OMTIDA43/2012
ID intern unic:  342434
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII DRUMURILOR
ORDIN Nr. 43
din  20.02.2012
cu privire la Instrucţiunea provizorie privind modul de eliberare
şi utilizare a carnetelor cu foi de parcurs (INTERBUS)
Publicat : 07.03.2012 în Monitorul Oficial Nr. 46-47     art Nr : 274
    Abrogat prin OMEI334 din 01.12.17, MO441-450/22.12.17 art.2276

    MODIFICAT
   
OMTID46 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.479


    În conformitate cu Regulamentul privind implementarea Acordului INTERBUS şi stabilirea modalităţii de eliberare a carnetului cu foi de parcurs (INTERBUS), aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 456a din 24.04.2007,
ORDON:
    1. Se aprobă Instrucţiunea provizorie privind modul de eliberare şi utilizare a carnetelor cu foi de parcurs (INTERBUS).
    2. Se abrogă Ordinul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor nr.7 din 02 februarie 2006 cu privire la aprobarea „Regulamentului de implementare a prevederilor Acordului privind transportul internaţional ocazional de călători cu autocarul şi autobuzul” (Acordul INTERBUS).
    3. Î.S. „Gările şi Staţiile Auto” va asigura traducerea în limba rusă a prezentului ordin şi Instrucţiunii provizorii privind modul de eliberare şi utilizare a carnetelor cu foi de parcurs (INTERBUS), cu ulterioara publicare a acestora în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
    4. Controlul asupra realizării prezentului ordin se pune în sarcina dlui Iulian Postică, Şef al Direcţiei transport terestru.

    MINISTRUL TRANSPORTURILOR
    ŞI INFRASTRUCTURII DRUMURILOR                                     Anatolie ŞALARU

    Nr. 43. Chişinău, 20 februarie 2012.

 APROB:
Ministrul transporturilor
şi infrastructurii drumurilor
____________ Anatolie ŞALARU
20 februarie 2012


INSTRUCŢIUNE  PROVIZORIE
privind modul de eliberare şi utilizare a carnetelor
cu foi de parcurs (INTERBUS)
I. SCOPUL ŞI DOMENIUL DE APLICARE
    1.1. Prezenta Instrucţiune provizorie (în continuare Instrucţiune) este elaborată în scopul stabilirii modalităţii de eliberare şi utilizare a carnetelor cu foi de parcurs (INTERBUS) pentru traficul auto internaţional ocazional de călători în conformitate cu prevederile Regulamentului pentru implementarea Acordului privind transportul internaţional ocazional de călători cu autocarul şi autobuzul (Acordul INTERBUS) semnat la Bruxelles la 28 septembrie 2000, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 456a din 24.04.2007, precum şi a prevederilor actelor normative în vigoare.
    1.2.    Cerinţele prezentei Instrucţiuni se aplică agenţilor transportatori înregistraţi în Republica Moldova, posesori de licenţă, valabilă pentru genul de activitate în domeniul transportului auto de călători în folos public şi care efectuează transporturi auto internaţionale ocazionale de călători.
II. NOŢIUNI DE BAZĂ
    În sensul prezentei Instrucţiuni se utilizează următoarele noţiuni de bază:
    Acordul INTERBUS - Acord internaţional privind transportul internaţional ocazional de persoane cu autocarul şi autobuzul, semnat de Republica Moldova la Bruxelles la 28 septembrie 2000.
    organ competent – organ central de specialitate a administraţiei publice, competent în domeniul transporturilor;
    organul abilitat – serviciu competent, abilitat de organul competent de a efectua supravegherea pentru respectarea cerinţelor indicate în prezenta Instrucţiune;
    operator de transport rutier - orice agent economic care deţine certificat de înregistrare, avînd ca obiect de activitate activitatea de transport rutier, titular al unei licenţe de transport, după caz, şi care efectuează operaţiuni de transporturi rutiere;
    registru al operatorilor de transport rutieri – registru electronic al operatorilor de transport rutieri admişi la efectuarea transporturilor auto internaţionale ocazionale de călători conform cerinţelor INTERBUS;
    [Noțiunea introdusă prin OMTID46 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.479]
    autobuz - mijloc de transport destinat prin construcţie transportării a mai mult de 9 persoane pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi a bagajelor acestora. Poate avea unul sau două niveluri;
    autocar - autobuz special amenajat, care permite transportul de persoane, inclusiv în scopuri turistice, în condiţii de siguranţă şi confort;
    autorizaţie de activitate - document eliberat în conformitate cu acordurile interguvernamentale în domeniul transportului auto pentru executarea rutelor internaţionale ocazionale;
    autoturism - autovehicul care prin construcţie şi echipare este destinat transportului de persoane, de bagaje şi / sau bunuri ale acestora şi nu are mai mult de 9 locuri, inclusiv locul conducătorului auto;
    carnetul foii de parcurs (INTERBUS) - document în care se înscriu numele persoanelor transportate şi care permite agenţilor transportatori să efectueze transporturi internaţionale ocazionale de pasageri pe baza acordurilor internaţionale la care Republica Moldova a aderat sau este parte (documentul de control prevăzut în Acordul INTERBUS);
    [Noțiunea modificată prin OMTID46 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.479]
    transporturi în folos public - activitate de transport efectuată contra plată de către un agent transportator, cu condiţia respectării reglementărilor în vigoare;
    transporturi la comandă - activitate de transport ocazional al pasagerilor în folos public, efectuată de agentul transportator pe bază de contract (cerere), încheiat în fiecare caz concret pentru un anumit grup de pasageri anterior constituit, nominalizat în lista de control (transporturi naţionale) ori în documentul de control prevăzut de Acordul INTERBUS (transporturi internaţionale);
    transporturi transfrontaliere - operaţiuni de transport efectuate din orice localitate a ţării pînă la o localitate din teritoriul unui stat vecin, situată la o distanţă de cel mult 50 km de frontieră, dacă acordurile bilaterale nu prevăd altfel;
    transporturi turistice - operaţiuni de transport în folos public care asigură deplasarea ocazională în scop turistic a unui grup de pasageri prin intermediul unei agenţii de turism;
    cursă internaţională – comunicaţie între punctele de încărcare şi descărcare situate pe teritoriile a două state, cu sau fără tranzitarea unui sau mai multor state-membre sau nu ale Acordului INTERBUS;
    mijloc de transport auto (autovehicul) – sistem mecanic cu autopropulsie, cu excepţia celui care circulă pe şine, pentru transportul de călători, bagaje şi mărfuri sau care execută orice alte lucrări şi servicii aferente transporturilor, înmatriculat în unul din statele-membre ale Acordului INTERBUS;
    tranzit – traversarea teritoriului unui stat de către mijlocul de transport.
III. DISPOZIŢII GENERALE
    3.1 Dreptul de a efectua transporturi auto internaţionale ocazionale de călători îl au operatorii de transport rutieri înscrişi în Registrul operatorilor de transport rutieri care întrunesc cerinţele stabilite de Acordul INTERBUS, în ce priveşte onorabilitatea, capacitatea financiară, capacitatea profesională şi condiţiile tehnice faţă de mijloacele de transport antrenate la efectuarea transporturilor respective.
    [Pct.3.1 modificat prin OMTID46 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.479]
    3.2 Transporturile se efectuează cu mijloace de transport înmatriculate pe teritoriul ţării de origine, avînd capacitatea mai mare de 9 persoane, inclusiv conducătorul auto.
    3.3 Transporturile auto internaţionale ocazionale de călători se divizează în transporturi liberalizate (scutite de autorizaţie) şi neliberalizate.
IV. MODUL DE ELIBERARE ŞI UTILIZARE A
CARNETULUI CU FOI DE PARCURS (INTERBUS)

    4.1 Operatorii de transport, pentru înscrierea în registrul operatorilor de transport rutieri, vor prezenta organului abilitat cererea-tip, conform anexei nr. 1, cu anexarea următoarelor documente:
    a) licenţa pentru activitate de transport (anexa la licenţă);
    b) declaraţia pe propria răspundere privind confirmarea condiţiilor de onorabilitate, precum şi faptul că agentul transportator nu este implicat într-o procedură de lichidare sau faliment;
    c) raportul financiar sau prezentarea unei garanţii bancare valabile pe o perioadă de minimum un an de zile (conform Acordului INTERBUS valoarea acestei garanţii trebuie să fie nu mai mică de (în lei moldoveneşti, stabilită conform cursului Băncii Naţionale a Moldovei la data depunerii cererii) 9000 euro pentru primul vehicul şi 5000 euro pentru fiecare din celelalte vehicule solicitate spre utilizarea în transporturile respective);
    d) certificatele de competenţă profesională în transportul rutier naţional şi/sau internaţional al managerului eliberat conform prevederilor legislaţiei în vigoare de către Centrele de pregătire şi reciclare a personalului din domeniul transporturilor auto;
    e) certificatul de înmatriculare a mijlocului de transport;
    f) raportul de verificare tehnică a mijlocului de transport, eliberat de staţiile de testare tehnică cu menţiunea “Corespunde cerinţelor Acordului INTERBUS, conform anexei nr.2 al Acordului INTERBUS”.
    Toate documentele se depun în copie cu prezentarea originalului pentru verificare, în lipsa originalului, copiile legalizate prin notar.
    Operatorul de transport rutier, în decurs de 10 zile calendaristice, va informa organul abilitat, despre orice modificare care face obiectul înscrierii în registrul, asigurînd pe toată perioada de valabilitate al Carnetelor cu foi de parcurs INTERBUS aflate în gestiune întrunirea tuturor cerinţelor stabilite de acordul INTERBUS.
    [Pct.4.1 în redacția OMTID46 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.479]
    4.2 Carnetul cu foi de parcurs (INTERBUS) în original se păstrează la bordul mijlocului de transport pe tot parcursul călătoriei.
    [Pct.4.2 modificat prin OMTID46 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.479]
    4.3 Pentru obţinerea carnetului cu foi de parcurs (INTERBUS) pentru mijlocul de transport, care va fi antrenat în transportul auto ocazional de călători în trafic internaţional, agentul transportator va depune la „Ghişeul unic” al organului abilitat o cerere-tip, conform anexei nr.3 la prezenta instrucţiune.
    [Pct.4.3 în redacția OMTID46 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.479]
    4.4 Cererea se examinează la „Ghişeul unic” şi dacă operatorul de transport rutier corespunde cerinţelor Acordului INTERBUS conform Registrului operatorilor rutieri  Carnetul cu foi de parcurs (INTERBUS) se eliberează imediat pe numele operatorului de transport rutier cu indicarea adresei, datei eliberării şi numărului de înmatriculare a mijlocului de transport rutier respectiv. Pe coperta Carnetului cu foi de parcurs (INTERBUS) se aplică semnătura persoanei cu funcţii de răspundere şi ştampila organului emitent.
    [Pct.4.4 în redacția OMTID46 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.479]
    4.5 Cererile şi documentele depuse care nu corespund normelor stabilite sînt respinse, iar solicitantul este informat în scris despre motivul refuzului în corespundere cu prevederile legislaţiei în vigoare.
    4.6 La eliberarea carnetului cu foi de parcurs (INTERBUS), operatorul de transport rutier aplică ştampila în rubrica respectivă atît pe copertă, cît şi pe fiecare foaie de parcurs.
    [Pct.4.6 modificat prin OMTID46 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.479]
    4.7 Pe parcursul prestării serviciilor de transport de persoane prin servicii ocazionale îmbarcarea, respectiv debarcarea persoanelor, este permisă numai întru-un singur punct menţionat în contract.
    Pe teritoriul statului de înmatriculare a unităţii de transport se permite îmbarcarea, respectiv debarcarea persoanelor în mai multe puncte indicate în contract.
    4.8 Persoanele care vor fi transportate prin servicii de transport rutier public ocazionale trebuie să posede acte de identitate corespunzător înscrierilor din documentul de control al Acordului INTERBUS.
    4.9 Operatorul de transport rutier care efectuează transport rutier public de persoane prin servicii ocazionale sînt obligaţi:
    a) să asigure gratuit readucerea persoanelor transportate la punctul de plecare, în cazul în care călătoria nu se poate realiza pînă la destinaţie din vina operatorului de transport rutier;
    b) să asigure preluarea persoanelor transportate din vehiculele imobilizate pe traseu în termen de maximum 12 ore în trafic internaţional;
    c) să asigure instruirea conducătorilor auto privind obligaţiile cei revin acestora;
    d) să transporte doar persoanele nominalizate în carnetul cu foi de parcurs.
    4.10 După utilizare, carnetul cu foi de parcurs (INTERBUS) se restituie organului emitent în termen de 30 de zile.
    [Pct.4.10 modificat prin OMTID46 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.479]
    4.11 Trimestrial, pînă la data de 5 a lunii premergătoare al următorului trimestru, agentul transportator va prezenta organului emitent darea de seamă privind activitatea şi utilizarea carnetului cu foi de parcurs (INTERBUS) conform anexei nr.2.
    4.12 Darea de seamă se prezintă la sediul organului abilitat conform modelului expus în anexa nr.2 împreună cu copiile filelor completate ale foilor de parcurs (INTERBUS), precum şi în format electronic.
V. COMPLETAREA CARNETULUI CU FOI
 DE PARCURS (INTERBUS)
    5.1 Completarea foilor de parcurs în dublu exemplar (MD1, MD2) şi a Filei de control se efectuează de către operatorul de transport în prealabil, pînă la efectuarea fiecărei curse.
    5.2 Foile de parcurs în dublu exemplar şi Fila de control trebuie să fie completate în mod deplin, absolut identic, fără corectări, cu majuscule şi cu cerneală care nu se şterge.
    5.3 În cazul îndeplinirii incorecte (îndreptărilor), operatorul de transport este obligat să completeze alte foi de parcurs, iar cele completate incorect se anulează.
    5.4 În foile de parcurs ale carnetului se indică următoarea informaţie:
    Rubrica 1:
    • numărul de înregistrare a autobuzului - în partea stîngă a rubricii;
    • numărul de locuri pentru călători - în partea dreaptă a rubricii.
    Rubrica 2:
    • denumirea operatorului de transport, adresa juridică - în partea dreaptă a rubricii.
    Rubrica 3:
    • numele şi prenumele conducătorului / conducătorilor auto - în partea dreaptă a rubricii.
    Rubrica 4:
    • se taie în cruce – [X] unul din cele trei pătrate, situate sub literele A, B, C şi respectiv unul din cele situate sub literele C1, C2, C3. Fiecare dintre acestea, reprezintă un anumit mod a transporturilor în trafic internaţional efectuate de către transportorii autohtoni, pentru care nu este nevoie de autorizaţie.
    După evidenţierea pătratului gol sub literele C1, C2, C3, operatorul de transport indică în rubrica C denumirea punctului de debarcare şi semnul distinctiv al Republicii Moldova - MD.
    Rubrica 5:
    • se indică în rubricile corespunzătoare următoarea informaţie:
    a) denumirea rutei (punctul de plecare şi punctul de destinaţie);
    b) data începerii, localitatea de plecare şi etapele zilnice (data, itinerarul parcurs în ziua respectivă şi denumirea punctelor de trecere a frontierei, precum şi distanţele parcurse cu şi / sau fără călători), cu indicarea semnelor distinctive a fiecărei ţări.
    Rubrica 6:
    • se indică cu litere de tipar şi în limba de stat numele şi prenumele tuturor călătorilor transportaţi.
    Operatorul de transport poate utiliza o listă deja completată pe o foaie separată, care va fi anexată listei de călători. Ştampila operatorului de transport sau, în cazul în care este nevoie, semnătura operatorului de transport sau a şoferului autobuzului sau autocarului va fi pusă atît pe lista anexată, cît şi pe foaia de parcurs.
    Pentru serviciile care implică o călătorie dus, efectuată în gol, lista de călători poate fi completată în timpul îmbarcării călătorilor.
    Lista de călători întocmită va fi parafată şi barată după ultimul călător de către beneficiar.
    Rubrica 7:
    • se indică data completării, semnătura conducătorului întreprinderii şi se aplică ştampila operatorului de transport.
    Rubrica 8:
    • se indică modificările neprevăzute.
    Rubrica 9:
    • se indică vizele eventuale ale serviciilor competente.
    5.5 Operatorul de transport va fi răspunzător pentru completarea corectă şi corespunzătoare a foilor de parcurs (INTERBUS).
VI. CONDIŢII IMPUSE
    6.1 Transmiterea carnetului cu foi de parcurs (INTERBUS) de la un operator de transport la altul sau utilizarea acestuia de către alt mijloc de transport decît cel pentru care a fost eliberat este interzisă.
    În caz de depistare a transmiterii carnetului cu foi de parcurs (INTERBUS) de la un operator de transport la altul sau utilizarea acestuia de către alt mijloc de transport,  decît cel pentru care a fost eliberat, ambilor operatori nu le vor fi eliberate carnete cu foi de parcurs (INTERBUS) pe o perioadă de 90 de zile, iar în cazul depistării repetate pe o perioadă de 180 zile.
    6.2 Se interzice utilizarea carnetului cu foi de parcurs (INTERBUS) cu deteriorări, ştersături astfel încît elementele de identificare sînt nevizibile sau înscrierile în carnet au fost efectuate cu pix care ulterior poate fi şterse.
    În caz de depistare a carnetului cu foi de parcurs (INTERBUS) cu deteriorări, ştersături astfel încît elementele de identificare sînt nevizibile sau înscrierile în carnet au fost efectuate cu pix care ulterior poate fi şterse, operatorului nu îi va fi eliberat carnet cu foi de parcurs (INTERBUS) pe o perioadă de 90 de zile, iar în cazul depistării repetate pe o perioadă de 180 zile.
    6.3 În caz de pierdere a carnetului cu foi de parcurs (INTERBUS) operatorul de transport prezintă organului abilitat anunţul din Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
    6.4 În caz de furt al carnetului cu foi de parcurs (INTERBUS), operatorul de transport prezintă organului abilitat confirmarea de la organele de poliţie unde a fost declarat furtul carnetului respectiv şi anunţul din Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
    6.5 Dacă carnetul cu foi de parcurs (INTERBUS) declarat anterior pierdut   este găsit, operatorul de transport este obligat, în termen de 3 zile, să-l restituie la organului abilitat.
    6.7 Se interzice operatorului de transport să utilizeze carnetele cu foi de parcurs (INTERBUS) declarate pierdute, furate, distruse sau falsificate.
    În caz de depistare a operatorului de transport care utilizează carnetele cu foi de parcurs (INTERBUS) declarate anterior pierdute, furate, distruse sau falsificate, operatorului nu îi va fi eliberat carnet cu foi de parcurs (INTERBUS) pe o perioada de 180 zile.
    6.8 Se obligă operatorul de transport să prezinte în termenele stabilite dări de seamă trimestriale privind activitatea şi utilizarea carnetului cu foi de parcurs (INTERBUS).
    În caz de încălcare a termenelor stabilite de prezentare a dărilor de seamă trimestriale privind activitatea şi utilizarea carnetului cu foi de parcurs (INTERBUS), operatorului de transport rutier nu îi vor fi eliberate alte Carnete cu foi de parcurs INTERBUS pînă la prezentarea dărilor de seamă trimestriale privind activitatea şi utilizarea Carnetului cu foi de parcurs (INTERBUS).
    [Pct.6.8 modificat prin OMTID46 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.479]
   
6.9. În caz de neinformare a organului abilitat în termenele stabilite despre modificările care fac obiectul înscrierii în Registrul operatorilor de transport rutieri, la prima abatere, agentul transportator va fi avertizat, iar la următoarele abateri va fi suspendat din registrul operatorilor de transport rutieri pe o perioadă de 90 de zile calendaristice.
    [Pct.6.9 introdus prin OMTID46 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.479]
    6.10. În caz de nerestituire a Carnetului cu foi de parcurs INTERBUS în condiţiile prevederilor pct. 4.10. al prezentei Instrucţiuni, sau la expirarea termenilor de valabilitate al acestora, operatorului de transport rutier,  din momentul depunerii următoarei cereri de eliberare a  Carnetului cu foi de parcurs INTERBUS, la prima abatere, nu îi vor mai fi eliberate alte Carnete cu foi de parcurs INTERBUS pe o perioadă de 30 de zile, iar la abatere repetată – pe o perioadă de 90 de zile.
    [Pct.6.10 introdus prin OMTID46 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.479]
    6.11. Operatorul de transport rutier va prezenta anual, în termen de 10 zile calendaristice de la înregistrarea la organul statistic teritorial, raportul financiar pentru anul precedent de gestiune. În caz de neprezentare a raportului financiar în termenii stabiliţi, începînd cu data de 10 aprilie a anului în curs, operatorii de transport rutieri vor fi suspendaţi din registrul operatorilor de transport rutieri, pînă la prezentarea raportului financiar, iar carnetele cu foi de parcurs aflate în gestiune vor fi declarate nule.
    [Pct.6.11 introdus prin OMTID46 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.479]
VII. RETRAGEREA CARNETULUI CU FOI
DE  PARCURS (INTERBUS)
    7.1 Retragerea carnetului cu foi de parcurs (INTERBUS) se efectuează de către organul emitent în următoarele cazuri:
    a)  suspendarea licenţei de activitate;
    b) suspendarea de către instanţa de judecată a activităţii operatorului de transport rutier;
    [Pct.7.1 lit.b) modificată prin OMTID46 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.479]
    c) carnetul cu foi de parcurs (INTERBUS) a fost transmis altui agent transportator sau carnetul cu foi de parcurs (INTERBUS) este utilizat de alt mijloc de transport decît cela indicat în carnet;
    d) semne de falsificare, corectare intenţionată sau inscripţii efectuate cu pix care ulterior poate fi ştearsă inscripţia în carnetul cu foi de parcurs (INTERBUS);
    e) Încălcări repetate în privinţa necorespunderii listei călătorilor înscrişi în rubrica 6 a foii de parcurs (INTERBUS) cu călătorii transportaţi de facto în salonul autobuzului sau încălcarea tipului (A,B,C,C1,C2,C3) de efectuare a cursei;
    f) operatorul de transport rutier nu dispune de capacitate financiară conform Acordului INTERBUS;
    [Pct.7.1 lit.b) modificată prin OMTID46 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.479]
   
g) operatorul de transport rutier nu a informat organul abilitat în termenii stabiliţi despre modificările care fac obiectul înscrierii în registrul operatorilor de transport rutieri.
    [Pct.7.1 lit.g) introdusă prin OMTID46 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.479]
   
7.2. În cazul nerestituirii în termen de 10 zile a Carnetului cu foi de parcurs INTERBUS retras, operatorului de transport rutier,  din momentul depunerii următoarei cereri de eliberare a  Carnetului cu foi de parcurs INTERBUS, la prima abatere, nu îi vor mai fi eliberate alte Carnete cu foi de parcurs INTERBUS pe o perioadă de 30 de zile, iar la abatere repetată – pe o perioadă de 90 de zile.
    [Pct.7.2 introdus prin OMTID46 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.479]
VIII. CONTROALE ŞI SANCŢIUNI
    8.1 În timpul efectuării transporturilor la bordul unităţii de transport trebuie să se afle documentul care atestă data primei înmatriculări a vehiculului (cu referire numai la unităţile de transport fabricate sau înmatriculate pentru prima dată în anul 1993 şi/sau certificat euro-1), pentru restul unităţilor de transport este suficient certificatul de înmatriculare, carnet cu foi de parcurs (INTERBUS) sau autorizaţia respectivă, care vor fi prezentate pentru control, la cererea angajaţilor organului competent, care dispun de legitimaţie pentru dreptul de control.
    8.2 Controlul utilizării foilor de parcurs sau autorizaţiilor se efectuează de inspectorii organelor abilitate conform legislaţiei în vigoare, care verifică:
    a) prezenţa foilor de parcurs (INTERBUS) şi valabilitatea lor;
    b) corectitudinea şi veridicitatea completării foilor de parcurs;
    c) corespunderea listei călătorilor înscrişi în rubrica 6 a foii de parcurs (INTERBUS) cu călătorii transportaţi de facto în salonul autobuzului.
    8.3 La ieşire din Republica Moldova se ridică fila de control, care se păstrează la postul vamal, pentru verificarea corespunderii datelor la intrare în Republica Moldova cu cele indicate în foile de parcurs (INTERBUS) la ieşirea din ţară.
    8.4 Controlul utilizării foilor de parcurs pentru operatorii de transport rutier înregistraţi în Republica Moldova:
    dacă foile de parcurs (INTERBUS) sînt completate la toate rubricile conform cerinţelor stabilite şi datele indicate în ele corespund datelor de facto, inspectorul confirmă verificarea acestora în rubrica 9, prin aplicarea semnăturii şi ştampilei, cu indicarea datei, denumirii postului, face însemnările corespunzătoare în registru după care permite ca autobuzul să-şi continue cursa;
    în cazul depistării încălcărilor, inspectorul întocmeşte actul corespunzător, anulează foile de parcurs MD1, MD2 (INTERBUS) efectuînd menţiunea respectivă în rubrica 9 a acestora şi în registru, obligă operatorul de transport rutier să completeze alte foi de parcurs după care permite trecerea autobuzului spre efectuarea cursei. Actul cu anexarea foii de parcurs MD2 şi a filei de control se prezintă în termenele stabilite de legislaţia în vigoare organului abilitat;
    în cazul declarării pierderii sau a furtului carnetului cu foi de parcurs (INTERBUS) în timpul cursei, se efectuează controlul corespunderii transportării, cu datele indicate în fila de control, ridicată la ieşire. Dacă datele indicate în fila de control corespund celor de facto, se fac însemnările respective în fila de control şi în registru. Dacă datele indicate în fila de control nu corespund celor de facto, inspectorul întocmeşte actul, face însemnările corespunzătoare în registru, impune agentul transportator să completeze alte foi de parcurs (INTERBUS) după care permite trecerea autobuzului pentru efectuarea de mai departe a transportării. Actul, cu anexarea Filei de control se prezintă în termenele stabilite de legislaţia în vigoare organului abilitat.
    [Pct.8.4 modificat prin OMTID46 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.479]
    8.5 După efectuarea cursei, operatorul de transport rutier decuplează din carnetul cu foi de parcurs (INTERBUS) foaia de parcurs MD2 şi o anexează la documentaţia care a servit la efectuarea transporturilor ocazionale şi se păstrează la sediul transportatorului. Foaia de parcurs MD1 se păstrează în carnetul cu foi de parcurs (INTERBUS) pînă la expirarea perioadei de valabilitate a carnetului respectiv, care ulterior se restituie organului abilitat în termenele stabilite de prezenta Instrucţiune.
    [Pct.8.5 modificat prin OMTID46 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.479]
    8.6 Operatorii de transport rutier care încalcă condiţiile stabilite de prezenta Instrucţiune poartă răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    [Pct.8.6 modificat prin OMTID46 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.479]
IX. DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
    9.1 Prezenta Instrucţiune intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    anexa nr.1
    [Anexa nr.1 modificată prin OMTID46 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.479]

    anexa nr.2

    anexa nr.3
    [Anexa nr.3 introdusă prin OMTID46 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.479]