OMFC112/2012
ID intern unic:  345067
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL FINANŢELOR
ORDIN Nr. 112
din  11.10.2012
cu privire la modificarea şi completarea
Ordinului ministrului finanţelor nr. 55 din 11.05.2012 
Publicat : 19.10.2012 în Monitorul Oficial Nr. 216-220     art Nr : 1219     Data intrarii in vigoare : 19.10.2012
    În scopul perfecţionării modalităţii de elaborare şi aprobare a schemelor de încadrare a personalului instituţiilor şi organizaţiilor bugetare,
O R D O N:
    În Ordinul ministrului finanţelor nr.55 din 11 mai 2012 „Cu privire la aprobarea formularelor-tip ale schemelor de încadrare pentru personalul angajat în sectorul bugetar”, se operează următoarele modificări şi completări:
    1. La anexa nr.3, în denumirea coloanei 9 din tabel după cuvîntul „p/u” se completează cu cuvîntul „unităţile/”.
    2. La anexa nr.4:
    - pct.14 se modifică şi va avea următorul cuprins:
     „14. În coloana 7 – se indică numărul de unităţi stabilit pe funcţia respectivă. Dacă în subdiviziune sînt instituite mai multe unităţi pentru un titlu de funcţie, fiecare unitate a funcţiei în cauză se reflectă în rînd separat, fără a cumula numărul de unităţi.
    De exemplu: în cadrul unei subdiviziuni sînt instituite 3,75 unităţi de laborant cu aceeaşi categorie de salarizare. În schema de încadrare, pentru subdiviziunea dată, funcţia „laborant” se va reflecta de 4 ori, în rînduri separate. În 3 rînduri, în coloana 7, se va indica cifra „1”, iar în al 4-lea rînd – cifra „0,75”.
    Pentru cadrele didactice – se indică numărul de unităţi estimat ca raport dintre şarja didactică şi norma didactică stabilită.”;
    - la pct.15, în prima frază în final se completează cu sintagma „conform actelor legislative/normative în vigoare”;
    -  la pct.16, sintagma „salariul de funcţie lunar/ de funcţie / tarifar/ de bază pentru şarja didactică stabilită” se substituie cu sintagma „salariul lunar/ de funcţie / tarifar/ de bază pentru unităţile /şarja didactică stabilite pe fiecare titlu de funcţie” şi sintagma „pentru o normă didactică” se substituie cu sintagma „pentru o unitate/normă didactică”.
    3. Prezentul ordin intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    MINISTRUL FINANŢELOR                                         Veaceslav NEGRUŢA

    Nr. 112. Chişinău, 11 octombrie  2012.