ID intern unic: 341776
Версия на русском
Republica Moldova
din 20.12.2011
privind controlul constituţionalităţii unor legi de modificare
a condiţiilor de asigurare cu pensii şi alte plaţi sociale
pentru unele categorii de salariaţi
(Sesizările 34a/2010, 36a/2010, 19a/2011, 23a/2011)
a condiţiilor de asigurare cu pensii şi alte plaţi sociale
pentru unele categorii de salariaţi
(Sesizările 34a/2010, 36a/2010, 19a/2011, 23a/2011)
În numele Republicii Moldova,
Curtea Constituţională, statuînd în componenţa:
Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,
Dl Victor PUŞCAŞ,
Dna Elena SAFALERU, judecători-raportori,
Dl Dumitru PULBERE,
Dl Petru RAILEAN,
Dna Valeria ŞTERBEŢ, judecători,
cu participarea dnei Corina Popa, grefier,
Avînd în vedere sesizările depuse şi înregistrate la 12 octombrie 2010, 19 octombrie 2010, 6 iulie 2011 şi 13 iulie 2011,
Examinînd sesizările menţionate în şedinţă plenară publică,
Avînd în vedere actele şi lucrările dosarului,
Pronunţă următoarea hotărîre:
2. La 19 octombrie 2010 o sesizare cu acelaşi obiect a fost depusă de Vasile Balan, deputat în Parlamentul de legislatura a XVIII-a, care a fost acceptată spre examinare în fond prin decizia din 9 noiembrie 2010 şi conexată într-un dosar cu sesizarea avocatului parlamentar Tudor Lazăr.
3. În cadrul şedinţei plenare din 31 martie 2011, reprezentantul Parlamentului, în baza prevederilor art.59 alin.(1) lit. c) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a solicitat amînarea examinării sesizărilor pentru un termen de 30 de zile, motivînd prin faptul că în curînd Parlamentul va examina proiectul de lege nr. 676 din 14 martie 2011, care atingea dispoziţiile Legii nr. 100 din 28 mai 2010 şi care făceau obiectul cauzei examinate de Curte. Curtea Constituţională a declarat admisibil demersul reprezentantului Parlamentului de a amîna şedinţa pentru o dată nedeterminată.
4. La 6 iulie 2011 Curtea Supremă de Justiţie a depus sesizarea pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale art. II şi art. III din Legea nr.56 din 9 iunie 2011 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative” (în continuare - Legea nr. 56), publicată în Monitorul Oficial nr. 107-109/280 din 01.07.2011. Luînd în consideraţie faptul că viza prevederi referitoare la pensiile de asigurări sociale ale unor categorii de persoane, Curtea Constituţională, prin decizia din 11 iulie 2011, a acceptat sesizarea Curţii Supreme de Justiţie spre examinare în fond şi a conexat-o cu sesizările menţionate în §§1 şi 2.
5. La 13 iulie 2011 deputatul în Parlament Serghei Sîrbu a soliciat exercitarea controlului constituţionalităţii art. I, II, III şi VIII din Legea nr.56 printr-o sesizare, acceptată spre examinare în fond prin decizia din 18 iulie 2011 şi conexată cu celelalte sesizări ca urmare a faptului că abordează noile condiţii de plată a pensiilor pentru unele categorii de persoane.
6. Autorii sesizărilor au pretins, în special, că prin modificarea condiţiilor de pensionare au fost restrînse drepturile sociale ale unor categorii de salariaţi ai serviciului public, în special, dreptul la pensie, prevederile contestate fiind contrare garanţiilor de exercitare a dreptului de proprietate şi altor principii statuate de articolele 1, 6, 7, 15, 16, 18, 22, 43, 46, 47, 54, 116, 121, 126 din Constituţie.
7. În procesul examinării sesizărilor, Curtea Constituţională a dispus de opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Ministerului Justiţiei, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Procuraturii Generale, Casei Naţionale de Asigurări Sociale, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Federaţiei Sindicatelor Angajaţilor din Serviciile Publice, Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova.
8. La şedinţa plenară publică a Curţii au participat dnii Tudor Lazăr, avocat parlamentar, şi Serghei Sîrbu, deputat în Parlament, autori ai sesizărilor, dl Valentin Lastaveţchi, şeful aparatului preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, reprezentantul Curţii Supreme de Justiţie. Parlamentul a fost reprezentat de dl Sergiu Chirică, consultant principal în sectorul legislaţie civilă, comercial-economică şi de mediu în cadrul Direcţiei juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de dl Vladimir Grosu, viceministru al justiţiei, doamnele Valentina Buliga, ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, Laura Grecu, şefa Direcţiei asigurări sociale a Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, şi Svetlana Vecvert, director-adjunct al Direcţiei generale de control şi aplicare a legislaţiei pentru drepturile sociale a Casei Naţionale de Asigurări Sociale.
LEGISLAŢIA PERTINENTĂ
9. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O. nr. 1/1, 1994) sînt următoarele:
(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”
[...]
(2) Nimeni nu poate fi expropriat decît pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. [...] ”
(2) Cetăţenii au dreptul la asigurare în caz de: şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrîneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor.”
(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrîngerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.
(4) Restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”
(2) Statul trebuie să asigure:
[...] g) sporirea numărului de locuri de muncă, crearea condiţiilor pentru creşterea calităţii vieţii; [...]”
10. Prevederile relevante ale Legii nr.489-XIV din 8 iulie 1999 privind sistemul public de asigurări sociale (M.O. nr.1- 4/2, 2000) sunt următoarele:
asigurări sociale – sistem de protecţie socială a persoanelor asigurate, constînd în acordarea de indemnizaţii, ajutoare, pensii, de prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă şi de alte prestaţii, prevăzute de legislaţie;
contribuţie de asigurări sociale – sumă datorată în mod obligatoriu de participant la sistemul public de asigurări sociale; ”
a) principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul public bazat pe aceleaşi norme de drept;
b) principiul egalităţii, care asigură tuturor participanţilor la sistemul public – contribuabili şi beneficiari – un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege;
c) principiul solidarităţii sociale, inter şi intrageneraţii, conform căruia participanţii la sistemul public îşi asumă conştient şi reciproc obligaţii şi beneficiază de dreptul pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege;
d) principiul obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi juridice au, conform legii, obligaţia de a participa la sistemul public; drepturile de asigurări sociale se exercită corelativ îndeplinirii obligaţiilor;
e) principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public; drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite;
f) principiul repartiţiei, potrivit căruia fondurile de asigurări sociale realizate se redistribuire pentru plata obligaţiilor ce revin sistemului public, conform legii;
g) principiul autonomiei, potrivit căruia sistemul public se administrează de sine stătător, pe baza legii.”
a) pensia pentru limită de vîrstă [...]”
11. Prevederile relevante ale Legii nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat (M.O. nr. 111-113/683, 1998; republicată M.O. nr. 42-44/247, 2004) sînt următoarele:
asigurat - persoană fizică, în vîrsta aptă pentru muncă, cu domiciliul sau reşedinţa în Republica Moldova, înregistrată în calitate de contribuabil la fondul de asigurări sociale pentru a beneficia de pensie proporţional contribuţiilor achitate;
pensie de asigurări sociale de stat (denumită în continuare pensie) - drept bănesc cuvenit asiguratului, în condiţiile prezentei legi, corelativ obligaţiilor privind plata contribuţiilor de asigurări sociale de stat;
stagiu de cotizare - însumare a perioadelor de activitate în care s-a plătit contribuţia la fondul de pensii;
sistem public de asigurări sociale obligatorii (denumit în continuare sistem public) - sistem organizat de stat pe principiul contributivităţii obligatorii, prin care se realizează constituirea de fonduri şi plata de prestaţii de asigurări sociale;”
(2) Categoriile de persoane care sînt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, sînt specificate în Legea privind sistemul public al asigurărilor sociale. [...]”
(2) Veniturile fondului de pensii provin din:
a) contribuţiile angajatorilor;
b) contribuţiile asiguraţilor;
c) transferurile de la bugetul de stat;
d) alte venituri.
a) pensie pentru limită de vîrstă; [...]”
(2) Dreptul la pensie se cuvine şi poate fi solicitat de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare prevăzute de prezenta lege.
(3) Dreptul la pensie este imprescriptibil.”
(2) Asiguratul care, la împlinirea vîrstei prevăzute la art.41 alin.(1), nu îndeplineşte condiţia privind stagiul total de cotizare, dar confirmă un stagiu de cotizare de cel puţin 15 de ani, are dreptul la o pensie parţială, calculată proporţional numărului de ani de cotizare.”
[...]”
(11) Începînd cu 1 iulie 2011, se stabileşte stagiul de cotizare necesar obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă de 30 de ani şi 6 luni. În fiecare an ulterior, stagiul de cotizare se majorează conform tabelului nr.51, pînă la atingerea stagiului de cotizare de 35 de ani, atît pentru bărbaţi, cît şi pentru femei.
[...]”
(2) Asiguratul care a activat cel puţin 2 ani în calitate de membru de Guvern, a atins vîrsta de pensionare specificată la art.41 alin.(1) şi a realizat stagiul de cotizare prevăzut la art.42 alin.(11) are dreptul la pensie calculată în cuantum de 42% din suma tuturor plăţilor lunare asigurate ale membrului de Guvern în exerciţiu în funcţia respectivă deţinută în Guvern.”
(2) Începînd cu 1 iulie 2011, pentru funcţionarii publici se stabileşte vîrsta de pensionare de 57 de ani şi 6 luni pentru bărbaţi şi de 52 de ani şi 6 luni pentru femei. În fiecare an ulterior, vîrsta de pensionare se majorează conform tabelului nr.6, pînă la atingerea vîrstei de pensionare prevăzute la art.41 alin.(1).
[...]”
(2) Începînd cu 1 iulie 2011, pentru judecători se stabileşte vîrsta de pensionare de 50 de ani şi 6 luni, atît pentru bărbaţi, cît şi pentru femei. În fiecare an ulterior, vîrsta de pensionare se majorează conform tabelului nr.7, pînă la atingerea vîrstei de pensionare prevăzute la art.41 alin.(1).
(3) Începînd cu 1 iulie 2011, pentru judecători se stabileşte stagiul de cotizare necesar obţinerii dreptului la pensie de 22 de ani. În fiecare an ulterior, stagiul de cotizare se majorează conform tabelului nr.8, pînă la atingerea stagiului de cotizare de 35 de ani, atît pentru bărbaţi, cît şi pentru femei.
(4) Prevederile alin.(1) se aplică şi judecătorilor care au activat în instanţele internaţionale, luîndu-se în calcul suma tuturor plăţilor lunare asigurate ale judecătorului Curţii Supreme de Justiţie.
(5) Perioadele de activitate necontributive în funcţia de judecător de pînă la 31 decembrie 2005 se includ în stagiul de cotizare total şi în cel special. Cheltuielile aferente includerii în stagiul de cotizare a perioadelor specificate se acoperă de la bugetul de stat în modul stabilit de Guvern .”
(2) Începînd cu 1 iulie 2011, pentru procurori se stabileşte vîrsta de pensionare de 50 de ani şi 6 luni, atît pentru bărbaţi, cît şi pentru femei. În fiecare an ulterior, vîrsta de pensionare se majorează conform tabelului nr.9, pînă la atingerea vîrstei de pensionare prevăzute la art.41 alin.(1). [...]”
(3) Începînd cu 1 iulie 2011, pentru procurori se stabileşte stagiul de cotizare necesar obţinerii dreptului la pensie de 22 de ani. În fiecare an ulterior, stagiul de cotizare se majorează conform tabelului nr.10, pînă la atingerea stagiului de cotizare de 35 de ani, atît pentru bărbaţi, cît şi pentru femei. [...]”
(4) Procurorii militari cad sub incidenţa Legii asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne. Vechimea în muncă a procurorilor transferaţi în procuraturile militare şi în subdiviziunea Procuraturii Generale învestită cu atribuţii în Forţele Armate se include în vechimea totală în muncă a militarului.
(5) În stagiul de muncă/cotizare în funcţia de procuror necesar stabilirii pensiei se include şi perioada de activitate în calitate de anchetator în procuratură şi de judecător.
(6) Perioadele de activitate necontributive în funcţiile de procuror, de anchetator în procuratură şi de judecător de pînă la 31 decembrie 2005 se includ în stagiul de cotizare total şi în cel special. Cheltuielile aferente includerii în stagiul de cotizare a perioadelor specificate se acoperă de la bugetul de stat în modul stabilit de Guvern.”
a) de activitate în funcţii publice în autorităţile publice centrale şi locale prevăzute în anexa nr.1 la Legea serviciului public nr.443-XIII din 4 mai 1995 (abrogată la 1 ianuarie 2009) şi în anexa nr.1 la Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
b) de activitate în funcţii publice în autorităţile publice care au activat pe teritoriul Republicii Moldova pînă la data intrării în vigoare a Legii serviciului public nr.443-XIII din 4 mai 1995 (abrogată la 1 ianuarie 2009), conform modului stabilit de Guvern;
c) de activitate în funcţii de conducere în autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, deţinute prin numire sau prin alegere (membru al Guvernului, preşedinte şi vicepreşedinte al raionului, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean sau al comitetului executiv raional, primar şi viceprimar al municipiului, oraşului, comunei, satului, preşedinte al sovietului orăşenesc, sătesc, pretor);
c1) de activitate în calitate de Preşedinte, vicepreşedinte sau deputat salarizat al Adunării Populare a Găgăuziei;
d) de activitate în calitate de deputat în Parlamentul permanent sau în una din funcţiile remunerate în Parlamentul de legislatura a XII-a ori în Sovietul Suprem al R.S.S. Moldoveneşti;
e) de activitate în funcţie de judecător, procuror, anchetator în procuratură sau ofiţer de informaţii şi securitate, dacă pentru perioadele respective au fost plătite contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii;
f) de activitate în organizaţiile şi instituţiile internaţionale în calitate de reprezentant al autorităţilor publice ale Republicii Moldova în funcţii nelegate de deservirea tehnică a organizaţiilor şi instituţiilor respective, dacă pentru perioadele respective au fost plătite contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii;
g) de activitate în funcţii remunerate (inclusiv în funcţii elective) în aparatele Comitetului Central, comitetelor raionale şi orăşeneşti ale Partidului Comunist al Moldovei pînă la 27 august 1991, în funcţii remunerate (inclusiv în funcţii elective) în aparatele organelor sindicale interramurale şi ramurale de nivel republican pînă la 30 mai 1993, cu excepţia funcţiilor legate de deservirea tehnică.”
(2) Cheltuielile pentru achitarea pensiilor stabilite conform Legii nr.358-XV din 31 iulie 2003 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative sînt suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat, iar cele pentru plata sporurilor la pensie - din bugetul de stat.
(3) Cheltuielile pentru achitarea pensiilor stabilite pînă la 1 ianuarie 2004 sînt suportate după cum urmează: 50% din mărimea stabilită a pensiei - din bugetul asigurărilor sociale de stat şi 50% - din bugetul de stat.”
12. Prevederile relevante ale Legii nr. 544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului (M.O. nr. 59-60/664, 1995; republicată M.O. nr. 117-119/946, 2002) sînt următoarele:
(2) Judecătorul este persoana învestită constituţional cu atribuţii de înfăptuire a justiţiei, pe care le execută în baza legii.
(3) Judecătorii instanţelor judecătoreşti sînt independenţi, imparţiali şi inamovibili şi se supun numai legii.
(4) Orice persoană, organizaţie, autoritate sau instituţie este datoare să respecte independenţa judecătorilor.”
g) asigurarea materială şi socială a judecătorului; [...]”
(6) Dacă judecătorul demisionat are în funcţia de judecător o vechime de cel puţin 20 de ani, beneficiază de o indemnizaţie lunară viageră de 80 procente; de la 25 la 30 de ani – de 85 procente; de la 30 la 35 de ani – de 90 procente; de la 35 la 40 de ani – de 95 procente; de la 40 de ani şi mai mult – de 100 procente din suma tuturor plăţilor lunare asigurate ale judecătorului în exerciţiu în ultima funcţie deţinută, ţinîndu-se cont de indexarea salariului. [...]”
13. Prevederile relevante ale Legii nr. 294-XVI din 25 decembrie 2008 cu privire la Procuratură (M.O. nr. 64/641, 1996; republicată M.O. nr. 55-56/155, 2008) sînt următoarele:
[...] g) asigurarea materială şi socială a procurorului; [...]”
(4) Dacă procurorul care se află în demisie are în funcţia de procuror o vechime: de cel puţin 20 de ani, beneficiază de o indemnizaţie lunară viageră de 80%; de la 25 la 30 de ani – de 85%; de la 30 la 35 de ani – de 90%; de la 35 la 40 de ani – de 95%; de la 40 de ani şi mai mult – de 100% din suma tuturor plăţilor lunare asigurate ale procurorului în exerciţiu în ultima funcţie deţinută. [...]”
14. Prevederile relevante ale Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr.158-XVI din 4 iulie 2008 (M.O. nr.230-232/840, 2008) sînt următoarele:
15. Prevederile relevante ale Legii asigurării cu pensii a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr.1544-XII din 23 iunie 1993, republicată M.O. nr.247-251/752, 2010 (Legea nr.1544-XII) sînt următoarele:
a) militarii care au îndeplinit serviciul prin contract, persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care la 1 iulie 2011 au o vechime în serviciu de cel puţin 20 de ani şi 6 luni. În fiecare an ulterior, vechimea în serviciu se majorează, pînă la atingerea vechimii în serviciu de 25 de ani, conform următorului tabel:
[...]”
a) pentru militarii care au îndeplinit serviciul prin contract, pentru persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care au o vechime în serviciu stabilită la art.13 lit.a) – 50 procente din suma soldei, iar pentru cei pensionaţi pentru limită de vîrstă sau din motive de boală – 55 procente din suma soldei; pentru fiecare an complet de vechime în serviciu peste vechimea stabilită la art.13 lit.a) – 3 procente din sumele respective ale soldei, dar în total nu mai mult de 75 procente din aceste sume; [...]”
16. Prevederile relevante ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, adoptată la New York la 10 decembrie 1948, la care Republica Moldova a aderat prin Hotărîrea nr. 217-XII din 28 iulie 1990 (Veştile nr.8/233, 1990):
[...]”
17. Prevederile relevante ale Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, adoptat la New York la 16 decembrie 1966 şi ratificat de Republica Moldova prin Hotărîrea nr. 217-XII din 28 iulie 1990 (Veştile nr.8/233, 1990):
2. Statele părţi la prezentul Pact se angajează să garanteze că drepturile enunţate în el vor fi exercitate fără nici o discriminare întemeiată pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, avere, naştere sau pe orice altă împrejurare. […]”
18. Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, amendată prin protocoalele adiţionale la această convenţie (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărîrea Parlamentului nr. 1298-XIII din 24 iulie 1997, M.O. nr.54-55/502, 1997), în continuare – “Convenţia Europeană”, sînt următoarele:
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului Statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
20. Prin Legea nr. 56 din 9 iunie 2011 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”, articolele I, II, III şi VIII, s-au operat modificări în Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr.1544-XII din 23 iunie 1993, Legea nr.544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului, Legea nr.294-XVI din 25 decembrie 2008 cu privire la Procuratură şi Legea nr.156. Aceste revizuiri legislative au vizat atît condiţiile avantajoase de pensionare a Preşedintelui Republicii Moldova, deputaţilor în Parlament membrilor de Guvern, cît şi condiţiile de pensionare anticipată a judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici, aleşilor locali, militarilor şi persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne.
21. Din analiza normelor contestate, Curtea Constituţională deduce că prin modificările criticate ale Legii nr.100 şi art.I, II, III, VIII din Legea nr.56 Parlamentul a redus condiţiile speciale de pensionare, stipulînd următoarele:
1. Pentru toate categoriile de salariaţi (cu excepţia militarilor şi persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne) – majorarea treptată, pe parcursul a 9 ani, a stagiului general de cotizare pentru dobîndirea dreptului la pensie de la 30 la 35 de ani;
2. Pentru Preşedintele Republicii Moldova, deputaţii în Parlament şi membrii de Guvern –majorarea vîrstei de pensionare de la 55 la 62 ani pentru bărbaţi şi de la 50 la 57 de ani pentru femei; diminuarea mărimii pensiei de la 75% din suma tuturor plăţilor lunare la 42% din suma tuturor plaţilor asigurate;
3. Pentru militari şi persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne – majorarea treptată, în decurs de 9 ani, a vechimii în serviciu pentru dobîndirea dreptului la pensie de la 20 la 25 ani;
4. Pentru funcţionarii publici şi aleşii locali – majorarea treptată, pe parcursul a 9 ani, a vîrstei de pensionare de la 57 la 62 ani pentru bărbaţi şi de la 52 la 57 de ani pentru femei;
5. Pentru judecători şi procurori, din legile speciale fiind transferate în legea generală – Legea nr.156 – reglementările referitoare la condiţiile de pensionare:
a) majorarea treptată, cuprinzînd o perioadă de 23 ani, a vîrstei de pensionare de la 50 – la 62 ani pentru bărbaţi şi la 57 de ani pentru femei;
b) majorarea stagiului special de cotizare de la 12 ani şi 6 luni la 15 ani;
c) majorarea, în termen de 7 ani, a stagiului general de cotizare de la 20 la 35 de ani;
d) reducerea mărimii pensiei – de la 80% din salariul mediu la 75% din suma tuturor plaţilor asigurate;
e) excluderea recalculării pensiei şi a indemnizaţiei lunare viagere ţinîndu-se cont de mărimea salariului judecătorului sau procurorului în exerciţiu;
f) excluderea acordării indemnizaţiei lunare viagere şi, în paralel, a salariului pentru judecătorii demisionaţi ce îndeplinesc o altă funcţie în sfera justiţiei;
g) calcularea indemnizaţiei lunare viagere în alt mod: anterior din salariul mediu, actualmente din salariul asigurat;
h) excluderea acordării familiei judecătorului decedat în exerciţiul funcţiei a indemnizaţiei unice, care anterior era plătită în mărimea şi în condiţiile prevăzute pentru judecătorul demisionat sau pensionat.
22. În opinia autorilor sesizărilor, dispoziţiile legale contestate restrîng drepturile sociale ale categoriilor de salariaţi din sectorul public, în special dreptul lor la pensie, prin care fapt se aduce atingere dreptului de proprietate şi altor principii constituţionale reglementate prin articolele 1, 6, 7, 15, 16, 18, 22, 43, 46, 47, 54, 116, 121, 126 din Constituţie.
23. Curtea reţine că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinînd cont de principiul supremaţiei acesteia.
24. Curtea Constituţională deduce că obiectul sesizărilor îl constituie prevederile care diminuează condiţiile de pensionare pentru vechime în muncă stabilite următoarelor categorii de salariaţi: Preşedintele Republicii Moldova, deputaţii în Parlament, membrii de Guvern, judecătorii, procurorii, funcţionarii publici, aleşii locali, militarii, persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne (personalul MAI, SIS, SPCSE, CCCEC, instituţiilor penitenciare ş.a.) (în continuare – categorii speciale de angajaţi).
25. Prevederile care fac obiectul sesizărilor vor fi examinate de Curtea Constituţională prin prisma dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art.1 alin.(3), art.7, art.15, art.16, art.18, art.46, art.47 şi art.126.
26. Ca urmare a faptului că unii autori au invocat în sesizările depuse necorespunderea prevederilor contestate referitoare la condiţiile de pensionare a judecătorilor cu prevederile art.6, art.116 şi art.121 prin prisma principiului independenţei justiţiei, Curtea Constituţională va examina separat constituţionalitatea prevederilor care modifică condiţiile de pensionare a judecătorilor.
27. Curtea reţine că toţi autorii au invocat în sesizările lor încălcarea principiilor constituţionale: al universalităţii drepturilor şi libertăţilor, garantat de art.15; al egalităţii persoanelor în faţa legii şi a autorităţilor publice, garantat de art.16 alin.(2); al neretroactivităţii legii statuat de art.22, prin restrîngerea drepturilor deja dobîndite. De asemenea, ei au invocat principiul caracterului de excepţie al restrîngerii drepturilor şi libertăţilor fundamentale garantat de art.54 din Constituţie. Astfel, autorii invocă aplicarea inegală şi retroactivă a restrîngerilor la drepturile sociale dobîndite privind condiţiile speciale de pensionare, asupra cărora angajaţii vizaţi din serviciul public au dobîndit şi dreptul de proprietate.
28. Curtea reiterează concluzia expusă în §17 din Hotărîrea nr.19 din 18.10.2011 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.48 din 26 martie 2011 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, conform căreia articolele 16 şi 54 din Constituţie nu au o semnificaţie autonomă.
29. De asemenea, Curtea constată lipsa unei semnificaţii autonome a principiului universalităţii drepturilor, garantat de art.15 din Constituţie, de aceea acest principiu, precum şi principiul neretroactivităţii legii, reglementat de art.22 din Constituţie, urmează a fi examinate în prezenta cauză prin raportare la un drept fundamental garantat de Constituţie. În această perspectivă, normele în cauză vor fi examinate combinat cu normele constituţionale ce garantează drepturile şi libertăţile respective – art.46 sau art.47 din Constituţie, precum şi cu principiile de organizare a statului, proclamate de articolele 1 şi 126 din Constituţie.
30. Curtea Supremă de Justiţie şi deputatul în Parlament Serghei Sîrbu au solicitat ca art.III din Legea nr. 56 să fie declarat neconstituţional integral. Însă punctele 1, 8 şi 10, cuprinse în art.III din Legea nr. 56, nu au fost contestate de subiecţii respectivi. Din aceste considerente, Curtea Constituţională sistează procesul pentru controlul constituţionalităţii punctelor 1, 8 şi 10 ale art.III din Legea nr.56.
31. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor contestate din Legea nr.56 prin invocarea dispoziţiilor art.43 din Constituţie, Curtea Constituţională o consideră irelevantă pentru prezenta cauză, întrucît normele art.43 nu privesc dreptul la pensie, ci dreptul la muncă şi protecţia muncii.
32. La prevederile constituţionale invocate nejustificat în sesizări Curtea raportează şi principiul supremaţiei Constituţiei, garantat de art.7 din Constituţie. Curtea reţine că principiul supremaţiei Constituţiei constituie chintesenţa oricăror proceduri de control al constituţionalităţii. Aceasta permite Curţii să constate că art. 7 din Constituţie nu are o semnificaţie autonomă.
„(1) Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare.
(2) Cetăţenii au dreptul la asigurare în caz de: şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrîneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor.”
34. Necorespunderea normelor contestate cu dreptul la asistenţă şi protecţie socială, garantat de art.47 din Constituţie, autorii sesizărilor o raportează la principiul universalităţii drepturilor fundamentale, consacrat de articolul 15 din Constituţie, şi la principiul egalităţii în drepturi, consacrat de articolul 16 alin.(2) din Constituţie.
35. În calitate de suport constituţional pentru controlul prevederilor contestate autorii sesizărilor au invocat aspectul garanţiilor sociale cuprins în principiul statului de drept, proclamat de art.1 din Constituţie, şi în bazele economiei, proclamate de art.126 din Constituţie.
A. Argumentele autorilor sesizării
36. În viziunea autorilor sesizărilor, prin normele contestate ale Legii nr.100 şi art. I, art.II, art. III şi art. VIII din Legea nr.56, dreptul la pensie este un drept constituţional, garantat de art. 47 din Constituţie.
37. Diminuarea substanţială a cuantumului pensiilor persoanelor vizate în Legea nr. 100 şi majorarea plafonului de vîrstă pentru dobîndirea dreptului la pensie au drept consecinţă nerespectarea condiţiei referitoare la caracterul rezonabil şi proporţional al restrîngerii.
38. Modificările operate la Legea nr.156, ce reglementează asigurarea cu pensii a categoriilor respective de persoane, sînt discriminatorii, contravin principiilor constituţionale privind echitatea şi egalitatea tuturor în faţa legii, neretroactivitatea legii, precum şi hotărîrilor anterioare ale Curţii Constituţionale în probleme similare.
B. Argumentele autorităţilor
39. Potrivit autorităţilor, prin amendamentele adoptate nu a fost diminuat sau restrîns un anumit drept fundamental, dar a fost reevaluat volumul dreptului garantat de Constituţie în cuantumul stabilit prin lege, deoarece legiuitorul este în măsură să acorde, să modifice sau să suprime aceste drepturi în funcţie de posibilităţile financiare ale statului, cu respectarea şi a celorlalte prevederi şi principii constituţionale.
40. Soluţiile legislative inserate în legile supuse obiecţiei de neconstituţionalitate nu se adresează drepturilor stabilite şi aflate în plată, nu ating dreptul fundamental stipulat de art.47 din Constituţie, ci drepturi dobîndite prin efectul unei legi.
41. Prevederile contestate nu încalcă normele constituţionale, deoarece modificările propuse au scopul de a unifica regulile de pensionare, precum şi de a stabili criterii unice de pensionare pentru toate categoriile de pensionari, fiind în acord cu prevederile art.16 alin.(2) din Constituţie, potrivit cărora toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. Astfel, Legea nr.56 din 9 iunie 2011 are ca scop ajustarea normelor de asigurare cu pensii a unor categorii de cetăţeni la normele generale în acest domeniu, asigurîndu-se astfel respectarea principiului de bază pe care se axează actualmente sistemul de pensionare: principiul echităţii sociale.
C. Aprecierea Curţii
1. Principii generale
42. Curtea reţine că un atribut al statului de drept constituie caracterul său social, cunoscut în doctrină sub denumirea de stat providenţial (Welfare State). Art.1 din Constituţie, printre caracterele de bază ale statului Republica Moldova, nu consacră expres caracterul său social, însă el decurge din art.126, care stipulează bazele economiei: „Economia Republicii Moldova este economie de piaţă, de orientare socială [...]”.
43. Caracterul social al statului presupune instituirea unui sistem politic, care ar permite adoptarea unor măsuri adecvate pentru redistribuirea bunurilor conform principiilor echităţii sociale, astfel încît toţi membrii societăţii să posede un minim garantat de asigurare socială conform art.47 din Constituţie. În acest context Curtea reiterează concluzia expusă în Avizul nr.1 din 17.03.1997 asupra proiectului de lege privind modificarea unor articole din Constituţia Republicii Moldova despre obligaţia constituţională a statului de a lua măsuri adecvate pentru asigurarea necesităţilor vitale ale cetăţenilor săi, inclusiv în situaţii excepţionale.
44. Curtea apreciază că volumul asistenţei sociale acordate de stat pentru satisfacerea nevoilor sociale ale persoanei, ce decurg din dreptul concret, este dependent atît de resursele economice şi financiare ale statului, cît şi de contribuţiile persoanei la fondul de asigurări sociale. Or, este evidentă şi justificată diferenţa garanţiilor sociale ce există între statele cu diferite niveluri de dezvoltare economică.
45. Concluziile enunţate permit Curţii Constituţionale să constate că Legea Supremă nu garantează persoanelor un nivel concret de asigurare socială. Volumul de asigurare socială a persoanei peste minimumul necesar, din care fac parte pensiile acordate în condiţii speciale, poate fi modificat cu titlu de excepţie în funcţie de mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat şi ale bugetului de stat.
46. În acest sens, Curtea reiterează poziţia expusă în Hotărîrea nr. 9 din 3 martie 1997, conform căreia „statul, urmărind asigurarea unui nivel de trai decent pentru diferitele categorii ale populaţiei, reiese din condiţiile economice existente şi stabileşte mecanisme, care să asigure măsuri de protecţie socială reală”. O concluzie asemănătoare a enunţat Curtea Constituţională în Hotărîrea nr.10 din 2 iunie 2009: „acordarea acestora (a suplimentelor la pensie) a fost o opţiune a legiuitorului şi depinde de capacitatea financiară a statului”.
47. Principiile care definesc caracterul social al statului, în special cel al securităţii raporturilor juridice, nu pot proteja persoana de orice dezamăgire, pentru că în alt caz statul, ca un produs comun al tuturor, nu ar fi în stare să-şi menţină fiabilitatea. În acest aspect, Curtea reţine că orice plus de valoare la minimul garanţiilor sociale acordate de stat persoana şi-l poate crea pe cont propriu. În acest scop Republica Moldova, prin Legea nr.329 din 25.03.1999, a constituit fondurile nestatale de pensii, ca o alternativă şi contrabalanţă la măsurile statale.
48. Conformitatea măsurilor adoptate prin Legea nr.100 şi art. I, art. III şi art. VIII din Legea nr.56, precum şi proporţionalitatea lor cu principiile statului social şi de drept, garantate de articolele 1, 54 şi 126 din Constituţie, este învederată clar de faptul că şi după diminuarea condiţiilor speciale de pensionare salariaţii vizaţi de legile în cauză continuă să beneficeze de condiţii mai avantajoase de pensionare în comparaţie cu alte categorii de salariaţi.
49. Curtea atestă că aprecierea corespunderii normelor contestate cu prevederile art.4 din Constituţie prin prisma art.7 şi art.25 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale a fost relatată supra la interpretarea cazuală a articolelor 1, 47 şi 126 din Constituţie. Normele tratatelor internaţionale invocate nu conţin garanţii suplimentare în raport cu interpretările Curţii.
50. În susţinerea constatărilor expuse în §§44-45 şi 48 ale prezentei hotărîri, Curtea citează prevederile art. 2 alin. 1 al Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, prin care Republica Moldova s-a angajat să acţioneze „atît prin propriul său efort, cît şi prin asistenţă şi cooperare internaţională, folosind la maximum resursele sale disponibile pentru ca exercitarea deplină a drepturilor recunoscute de Pact să fie asigurată progresiv prin toate mijloacele adecvate, inclusiv prin adoptarea de măsuri legislative”. Curtea relevă că prevederea relatată obligă statul să depună toate eforturile pentru exercitarea drepturilor sociale garantate de Pact. Aceste eforturi, însă, urmează a fi raportate la posibilităţile economice şi financiare ale statului.
2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză
51. Materialele prezentate de reprezentanţii executivului în şedinţa plenară permit Curţii Constituţionale să constate că premise ale modificării cadrului legal privind pensiile anticipate şi cele acordate în condiţii speciale constituie situaţia demografică din ultimii ani, precum şi declinul economic al sistemului de asigurări sociale din Republica Moldova. Astfel, din 1990 pînă în 2009 în Moldova rata natalităţii a scăzut de la 17,7 la 11,4, iar sporul natural al populaţiei s-a diminuat de la 8% la - 0,4%. Astfel, în prezent un pensionar este întreţinut de 1,84 persoane ocupate, faţă de 2,11 în 2003.
52. Datele expuse permit Curţii să afirme că nu poate fi considerată proporţională susţinerea unor obligaţii financiare sub formă de avantaje prin erodarea capacităţilor financiare ale statului, în detrimentul interesului general şi al întregii societăţi.
53. De rînd cu aceasta, Curtea reţine că norma art.47 din Constituţie este una centrală în domeniul securităţii sociale. Această normă materială asigură funcţionalitatea tuturor componentelor caracterului social al statului Republica Moldova declarat de art.126 din Constituţie. În caz de necesitate, norma art.47 din Constituţie poate acoperi orice domeniu al securităţii sociale, inclusiv cele prevăzute de articolele 36, 48-51 din Constituţie, care au un caracter special în domeniul securităţii sociale.
54. Art. 47 al Constituţiei reglementează condiţiile generale ale traiului decent asigurate de stat, printre care serviciile sociale necesare, precum este pensia, inclusiv cea pentru limită de vîrstă, care constituie obiectul sesizărilor examinate.
55. În acest sens, Curtea reţine că art. 47 al Constituţiei garantează un minim de asigurare socială acordat tuturor persoanelor, realizarea cărora permite menţinerea unui echilibru social între păturile sociale ale populaţiei. Avantajele sociale, acordate de stat unor categorii de persoane cu care statul are raporturi speciale de muncă, nu constituie obiectul normei în cauză, impunîndu-se mai mult în sfera obligaţiilor suplimentare asumate de stat.
56. Curtea reţine că statul dispune de o marjă largă de apreciere în domeniul drepturilor sociale, iar drepturile prevăzute de art. 47 din Constituţie nu garantează cuantumul exact al acestora, inclusiv al pensiei.
57. În acest sens, în domeniul pensiilor, garanţiile statuate de art.47 al Constituţiei se impun numai atunci cînd măsurile de protecţie socială se devalorizează sub minimul mijloacelor de subzistenţă necesare persoanei pentru un trai demn (de exemplu, în cazul incapacităţii depline de muncă sau după împlinirea vîrstei generale de pensionare – 57 de ani pentru femei şi 62 de ani pentru bărbaţi).
58. În aceeaşi ordine de idei, Curtea reiterează jurisprudenţa sa, şi anume Hotărîrea nr.19 din 18 octombrie 2011, menţionată supra, conform căreia:
„41. De asemenea, Curtea observă că, în circumstanţele cauzei, această diminuare nu afectează mijloacele de subzistenţă ale persoanelor şi nu le impune o povară excesivă şi disproporţionată în raport cu interesele legitime ale colectivităţii invocate de autorităţi (a se vedea, per a contrario, Kjartan Asmundsson v. Islanda, Hotărîrea din 12 octombrie 2004).”
59. Curtea observă că modificările operate prin normele legale contestate nu diminuează minimul mijloacelor de subzistenţă necesare persoanei pentru un trai demn. Aceste norme au diminuat un plus de valoare (în raport cu cele generale) al garanţiilor sociale acordate unor categorii speciale de salariaţi. Avantajele acordate ţin mai mult de relaţiile contractuale administrative de muncă între categoriile speciale de salariaţi şi stat, unde o parte din clauzele contractuale sînt reglementate prin lege. În cazul dat, acestea sunt condiţiile de pensionare, care sînt incluse în pachetul garanţiilor sociale ale clauzelor. În această perspectivă, diminuarea condiţiilor speciale de pensionare nu reprezintă obiectul protecţiei garanţiilor sociale acordate de art.47 al Constituţiei. În baza celor expuse, Curtea Constituţională deduce corespunderea cu art.47 din Constituţie a modificărilor referitoare la condiţiile de pensionare a unor categorii speciale de salariaţi, operate prin Legea nr.100 şi art. I, art.II, art. III şi art. VIII din Legea nr.56.
60. Curtea susţine argumentele reprezentanţilor executivului, expuse în şedinţa plenară, privind proporţionalitatea măsurilor restrictive cuprinse în normele contestate, care au fost motivate şi prin creşterea în ultimii 15 ani a speranţei de viaţă a cetăţenilor Republicii Moldova de la 65 la 69 ani. Avînd în vedere constatările expuse în §51, privind situaţia demografică şi declinul economic al sistemului de asigurări sociale, pe de o parte, şi creşterea speranţei de viaţă, pe de altă parte, precum şi necesitatea unificării sistemului de pensionare, Curtea apreciază drept proporţionale şi necesare într-o societate democratică restrîngerile aplicate, acestea fiind în concordanţă cu prevederile articolului 54 din Constituţie.
61. Ţinînd cont de faptul că modificările contestate au vizat implementarea politicii sociale a statului de a unifica sistemul de pensionare şi bazîndu-se pe constatările expuse în paragraful precedent, Curtea reţine că modificările referitoare la categoriile speciale de angajaţi, specificate la §21, sînt în concordanţă cu principiul egalităţii în drepturi a persoanelor, garantat de art.16 alin.(2) din Constituţie. În viziunea Curţii, diferenţele păstrate, cu titlu de avantaje, în condiţiile de pensionare a categoriilor speciale de salariaţi nu reprezintă o discriminare în raport cu celelalte categorii de salariaţi. Or, conform multiplei jurisprudenţe anterioare a Curţii privind art.16 alin.(2) din Constituţie, egalitatea nu înseamnă uniformitate, ea presupune tratament egal în situaţii egale, pentru situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decît diferit.
62. Prin urmare, Curtea constată că modificările operate prin Legea nr.100 şi art. I, art. III şi art. VIII din Legea nr.56 corespund unor nevoi sociale imperioase, sînt necesare într-o societate democratică şi astfel se încadrează în cerinţele constituţionale prevăzute de art.15, alin.(1) art.16 şi alin.(1) art.18 din Constituţie.
3. Stagiul general de cotizare al femeilor
63. Drept urmare a analizei efectuate în compartimentul precedent, Curtea Constituţională constată totuşi devierea unor prevederi de la rigorile constituţionale ale normei ce garantează dreptul la asistenţă şi protecţie socială. Aceasta se referă la modul de reglementare a stagiului general de cotizare prevăzut de p.2 al art.III din Legea nr. 56, care dispune majorarea treptată, în termen de 9 ani, a stagiului general de cotizare pentru dobîndirea dreptului la pensie pentru toate categoriile de salariaţi, atît bărbaţi, cît şi femei, de la 30 la 35 de ani.
64. Curtea reţine că prevederea p.2 al art.III din Legea nr. 56, în ceea ce priveşte egalarea stagiului general de cotizare pentru femei şi bărbaţi, se circumscrie tendinţelor legale privind egalitatea şanselor (gender), implementate actualmente în Republica Moldova. În acelaşi timp, prevederea în cauză este în discordanţă cu vîrsta generală de pensionare aplicată diferenţiat pentru bărbaţi şi femei – 62 de ani şi, respectiv 57 de ani.
65. Curtea observă că la momentul executării depline a acestei norme – anul 2020, la atingerea vîrstei de pensionare de 57 de ani, femeile ce şi-au început activitatea de muncă după vîrsta de 22 de ani nu vor acumula stagiul general de cotizare de 35 de ani şi, astfel, nu vor dobîndi dreptul deplin la pensie (57-35=22). Imposibilitatea acumulării stagiului general de cotizare de 35 de ani la vîrsta de 57 de ani pentru femeile cu studii superioare se confirmă şi prin prevederile Legii învăţămîntului nr.547 din 21 iulie 1995. Conform legii menţionate supra, învăţămîntul primar începe la 7 ani, plus 12 ani de liceu, la care fiind adăugate studiile superioare, ce cuprind la ambele cicluri 4-5 ani, demonstrează faptul că o persoană devine specialist cu studii superioare la vîrsta de 23-24 de ani. Astfel, vîrsta reală de pensionare pentru femeile cu studii superioare va fi de 58-59 de ani.
66. Calculele menţionate permit Curţii să aprecieze drept disproporţionată stabilirea unui stagiu de cotizare egal pentru femei şi bărbaţi în condiţiile păstrării unei diferenţe de cinci ani la vîrsta generală de pensionare – pentru bărbaţi de 62 de ani şi femei de 57 de ani. Necorespunderea în cauză, fiind absorbită de vîrsta mai mare de pensionare a bărbaţilor, nu poate fi apreciată de Curte drept discriminare bazată pe sex.
67. În context Curtea nu poate reţine argumentele reprezentanţilor Ministerului muncii, protecţiei sociale şi familiei că modificările în cauză vizează doar segmentul de populaţie care se va pensiona după anul 2020, fiind preconizată egalarea vîrstei de pensionare a femeilor şi bărbaţilor. Curtea nu poate pune speranţele legitime ale unui grup social, în cazul dat ale femeilor, în funcţie de voinţa ipotetică a legiuitorului.
68. Prin urmare, Curtea consideră că norma legală nu garantează femeilor la pensionare un minim de asigurare socială, nu asigură un echilibru social între păturile sociale ale populaţiei şi astfel contravine garanţiilor constituţionale privind dreptul la asistenţă şi protecţie socială statuat de art.47 din Constituţie.
69. Pentru a păstra unitatea reglementărilor legislative şi sensul gramatical al normei, Curtea constată ca fiind contrare articolului 47 din Constituţie cuvîntul „ , atît” şi sintagma „ , cît şi pentru femei” din propoziţia a doua a alin. (11), cu care, prin p.2 al art.III din Legea nr.56, a fost completat art.42 al Legii nr.156.
„(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sînt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi expropriat decît pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.”
71. În sesizări se pretinde o ingerinţă în dreptul de proprietate prin prisma principiului caracterului excepţional al restrîngerii drepturilor şi libertăţilor, garantat de art.54 din Constituţie.
A. Argumentele autorilor sesizărilor
72. Din perspectiva articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitor la aceste dispoziţii, drepturile care decurg din contribuţiile în cadrul regimurilor de securitate socială, cum este dreptul la pensie, constituie drepturi patrimoniale, care intră sub protecţia articolului 1 din Protocol.
73. De asemenea, în sprijinul poziţiei lor, autorii sesizărilor invocă Hotărîrea Curţii Constituţionale nr. 9 din 30 martie 2004 privind controlul constituţionalităţii unor prevederi ale art. 1 pct. 22 şi art. II-V din Legea nr. 358-XV din 31 iulie 2003 „Privind modificarea şi completarea unor acte legislative”, în care Curtea a statuat că „prin modificările operate legiuitorul a instituit condiţii noi de stabilire şi plată a pensiei, prin care a diminuat protecţia socială a acestor categorii de persoane, micşorînd cuantumul pensiei stabilite anterior de la 75% şi 65% pînă la 42%, astfel încălcînd prevederile art. 54 din Constituţie, conform cărora în Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.”
B. Argumentele autorităţilor
74. Potrivit autorităţilor, dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia - unui bun de proprietate privată, însă el nu poate fi interpretat în sensul că se garantează şi un anumit cuantum al dreptului patrimonial, ci doar plata acestuia ca un drept cîştigat.
75. În viziunea autorităţilor, în conceptul de „drepturi cîştigate” pot intra doar prestaţiile deja realizate pînă la intrarea în vigoare a noilor prevederi. Astfel, prevederile contestate nu au un caracter retroactiv, deoarece nu modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nu suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi şi, prin urmare, nu aduc atingere articolelor 22 şi 76 din Constituţie.
76. Potrivit autorităţilor, prin modificările contestate s-a urmărit obiectivul de unificare a condiţiilor necesare obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă.
C. Aprecierea Curţii
77. La aprecierea corespunderii prevederilor legale contestate cu garanţiile dreptului de proprietate statuate de articolul 46 din Constituţie, Curtea Constituţională va ţine cont de prevederile articolului 4 din Constituţie şi, conform practicii sale, de prevederile Convenţiei Europene şi jurisprudenţa Curţii Europene.
78. Curtea reiterează că prin Hotărîrea nr.19 din 18 octombrie 2011, menţionată supra, a statuat:
„29. În acest context, Curtea Constituţională reţine că drepturile care decurg din sistemele de protecţie socială, deşi nu sînt menţionate expres în Convenţia Europeană, intră totuşi în domeniul său de aplicare, protecţia socială fiind percepută în accepţiunea sa largă, cuprinzînd asistenţa socială şi cea medicală.
30. Curtea Constituţională reţine că, dacă la început Curtea Europeană a asimilat dreptul la prestaţii sociale unui drept de proprietate, în sensul articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană, doar în cazul persoanelor care au plătit contribuţii la un sistem de protecţie socială (Müller v.Austria, decizia din 16 decembrie 1974), ulterior jurisprudenţa acesteia a evoluat, nu fără de ambiguităţi în ceea ce priveşte prestaţiile non-contributive, spre o protecţie mai largă.
31. În acest context, în cauza Stec şi alţii v. Marea Britanie (decizia de admisibilitate din 6 iulie 2005) Marea Cameră a Curţii Europene a statuat, cu valoare de principiu, că:
“[...] 54. Atunci cînd un Stat Parte pune în aplicare o legislaţie care prevede plata automată a unei prestaţii sociale – indiferent dacă acordarea acestei prestaţii depinde sau nu de plata prealabilă a contribuţiilor – această legislaţie trebuie să fie considerată ca generînd un interes patrimonial ce ţine de domeniul de aplicare al articolului 1 din Protocolul nr.1 pentru persoanele care îndeplinesc cerinţele sale.[...]
32. Curtea reţine că, în lumina jurisprudenţei Curţii Europene, articolul 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană se aplică fără a fi nevoie să se bazeze exclusiv pe relaţia între alocarea prestaţiilor sociale şi obligaţia de a plăti impozite sau alte contribuţii (a se vedea, inter alia, Gaygusuz v. Austria, Hotărîrea din 16 septembrie 1996, Willis v. Marea Britanie, Hotărîrea din 11 iunie 2002, Stec şi alţii v. Marea Britanie, menţionată supra).”
79. Din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, expusă la paragraful precedent, rezultă că un drept social poate fi obiectul protecţiei constituţionale garantate de art.46 şi, respectiv, art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană numai în cazul cînd dreptul social respectiv este dobîndit şi are o valoare economică. Aplicativ la prezenta cauză, un drept patrimonial dobîndit ar însemna dreptul la pensia ce se află în plată, care deja are o valoare economică şi astfel constituie un drept de proprietate al persoanei. În acest sens, Curtea susţine aprecierea autorităţilor dată drepturilor diminuate prin normele contestate ca drepturi potenţiale sau aleatorii. Astfel, Curtea constată că normele contestate sînt compatibile cu protecţia proprietăţii garantată de articolul 46 din Constituţie şi, implicit, de articolul 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană.
80. Curtea Constituţională respinge argumentele autorilor sesizărilor privind necesitatea aplicării la prezenta cauză a Hotărîrii nr. 9 din 30 martie 2004. Curtea apreciază ca inadecvată o paralelă între Legea nr. 358-XV din 31 iulie 2003, parţial declarată neconstituţională prin Hotărîrea Curţii nr. 9 din 30 martie 2004, şi legile contestate în prezenta cauză. Legea nr. 358-XV din 31 iulie 2003, prin dispoziţiile sale, anula şi pensiile aflate în plată ale unor categorii speciale de angajaţi, vizate şi în sesizările care fac obiectul prezentei cauze. Astfel, în sensul constatărilor de la §79 supra, Legea nr. 358-XV din 31 iulie 2003 aducea atingere unor drepturi de proprietate dobîndite – pensiilor aflate în plată.
81. Statuînd corespunderea prevederilor legale contestate cu art.46 din Constituţie, Curtea deduce a fortiori corespunderea acestora şi cu articolele 22 şi 54 din Constituţie.
82. În baza acestor motive şi avînd în vedere cele expuse la paragrafele supra, Curtea consideră că normele contestate sînt compatibile cu dreptul de proprietate, garantat de articolul 46 din Constituţie şi, respectiv, art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană, precum şi cu principiul caracterului excepţional al restrîngerii drepturilor şi libertăţilor, garantat de articolul 54 din Constituţie.
84. Unul din autori a contestat modificarea condiţiilor de pensionare a procurorilor, extinzînd asupra procurorilor principiul independenţei judecătorilor.
A. Argumentele autorilor sesizărilor
85. Potrivit autorilor sesizărilor, normele contestate sînt de natură să aducă atingere principiului independenţei judecătorilor, deoarece diminuează semnificativ nivelul protecţiei sociale a judecătorilor.
A. Argumentele autorităţilor
1. Argumentele Parlamentului
86. Potrivit reprezentantului Parlamentului, independenţa judecătorului nu poate fi legată doar de mărimea remuneraţiei şi a pensiei, aceasta reprezentînd două aspecte, şi anume, independenţa funcţională - organele care judecă să nu aparţină executivului sau legislativului – şi independenţa personală, ce se referă la modul şi durata numirii, inamovibilitatea, libertatea de expresie, pregătirea continuă, răspunderea judecătorilor, motivarea hotărîrilor.
87. În viziunea reprezentantului Parlamentului, pensia judecătorilor nu este singurul factor care asigură independenţa sistemului judiciar şi, prin urmare, unificarea condiţiilor necesare obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă nu reprezintă prin sine o ameninţare la adresa independenţei sistemului judiciar.
2. Argumentele Guvernului
88. Potrivit reprezentanţilor Guvernului, prevederile art.II şi art.III ale Legii nr.56 din 9 iunie 2011, în partea ce ţine de condiţiile de stabilire a pensiilor pentru judecători, contravin art.6 şi art.116 din Constituţie, principiilor fundamentale privind independenţa organelor judiciare, consfinţite în Recomandările adoptate de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei şi rezoluţiile Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
89. În susţinerea poziţiei lor, reprezentanţii Guvernului invocă hotărîrile anterioare ale Curţii Constituţionale, prin care au fost declarate neconstituţionale unele modificări şi completări similare ce au fost operate în cadrul legislativ naţional (hotărîrile nr.35 din 1 decembrie 1997, nr.19 din 29 aprilie 1999, nr.27 din 18 mai 1999, nr.4 din 27 ianuarie 2000 etc.).
C. Aprecierea Curţii
90. Curtea Constituţională nu poate reţine argumentele autorilor sesizărilor şi ale Procurorului General privind neconstituţionalitatea p.7 art.III (în partea ce ţine de completarea Legii nr.156 cu art.462) şi art.VIII din Legea nr. 56 şi mai ales aplicarea faţă de procurori a principiului independenţei justiţiei, în cazul dat al independenţei judecătorului.
91. Judecătorul îşi dobîndeşte statutul său independent prin calitatea de magistrat. Noţiunea de magistrat nu se confundă cu cea de judecător. Pentru a fi magistrat, demnitarul trebuie să îndeplinească anumite condiţii inerente acestui statut.
92. În sprijinul acestei teze Curtea Constituţională aduce jurisprudenţa CtEDO, care în hotărîrea Schiesser contra Elveţiei din 4 decembrie 1979 (nr.7710/76) a menţionat:
„Revine Curţii sarcina de a stabili dacă un procuror este un magistrat în sensul acestei dispoziţii (art.5 §3 din CEDO). Curtea a considerat că noţiunea de magistrat nu se confundă cu cea de judecător, însă persoana în cauză trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru a putea fi considerat magistrat. Prima dintre ele constă în independenţa faţă de executiv şi faţă de părţi, neputînd fi magistrat acela care are forme de subordonare faţă de executiv ori cel care poate să reprezinte partea acuzatoare în cadrul fazei de judecată”.
93. Curtea Constituţională constată că independenţa judecătorului este bazată pe calitatea de magistrat, şi nu pe titulatura sa. Numirea Procurorului General de către Parlament, subordonarea procurorilor Procurorului General şi numirea lor de către acesta (conform alin.(2) art.125 din Constituţie), fără concursul Consiliului Superior al Magistraturii, constituie factori care nu permit încadrarea procurorilor în rîndul magistraţilor. Procurorii nu devin automat magistraţi doar pentru că la procedura de numire a lor participă Consiliul Superior al Procurorilor. Or, aşa cum la nivelul instituţiilor etatice nu pot exista două independenţe, tot aşa nu pot exista două instituţii ce veghează la independenţa magistraţilor. Astfel, plasarea instituţiei Procuraturii în capitolul nouă al Constituţiei „Autoritatea judecătorească” nu face ca procurorii să dobîndească automat statutul de magistrat. Acest fapt nu permite tratarea statutului procurorilor prin prisma principiului independenţei justiţiei şi a judecătorului stipulate de art.116 din Constituţie.
94. Luînd în consideraţie faptul că pentru neconstituţionalitatea art.II şi p.7 al art.III din Legea nr. 56 se invocă prevederile art.6, art.116 şi art.121 din Constituţie, argumentîndu-se prin încălcarea principiului independenţei judecătorilor, Curtea Constituţională va examina separat prevederile care modifică condiţiile de pensionare a judecătorilor.
95. Caracterizînd esenţa puterilor statului, Curtea menţionează că puterea legislativă este reprezentanţa directă a poporului, care este titularul suveranităţii naţionale. Din aceste considerente, ea deţine bugetul ţării şi determină regulile de comportament al tuturor persoanelor fizice şi juridice în societate. Puterea executivă este formată de cea legislativă, ea fiind diriguitorul surselor bugetare acordate de legislativ şi deţinătorul prerogativelor de gestionare operativă a bunurilor şi acţiunilor societăţii. Puterea judecătorească însă nu deţine nici una din aceste funcţii majore. Ea rezolvă de drept litigiile apărute în societate ca rezultat al acţiunilor celor două puteri. Din aceste considerente, calitatea actului justiţiei, ca act emanat de la puterea judecătorească, este direct proporţională cu nivelul independenţei puterii judecătoreşti şi cu sprijinul acordat acesteia atît de puterea legislativă, cît şi de puterea executivă.
96. Curtea reţine că unicul exponent al puterii judecătoreşti este judecătorul. Statutul constituţional al judecătorului nu constituie privilegiul lui personal, ci un bun al întregii societăţi, fiind chemat să asigure protecţia eficientă a drepturilor fiecărui membru al societăţii. Remuneraţia judecătorului, în care intră orice mijloc de asigurare materială sau socială, reprezintă una din componentele de bază ale independenţei lui, fiind o contrabalanţă la restricţiile, interdicţiile şi responsabilităţile impuse lor de societate. Numai menţinerea acestui echilibru permite justiţiabililor de a manifesta încredere în competenţa, independenţa şi imparţialitatea judecătorilor.
97. Independenţa judecătorilor, ca şi necesitatea asigurării garanţiilor clare şi previzibile de independenţă a magistraţilor, constituie una din cerinţele de bază pentru statele membre ale ONU. Această concluzie rezultă din Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr.40/32 din 29 noiembrie 1985, conform căreia:
„[…] avînd în vedere că judecătorii sînt încredinţaţi cu decizia finală asupra vieţii, libertăţilor, drepturilor, îndatoririlor şi proprietăţii cetăţenilor,
[…]Mandatul funcţiei judecătorilor, independenţa lor, securitatea, remunerarea adecvată, condiţiile serviciului, pensiile şi vîrsta pensionării vor fi asigurate în mod adecvat de lege”.
98. Prevederi corespondente conţin standardele în domeniu, elaborate sub egida Consiliului Europei, precum Carta Europeană cu privire la statutul judecătorului, potrivit căreia:
„[…]nivelul remuneraţiei trebuie fixat în aşa fel încît să îi pună pe magistraţi la adăpost de presiunile care vizează să le influenţeze sensul deciziilor şi în general comportamentul jurisdicţional, alterîndu-le astfel independenţa şi imparţialitatea.
[…]cuantumul pensiei judecătorului trebuie să fîe cît de apropiat posibil de nivelul ultimei sale remunerări.
[…]statele-membre ale Consiliului Europei trebuie să tindă spre sporirea garanţiilor sociale ale judecătorului şi în nici un caz nu se admite reducerea garanţiilor sociale deja admise prin lege.”
99. Curtea Constituţională, de asemenea, remarcă recenta Recomandare CM/Rec(2010)12 a Comitetului de Miniştri către statele membre cu privire la judecători: independenţa, eficienţa şi responsabilităţile (adoptată la 17 noiembrie 2010, la cea de-a 1098-a întîlnire a delegaţilor miniştri), conform căreia:
„53. Regulile principale ale regimului de remunerare pentru judecători profesionişti trebuie stabilite prin lege.
54. Remunerarea judecătorilor trebuie să fie pe măsura rolului şi responsabilităţilor lor şi să aibă un nivel suficient pentru a-i face imuni la orice presiune menită să influenţeze deciziile. Trebuie să existe garanţii pentru menţinerea unei remuneraţii rezonabile în caz de boală, concediu de maternitate sau de paternitate, precum şi pentru plata unei pensii pentru limită de vîrstă, care ar trebui să fie raportate în mod rezonabil la nivelul de remunerare a judecătorilor în exerciţiu. Trebuie introduse dispoziţii legale specifice care să instituie o măsură de protecţie împotriva unei reduceri a remuneraţiei care ar viza în mod specific judecătorii.
55. Trebuie evitate sistemele în care remuneraţia de bază a judecătorilor depinde de performanţă, căci s-ar putea crea dificultăţi pentru independenţa judecătorilor.”
100. În acelaşi sens s-a exprimat şi Comisia de la Veneţia în raportul său „Privind independenţa sistemului judiciar”, adoptat la 12-13 martie 2010.
101. Curtea menţionează că respectarea principiului echităţii sociale determină încadrarea judecătorului în standardele economice şi sociale ale societăţii pentru a fi în armonie cu toţi. Din aceste considerente, remuneraţia judecătorului trebuie să fie raportată la anumite niveluri admise în societate.
102. În acelaşi timp, într-o democraţie autentică, atît guvernanţii, cît şi poporul trebuie să recunoască că judecătorul, care trebuie să decidă, în ultimă instanţă, asupra vieţii, libertăţii şi drepturilor omului, pe lîngă un înalt profesionalism şi o reputaţie ireproşabilă, trebuie să posede o independenţă materială şi un sentiment de siguranţă cu privire la viitorul său. Statul are obligaţia de a stabili remuneraţia judecătorului astfel, încît aceasta să compenseze efortul şi responsabilităţile lui şi să fie pe măsura statutului şi funcţiilor pe care le exercită, iar menţinerea remuneraţiei este una dintre garanţiile independenţei judecătorului.
103. Incompatibilităţile şi interdicţiile stabilite pentru judecători prin Legea fundamentală şi dezvoltate prin legea specială, precum şi responsabilităţile şi riscurile aferente profesiei, impun reglementarea dreptului la pensie al judecătorului corespunzător statutului lor.
104. Apreciind garanţiile materiale şi sociale ale judecătorilor drept unul din pilonii independenţei lor, Curtea atestă în ultimii ani în Republica Moldova unele restrîngeri aplicate judecătorilor fără a fi prevăzute compensaţii echivalente. Măsurile anterioare, care au diminuat asigurarea materială şi socială a judecătorilor, precum şi cele contestate, expuse în §21, sînt interpretate de Curte ca ingerinţe în independenţa judecătorilor.
105. Curtea Constituţională constată că principiul independenţei judecătorului, consfinţit de art.116 din Constituţie, precum şi de Legea cu privire la statutul judecătorului, reprezintă o garanţie a eficienţei justiţiei, iar statutul judecătorului nu trebuie raportat sau asimilat cu cel al altor autorităţi publice, indiferent de ierarhia acestora în stat.
106. Curtea reţine că datele statistice, precum şi plasarea Republicii Moldova pe locul trei în Europa după ritmul creşterii economice, cu excepţia datelor expuse la §51 supra, nu denotă o criză economică profundă a statului. Astfel, situaţia existentă nu a impus adoptarea unor măsuri economice austere de o anvergură ce ar justifica ingerinţa în veriga de bază a statului de drept – independenţa judecătorului, independenţa instanţei judecătoreşti şi independenţa puterii judecătoreşti.
107. Prin logica celor enunţate Curtea conchide că prevederile contestate ale art. II şi punctele 7 şi 9 ale art. III din Legea nr.56 din 9 iunie 2011 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative” în partea referitoare la art.461 al Legii nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 „Privind pensiile de asigurări sociale de stat” nu corespund dispoziţiilor articolelor 6 şi 116 din Constituţie.
108. În lumina celor expuse, Curtea Constituţională reţine că încetează necesitatea de a aprecia corespunderea normelor contestate referitoare la statutul judecătorului cu articolele 1, 22, 54 şi 121 din Constituţie.
109. Generalizînd, Curtea Constituţională subliniază că, din prevederile contestate ale legilor nr.100 şi nr.56, sînt contrare Constituţiei prevederile care stabilesc pentru femei pentru dobîndirea dreptului la pensie un stagiu general de cotizare de 35 ani şi prevederile prin care sînt revizuite condiţiile de pensionare şi alte garanţii sociale ale judecătorilor. În celelalte aspecte pe care le reglementează, normele contestate corespund rigorilor constituţionale.
Din aceste motive, în temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit. a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
2. Se declară neconstituţionale cuvîntul „ , atît” şi sintagma „ , cît şi pentru femei” din alineatul (11) al art.42 din Legea nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 „Privind pensiile de asigurări sociale de stat” în redacţia punctului 2 al articolului III din Legea nr.56 din 9 iunie 2011 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”.
3. Se recunosc constituţionale articolul I, punctele 2, 3, 4, 5, 6, 7 (în partea referitoare la art.462 al Legii nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 „Privind pensiile de asigurări sociale de stat”) şi 9 ale articolului III şi articolul VIII din Legea nr. 56 din 9 iunie 2011 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”.
4. Se recunosc constituţionale prevederile Legii nr. 100 din 28 mai 2010 „Pentru modificarea unor acte legislative”.
5. Se sistează procesul pentru controlul constituţionalităţii punctelor 1, 8 şi 10 ale articolului III din Legea nr. 56 din 9 iunie 2011 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”.
6. Prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Alexandru TĂNASE
Nr. 27. Chişinău, 20 decembrie 2011.
2. Nefiind de acord cu prevederile p.3 al dispozitivului hotărîrii Curţii Constituţionale, prin care sînt recunoscute constituţionale art.III p.7 (în partea ce ţine de art.462 al Legii nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 „Privind pensiile de asigurări sociale de stat”) şi art.VIII din Legea nr.56 din 9 iunie 2011 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”, precum şi cu concluziile cuprinse în §§ 90-93 din partea descriptivă a hotărîrii referitoare la condiţiile de stabilire a pensiei pentru procurori, îmi expun opinia separată.
3. Respingînd argumentele autorilor sesizărilor privind neconstituţionalitatea modificărilor operate privind condiţiile de stabilire a pensiei pentru procurori, Curtea Constituţională a subliniat că principiul independenţei judecătorului nu poate fi aplicat faţă de procurori, afirmînd că independenţa judecătorului este bazată pe calitatea de magistrat, şi nu pe titulatura sa.
În hotărîre Curtea a reţinut că „... aşa cum la nivelul instituţiilor etatice nu pot exista două independenţe, tot aşa nu pot exista două instituţii ce veghează la independenţa magistraţilor. Astfel, plasarea instituţiei procuraturii în capitolul nouă al Constituţiei „Autoritatea judecătorească” nu face ca procurorii să dobîndească automat statutul de magistrat. Acest fapt nu permite tratarea statutului procurorilor prin prisma principiului independenţei justiţiei şi a judecătorului stipulate de art.116 din Constituţie.”
Curtea nu a adus alte argumente privind constituţionalitatea normelor legale referitoare la noile condiţii de stabilire a pensiei pentru procurori.
4. În opinia mea, modificările operate, prin care legiuitorul a instituit pentru procurori condiţii noi de stabilire a pensiei micşorînd concomitent cuantumul acesteia, diminuează protecţia socială a acestei categorii de persoane statuată de Legea cu privire la procuratură.
Lipsa pentru procurori a statutului de magistrat (instituirea căruia nu depinde de voinţa acestora) nu minimalizează independenţa, rolul şi locul procurorului, exponent al autorităţii judecătoreşti, reieşind din atribuţiile stabilite în art.124 din Constituţie.
5. În Republica Moldova activitatea procurorului, ca exponent al autorităţii judecătoreşti, ca entitate de demnitate publică, se bazează pe Constituţie, pe condiţiile de selectare şi numire în funcţie, care implică stabilirea garanţiilor juridice în vederea asigurării independenţei sale şi respectarea garanţiilor sociale.
După cum rezultă din art.2 alin.(3) şi (4) din Legea cu privire la procuratură, principiul independenţei exclude subordonarea procuraturii puterii legislative şi celei executive, precum şi influenţa sau imixtiunea altor organe şi autorităţi ale statului în activitatea procuraturii.
Procurorul îşi organizează şi desfăşoară activitatea conform principiului autonomiei, asigurat prin independenţa procesuală şi controlul judecătoresc, care îi oferă posibilitatea de a lua de sine stătător decizii în cazurile pe care le examinează.
Astfel, autonomia şi independenţa procesuală a procurorilor, potrivit Legii cu privire la procuratură, presupune absenţa drepturilor exclusiv politice şi a drepturilor social-economice (dreptul la negocieri colective în materie de muncă, dreptul la grevă, libertatea economică), precum şi a incompatibilităţilor stabilite la nivel constituţional pe parcursul întregii cariere profesionale. Potrivit art.125 alin.(4) din Constituţie, funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice.
6. Pentru procurori, ca şi pentru judecători, pensia pentru limită de vîrstă acordată conform condiţiilor speciale este o necesitate izvorîtă din statutul lor profesional, care impune interdicţii pe care celelalte categorii de asiguraţi nu le au.
Întrucît judecătorii şi procurorii, pe lîngă salariul de funcţie, nu pot avea alte venituri decît cele provenite din activitatea didactică şi ştiinţifică, iar acest lucru este menţionat expres în Constituţie, autorităţile trebuie să le asigure prin lege condiţii de natură să contribuie la imparţialitatea lor.
Astfel, consider greşită transferarea dispoziţiilor privind condiţiile de stabilire a pensiei pentru procurori din Legea cu privire la procuratură (lege specială care reglementează statutul juridic al procurorului) în Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat.
7. Ţin să subliniez, condiţiile de stabilire a pensiei instituite de legiuitor pentru procurori sînt absolut analogice celor prevăzute pentru judecători.
8. Curtea Constituţională a declarat drept neconstituţionale dispoziţiile art.II şi punctele 7 şi 9 ale art.III din Legea nr.56 din 9 iunie 2011 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative” în partea referitoare la art.461 al Legii nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 „Privind pensiile de asigurări sociale de stat”, prin care au fost modificate condiţiile de pensionare a judecătorilor, considerîndu-le contrare dispoziţiilor art.6 şi art.116 din Constituţie.
9. Argumentele Curţii privind neconstituţionalitatea acestor prevederi, cu care sînt de acord, le consider în totalitate relevante şi pentru normele legale referitoare la noile condiţii de stabilire a pensiei pentru procurori.
10. În opinia mea, instituind condiţii noi privind stabilirea pensiei pentru procurori, legiuitorul nu a ţinut cont de angajamentele internaţionale privind independenţa justiţiei asumate de Republica Moldova prin aderarea la organismele internaţionale şi nici de hotărîrile Curţii Constituţionale, prin care au fost declarate neconstituţionale unele modificări şi completări similare, operate în cadrul legislativ naţional, ce reglementează asigurarea cu pensii a procurorilor şi judecătorilor.
11. Astfel, în hotărîrile sale anterioare Curtea Constituţională s-a referit la aspectul juridic al problemei privind statutul judecătorului, procurorului, consfinţite în Constituţie, în raport cu garanţiile sociale ale independenţei acestora. În acest sens, în Hotărîrea nr.4 din 27.01.2000 „Privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din legile care reglementează asigurarea cu pensii a judecătorilor, procurorilor, anchetatorilor procuraturii şi funcţionarilor publici” Curtea Constituţională a reţinut: „Dreptul cetăţeanului la asigurarea cu pensie se află în dependenţă directă de caracterul activităţii social-utile prestate.
Pensiile pentru vechime în muncă ale judecătorilor, procurorilor (...) au fost obţinute prin munca prestată de aceştia, prin exercitarea unor funcţii speciale, de importanţă majoră pentru societate”.
Curtea la fel a subliniat că în exerciţiul funcţiei aceasta categorie de persoane este învestită cu un statut juridic special, de importanţă majoră pentru societate, care este determinat de caracterul şi complexitatea activităţii prestate, de responsabilităţile şi exigenţele de calificare pe care această activitate le implică.
Societatea şi statul, înaintînd faţă de judecători şi procurori exigenţe sporite în activitatea lor profesională, sînt obligate să instituie pentru ei un nivel sporit de asigurare materială şi socială.
12. Astfel, în opinia mea, instituirea pensiei speciale pentru procurori, la fel ca şi pentru judecători, nu reprezintă un privilegiu, aceasta fiind justificată în mod obiectiv ca o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigorile statutului special stabilit prin lege, statut sever şi restrictiv, care necesită a fi respectat de către procurori.
În această problemă, Curtea Constituţională a subliniat în hotărîrile precedente că „dată fiind importanţa socială majoră a obligaţiunilor procurorilor şi anchetatorilor procuraturii, responsabilitatea sporită, riscul pe care îl comportă exerciţiul atribuţiilor lor funcţionale, categoriile respective de colaboratori trebuie să beneficieze de un sistem de garanţii juridice certe”.
13. Potrivit standardelor şi cerinţelor dreptului internaţional cu privire la rolul procuraturii în cadrul sistemului de justiţie penală, condiţiile de muncă, salarizarea, pensia şi vîrsta de pensionare se stabilesc procurorilor ţinîndu-se cont de rolul şi locul justiţiei în statul de drept, de responsabilitatea, complexitatea şi riscurile funcţiei, de incompatibilităţile şi interdicţiile prevăzute de lege pentru această categorie de persoane. Actele internaţionale impun statelor-membre obligaţia de a stabili printr-o lege specială pentru judecători şi procurori o remuneraţie şi o pensie corespunzătoare, care să asigure acestora o independenţă economică reală.
În recomandările relevante ale Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei se menţionează că orice modificare şi completare a cadrului legislativ naţional al statelor-membre ale Consiliului Europei care aduc atingere autorităţii judecătoreşti (din care face parte şi corpul de procurori) urmează a fi coordonată cu experţii în materie ai Consiliului Europei.
Recomandarea REC(2000)19 a Comitetului de Miniştri al statelor membre privind rolul procurorului în sistemul de justiţie penală în pct.5 lit.d) stipulează că statul trebuie să adopte măsuri ca legea să garanteze, pentru exercitarea acestor funcţii, condiţii rezonabile de serviciu avînd, în special, un statut, o remunerare şi o pensie în conformitate cu importanţa misiunilor exercitate, precum şi vîrsta corespunzătoare pentru pensionare.
La adoptarea amendamentelor cu privire la condiţiile de pensionare a procurorilor nu au fost luate în considerare recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care se referă nemijlocit la funcţionarea instituţiilor democratice din Moldova (Rezoluţia nr.1465(2005) şi Recomandarea nr.1721(2005)).
14. Totodată, din perspectiva art.1 al Protocolului nr.1 la Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la acest subiect, drepturile care decurg din contribuţiile de asigurări sociale, cum este dreptul la pensie, constituie drepturi patrimoniale, care intră sub protecţia art.1 din Protocolul nr.1 (dreptul la proprietate).
Consider că prin instituirea noilor condiţii de stabilire a pensiei pentru procurori, cu micşorarea cuantumului acesteia, a fost diminuat dreptul lor de proprietate.
În ceea ce priveşte pensiile speciale, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art.1 din Protocolul nr.1, recunoaşte şi ocroteşte pensia stabilită pentru anumite profesii şi nu permite ca acest drept să fie diminuat decît în cazuri excepţionale, cu respectarea principiului proporţionalităţii, ceea ce înseamnă ca măsura aplicată să fie justificată de scopul legitim urmărit (Cauza Banfield contra Regatului Unit, 2005).
15. Astfel, consider că diminuarea drepturilor patrimoniale, majorarea vîrstei de pensionare şi a stagiului de cotizare pentru procurori cu consecinţa dobîndirii întîrziate a dreptului la pensie pentru limită de vîrstă, operate prin normele legii criticate, impun persoanelor, cărora aceasta le este aplicabilă, o sarcină excesivă şi disproporţională, fără a menţine un just echilibru între interesul general şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale persoanei.
16. Avînd în vedere toate aceste considerente şi ţinînd cont de jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la pensiile judecătorilor şi procurorilor, subliniez că statutul constituţional al acestora (statut dezvoltat prin lege organică, care cuprinde o serie de incompatibilităţi şi interdicţii, dar care implică responsabilităţi şi riscuri inerente profesiei) impune acordarea garanţiilor sociale (inclusiv dreptul la pensie pentru limită de vîrstă în condiţii speciale) ca o componentă a independenţei procurorilor, garanţie a statului de drept, statuat de art.1 alin.(3) din Legea fundamentală.
Pentru motivele expuse, consider neconstituţionale dispoziţiile p.7 al art.III (în partea referitoare la condiţiile de stabilire a pensiei pentru procurori, potrivit art.462 din Legea nr.156-XIV din 14.10.1998 „Privind pensiile de asigurări sociale de stat”) şi art.VIII din Legea nr.56 din 9 iunie 2011 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”.
JUDECĂTORUL
CURŢII CONSTITUŢIONALE Elena SAFALERU
20 decembrie 2011
Curtea Constituţională, statuînd în componenţa:
Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,
Dl Victor PUŞCAŞ,
Dna Elena SAFALERU, judecători-raportori,
Dl Dumitru PULBERE,
Dl Petru RAILEAN,
Dna Valeria ŞTERBEŢ, judecători,
cu participarea dnei Corina Popa, grefier,
Avînd în vedere sesizările depuse şi înregistrate la 12 octombrie 2010, 19 octombrie 2010, 6 iulie 2011 şi 13 iulie 2011,
Examinînd sesizările menţionate în şedinţă plenară publică,
Avînd în vedere actele şi lucrările dosarului,
Pronunţă următoarea hotărîre:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află sesizarea avocatului parlamentar Tudor Lazăr pentru controlul constituţionalităţii prevederilor Legii nr. 100 din 28 mai 2010 „Pentru modificarea unor acte legislative” (în continuare - Legea nr. 100), depusă la Curtea Constituţională la 12 octombrie 2010, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit.a) din Constituţie, 25 alin. (1) lit. i) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. i) din Codul jurisdicţiei constituţionale şi acceptată spre examinare în fond prin decizia din 18 octombrie 2010.2. La 19 octombrie 2010 o sesizare cu acelaşi obiect a fost depusă de Vasile Balan, deputat în Parlamentul de legislatura a XVIII-a, care a fost acceptată spre examinare în fond prin decizia din 9 noiembrie 2010 şi conexată într-un dosar cu sesizarea avocatului parlamentar Tudor Lazăr.
3. În cadrul şedinţei plenare din 31 martie 2011, reprezentantul Parlamentului, în baza prevederilor art.59 alin.(1) lit. c) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a solicitat amînarea examinării sesizărilor pentru un termen de 30 de zile, motivînd prin faptul că în curînd Parlamentul va examina proiectul de lege nr. 676 din 14 martie 2011, care atingea dispoziţiile Legii nr. 100 din 28 mai 2010 şi care făceau obiectul cauzei examinate de Curte. Curtea Constituţională a declarat admisibil demersul reprezentantului Parlamentului de a amîna şedinţa pentru o dată nedeterminată.
4. La 6 iulie 2011 Curtea Supremă de Justiţie a depus sesizarea pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale art. II şi art. III din Legea nr.56 din 9 iunie 2011 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative” (în continuare - Legea nr. 56), publicată în Monitorul Oficial nr. 107-109/280 din 01.07.2011. Luînd în consideraţie faptul că viza prevederi referitoare la pensiile de asigurări sociale ale unor categorii de persoane, Curtea Constituţională, prin decizia din 11 iulie 2011, a acceptat sesizarea Curţii Supreme de Justiţie spre examinare în fond şi a conexat-o cu sesizările menţionate în §§1 şi 2.
5. La 13 iulie 2011 deputatul în Parlament Serghei Sîrbu a soliciat exercitarea controlului constituţionalităţii art. I, II, III şi VIII din Legea nr.56 printr-o sesizare, acceptată spre examinare în fond prin decizia din 18 iulie 2011 şi conexată cu celelalte sesizări ca urmare a faptului că abordează noile condiţii de plată a pensiilor pentru unele categorii de persoane.
6. Autorii sesizărilor au pretins, în special, că prin modificarea condiţiilor de pensionare au fost restrînse drepturile sociale ale unor categorii de salariaţi ai serviciului public, în special, dreptul la pensie, prevederile contestate fiind contrare garanţiilor de exercitare a dreptului de proprietate şi altor principii statuate de articolele 1, 6, 7, 15, 16, 18, 22, 43, 46, 47, 54, 116, 121, 126 din Constituţie.
7. În procesul examinării sesizărilor, Curtea Constituţională a dispus de opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Ministerului Justiţiei, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Procuraturii Generale, Casei Naţionale de Asigurări Sociale, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Federaţiei Sindicatelor Angajaţilor din Serviciile Publice, Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova.
8. La şedinţa plenară publică a Curţii au participat dnii Tudor Lazăr, avocat parlamentar, şi Serghei Sîrbu, deputat în Parlament, autori ai sesizărilor, dl Valentin Lastaveţchi, şeful aparatului preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, reprezentantul Curţii Supreme de Justiţie. Parlamentul a fost reprezentat de dl Sergiu Chirică, consultant principal în sectorul legislaţie civilă, comercial-economică şi de mediu în cadrul Direcţiei juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de dl Vladimir Grosu, viceministru al justiţiei, doamnele Valentina Buliga, ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, Laura Grecu, şefa Direcţiei asigurări sociale a Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, şi Svetlana Vecvert, director-adjunct al Direcţiei generale de control şi aplicare a legislaţiei pentru drepturile sociale a Casei Naţionale de Asigurări Sociale.
LEGISLAŢIA PERTINENTĂ
9. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O. nr. 1/1, 1994) sînt următoarele:
Articolul 1
Statul Republica Moldova
„[...] (3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate.”Statul Republica Moldova
Articolul 7
Constituţia, Lege Supremă
„Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.”Constituţia, Lege Supremă
Articolul 15
Universalitatea
„Cetăţenii Republicii Moldova beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.”Universalitatea
Articolul 16
Egalitatea
„1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.Egalitatea
(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”
Articolul 18
Protecţia cetăţenilor Republicii Moldova
„ (1) Cetăţenii Republicii Moldova beneficiază de protecţia statului atît în ţară, cît şi în străinătate.”Protecţia cetăţenilor Republicii Moldova
[...]
Articolul 22
Neretroactivitatea legii
„Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decît cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.” Neretroactivitatea legii
Articolul 43
Dreptul la muncă şi la protecţia muncii
„Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului.”Dreptul la muncă şi la protecţia muncii
Articolul 46
Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia
„ (1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sînt garantate.Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia
(2) Nimeni nu poate fi expropriat decît pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. [...] ”
Articolul 47
Dreptul la asistenţă şi protecţie socială
„(1) Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare.Dreptul la asistenţă şi protecţie socială
(2) Cetăţenii au dreptul la asigurare în caz de: şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrîneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor.”
Articolul 54
Restrîngerea exerciţiului unor drepturi
sau al unor libertăţi
„ (1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.Restrîngerea exerciţiului unor drepturi
sau al unor libertăţi
(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrîngerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.
(4) Restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”
Articolul 116
Statutul judecătorilor
„(1) Judecătorii instanţelor judecătoreşti sînt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii.[...]”Statutul judecătorilor
Procuratura
Articolul 124
Atribuţiile şi structura
„(1) Procuratura reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, conduce şi exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanţele judecătoreşti, în condiţiile legii. [...]”Articolul 124
Atribuţiile şi structura
Articolul 126
Economia
„ (1) Economia Republicii Moldova este economie de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică, antrenate în concurenţă liberă.Economia
(2) Statul trebuie să asigure:
[...] g) sporirea numărului de locuri de muncă, crearea condiţiilor pentru creşterea calităţii vieţii; [...]”
10. Prevederile relevante ale Legii nr.489-XIV din 8 iulie 1999 privind sistemul public de asigurări sociale (M.O. nr.1- 4/2, 2000) sunt următoarele:
Articolul 1
Noţiuni
„În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni semnifică:Noţiuni
asigurări sociale – sistem de protecţie socială a persoanelor asigurate, constînd în acordarea de indemnizaţii, ajutoare, pensii, de prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă şi de alte prestaţii, prevăzute de legislaţie;
contribuţie de asigurări sociale – sumă datorată în mod obligatoriu de participant la sistemul public de asigurări sociale; ”
Articolul 3
Principiile organizării şi funcţionării
sistemului public de asigurări sociale
„Sistemul public de asigurări sociale (denumit în continuare sistem public) se organizează şi funcţionează avînd ca principii de bază:Principiile organizării şi funcţionării
sistemului public de asigurări sociale
a) principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul public bazat pe aceleaşi norme de drept;
b) principiul egalităţii, care asigură tuturor participanţilor la sistemul public – contribuabili şi beneficiari – un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege;
c) principiul solidarităţii sociale, inter şi intrageneraţii, conform căruia participanţii la sistemul public îşi asumă conştient şi reciproc obligaţii şi beneficiază de dreptul pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege;
d) principiul obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi juridice au, conform legii, obligaţia de a participa la sistemul public; drepturile de asigurări sociale se exercită corelativ îndeplinirii obligaţiilor;
e) principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public; drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite;
f) principiul repartiţiei, potrivit căruia fondurile de asigurări sociale realizate se redistribuire pentru plata obligaţiilor ce revin sistemului public, conform legii;
g) principiul autonomiei, potrivit căruia sistemul public se administrează de sine stătător, pe baza legii.”
Articolul 39
Categoriile de pensii
„În sistemul public se acordă următoarele categorii de pensii:Categoriile de pensii
a) pensia pentru limită de vîrstă [...]”
11. Prevederile relevante ale Legii nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat (M.O. nr. 111-113/683, 1998; republicată M.O. nr. 42-44/247, 2004) sînt următoarele:
Articolul 1
Noţiuni principale
„În sensul prezentei legi, sînt utilizate următoarele noţiuni principale:Noţiuni principale
asigurat - persoană fizică, în vîrsta aptă pentru muncă, cu domiciliul sau reşedinţa în Republica Moldova, înregistrată în calitate de contribuabil la fondul de asigurări sociale pentru a beneficia de pensie proporţional contribuţiilor achitate;
pensie de asigurări sociale de stat (denumită în continuare pensie) - drept bănesc cuvenit asiguratului, în condiţiile prezentei legi, corelativ obligaţiilor privind plata contribuţiilor de asigurări sociale de stat;
stagiu de cotizare - însumare a perioadelor de activitate în care s-a plătit contribuţia la fondul de pensii;
sistem public de asigurări sociale obligatorii (denumit în continuare sistem public) - sistem organizat de stat pe principiul contributivităţii obligatorii, prin care se realizează constituirea de fonduri şi plata de prestaţii de asigurări sociale;”
Articolul 2
Dreptul la pensie
„(1) Dreptul la pensie îl au asiguraţii domiciliaţi în Republica Moldova, precum şi persoanele care, la data stabilirii pensiei, nu au calitatea de asigurat, dar îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege. El se exercită, în condiţiile legii, prin sistemul public de asigurări contra riscurilor sociale reprezentate de pierderea capacităţii de muncă (datorită vîrstei înaintate, invalidităţii) sau de pierderea susţinătorului;Dreptul la pensie
(2) Categoriile de persoane care sînt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, sînt specificate în Legea privind sistemul public al asigurărilor sociale. [...]”
Articolul 4
Sursele pentru plata pensiilor
„(1) Pensiile stabilite în conformitate cu prezenta lege se plătesc din fondul de pensii.Sursele pentru plata pensiilor
(2) Veniturile fondului de pensii provin din:
a) contribuţiile angajatorilor;
b) contribuţiile asiguraţilor;
c) transferurile de la bugetul de stat;
d) alte venituri.
Articolul 5
Stagiul de cotizare
„(1) În sistemul public, stagiul de cotizare însumează toate perioadele contributive [...]”Stagiul de cotizare
Articolul 9
Categoriile de pensii
„În sistemul public, se acordă următoarele categorii de pensii:Categoriile de pensii
a) pensie pentru limită de vîrstă; [...]”
Articolul 10
Dreptul la pensie
„(1) Dreptul la pensie îl au persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege.Dreptul la pensie
(2) Dreptul la pensie se cuvine şi poate fi solicitat de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare prevăzute de prezenta lege.
(3) Dreptul la pensie este imprescriptibil.”
Articolul 14
Dreptul la pensie pentru limită de vîrstă
Dreptul la pensie pentru limită de vîrstă se acordă dacă sînt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute la art.41 şi 42.Dreptul la pensie pentru limită de vîrstă
Articolul 15
Condiţiile de stabilire a pensiei pentru limită
de vîrstă
„(1) Pensia integrală pentru limită de vîrstă se stabileşte la împlinirea vîrstelor prevăzute la art.41, cu condiţia realizării unui stagiu de cotizare prevăzut la art.42.Condiţiile de stabilire a pensiei pentru limită
de vîrstă
(2) Asiguratul care, la împlinirea vîrstei prevăzute la art.41 alin.(1), nu îndeplineşte condiţia privind stagiul total de cotizare, dar confirmă un stagiu de cotizare de cel puţin 15 de ani, are dreptul la o pensie parţială, calculată proporţional numărului de ani de cotizare.”
Articolul 41
Vîrstele de pensionare
„(1) Începînd cu 1 ianuarie 1999, vîrstele de pensionare se stabilesc la 60 de ani 6 luni pentru bărbaţi şi la 55 de ani 6 luni pentru femei. În fiecare an ulterior, vîrstele de pensionare se majorează cu 6 luni. Începînd cu 1 ianuarie 2003, se stabilesc vîrstele de pensionare necesare obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă de 62 de ani pentru bărbaţi şi de 57 de ani pentru femei, conform tabelului nr.2.Vîrstele de pensionare
Tabelul nr.2
|
De la 1 ianuarie
|
Vîrstele de pensionare |
|
|
Bărbaţi
|
Femei
|
|
|
1
|
2
|
3
|
|
1999
|
60 ani 6 luni
|
55 ani 6 luni
|
|
2000
|
61 ani
|
56 ani
|
|
2001
|
61 ani 6 luni
|
56 ani 6 luni
|
|
2002
|
62 ani
|
57 ani
|
|
2003
|
62 ani
|
57 ani
|
|
2004
|
62 ani
|
57 ani
|
|
2005
|
62 ani
|
57 ani
|
|
2006
|
62 ani
|
57 ani
|
|
2007
|
62 ani
|
57 ani
|
[...]”
Articolul 42
Stagiul de cotizare
„(1) Începînd cu 1 ianuarie 1999, se stabileşte stagiul de cotizare necesar obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă de 26 de ani pentru bărbaţi şi de 22 de ani pentru femei. În fiecare an ulterior, stagiul de cotizare se majorează cu 1 an pentru bărbaţi şi cu 2 ani pentru femei, pînă la atingerea stagiului de cotizare de 30 de ani atît pentru bărbaţi, cît şi pentru femei (tabelul nr.5).Stagiul de cotizare
Tabelul nr.5
|
De la 1 ianuarie
|
Stagiul de cotizare |
|
|
Bărbaţi
|
Femei
|
|
|
1999
|
26 ani
|
22 ani
|
|
2000
|
27 ani
|
24 ani
|
|
2001
|
28 ani
|
26 ani
|
|
2002
|
29 ani
|
28 ani
|
|
2003
|
30 ani
|
30 ani
|
(11) Începînd cu 1 iulie 2011, se stabileşte stagiul de cotizare necesar obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă de 30 de ani şi 6 luni. În fiecare an ulterior, stagiul de cotizare se majorează conform tabelului nr.51, pînă la atingerea stagiului de cotizare de 35 de ani, atît pentru bărbaţi, cît şi pentru femei.
Tabelul nr.51
|
De la 1 iulie |
Stagiul de cotizare |
|
2011
|
30 ani 6 luni |
|
2012
|
31 ani
|
|
2013
|
31 ani 6 luni |
|
2014
|
32 ani
|
|
2015
|
32 ani 6 luni |
|
2016
|
33 ani
|
|
2017
|
33 ani 6 luni |
|
2018
|
34 ani
|
|
2019
|
34 ani 6 luni |
|
2020
|
35 ani
|
[...]”
Articolul 43
Condiţiile de stabilire a pensiilor pentru deputaţii
în Parlament şi membrii de Guvern
„(1) Asiguratul care a activat cel puţin 2 ani în calitate de deputat în Parlament, inclusiv în Sovietul Suprem al R.S.S.Moldoveneşti de legislatura a XII-a, cu excepţia persoanelor ale căror împuterniciri au fost suspendate înainte de termen pentru participarea lor la lucrările organelor anticonstituţionale şi comiterea de acţiuni ce vin în contradicţie cu Constituţia şi cu legislaţia în vigoare, sau care a deţinut cel puţin 2 ani funcţii remunerate în Sovietul Suprem al R.S.S. Moldoveneşti de legislaturile anterioare, a atins vîrsta de pensionare specificată la art.41 alin.(1) şi a realizat stagiul de cotizare prevăzut la art.42 alin.(11) are dreptul la pensie calculată în cuantum de 42% din suma tuturor plăţilor lunare asigurate ale deputatului în exerciţiu în funcţia (funcţiile) respectivă deţinută în Parlament.Condiţiile de stabilire a pensiilor pentru deputaţii
în Parlament şi membrii de Guvern
(2) Asiguratul care a activat cel puţin 2 ani în calitate de membru de Guvern, a atins vîrsta de pensionare specificată la art.41 alin.(1) şi a realizat stagiul de cotizare prevăzut la art.42 alin.(11) are dreptul la pensie calculată în cuantum de 42% din suma tuturor plăţilor lunare asigurate ale membrului de Guvern în exerciţiu în funcţia respectivă deţinută în Guvern.”
Articolul 44
Condiţiile de stabilire a pensiilor pentru
funcţionarii publici
„(1) Asiguratul cu statut de funcţionar public care a realizat stagiul de cotizare prevăzut la art.42 alin.(11) şi confirmă un stagiu de cotizare în serviciul public de cel puţin 15 ani beneficiază de dreptul la pensie la atingerea vîrstei specificate la alin.(2) din prezentul articol. Pensia se calculează în cuantum de 75% din venitul mediu lunar asigurat determinat conform art.45. Condiţiile de stabilire a pensiilor pentru
funcţionarii publici
(2) Începînd cu 1 iulie 2011, pentru funcţionarii publici se stabileşte vîrsta de pensionare de 57 de ani şi 6 luni pentru bărbaţi şi de 52 de ani şi 6 luni pentru femei. În fiecare an ulterior, vîrsta de pensionare se majorează conform tabelului nr.6, pînă la atingerea vîrstei de pensionare prevăzute la art.41 alin.(1).
Tabelul nr.6
|
|
Vîrsta de pensionare |
|
|
Bărbaţi
|
Femei
|
|
|
2011
|
57 ani 6 luni |
52 ani 6 luni |
|
2012
|
58 ani
|
53 ani
|
|
2013
|
58 ani 6 luni |
53 ani 6 luni |
|
2014
|
59 ani
|
54 ani
|
|
2015
|
59 ani 6 luni |
54 ani 6 luni |
|
2016
|
60 ani
|
55 ani
|
|
2017
|
60 ani 6 luni |
55 ani 6 luni |
|
2018
|
61 ani
|
56 ani
|
|
2019
|
61 ani 6 luni |
56 ani 6 luni |
|
2020
|
62 ani
|
57 ani
|
Articolul 461
Condiţiile de stabilire a pensiei pentru judecători
„(1) Asiguratul care a atins vîrsta menţionată la alin.(2) şi confirmă stagiul de cotizare prevăzut la alin.(3), din care cel puţin 15 ani în funcţie de judecător, are dreptul la pensie în proporţie de 75% din suma tuturor plăţilor lunare asigurate ale judecătorului în exerciţiu în ultima funcţie deţinută.Condiţiile de stabilire a pensiei pentru judecători
(2) Începînd cu 1 iulie 2011, pentru judecători se stabileşte vîrsta de pensionare de 50 de ani şi 6 luni, atît pentru bărbaţi, cît şi pentru femei. În fiecare an ulterior, vîrsta de pensionare se majorează conform tabelului nr.7, pînă la atingerea vîrstei de pensionare prevăzute la art.41 alin.(1).
Tabelul nr.7
|
De la 1 iulie |
Vîrsta de pensionare |
|
|
Bărbaţi
|
Femei
|
|
|
2011
|
50 ani 6 luni |
50 ani 6 luni |
|
2012
|
51 ani
|
51 ani
|
|
2013
|
51 ani 6 luni |
51 ani 6 luni |
|
2014
|
52 ani
|
52 ani
|
|
2015
|
52 ani 6 luni |
52 ani 6 luni |
|
2016
|
53 ani
|
53 ani
|
|
2017
|
53 ani 6 luni |
53 ani 6 luni |
|
2018
|
54 ani
|
54 ani
|
|
2019
|
54 ani 6 luni |
54 ani 6 luni |
|
2020
|
55 ani
|
55 ani
|
|
2021
|
55 ani 6 luni |
55 ani 6 luni
|
|
2022
|
56 ani
|
56 ani
|
|
2023
|
56 ani 6 luni |
56 ani 6 luni |
|
2024
|
57 ani
|
57 ani
|
|
2025
|
57 ani 6 luni |
57 ani
|
|
2026
|
58 ani
|
57 ani
|
|
2027
|
58 ani 6 luni |
57 ani
|
|
2028
|
59 ani
|
57 ani
|
|
2029
|
59 ani 6 luni |
57 ani
|
|
2030
|
60 ani
|
57 ani
|
|
2031
|
60 ani 6 luni |
57 ani
|
|
2032
|
61 ani
|
57 ani
|
|
2033
|
61 ani 6 luni |
57 ani
|
|
2034
|
62 ani
|
57 ani
|
(3) Începînd cu 1 iulie 2011, pentru judecători se stabileşte stagiul de cotizare necesar obţinerii dreptului la pensie de 22 de ani. În fiecare an ulterior, stagiul de cotizare se majorează conform tabelului nr.8, pînă la atingerea stagiului de cotizare de 35 de ani, atît pentru bărbaţi, cît şi pentru femei.
Tabelul nr.8
|
De la 1 iulie |
Stagiul de cotizare |
|
2011
|
22 ani
|
|
2012
|
24 ani
|
|
2013
|
26 ani
|
|
2014
|
28 ani
|
|
2015
|
30 ani
|
|
2016
|
32 ani
|
|
2017
|
34 ani
|
|
2018
|
35 ani
|
(5) Perioadele de activitate necontributive în funcţia de judecător de pînă la 31 decembrie 2005 se includ în stagiul de cotizare total şi în cel special. Cheltuielile aferente includerii în stagiul de cotizare a perioadelor specificate se acoperă de la bugetul de stat în modul stabilit de Guvern .”
Articolul 462
Condiţiile de stabilire a pensiei
pentru procurori
„(1) Asiguratul care a atins vîrsta menţionată la alin.(2) şi confirmă stagiul de cotizare prevăzut la alin.(3), din care cel puţin 15 ani în funcţia de procuror, are dreptul la pensie în proporţie de 75% din suma tuturor plăţilor lunare asigurate ale procurorului în exerciţiu în ultima funcţie deţinută.Condiţiile de stabilire a pensiei
pentru procurori
(2) Începînd cu 1 iulie 2011, pentru procurori se stabileşte vîrsta de pensionare de 50 de ani şi 6 luni, atît pentru bărbaţi, cît şi pentru femei. În fiecare an ulterior, vîrsta de pensionare se majorează conform tabelului nr.9, pînă la atingerea vîrstei de pensionare prevăzute la art.41 alin.(1). [...]”
Tabelul nr.9
|
De la 1 iulie |
Vîrsta de pensionare |
|
|
Bărbaţi
|
Femei
|
|
|
2011
|
50 ani 6 luni
|
50 ani 6 luni |
|
2012
|
51 ani
|
51 ani
|
|
2013
|
51 ani 6 luni |
51 ani 6 luni |
|
2014
|
52 ani
|
52 ani
|
|
2015
|
52 ani 6 luni |
52 ani 6 luni |
|
2016
|
53 ani
|
53 ani
|
|
2017
|
53 ani 6 luni |
53 ani 6 luni |
|
2018
|
54 ani
|
54 ani
|
|
2019
|
54 ani 6 luni |
54 ani 6 luni |
|
2020
|
55 ani
|
55 ani
|
|
2021
|
55 ani 6 luni |
55 ani 6 luni |
|
2022
|
56 ani
|
56 ani
|
|
2023
|
56 ani 6 luni |
56 ani 6 luni |
|
2024
|
57 ani
|
57 ani
|
|
2025
|
57 ani 6 luni |
57 ani
|
|
2026
|
58 ani
|
57 ani
|
|
2027
|
58 ani 6 luni |
57 ani
|
|
2028
|
59 ani
|
57 ani
|
|
2029
|
59 ani 6 luni |
57 ani
|
|
2030
|
60 ani
|
57 ani
|
|
2031
|
60 ani 6 luni |
57 ani
|
|
2032
|
61 ani
|
57 ani
|
|
2033
|
61 ani 6 luni |
57 ani
|
|
2034
|
62 ani
|
57 ani
|
(3) Începînd cu 1 iulie 2011, pentru procurori se stabileşte stagiul de cotizare necesar obţinerii dreptului la pensie de 22 de ani. În fiecare an ulterior, stagiul de cotizare se majorează conform tabelului nr.10, pînă la atingerea stagiului de cotizare de 35 de ani, atît pentru bărbaţi, cît şi pentru femei. [...]”
Tabelului nr.10
|
De la 1 iulie |
Stagiul de cotizare |
|
2011
|
22 ani
|
|
2012
|
24 ani
|
|
2013
|
26 ani
|
|
2014
|
28 ani
|
|
2015
|
30 ani
|
|
2016
|
32 ani
|
|
2017
|
34 ani
|
|
2018
|
35 ani
|
(4) Procurorii militari cad sub incidenţa Legii asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne. Vechimea în muncă a procurorilor transferaţi în procuraturile militare şi în subdiviziunea Procuraturii Generale învestită cu atribuţii în Forţele Armate se include în vechimea totală în muncă a militarului.
(5) În stagiul de muncă/cotizare în funcţia de procuror necesar stabilirii pensiei se include şi perioada de activitate în calitate de anchetator în procuratură şi de judecător.
(6) Perioadele de activitate necontributive în funcţiile de procuror, de anchetator în procuratură şi de judecător de pînă la 31 decembrie 2005 se includ în stagiul de cotizare total şi în cel special. Cheltuielile aferente includerii în stagiul de cotizare a perioadelor specificate se acoperă de la bugetul de stat în modul stabilit de Guvern.”
Articolul 47
Stagiul de cotizare în serviciul public
„Stagiul de cotizare în serviciul public include perioadele:Stagiul de cotizare în serviciul public
a) de activitate în funcţii publice în autorităţile publice centrale şi locale prevăzute în anexa nr.1 la Legea serviciului public nr.443-XIII din 4 mai 1995 (abrogată la 1 ianuarie 2009) şi în anexa nr.1 la Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
b) de activitate în funcţii publice în autorităţile publice care au activat pe teritoriul Republicii Moldova pînă la data intrării în vigoare a Legii serviciului public nr.443-XIII din 4 mai 1995 (abrogată la 1 ianuarie 2009), conform modului stabilit de Guvern;
c) de activitate în funcţii de conducere în autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, deţinute prin numire sau prin alegere (membru al Guvernului, preşedinte şi vicepreşedinte al raionului, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean sau al comitetului executiv raional, primar şi viceprimar al municipiului, oraşului, comunei, satului, preşedinte al sovietului orăşenesc, sătesc, pretor);
c1) de activitate în calitate de Preşedinte, vicepreşedinte sau deputat salarizat al Adunării Populare a Găgăuziei;
d) de activitate în calitate de deputat în Parlamentul permanent sau în una din funcţiile remunerate în Parlamentul de legislatura a XII-a ori în Sovietul Suprem al R.S.S. Moldoveneşti;
e) de activitate în funcţie de judecător, procuror, anchetator în procuratură sau ofiţer de informaţii şi securitate, dacă pentru perioadele respective au fost plătite contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii;
f) de activitate în organizaţiile şi instituţiile internaţionale în calitate de reprezentant al autorităţilor publice ale Republicii Moldova în funcţii nelegate de deservirea tehnică a organizaţiilor şi instituţiilor respective, dacă pentru perioadele respective au fost plătite contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii;
g) de activitate în funcţii remunerate (inclusiv în funcţii elective) în aparatele Comitetului Central, comitetelor raionale şi orăşeneşti ale Partidului Comunist al Moldovei pînă la 27 august 1991, în funcţii remunerate (inclusiv în funcţii elective) în aparatele organelor sindicale interramurale şi ramurale de nivel republican pînă la 30 mai 1993, cu excepţia funcţiilor legate de deservirea tehnică.”
Articolul 49
Sursa de finanţare
„(1) Cheltuielile pentru achitarea pensiilor stabilite conform art.43, 44, 46, 461 şi 462 sînt suportate după cum urmează: 50% din mărimea stabilită a pensiei - din bugetul asigurărilor sociale de stat şi 50% - din bugetul de stat.Sursa de finanţare
(2) Cheltuielile pentru achitarea pensiilor stabilite conform Legii nr.358-XV din 31 iulie 2003 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative sînt suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat, iar cele pentru plata sporurilor la pensie - din bugetul de stat.
(3) Cheltuielile pentru achitarea pensiilor stabilite pînă la 1 ianuarie 2004 sînt suportate după cum urmează: 50% din mărimea stabilită a pensiei - din bugetul asigurărilor sociale de stat şi 50% - din bugetul de stat.”
12. Prevederile relevante ale Legii nr. 544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului (M.O. nr. 59-60/664, 1995; republicată M.O. nr. 117-119/946, 2002) sînt următoarele:
Articolul 1
Judecătorul, purtător al puterii judecătoreşti
„(1) Puterea judecătorească se exercită numai prin instanţa judecătorească în persoana judecătorului, unicul purtător al acestei puteri.Judecătorul, purtător al puterii judecătoreşti
(2) Judecătorul este persoana învestită constituţional cu atribuţii de înfăptuire a justiţiei, pe care le execută în baza legii.
(3) Judecătorii instanţelor judecătoreşti sînt independenţi, imparţiali şi inamovibili şi se supun numai legii.
(4) Orice persoană, organizaţie, autoritate sau instituţie este datoare să respecte independenţa judecătorilor.”
Articolul 3
Magistraţii
„Au calitatea de magistrat şi fac parte din corpul magistraţilor judecătorii de la toate instanţele judecătoreşti din ţară şi de la instanţele judecătoreşti internaţionale, inclusiv judecătorii de instrucţie.”Magistraţii
Articolul 17
Asigurarea independenţei judecătorului
„Independenţa judecătorului este asigurată prin:Asigurarea independenţei judecătorului
g) asigurarea materială şi socială a judecătorului; [...]”
Articolul 26
Demisia judecătorului
„[...] (5) Judecătorul demisionat are dreptul la pensie conform Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat sau la o indemnizaţie lunară viageră, în condiţiile prezentei legi.Demisia judecătorului
(6) Dacă judecătorul demisionat are în funcţia de judecător o vechime de cel puţin 20 de ani, beneficiază de o indemnizaţie lunară viageră de 80 procente; de la 25 la 30 de ani – de 85 procente; de la 30 la 35 de ani – de 90 procente; de la 35 la 40 de ani – de 95 procente; de la 40 de ani şi mai mult – de 100 procente din suma tuturor plăţilor lunare asigurate ale judecătorului în exerciţiu în ultima funcţie deţinută, ţinîndu-se cont de indexarea salariului. [...]”
Articolul 32
Asigurarea cu pensie
„Judecătorul are dreptul la pensie conform Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat.”Asigurarea cu pensie
13. Prevederile relevante ale Legii nr. 294-XVI din 25 decembrie 2008 cu privire la Procuratură (M.O. nr. 64/641, 1996; republicată M.O. nr. 55-56/155, 2008) sînt următoarele:
Articolul 1
Procuratura
„Procuratura este o instituţie autonomă în cadrul autorităţii judecătoreşti, care, în limitele atribuţiilor şi competenţei, apără interesele generale ale societăţii, ordinea de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, conduce şi exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanţele de judecată, în condiţiile legii.”Procuratura
Articolul 56
Asigurarea autonomiei procurorului
„(1) Autonomia procurorului este asigurată prin:Asigurarea autonomiei procurorului
[...] g) asigurarea materială şi socială a procurorului; [...]”
Articolul 67
Demisia procurorului
„[...] 3) Procurorul care se află în demisie are dreptul la pensie conform Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat sau la o indemnizaţie lunară viageră în condiţiile prezentei legi.Demisia procurorului
(4) Dacă procurorul care se află în demisie are în funcţia de procuror o vechime: de cel puţin 20 de ani, beneficiază de o indemnizaţie lunară viageră de 80%; de la 25 la 30 de ani – de 85%; de la 30 la 35 de ani – de 90%; de la 35 la 40 de ani – de 95%; de la 40 de ani şi mai mult – de 100% din suma tuturor plăţilor lunare asigurate ale procurorului în exerciţiu în ultima funcţie deţinută. [...]”
Articolul 73
Asigurarea cu pensie
„(1) Procurorii, cu excepţia procurorilor militari, au dreptul la pensie conform Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat. [...]”Asigurarea cu pensie
14. Prevederile relevante ale Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr.158-XVI din 4 iulie 2008 (M.O. nr.230-232/840, 2008) sînt următoarele:
Articolul 42
Garanţiile sociale
„[...] (2) Funcţionarul public beneficiază de pensie în condiţiile Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat. [...]”Garanţiile sociale
15. Prevederile relevante ale Legii asigurării cu pensii a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr.1544-XII din 23 iunie 1993, republicată M.O. nr.247-251/752, 2010 (Legea nr.1544-XII) sînt următoarele:
Articolul 1
Tipurile de asigurare cu pensii
„(1) Militarii care îndeplinesc serviciu prin contract, persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne beneficiază de dreptul la pensie viageră pentru vechime în muncă, dacă au vechimea respectivă în serviciu militar şi în organele afacerilor interne. [...]”Tipurile de asigurare cu pensii
Articolul 2
Condiţiile de asigurare cu pensii
„(1) Militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care au dreptul la pensie li se stabileşte pensie după eliberare din serviciu. [...]”Condiţiile de asigurare cu pensii
Articolul 13
Condiţiile de stabilire a pensiei
„Dreptul la pensie pentru vechime în serviciu îl au:Condiţiile de stabilire a pensiei
a) militarii care au îndeplinit serviciul prin contract, persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care la 1 iulie 2011 au o vechime în serviciu de cel puţin 20 de ani şi 6 luni. În fiecare an ulterior, vechimea în serviciu se majorează, pînă la atingerea vechimii în serviciu de 25 de ani, conform următorului tabel:
|
De la 1 iulie |
Vechimea în serviciu |
|
2011
|
20 ani 6 luni |
|
2012
|
21 ani
|
|
2013
|
21 ani 6 luni |
|
2014
|
22 ani
|
|
2015
|
22 ani 6 luni |
|
2016
|
23 ani
|
|
2017
|
23 ani 6 luni |
|
2018
|
24 ani
|
|
2019
|
24 ani 6 luni |
|
2020
|
25 ani
|
Articolul 14
Mărimea pensiilor
„Mărimea pensiilor pentru vechime în muncă se stabileşte în următoarele proporţii:Mărimea pensiilor
a) pentru militarii care au îndeplinit serviciul prin contract, pentru persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care au o vechime în serviciu stabilită la art.13 lit.a) – 50 procente din suma soldei, iar pentru cei pensionaţi pentru limită de vîrstă sau din motive de boală – 55 procente din suma soldei; pentru fiecare an complet de vechime în serviciu peste vechimea stabilită la art.13 lit.a) – 3 procente din sumele respective ale soldei, dar în total nu mai mult de 75 procente din aceste sume; [...]”
16. Prevederile relevante ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, adoptată la New York la 10 decembrie 1948, la care Republica Moldova a aderat prin Hotărîrea nr. 217-XII din 28 iulie 1990 (Veştile nr.8/233, 1990):
Articolul 25
„1. Orice persoană are dreptul la un nivel de viaţă corespunzător asigurării sănătăţii sale, bunăstării proprii şi a familiei, cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare, are dreptul la asigurare în caz de şomaj, de boală, de invaliditate, văduvie, bătrîneţe sau în alte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă ca urmare a unor împrejurări independente de voinţa sa.[...]”
17. Prevederile relevante ale Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, adoptat la New York la 16 decembrie 1966 şi ratificat de Republica Moldova prin Hotărîrea nr. 217-XII din 28 iulie 1990 (Veştile nr.8/233, 1990):
Articolul 2
„1. Fiecare stat parte la prezentul Pact se angajează să acţioneze, atît prin propriul său efort, cît şi prin asistenţă şi cooperare internaţională, în special pe plan economic şi tehnic, folosind la maximum resursele sale disponibile, pentru ca exercitarea deplină a drepturilor recunoscute în prezentul Pact să fie asigurată progresiv prin toate mijloacele adecvate, inclusiv prin adoptarea de măsuri legislative.2. Statele părţi la prezentul Pact se angajează să garanteze că drepturile enunţate în el vor fi exercitate fără nici o discriminare întemeiată pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, avere, naştere sau pe orice altă împrejurare. […]”
18. Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, amendată prin protocoalele adiţionale la această convenţie (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărîrea Parlamentului nr. 1298-XIII din 24 iulie 1997, M.O. nr.54-55/502, 1997), în continuare – “Convenţia Europeană”, sînt următoarele:
Articolul 1 din Protocolul adiţional nr.1
la Convenţie
Protecţia proprietăţii
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decît pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.la Convenţie
Protecţia proprietăţii
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului Statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
ÎN DREPT
19. La 28 mai 2010 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr.100 „Pentru modificarea unor acte legislative”, prin care a operat amendamente la alineatele (1), (2) şi (3) ale art.43 din Legea nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 „Privind pensiile de asigurări sociale de stat” (în continuare – Legea nr.156) şi în art.13 din Legea nr.1111 din 20.02.97 „Privind asigurarea activităţii Preşedintelui Republicii Moldova”, referitoare la condiţiile de pensionare a Preşedintelui Republicii Moldova, deputaţilor în Parlament şi membrilor de Guvern.20. Prin Legea nr. 56 din 9 iunie 2011 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”, articolele I, II, III şi VIII, s-au operat modificări în Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr.1544-XII din 23 iunie 1993, Legea nr.544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului, Legea nr.294-XVI din 25 decembrie 2008 cu privire la Procuratură şi Legea nr.156. Aceste revizuiri legislative au vizat atît condiţiile avantajoase de pensionare a Preşedintelui Republicii Moldova, deputaţilor în Parlament membrilor de Guvern, cît şi condiţiile de pensionare anticipată a judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici, aleşilor locali, militarilor şi persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne.
21. Din analiza normelor contestate, Curtea Constituţională deduce că prin modificările criticate ale Legii nr.100 şi art.I, II, III, VIII din Legea nr.56 Parlamentul a redus condiţiile speciale de pensionare, stipulînd următoarele:
1. Pentru toate categoriile de salariaţi (cu excepţia militarilor şi persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne) – majorarea treptată, pe parcursul a 9 ani, a stagiului general de cotizare pentru dobîndirea dreptului la pensie de la 30 la 35 de ani;
2. Pentru Preşedintele Republicii Moldova, deputaţii în Parlament şi membrii de Guvern –majorarea vîrstei de pensionare de la 55 la 62 ani pentru bărbaţi şi de la 50 la 57 de ani pentru femei; diminuarea mărimii pensiei de la 75% din suma tuturor plăţilor lunare la 42% din suma tuturor plaţilor asigurate;
3. Pentru militari şi persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne – majorarea treptată, în decurs de 9 ani, a vechimii în serviciu pentru dobîndirea dreptului la pensie de la 20 la 25 ani;
4. Pentru funcţionarii publici şi aleşii locali – majorarea treptată, pe parcursul a 9 ani, a vîrstei de pensionare de la 57 la 62 ani pentru bărbaţi şi de la 52 la 57 de ani pentru femei;
5. Pentru judecători şi procurori, din legile speciale fiind transferate în legea generală – Legea nr.156 – reglementările referitoare la condiţiile de pensionare:
a) majorarea treptată, cuprinzînd o perioadă de 23 ani, a vîrstei de pensionare de la 50 – la 62 ani pentru bărbaţi şi la 57 de ani pentru femei;
b) majorarea stagiului special de cotizare de la 12 ani şi 6 luni la 15 ani;
c) majorarea, în termen de 7 ani, a stagiului general de cotizare de la 20 la 35 de ani;
d) reducerea mărimii pensiei – de la 80% din salariul mediu la 75% din suma tuturor plaţilor asigurate;
e) excluderea recalculării pensiei şi a indemnizaţiei lunare viagere ţinîndu-se cont de mărimea salariului judecătorului sau procurorului în exerciţiu;
f) excluderea acordării indemnizaţiei lunare viagere şi, în paralel, a salariului pentru judecătorii demisionaţi ce îndeplinesc o altă funcţie în sfera justiţiei;
g) calcularea indemnizaţiei lunare viagere în alt mod: anterior din salariul mediu, actualmente din salariul asigurat;
h) excluderea acordării familiei judecătorului decedat în exerciţiul funcţiei a indemnizaţiei unice, care anterior era plătită în mărimea şi în condiţiile prevăzute pentru judecătorul demisionat sau pensionat.
22. În opinia autorilor sesizărilor, dispoziţiile legale contestate restrîng drepturile sociale ale categoriilor de salariaţi din sectorul public, în special dreptul lor la pensie, prin care fapt se aduce atingere dreptului de proprietate şi altor principii constituţionale reglementate prin articolele 1, 6, 7, 15, 16, 18, 22, 43, 46, 47, 54, 116, 121, 126 din Constituţie.
23. Curtea reţine că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinînd cont de principiul supremaţiei acesteia.
24. Curtea Constituţională deduce că obiectul sesizărilor îl constituie prevederile care diminuează condiţiile de pensionare pentru vechime în muncă stabilite următoarelor categorii de salariaţi: Preşedintele Republicii Moldova, deputaţii în Parlament, membrii de Guvern, judecătorii, procurorii, funcţionarii publici, aleşii locali, militarii, persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne (personalul MAI, SIS, SPCSE, CCCEC, instituţiilor penitenciare ş.a.) (în continuare – categorii speciale de angajaţi).
25. Prevederile care fac obiectul sesizărilor vor fi examinate de Curtea Constituţională prin prisma dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art.1 alin.(3), art.7, art.15, art.16, art.18, art.46, art.47 şi art.126.
26. Ca urmare a faptului că unii autori au invocat în sesizările depuse necorespunderea prevederilor contestate referitoare la condiţiile de pensionare a judecătorilor cu prevederile art.6, art.116 şi art.121 prin prisma principiului independenţei justiţiei, Curtea Constituţională va examina separat constituţionalitatea prevederilor care modifică condiţiile de pensionare a judecătorilor.
27. Curtea reţine că toţi autorii au invocat în sesizările lor încălcarea principiilor constituţionale: al universalităţii drepturilor şi libertăţilor, garantat de art.15; al egalităţii persoanelor în faţa legii şi a autorităţilor publice, garantat de art.16 alin.(2); al neretroactivităţii legii statuat de art.22, prin restrîngerea drepturilor deja dobîndite. De asemenea, ei au invocat principiul caracterului de excepţie al restrîngerii drepturilor şi libertăţilor fundamentale garantat de art.54 din Constituţie. Astfel, autorii invocă aplicarea inegală şi retroactivă a restrîngerilor la drepturile sociale dobîndite privind condiţiile speciale de pensionare, asupra cărora angajaţii vizaţi din serviciul public au dobîndit şi dreptul de proprietate.
28. Curtea reiterează concluzia expusă în §17 din Hotărîrea nr.19 din 18.10.2011 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.48 din 26 martie 2011 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, conform căreia articolele 16 şi 54 din Constituţie nu au o semnificaţie autonomă.
29. De asemenea, Curtea constată lipsa unei semnificaţii autonome a principiului universalităţii drepturilor, garantat de art.15 din Constituţie, de aceea acest principiu, precum şi principiul neretroactivităţii legii, reglementat de art.22 din Constituţie, urmează a fi examinate în prezenta cauză prin raportare la un drept fundamental garantat de Constituţie. În această perspectivă, normele în cauză vor fi examinate combinat cu normele constituţionale ce garantează drepturile şi libertăţile respective – art.46 sau art.47 din Constituţie, precum şi cu principiile de organizare a statului, proclamate de articolele 1 şi 126 din Constituţie.
30. Curtea Supremă de Justiţie şi deputatul în Parlament Serghei Sîrbu au solicitat ca art.III din Legea nr. 56 să fie declarat neconstituţional integral. Însă punctele 1, 8 şi 10, cuprinse în art.III din Legea nr. 56, nu au fost contestate de subiecţii respectivi. Din aceste considerente, Curtea Constituţională sistează procesul pentru controlul constituţionalităţii punctelor 1, 8 şi 10 ale art.III din Legea nr.56.
31. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor contestate din Legea nr.56 prin invocarea dispoziţiilor art.43 din Constituţie, Curtea Constituţională o consideră irelevantă pentru prezenta cauză, întrucît normele art.43 nu privesc dreptul la pensie, ci dreptul la muncă şi protecţia muncii.
32. La prevederile constituţionale invocate nejustificat în sesizări Curtea raportează şi principiul supremaţiei Constituţiei, garantat de art.7 din Constituţie. Curtea reţine că principiul supremaţiei Constituţiei constituie chintesenţa oricăror proceduri de control al constituţionalităţii. Aceasta permite Curţii să constate că art. 7 din Constituţie nu are o semnificaţie autonomă.
I. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 1, 47 şi
126 COMBINAT CU ARTICOLELE 15 ŞI 16
DIN CONSTITUŢIE
33. În opinia autorilor sesizărilor, normele pretinse a fi neconstituţionale nu corespund art.47 din Constituţie, potrivit căruia:126 COMBINAT CU ARTICOLELE 15 ŞI 16
DIN CONSTITUŢIE
„(1) Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare.
(2) Cetăţenii au dreptul la asigurare în caz de: şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrîneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor.”
34. Necorespunderea normelor contestate cu dreptul la asistenţă şi protecţie socială, garantat de art.47 din Constituţie, autorii sesizărilor o raportează la principiul universalităţii drepturilor fundamentale, consacrat de articolul 15 din Constituţie, şi la principiul egalităţii în drepturi, consacrat de articolul 16 alin.(2) din Constituţie.
35. În calitate de suport constituţional pentru controlul prevederilor contestate autorii sesizărilor au invocat aspectul garanţiilor sociale cuprins în principiul statului de drept, proclamat de art.1 din Constituţie, şi în bazele economiei, proclamate de art.126 din Constituţie.
A. Argumentele autorilor sesizării
36. În viziunea autorilor sesizărilor, prin normele contestate ale Legii nr.100 şi art. I, art.II, art. III şi art. VIII din Legea nr.56, dreptul la pensie este un drept constituţional, garantat de art. 47 din Constituţie.
37. Diminuarea substanţială a cuantumului pensiilor persoanelor vizate în Legea nr. 100 şi majorarea plafonului de vîrstă pentru dobîndirea dreptului la pensie au drept consecinţă nerespectarea condiţiei referitoare la caracterul rezonabil şi proporţional al restrîngerii.
38. Modificările operate la Legea nr.156, ce reglementează asigurarea cu pensii a categoriilor respective de persoane, sînt discriminatorii, contravin principiilor constituţionale privind echitatea şi egalitatea tuturor în faţa legii, neretroactivitatea legii, precum şi hotărîrilor anterioare ale Curţii Constituţionale în probleme similare.
B. Argumentele autorităţilor
39. Potrivit autorităţilor, prin amendamentele adoptate nu a fost diminuat sau restrîns un anumit drept fundamental, dar a fost reevaluat volumul dreptului garantat de Constituţie în cuantumul stabilit prin lege, deoarece legiuitorul este în măsură să acorde, să modifice sau să suprime aceste drepturi în funcţie de posibilităţile financiare ale statului, cu respectarea şi a celorlalte prevederi şi principii constituţionale.
40. Soluţiile legislative inserate în legile supuse obiecţiei de neconstituţionalitate nu se adresează drepturilor stabilite şi aflate în plată, nu ating dreptul fundamental stipulat de art.47 din Constituţie, ci drepturi dobîndite prin efectul unei legi.
41. Prevederile contestate nu încalcă normele constituţionale, deoarece modificările propuse au scopul de a unifica regulile de pensionare, precum şi de a stabili criterii unice de pensionare pentru toate categoriile de pensionari, fiind în acord cu prevederile art.16 alin.(2) din Constituţie, potrivit cărora toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. Astfel, Legea nr.56 din 9 iunie 2011 are ca scop ajustarea normelor de asigurare cu pensii a unor categorii de cetăţeni la normele generale în acest domeniu, asigurîndu-se astfel respectarea principiului de bază pe care se axează actualmente sistemul de pensionare: principiul echităţii sociale.
C. Aprecierea Curţii
1. Principii generale
42. Curtea reţine că un atribut al statului de drept constituie caracterul său social, cunoscut în doctrină sub denumirea de stat providenţial (Welfare State). Art.1 din Constituţie, printre caracterele de bază ale statului Republica Moldova, nu consacră expres caracterul său social, însă el decurge din art.126, care stipulează bazele economiei: „Economia Republicii Moldova este economie de piaţă, de orientare socială [...]”.
43. Caracterul social al statului presupune instituirea unui sistem politic, care ar permite adoptarea unor măsuri adecvate pentru redistribuirea bunurilor conform principiilor echităţii sociale, astfel încît toţi membrii societăţii să posede un minim garantat de asigurare socială conform art.47 din Constituţie. În acest context Curtea reiterează concluzia expusă în Avizul nr.1 din 17.03.1997 asupra proiectului de lege privind modificarea unor articole din Constituţia Republicii Moldova despre obligaţia constituţională a statului de a lua măsuri adecvate pentru asigurarea necesităţilor vitale ale cetăţenilor săi, inclusiv în situaţii excepţionale.
44. Curtea apreciază că volumul asistenţei sociale acordate de stat pentru satisfacerea nevoilor sociale ale persoanei, ce decurg din dreptul concret, este dependent atît de resursele economice şi financiare ale statului, cît şi de contribuţiile persoanei la fondul de asigurări sociale. Or, este evidentă şi justificată diferenţa garanţiilor sociale ce există între statele cu diferite niveluri de dezvoltare economică.
45. Concluziile enunţate permit Curţii Constituţionale să constate că Legea Supremă nu garantează persoanelor un nivel concret de asigurare socială. Volumul de asigurare socială a persoanei peste minimumul necesar, din care fac parte pensiile acordate în condiţii speciale, poate fi modificat cu titlu de excepţie în funcţie de mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat şi ale bugetului de stat.
46. În acest sens, Curtea reiterează poziţia expusă în Hotărîrea nr. 9 din 3 martie 1997, conform căreia „statul, urmărind asigurarea unui nivel de trai decent pentru diferitele categorii ale populaţiei, reiese din condiţiile economice existente şi stabileşte mecanisme, care să asigure măsuri de protecţie socială reală”. O concluzie asemănătoare a enunţat Curtea Constituţională în Hotărîrea nr.10 din 2 iunie 2009: „acordarea acestora (a suplimentelor la pensie) a fost o opţiune a legiuitorului şi depinde de capacitatea financiară a statului”.
47. Principiile care definesc caracterul social al statului, în special cel al securităţii raporturilor juridice, nu pot proteja persoana de orice dezamăgire, pentru că în alt caz statul, ca un produs comun al tuturor, nu ar fi în stare să-şi menţină fiabilitatea. În acest aspect, Curtea reţine că orice plus de valoare la minimul garanţiilor sociale acordate de stat persoana şi-l poate crea pe cont propriu. În acest scop Republica Moldova, prin Legea nr.329 din 25.03.1999, a constituit fondurile nestatale de pensii, ca o alternativă şi contrabalanţă la măsurile statale.
48. Conformitatea măsurilor adoptate prin Legea nr.100 şi art. I, art. III şi art. VIII din Legea nr.56, precum şi proporţionalitatea lor cu principiile statului social şi de drept, garantate de articolele 1, 54 şi 126 din Constituţie, este învederată clar de faptul că şi după diminuarea condiţiilor speciale de pensionare salariaţii vizaţi de legile în cauză continuă să beneficeze de condiţii mai avantajoase de pensionare în comparaţie cu alte categorii de salariaţi.
49. Curtea atestă că aprecierea corespunderii normelor contestate cu prevederile art.4 din Constituţie prin prisma art.7 şi art.25 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale a fost relatată supra la interpretarea cazuală a articolelor 1, 47 şi 126 din Constituţie. Normele tratatelor internaţionale invocate nu conţin garanţii suplimentare în raport cu interpretările Curţii.
50. În susţinerea constatărilor expuse în §§44-45 şi 48 ale prezentei hotărîri, Curtea citează prevederile art. 2 alin. 1 al Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, prin care Republica Moldova s-a angajat să acţioneze „atît prin propriul său efort, cît şi prin asistenţă şi cooperare internaţională, folosind la maximum resursele sale disponibile pentru ca exercitarea deplină a drepturilor recunoscute de Pact să fie asigurată progresiv prin toate mijloacele adecvate, inclusiv prin adoptarea de măsuri legislative”. Curtea relevă că prevederea relatată obligă statul să depună toate eforturile pentru exercitarea drepturilor sociale garantate de Pact. Aceste eforturi, însă, urmează a fi raportate la posibilităţile economice şi financiare ale statului.
2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză
51. Materialele prezentate de reprezentanţii executivului în şedinţa plenară permit Curţii Constituţionale să constate că premise ale modificării cadrului legal privind pensiile anticipate şi cele acordate în condiţii speciale constituie situaţia demografică din ultimii ani, precum şi declinul economic al sistemului de asigurări sociale din Republica Moldova. Astfel, din 1990 pînă în 2009 în Moldova rata natalităţii a scăzut de la 17,7 la 11,4, iar sporul natural al populaţiei s-a diminuat de la 8% la - 0,4%. Astfel, în prezent un pensionar este întreţinut de 1,84 persoane ocupate, faţă de 2,11 în 2003.
52. Datele expuse permit Curţii să afirme că nu poate fi considerată proporţională susţinerea unor obligaţii financiare sub formă de avantaje prin erodarea capacităţilor financiare ale statului, în detrimentul interesului general şi al întregii societăţi.
53. De rînd cu aceasta, Curtea reţine că norma art.47 din Constituţie este una centrală în domeniul securităţii sociale. Această normă materială asigură funcţionalitatea tuturor componentelor caracterului social al statului Republica Moldova declarat de art.126 din Constituţie. În caz de necesitate, norma art.47 din Constituţie poate acoperi orice domeniu al securităţii sociale, inclusiv cele prevăzute de articolele 36, 48-51 din Constituţie, care au un caracter special în domeniul securităţii sociale.
54. Art. 47 al Constituţiei reglementează condiţiile generale ale traiului decent asigurate de stat, printre care serviciile sociale necesare, precum este pensia, inclusiv cea pentru limită de vîrstă, care constituie obiectul sesizărilor examinate.
55. În acest sens, Curtea reţine că art. 47 al Constituţiei garantează un minim de asigurare socială acordat tuturor persoanelor, realizarea cărora permite menţinerea unui echilibru social între păturile sociale ale populaţiei. Avantajele sociale, acordate de stat unor categorii de persoane cu care statul are raporturi speciale de muncă, nu constituie obiectul normei în cauză, impunîndu-se mai mult în sfera obligaţiilor suplimentare asumate de stat.
56. Curtea reţine că statul dispune de o marjă largă de apreciere în domeniul drepturilor sociale, iar drepturile prevăzute de art. 47 din Constituţie nu garantează cuantumul exact al acestora, inclusiv al pensiei.
57. În acest sens, în domeniul pensiilor, garanţiile statuate de art.47 al Constituţiei se impun numai atunci cînd măsurile de protecţie socială se devalorizează sub minimul mijloacelor de subzistenţă necesare persoanei pentru un trai demn (de exemplu, în cazul incapacităţii depline de muncă sau după împlinirea vîrstei generale de pensionare – 57 de ani pentru femei şi 62 de ani pentru bărbaţi).
58. În aceeaşi ordine de idei, Curtea reiterează jurisprudenţa sa, şi anume Hotărîrea nr.19 din 18 octombrie 2011, menţionată supra, conform căreia:
„41. De asemenea, Curtea observă că, în circumstanţele cauzei, această diminuare nu afectează mijloacele de subzistenţă ale persoanelor şi nu le impune o povară excesivă şi disproporţionată în raport cu interesele legitime ale colectivităţii invocate de autorităţi (a se vedea, per a contrario, Kjartan Asmundsson v. Islanda, Hotărîrea din 12 octombrie 2004).”
59. Curtea observă că modificările operate prin normele legale contestate nu diminuează minimul mijloacelor de subzistenţă necesare persoanei pentru un trai demn. Aceste norme au diminuat un plus de valoare (în raport cu cele generale) al garanţiilor sociale acordate unor categorii speciale de salariaţi. Avantajele acordate ţin mai mult de relaţiile contractuale administrative de muncă între categoriile speciale de salariaţi şi stat, unde o parte din clauzele contractuale sînt reglementate prin lege. În cazul dat, acestea sunt condiţiile de pensionare, care sînt incluse în pachetul garanţiilor sociale ale clauzelor. În această perspectivă, diminuarea condiţiilor speciale de pensionare nu reprezintă obiectul protecţiei garanţiilor sociale acordate de art.47 al Constituţiei. În baza celor expuse, Curtea Constituţională deduce corespunderea cu art.47 din Constituţie a modificărilor referitoare la condiţiile de pensionare a unor categorii speciale de salariaţi, operate prin Legea nr.100 şi art. I, art.II, art. III şi art. VIII din Legea nr.56.
60. Curtea susţine argumentele reprezentanţilor executivului, expuse în şedinţa plenară, privind proporţionalitatea măsurilor restrictive cuprinse în normele contestate, care au fost motivate şi prin creşterea în ultimii 15 ani a speranţei de viaţă a cetăţenilor Republicii Moldova de la 65 la 69 ani. Avînd în vedere constatările expuse în §51, privind situaţia demografică şi declinul economic al sistemului de asigurări sociale, pe de o parte, şi creşterea speranţei de viaţă, pe de altă parte, precum şi necesitatea unificării sistemului de pensionare, Curtea apreciază drept proporţionale şi necesare într-o societate democratică restrîngerile aplicate, acestea fiind în concordanţă cu prevederile articolului 54 din Constituţie.
61. Ţinînd cont de faptul că modificările contestate au vizat implementarea politicii sociale a statului de a unifica sistemul de pensionare şi bazîndu-se pe constatările expuse în paragraful precedent, Curtea reţine că modificările referitoare la categoriile speciale de angajaţi, specificate la §21, sînt în concordanţă cu principiul egalităţii în drepturi a persoanelor, garantat de art.16 alin.(2) din Constituţie. În viziunea Curţii, diferenţele păstrate, cu titlu de avantaje, în condiţiile de pensionare a categoriilor speciale de salariaţi nu reprezintă o discriminare în raport cu celelalte categorii de salariaţi. Or, conform multiplei jurisprudenţe anterioare a Curţii privind art.16 alin.(2) din Constituţie, egalitatea nu înseamnă uniformitate, ea presupune tratament egal în situaţii egale, pentru situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decît diferit.
62. Prin urmare, Curtea constată că modificările operate prin Legea nr.100 şi art. I, art. III şi art. VIII din Legea nr.56 corespund unor nevoi sociale imperioase, sînt necesare într-o societate democratică şi astfel se încadrează în cerinţele constituţionale prevăzute de art.15, alin.(1) art.16 şi alin.(1) art.18 din Constituţie.
3. Stagiul general de cotizare al femeilor
63. Drept urmare a analizei efectuate în compartimentul precedent, Curtea Constituţională constată totuşi devierea unor prevederi de la rigorile constituţionale ale normei ce garantează dreptul la asistenţă şi protecţie socială. Aceasta se referă la modul de reglementare a stagiului general de cotizare prevăzut de p.2 al art.III din Legea nr. 56, care dispune majorarea treptată, în termen de 9 ani, a stagiului general de cotizare pentru dobîndirea dreptului la pensie pentru toate categoriile de salariaţi, atît bărbaţi, cît şi femei, de la 30 la 35 de ani.
64. Curtea reţine că prevederea p.2 al art.III din Legea nr. 56, în ceea ce priveşte egalarea stagiului general de cotizare pentru femei şi bărbaţi, se circumscrie tendinţelor legale privind egalitatea şanselor (gender), implementate actualmente în Republica Moldova. În acelaşi timp, prevederea în cauză este în discordanţă cu vîrsta generală de pensionare aplicată diferenţiat pentru bărbaţi şi femei – 62 de ani şi, respectiv 57 de ani.
65. Curtea observă că la momentul executării depline a acestei norme – anul 2020, la atingerea vîrstei de pensionare de 57 de ani, femeile ce şi-au început activitatea de muncă după vîrsta de 22 de ani nu vor acumula stagiul general de cotizare de 35 de ani şi, astfel, nu vor dobîndi dreptul deplin la pensie (57-35=22). Imposibilitatea acumulării stagiului general de cotizare de 35 de ani la vîrsta de 57 de ani pentru femeile cu studii superioare se confirmă şi prin prevederile Legii învăţămîntului nr.547 din 21 iulie 1995. Conform legii menţionate supra, învăţămîntul primar începe la 7 ani, plus 12 ani de liceu, la care fiind adăugate studiile superioare, ce cuprind la ambele cicluri 4-5 ani, demonstrează faptul că o persoană devine specialist cu studii superioare la vîrsta de 23-24 de ani. Astfel, vîrsta reală de pensionare pentru femeile cu studii superioare va fi de 58-59 de ani.
66. Calculele menţionate permit Curţii să aprecieze drept disproporţionată stabilirea unui stagiu de cotizare egal pentru femei şi bărbaţi în condiţiile păstrării unei diferenţe de cinci ani la vîrsta generală de pensionare – pentru bărbaţi de 62 de ani şi femei de 57 de ani. Necorespunderea în cauză, fiind absorbită de vîrsta mai mare de pensionare a bărbaţilor, nu poate fi apreciată de Curte drept discriminare bazată pe sex.
67. În context Curtea nu poate reţine argumentele reprezentanţilor Ministerului muncii, protecţiei sociale şi familiei că modificările în cauză vizează doar segmentul de populaţie care se va pensiona după anul 2020, fiind preconizată egalarea vîrstei de pensionare a femeilor şi bărbaţilor. Curtea nu poate pune speranţele legitime ale unui grup social, în cazul dat ale femeilor, în funcţie de voinţa ipotetică a legiuitorului.
68. Prin urmare, Curtea consideră că norma legală nu garantează femeilor la pensionare un minim de asigurare socială, nu asigură un echilibru social între păturile sociale ale populaţiei şi astfel contravine garanţiilor constituţionale privind dreptul la asistenţă şi protecţie socială statuat de art.47 din Constituţie.
69. Pentru a păstra unitatea reglementărilor legislative şi sensul gramatical al normei, Curtea constată ca fiind contrare articolului 47 din Constituţie cuvîntul „ , atît” şi sintagma „ , cît şi pentru femei” din propoziţia a doua a alin. (11), cu care, prin p.2 al art.III din Legea nr.56, a fost completat art.42 al Legii nr.156.
II. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 46
DIN CONSTITUŢIE COMBINAT CU ARTICOLELE
22 ŞI 54 DIN CONSTITUŢIE
70. Autorii sesizărilor pretind că Legea nr.100 şi art. I, art. III şi art. VIII din Legea nr.56 intervin în sfera proprietăţii, prin care fapt încalcă articolul 46 din Constituţie, care prevede următoarele: DIN CONSTITUŢIE COMBINAT CU ARTICOLELE
22 ŞI 54 DIN CONSTITUŢIE
„(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sînt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi expropriat decît pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.”
71. În sesizări se pretinde o ingerinţă în dreptul de proprietate prin prisma principiului caracterului excepţional al restrîngerii drepturilor şi libertăţilor, garantat de art.54 din Constituţie.
A. Argumentele autorilor sesizărilor
72. Din perspectiva articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitor la aceste dispoziţii, drepturile care decurg din contribuţiile în cadrul regimurilor de securitate socială, cum este dreptul la pensie, constituie drepturi patrimoniale, care intră sub protecţia articolului 1 din Protocol.
73. De asemenea, în sprijinul poziţiei lor, autorii sesizărilor invocă Hotărîrea Curţii Constituţionale nr. 9 din 30 martie 2004 privind controlul constituţionalităţii unor prevederi ale art. 1 pct. 22 şi art. II-V din Legea nr. 358-XV din 31 iulie 2003 „Privind modificarea şi completarea unor acte legislative”, în care Curtea a statuat că „prin modificările operate legiuitorul a instituit condiţii noi de stabilire şi plată a pensiei, prin care a diminuat protecţia socială a acestor categorii de persoane, micşorînd cuantumul pensiei stabilite anterior de la 75% şi 65% pînă la 42%, astfel încălcînd prevederile art. 54 din Constituţie, conform cărora în Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.”
B. Argumentele autorităţilor
74. Potrivit autorităţilor, dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia - unui bun de proprietate privată, însă el nu poate fi interpretat în sensul că se garantează şi un anumit cuantum al dreptului patrimonial, ci doar plata acestuia ca un drept cîştigat.
75. În viziunea autorităţilor, în conceptul de „drepturi cîştigate” pot intra doar prestaţiile deja realizate pînă la intrarea în vigoare a noilor prevederi. Astfel, prevederile contestate nu au un caracter retroactiv, deoarece nu modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nu suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi şi, prin urmare, nu aduc atingere articolelor 22 şi 76 din Constituţie.
76. Potrivit autorităţilor, prin modificările contestate s-a urmărit obiectivul de unificare a condiţiilor necesare obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă.
C. Aprecierea Curţii
77. La aprecierea corespunderii prevederilor legale contestate cu garanţiile dreptului de proprietate statuate de articolul 46 din Constituţie, Curtea Constituţională va ţine cont de prevederile articolului 4 din Constituţie şi, conform practicii sale, de prevederile Convenţiei Europene şi jurisprudenţa Curţii Europene.
78. Curtea reiterează că prin Hotărîrea nr.19 din 18 octombrie 2011, menţionată supra, a statuat:
„29. În acest context, Curtea Constituţională reţine că drepturile care decurg din sistemele de protecţie socială, deşi nu sînt menţionate expres în Convenţia Europeană, intră totuşi în domeniul său de aplicare, protecţia socială fiind percepută în accepţiunea sa largă, cuprinzînd asistenţa socială şi cea medicală.
30. Curtea Constituţională reţine că, dacă la început Curtea Europeană a asimilat dreptul la prestaţii sociale unui drept de proprietate, în sensul articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană, doar în cazul persoanelor care au plătit contribuţii la un sistem de protecţie socială (Müller v.Austria, decizia din 16 decembrie 1974), ulterior jurisprudenţa acesteia a evoluat, nu fără de ambiguităţi în ceea ce priveşte prestaţiile non-contributive, spre o protecţie mai largă.
31. În acest context, în cauza Stec şi alţii v. Marea Britanie (decizia de admisibilitate din 6 iulie 2005) Marea Cameră a Curţii Europene a statuat, cu valoare de principiu, că:
“[...] 54. Atunci cînd un Stat Parte pune în aplicare o legislaţie care prevede plata automată a unei prestaţii sociale – indiferent dacă acordarea acestei prestaţii depinde sau nu de plata prealabilă a contribuţiilor – această legislaţie trebuie să fie considerată ca generînd un interes patrimonial ce ţine de domeniul de aplicare al articolului 1 din Protocolul nr.1 pentru persoanele care îndeplinesc cerinţele sale.[...]
32. Curtea reţine că, în lumina jurisprudenţei Curţii Europene, articolul 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană se aplică fără a fi nevoie să se bazeze exclusiv pe relaţia între alocarea prestaţiilor sociale şi obligaţia de a plăti impozite sau alte contribuţii (a se vedea, inter alia, Gaygusuz v. Austria, Hotărîrea din 16 septembrie 1996, Willis v. Marea Britanie, Hotărîrea din 11 iunie 2002, Stec şi alţii v. Marea Britanie, menţionată supra).”
79. Din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, expusă la paragraful precedent, rezultă că un drept social poate fi obiectul protecţiei constituţionale garantate de art.46 şi, respectiv, art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană numai în cazul cînd dreptul social respectiv este dobîndit şi are o valoare economică. Aplicativ la prezenta cauză, un drept patrimonial dobîndit ar însemna dreptul la pensia ce se află în plată, care deja are o valoare economică şi astfel constituie un drept de proprietate al persoanei. În acest sens, Curtea susţine aprecierea autorităţilor dată drepturilor diminuate prin normele contestate ca drepturi potenţiale sau aleatorii. Astfel, Curtea constată că normele contestate sînt compatibile cu protecţia proprietăţii garantată de articolul 46 din Constituţie şi, implicit, de articolul 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană.
80. Curtea Constituţională respinge argumentele autorilor sesizărilor privind necesitatea aplicării la prezenta cauză a Hotărîrii nr. 9 din 30 martie 2004. Curtea apreciază ca inadecvată o paralelă între Legea nr. 358-XV din 31 iulie 2003, parţial declarată neconstituţională prin Hotărîrea Curţii nr. 9 din 30 martie 2004, şi legile contestate în prezenta cauză. Legea nr. 358-XV din 31 iulie 2003, prin dispoziţiile sale, anula şi pensiile aflate în plată ale unor categorii speciale de angajaţi, vizate şi în sesizările care fac obiectul prezentei cauze. Astfel, în sensul constatărilor de la §79 supra, Legea nr. 358-XV din 31 iulie 2003 aducea atingere unor drepturi de proprietate dobîndite – pensiilor aflate în plată.
81. Statuînd corespunderea prevederilor legale contestate cu art.46 din Constituţie, Curtea deduce a fortiori corespunderea acestora şi cu articolele 22 şi 54 din Constituţie.
82. În baza acestor motive şi avînd în vedere cele expuse la paragrafele supra, Curtea consideră că normele contestate sînt compatibile cu dreptul de proprietate, garantat de articolul 46 din Constituţie şi, respectiv, art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană, precum şi cu principiul caracterului excepţional al restrîngerii drepturilor şi libertăţilor, garantat de articolul 54 din Constituţie.
III. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR
6, 116 ŞI 121 DIN CONSTITUŢIE
83. Autorii sesizărilor au pretins că dispoziţiile Legii nr.56, prin care au fost modificate condiţiile de pensionare şi de plată a indemnizaţiei viagere pentru judecători, aduc atingere independenţei acestora şi, implicit, principiului separaţiei puterilor în stat, fiind încălcate articolele 6, 116 şi 121 din Constituţie.6, 116 ŞI 121 DIN CONSTITUŢIE
84. Unul din autori a contestat modificarea condiţiilor de pensionare a procurorilor, extinzînd asupra procurorilor principiul independenţei judecătorilor.
A. Argumentele autorilor sesizărilor
85. Potrivit autorilor sesizărilor, normele contestate sînt de natură să aducă atingere principiului independenţei judecătorilor, deoarece diminuează semnificativ nivelul protecţiei sociale a judecătorilor.
A. Argumentele autorităţilor
1. Argumentele Parlamentului
86. Potrivit reprezentantului Parlamentului, independenţa judecătorului nu poate fi legată doar de mărimea remuneraţiei şi a pensiei, aceasta reprezentînd două aspecte, şi anume, independenţa funcţională - organele care judecă să nu aparţină executivului sau legislativului – şi independenţa personală, ce se referă la modul şi durata numirii, inamovibilitatea, libertatea de expresie, pregătirea continuă, răspunderea judecătorilor, motivarea hotărîrilor.
87. În viziunea reprezentantului Parlamentului, pensia judecătorilor nu este singurul factor care asigură independenţa sistemului judiciar şi, prin urmare, unificarea condiţiilor necesare obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă nu reprezintă prin sine o ameninţare la adresa independenţei sistemului judiciar.
2. Argumentele Guvernului
88. Potrivit reprezentanţilor Guvernului, prevederile art.II şi art.III ale Legii nr.56 din 9 iunie 2011, în partea ce ţine de condiţiile de stabilire a pensiilor pentru judecători, contravin art.6 şi art.116 din Constituţie, principiilor fundamentale privind independenţa organelor judiciare, consfinţite în Recomandările adoptate de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei şi rezoluţiile Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
89. În susţinerea poziţiei lor, reprezentanţii Guvernului invocă hotărîrile anterioare ale Curţii Constituţionale, prin care au fost declarate neconstituţionale unele modificări şi completări similare ce au fost operate în cadrul legislativ naţional (hotărîrile nr.35 din 1 decembrie 1997, nr.19 din 29 aprilie 1999, nr.27 din 18 mai 1999, nr.4 din 27 ianuarie 2000 etc.).
C. Aprecierea Curţii
90. Curtea Constituţională nu poate reţine argumentele autorilor sesizărilor şi ale Procurorului General privind neconstituţionalitatea p.7 art.III (în partea ce ţine de completarea Legii nr.156 cu art.462) şi art.VIII din Legea nr. 56 şi mai ales aplicarea faţă de procurori a principiului independenţei justiţiei, în cazul dat al independenţei judecătorului.
91. Judecătorul îşi dobîndeşte statutul său independent prin calitatea de magistrat. Noţiunea de magistrat nu se confundă cu cea de judecător. Pentru a fi magistrat, demnitarul trebuie să îndeplinească anumite condiţii inerente acestui statut.
92. În sprijinul acestei teze Curtea Constituţională aduce jurisprudenţa CtEDO, care în hotărîrea Schiesser contra Elveţiei din 4 decembrie 1979 (nr.7710/76) a menţionat:
„Revine Curţii sarcina de a stabili dacă un procuror este un magistrat în sensul acestei dispoziţii (art.5 §3 din CEDO). Curtea a considerat că noţiunea de magistrat nu se confundă cu cea de judecător, însă persoana în cauză trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru a putea fi considerat magistrat. Prima dintre ele constă în independenţa faţă de executiv şi faţă de părţi, neputînd fi magistrat acela care are forme de subordonare faţă de executiv ori cel care poate să reprezinte partea acuzatoare în cadrul fazei de judecată”.
93. Curtea Constituţională constată că independenţa judecătorului este bazată pe calitatea de magistrat, şi nu pe titulatura sa. Numirea Procurorului General de către Parlament, subordonarea procurorilor Procurorului General şi numirea lor de către acesta (conform alin.(2) art.125 din Constituţie), fără concursul Consiliului Superior al Magistraturii, constituie factori care nu permit încadrarea procurorilor în rîndul magistraţilor. Procurorii nu devin automat magistraţi doar pentru că la procedura de numire a lor participă Consiliul Superior al Procurorilor. Or, aşa cum la nivelul instituţiilor etatice nu pot exista două independenţe, tot aşa nu pot exista două instituţii ce veghează la independenţa magistraţilor. Astfel, plasarea instituţiei Procuraturii în capitolul nouă al Constituţiei „Autoritatea judecătorească” nu face ca procurorii să dobîndească automat statutul de magistrat. Acest fapt nu permite tratarea statutului procurorilor prin prisma principiului independenţei justiţiei şi a judecătorului stipulate de art.116 din Constituţie.
94. Luînd în consideraţie faptul că pentru neconstituţionalitatea art.II şi p.7 al art.III din Legea nr. 56 se invocă prevederile art.6, art.116 şi art.121 din Constituţie, argumentîndu-se prin încălcarea principiului independenţei judecătorilor, Curtea Constituţională va examina separat prevederile care modifică condiţiile de pensionare a judecătorilor.
95. Caracterizînd esenţa puterilor statului, Curtea menţionează că puterea legislativă este reprezentanţa directă a poporului, care este titularul suveranităţii naţionale. Din aceste considerente, ea deţine bugetul ţării şi determină regulile de comportament al tuturor persoanelor fizice şi juridice în societate. Puterea executivă este formată de cea legislativă, ea fiind diriguitorul surselor bugetare acordate de legislativ şi deţinătorul prerogativelor de gestionare operativă a bunurilor şi acţiunilor societăţii. Puterea judecătorească însă nu deţine nici una din aceste funcţii majore. Ea rezolvă de drept litigiile apărute în societate ca rezultat al acţiunilor celor două puteri. Din aceste considerente, calitatea actului justiţiei, ca act emanat de la puterea judecătorească, este direct proporţională cu nivelul independenţei puterii judecătoreşti şi cu sprijinul acordat acesteia atît de puterea legislativă, cît şi de puterea executivă.
96. Curtea reţine că unicul exponent al puterii judecătoreşti este judecătorul. Statutul constituţional al judecătorului nu constituie privilegiul lui personal, ci un bun al întregii societăţi, fiind chemat să asigure protecţia eficientă a drepturilor fiecărui membru al societăţii. Remuneraţia judecătorului, în care intră orice mijloc de asigurare materială sau socială, reprezintă una din componentele de bază ale independenţei lui, fiind o contrabalanţă la restricţiile, interdicţiile şi responsabilităţile impuse lor de societate. Numai menţinerea acestui echilibru permite justiţiabililor de a manifesta încredere în competenţa, independenţa şi imparţialitatea judecătorilor.
97. Independenţa judecătorilor, ca şi necesitatea asigurării garanţiilor clare şi previzibile de independenţă a magistraţilor, constituie una din cerinţele de bază pentru statele membre ale ONU. Această concluzie rezultă din Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr.40/32 din 29 noiembrie 1985, conform căreia:
„[…] avînd în vedere că judecătorii sînt încredinţaţi cu decizia finală asupra vieţii, libertăţilor, drepturilor, îndatoririlor şi proprietăţii cetăţenilor,
[…]Mandatul funcţiei judecătorilor, independenţa lor, securitatea, remunerarea adecvată, condiţiile serviciului, pensiile şi vîrsta pensionării vor fi asigurate în mod adecvat de lege”.
98. Prevederi corespondente conţin standardele în domeniu, elaborate sub egida Consiliului Europei, precum Carta Europeană cu privire la statutul judecătorului, potrivit căreia:
„[…]nivelul remuneraţiei trebuie fixat în aşa fel încît să îi pună pe magistraţi la adăpost de presiunile care vizează să le influenţeze sensul deciziilor şi în general comportamentul jurisdicţional, alterîndu-le astfel independenţa şi imparţialitatea.
[…]cuantumul pensiei judecătorului trebuie să fîe cît de apropiat posibil de nivelul ultimei sale remunerări.
[…]statele-membre ale Consiliului Europei trebuie să tindă spre sporirea garanţiilor sociale ale judecătorului şi în nici un caz nu se admite reducerea garanţiilor sociale deja admise prin lege.”
99. Curtea Constituţională, de asemenea, remarcă recenta Recomandare CM/Rec(2010)12 a Comitetului de Miniştri către statele membre cu privire la judecători: independenţa, eficienţa şi responsabilităţile (adoptată la 17 noiembrie 2010, la cea de-a 1098-a întîlnire a delegaţilor miniştri), conform căreia:
„53. Regulile principale ale regimului de remunerare pentru judecători profesionişti trebuie stabilite prin lege.
54. Remunerarea judecătorilor trebuie să fie pe măsura rolului şi responsabilităţilor lor şi să aibă un nivel suficient pentru a-i face imuni la orice presiune menită să influenţeze deciziile. Trebuie să existe garanţii pentru menţinerea unei remuneraţii rezonabile în caz de boală, concediu de maternitate sau de paternitate, precum şi pentru plata unei pensii pentru limită de vîrstă, care ar trebui să fie raportate în mod rezonabil la nivelul de remunerare a judecătorilor în exerciţiu. Trebuie introduse dispoziţii legale specifice care să instituie o măsură de protecţie împotriva unei reduceri a remuneraţiei care ar viza în mod specific judecătorii.
55. Trebuie evitate sistemele în care remuneraţia de bază a judecătorilor depinde de performanţă, căci s-ar putea crea dificultăţi pentru independenţa judecătorilor.”
100. În acelaşi sens s-a exprimat şi Comisia de la Veneţia în raportul său „Privind independenţa sistemului judiciar”, adoptat la 12-13 martie 2010.
101. Curtea menţionează că respectarea principiului echităţii sociale determină încadrarea judecătorului în standardele economice şi sociale ale societăţii pentru a fi în armonie cu toţi. Din aceste considerente, remuneraţia judecătorului trebuie să fie raportată la anumite niveluri admise în societate.
102. În acelaşi timp, într-o democraţie autentică, atît guvernanţii, cît şi poporul trebuie să recunoască că judecătorul, care trebuie să decidă, în ultimă instanţă, asupra vieţii, libertăţii şi drepturilor omului, pe lîngă un înalt profesionalism şi o reputaţie ireproşabilă, trebuie să posede o independenţă materială şi un sentiment de siguranţă cu privire la viitorul său. Statul are obligaţia de a stabili remuneraţia judecătorului astfel, încît aceasta să compenseze efortul şi responsabilităţile lui şi să fie pe măsura statutului şi funcţiilor pe care le exercită, iar menţinerea remuneraţiei este una dintre garanţiile independenţei judecătorului.
103. Incompatibilităţile şi interdicţiile stabilite pentru judecători prin Legea fundamentală şi dezvoltate prin legea specială, precum şi responsabilităţile şi riscurile aferente profesiei, impun reglementarea dreptului la pensie al judecătorului corespunzător statutului lor.
104. Apreciind garanţiile materiale şi sociale ale judecătorilor drept unul din pilonii independenţei lor, Curtea atestă în ultimii ani în Republica Moldova unele restrîngeri aplicate judecătorilor fără a fi prevăzute compensaţii echivalente. Măsurile anterioare, care au diminuat asigurarea materială şi socială a judecătorilor, precum şi cele contestate, expuse în §21, sînt interpretate de Curte ca ingerinţe în independenţa judecătorilor.
105. Curtea Constituţională constată că principiul independenţei judecătorului, consfinţit de art.116 din Constituţie, precum şi de Legea cu privire la statutul judecătorului, reprezintă o garanţie a eficienţei justiţiei, iar statutul judecătorului nu trebuie raportat sau asimilat cu cel al altor autorităţi publice, indiferent de ierarhia acestora în stat.
106. Curtea reţine că datele statistice, precum şi plasarea Republicii Moldova pe locul trei în Europa după ritmul creşterii economice, cu excepţia datelor expuse la §51 supra, nu denotă o criză economică profundă a statului. Astfel, situaţia existentă nu a impus adoptarea unor măsuri economice austere de o anvergură ce ar justifica ingerinţa în veriga de bază a statului de drept – independenţa judecătorului, independenţa instanţei judecătoreşti şi independenţa puterii judecătoreşti.
107. Prin logica celor enunţate Curtea conchide că prevederile contestate ale art. II şi punctele 7 şi 9 ale art. III din Legea nr.56 din 9 iunie 2011 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative” în partea referitoare la art.461 al Legii nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 „Privind pensiile de asigurări sociale de stat” nu corespund dispoziţiilor articolelor 6 şi 116 din Constituţie.
108. În lumina celor expuse, Curtea Constituţională reţine că încetează necesitatea de a aprecia corespunderea normelor contestate referitoare la statutul judecătorului cu articolele 1, 22, 54 şi 121 din Constituţie.
109. Generalizînd, Curtea Constituţională subliniază că, din prevederile contestate ale legilor nr.100 şi nr.56, sînt contrare Constituţiei prevederile care stabilesc pentru femei pentru dobîndirea dreptului la pensie un stagiu general de cotizare de 35 ani şi prevederile prin care sînt revizuite condiţiile de pensionare şi alte garanţii sociale ale judecătorilor. În celelalte aspecte pe care le reglementează, normele contestate corespund rigorilor constituţionale.
Din aceste motive, în temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit. a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
HOTĂRĂŞTE
1. Se declară neconstituţionale articolul II şi punctele 7 şi 9 ale articolului III din Legea nr.56 din 9 iunie 2011 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative” în partea referitoare la art.461 al Legii nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 „Privind pensiile de asigurări sociale de stat”.2. Se declară neconstituţionale cuvîntul „ , atît” şi sintagma „ , cît şi pentru femei” din alineatul (11) al art.42 din Legea nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 „Privind pensiile de asigurări sociale de stat” în redacţia punctului 2 al articolului III din Legea nr.56 din 9 iunie 2011 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”.
3. Se recunosc constituţionale articolul I, punctele 2, 3, 4, 5, 6, 7 (în partea referitoare la art.462 al Legii nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 „Privind pensiile de asigurări sociale de stat”) şi 9 ale articolului III şi articolul VIII din Legea nr. 56 din 9 iunie 2011 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”.
4. Se recunosc constituţionale prevederile Legii nr. 100 din 28 mai 2010 „Pentru modificarea unor acte legislative”.
5. Se sistează procesul pentru controlul constituţionalităţii punctelor 1, 8 şi 10 ale articolului III din Legea nr. 56 din 9 iunie 2011 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”.
6. Prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Alexandru TĂNASE
Nr. 27. Chişinău, 20 decembrie 2011.
OPINIE SEPARATĂ
expusă în temeiul art.26 alin.(5) din Legea cu privire la Curtea
Constituţională şi art.67 din Codul jurisdicţiei constituţionale
1. La 20 decembrie 2011 Curtea Constituţională a adoptat Hotărîrea „Privind controlul constituţionalităţii unor legi de modificare a condiţiilor de asigurare cu pensii şi alte plăţi sociale pentru unele categorii de salariaţi”.expusă în temeiul art.26 alin.(5) din Legea cu privire la Curtea
Constituţională şi art.67 din Codul jurisdicţiei constituţionale
2. Nefiind de acord cu prevederile p.3 al dispozitivului hotărîrii Curţii Constituţionale, prin care sînt recunoscute constituţionale art.III p.7 (în partea ce ţine de art.462 al Legii nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 „Privind pensiile de asigurări sociale de stat”) şi art.VIII din Legea nr.56 din 9 iunie 2011 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”, precum şi cu concluziile cuprinse în §§ 90-93 din partea descriptivă a hotărîrii referitoare la condiţiile de stabilire a pensiei pentru procurori, îmi expun opinia separată.
3. Respingînd argumentele autorilor sesizărilor privind neconstituţionalitatea modificărilor operate privind condiţiile de stabilire a pensiei pentru procurori, Curtea Constituţională a subliniat că principiul independenţei judecătorului nu poate fi aplicat faţă de procurori, afirmînd că independenţa judecătorului este bazată pe calitatea de magistrat, şi nu pe titulatura sa.
În hotărîre Curtea a reţinut că „... aşa cum la nivelul instituţiilor etatice nu pot exista două independenţe, tot aşa nu pot exista două instituţii ce veghează la independenţa magistraţilor. Astfel, plasarea instituţiei procuraturii în capitolul nouă al Constituţiei „Autoritatea judecătorească” nu face ca procurorii să dobîndească automat statutul de magistrat. Acest fapt nu permite tratarea statutului procurorilor prin prisma principiului independenţei justiţiei şi a judecătorului stipulate de art.116 din Constituţie.”
Curtea nu a adus alte argumente privind constituţionalitatea normelor legale referitoare la noile condiţii de stabilire a pensiei pentru procurori.
4. În opinia mea, modificările operate, prin care legiuitorul a instituit pentru procurori condiţii noi de stabilire a pensiei micşorînd concomitent cuantumul acesteia, diminuează protecţia socială a acestei categorii de persoane statuată de Legea cu privire la procuratură.
Lipsa pentru procurori a statutului de magistrat (instituirea căruia nu depinde de voinţa acestora) nu minimalizează independenţa, rolul şi locul procurorului, exponent al autorităţii judecătoreşti, reieşind din atribuţiile stabilite în art.124 din Constituţie.
5. În Republica Moldova activitatea procurorului, ca exponent al autorităţii judecătoreşti, ca entitate de demnitate publică, se bazează pe Constituţie, pe condiţiile de selectare şi numire în funcţie, care implică stabilirea garanţiilor juridice în vederea asigurării independenţei sale şi respectarea garanţiilor sociale.
După cum rezultă din art.2 alin.(3) şi (4) din Legea cu privire la procuratură, principiul independenţei exclude subordonarea procuraturii puterii legislative şi celei executive, precum şi influenţa sau imixtiunea altor organe şi autorităţi ale statului în activitatea procuraturii.
Procurorul îşi organizează şi desfăşoară activitatea conform principiului autonomiei, asigurat prin independenţa procesuală şi controlul judecătoresc, care îi oferă posibilitatea de a lua de sine stătător decizii în cazurile pe care le examinează.
Astfel, autonomia şi independenţa procesuală a procurorilor, potrivit Legii cu privire la procuratură, presupune absenţa drepturilor exclusiv politice şi a drepturilor social-economice (dreptul la negocieri colective în materie de muncă, dreptul la grevă, libertatea economică), precum şi a incompatibilităţilor stabilite la nivel constituţional pe parcursul întregii cariere profesionale. Potrivit art.125 alin.(4) din Constituţie, funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice.
6. Pentru procurori, ca şi pentru judecători, pensia pentru limită de vîrstă acordată conform condiţiilor speciale este o necesitate izvorîtă din statutul lor profesional, care impune interdicţii pe care celelalte categorii de asiguraţi nu le au.
Întrucît judecătorii şi procurorii, pe lîngă salariul de funcţie, nu pot avea alte venituri decît cele provenite din activitatea didactică şi ştiinţifică, iar acest lucru este menţionat expres în Constituţie, autorităţile trebuie să le asigure prin lege condiţii de natură să contribuie la imparţialitatea lor.
Astfel, consider greşită transferarea dispoziţiilor privind condiţiile de stabilire a pensiei pentru procurori din Legea cu privire la procuratură (lege specială care reglementează statutul juridic al procurorului) în Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat.
7. Ţin să subliniez, condiţiile de stabilire a pensiei instituite de legiuitor pentru procurori sînt absolut analogice celor prevăzute pentru judecători.
8. Curtea Constituţională a declarat drept neconstituţionale dispoziţiile art.II şi punctele 7 şi 9 ale art.III din Legea nr.56 din 9 iunie 2011 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative” în partea referitoare la art.461 al Legii nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 „Privind pensiile de asigurări sociale de stat”, prin care au fost modificate condiţiile de pensionare a judecătorilor, considerîndu-le contrare dispoziţiilor art.6 şi art.116 din Constituţie.
9. Argumentele Curţii privind neconstituţionalitatea acestor prevederi, cu care sînt de acord, le consider în totalitate relevante şi pentru normele legale referitoare la noile condiţii de stabilire a pensiei pentru procurori.
10. În opinia mea, instituind condiţii noi privind stabilirea pensiei pentru procurori, legiuitorul nu a ţinut cont de angajamentele internaţionale privind independenţa justiţiei asumate de Republica Moldova prin aderarea la organismele internaţionale şi nici de hotărîrile Curţii Constituţionale, prin care au fost declarate neconstituţionale unele modificări şi completări similare, operate în cadrul legislativ naţional, ce reglementează asigurarea cu pensii a procurorilor şi judecătorilor.
11. Astfel, în hotărîrile sale anterioare Curtea Constituţională s-a referit la aspectul juridic al problemei privind statutul judecătorului, procurorului, consfinţite în Constituţie, în raport cu garanţiile sociale ale independenţei acestora. În acest sens, în Hotărîrea nr.4 din 27.01.2000 „Privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din legile care reglementează asigurarea cu pensii a judecătorilor, procurorilor, anchetatorilor procuraturii şi funcţionarilor publici” Curtea Constituţională a reţinut: „Dreptul cetăţeanului la asigurarea cu pensie se află în dependenţă directă de caracterul activităţii social-utile prestate.
Pensiile pentru vechime în muncă ale judecătorilor, procurorilor (...) au fost obţinute prin munca prestată de aceştia, prin exercitarea unor funcţii speciale, de importanţă majoră pentru societate”.
Curtea la fel a subliniat că în exerciţiul funcţiei aceasta categorie de persoane este învestită cu un statut juridic special, de importanţă majoră pentru societate, care este determinat de caracterul şi complexitatea activităţii prestate, de responsabilităţile şi exigenţele de calificare pe care această activitate le implică.
Societatea şi statul, înaintînd faţă de judecători şi procurori exigenţe sporite în activitatea lor profesională, sînt obligate să instituie pentru ei un nivel sporit de asigurare materială şi socială.
12. Astfel, în opinia mea, instituirea pensiei speciale pentru procurori, la fel ca şi pentru judecători, nu reprezintă un privilegiu, aceasta fiind justificată în mod obiectiv ca o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigorile statutului special stabilit prin lege, statut sever şi restrictiv, care necesită a fi respectat de către procurori.
În această problemă, Curtea Constituţională a subliniat în hotărîrile precedente că „dată fiind importanţa socială majoră a obligaţiunilor procurorilor şi anchetatorilor procuraturii, responsabilitatea sporită, riscul pe care îl comportă exerciţiul atribuţiilor lor funcţionale, categoriile respective de colaboratori trebuie să beneficieze de un sistem de garanţii juridice certe”.
13. Potrivit standardelor şi cerinţelor dreptului internaţional cu privire la rolul procuraturii în cadrul sistemului de justiţie penală, condiţiile de muncă, salarizarea, pensia şi vîrsta de pensionare se stabilesc procurorilor ţinîndu-se cont de rolul şi locul justiţiei în statul de drept, de responsabilitatea, complexitatea şi riscurile funcţiei, de incompatibilităţile şi interdicţiile prevăzute de lege pentru această categorie de persoane. Actele internaţionale impun statelor-membre obligaţia de a stabili printr-o lege specială pentru judecători şi procurori o remuneraţie şi o pensie corespunzătoare, care să asigure acestora o independenţă economică reală.
În recomandările relevante ale Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei se menţionează că orice modificare şi completare a cadrului legislativ naţional al statelor-membre ale Consiliului Europei care aduc atingere autorităţii judecătoreşti (din care face parte şi corpul de procurori) urmează a fi coordonată cu experţii în materie ai Consiliului Europei.
Recomandarea REC(2000)19 a Comitetului de Miniştri al statelor membre privind rolul procurorului în sistemul de justiţie penală în pct.5 lit.d) stipulează că statul trebuie să adopte măsuri ca legea să garanteze, pentru exercitarea acestor funcţii, condiţii rezonabile de serviciu avînd, în special, un statut, o remunerare şi o pensie în conformitate cu importanţa misiunilor exercitate, precum şi vîrsta corespunzătoare pentru pensionare.
La adoptarea amendamentelor cu privire la condiţiile de pensionare a procurorilor nu au fost luate în considerare recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care se referă nemijlocit la funcţionarea instituţiilor democratice din Moldova (Rezoluţia nr.1465(2005) şi Recomandarea nr.1721(2005)).
14. Totodată, din perspectiva art.1 al Protocolului nr.1 la Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la acest subiect, drepturile care decurg din contribuţiile de asigurări sociale, cum este dreptul la pensie, constituie drepturi patrimoniale, care intră sub protecţia art.1 din Protocolul nr.1 (dreptul la proprietate).
Consider că prin instituirea noilor condiţii de stabilire a pensiei pentru procurori, cu micşorarea cuantumului acesteia, a fost diminuat dreptul lor de proprietate.
În ceea ce priveşte pensiile speciale, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art.1 din Protocolul nr.1, recunoaşte şi ocroteşte pensia stabilită pentru anumite profesii şi nu permite ca acest drept să fie diminuat decît în cazuri excepţionale, cu respectarea principiului proporţionalităţii, ceea ce înseamnă ca măsura aplicată să fie justificată de scopul legitim urmărit (Cauza Banfield contra Regatului Unit, 2005).
15. Astfel, consider că diminuarea drepturilor patrimoniale, majorarea vîrstei de pensionare şi a stagiului de cotizare pentru procurori cu consecinţa dobîndirii întîrziate a dreptului la pensie pentru limită de vîrstă, operate prin normele legii criticate, impun persoanelor, cărora aceasta le este aplicabilă, o sarcină excesivă şi disproporţională, fără a menţine un just echilibru între interesul general şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale persoanei.
16. Avînd în vedere toate aceste considerente şi ţinînd cont de jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la pensiile judecătorilor şi procurorilor, subliniez că statutul constituţional al acestora (statut dezvoltat prin lege organică, care cuprinde o serie de incompatibilităţi şi interdicţii, dar care implică responsabilităţi şi riscuri inerente profesiei) impune acordarea garanţiilor sociale (inclusiv dreptul la pensie pentru limită de vîrstă în condiţii speciale) ca o componentă a independenţei procurorilor, garanţie a statului de drept, statuat de art.1 alin.(3) din Legea fundamentală.
Pentru motivele expuse, consider neconstituţionale dispoziţiile p.7 al art.III (în partea referitoare la condiţiile de stabilire a pensiei pentru procurori, potrivit art.462 din Legea nr.156-XIV din 14.10.1998 „Privind pensiile de asigurări sociale de stat”) şi art.VIII din Legea nr.56 din 9 iunie 2011 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”.
JUDECĂTORUL
CURŢII CONSTITUŢIONALE Elena SAFALERU
20 decembrie 2011