LPM330/2013
ID intern unic:  351108
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 330
din  23.12.2013
fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2014
Publicat : 17.01.2014 în Monitorul Oficial Nr. 9-13     art Nr : 20     Data intrarii in vigoare : 01.01.2014
    MODIFICAT
   
LP176 din 25.07.14, MO223-230/08.08.14 art.517
   
LP95 din 12.06.14, MO174-177/04.07.14 art.401

    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
    Art. 1. – Fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2014 se aprobă la venituri în sumă de 4654499,8 mii lei şi la cheltuieli în sumă de 4904499,8 mii lei, cu un deficit în sumă de 250000,0 mii lei.
    [Art.1 modificat prin LP176 din 25.07.14, MO223-230/08.08.14 art.517]
    [Art.1 modificat prin LP95 din 12.06.14, MO174-177/04.07.14 art.401]
    Art. 2. – Sinteza fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe venituri, cheltuieli, deficit şi surse de finanţare se prezintă în anexa nr. 1.
    Art. 3. – Lista fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală, structurate pe programe şi subprograme, se prezintă în anexa nr. 2.
    Art. 4. – (1) Prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în formă de contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense, calculată pentru categoriile de plătitori prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 1593-XV din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, se stabileşte la 8% (cîte 4% pentru fiecare categorie de plătitori).
    (2) Prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală calculată în sumă fixă în valoare absolută pentru categoriile de plătitori prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 1593-XV din 26 decembrie 2002 se stabileşte la 4056 de lei.
    (3) Persoanele fizice prevăzute la pct. 1 lit. b), c), d) şi e), pct. 3 şi la pct. 4 din anexa nr. 2 la Legea nr. 1593-XV din 26 decembrie 2002, care achită în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală stabilită în sumă fixă, beneficiază de o reducere de 50% din suma stabilită la alin. (2) din prezentul articol.
    (4) Categoriile de plătitori prevăzute la pct. 3 din anexa nr. 2 la Legea nr. 1593-XV din 26 decembrie 2002, care fac dovada aflării peste hotarele Republicii Moldova pentru cel puţin 183 de zile calendaristice (pe parcursul anului bugetar), vor achita prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă în cuantum proporţional numărului de luni complete rămase de la data achitării primei de asigurare pînă la sfîrşitul anului de gestiune.
    (5) Persoanele fizice prevăzute la pct. 1 lit. a) din anexa nr. 2 la Legea nr. 1593-XV din 26 decembrie 2002, care achită în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală stabilită în sumă fixă, beneficiază de o reducere de 75% din suma stabilită la alin. (2) din prezentul articol dacă acestea nu fac parte concomitent din categoriile de plătitori prevăzute la pct. 1 lit. b), c), d) şi e) şi la pct. 2 din anexa  nr. 2 la legea menţionată.
   (6) Salariul tarifar pentru categoria I de calificare pentru angajaţii instituţiilor medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru anul 2014 constituie 1000 de lei, cu începere de la 1 iulie 2014.
    [Art.4 al.(6) în redacția LP95 din 12.06.14, MO174-177/04.07.14 art.401]
   
(7) Calcularea salariului tarifar se va realiza în baza coeficienţilor de multiplicare stabiliţi pînă la data de 31 decembrie 2013.
    [Art.4 al.(7) introdus prin LP95 din 12.06.14, MO174-177/04.07.14 art.401]
    (8) Compania Naţională de Asigurări în Medicină va asigura mecanismul de ajustare a cheltuielilor financiare necesare pentru realizarea prevederilor alin. (6).
    [Art.4 al.(8) introdus prin LP95 din 12.06.14, MO174-177/04.07.14 art.401]
    Art. 5. – (1) Mijloacele financiare acumulate pe contul unic al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, inclusiv cele ce depăşesc veniturile anuale estimate, precum şi sumele penalităţilor şi sancţiunilor pecuniare calculate pentru neachitarea în termen a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală se repartizează fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală conform cotelor procentuale stabilite de legislaţie.
    (2) După atingerea plafoanelor prevăzute pentru fondul de rezervă al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, fondul măsurilor de profilaxie (de prevenire a riscurilor de îmbolnăvire), fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale şi fondul de administrare a sistemului de asigurări obligatorii de asistenţă medicală (conform anexei nr. 1), mijloacele financiare acumulate se transferă integral către fondul pentru achitarea serviciilor medicale curente (fondul de bază).
    (3) Soldul mijloacelor financiare la începutul anului bugetar la conturile bancare ale fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală, nerepartizat la finanţarea deficitului fondurilor în cauză, pe parcursul anului bugetar poate fi utilizat pentru acoperirea decalajului temporar de casă, cu restabilire pînă la finele anului.
    Art. 6. – Prin derogare de la anexa nr. 2 la prezenta lege, în cazul necesităţii de a efectua redistribuirea mijloacelor financiare între tipurile de asistenţă medicală pe parcursul anului, aceasta se efectuează o dată pe semestru, prin decizia Consiliului de administraţie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, fără modificarea prezentei legi, în limita a 2% din suma anuală a fondului de bază.
    Art. 7. – (1) Instituţia financiară ce deserveşte conturile fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală plăteşte dobînda aferentă soldurilor conturilor, a cărei mărime este stabilită prin contract, dar care nu va fi sub rata medie ponderată a dobînzii din sistemul bancar la depozitele atrase de bănci pe termen de pînă la o lună, calculată din ratele medii disponibile pentru ultimele 3 luni. Această dobîndă se transferă lunar în conturile bancare ale Trezoreriei de Stat, ale Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină şi ale agenţiilor ei teritoriale.
    (2) Ministerul Finanţelor achită lunar dobînda aferentă soldurilor mijloacelor băneşti la conturile bancare ale fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală deschise în cadrul contului unic trezorerial.
    Art. 8. – Prezenta lege intră în vigoare la 1 ianuarie 2014.

    VICEPREŞEDINTELE PARLAMENTULUI                         Liliana PALIHOVICI

    Nr. 330. Chişinău, 23 decembrie 2013.

    anexa nr.1
    [Anexa nr.1 modificată prin LP176 din 25.07.14, MO223-230/08.08.14 art.517]
    [Anexa nr.1 modificată prin LP95 din 12.06.14, MO174-177/04.07.14 art.401]

    anexa nr.2
    [Anexa nr.2 modificată prin LP176 din 25.07.14, MO223-230/08.08.14 art.517]
    [Anexa nr.2 modificată prin LP95 din 12.06.14, MO174-177/04.07.14 art.401]