HCCC10/2012
ID intern unic:  344099
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
HOTĂRÎRE Nr. 10
din  12.07.2012
pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi
referitoare la statutul deputatului în Parlament
(Sesizarea nr. 7a/2012)
Publicat : 20.07.2012 în Monitorul Oficial Nr. 149-154     art Nr : 16     Data intrarii in vigoare : 12.07.2012
    În numele Republicii Moldova,
    Curtea Constituţională, statuînd în componenţa:
    Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,
    Dl Victor PUŞCAŞ, judecător-raportor,
    Dl Dumitru PULBERE,
    Dl Petru RAILEAN,
    Dna Elena SAFALERU,
    Dna Valeria ŞTERBEŢ, judecători,
    cu participarea dnei Dina Musteaţa, grefier,
    Avînd în vedere sesizarea depusă la 27 martie 2012 şi înregistrată la aceeaşi dată,
    Examinînd sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,
    Avînd în vedere actele şi lucrările dosarului,
    Pronunţă următoarea hotărîre:
    PROCEDURA
    1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 27 martie 2012 de deputaţii în Parlament, dnii Serghei Sîrbu, Artur Reşetnicov şi Igor Vremea, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit.a) din Constituţie, 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale Legii nr. 26 din 1 martie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (în continuare – Legea nr.26), prin care în Legea despre statutul deputatului în Parlament şi în Regulamentul Parlamentului au fost introduse norme ce prevăd pierderea de către deputat a unei părţi din salariu şi alte indemnizaţii în cazul absenţei repetate fără motiv întemeiat de la şedinţele în plen ale Parlamentului sau de la şedinţele comisiei permanente din care face parte (art.I şi art.II din Legea nr.26).
    2. În şedinţa plenară publică reprezentantul autorilor sesizării a precizat că nu solicită controlul constituţionalităţii normelor modificate prin art. III din Legea nr.26.
    3. Autorii sesizării au pretins, în special, că prevederile articolului 16 alin. (3) şi (4) din Legea despre statutul deputatului în Parlament şi articolele 129 şi 131 din Regulamentul Parlamentului, în redacţia Legii nr.26, sînt în contradicţie cu articolele 1 alin.(3), 2, 7, 16, 18, 43, 46, 47, 54, 60, 64, 66, 68, 69, 70 şi 71 din Constituţie, precum şi cu articolul 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
    4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 12 aprilie 2012 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudicia fondul cauzei.
    5. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului.
    6. În şedinţa plenară publică autorii sesizării au fost reprezentaţi de dl Serghei Sîrbu, deputat în Parlament. Parlamentul a fost reprezentat de dl Sergiu Chirică, consultant principal în cadrul Direcţiei juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de dnii Vladimir Grosu, viceministru al justiţiei, şi Sergiu Sainciuc, viceministru al muncii, protecţiei sociale şi familiei.
    LEGISLAŢIA  PERTINENTĂ
    7. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O. nr. 1/1, 1994) sînt următoarele:
Articolul 1
Statul Republica Moldova
    „[...] (3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate.”
Articolul 2
Suveranitatea şi puterea de stat
    „(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie.
    (2) Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului.”
Articolul 7
Constituţia, Lege Supremă
    „Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.”
Articolul 43
Dreptul la muncă şi la protecţia muncii
    „(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului. [...]”
Articolul 46
Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia
    „(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sînt garantate.
    (2) Nimeni nu poate fi expropriat decît pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. [...]”
Articolul 47
Dreptul la asistenţă şi protecţie socială
    „(1) Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare.
    (2) Cetăţenii au dreptul la asigurare în caz de: şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrîneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor.”
Articolul 54
Restrîngerea exerciţiului unor drepturi
sau al unor libertăţi
    „(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.
    (2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
    (3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrîngerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.
    (4) Restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”
Articolul 60
Parlamentul, organ reprezentativ suprem
şi legislativ
    „(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului.
    (2) Parlamentul este compus din 101 deputaţi.”
Articolul 64
Organizarea internă
    „(1) Structura, organizarea şi funcţionarea Parlamentului se stabilesc prin regulament. Resursele financiare ale Parlamentului sînt prevăzute în bugetul aprobat de acesta.”
Articolul 68
Mandatul reprezentativ
    „(1) În exercitarea mandatului, deputaţii sînt în serviciul poporului.
    (2) Orice mandat imperativ este nul.”
Articolul 69
Mandatul deputaţilor
    „(2) Calitatea de deputat încetează la data întrunirii legale a Parlamentului nou-ales, în caz de demisie, de ridicare a mandatului, de incompatibilitate sau de deces.”
Articolul 70
Incompatibilităţi şi imunităţi
    „(1) Calitatea de deputat este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice.
    (2) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.
    (3) Deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea Parlamentului după ascultarea sa.”
    8. Prevederile relevante ale Legii nr.26 din 1 martie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (M.O. nr.54-59/174, 2012) sînt următoarele:
    „Art.I. – Articolul 16 din Legea nr.39-XIII din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.59–61, art.201), cu modificările ulterioare, se completează cu două alineate noi, care devin alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins:
    “(3) Orice absenţă a deputatului care nu ţine de exercitarea atribuţiilor funcţionale ale Parlamentului şi ale comisiei permanente din care face parte se consideră absenţă fără motiv întemeiat.
    (4) Absenţa deputatului de la o şedinţă a Parlamentului în semn de protest faţă de un proiect inclus pe ordinea de zi, anunţat de către preşedintele fracţiunii sau de către deputaţii neafiliaţi, se consideră absenţă din motive întemeiate.”
    Art.II. – Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797-XIII din 2 aprilie 1996 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.50, art.237), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 129:
    alineatul (2) se completează în final cu următoarea propoziţie: “Absenţa din alte motive decît cele specificate în prezentul alineat se consideră absenţă fără motiv întemeiat.”
    articolul se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:
    “(3) Biroul permanent va stabili modalitatea de evidenţă a prezenţei deputaţilor la şedinţele Parlamentului şi ale comisiilor permanente din care fac parte.”
    2. Articolul 131 va avea următorul cuprins:
    “Articolul 131. Absenţa nemotivată la şedinţe
    Absenţa fără motiv întemeiat a deputatului pe parcursul unei luni la 3 şedinţe ale Parlamentului sau ale comisiei permanente din care face parte se sancţionează cu pierderea a 50% din salariu şi din alte indemnizaţii pentru luna următoare. Absenţa fără motiv întemeiat a deputatului pe parcursul unei luni la 4 şi mai multe şedinţe ale Parlamentului sau ale comisiei permanente din care face parte se sancţionează cu pierderea a 75% din salariu şi din alte indemnizaţii pentru luna următoare.”
    9. Prevederile relevante ale Legii nr.39-XIII din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament (M.O. nr.4/78, 1994, Republicată: M.O. nr.59-61/201, 2005) sînt următoarele:
    „Art.1. – (1) Statutul deputatului în Parlament este determinat de Constituţie, de prezenta lege şi de Regulamentul Parlamentului.
    (2) Unele chestiuni ce ţin de exercitarea mandatului de deputat pot fi reglementate şi de alte acte normative.
    Art.2. – (1) Deputatul este persoană oficială şi reprezentant al puterii legislative supreme.
    (2) În exercitarea mandatului, deputaţii sînt în serviciul poporului.
    (3) Orice mandat imperativ este nul.
    (4) Deputaţii intră în exercitarea mandatului din momentul alegerii cu condiţia validării lui ulterioare.
    (5) Durata mandatului de deputat este de 4 ani. Acest termen poate fi prelungit în condiţiile prevăzute de Constituţie.
    (6) Calitatea de deputat încetează la data întrunirii legale a Parlamentului nou-ales, în caz de demisie sau de deces.
    [...]
    Art.3. – Mandatul de deputat este incompatibil cu:
    a) funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova;
    b) funcţia de membru al Guvernului;
    c) funcţia de avocat parlamentar;
    d) exercitarea oricărei alte funcţii remunerate, inclusiv a funcţiei acordate de un stat străin sau organizaţie internaţională, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice desfăşurate în afara programului stabilit de Regulamentul Parlamentului.
    [...]
    Art.14. – (2) Deputatul îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte îndatoririle pe toată legislatura pentru care a fost ales.
    Art.15. – (1) Deputatul este obligat să respecte cu stricteţe Constituţia, legile, normele etice şi morale.
    (2) Deputatul este dator să fie demn de încrederea alegătorilor, să contribuie prin exemplul personal la întărirea disciplinei de stat, la îndeplinirea obligaţiilor civice, la asigurarea drepturilor omului şi la respectarea legislaţiei.
    [...]
    Art.16. – (1) Deputatul participă la examinarea colectivă şi liberă a problemelor ce ţin de competenţa Parlamentului, la dezbaterea şi adoptarea proiectelor puse pe ordinea de zi a şedinţei Parlamentului.
    (2) Participarea deputatului la şedinţele Parlamentului şi ale comisiei permanente din a cărei componenţă face parte este obligatorie. În cazul în care deputatul nu se poate prezenta din motive întemeiate la şedinţele Parlamentului sau ale comisiei permanente, este obligat să aducă la cunoştinţă Biroului permanent sau secretarului comisiei respective motivele absenţei sale.
    (3) Orice absenţă a deputatului care nu ţine de exercitarea atribuţiilor funcţionale ale Parlamentului şi ale comisiei permanente din care face parte se consideră absenţă fără motiv întemeiat.
    (4) Absenţa deputatului de la o şedinţă a Parlamentului în semn de protest faţă de un proiect inclus pe ordinea de zi, anunţat de către preşedintele fracţiunii sau de către deputaţii neafiliaţi, se consideră absenţă din motive întemeiate.
    [...]
    Art.26. – (1) Pentru exercitarea eficientă a mandatului, deputatul în Parlament are dreptul:
    a) la salariu lunar în modul, condiţiile şi mărimile prevăzute de Legea nr.355-XVI din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar;
    b) la diurne şi alte plăţi compensatorii, în mărimile stabilite de Biroul permanent, care nu se includ în salariul lunar şi nu se iau în calcul la stabilirea cuantumului prestaţiilor de asigurări sociale. [...]”
    10. Prevederile relevante ale Regulamentului Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797-XIII din 2 aprilie 1996 (M.O. nr.81-82/765, 1996, republicat: M.O. nr.50/237, 2007), sînt următoarele:
Articolul 129
Absenţa deputaţilor la şedinţe
    „(1) Nici un deputat nu poate lipsi de la şedinţele Parlamentului sau comisiei permanente din care face parte decît din motive întemeiate.
    (2) Deputatul care îndeplineşte o însărcinare dată de Parlament, de Biroul permanent, de comisia parlamentară sau de fracţiunea din care face parte, precum şi de Preşedintele Parlamentului, ce nu-i permite să participe la şedinţa Parlamentului, se consideră absent din motive întemeiate. Absenţa la şedinţa Parlamentului a deputatului care îndeplineşte o însărcinare a comisiei parlamentare sau a fracţiunii din care face parte se coordonează în prealabil cu Preşedintele Parlamentului. Absenţa din alte motive decît cele specificate în prezentul alineat se consideră absenţă fără motiv întemeiat.
    (3) Biroul permanent va stabili modalitatea de evidenţă a prezenţei deputaţilor la şedinţele Parlamentului şi ale comisiilor permanente din care fac parte.”
Articolul 131
Absenţa nemotivată la şedinţe
    „Absenţa fără motiv întemeiat a deputatului pe parcursul unei luni la 3 şedinţe ale Parlamentului sau ale comisiei permanente din care face parte se sancţionează cu pierderea a 50% din salariu şi din alte indemnizaţii pentru luna următoare. Absenţa fără motiv întemeiat a deputatului pe parcursul unei luni la 4 şi mai multe şedinţe ale Parlamentului sau ale comisiei permanente din care face parte se sancţionează cu pierderea a 75% din salariu şi din alte indemnizaţii pentru luna următoare.”
    11. Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, amendată prin protocoalele adiţionale la această convenţie (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărîrea Parlamentului nr. 1298-XIII din 24 iulie 1997, M.O. nr.54-55/502, 1997), în continuare – “Convenţia Europeană”, sînt următoarele:
    Articolul 1 din Protocolul adiţional nr.1 la Convenţie
    Protecţia proprietăţii
    „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decît pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
    Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului Statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
    ÎN DREPT
    12. La 1 martie 2012, prin Legea nr. 26, Parlamentul a adoptat o serie de amendamente la Legea despre statutul deputatului în Parlament şi Regulamentul Parlamentului.
    13. Articolul 16 din Legea despre statutul deputatului în Parlament a fost completat cu două alineate noi, care au devenit alineatele (3) şi (4).
    14. Potrivit noului alineat (3) al articolului 16 din Legea despre statutul deputatului în Parlament, orice absenţă a deputatului care nu ţine de exercitarea atribuţiilor funcţionale ale Parlamentului şi ale comisiei permanente din care face parte se consideră absenţă fără motiv întemeiat.
    15. În conformitate cu noul alineat (4) al articolului 16 din Legea despre statutul deputatului în Parlament, absenţa deputatului de la o şedinţă a Parlamentului în semn de protest faţă de un proiect inclus pe ordinea de zi, anunţat de către preşedintele fracţiunii sau de către deputaţii neafiliaţi, se consideră absenţă din motive întemeiate.
    16. Articolul 129 din Regulamentul Parlamentului, care reglementează cazurile de absenţă motivată a deputatului de la şedinţele în plen ale Parlamentului şi de la şedinţele comisiilor de specialitate ale acestuia, a fost completat în final cu o propoziţie, potrivit căreia absenţa din alte motive decît cele specificate se consideră absenţă fără motiv întemeiat.
    17. Acelaşi articol a fost completat cu un nou alineat (3), potrivit căruia biroul permanent va stabili modalitatea de evidenţă a prezenţei deputaţilor la şedinţele Parlamentului şi ale comisiilor permanente din care fac parte.
    18. Articolul 131 din Regulamentul Parlamentului a fost expus într-o redacţie nouă, potrivit căreia absenţa fără motiv întemeiat a deputatului pe parcursul unei luni la 3 şedinţe ale Parlamentului sau ale comisiei permanente din care face parte se sancţionează cu pierderea a 50% din salariu şi din alte indemnizaţii pentru luna următoare, iar absenţa fără motiv întemeiat a deputatului pe parcursul unei luni la 4 şi mai multe şedinţe ale Parlamentului sau ale comisiei permanente din care face parte se sancţionează cu pierderea a 75% din salariu şi din alte indemnizaţii pentru luna următoare.
    19. Autorii sesizării consideră că normele contestate sînt neconstituţionale, deoarece aduc atingere statutului deputatului în Parlament, în special prin prisma interzicerii oricărei forme de mandat imperativ, fiind limitate nejustificat drepturile deputaţilor şi afectată integritatea mandatului de deputat şi independenţa deputatului în calitatea sa de reprezentant al poporului, contrar normelor cuprinse în articolele 1 alin.(3), 2, 7, 16, 18, 43, 46, 47, 54, 60, 64, 66, 68, 69, 70 şi 71 din Constituţie, precum şi în articolul 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană.
    20. Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează în esenţă posibilitatea pierderii unei părţi a salariului de către deputat, în cazul neparticipării nemotivate la şedinţele în plen ale Parlamentului sau la şedinţele comisiilor de specialitate ale acestuia.
    21. În cadrul şedinţei publice, reprezentantul autorilor sesizării a invocat şi neconstituţionalitatea articolului 16 alin.(4) din Legea despre statutul deputatului în Parlament sub aspectul limitării protestului parlamentar.
    22. În acest sens, Curtea reţine că sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională interconexate, precum caracterul reprezentativ al mandatului deputatului, nulitatea mandatului imperativ, principiile democraţiei şi pluralismului politic.
    23. Curtea reţine că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinînd cont de principiul supremaţiei acesteia.
    24. Curtea reţine că Regulamentul Parlamentului Republicii Moldova, fiind adoptat prin lege organică, are statut de lege organică şi este susceptibil de controlul constituţionalităţii.
    25. În acest context, Curtea reţine că adoptarea legilor şi reglementarea prin regulament a structurii, organizării şi funcţionării Parlamentului constituie atribuţii ale Parlamentului consacrate la nivel constituţional prin articolele 64, 66 şi 72 alin. (3) lit.c), astfel încît pretenţia autorilor sesizării că Parlamentul şi-ar fi depăşit atribuţiile prin adoptarea prevederilor contestate este vădit nefondată.
    26. De asemenea, Curtea consideră inaplicabil prezentei cauze articolul 69 din Constituţie, deoarece acesta reglementează încetarea calităţii de deputat, şi nu pierderea unei părţi a drepturilor salariale.
    27. Curtea reţine că articolul 16 din Constituţie, care consacră principiul egalităţii cetăţenilor, şi articolul 18, care consfinţeşte protecţia cetăţenilor atît în ţară, cît şi peste hotare, sînt irelevante pentru prezenta cauză.      28. În acelaşi context, Curtea reţine faptul că articolul 54 din Constituţie nu are o semnificaţie autonomă şi urmează a fi examinat prin raportare la un drept fundamental garantat de Constituţie.
    29. Curtea reiterează că principiile statului de drept şi supremaţiei Constituţiei, consfinţite de articolele 1 şi 7 din Constituţie, care reprezintă chintesenţa oricăror proceduri de control al constituţionalităţii actelor normative, nu au o semnificaţie autonomă.
    30. De asemenea, Curtea va ţine cont de faptul că, în şedinţa publică, reprezentantul autorilor sesizării a contestat constituţionalitatea normelor doar sub aspectul drepturilor salariale, astfel încît articolul 47 din Constituţie este inaplicabil.
    31. Prin urmare, pentru a elucida corespunderea prevederilor contestate cu normele constituţionale, Curtea va opera, în special, cu prevederile articolelor 68, 43 şi 46 din Constituţie, cu jurisprudenţa sa anterioară (în special, Hotărîrea nr. 8 din 19 iunie 2012 privind interpretarea articolelor 68 alin. (1), (2) şi 69 alin. (2) din Constituţie), precum şi cu principiile consacrate de dreptul internaţional, utilizînd toate metodele de interpretare legală.
PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 68, 43
ŞI 46 DIN CONSTITUŢIE
    32. Autorii sesizării pretind că normele contestate încalcă interdicţia oricărei forme de mandat imperativ, stipulată de articolul 68 din Constituţie, potrivit căruia:
    „(2) Orice mandat imperativ este nul.”
    33. Subsecvent, autorii sesizării consideră că, prin atingerea adusă statutului deputatului în Parlament, normele legislative contestate încalcă articolul 60 din Constituţie:
    „(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului.”
    34. Autorii sesizării pretind că, pe cale de consecinţă, normele contestate aduc atingere şi prevederilor articolului 2 alin.(1) din Constituţie, potrivit căruia poporul este unicul purtător al suveranităţii naţionale, pe care el o exercită direct şi prin organele sale reprezentative.
    35. Potrivit autorilor sesizării, acest fapt afectează, de asemenea, independenţa deputaţilor în exprimarea opiniilor, normele contestate fiind în contradicţie cu garanţia consacrată în acest sens prin articolul 71 din Constituţie.
    36. În viziunea autorilor sesizării, deoarece normele constituţionale nu au fost respectate, prevederile contestate nu au putere juridică potrivit articolului 7 din Constituţie, care dispune:
    „Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.”
    37. Autorii sesizării consideră că, prin urmare, normele contestate nu corespund principiului statului de drept, consfinţit de articolul 1 alin.(3) din Constituţie.
    A. Argumentele autorilor sesizării
    38. Autorii sesizării consideră că, prin pierderea unei părţi a salariului, se produce o limitare materială substanţială a exercitării mandatului de deputat al Parlamentului, deoarece salariul este unica sursă de venit a deputatului, calitatea de deputat fiind, potrivit articolului 70 din Constituţie, incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite, cu excepţia celei didactice şi ştiinţifice.
    39. Potrivit autorilor sesizării, această limitare materială, avînd scopul de a determina deputaţii să renunţe la protestele parlamentare sub forma absenţei de la şedinţele în plen ale Parlamentului sau de la şedinţele comisiilor de specialitate ale acestuia, echivalează cu o formă de mandat imperativ, deoarece impune efectuarea unei acţiuni contrar voinţei deputatului, şi încalcă interdicţia de la articolul 68 alin. (1) din Constituţie.
    40.  În viziunea autorilor sesizării, protestul parlamentar constituie o opinie exprimată, astfel încît pierderea salariului pentru absenţa de la şedinţele în plen ale Parlamentului sau de la şedinţele comisiilor de specialitate ale acestuia echivalează cu o formă de răspundere juridică pentru opiniile exprimate de deputat în exercitarea mandatului, contrar interdicţiei stabilite expres la articolul 71 din Constituţie.
    41.  Autorii sesizării consideră că prin limitarea reprezentanţilor poporului aleşi în Parlament are loc o limitare a poporului însuşi de a participa indirect la luarea deciziilor politice, astfel aducîndu-se atingere articolului 2 alin. (1) din Constituţie.
    B. Argumentele autorităţilor
    42.  În viziunea autorităţilor, nulitatea mandatului imperativ nu are semnificaţia că parlamentarii sînt scutiţi de orice fel de obligaţii.
    43.  Potrivit autorităţilor, prin Legea nr.26 legiuitorul doar a completat legislaţia în vigoare în sensul stabilirii sancţiunii pentru neonorarea de către deputat a obligaţiei de a participa la şedinţele în plen ale Parlamentului şi la şedinţele comisiilor de specialitate ale acestuia, obligaţie prevăzută de articolul 16 alin.(2) din Legea despre statutul deputatului în Parlament.
    44. În opinia autorităţilor, activitatea deputaţilor se desfăşoară, în principal, în Parlament şi are drept obiectiv legiferarea. Pentru această activitate parlamentarul primeşte o retribuţie, raporturi juridice care nu ţin, în esenţă, de statutul politic al deputatului, ci de dreptul muncii.
    45. În viziunea autorităţilor, Parlamentul dispune de deplină autonomie în ceea ce priveşte stabilirea normelor juridice ce îi guvernează organizarea şi funcţionarea. În acest sens, Regulamentul Parlamentului se constituie într-un ansamblu de norme juridice, menit să organizeze şi să disciplineze activitatea parlamentară cu privire, printre altele, la procedura de legiferare, de numire sau de învestitură a celor mai importante instituţii sau autorităţi publice în stat. În acelaşi timp, normele regulamentare reprezintă instrumente juridice care permit şi asigură desfăşurarea activităţilor parlamentare în scopul îndeplinirii atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului, autoritate reprezentativă prin care poporul îşi exercită suveranitatea naţională, în conformitate cu prevederile articolului 2 alin. (1) din Constituţie.
    C. Aprecierea Curţii
    46. Potrivit articolului 1 alin.(3) din Constituţie, Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate.
    47.  În sensul articolului 2 din Constituţie, o democraţie veritabilă poate fi constituită numai de către popor, prin exercitarea suveranităţii naţionale în mod direct ori prin intermediul reprezentanţilor săi, aleşi în cadrul unui scrutin democratic.
    48.  Articolul 60 din Constituţie prevede că Parlamentul, organul reprezentativ suprem al poporului şi unica autoritate legislativă a statului, este alcătuit din 101 deputaţi aleşi, în conformitate cu articolul 63 alin.(1) din Constituţie, pentru un termen de 4 ani.
    49. Întru realizarea acestui scop, în conformitate cu prevederile articolului 64 alin.(1) din Constituţie, în baza principiului autonomiei regulamentare, prin Legea organică nr. 797-XIII din 2 aprilie 1996 Parlamentul şi-a adoptat propriile reguli de activitate.
    50. Curtea reţine că normele articolelor 64, 66 şi 72 alin. (3) lit. c) din Constituţie, autorizînd Parlamentul să reglementeze organizarea şi funcţionarea Parlamentului, includ dreptul acestuia de a stabili cuantumul drepturilor salariale ale deputatului în funcţie de mai multe criterii, precum participarea la activitatea de legiferare, antrenarea în delegaţii, comisii etc.
    51.  Curtea reţine că, în conformitate cu articolul 26 din Legea despre statutul deputatului în Parlament, deputatul are dreptul la salariu lunar în modul, condiţiile şi mărimile prevăzute de Legea nr.355-XVI din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar, pentru exercitarea eficientă a mandatului.
    52.  În conformitate cu articolul 128 din Codul muncii şi articolul 2 din Legea salarizării nr. 847-XV din 14 februarie 2002, salariul reprezintă orice recompensă sau cîştig evaluat în bani, plătit salariatului pentru munca prestată sau care urmează a fi prestată.
    53. În context, Curtea reiterează constatările din Hotărîrea nr.8 din 19 iunie 2012, potrivit căreia:
    „26. [...] Munca parlamentarului în procesul de legiferare este dificil de cuantificat. Nu este suficient să se poată măsura absenţa parlamentarilor de la vot, numărul întrebărilor pe care ei le formulează sau al proiectelor de lege propuse.
    36. [...] [E]xercitarea mandatului deputatului acoperă întreaga activitate politică a deputatului, atît cea parlamentară, cît şi cea extraparlamentară, inclusiv adoptarea legilor în cadrul şedinţelor în plen ale Parlamentului, participarea la şedinţele comisiilor de specialitate ale Parlamentului, alte activităţi legate nemijlocit de procesul de creaţie legislativă sau de monitorizare a guvernării, participarea în cadrul delegaţiilor parlamentare şi la întîlnirile cu alegătorii.”
    54. Participarea deputatului la şedinţele în plen ale Parlamentului şi la şedinţele comisiei permanente din a cărei componenţă face parte este obligatorie, în conformitate cu articolul 16 alin. (2) din Legea despre statutul deputatului în Parlament. Acest alineat, de altfel, nu a fost contestat de autorii sesizării.
    55. În context, Curtea subliniază că nu există nici o normă în Constituţie care ar interzice efectuarea reţinerilor din salariul deputaţilor în cazul în care aceştia lipsesc nemotivat de la şedinţele Parlamentului sau de la şedinţele comisiilor de specialitate ale acestuia.
    56. Curtea reţine că privarea deputatului de plăţile salariale în cazul absenţei nemotivate de la şedinţele în plen ale Parlamentului şi de la şedinţele comisiilor de specialitate nu constituie o sancţiune a sa ca parte componentă a exercitării mandatului de deputat sub aspectul politic al acestuia, ci este o componentă a relaţiilor de muncă.
    57. În acelaşi timp, Curtea consideră necesar să reitereze distincţia ce urmează a fi operată între absenţele nemotivate şi protestul parlamentar.
    58. Astfel, în Hotărîrea nr.8 din 19 iunie 2012, menţionată supra, Curtea a statuat că :
    „61. [...] spre deosebire de absenţele nemotivate, protestul parlamentar constituie, eminamente, o absenţă motivată politic [...] .”
    59.  În acelaşi context, Curtea reţine că absenţa motivată politic a deputatului nu trebuie să permită majorităţii să-l lipsească de mandat, dar aceasta nu înseamnă că această absenţă nu poate genera salarizarea diferenţiată a deputaţilor în funcţie de timpul efectiv dedicat activităţii de legiferare. În aceeaşi logică se încadrează şi norma contestată de la articolul 129 alin. (3) din Regulamentul Parlamentului, potrivit căreia Biroul permanent va stabili modalitatea de evidenţă a prezenţei deputaţilor la şedinţele Parlamentului şi ale comisiilor permanente din care fac parte.
    60.  Prin urmare, Curtea reţine că Parlamentul dispune de o marjă largă de apreciere în privinţa soluţiilor legislative de salarizare a deputaţilor, iar reglementările contestate ale articolului 131 din Regulamentul Parlamentului constituie chestiuni de oportunitate. Curtea nu este competentă să se pronunţe în probleme de oportunitate, astfel încît, în această parte a sesizării, procesul urmează a fi sistat.
    61. Avînd în vedere că normele articolului 131 din Regulamentul Parlamentului constituie chestiuni de oportunitate, Curtea nu va examina suplimentar prevederile contestate sub aspectul încălcării dreptului la muncă şi a dreptului la proprietate, garantate de articolele 43 şi 46 din Constituţie.
    62.  În acelaşi context, Curtea reţine că, potrivit articolului 16 alin. (4) din Legea despre statutul deputatului în Parlament, pentru a fi considerată întemeiată, absenţa deputatului de la o şedinţă a Parlamentului în semn de protest faţă de un proiect inclus pe ordinea de zi se anunţă doar de către preşedintele fracţiunii sau de către deputaţii neafiliaţi.
    63. Prin urmare, în sensul acestei norme, deputatul dintr-o fracţiune parlamentară, atunci cînd doreşte să-şi manifeste protestul, pentru a conferi protestului său o formă legală, urmează să obţină acordul preşedintelui fracţiunii, în caz contrar absenţa sa riscă să fie considerată nemotivată.
    64.  Curtea consideră că această prevedere vine în contradicţie cu principiile mandatului reprezentativ şi nulităţii mandatului imperativ, consacrate de articolul 68 din Constituţie.
    65.  În sensul normei constituţionale de la articolul 68, cu toate că deputaţii sînt aleşi pe liste de partide, în cadrul sistemului proporţional, fiecare din ei dispune de un mandat individual, care îl obligă să se afle în serviciul întregului popor şi pentru care poartă răspundere individuală.
    66.  În acest sens, în Hotărîrea nr.8 din 19 iunie 2012 privind interpretarea articolelor 68 alin.(1), (2) şi 69 alin.(2) din Constituţie Curtea a statuat că:
    „34. [...] În exercitarea mandatului, parlamentarul se supune numai Constituţiei, legilor şi trebuie să adopte atitudini care, potrivit conştiinţei sale, servesc binelui public. [...]
    35. [...] În definirea acestor interese, opţiunea parlamentarului este liberă, chiar dacă el face parte dintr-un partid pe care îl reprezintă în Parlament. [...]
    43. [...] Aleşii nu au obligaţia legală să-şi susţină partidul sau deciziile grupului lor în cadrul Parlamentului. Mai mult, în cazul în care deputatul, prin comportamentul său, provoacă daune acestuia, partidul sau grupul din care face parte poate să-l excludă, însă această excludere nu antrenează pierderea mandatului parlamentar. Aceasta, în mod evident, nu împiedică deputatul ca, odată ales, să îşi onoreze angajamentele şi să se conformeze disciplinei de vot a grupului parlamentar din care face parte.”
    67.  Prin urmare, obligaţia deputatului de a obţine acordul preşedintelui fracţiunii pentru a-şi manifesta protestul parlamentar este contrară principiilor mandatului reprezentativ şi nulităţii mandatului imperativ, consacrate de articolul 68 din Constituţie, şi concluziilor enunţate de Curtea Constituţională în Hotărîrea nr.8 din 19 iunie 2012 privind interpretarea articolelor 68 alin.(1), (2) şi 69 alin.(2) din Constituţie.
    68.  De asemenea, limitarea protestului parlamentar doar la proiectele incluse pe ordinea de zi contravine interpretării statuate de Curtea Constituţională în Hotărîrea nr.8 din 19 iunie 2012, potrivit căreia acţiunile de protest parlamentar pot fi desfăşurate şi în cadrul activităţii politice a deputatului care nu este legată nemijlocit de procesul de creaţie legislativă (§62):
    „61. [...] protestul parlamentar constituie [...] o acţiune a unui deputat sau a unui grup de deputaţi, ca ripostă la o anumită acţiune a majorităţii, prin care se exprimă o manifestare, fără acte de violenţă, a opoziţiei împotriva unor acte sau decizii care sînt considerate ilegale sau contrare interesului comun, cu scopul de a obţine cedări.”
    69.  În aceeaşi ordine de idei, Curtea consideră că este nejustificată diferenţierea deputaţilor din cadrul fracţiunilor parlamentare şi a celor neafiliaţi în privinţa modului de declarare a protestului parlamentar.
    70.  În baza celor expuse, Curtea consideră constituţionale alineatele (3) şi (4) ale articolului 16 din Legea despre statutul deputatului în Parlament, cu excepţia sintagmelor „preşedintele fracţiunii sau de către” şi „neafiliaţi” de la alineatul (4).
    71.  De asemenea, Curtea consideră că ultima propoziţie din alineatul (2) şi alineatul (3) ale articolului 129 din Regulamentul Parlamentului nu încalcă prevederile constituţionale.
    72.  În acelaşi timp, avînd în vedere constatările de mai sus, Curtea consideră necesar să formuleze o adresă Parlamentului în vederea aducerii prevederilor legale referitoare la protestul parlamentar în concordanţă cu Hotărîrea nr. 8 din 19 iunie 2012.
    Din aceste motive, în temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit. a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
HOTĂRĂŞTE:
    1. Se declară neconstituţionale sintagmele „preşedintele fracţiunii sau de către” şi „neafiliaţi” de la alineatul (4) articolul 16 al Legii nr. 39-XIII din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament, în redacţia Legii nr. 26 din 1 martie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.
    2. Se recunosc constituţionale:
    - alineatele (3) şi (4) din articolul 16 al Legii nr. 39-XIII din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament, în redacţia Legii nr. 26 din 1 martie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, cu excepţia sintagmelor „preşedintele fracţiunii sau de către” şi „neafiliaţi” de la alineatul (4);
    - ultima propoziţie din alineatul (2) şi alineatul (3) ale articolului 129 din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797-XIII din 2 aprilie 1996, în redacţia Legii nr.26 din 1 martie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.
    3. Se sistează procesul pentru controlul constituţionalităţii articolului 131 din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797-XIII din 2 aprilie 1996, în redacţia Legii nr.26 din 1 martie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.
    4. Prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    PREŞEDINTELE CURŢII
    CONSTITUŢIONALE                                                                    Alexandru Tănase

    Nr. 10. Chişinău, 12 iulie 2012.


    PCC-01/7a                                                                                Chişinău, 12 iulie 2012

Parlamentul Republicii Moldova
ADRESĂ
    Prin Hotărîrea nr. 10 din 12 iulie 2012 Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale sintagmele „preşedintele fracţiunii sau de către” şi „neafiliaţi” de la alineatul (4) articolul 16 al Legii nr. 39-XIII din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament, în redacţia Legii nr. 26 din 1 martie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.
    Curtea a relevat că obligaţia deputatului de a obţine acordul preşedintelui fracţiunii pentru a-şi manifesta protestul parlamentar este contrară principiilor mandatului reprezentativ şi nulităţii mandatului imperativ, consacrate de articolul 68 din Constituţie, şi concluziilor expuse de Curtea Constituţională în Hotărîrea nr.8 din 19 iunie 2012 privind interpretarea articolelor 68 alin.(1), (2) şi 69 alin.(2) din Constituţie.
    De asemenea, Curtea a considerat nejustificată diferenţierea deputaţilor din cadrul fracţiunilor parlamentare şi a celor neafiliaţi în privinţa modului de declarare a protestului parlamentar.
    Curtea constată că, fiind declarate neconstituţionale sintagmele menţionate, alineatul (4) al articolului 16 din Legea despre statutul deputatului în Parlament are următoarea redacţie:
    „Absenţa deputatului de  la o şedinţă a Parlamentului în semn de protest faţă de un proiect inclus pe ordinea de zi, anunţat de către [preşedintele fracţiunii sau de către] deputaţii [neafiliaţi], se consideră absenţă din motive întemeiate.”
    Curtea observă că această prevedere legală necesită a fi supusă revizuirii redacţionale, pentru a corespunde normelor limbii literare.
    În acelaşi timp, Curtea a constatat necesitatea aducerii prevederilor legale referitoare la protestul parlamentar în concordanţă cu Hotărîrea nr. 8 din 19 iunie 2012, prin care au fost interpretate articolele 68 alin.(1), (2) şi 69 alin.(2) din Constituţie.
    Curtea reaminteşte că, prin Hotărîrea nr.8 din 19 iunie 2012, a constatat un vid legislativ privind procedurile de protest parlamentar, fiind necesară reglementarea legală exhaustivă a procedurilor de protest parlamentar, a condiţiilor şi temeiurilor cînd protestul parlamentar poate fi declarat, astfel încît să nu existe nici un dubiu sau confuzie între protest şi lipsa nemotivată de la şedinţele Parlamentului. În acest context, Curtea a menţionat că protestul parlamentar trebuie să fie notificat public de către deputatul vizat sau de către preşedintele fracţiunii parlamentare, cu anunţarea situaţiei care l-a determinat şi a cerinţelor pentru sistare.
În egală măsură, Curtea a constatat că limitarea protestului parlamentar doar la proiectele incluse pe ordinea de zi contravine interpretării statuate de Curtea Constituţională în Hotărîrea nr.8 din 19 iunie 2012, potrivit căreia acţiunile de protest parlamentar pot fi desfăşurate şi în cadrul activităţii politice a deputatului care nu este legată nemijlocit de procesul de creaţie legislativă (§62):
    „61. [...] protestul parlamentar constituie, eminamente, o absenţă motivată politic, fiind o metodă de luptă politică, o acţiune a unui deputat sau a unui grup de deputaţi, ca ripostă la o anumită acţiune a majorităţii, prin care se exprimă o manifestare, fără acte de violenţă, a opoziţiei împotriva unor acte sau decizii care sînt considerate ilegale sau contrare interesului comun, cu scopul de a obţine cedări.”
    În lumina celor expuse şi avînd în vedere că interpretarea, prin Hotărîrea nr. 8 din 19 iunie 2012, a articolelor 68 alin.(1), (2) şi 69 alin.(2) din Constituţie a intervenit după adoptarea prevederilor legale referitoare la protestul parlamentar, în temeiul articolului 79 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea consideră necesară soluţionarea acestor probleme de către Parlament.
    În acest sens, Curtea solicită Parlamentului să examineze, în conformitate cu prevederile articolului 281 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, prezenta adresă şi să-i fie comunicate rezultatele examinării acesteia în termen de 3 luni.

    PREŞEDINTELE CURŢII
    CONSTITUŢIONALE                                                          Alexandru TĂNASE