OMFC78/2011
ID intern unic:  339347
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL FINANŢELOR
ORDIN Nr. 78
din  01.07.2011
privind modificarea şi completarea Clasificaţiei bugetare
Publicat : 15.07.2011 în Monitorul Oficial Nr. 114-116     art Nr : 889     Data intrarii in vigoare : 15.07.2011
    În temeiul articolului 7 alineatul (5) al Legii privind sistemul bugetar şi procesul bugetar nr.847-XIII din 24 mai 1996 şi în scopul reglementării şi perfecţionării modului de reflectare a unor indicatori bugetari,
ORDON:
     În Ordinul ministrului finanţelor nr.91 din 20 octombrie 2008 „Privind clasificaţia bugetară”, se operează următoarele modificări şi completări.
    1. În Clasificaţia veniturilor bugetare capitolul 366 „Transferuri între componentele bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul II” se completează cu paragraful 75, cu următoarea denumire:
    „366.75 Transferuri în interiorul componentei fonduri speciale ale bugetelor de nivelul II”.
    2. În Clasificaţia economică a cheltuielilor bugetare:
    2.1. Articolul 133 „Transferuri curente către bugetele de alt nivel şi între componentele bugetului” se completează cu alineatul 75, cu următoarea denumire:
    „133.75 Transferuri curente în interiorul componentei fonduri speciale ale bugetelor de nivelul II”;
    2.2. Articolul 273 „Transferuri capitale către bugetele de alt nivel şi între componentele bugetului” se completează cu alineatul 75, cu următoarea denumire:
    „273.75 Transferuri capitale în interiorul componentei fonduri speciale ale bugetelor de nivelul II”.
    3. În Clasificaţia organizaţională a cheltuielilor bugetare „B.Tipuri de instituţii, organizaţii şi măsuri finanţate din buget” denumirea tipului 904 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    „904 Proiectul “Construcţia, reabilitarea şi extinderea reţelelor de apeduct, canalizare şi reparaţie a drumurilor în municipiul Chişinău””.
    4. În Clasificaţia programelor şi subprogramelor programul 85  „Cultura, agrementul şi sportul” se completează cu subprogramul 05 cu următoarea denumire:
    „85.05 Protejare a patrimoniului cultural naţional”.
    5. Prezentul ordin intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, cu excepţia punctului 4 care se pune în aplicare începînd cu etapa de elaborare a proiectului de buget pentru anul financiar 2012.

    MINISTRUL FINANŢELOR                                           Veaceslav NEGRUŢA

    Nr. 78. Chişinău, 1 iulie 2011.