Sînt supuse înregistrării de stat produsele şi serviciile care prezintă un pericol potenţial pentru sănătatea şi viaţa omului:
    1) substanţele chimice, radioactive, biologice şi preparatele din ele (denumite în continuare substanţe), utilizate pentru prima dată în ţară;
    2) produsele alimentare noi;
    3) suplimentele alimentare, altele decît cele care conţin exclusiv vitamine şi/sau minerale;
    4) medicamentele;
    5) sistemele de diagnostic microbiologic, diagnosticele, mediile nutritive, reagenţii chimici;
    6) substanţele biodistructive.
    (2) Înregistrarea de stat a substanţelor şi produselor menţionate la alin.(1) include:
    1) evaluarea siguranţei şi securităţii substanţelor şi produselor pentru sănătatea umană;
    2) stabilirea normativelor igienice şi de altă natură privind conţinutul substanţelor şi al unor componente ale produselor în mediul de viaţă;
    (3) Înregistrarea de stat a substanţelor şi a produselor menţionate la alin.(1) se efectuează de către Ministerul Sănătăţii, în modul stabilit.
    Articolul 25. Certificarea sanitară
    (1) Certificarea sanitară reprezintă o procedură de evaluare a conformităţii lotului de produse cu legislaţia sanitară aplicabilă.
    (2) Certificarea sanitară include investigaţii de laborator ale lotului de produse.
    Articolul 26. Expertiza sanitară
    (1) Expertiza sanitară include investigaţii, examinări, cercetări, experimentări, testări şi măsurători ale determinanţilor stării de sănătate.
    (2) Expertiza sanitară se efectuează de către experţii din cadrul instituţiilor Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice şi de alţi experţi abilitaţi, utilizîndu-se metode şi procedee de investigaţii şi măsurare oficial recunoscute.
    (3) Expertiza sanitară se efectuează în vederea:
    1) depistării şi prevenirii acţiunii nocive a determinanţilor stării de sănătate asupra omului;
    2) determinării cauzelor apariţiei şi răspîndirii bolilor transmisibile şi netransmisibile, inclusiv a intoxicaţiilor;
    3) determinării corespunderii sau necorespunderii documentaţiei de urbanism şi amenajare a teritoriului cu regulamentele sanitare;
    4) determinării corespunderii sau necorespunderii  produselor şi serviciilor cu regulamentele sanitare.
    [Art.26 al.(3), pct.4) modificat prin LP153 din 30.07.15, MO223/14.08.15 art.443]
    (4) Instituţiile Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice care efectuează expertizele sanitare poartă răspundere pentru calitatea şi veridicitatea lor conform legii.
    (5) Ministerul Sănătăţii poate să solicite instituţiilor şi organizaţiilor de cercetări ştiinţifice, instituţiilor de învăţămînt superior, altor instituţii şi organizaţii, precum şi experţilor abilitaţi, efectuarea, în limita competenţelor, a expertizelor şi consultaţiilor speciale privind impactul determinanţilor stării de sănătate.
Capitolul V
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PERSOANELOR FIZICE
ŞI JURIDICE ÎN DOMENIUL ASIGURĂRII SĂNĂTĂŢII PUBLICE

    Articolul 27. Drepturile persoanelor fizice
    Persoanele fizice au dreptul:
    1) la un mediu de viaţă favorabil, care se asigură prin realizarea unui complex de măsuri de prevenire a acţiunii factorilor nefavorabili ai mediului înconjurător asupra omului, prin îndeplinirea de către toate persoanele fizice şi juridice a cerinţelor legislaţiei sanitare, prin respectarea actelor normative privind securitatea şi siguranţa produselor şi serviciilor;
    2) să obţină informaţii complete şi veridice cu privire la:
    a) aspecte de activitate cu impact potenţial asupra sănătăţii publice;
    b) măsurile de sănătate publică întreprinse şi rezultatele acestora;
    c) siguranţa produselor şi serviciilor;
    3) să participe nemijlocit, fie printr-un reprezentant, fie prin organizaţii obşteşti, la elaborarea, examinarea şi adoptarea de către autorităţile publice a măsurilor de sănătate publică.
    Articolul 28. Drepturile persoanelor juridice
    Persoanele juridice au dreptul:
    1) să obţină de la autorităţile competente pentru supravegherea sănătăţii publice informaţii privind indicatorii de sănătate publică şi determinanţii stării de sănătate;
    2) să participe, în condiţiile legii, la elaborarea de către autorităţile publice a proiectelor de acte normative, politicilor şi programelor în domeniul sănătăţii publice.
    Articolul 29. Obligaţiile persoanelor fizice
    Persoanele fizice, în măsura în care capacitatea juridică le permite, sînt obligate:
    1) să-şi protejeze sănătatea proprie, a familiilor şi a copiilor lor, să asigure educaţia pentru sănătate a copiilor, folosind posibilităţile oferite de societate şi ducînd un mod de viaţă sănătos;
    2) să ia parte la promovarea măsurilor de sănătate publică;
    3) să îndeplinească hotărîrile Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice;
    4) să informeze angajatorul despre orice semn sau simptom de boală pe care l-au depistat în virtutea funcţiilor exercitate şi care prezintă risc pentru sănătatea publică.
    Articolul 30. Obligaţiile persoanelor juridice
    Persoanele juridice sînt obligate:
    1) să elaboreze şi să implementeze măsuri de sănătate publică, orientate spre prevenirea şi lichidarea poluării mediului înconjurător, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, de trai şi de odihnă a populaţiei, prevenirea apariţiei şi răspîndirii bolilor;
    2) să informeze în timp util Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice despre situaţiile de avarie, oprirea procesului de producţie, perturbările proceselor tehnologice, despre modificările în structura întreprinderii, despre situaţiile excepţionale, precum şi despre defectarea apeductelor magistrale, a prizelor de apă, a staţiilor de tratare a apei, a reţelelor de canalizare, a sistemelor de ventilare, de asemenea, despre cazurile de intoxicaţii şi îmbolnăviri profesionale care periclitează sănătatea publică;
    3) să îndeplinească hotărîrile Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice;
    4) să creeze condiţii pentru menţinerea şi ameliorarea sănătăţii populaţiei, pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi asigurarea unui mod de viaţă sănătos;
    5) să asigure instruirea igienică a angajaţilor;
    6) să organizeze examenul medical al angajaţilor în cazurile prevăzute de legislaţie;
    7) să asigure evaluarea riscurilor la locul de muncă şi să implementeze măsuri de protecţie a sănătăţii angajaţilor;
    8) să sisteze în mod independent activitatea întreprinderii sau a unui sector al acesteia în cazurile în care activitatea acestora nu corespunde legislaţiei sanitare;
    9) să asigure retragerea de pe piaţă a produselor şi serviciilor care prezintă un risc potenţial pentru sănătatea omului.
    Articolul 31.Controlul asupra producţiei,
                        produselor şiserviciilor
    (1) În scopul asigurării securităţii şi/sau siguranţei produselor şi a serviciilor pentru sănătatea umană, persoanele fizice şi juridice implementează sisteme de control specifice genului de activitate în procesele de producere şi plasare pe piaţă a produselor, de executare a lucrărilor şi prestare a serviciilor, inclusiv prin analize de laborator şi măsurători, conform actelor normative aplicabile.
    (2) Persoanele abilitate cu controlul asupra producţiei, produselor şi serviciilor sînt responsabile pentru efectuarea lui la timp, exhaustiv şi corect.
    (3) Instituţiile, întreprinderile şi organizaţiile, indiferent de forma de proprietate, sînt obligate să pună la dispoziţia reprezentanţilor autorizaţi cu drept de control de stat în sănătatea publică ai Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice tutunul şi produsele din tutun şi documentele aferente acestora pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind controlul tutunului.
    [Art.31 al.(3) introdus prin LP124 din 29.05.15, MO185-189/17.07.15; în vigoare 17.09.15]
Capitolul VI
CERINŢE GENERALE PRIVIND ASIGURAREA
SĂNĂTĂŢII PUBLICE
    Articolul 32. Sistematizarea şi construcţia localităţilor
    (1) La sistematizarea şi construcţia localităţilor trebuie să se prevadă condiţii sănătoase de trai pentru populaţie, amenajarea complexă a localităţilor, prevenirea, reducerea şi lichidarea acţiunii dăunătoare şi periculoase a factorilor mediului înconjurător asupra sănătăţii omului.
    (2) La elaborarea planurilor de urbanism şi dezvoltare a localităţilor, a proiectelor de sistematizare şi construcţie a localităţilor, la proiectarea mijloacelor de transport şi a altor mijloace tehnice, la amplasarea construcţiilor, instalaţiilor şi a altor obiective civile, industriale şi agricole, la alegerea terenurilor pentru construcţia acestora, precum şi la reconstruirea şi modernizarea obiectivelor menţionate, se vor respecta regulamentele sanitare.
    (3) În cazul nerespectării normelor sanitare la proiectarea şi construcţia unor edificii, instalaţii şi a altor obiective, persoanele fizice şi juridice responsabile de efectuarea acestor lucrări sînt obligate să suspende sau să înceteze în mod individual executarea şi finanţarea lucrărilor în cauză, notificînd acest lucru autorităţilor de supraveghere de stat a sănătăţii publice.
    (4) Repartizarea terenurilor pentru construcţia obiectivelor, darea în exploatare a obiectivelor finanţate din bugetul de stat sau bugetele locale, precum şi producerea şi folosirea mijloacelor de transport şi a altor mijloace tehnice sînt supuse avizării sanitare.
    [Art.32 al.(4) modificat prin LP153 din 30.07.15, MO223/14.08.15 art.443]
    (5) Proiectele de sistematizare şi construcţie a localităţilor, proiectele obiectivelor poluante, proiectele de construcţie şi reconstrucţie a obiectivelor civile, industriale şi agricole sînt supuse avizării sanitare.
    Articolul 33. Zonele de protecţie sanitară
    (1) Zonele de protecţie sanitară sînt stabilite în scopul prevenirii şi reducerii acţiunii nocive a factorilor de mediu poluaţi cu agenţi biologici, substanţe chimice şi factori fizici.
    (2) Dimensiunile zonelor de protecţie sanitară se stabilesc prin regulamente sanitare aprobate de Guvern, la propunerea Ministerului Sănătăţii.
    Articolul 34. Solul şi menţinerea teritoriului
    (1) Teritoriile localităţilor, ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor trebuie menţinute în stare salubră.
    (2) Modul şi condiţiile de asigurare a stării sanitare adecvate a teritoriilor localităţilor se stabilesc de autorităţile administraţiei publice locale.
    (3) Reziduurile industriale şi menajere urmează a fi colectate, prelucrate, neutralizate, distruse şi/sau înhumate în modul şi în condiţiile corespunzătoare cerinţelor de securitate şi siguranţă pentru sănătatea umană.
    (4) Conţinutul substanţelor chimice, biologice şi radioactive din sol, potenţial periculoase pentru om, nu trebuie să depăşească valorile maxime admise, stabilite prin regulamentele sanitare.
    Articolul 35. Aerul atmosferic, cel din încăperi şi nivelul
                          factorilor fizici
    (1) Aerul atmosferic şi cel din încăperi, nivelurile de zgomot, vibraţii, iradieri electromagnetice, radiaţii ionizante şi alţi factori prezenţi în localităţi şi în locurile de aflare permanentă sau temporară a oamenilor nu trebuie să prezinte riscuri pentru sănătatea umană.
    (2) Persoanele fizice şi juridice sînt obligate să întreprindă măsuri de prevenire şi lichidare a poluării aerului atmosferic şi a celui din încăperi cu substanţe nocive, de diminuare a nivelurilor de zgomot, vibraţii, iradieri electromagnetice, radiaţii ionizante şi a altor factori fizici care afectează sănătatea populaţiei.
    (3) În jurul întreprinderilor industriale se stabilesc zone de protecţie sanitară la o anumită distanţă de teritoriile protejate, zonele de odihnă şi de recreere a populaţiei, instituţiile balneare, medico-sanitare, preşcolare, de învăţămînt şi casele de locuit.
    Articolul 36. Siguranţa produselor şi serviciilor
    (1) Produsele şi serviciile a căror fabricare, transport, păstrare şi utilizare implică participarea nemijlocită a omului nu trebuie să prezinte riscuri pentru sănătatea umană.
    (2) Persoanele fizice şi juridice responsabile de producerea şi lansarea unor produse care nu corespund legislaţiei sanitare în vigoare sînt obligate să suspende sau să înceteze în mod individual fabricarea şi plasarea acestora pe piaţă, asigurînd retragerea lor de la distribuitori şi consumatori.
    Articolul 37. Igiena şi siguranţa produselor alimentare,
                         ale materialelor şi articolelor ce vin în
                         contact cu acestea
    (1) Produsele alimentare trebuie să satisfacă necesităţile fiziologice ale omului fără a-i prejudicia sănătatea.
    (2) Produsele alimentare, precum şi materialele şi articolele ce vin în contact cu acestea trebuie să corespundă regulamentelor sanitare în ceea ce priveşte producerea, transportul, depozitarea şi plasarea lor pe piaţă.
    [Art.37 al.(3) abrogat prin LP318 din 27.12.12, MO49-55/08.03.13 art.152]
    (4) Persoanele fizice şi juridice care produc, achiziţionează, depozitează, transportă şi plasează pe piaţă produse alimentare sau prestează servicii de alimentaţie publică vor respecta regulamentele sanitare şi vor efectua măsuri de asigurare a siguranţei produselor în cauză.
    (5) Sistemele de siguranţă a produselor alimentare vor fi introduse pe tot lanţul alimentar conform principiului “de la fermă la furculiţă” şi conform sistemului de analiză a pericolului, recomandat de Comisia Codex Alimentarius.
    (6) Identificarea în termen util a toxiinfecţiilor alimentare, a legăturii dintre acestea şi produsele alimentare sursă, trasabilitatea produselor alimentare incriminate vor fi asigurate prin implementarea unor sisteme integrate de supraveghere, investigare şi alertă rapidă, cu implicarea sectoarelor sănătăţii şi veterinar.
    (7) Pentru a asigura rechemarea produselor alimentare nesigure şi monitorizarea efectelor lor asupra sănătăţii umane, pe tot lanţul alimentar vor fi implementate sisteme de trasabilitate.
    Articolul 38. Asigurarea sănătăţii nutriţionale
    (1) Promovarea alăptării va constitui una dintre priorităţi în asigurarea unui început de viaţă sănătos şi reducerea poverii bolilor.
    (2) Reducerea şi eliminarea malnutriţiei, ca problemă de sănătate publică, se vor realiza prin:
    1) asigurarea accesului categoriilor socialmente vulnerabile ale populaţiei, al femeilor gravide şi copiilor la produsele alimentare de primă necesitate;
    2) promovarea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor de alimentaţie raţională;
    3) fortificarea produselor alimentare de bază cu micronutrimente prin aplicarea tehnologiilor cost-eficiente;
    4) monitorizarea statutului nutriţional al populaţiei.
    (3) Controlul obezităţii se va realiza prin:
    1) modificarea determinanţilor sociali, economici şi de mediu în stilul de viaţă şi creşterea activităţii fizice;
    2) reducerea consumului de produse alimentare cu densitate energetică ridicată, condiţionată de grăsimi, zahăr şi sare, dar sărace în nutrimente;
    3) reducerea presiunii comerciale a produselor alimentare cu densitate energetică ridicată, în special asupra copiilor;
    4) reformularea produselor alimentare în vederea reducerii conţinutului de sare, zahăr şi grăsimi, în special cele saturate;
    5) asigurarea unei alimentaţii adecvate şi a educaţiei fizice în instituţiile preşcolare, cele de învăţămînt general şi superior;
    6) asigurarea accesului populaţiei la produsele alimentare sănătoase, în special la fructe şi legume.
    (4) Prin etichetarea, prezentarea şi publicitatea produselor alimentare se va asigura o informare corectă şi adecvată a consumatorului despre valoarea nutriţională a acestora.
    Articolul 39. Alimentarea populaţiei cu apă potabilă
    (1) Calitatea apei potabile livrată populaţiei nu trebuie să prezinte riscuri pentru sănătatea umană.
    (2) Cantitatea de apă potabilă livrată populaţiei trebuie să satisfacă necesităţile fiziologice şi gospodăreşti ale acesteia.
    (3) Persoanele juridice sînt obligate să întreprindă măsuri de dezvoltare a sistemelor de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare.
    Articolul 40. Sursele de folosire a apei
    (1) Calitatea apei din sursele utilizate pentru alimentarea cu apă potabilă, sursele de apă minerală, sursele de apă destinate satisfacerii nevoilor gospodăreşti, de recreere ale populaţiei, de irigare a culturilor agricole trebuie să corespundă cerinţelor legislaţiei sanitare aplicabile.
    (2) Sursele de apă utilizate sînt supuse autorizării sanitare.
    (3) În jurul tuturor tipurilor de surse de apă se stabilesc zone de protecţie sanitară.
    (4) Persoanele fizice şi juridice sînt obligate să sisteze în mod independent distribuirea sau utilizarea apei în cazul în care calitatea apei din sursă nu corespunde regulamentelor sanitare.
    Articolul 41. Încăperile de locuit
    (1) Încăperile destinate pentru locuire temporară sau permanentă trebuie să dispună de condiţii sigure pentru sănătatea şi viaţa oamenilor.
    (2) Încăperile de locuit nu pot fi utilizate pentru producerea, prepararea, depozitarea produselor destinate plasării pe piaţă sau pentru prestarea de servicii în condiţiile în care aceste activităţi sau servicii prezintă un pericol potenţial pentru sănătatea umană.
    Articolul 42. Cerinţe faţă de mediul ocupaţional
    (1) În timpul exploatării încăperilor, instalaţiilor şi a utilajului de producţie trebuie să se asigure condiţii de muncă şi odihnă sigure pentru sănătatea angajaţilor, de asemenea, să se întreprindă măsuri de protecţie a mediului înconjurător şi de prevenire a apariţiei şi răspîndirii bolilor în rîndul populaţiei.
    (2) Condiţiile, locul şi procesul de muncă nu trebuie să acţioneze nociv asupra sănătăţii angajaţilor.
    (3) Persoanele fizice şi juridice sînt obligate să întreprindă măsuri sanitare privind asigurarea condiţiilor optime de muncă pentru angajaţi, să respecte cerinţele prevăzute de regulamentele sanitare şi alte acte normative faţă de procesele de producţie, instalaţiile tehnologice şi sanitaro-tehnice, organizarea locurilor de muncă, mijloacele individuale şi colective de protecţie a angajaţilor, regimul de muncă şi de odihnă al acestora.
    (4) Utilizarea maşinilor, mecanismelor, instalaţiilor, agregatelor, aparatelor şi a altor echipamente de lucru care reprezintă surse de factori fizici neionizanţi ce acţionează asupra organismului uman se admite doar în temeiul unui aviz sanitar ce confirmă corespunderea acestora cu regulamentele sanitare.
    (5) Clădirile şi încăperile de producţie, comerţ şi de menire socioeconomică, instalaţiile şi utilajul de producţie care reprezintă surse de factori fizici neionizanţi cu impact potenţial asupra organismului uman sînt supuse autorizării sanitare de funcţionare.
    Articolul 43.Cerinţe privind lucrările cu surse de
                          radiaţii ionizante
    (1) Lucrările cu surse generatoare de radiaţii ionizante se vor efectua cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare în domeniul activităţilor nucleare şi radiologice, a regulamentelor şi normativelor sanitare în domeniul radioprotecţiei.
    (2) Activităţile nucleare şi radiologice care implică utilizarea substanţelor radioactive şi a altor surse de radiaţii ionizante se supun supravegherii şi autorizării sanitare.
    (3) Personalul aflat în sfera de acţiune a radiaţiilor ionizante în cadrul practicilor de utilizare a materialelor radioactive şi a altor surse de radiaţii ionizante, pacienţii expuşi la radiaţii în cadrul iradierii medicale şi populaţia aflată în zona urgenţelor nucleare şi radiologice sînt supuşi monitorizării permanente, cu determinarea dozelor de expunere la radiaţii ionizante.
    (4) Persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi nucleare şi radiologice sînt obligate să asigure condiţii pentru monitorizarea expunerii la radiaţii ionizante şi pentru estimarea stării de sănătate a angajaţilor, să creeze condiţii sigure de muncă cu utilizarea surselor de radiaţii ionizante.
    Articolul 44. Condiţiile de educaţie a populaţiei
    (1) În instituţiile preşcolare, cele de învăţămînt general şi superior, la întreprinderile şi organizaţiile care oferă instruire profesională se vor asigura condiţii pentru menţinerea şi fortificarea sănătăţii, se va organiza educaţia pentru sănătate şi se va promova un mod de viaţă sănătos.
    (2) Programele, metodele şi regimurile de educaţie şi instruire, manualele, mărfurile şi publicaţiile tipărite pentru copii, mijloacele tehnice şi terminalele video, precum şi mobilierul şcolar se supun avizării sanitare.
    (3) Teritoriile şi încăperile utilizate în procesul de educaţie vor corespunde regulamentelor sanitare.
    Articolul 45. Instruirea igienică a angajaţilor
    (1) Prin instruire igienică se înţelege acumularea cunoştinţelor şi a deprinderilor profesionale în scopul asigurării siguranţei şi securităţii produselor şi serviciilor în cadrul activităţilor profesionale.
    (2) Lista profesiilor care necesită instruire igienică obligatorie se aprobă de Ministerul Sănătăţii.
    (3) Programele de instruire igienică se aprobă de Ministerul Sănătăţii.
    (4) Instruirea igienică este realizată de către persoanele fizice şi juridice autorizate.
    (5) Pentru exercitarea profesiilor conţinute în lista menţionată la alin.(2) se admit persoanele care au făcut instruirea igienică obligatorie.
Capitolul VII
PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII
    Articolul 46. Organizarea promovării sănătăţii
    (1) Promovarea sănătăţii este o parte componentă obligatorie a legislaţiei, politicilor şi programelor de dezvoltare implementate la nivel central şi local.
    (2) Priorităţile în domeniul promovării sănătăţii sînt stabilite şi coordonate de către autorităţile competente pentru supravegherea sănătăţii publice şi includ (dar nu se limitează la) următoarele:
    1) planificarea familiei;
    2) sănătatea mamei şi a copilului;
    3) promovarea igienei personale şi a celei comunitare;
    4) reducerea consumului de alcool;
    5) combaterea tabagismului şi a narcomaniei;
    6) alimentaţia raţională;
    7) combaterea obezităţii şi evitarea sedentarismului.
    (3) Autorităţile publice centrale şi autorităţile administraţiei publice locale vor asigura realizarea măsurilor de promovare a sănătăţii prin:
    1) elaborarea, aprobarea şi implementarea programelor de promovare a sănătăţii, identificînd activităţile, termenele de executare, autorităţile responsabile şi sursele de finanţare;
    2) formarea parteneriatelor public-private;
    3) antrenarea instituţiilor educaţionale şi de sănătate, a societăţii civile, a comunităţilor, a reprezentanţilor cultelor, a mijloacelor de informare în masă, a liderilor de opinie şi a altor parteneri interesaţi.
    Articolul 47. Instruirea în domeniul promovării sănătăţii
    (1) Autorităţile competente pentru supravegherea sănătăţii publice organizează şi coordonează instruirea în domeniul promovării sănătăţii.
    (2) Instruirea în domeniul promovării sănătăţii este parte integrantă a programelor educaţionale pentru specialiştii din domeniul sănătăţii, educaţiei, social şi administrativ.
    (3) Curriculele de instruire preşcolară, generală, preuniversitară şi universitară vor prevedea cursuri obligatorii şi tematici în domeniul promovării sănătăţii.
    Articolul 48. Difuzarea informaţiilor de
                         promovare a sănătăţii
    (1) Campaniile şi acţiunile de masă pentru informare, educare şi comunicare în vederea promovării sănătăţii, organizate de persoane fizice şi juridice, se avizează de către Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice.
    (2) Difuzorii de publicitate sînt obligaţi să acorde informaţiilor dedicate promovării sănătăţii cel puţin 5% din timpul/spaţiul publicitar zilnic, în modul stabilit.
    (3) Conţinutul informaţiilor prevăzute la alin.(2) va fi aprobat în prealabil de Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice.
Capitolul VIII
SUPRAVEGHEREA ŞI PREVENIREA MALADIILOR
    Articolul 49. Examenele medicale profilactice
    (1) În vederea ocrotirii sănătăţii, prevenirii apariţiei şi răspîndirii bolilor transmisibile şi a celor profesionale, angajaţii şi persoanele care practică munca individuală sînt supuşi obligatoriu examenelor medicale la angajare şi examenelor periodice în cazurile prevăzute de legislaţie.
    (2) Lista profesiilor şi a factorilor de producţie nocivi, precum şi a lucrărilor pentru executarea cărora se efectuează examene medicale la angajare şi examene periodice, se aprobă de către Ministerul Sănătăţii.
    (3) Responsabilitatea pentru efectuarea examenelor medicale la angajare şi a examenelor periodice o poartă angajatorii, angajaţii şi persoanele care practică munca individuală.
    (4) Angajaţii care refuză să se supună examenelor medicale la angajare şi examenelor periodice nu se admit la lucru decît după efectuarea acestora.
    (5) Rezultatele examenelor medicale se înscriu în fişele medicale individuale, confirmîndu-se admiterea la lucru, în modul stabilit de Ministerul Sănătăţii.
    Articolul 50.Prevenirea şi controlul bolilor
                        netransmisibile
    (1) Prevenirea şi controlul bolilor netransmisibile reprezintă o prioritate de sănătate publică şi constituie subiectul politicilor de dezvoltare social-economică.
    (2) Prevenirea şi controlul bolilor netransmisibile se efectuează prin acţiuni complexe de prevenţie primară şi secundară.
    (3) Acţiunile primordiale de prevenire şi control al bolilor netransmisibile sînt orientate spre susţinerea aspiraţiilor indivizilor şi ale comunităţii privind asigurarea şi formarea unui comportament sănătos de viaţă.
    (4) Reducerea impactului factorilor de risc se va efectua prin acţiuni complexe şi va include (dar nu se va limita la):
    1) combaterea tabagismului;
    3) combaterea narcomaniei;
    4) raţionalizarea alimentaţiei;
    5) reducerea sedentarismului, a hipodinamiei şi sporirea activităţii fizice;
    6) reducerea obezităţii;
    7) controlul hipertensiunii arteriale;
    8) controlul diabetului zaharat;
    9) prevenirea şi controlul dislipidemiilor;
    10) ameliorarea sănătăţii mentale;
    11) prevenirea leziunilor traumatice, inclusiv a traumatismului rutier.
    (5) Ministerul Sănătăţii stabileşte modul de organizare a supravegherii de stat a bolilor netransmisibile.
    Articolul 51. Prevenirea şi controlul bolilor
                          transmisibile
    (1) Prevenirea şi controlul bolilor transmisibile se efectuează prin următoarele acţiuni complexe de sănătate publică:
    1) prevenirea răspîndirii internaţionale a bolilor;
    2) supravegherea epidemiologică;
    3) organizarea măsurilor de răspuns la urgenţele de sănătate publică;
    4) efectuarea vaccinărilor profilactice;
    5) implementarea programelor de prevenire şi control al bolilor;
    6) asigurarea populaţiei cu produse şi servicii sigure pentru sănătatea umană;
    7) siguranţa şi securitatea activităţilor ce implică utilizarea agenţilor biologici;
    8) igiena personală şi promovarea unui mod de viaţă sănătos;
    9) igiena şi salubrizarea localităţilor.
    (2) Lista bolilor transmisibile supuse înregistrării şi notificării se aprobă de Ministerul Sănătăţii.
    (3) Instituţiile medicale, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică, sînt obligate să asigure evidenţa separată a bolnavilor de boli transmisibile şi, în cazul depistării acestora, să informeze Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice în decurs de 24 de ore.
    (4) Bolnavii de boli contagioase, persoanele suspecte de aceste boli şi cele care au venit în contact cu ei vor fi supuse examenului medical, supravegherii medicale, tratamentului, iar în caz de necesitate, spitalizării, izolării sau carantinei.
    (5) În focarele de boli transmisibile se efectuează măsuri de sănătate publică conform instrucţiunilor aprobate de Ministerul Sănătăţii.
    (6) Persoanele purtătoare de agenţi patogeni, care pot fi surse de transmitere a bolilor contagioase ca urmare a specificului producţiei sau al muncii executate, nu sînt admise în cîmpul muncii sau sînt transferate la o altă muncă, după caz.
    Articolul 52. Vaccinarea profilactică a populaţiei
    (1) Vaccinarea profilactică a populaţiei împotriva bolilor infecţioase include vaccinări profilactice sistematice, vaccinări conform indicaţiilor epidemiologice şi vaccinări recomandate.
    (2) Vaccinarea profilactică sistematică a populaţiei este garantată şi asigurată de stat la vîrstele şi pentru grupurile de populaţie stabilite în Programul naţional de imunizări.
    (3) Lista bolilor infecţioase contra cărora se aplică vaccinarea profilactică sistematică şi lista grupurilor de risc se aprobă de Ministerul Sănătăţii.
    (4) Condiţiile, indicaţiile şi modul de organizare a vaccinărilor conform indicaţiilor epidemiologice sînt stabilite de către Ministerul Sănătăţii.
    (5) Modul de organizare a vaccinărilor recomandate este stabilit de către Ministerul Sănătăţii.
    (6) Admiterea copiilor în colectivităţi şi instituţii educaţionale şi de recreere este condiţionată de faptul vaccinării lor profilactice sistematice.
    Articolul 53. Prevenirea răspîndirii internaţionale
                         a bolilor
    (1) Prevenirea răspîndirii internaţionale a bolilor extrem de periculoase şi a altor urgenţe de sănătate publică cu potenţial internaţional de răspîndire se efectuează în conformitate cu Regulamentul sanitar internaţional (2005), prin:
    1) instituirea unor capacităţi minime de supraveghere în punctele de trecere a frontierei de stat;
    2) asigurarea capacităţilor de depistare, confirmare, notificare rapidă şi izolare la sursă a evenimentelor de sănătate cu potenţial internaţional de răspîndire.
    (2) Lista bolilor extrem de periculoase şi a altor urgenţe de sănătate publică cu potenţial internaţional de răspîndire se aprobă de Ministerul Sănătăţii.
    (3) Lucrările cu substrate biologice, cu microorganisme sau cu toxine se efectuează cu respectarea regulamentelor sanitare şi în baza autorizaţiei sanitare.
Capitolul IX
URGENŢELE DE SĂNĂTATE PUBLICĂ
    Articolul 54. Prevenirea şi managementul urgenţelor
                         de sănătate publică
    Prevenirea urgenţelor de sănătate publică şi managementul acestora includ:
    1) abordarea integrată a tuturor pericolelor pentru sănătatea publică, inclusiv a cazurilor de bioterorism;
    2) mobilizarea multisectorială în vederea asigurării gradului adecvat de pregătire pentru urgenţele de sănătate publică;
    3) abordarea integrată a activităţilor de prevenire şi management al urgenţelor de sănătate publică, care include (dar nu se limitează la):
    a) evaluarea riscurilor;
    b) reducerea vulnerabilităţilor şi diminuarea pericolelor;
    c) evaluarea gradului de pregătire pentru urgenţele de sănătate publică la nivel naţional şi local;
    d) estimarea prejudiciului cauzat de urgenţele de sănătate publică;
    e) evaluarea necesităţilor şi organizarea măsurilor de răspuns la urgenţele de sănătate publică;
    4) definirea responsabilităţilor;
    5) stabilirea procedurilor de instituire şi anulare a stării de urgenţă în sănătatea publică;
    6) alocarea resurselor umane, financiare şi materiale;
    7) stabilirea mecanismelor de informare şi instruire a populaţiei.
    Articolul 55. Asigurarea unui grad adecvat de pregătire
                         pentru urgenţele de sănătate publică
    (1) În scopul asigurării unui grad adecvat de pregătire pentru urgenţele de sănătate publică, Guvernul:
    1) instituie Comisia naţională extraordinară de sănătate publică;
    2) aprobă regulamentul de activitate a Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică;
    3) examinează, în cadrul Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică, gradul de pregătire pentru urgenţele de sănătate publică, conform legislaţiei şi la propunerea Ministerului Sănătăţii;
    4) aprobă la nivel naţional planuri de măsuri pentru asigurarea unui grad adecvat de pregătire pentru urgenţele de sănătate publică;
    5) decide introducerea, suspendarea sau anularea măsurilor de izolare şi/sau carantină la nivel naţional şi al unităţilor administrativ-teritoriale, în baza propunerilor Ministerului Sănătăţii.
    (2) Autorităţile administraţiei publice locale:
    1) instituie comisii teritoriale extraordinare de sănătate publică;
    2) aprobă regulamentul de activitate a comisiei teritoriale extraordinare de sănătate publică;
    3) examinează, în cadrul comisiei teritoriale extraordinare de sănătate publică, gradul de pregătire pentru urgenţele de sănătate publică în conformitate cu legislaţia, cu hotărîrile Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică şi cu propunerile autorităţilor competente pentru supravegherea sănătăţii publice;
    4) aprobă, la nivel teritorial, planuri de măsuri pentru asigurarea unui grad adecvat de pregătire pentru urgenţele de sănătate publică;
    5) decid introducerea, suspendarea sau anularea măsurilor de izolare şi/sau carantină la nivel de localitate sau comunitate în baza propunerilor autorităţilor competente pentru supravegherea sănătăţii publice.
    (3) Autorităţile competente pentru supravegherea sănătăţii publice organizează activităţi de asigurare a gradului adecvat de pregătire pentru urgenţele de sănătate publică, care includ (dar nu se limitează la):
    1) evaluarea pericolelor ce pot cauza urgenţe de sănătate publică şi prognozarea consecinţelor acestora;
    2) planificarea măsurilor de prevenire, diminuare, răspuns şi lichidare a consecinţelor urgenţelor de sănătate publică;
    3) supravegherea permanentă prin intermediul investigaţiilor epidemiologice şi a celor de laborator în scopul depistării şi identificării precoce a factorilor ce pot cauza declanşarea urgenţelor de sănătate publică;
    4) depistarea precoce, localizarea, izolarea şi lichidarea focarelor urgenţelor de sănătate publică, cu instituirea, în caz de necesitate, a unor regimuri restrictive;
    5) planificarea, organizarea şi efectuarea măsurilor profilactice de protecţie a populaţiei (vaccinarea, tratamentul profilactic, dezinfecţia etc.);
    6) acordarea asistenţei medicale populaţiei afectate de impactul urgenţelor de sănătate publică;
    7) crearea, instruirea şi menţinerea în stare de pregătire permanentă a echipelor de răspuns în cazul urgenţelor de sănătate publică;
    8) crearea şi menţinerea rezervelor de materiale medico-sanitare;
    9) instruirea şi informarea populaţiei privind pericolele, căile de prevenire şi regulile de comportament în cazul urgenţelor de sănătate publică.
    Articolul 56. Măsuri privind detectarea şi notificarea
                          urgenţelor de sănătate publică
    (1) Lista bolilor şi lista problemelor de sănătate care întrunesc criteriile de urgenţă de sănătate publică se aprobă de Ministerul Sănătăţii.
    (2) Mecanismul de detectare şi notificare a urgenţelor de sănătate publică este stabilit de Ministerul Sănătăţii şi include cel puţin:
    1) detectarea şi notificarea de către un lucrător medical a cazurilor de boală ce întrunesc criteriile de urgenţă de sănătate publică;
    2) detectarea şi notificarea de către un conducător de laborator, indiferent de forma de proprietate şi subordonare, a unor cazuri de îmbolnăvire a persoanelor sau identificarea unor agenţi biologici, chimici sau radiologici care întrunesc criteriile de urgenţă de sănătate publică;
    3) detectarea şi notificarea de către un farmacist a cazurilor de consum neobişnuit sau excesiv de medicamente pentru boli şi probleme de sănătate care întrunesc criteriile de urgenţă de sănătate publică;
    4) detectarea şi notificarea de către un specialist veterinar, un conducător de laborator veterinar, un posesor de animale sau un îngrijitor de animale a cazurilor de îmbolnăvire a animalelor care întrunesc criteriile de urgenţă de sănătate publică.
    (3) Mecanismul de investigare a urgenţelor de sănătate publică este stabilit de Ministerul Sănătăţii şi include cel puţin:
    1) verificarea evenimentului notificat pentru a stabili dacă el reprezintă o urgenţă de sănătate publică;
    2) investigarea cazurilor de boală în vederea stabilirii sursei pericolului şi recomandării măsurilor de control/limitare a evenimentului prin:
    a) identificarea indivizilor;
    b) intervievarea indivizilor;
    c) examinarea încăperilor, spaţiilor, obiectelor şi materialelor;
    3) comunicarea informaţiei privind urgenţa de sănătate publică de către autoritatea competentă pentru supravegherea sănătăţii publice autorităţilor de sănătate, altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale şi populaţiei, limitînd-o la tipul şi volumul necesar pentru prevenirea bolii, tratamentul ei, pentru controlul şi supravegherea pericolului.
    Articolul 57. Evaluarea riscului de declanşare a
                          urgenţei de sănătate publică
    (1) Autorităţile competente pentru supravegherea sănătăţii publice evaluează în permanenţă riscurile de declanşare a urgenţelor de sănătate publică.
    (2) Evaluarea riscurilor de declanşare a urgenţei de sănătate publică se efectuează în baza unor dovezi argumentate ştiinţific, iar în lipsa acestora – se aplică principiul precauţiei.
    (3) În baza evaluării riscurilor de declanşare a urgenţei de sănătate publică, autorităţile responsabile de sănătate clasifică aceste riscuri pe categorii de alertă după cum urmează:
    1) alertă cu cod galben – risc posibil de declanşare a unei urgenţe de sănătate publică;
    2) alertă cu cod portocaliu – risc probabil de declanşare a unei urgenţe de sănătate publică;
    3) alertă cu cod roşu – risc iminent de declanşare a unei urgenţe de sănătate publică.
    (4) Autorităţile competente pentru supravegherea sănătăţii publice comunică categoria de alertă privind riscul de declanşare a urgenţei de sănătate publică conform procedurii aprobate de Guvern.
    Articolul 58. Declararea stării de urgenţă în sănătatea
                          publică
    (1) Starea de urgenţă în sănătatea publică se declară de către Comisia naţională extraordinară de sănătate publică şi/sau comisia teritorială extraordinară de sănătate publică, la propunerea medicului-şef sanitar de stat al Republicii Moldova sau a medicului-şef sanitar de stat din teritoriul respectiv.
    (2) Starea de urgenţă în sănătatea publică este declarată prin emiterea unei hotărîri a Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică sau a unei comisii teritoriale extraordinare de sănătate publică.
    (3) Hotărîrea de declarare a stării de urgenţă în sănătatea publică va include cel puţin:
    1) descrierea naturii urgenţei de sănătate publică;
    2) specificarea unităţii teritoriale, administrative sau geografice care constituie subiectul acestei hotărîri;
    3) condiţiile care au condus la declanşarea urgenţei de sănătate publică;
    4) durata de timp pentru care se instituie starea de urgenţă în sănătatea publică;
    5) autoritatea competentă pentru supravegherea sănătăţii publice responsabilă de gestionarea urgenţei de sănătate publică.
    (4) Declararea stării de urgenţă în sănătatea publică implică punerea în acţiune a planurilor de măsuri de răspuns la nivel naţional, regional, local, în unităţile teritoriale, administrative sau geografice afectate, inclusiv:
    1) mobilizarea forţelor şi resurselor necesare pentru realizarea măsurilor de răspuns;
    2) distribuirea şi utilizarea oricăror bunuri, echipamente şi materiale stocate sau disponibile în acest scop.
    (5) În perioada stării de urgenţă în sănătatea publică, Comisia naţională extraordinară de sănătate publică sau comisia teritorială extraordinară de sănătate publică are dreptul:
    1) să creeze condiţii speciale de activitate, de viaţă şi deplasare pentru persoanele fizice şi juridice;
    2) să utilizeze toate resursele şi mijloacele disponibile pentru organizarea măsurilor de răspuns;
    3) să solicite ajutorul autorităţilor centrale sau al autorităţilor locale.
    (6) Autoritatea competentă pentru supravegherea sănătăţii publice responsabilă de gestionarea urgenţei de sănătate publică asigură coordonarea tuturor aspectelor legate de implementarea planului măsurilor de răspuns la urgenţa de sănătate publică, avînd dreptul şi obligaţia pentru:
    1) pronosticarea şi evaluarea urgenţei de sănătate publică;
    2) elaborarea propunerilor pentru asigurarea unui grad adecvat de pregătire pentru urgenţa de sănătate publică;
    3) consultarea propunerilor privind asigurarea gradului adecvat de pregătire pentru urgenţa de sănătate publică cu autorităţile locale şi centrale;
    4) colaborarea cu autorităţile publice centrale şi autorităţile administraţiei publice locale, cu organizaţiile de stat şi private pentru asigurarea gradului adecvat de pregătire pentru urgenţa de sănătate publică;
    5) organizarea acţiunilor de informare a publicului privind urgenţa de sănătate publică şi măsurile întreprinse sau care trebuie întreprinse pentru asigurarea unui grad adecvat de pregătire pentru urgenţa de sănătate publică.
    (7) Autoritatea competentă pentru supravegherea sănătăţii publice responsabilă de gestionarea urgenţei de sănătate publică asigură implementarea unui sistem de identificare clară a personalului de sănătate publică antrenat în activităţile de răspuns, şi anume:
    1) sistemul de identificare va include (dar nu se va limita la) inscripţii speciale, însemne speciale, îmbrăcăminte specială;
    2) personalul de sănătate publică antrenat în activităţile de răspuns este obligat să poarte în public însemnele sistemului de identificare stabilit.
    (8) Pe perioada stării de urgenţă în sănătatea publică, autoritatea competentă pentru supravegherea sănătăţii publice responsabilă de gestionarea urgenţei are dreptul să solicite ajutorul poliţiei sau al altor autorităţi responsabile de securitatea publică în vederea aplicării legii.
    Articolul 59. Anularea stării de urgenţă
                          în sănătatea publică
    (1) Anularea stării de urgenţă în sănătatea publică se declară de către Comisia naţională extraordinară de sănătate publică şi/sau comisia teritorială extraordinară de sănătate publică, la propunerea medicului-şef sanitar de stat al Republicii Moldova sau a medicului-şef sanitar de stat din teritoriul respectiv.
    (2) Starea de urgenţă în sănătatea publică se anulează prin emiterea unei hotărîri a Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică sau a comisiei teritoriale extraordinare de sănătate publică care a declarat această stare.
    (3) Hotărîrea de anulare a stării de urgenţă în sănătatea publică va include cel puţin:
    1) descrierea naturii urgenţei de sănătate publică;
    2) specificarea unităţii teritoriale, administrative sau geografice care constituie subiectul acestei hotărîri;
    3) condiţiile care fac posibilă anularea stării de urgenţă în sănătatea publică;
    4) data la care intră în vigoare anularea stării de urgenţă în sănătatea publică.
    Articolul 60. Împuterniciri speciale referitoare la
                         încăperi şi bunuri pe perioada stării de
                        urgenţă în sănătatea publică
    În perioada stării de urgenţă în sănătatea publică, autoritatea competentă pentru supravegherea sănătăţii publice responsabilă de gestionarea urgenţei are dreptul să solicite:
    1) măsuri de urgenţă referitoare la încăperi şi materiale, precum închiderea, decontaminarea sau distrugerea acestora în cazul în care ele prezintă un pericol iminent pentru sănătatea publică;
    2) asigurarea accesului la încăperi, proprietăţi, căi de acces şi spaţii publice, precum şi controlul acestora;
    3) dispunerea distrugerii în siguranţă a deşeurilor periculoase;
    4) procurarea de urgenţă şi distribuirea imunoglobulinelor, serurilor, vaccinurilor şi a altor produse necesare pentru imunizare şi profilaxia bolilor, de asemenea a antibioticelor şi preparatelor antimicrobiene, a sîngelui, derivatelor din sînge şi a altor produse necesare pentru controlul urgenţei de sănătate publică;
    5) prioritizarea, în caz de insuficienţă, a produselor şi a mijloacelor pentru controlul urgenţei de sănătate publică, a necesarului de aceste produse şi mijloace, reglementarea consumului lor prin instituirea unor restricţii şi stabilirea de cote, distribuirea şi transportul produselor în cauză;
    6) identificarea grupurilor prioritare de populaţie care vor fi acoperite de măsuri de protecţie şi control al riscurilor.
    Articolul 61.  Împuterniciri speciale referitoare
        la persoane pe perioada stării de urgenţă
        în sănătatea publică
    În perioada stării de urgenţă în sănătatea publică, autoritatea competentă pentru supravegherea sănătăţii publice responsabilă de gestionarea urgenţei poate să dispună:
    1) efectuarea examenelor medicale şi/sau a testărilor;
    2) vaccinarea şi/sau tratamentul preventiv;
    3) izolarea şi/sau carantina unei persoane sau a unui grup de persoane, inclusiv a acelora care nu au urmat prescripţiile privind efectuarea examenelor medicale, a testărilor, vaccinării ori a tratamentului preventiv sau a acelora care au intrat fără autorizaţie în zona supusă izolării/carantinei;
    4) instituirea regulilor de intrare în/ieşire din zona supusă izolării sau carantinei.
    Articolul 62. Informarea populaţiei privind urgenţa de
                         sănătate publică
    După declararea stării de urgenţă în sănătatea publică, autoritatea competentă pentru supravegherea sănătăţii publice responsabilă de gestionarea urgenţei este obligată să asigure, prin orice mijloace disponibile şi rezonabile, informarea populaţiei din zona expusă urgenţei privind metodele de protecţie individuală şi măsurile de sănătate publică întreprinse pentru a controla situaţia.
Capitolul X
RESURSELE SISTEMULUI DE SUPRAVEGHERE
DE STAT A SĂNĂTĂŢII PUBLICE
    Articolul 63. Resursele umane ale Serviciului de
                         Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice
     (1) Resursele umane din domeniul supravegherii sănătăţii publice sînt reprezentate de specialiştii cu studii medicale medii, superioare şi postuniversitare de rezidenţiat şi/sau masterat în domeniu, specialiştii cu studii medii şi superioare din domenii aferente sănătăţii publice şi cu specializări în domeniu, precum şi cei din personalul administrativ şi tehnic.
    (2) Dezvoltarea resurselor umane în domeniul supravegherii sănătăţii publice este o prioritate şi responsabilitate a Ministerului Sănătăţii.
    (3) Obligaţia de educaţie/formare continuă şi dezvoltare profesională a resurselor umane specializate în domeniul supravegherii sănătăţii publice se realizează prin reglementările legale în vigoare.
    (4) Pornind de la prioritatea majoră a securităţii de stat, salarizarea resurselor umane din domeniul supravegherii de stat a sănătăţii publice se va efectua într-un mod care să asigure motivaţia şi să descurajeze corupţia în sistem.
    Articolul 64.  Finanţarea activităţilor de sănătate
                          publică
    (1) Finanţarea activităţilor de sănătate publică se efectuează din:
    1) sursele de finanţare a Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice;
    2) sursele de finanţare a programelor naţionale;
    3) sursele de finanţare prevăzute pentru activităţi de profilaxie din cadrul fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală;
    4) sursele de finanţare a situaţiilor de urgenţă în sănătatea publică.
    (2) Sursele de finanţare a Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice includ:
    1) mijloace din bugetul de stat, inclusiv mijloace din componenta de bază, mijloace speciale şi diverse proiecte investiţionale;
    2) mijloace acordate pentru cercetările ştiinţifice fundamentale şi aplicative;
    3) mijloace din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală, obţinute în bază de contract încheiat cu Compania Naţională de Asigurări în Medicină;
    4) mijloace ale fondului epidemiologic republican, alocate şi utilizate în modul stabilit de Guvern;
    5) mijloace din granturi şi sponsorizări, obţinute de la donatorii internaţionali şi autohtoni în condiţiile legii.
Capitolul XI
RĂSPUNDEREA PENTRU
ÎNCĂLCAREA LEGISLAŢIEI SANITARE

    Articolul 65. Răspunderea pentru încălcarea legislaţiei
                         sanitare
    (1) Încălcarea prevederilor legislaţiei sanitare atrage după sine răspundere disciplinară, civilă, contravenţională sau penală conform legislaţiei în vigoare.
    (2) Persoanele fizice şi juridice care au comis încălcări ale legislaţiei sanitare sînt trase la răspundere contravenţională conform Codului contravenţional.
    Articolul 66. Răspunderea civilă
    (1) Persoanele fizice şi juridice care, prin încălcarea legislaţiei sanitare, au condiţionat apariţia unor boli transmisibile, netransmisibile sau a unor intoxicaţii în masă ale oamenilor sînt obligate să compenseze cheltuielile instituţiilor medico-sanitare şi ale instituţiilor de sănătate publică pentru acordarea asistenţei medicale bolnavilor şi efectuarea măsurilor de sănătate publică.
    (2) Modul de compensare a prejudiciului cauzat de încălcarea legislaţiei sanitare se stabileşte de Guvern.
    Articolul 67. Suspendarea activităţii unităţii
                         economice
    (1) În cazul în care o unitate economică, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică, încalcă prezenta lege şi/sau regulamentele sanitare, iar continuarea activităţii sale pune în pericol sănătatea publică, medicul-şef sanitar de stat de orice nivel suspendă activitatea acesteia sau, după caz, a uneia dintre subdiviziunile acesteia.
    (2) Hotărîrea de suspendare a activităţii poate fi contestată în modul stabilit.
    Articolul 68. Reclamarea acţiunilor/inacţiunilor
                          factorilor de decizie şi ale specialiştilor din
                         cadrul Serviciului de Supraveghere
                         de Stat a Sănătăţii Publice
    (1) Acţiunile/inacţiunile medicilor-şefi sanitari de stat, ale altor categorii de personal autorizat să aplice legislaţia sanitară din cadrul Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice pot fi reclamate medicului-şef sanitar de stat ierarhic superior, cu excepţia cazurilor prevăzute de Codul contravenţional. În caz de dezacord cu decizia adoptată, acţiunile/inacţiunile factorilor de decizie şi ale specialiştilor pot fi contestate în instanţa de judecată.
    (2) Depunerea plîngerii nu sistează acţiunea reclamată.
    Articolul 69. Statutul juridic al factorilor de decizie şi
                         al specialiştilor din cadrul Serviciului de
                         Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice
   (1) Medicii-şefi sanitari de stat şi adjuncţii lor, alţi factori de decizie şi specialişti din cadrul Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice care exercită supravegherea de stat a sănătăţii publice sînt reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice centrale şi se află sub ocrotirea statului.
    (2) Factorii de decizie şi specialiştii menţionaţi la alin.(1) sînt independenţi în activitatea lor şi acţionează conform legii.
    (3) Orice amestec în activitatea factorilor de decizie şi a specialiştilor care exercită supravegherea de stat a sănătăţii publice este interzis. Persoanele fizice şi juridice care exercită presiuni (sub orice formă) asupra factorilor de decizie şi a specialiştilor menţionaţi sînt trase la răspundere în modul stabilit de legislaţie.
Capitolul XII
DISPOZIŢII FINALE
    Articolul 70
    Prezenta lege intră în vigoare la expirarea termenului de 30 de zile de la data publicării.
    Articolul 71
    La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr.1513-XII din 16 iunie 1993 privind asigurarea sanitaro-epidemiologică a populaţiei.
    Articolul 72
    Guvernul, în termen de 6 luni:
    1) va prezenta Parlamentului propuneri pentru a aduce legislaţia în vigoare în corespundere cu prevederile prezentei legi;
    2) va aduce actele sale normative în corespundere cu prezenta lege;
    3) va aproba actele normative necesare executării prezentei legi;
    4) va aproba lista şi tarifele serviciilor contra cost din sfera sănătăţii publice prestate persoanelor fizice şi juridice.

    PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI                       Marian LUPU

    Nr.10-XVI. Chişinău, 3 februarie 2009.