HGA19/2012
ID intern unic:  341896
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 19
din  11.01.2012
privind modificarea şi completarea Regulamentului cu privire la
achiziţia bunurilor şi serviciilor prin cererea ofertelor de preţuri,
aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 245 din 4 martie 2008
Publicat : 17.01.2012 în Monitorul Oficial Nr. 15     art Nr : 44
    Abrogată prin HG666 din 27.05.16, MO150/31.05.16 art.710

    În temeiul art. 54 alin. (6) din Legea privind achiziţiile publice nr. 96-XVI din 13 aprilie 2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 107-111, art. 470), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    Regulamentul cu privire la achiziţia bunurilor şi serviciilor prin cererea ofertelor de preţuri, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 245 din 4 martie 2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 49-50, art. 314), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1) punctul 12  va avea următorul cuprins:
    „12. În caz de nepublicare a invitaţiei de participare în Buletinul achiziţiilor publice, invitaţia va fi transmisă unui număr cît mai mare de operatori economici, inclusiv celor incluşi în Lista operatorilor economici calificaţi în funcţie de obiectul achiziţiei, urmînd ca pînă la expirarea termenului-limită de depunere să fie înregistrare cel puţin trei oferte.”.
    2) se completează cu punctele 161 şi 241 cu următorul cuprins:
    „161. Operatorul economic poate solicita autorităţii contractante explicaţii pe marginea invitaţiei de participare la concurs, cu cel puţin 2 zile calendaristice pînă la expirarea termenului de depunere a ofertelor. La orice demers de acest fel, autoritatea contractantă va răspunde în termen de o zi calendaristică, dar nu mai tîrziu de o zi  pînă la expirarea termenului de depunere a ofertelor. Fără a indica sursa de la care provine demersul, autoritatea contractantă va furniza explicaţiile în cauză tuturor operatorilor economici cărora le-a fost înaintată invitaţia.”;
    „241. Pînă la expirarea termenului de valabilitate a ofertei, autoritatea contractantă poate propune ofertantului să prelungească acest termen. Ofertantul este în drept să accepte sau să respingă propunerea respectivă. În cazul în care ofertantul nu a informat autoritatea contractantă în scris despre prelungirea termenului de valabilitate a ofertei, se consideră că el a refuzat prelungirea acestuia.”.
    3) la punctul 28, cuvîntul „nu” se exclude.
    4) punctul 32 se completează în final cu cuvintele „ , inclusiv în cazul în care oferta acestuia este anormal de scăzută.”.
    5) la punctul 37, după cuvintele „nici o ofertă” se adaugă cuvintele „ , precum şi în cazul anulării concursului.”.

    PRIM-MINISTRU                                           Vladimir FILAT

    Contrasemnează:
    Ministrul finanţelor                                           Veaceslav Negruţa

    Nr. 19. Chişinău, 11 ianuarie 2012.