OMFC52/2014
ID intern unic:  352669
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL FINANŢELOR
ORDIN Nr. 52
din  11.04.2014
cu privire la modificarea şi completarea
Ordinului ministrului finanţelor nr.55 din 11.05.2012 
Publicat : 25.04.2014 în Monitorul Oficial Nr. 99-102     art Nr : 474     Data intrarii in vigoare : 25.04.2014
    În scopul perfecţionării modalităţii de elaborare şi aprobare a schemelor de încadrare a personalului autorităţilor publice şi instituţiilor bugetare,
O R D O N:
    În Ordinul ministrului finanţelor nr.55 din 11 mai 2012 „Cu privire la aprobarea formularelor-tip ale schemelor de încadrare pentru personalul angajat în sectorul bugetar”, se operează următoarele modificări şi completări:
    1. La anexa nr.1:
    1) în titlul schemei de încadrare, compartimentul
„___________________________________


(denumirea completă a autorității (instituției) bugetare)

 

    se substituie cu compartimentul
  (cod instituție)


„___________________________________



 

(denumirea completă a autorității (instituției) bugetare)

(cod instituție)


(I/M)
 

    2) La pct.4 din Note la tabel:
    - litera f) va avea următorul conţinut „f) „fpss” _______ unităţi”;
    - litera h) va avea următorul conţinut „h) „ps” _______ unităţi”;
    - în final, se completează cu literele i) şi î) cu următorul conţinut:
    „i) „pdtafap” _______ unităţi
     î) „pa”______ unităţi”.
     2. La anexa nr.2:
    1) După titlu se completează cu un alineat nou, cu următorul conţinut:
    „Schema de încadrare reprezintă documentul în care sunt specificate subdiviziunile structurale, denumirea funcţiilor, precum şi salariul corespunzător fiecărei funcţii, care stă la baza angajării personalului în cadrul autorităţii publice.”
    2) Punctul 6 se completează, în final, cu următoarea sintagmă: „, precum şi se  specifică menţiunea „I” - pentru schema de încadrare prezentată pentru înregistrare la începutul anului bugetar prima dată şi „M” – pentru schema de încadrare prezentată pentru înregistrare ulterior pentru modificare”.
    3) La pct.11, după cuvîntul „ocupă” se completează cu sintagma „, sau urmează să ocupe”.
    4) La pct.17:
    a) al 2-lea alineat se modifică şi se expune în următoarea redacţie:
    „- categoria funcţiei / postului pentru funcţiile publice, abreviat („fdp”, „pcpfdp”, „fpcns”, „fpc”, „fpe”, „fpss”, „fss”, „ps”, „pdtafap” sau „pa”), în conformitate cu pct.8 din anexa nr.5 la Hotărîrea Guvernului nr.201 din 10.03.2009, iar pentru funcţiile cu statut special din organele ordinii publice, apărării şi securităţii naţionale ale căror activitate este reglementată de legi speciale – „fss”. Atribuirea funcţiilor publice la o anumită categorie se efectuează în conformitate cu prevederile punctelor 11-172 din anexa nr.5 la Hotărîrea Guvernului nr.201 din 10.03.2009.”.
    b) în final la alineatul 3, după sintagma „k=0,95” se completează cu sintagma „, acces la informaţii secrete etc.”.
    5)  La pct.19:
    a) litera f) va avea următorul conţinut: „f) numărul de funcţionari publici cu statut special -  „fpss”;
    b) litera h) va avea următorul conţinut „h) numărul de specialişti -  „ps”;
    c) în final, se completează cu literele i) şi î) cu următorul conţinut:
    „i) numărul de posturi de deservire tehnică ce asigură funcţionarea autorităţii publice - „pdtafap”
    î) numărul de funcţii de personal auxiliar (muncitori) - „pa”.”
    6) La pct.20 alineatul 2 se exclude.
    3. La anexa nr.3:
    1) În tabel:
    -  în antet, după cuvîntul „Denumirea” se completează cu cuvîntul „subdiviziunii,”;
    - la compartimentul II „Personal de profil”, cuvîntul „profil” se substituie cu cuvîntul „specialitate”;
    - la compartimentul III „Personal auxiliar şi de deservire, total”, se exclude subcompartimentul III.1 „funcţionari şi slujbaşi”.
    2) În pct.2 din Note la tabel, cuvîntul „profil” se substituie cu cuvîntul „specialitate”.
    4. La anexa nr.4:
    1) La pct.7:
    - după sintagma „de ordine a” se completează cu cuvîntul „subdiviziunilor, ”
    - se completează cu un alineat nou cu următorul conţinut:
    „Pentru instituţiile bugetare, care au structura delimitată pe subdiviziuni structurale, completează formularul, indicînd subdiviziunea cu gruparea titlurilor de funcţie din subdiviziune pe compartimentele / subcompartimentele respective. Instituţiile bugetare, la care structura nu se compune din subdiviziuni structurale, completează formularul, grupînd titlurile de funcţii pe compartimentele / subcompartimentele indicate.”.
    2) La pct.8:
    - în alineatul 1, după cuvîntul „denumirea” se completează cu cuvîntul „subdiviziunilor, ”;
    - în alineatul 3, cuvîntul „profil” se substituie cu cuvîntul „specialitate”;
    - la alineatul 4 prima frază se modifică şi se expune în următoarea redacţie:
    „La compartimentul II „Personal de specialitate” se reflectă funcţiile ce presupun competenţă într-o anumită sferă de activitate.”
    - alineatul 5 se modifică şi se expune în următoarea redacţie:
    „La compartimentul III „Personal auxiliar şi de deservire” se reflectă funcţiile de muncitori şi personal de deservire tehnică, care asigură întreţinerea şi exploatarea clădirilor, utilajului, transportului etc.”.
    3) La pct.18, după cuvîntul „fiecare” se completează cu cuvîntul „subdiviziune, ”.
    4) Punctul 21 se exclude.
    5. Se abrogă alineatul 2 al pct.2 din Ordinul ministrului finanţelor nr.70 din 20.06.2012 „Cu privire la modificarea şi completarea Ordinului ministrului finanţelor nr.55 din 11.05.2012”. 
    6. Prezentul ordin intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    MINISTRUL FINANŢELOR                                         Anatol ARAPU

    Nr. 52. Chişinău, 11 aprilie 2014.