OMFC20/2012
ID intern unic:  342180
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL FINANŢELOR
ORDIN Nr. 20
din  07.02.2012
privind aprobarea completărilor în Instrucţiunea cu privire la
evidenţa contabilă a execuţiei bugetului raional, municipal Bălţi,
municipal Chişinău şi bugetului central al unităţii teritorial autonome
cu statut juridic special în direcţiilefinanţe, aprobată prin ordinul
ministrului finanţelor nr.51 din 16 august 2004
Publicat : 17.02.2012 în Monitorul Oficial Nr. 34-37     art Nr : 162     Data intrarii in vigoare : 17.02.2012
    În legătură cu necesitatea introducerii unor modificări aferente executării de casă a bugetului raional, municipal Bălţi, municipal Chişinău şi bugetului central al unităţii teritorial autonome cu statut juridic special în direcţiile finanţe,
ORDON:
    În Instrucţiunea cu privire la evidenţa contabilă a execuţiei bugetului raional, municipal Bălţi, municipal Chişinău şi bugetului central al unităţii teritorial autonome cu statut juridic special în direcţiile finanţe, aprobată prin ordinul ministrului finanţelor nr.51 din 16 august 2004, se introduce următoarea modificare.
    1. În capitolul 2 „Planul de conturi al evidenţei contabile. Conţinutul şi caracteristica conturilor”, Clasa 10 “Conturi extrabilanţiere”, punctul 2.58, de completat cu două alineate noi în următoarea redacţie:
    “Pe măsura rambursării datoriei privind împrumuturile bugetare pentru anii precedenţi, se micşorează contul 152.
    De asemenea, soldul datoriilor se diminuează şi cu suma anulată în baza deciziilor autorităţilor reprezentative şi deliberative”.
    2. Prezentul ordin intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    MINISTRUL FINANŢELOR                             Veaceslav NEGRUŢA

    Nr. 20. Chişinău, 7 februarie 2012.