LPC50/2014
ID intern unic:  352439
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 50
din  28.03.2014
pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile
pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii
de asigurări sociale
Publicat : 05.04.2014 în Monitorul Oficial Nr. 86     art Nr : 205     Data intrarii in vigoare : 01.04.2014
    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
    Art. I. – Legea nr. 289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 168–170, art. 773), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul  2 alineatul (4), după cuvîntul „determinată,” se introduc cuvintele „precum şi în cazul lichidării unităţii,”, iar în final alineatul se completează cu textul: „În cazul încetării contractului individual de muncă pe durată determinată, precum şi în cazul lichidării unităţii în perioada aflării în concediu pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani, dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului se menţine şi după încetarea contractului, cu condiţia că asiguratul nu se angajează la o altă unitate.”
    2. Articolul 7:
    la alineatul (5), prima propoziţie se completează în final cu textul „ori, la cererea asiguratului, se substituie cu acelaşi număr de luni calendaristice imediat premergătoare perioadei incluse în calcul, cu condiţia că aceasta va duce la majorarea cuantumului indemnizaţiei”;
    după alineatul (5) se introduce alineatul (51) cu următorul cuprins:
    „(51) Dacă venitul asigurat lipseşte la toate unităţile în unele şi aceleaşi luni calendaristice din perioada celor 12 luni calendaristice incluse în calcul ori dacă venitul lunar asigurat realizat în perioada celor 12 luni calendaristice incluse în calcul este mai mic decît salariul tarifar pentru categoria I de salarizare în sectorul bugetar sau, după caz, decît cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real din motiv de concediu medical, concediu de maternitate, concediu pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani, şomaj cu drept de ajutor de şomaj, atunci aceste luni se includ în baza de calcul al indemnizaţiei de maternitate şi al indemnizaţiei pentru creşterea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani cu venit lunar asigurat în cuantumul unui salariu tarifar pentru categoria I de salarizare în sectorul bugetar sau, după caz, în cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real în vigoare la data producerii riscului asigurat, la locul de muncă de bază al asiguratului ori, la cererea asiguratului, se substituie cu acelaşi număr de luni calendaristice imediat premergătoare perioadei incluse în calcul, cu condiţia că aceasta va duce la majorarea cuantumului indemnizaţiei. Această prevedere nu se aplică în cazul lipsei integrale a venitului asigurat la toate unităţile în unele şi aceleaşi luni calendaristice din perioada celor 12 luni calendaristice incluse în calcul la determinarea bazei de calcul al indemnizaţiilor din alte motive decît cele menţionate sau din motivele menţionate combinate cu alte motive.”
    alineatul (7) se completează în final cu textul „ori, la cererea asiguratului, aceste luni se substituie cu acelaşi număr de luni calendaristice imediat premergătoare perioadei incluse în calcul, cu condiţia că aceasta va duce la majorarea cuantumului indemnizaţiei”;
    după alineatul (7) se introduc alineatele (71) şi (72) cu următorul cuprins:
    „(71) În cazul în care asiguratul, în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat, nu are realizat venit asigurat la nicio unitate ori dacă venitul lunar asigurat realizat în ultimele 12 luni calendaristice incluse în calcul este mai mic decît salariul tarifar pentru categoria I de salarizare în sectorul bugetar sau, după caz, decît cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real din motiv de concediu medical, concediu de maternitate, concediu pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani, şomaj cu drept de ajutor de şomaj, baza de calcul al indemnizaţiei de maternitate şi al indemnizaţiei pentru creşterea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani o constituie cuantumul unui salariu tarifar pentru categoria I de salarizare în sectorul bugetar sau, după caz, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real în vigoare la data producerii riscului asigurat, la locul de muncă de bază al asiguratului ori, la cererea asiguratului, aceste luni se substituie cu acelaşi număr de luni calendaristice imediat premergătoare perioadei incluse în calcul, cu condiţia că aceasta va duce la majorarea cuantumului indemnizaţiei.
    (72) În cazul în care asiguratul, în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii survenirii riscului asigurat, nu a realizat venit asigurat la nicio unitate din motiv de concediu pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani, cuantumul indemnizaţiei de maternitate şi al indemnizaţiei pentru creşterea copilului următor se stabileşte reieşind din baza de calcul în al cărei temei s-au calculat aceste indemnizaţii pentru copilul precedent.”
    3. La articolul 14 alineatul (4), textul „ , cu retribuirea muncii în proporţie de pînă la 0,5 din salariul de funcţie/tarifar stabilit conform sistemului tarifar de salarizare ori în mărimea salariului cuvenit pentru timpul efectiv lucrat în limitele a 0,5 din durata programului de muncă în cazul salarizării conform sistemelor netarifare, la fiecare dintre unităţi” se exclude.
    4. Articolul 18:
    la alineatul (3), după cuvintele „îşi reia activitatea” se introduc cuvintele „în condiţiile timpului de muncă integral”;
    la alineatul (4), textul „cu retribuirea muncii în proporţie de pînă la 0,5 din salariul de funcţie/tarifar stabilit conform sistemului tarifar de salarizare ori în mărimea salariului cuvenit pentru timpul efectiv lucrat în limitele a 0,5 din durata programului de muncă în cazul salarizării conform sistemelor netarifare de salarizare, la fiecare dintre unităţi,” se exclude.
    Art. II. – Prezenta lege intră în vigoare la 1 aprilie 2014.

    PREŞEDINTELE  PARLAMENTULUI                                    Igor CORMAN

    Nr. 50. Chişinău, 28 martie 2014.