OMFC167/2012
ID intern unic:  346098
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL FINANŢELOR
ORDIN Nr. 167
din  22.12.2012
privind modificarea şi completarea Clasificaţiei bugetare
Publicat : 28.12.2012 în Monitorul Oficial Nr. 273-279     art Nr : 1630     Data intrarii in vigoare : 28.12.2012
    În temeiul articolului 7 alineatul (5) al Legii privind sistemul bugetar şi procesul bugetar nr.847-XIII din 24 mai 1996 şi în scopul reglementării şi perfecţionării modului de reflectare a unor indicatori bugetari,
ORDON:
     În Ordinul ministrului finanţelor nr.91 din 20 octombrie 2008 „Privind Clasificaţia bugetară” se operează următoarele modificări şi completări.
    1.  În Clasificaţia economică a cheltuielilor bugetare:
    1.1. După articolul 135 alineatul 33 “Indemnizaţii pentru incapacitatea temporară de muncă achitate din mijloacele financiare ale angajatorului” se introduce alineatul 34 cu denumirea:
    135.34. „Indemnizaţii şi ajutoarele materiale pentru studenţii orfani din instituţiile de învăţămînt superior de stat cu autonomie financiară”.
    2. În Clasificaţia organizaţională a cheltuielilor bugetare „B.Tipuri de instituţii, organizaţii şi măsuri finanţate din buget”, se introduc tipurile 490 - 498 cu următoarele denumiri:
    490 „Fondul de garantare a afacerilor în sectorul rural”
    491 „Crearea business incubatoarelor”
    492 „Programul de atragere a remitenţelor în economie”
    493 „Granturi pentru susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii”
    494 „Protecţia şi măsuri de ameliorare a resurselor piscicole”
    495 „Dezvoltarea sistemului naţional de metrologie şi standardizare”
    496 „Activităţi de acreditare şi de evaluare a conformităţii”
    497 „Serviciul de mediator comunitar”
    498 „Biroul comun de informaţii şi servicii”.
    3. În Indicaţiile metodice privind aplicarea clasificaţiei economice a cheltuielilor bugetare:
    3.1. După descrierea articolului 135.33. “Indemnizaţii pentru incapacitatea temporară de muncă achitate din mijloacele financiare ale angajatorului” se introduce articolului 135.34 „Indemnizaţii şi ajutoarele materiale pentru studenţii orfani din instituţiile de învăţămînt superior de stat cu autonomie financiară” în următoarea redacţie:
    La articolul 135.34. „Indemnizaţii şi ajutoarele materiale pentru studenţii orfani din instituţiile de învăţămînt superior de stat cu autonomie financiară” se atribuie indemnizaţii şi ajutorul material pentru îmbrăcăminte, încălţăminte şi inventar moale la începutul anului de studii, ajutor material la sfîrşitul anului de studii, acordate studenţilor orfani din instituţiile de învăţămînt superior de stat cu autonomie financiară, în baza actelor normative ale Guvernului.
    4. Prezentul ordin intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    MINISTRUL FINANŢELOR                             Veaceslav NEGRUŢA

    Nr. 167. Chişinău, 22 decembrie 2012.