HGO495/2015
ID intern unic:  360293
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 495
din  12.08.2015
cu privire la efectuarea vînătorii în sezonul
de vînătoare 2015-2016
Publicat : 14.08.2015 în Monitorul Oficial Nr. 213-222     art Nr : 560
    În temeiul punctului 34 din Regulamentul gospodăriei cinegetice, anexa nr.1 la Legea regnului animal nr.439-XIII din 27 aprilie 1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr. 62-63, art. 688), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Se modifică termenele de vînătoare pentru sezonul de vînătoare 2015-2016 la următoarele specii de vînat:
    1) mistreţi – de la 14 noiembrie 2015 pînă la 31 decembrie 2015;
    2) vulpi – de la 15 august 2015 pînă la 28 februarie 2016;
    3) porumbei (porumbelul gulerat, turturica, guguştiucul) – de la 15 august 2015 pînă la 18 octombrie 2015;
    4) prepeliţe – de la 15 august 2015 pînă la 14 octombrie 2015;
    5) fazani (cu excepţia femelelor) – de la 3 octombrie 2015 pînă la 13 ianuarie 2016.
    2. Se stabileşte că, în fondurile cinegetice ale terenurilor preponderent neîmpădurite, gestionate de Societatea Vînătorilor şi Pescarilor din Republica Moldova, vînătoarea va fi organizată în zilele de sîmbătă, duminică, precum şi în zilele de sărbători, iar în fondurile de vînătoare arendate în scop de gospodărire cinegetică din fondul forestier, vînătoarea va fi organizată pe tot parcursul săptămînii.
    3. Se interzice vînatul pe întreg sezonul de vînătoare:
    1) în fondul ariilor naturale protejate de stat;
    2) la cerb, elan, căprior, iepure, potîrniche, gîscă, raţă, lişiţă, găinuşă-de-baltă, becaţină mare, porumbelul-de-scorbură;
    3) la mistreţ, cu excepţia fondurilor de vînătoare arendate în scop de gospodărire cinegetică din fondul forestier.
    4. Se aprobă:
    1) limitele de recoltare a vînatului la porumbei, prepeliţe, fazani, conform anexei nr.1;
    2) limitele de recoltare a vînatului la mistreţi în fondurile de vînătoare arendate în scop de gospodărire cinegetică din fondul forestier, conform anexei nr.2;
    3) limitele de recoltare a vînatului la mamifere și păsări în scopul completării colecţiilor de animale ale Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, conform anexei nr.3;
    4) cota de recoltare la vulpi – nelimitată.
    5. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Mediului.

    PRIM-MINISTRU                                              Valeriu STRELEŢ

    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru,
    ministrul economiei                                             Stephane Christophe Bridе
    Ministrul mediului                                               Valeriu Munteanu

    Nr. 495. Chişinău, 12 august 2015.

    anexa nr.1

    anexa nr.2

    anexa nr.3