HCNPFC34/9/2009
ID intern unic:  331835
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE
HOTĂRÎRE Nr. 34/9
din  10.07.2009
cu privire la aprobarea modificărilor şi completărilor
la Regulile Bursei de Valori a Moldovei
Publicat : 17.07.2009 în Monitorul Oficial Nr. 112-114     art Nr : 531     Data intrarii in vigoare : 17.07.2009
    În temeiul art. 1 alin (1), art.3, art.4, art. 8 lit. b), art.21 alin.(1), art. 22 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr. 192-XIV din 12.11.1998 „Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare” (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS) şi art. 47 alin.(2) din Legea nr.199-XIV din 18.11.1998 „Cu privire la piaţa valorilor mobiliare” (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 183 – 185, art. 655),
Comisia Naţionala a Pieţei Financiare HOTĂRĂŞTE:
    1. Se aprobă modificările şi completările la Regulile Bursei de Valori a Moldovei, adoptate de Consiliul Bursei de Valori a Moldovei (proces-verbal nr.05/09 din 29.06.2009), conform anexei.
    2. Se abrogă Hotărîrea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 8/1 din 08.02.2005 „Privind aplicarea măsurilor de reglementare a pieţei secundare” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.24-25, art.82).
    3.  Se abrogă Hotărîrea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 11/8 din 16.02.2006 „Cu privire la aprobarea modificărilor şi completărilor la Regulile Bursei de Valori a Moldovei” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.39-42, art.133)
    4. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.

Anexă
 la Hotărîrea C.N.P.F. nr. 34/9 din 10.07.2009

    APROBAT:                                                 ADOPTAT:
    Comisia Naţională a Pieţei Financiare            Consiliul Bursei de Valori a Moldovei
    (Hotărîrea nr.34/9 din10.07.2009)                (proces-verbal nr. 05/09 din 29.06.2009) 
    Preşedintele CNPF                                       Preşedintele Consiliului BVM
    ________________ Mihail Cibotaru             _________________ Serghei Cebotari
                               
Modificări şi completări la Regulile
Bursei de Valori a Moldovei
    Regulile Bursei de Valori a Moldovei, adoptate de Consiliul Bursei (proces-verbal nr. 07/08 din 17.11.2008) şi aprobate de Comisia Naţională a Pieţei Financiare (Hotărîrea nr. 62/14 din 26.12.2008 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 2009, nr. 37-40, p. III, art. 125), se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Compartimentul „noţiuni de bază şi abrevieri” se completează cu o noţiune nouă, în următoarea redacţie:
    „Cotare – stabilirea preţului de piaţă a valorilor mobiliare ale emitenţilor înscrişi la Cota Bursei (listing)”.
    2. În denumirea art.44 se substituie cuvîntul „şi” prin „ , ”, iar după cuvîntul „schimb” se introduc cuvintele „şi REPO”.
    3. Articolul 44 se completează cu un punct nou - 44.3, în următoarea redacţie:
    „44.3. Pentru tranzacţiile REPO, executate în Secţia Tranzacţiilor Directe, se stabilesc următoarele condiţii speciale, fără a se omite vreo una:
    1. Tranzacţiile REPO pot fi executate numai cu valorile mobiliare ale emitenţilor care întrunesc următoarele condiţii:
    a) valoarea capitalului social al emitentului este mai mare de 1 milion de lei;
    b) emitentul desfăşoară activitate timp de cel puţin 3 ani şi, în ultimii 2 ani, a obţinut profit net; în cazul băncilor comerciale – desfăşurarea activităţii timp de cel puţin un an şi finalizarea acestuia cu rezultat financiar pozitiv.
    2. Contractul REPO trebuie să prevadă că, în cazul în care vînzătorul iniţial al tranzacţiei REPO nu a răscumpărat valorile mobiliare în termenul prevăzut de contract, cumpărătorul iniţial este obligat, nu mai tîrziu de 5 zile lucrătoare din data expirării termenului de răscumpărare, să expună valorile mobiliare spre vînzare ca pachet unic în conformitate cu Regulamentul privind organizarea şi efectuarea tranzacţiilor cu pachete unice de valori mobiliare şi cu pct. 3 şi pct. 4 din prezentul articol.
    3. Cererea de vînzare a valorilor mobiliare prin pachet unic se depune pe un termen de 10 zile lucrătoare, cu preţul răscumpărării, stipulat în contract.
    4. În cazul în care valorile mobiliare nu au fost vîndute în termenul indicat, acestea rămîn în proprietatea cumpărătorului iniţial, iar tranzacţia REPO se consideră finalizată.”