HGM145/2014
ID intern unic:  351883
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 145
din  26.02.2014
pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de aplicare a
facilităţilor fiscale stabilite în art.103 alin.(1) pct.29) din Codul fiscal
nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 şi art.28 lit.q2) din Legea nr.1380-XIII
din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal
Publicat : 28.02.2014 în Monitorul Oficial Nr. 49-52     art Nr : 158
    MODIFICAT
   
HG505 din 30.05.18, MO176-180/01.06.18 art.556
    HG327 din 17.04.18, MO126-132/20.04.18 art.369
    HG600 din 26.07.17, MO265-273/28.07.17 art.689

    NOTĂ:
    în tot textul hotarîrii și al Regulamentului, cuvîntul „uzură”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvîntul „amortizare”, la forma gramaticală corespunzătoare, iar cuvintele „active materiale pe termen lung”, „active materiale”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „mijloace fixe”, la forma gramaticală corespunzătoare prin HG505 din 30.05.18, MO176-180/01.06.18 art.556
 
  în tot textul Regulamentului sintagma „Î.S. „Camera Înregistrării de Stat”se substituie cu sintagma „Agenția Servicii Publice”, iar sintagma „oficiul teritorial al „Î.S. „Camera Înregistrării de Stat” – cu sintagma „subdiviziunea competentă a Agenției Servicii Publice”, la forma gramaticală corespunzătoare prin HG327 din 17.04.18, MO126-132/20.04.18 art.369




    În baza prevederilor art.37 alin.(1) din Legea nr.317-XV din 18 iulie 2003 privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.208-210, art.783), cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru implementarea prevederilor art.103 alin.(1) pct.29) din Codul fiscal  nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, ediţie specială), cu modificările şi completările ulterioare, şi art.28 lit.q2) din Legea nr.1380-XIII din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, ediţie specială), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Se aprobă Regulamentul cu privire la modul de aplicare a facilităţilor fiscale stabilite în art.103 alin.(1) pct.29) din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 şi art.28 lit.q2) din Legea nr.1380-XIII din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal (se anexează).
    2. Se pune în sarcina Ministerului Finanţelor elaborarea Instrucţiunii privind raportarea amortizării mijloacelor fixe la costul produselor fabricate, serviciilor prestate şi/sau lucrărilor executate în procesul de producere, prestare a serviciilor şi/sau executare a lucrărilor.
    3. Se abrogă:
    Hotărîrea Guvernului nr.102 din 30 ianuarie 2007 „Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de aplicare a facilităţilor fiscale stabilite în art.103 alin.(1) pct.23) al Codului fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 şi art.28 lit.q) al Legii nr.1380-XIII din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.14-17, art.106);
    Hotărîrea Guvernului nr. 75 din 30 ianuarie 2009 „Cu privire la modificarea şi completarea Regulamentului cu privire la modul de aplicare a facilităţilor fiscale stabilite în art.103 alin.(1) pct.23) al Codului fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 şi art.28 lit.q) al Legii nr.1380-XIII din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.22, art.101).

    PRIM-MINISTRU                                                                   Iurie LEANCĂ

    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru, 
    ministrul economiei                                                                  Valeriu Lazăr
    Ministrul finanţelor                                                                   Anatol Arapu

    Nr. 145. Chişinău, 26 februarie 2014.
Aprobat
prin  Hotărîrea Guvernului nr. 145
din 26 februarie 2014
REGULAMENT
cu privire la modul de aplicare a facilităţilor fiscale stabilite în
art.103 alin.(1) pct.29) din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997
 şi art.28 lit.q2) din Legea nr.1380-XIII din 20 noiembrie 1997

cu privire la tariful vamal
    Regulamentul cu privire la modul de aplicare a facilităţilor fiscale stabilite în art.103 alin.(1) pct.29) din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 şi art.28 lit.q2) din Legea nr.1380-XIII din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal (în continuare – Regulament) este elaborat în baza prevederilor legale enunţate, avînd drept scop implementarea unui mecanism eficient de acordare a facilităţilor sus-nominalizate.
I. Dispoziţii generale
    1. În sensul prezentului Regulament se definesc următoarele noţiuni:
    mijloace fixe – imobilizări corporale a căror valoare unitară depăşeşte plafonul valoric prevăzut de legislaţia fiscală sau pragul de semnificaţie stabilit de persoana juridică în politicile contabile;
    [Pct.1 noțiunea în redacția HG505 din 30.05.18, MO176-180/01.06.18 art.556]
    proprietatea pe care se calculează amortizarea – proprietate materială reflectată în bilanţul contabil al contribuabilului, folosită în activitatea de întreprinzător, a cărei valoare scade prezumtiv ca urmare a amortizării fizice și amortizării morale şi a cărei perioadă de exploatare este mai mare de un an, iar valoarea ei depăşeşte suma de 6000 de lei.
    [Pct.1 noțiunea modificată prin HG505 din 30.05.18, MO176-180/01.06.18 art.556]
    2. În conformitate cu prevederile art.103 alin.(1) pct.29) din Codul fiscal, TVA nu se aplică la importul şi pentru livrările efectuate pe teritoriul republicii al mijloacelor fixe utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor şi/sau la executarea lucrărilor, destinate includerii în capitalul statutar (social) în modul şi în termenele prevăzute de legislaţie.
    3. În conformitate cu prevederile art.28 lit.q2) din Legea cu privire la tariful vamal, sînt scutite de taxa vamală mijloacele fixe utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor şi/sau la executarea lucrărilor, destinate includerii în capitalul social în modul şi în termenele prevăzute de legislaţie.
    4. Pentru a beneficia de facilităţile fiscale specificate la pct.2 şi 3 din prezentul Regulament, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii:
    a) mijloacele fixe sînt destinate includerii în capitalul statutar (social);
    b) mijloacele fixe trebuie să fie utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor şi/sau la executarea lucrărilor;
    c) amortizare mijloacelor fixe se raportează la costul produselor fabricate, serviciilor prestate şi/sau lucrărilor executate în procesul de producere, prestare a serviciilor şi/sau executare a lucrărilor;
    d) mijloacele fixe nu vor fi înstrăinate, transmise în folosinţă sau posesie (exceptînd locaţiunea bunurilor imobile), atît integral, cît şi pe părţi componente ale acestora, pe parcursul a 3 ani de la data validării declaraţiei vamale respective sau eliberării facturii fiscale.
    [Pct.4 lit.d) modificată prin HG600 din 26.07.17, MO265-273/28.07.17 art.689]
   
Condiția prevăzută la litera c) a prezentului punct se consideră îndeplinită în cazul în care raportarea amortizării la costul produselor fabricate, serviciilor prestate și/sau lucrărilor execute se efectuează cel puțin într-o perioadă fiscală pe parcursul a 3 ani de la momentul beneficierii de facilitățile fiscale.
    [Pct.4 alineat introdus prin HG505 din 30.05.18, MO176-180/01.06.18 art.556]
    5. În cazul în care aceste mijloace fixe sînt înstrăinate, transmise în folosinţă sau posesie (exceptînd locaţiunea bunurilor imobile), atît integral, cît şi pe părţi componente ale acestora, pînă la expirarea termenului de 3 ani de la data validării declaraţiei vamale respective sau eliberării facturii fiscale, TVA şi taxa vamală se vor calcula şi se vor achita în modul următor:
    [Pct.5 modificat prin HG600 din 26.07.17, MO265-273/28.07.17 art.689]
    a) pentru mijloacele fixe destinate includerii în capitalul statutar (social) livrate pe teritoriul republicii, TVA se va calcula şi se va achita din valoarea de intrare de către persoana juridică în al cărui capital statutar (social) au fost introduse mijloacele fixe, conform art.108 din Codul fiscal;
    [Pct.5 lit.a) modificată prin HG505 din 30.05.18, MO176-180/01.06.18 art.556]
    b) pentru mijloacele fixe destinate includerii în capitalul statutar (social) importate, TVA şi taxa vamală se vor calcula şi se vor achita din valoarea în vamă a mărfurilor, conform prevederilor art.1275 din Codul vamal.
    51. Persoana juridică în al cărei capital statutar (social) a fost introdus mijlocul fix nu are dreptul la deducerea sumei TVA achitată pentru mijlocul fix înstrăinat și este obligată să prezinte Declarația privind TVA.
    [Pct.51 introdus prin HG505 din 30.05.18, MO176-180/01.06.18 art.556]
    6. Prevederile prezentului Regulament se extind asupra persoanelor juridice impozabili cu TVA, care livrează pe teritoriul ţării mijloace fixe destinate includerii în capitalul statutar (social), asupra persoanelor juridice în al căror capital statutar (social) au fost introduse mijloace fixe, conform prevederilor din Codul fiscal, precum şi asupra plătitorilor de taxe vamale, potrivit Legii cu privire la tariful vamal.
    [Pct.6 modificat prin HG505 din 30.05.18, MO176-180/01.06.18 art.556]
    7. Facilităţile fiscale prevăzute în pct.2 şi 3 din prezentul Regulament se aplică asupra mijloacelor fixe utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor, destinate includerii în capitalul statutar (social) de către:
    a) persoane juridice (în al cărui capital social sînt introduse acestea), din contul profitului net şi/sau al capitalului de rezervă;
    [Pct.7 lit.a) modificată prin HG505 din 30.05.18, MO176-180/01.06.18 art.556]
    b) fondator, din contul propriu, sau de către acţionari/asociaţi, din contul mijloacelor băneşti depuse al acestora.
    8. Mijloacele fixe vor fi transmise efectiv persoanei juridice în modul şi în termenele prevăzute de legislaţie şi conform actelor de constituire.
    [Pct.8 modificat prin HG505 din 30.05.18, MO176-180/01.06.18 art.556]
II. Procedura de majorare a capitalului social
    9. Ulterior adoptării deciziei de majorare a capitalului social, fondatorul persoanei juridice este obligat să depună actele pentru înregistrarea modificărilor la subdiviziunea competentă a Agenției Servicii Publice, în conformitate cu Legea nr.220-XVI din 19 octombrie 2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali şi Legea nr.989-XV din 18 aprilie 2002 cu privire la activitatea de evaluare.   
    [Pct.9 modificat prin HG505 din 30.05.18, MO176-180/01.06.18 art.556]
    10. La majorarea capitalului social al unei societăţi pe acţiuni se vor respecta suplimentar normele stabilite de Codul civil nr.1107-XV din 6 iunie 2002, Legea nr.1134-XIII din 2 aprilie 1997 privind societăţile pe acţiuni, Legea nr.171 din 11 iulie 2012 privind piaţa de capital, Legea nr.989-XV din 18 aprilie 2002 cu privire la activitatea de evaluare şi de Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr.9/9 din 1 martie 2012 „Cu privire la aprobarea Instrucţiunii privind modul de înregistrare de stat a valorilor mobiliare”.
    11. La majorarea capitalului social al unei societăţi cu răspundere limitată se vor respecta suplimentar normele stabilite de Codul civil nr.1107-XV din 6 iunie 2002, Legea nr.220-XVI din 19 octombrie 2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali, Legea nr.845-XII din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi şi Legea nr.135-XVI din 14 iunie 2007 privind societăţile cu răspundere limitată.
    12. Valoarea aportului în natură la capitalul social se estimează de către evaluatori şi întreprinderile de evaluare în conformitate cu Legea nr.989-XV din 18 aprilie 2002 cu privire la activitatea de evaluare.
    13. Valoarea aportului în natură la capitalul social se aprobă de către organul autorizat al agenţilor economici, conform actelor sale de constituire şi/sau conform legislaţiei Republicii Moldova.
III. Particularităţile beneficierii de facilitate fiscală în cazul
importului mijloacelor fixe destinate includerii în capitalul
social al agentului economic

    14. Pentru a beneficia de scutirea de taxa vamală şi de TVA, agentul economic prezintă la organul vamal, în a cărei rază activează, copia deciziei Agenția Servicii Publice privind înregistrarea formării sau majorării capitalului social, certificată de către Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” sau  autentificată notarial.
    [Pct.14 modificat prin HG505 din 30.05.18, MO176-180/01.06.18 art.556]
    15. Suma facilităţii fiscale se va determina reieşind din valoarea în vamă a mijloacelor fixe.
    16. În cazul neprezentării documentului specificat la pct.14 din prezentul Regulament, la momentul depunerii declaraţiei vamale de import al mijloacelor fixe, agentul economic importator achită TVA şi taxa vamală în modul stabilit de legislaţia în vigoare, iar restituirea ulterioară a sumelor încasate de către organele vamale nu se efectuează.
    17. În cazul imposibilităţii emiterii deciziei de către Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” în termenul prevăzut de legislaţie pentru depunerea declaraţiei vamale la import, agentul economic este în drept să aleagă unul dintre regimurile vamale suspensive, prevăzute la art.23 alin.(1) pct.2) din Codul vamal, dacă aceste acţiuni nu contravin codului menţionat şi altor acte normative.
    [Pct.17 modificat prin HG505 din 30.05.18, MO176-180/01.06.18 art.556]
IV. Particularităţile beneficierii de facilitate fiscală în cazul livrării pe
teritoriul Republicii Moldova a mijloacelor fixe destinate
includerii
în capitalul social al agentului economic

    18. Furnizorii autohtoni vor aplica facilitatea fiscală la livrarea mijloacelor fixe în cazul prezentării de către cumpărător (beneficiar) a copiei deciziei Instituției Publice „Agenția Servicii Publice” privind înregistrarea formării sau majorării capitalului social, certificată de către Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” sau autentificată notarial.
    [Pct.18 modificat prin HG505 din 30.05.18, MO176-180/01.06.18 art.556]
    19. Valoarea mijloacelor fixe scutită de TVA fără drept de deducere şi indicată în factură/factura fiscală nu va depăşi valoarea cu care acestea sînt incluse în capitalul social.
    [Pct.19 modificat prin HG505 din 30.05.18, MO176-180/01.06.18 art.556]
    20. În cazul construcţiei şi achiziţionării unor mijloace fixe cu forţe proprii, altele decît cele menţionate în pct.7 din prezentul Regulament, includerea ulterioară a acestora în capitalul social nu reprezintă livrare şi, respectiv, nu cade sub incidenţa titlului III al Codului fiscal.