HGC446/2010
ID intern unic:  334794
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 446
din  28.05.2010
cu privire la aprobarea modificărilor şi completărilor
ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului
Publicat : 04.06.2010 în Monitorul Oficial Nr. 87-90     art Nr : 517
    Guvernul  HOTĂRĂŞTE:
    Se aprobă modificările şi completările ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului (se anexează).

    PRIM-MINISTRU                                                Vladimir FILAT

    Contrasemnează:
    Ministrul finanţelor                                                Veaceslav Negruţa

    Nr. 446. Chişinău, 28 mai 2010.

Aprobate
prin Hotărîrea Guvernului nr. 446
din 28 mai 2010

MODIFICĂRILE ŞI COMPLETĂRILE
ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului
    1. Hotărîrea Guvernului nr.383 din 29 mai 2001 „Despre aprobarea unor acte normative privind realizarea Legii serviciului în organele vamale” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.59-61, art.418), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1) în subpunctul 1) al compartimentului „Aparatul central al Serviciului Vamal” din punctul 3 al anexei nr.1, poziţia „vicedirector general al Serviciului Vamal” se substituie prin poziţia „director de departament”;
    2) în anexa nr.2:
    pe parcursul textului, cuvintele „Direcţia resurse umane şi perfecţionare” se substituie prin cuvintele „Direcţia managementul personalului”, la cazul gramatical corespunzător;
    în punctul 8, cuvintele „vicedirectorul Serviciului Vamal” se substituie prin cuvintele „directorul general al Serviciului Vamal sau un colaborator vamal din efectivul de comandă superior, desemnat de către acesta”;
    la punctul 9:
    cuvintele „şi birourilor vamale” se substituie prin cuvintele „ , birourilor vamale, precum şi al Ministerului Finanţelor”;
    după prima propoziţie se introduce o propoziţie nouă cu următorul cuprins:
    „Membrii desemnaţi din partea Ministerului Finanţelor sînt numiţi la propunerea ministrului finanţelor.”;
    la punctul 17 litera a), cuvintele „vicedirectorul general” se substituie prin cuvintele „directorul departamentului”.
    2. Anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului  nr. 1265  din  14 noiembrie 2008 „Cu privire la reglementarea activităţii Ministerului Finanţelor” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.208-209, art. 1278), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 
    la punctul 6:
    subpunctele 43) şi 44) vor avea următorul cuprins:
    „43) elaborează, examinează, aprobă şi publică Standarde Naţionale de Contabilitate şi comentarii privind aplicarea acestora, Planul general de conturi contabile, regulamente, instrucţiuni, indicaţii metodice, alte acte normative în domeniul raportării financiare şi auditului  în sectorul corporativ;
     44) elaborează, examinează, aprobă şi publică formulare de documente primare, registre contabile şi norme metodologice de întocmire şi utilizare a acestora în sectorul corporativ;”;
    se introduce subpunctul 441) cu următorul cuprins:
    „441) aprobă, în comun cu Comisia Naţională a Pieţei Financiare, organele centrale de specialitate ale administraţiei publice, autorităţile administraţiei publice locale, rapoarte specifice pentru anumite scopuri, suplimentar cerinţelor prevăzute de standardele de contabilitate;”;
    subpunctul 45) va avea următorul cuprins:
    „45) acceptă, pune în aplicare  şi actualizează Standardele Internaţionale de Raportare Financiară şi Standardele Internaţionale de Audit în Republica Moldova;”;
    se introduc subpunctele 451), 452) şi 453) cu următorul cuprins:
    „451) publică Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, Standardele Internaţionale de Audit şi actualizările aferente acestora;
    452) reprezintă interesele Republicii Moldova în organizaţiile internaţionale în domeniul raportării financiare şi auditului;
    453) creează grupuri de lucru pentru elaborarea  actelor normative din domeniul contabilităţii şi auditului;”;
    subpunctele 46), 48) şi 49) vor avea următorul cuprins:
    „46) examinează şi studiază problemele aferente reglementării contabilităţii şi auditului rapoartelor financiare;”;
    „48) organizează examenul de calificare, eliberează, suspendă şi retrage certificatele de calificare ale auditorilor pentru auditul general;
    49) ţine, în modul stabilit, şi publică Registrul de stat al auditorilor şi Registrul de stat al societăţilor de audit, al auditorilor întreprinzători individuali;”;
    subpunctul 50) se exclude;
    la punctul 9 litera i), cuvintele „şi vicedirectorul general” se exclud;
    la punctul 16, cuvintele „Consiliul de experţi şi Consiliul consultativ metodologic” se substituie prin cuvîntul „consilii”.