În numele Republicii Moldova,
    Curtea Constituţională, statuând în componenţa:
    Dlui Alexandru TĂNASE, preşedinte,
    Dlui Igor DOLEA,
    Dlui Aurel BĂIEŞU,
    Dlui Victor POPA, judecători,
    cu participarea dlui Teodor Papuc, grefier,
    Având în vedere sesizarea depusă la 10 iulie 2015
    şi înregistrată la aceeaşi dată,
    Examinând aceeaşi sesizare în şedinţă plenară publică,
    Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
    Deliberând în şedinţă plenară închisă,
    Pronunţă următoarea hotărâre:
    PROCEDURA
    1. La originea cauzei se află sesizarea domnului Anatol Şalaru, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, depusă la Curtea Constituţională pe 10 iulie 2015, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit. g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, privind controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr. 140 din 3 iulie 2015 privind numirea în funcţia de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului.
    2. Autorul sesizării susţine că prin adoptarea hotărârii contestate a fost încălcat articolul 1 alin. (3) din Constituţie.
    3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 13 iulie 2015, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.
    4. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului.
    5. De asemenea, Curtea a solicitat opiniile amicus curiae ale asociaţiilor obşteşti „Alianţa ONG-urilor active în domeniul Protecţiei Sociale a Copilului şi Familiei” (APSCF), „Centrul de Resurse Juridice din Moldova” (CRJM), „Promo-LEX”, „Juriştii pentru Drepturile Omului” (JDO), „AVE Copii”, „Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului” (CREDO), „Centrul de Investigaţii Jurnalistice” (CIJ), Consiliului Naţional al ONG-urilor din Republica Moldova.
    6. În şedinţa plenară publică a Curţii a fost prezent dl deputat Anatol Şalaru. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Ion Creangă, şef al Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului.
    7. În interesul înfăptuirii justiţiei constituţionale, Curtea a invitat în calitate de intervenienţi în prezenta cauză, în procedurile în faţa Curţii, organizaţii neguvernamentale active în domeniul drepturilor omului, în general, şi al drepturilor copilului, în particular.
    8. „Alianţa ONG-urilor active în domeniul Protecţiei Sociale a Copilului şi Familiei” (APSCF), „Centrul de Resurse Juridice din Moldova” (CRJM), „Promo-LEX” şi „Juriştii pentru Drepturile Omului” au dat curs solicitării Curţii Constituţionale, prezentând opinii scrise şi participând în calitate de intervenienţi la şedinţa publică a Curţii.
    ÎN FAPT
    9. Potrivit Legii nr. 52 din 3 aprilie 2014 cu privire la Avocatul Poporului, Parlamentul numeşte doi Avocaţi ai Poporului autonomi unul faţă de celălalt, dintre care unul este specializat în problemele de protecţie a drepturilor şi libertăţilor copilului.
    10. Articolul 7 din lege stabileşte că pentru selectarea candidaţilor la funcţia de Avocat al Poporului se instituie o comisie parlamentară specială, alcătuită din membri ai Comisiei pentru drepturile omului şi relaţii interetnice şi ai Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi.
    11. În conformitate cu prevederile legale, prin Hotărârea Parlamentului nr. 82 din 30 aprilie 2015 a fost constituită Comisia parlamentară specială pentru selectarea candidaţilor la funcţia de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului
    12. Concursul pentru selectarea candidaţilor la funcţia de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului s-a desfăşurat potrivit Regulamentului aprobat pe 14 mai 2015 în cadrul unei şedinţe a Comisiei speciale.
    13. În urma concursului desfăşurat, Comisia a înaintat Plenului Parlamentului candidaturile dlui Eugen Rusu şi a dnei Ecaterina Burlacu pentru numirea în funcţia de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului.
    14. Potrivit Raportului Comisiei, candidaţii la funcţia de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului – dl Eugen Rusu şi dna Ecaterina Burlacu – au fost intervievaţi în prezenţa unor reprezentanţi ai societăţii civile şi mass-media. Comisia specială i-a examinat şi evaluat pe candidaţi. În privinţa candidatei Ecaterina Burlacu, raportul susţine certitudinea pregătirii sale profesionale şi a abilităţilor necesare pentru exercitarea acestei funcţii. Potrivit aceluiaşi raport, dna Ecaterina Burlacu întruneşte condiţiile legale prevăzute pentru ocuparea funcţiei de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului, este pregătită din punct de vedere teoretic în domeniul drepturilor copilului, în cel al dreptului constituţional, cunoaşte cadrul legislativ internaţional şi naţional, are o experienţă de peste 10 ani în domeniul juridic în cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului.
    15. În urma redactării Raportului Comisiei speciale şi a avizelor explicative necesare, prin Hotărârea Parlamentului nr. 140 din 3 iulie 2015, dna Ecaterina Burlacu a fost numită în funcţia de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului, pentru un mandat de 7 ani. Hotărârea a intrat în vigoare la data adoptării.
    LEGISLAŢIA PERTINENTĂ
    16. Prevederile relevante ale Constituţiei (Monitorul Oficial, 1994, nr. 1) sunt următoarele:
    „[...]
    (3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”
    „Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.”
    „[...]
    (2) Statul ocroteşte maternitatea, copiii şi tinerii, stimulând dezvoltarea instituţiilor necesare.
    [...]”
    „[...]
    (2) Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de asistenţă în realizarea drepturilor lor.
    [...]”
    „Parlamentul are următoarele atribuţii de bază:
    […]
    j) alege şi numeşte persoane oficiale de stat, în cazurile prevăzute de lege; […]”
    „[…]
    (2) Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.
    […]”
    17. Prevederile relevante ale Legii nr. 52 din 3 aprilie 2014 cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsman) (M.O., 2014, nr. 110-114, art. 278) sunt următoarele:
    „(1) Avocatul Poporului (Ombudsmanul) (în continuare – Avocatul Poporului) asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor omului de către autorităţile publice, de către organizaţii şi întreprinderi, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, de către organizaţiile necomerciale şi de către persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelurile.
    (2) Avocatul Poporului contribuie la apărarea drepturilor şi libertăţilor omului prin prevenirea încălcării acestora, prin monitorizarea şi raportarea modului de respectare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului la nivel naţional, prin perfecţionarea legislaţiei ce ţine de domeniul drepturilor şi libertăţilor omului, prin colaborarea internaţională în acest domeniu, prin promovarea drepturilor şi libertăţilor omului şi a mecanismelor de apărare a acestora, prin aplicarea procedeelor reglementate de prezenta lege.
    (3) Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului îşi exercită atribuţiile pentru asigurarea respectării drepturilor şi a libertăţilor copilului şi realizării, la nivel naţional, de către autorităţile publice centrale şi locale, de către persoanele cu funcţie de răspundere de toate nivelurile a prevederilor Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului.
    (4) Activitatea Avocatului Poporului şi a funcţionarilor care activează sub autoritatea sa are caracter public.”
    „(1) Parlamentul numeşte doi Avocaţi ai Poporului autonomi unul faţă de celălalt, dintre care unul este specializat în problemele de protecţie a drepturilor şi libertăţilor copilului.
    (2) Avocatul Poporului este numit în funcţie pentru un mandat de 7 ani, care nu poate fi reînnoit. Mandatul începe la data depunerii jurământului.
    (3) Avocatul Poporului exercită funcţie de demnitate publică.
    (4) În cazul încetării înainte de termen a mandatului de Avocat al Poporului, în cel mult 3 luni se numeşte un nou Avocat al Poporului.
    (5) Avocatul Poporului se află în exerciţiul funcţiunii până la preluarea funcţiei de către succesorul său, cu excepţia cazului de încetare a mandatului înainte de termen sau de revocare din funcţie în temeiurile prevăzute la art. 14.
    (6) Declararea stării de urgenţă, de asediu sau de război pe întreg teritoriul ţării sau în unele localităţi nu suspendă activitatea Avocatului Poporului şi nu restrânge atribuţiile lui.”
    „(1) Funcţia de Avocat al Poporului poate fi deţinută de persoana care corespunde următoarelor cerinţe:
    a) este cetăţean al Republicii Moldova;
    b) are capacitate deplină de exerciţiu;
    c) deţine diplomă de licenţă sau echivalentul acesteia;
    d) are o vechime în muncă de cel puţin 10 ani şi o activitate notorie în domeniul apărării şi promovării drepturilor omului;
    e) se bucură de o reputaţie ireproşabilă;
    f) cunoaşte limba de stat.
    (2) La funcţia de Avocat al Poporului nu poate candida persoana care:
    a) are antecedente penale, inclusiv stinse, pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni sau a fost absolvită de răspundere penală printr-un act de amnistie sau de graţiere;
    b) a fost concediată sau eliberată din funcţie din motive imputabile.”
    „(1) Pentru selectarea candidaţilor la funcţia de Avocat al Poporului se instituie o comisie parlamentară specială, alcătuită din membri ai Comisiei drepturile omului şi relaţii interetnice şi ai Comisiei juridice, numiri şi imunităţi. Comisia parlamentară specială organizează concursul public de selectare a candidaţilor la funcţia de Avocat al Poporului conform regulamentului aprobat de aceasta.
    (2) Informaţia despre organizarea şi desfăşurarea concursului, despre cerinţele faţă de candidaţi şi despre actele care urmează a fi prezentate se plasează pe pagina web oficială a Parlamentului şi se publică în mijloacele de informare în masă cu cel puţin 20 de zile înainte de data desfăşurării concursului.
    (3) Procedura de organizare şi desfăşurare a concursului se bazează pe următoarele principii:
    a) competiţia deschisă, prin asigurarea accesului liber la concurs oricărei persoane care întruneşte cerinţele stabilite de lege;
    b) transparenţa, prin oferirea de informaţii referitoare la modul de desfăşurare a concursului tuturor celor interesaţi;
    c) tratamentul egal, prin aplicarea în mod nediscriminatoriu a criteriilor de selectare şi a condiţiilor de desfăşurare a concursului în raport cu toţi candidaţii.
    (4) CV-urile candidaţilor se plasează pe pagina web oficială a Parlamentului pentru consultarea publicului.
    (5) Concursul se consideră valabil dacă la el participă cel puţin doi candidaţi pentru fiecare poziţie anunţată în concurs. În cazul în care nu au fost depuse suficiente dosare de participare la concurs sau candidaţii nu întrunesc cerinţele stabilite de prezenta lege, se anunţă un concurs repetat, care se organizează în termen de 30 de zile.
    (6) Concursul pentru selectarea candidaţilor la funcţia de Avocat al Poporului se organizează cu cel puţin 3 luni înainte de expirarea mandatului Avocatului Poporului în exerciţiu.
    (7) Informaţia privind rezultatele concursului se plasează pe pagina web oficială a Parlamentului şi se publică în mijloacele de informare în masă.”
    „(1) Comisia parlamentară specială selectează candidaţii care au acumulat cel mai mare punctaj la evaluare, câte 2 pentru fiecare poziţie de Avocat al Poporului, şi îi prezintă plenului Parlamentului pentru numire. Pentru fiecare candidat se întocmeşte un aviz argumentat.
    (2) Se numeşte în funcţia de Avocat al Poporului candidatul care a obţinut votul majorităţii deputaţilor aleşi. Dacă în primul tur de scrutin niciun candidat nu obţine numărul necesar de voturi, candidatul/candidaţii cu cele mai multe voturi se înaintează pentru următorul tur de scrutin.
    (3) În cazul în care nu s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru numirea Avocatului Poporului, comisia parlamentară specială, în termen de 15 zile, anunţă un nou concurs care va fi organizat şi desfăşurat în conformitate cu art. 7.”
    „(1) Avocatul Poporului pentru drepturile copilului acordă protecţie şi asistenţă copilului la cererea acestuia, fără a solicita acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali. Copilul este anunţat despre rezultatul examinării cererii în formă corespunzătoare maturităţii sale intelectuale şi mintale.
    (2) Pentru asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor copilului, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului este în drept să acţioneze din oficiu pentru a asista copilul aflat în dificultate sau în situaţii de risc, fără a solicita acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali.
    (3) Avocatul Poporului pentru drepturile copilului cooperează cu oricare persoană, organizaţie necomercială, instituţie sau autoritate publică cu activitate în domeniu.
    (4) Avocatul Poporului pentru drepturile copilului decide asupra cererilor privind încălcarea drepturilor şi libertăţilor copilului.
    (5) În scopul apărării drepturilor şi libertăţilor copilului, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului poate înainta acţiuni în instanţele judecătoreşti.
    (6) În activitatea sa, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului este asistat de o subdiviziune specializată din cadrul Oficiului Avocatului Poporului.”
    18. Prevederile relevante ale Hotărârii Parlamentului nr. 140 din 3 iulie 2015 privind numirea în funcţia de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului (M.O., 2015, nr. 177-184, art. 368) sunt următoarele:
    „În temeiul art. 6 şi al art. 8 din Legea nr. 52 din 3 aprilie 2014 cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul),
    Parlamentul adoptă prezenta hotărâre.
    Art. 1. – Doamna Ecaterina BURLACU se numeşte în funcţia de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului, pentru un mandat de 7 ani.
    Art. 2. – Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării.”
    19. Prevederile relevante ale Legii nr. 780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative (M.O., 2002, nr. 36-38, art. 210) sunt următoarele:
    „(1) Hotărârile Parlamentului sunt acte legislative subordonate legilor, se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, dacă prin Constituţie nu este prevăzută o altă majoritate, şi nu se supun procedurii de promulgare. Hotărârile cu caracter individual şi alte hotărâri care nu conţin norme de drept pot fi examinate fără a fi supuse tuturor procedurilor prealabile în organele de lucru ale Parlamentului.
    (2) Hotărârile Parlamentului se adoptă:
    […]
    c) pentru alegerea, numirea, revocarea, destituirea şi suspendarea din funcţii publice;
    […]”
    20. Prevederile relevante ale Regulamentului Parlamentului, adoptat prin Legea nr. 797-XIII din 2 aprilie 1996 (republicat în M.O., 2007, nr. 50, art. 237), sunt următoarele:
    „(1) Hotărârile cu privire la alegere, numire sau propunerile pentru numirea în funcţie a persoanelor oficiale de stat care, potrivit Constituţiei şi altor legi, se fac de către Parlament, se adoptă în condiţiile art.74 alin.(2) din Constituţie. În acelaşi mod se adoptă şi hotărârile Parlamentului cu privire la destituirea (revocarea) persoanelor oficiale vizate, cu excepţiile stabilite de legislaţie.
    (2) Chestiunea cu privire la alegere, numire sau propunerile pentru numirea în funcţie a persoanelor oficiale de stat se supun dezbaterii Parlamentului după prezentarea raportului Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi.
    (3) În procesul întocmirii raportului comisia va examina candidaturile pentru alegere, numire sau propunerile pentru numirea în funcţie a persoanelor oficiale de stat, având dreptul de a chema spre audiere persoanele în cauză.”
    ÎN DREPT
    21. Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează, în esenţă, respectarea criteriilor stabilite de lege la numirea în funcţie a Avocatului Poporului pentru drepturile copilului.
    22. Astfel, sesizarea se referă la respectarea principiului legalităţii într-un stat de drept, şi anume la numirea unor persoane în funcţiile de demnitate publică.
    A. ADMISIBILITATEA
    23. În conformitate cu decizia sa din 13 iulie 2015 (a se vedea § 3), Curtea a reţinut că, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, articolului 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin. (1) lit. a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea prezentată ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
    24. Articolele 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicţiei constituţionale abilitează deputaţii în Parlament cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.
    25. Curtea observă că obiectul controlului constituţionalităţii îl constituie Hotărârea Parlamentului nr. 140 din 3 iulie 2015 privind numirea în funcţia de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului.
    26. În acest sens, articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie dispune, Curtea Constituţională:
    „[...] exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii [...] hotărârilor Parlamentului [...]”
    27. În ceea ce priveşte aplicarea articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie în raport cu Hotărârea Parlamentului nr. 140 din 3 iulie 2015 privind numirea în funcţia de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului, prin Hotărârea nr.10 din 16 aprilie 2010 pentru revizuirea Hotărârii nr. 16 din 28 mai 1998 cu privire la interpretarea articolului 20 din Constituţia Republicii Moldova în redacţia Hotărârii nr. 39 din 9 iulie 2001, Curtea Constituţională a menţionat următoarele:
    „[...] Constituţia Republicii Moldova, prin art.135 alin. (1) lit. a), abilitează Curtea Constituţională cu controlul constituţionalităţii tuturor actelor adoptate de Parlament, fără a face distincţie între actele normative şi cele individuale. [...]”
    28. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că actele administrative cu caracter individual, adoptate de către Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern în exerciţiul atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale sau legislative, ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţiile publice a persoanelor oficiale exponente ale unui interes public deosebit, fac obiect al controlului constituţionalităţii la sesizarea subiecţilor abilitaţi cu acest drept.
    29. În dispozitivul Hotărârii sale nr. 29 din 21 decembrie 2010, Curtea a statuat că „Actele cu caracter individual, emise de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern, cu referire la persoanele oficiale exponente ale unui interes public deosebit, alese sau numite pe durata mandatului, şi anume: [...] avocat parlamentar (avocatul poporului potrivit noii legi) – pot face obiect al controlului constituţionalităţii sub aspectul formei şi al procedurii de adoptare.”
    30. În acest sens, examinarea procedurii de adoptare a actului supus controlului constituţionalităţii implică atât verificarea respectării procedurii de emitere/adoptare a actului, precum şi verificarea respectării exigenţelor legale necesare pentru numirea în/destituirea din funcţie a persoanelor oficiale.
    31. Având în vedere cele menţionate şi în conformitate cu practica sa referitoare la exercitarea, în urma sesizării, a controlului constituţionalităţii actelor emise de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern cu privire la persoanele oficiale exponente ale unui interes public deosebit, alese sau numite pentru durata mandatului atribuit, Curtea va exercita controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr. 140 din 3 iulie 2015 privind numirea în funcţia de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului.
    32. Curtea reţine că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie presupune stabilirea relaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia.
    33. Prin urmare, Curtea va examina actul contestat şi va efectua aprecierea juridică a circumstanţelor de drept şi de fapt prin prisma articolului 1 alin. (3) din Constituţie, precum şi a raţionamentelor expuse în jurisprudenţa sa anterioară.
    B. JURISPRUDENŢA CONSTITUŢIONALĂ A ALTOR STATE
    34. Prin Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, Curtea Constituţională a României s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea numirii unui membru neexecutiv în Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară. În susţinerea sesizării lor, un grup de deputaţi şi de senatori din Parlamentul României au depus CV-ul acelui membru, invocând lipsa experienţei lui profesionale în domeniul financiar al instituţiilor de credit şi/sau al instituţiilor financiare nebancare de minimum 9 ani de la data absolvirii studiilor superioare de lungă durată, aşa cum prevedea legea.
    35. Examinând sesizarea, Curtea Constituţională a României a subliniat că pot fi supuse controlului de constituţionalitate hotărârile Parlamentului care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional. În acest sens, criticile de neconstituţionalitate trebuie să aibă o evidentă relevanţă constituţională, şi nu una legală ori regulamentară. Prin urmare, toate hotărârile plenului camerelor Parlamentului pot fi supuse controlului de constituţionalitate, dacă în susţinerea criticii de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţii cuprinse în Constituţie. Invocarea acestor dispoziţii nu trebuie să fie formală, ci efectivă. Curtea a mai reţinut, în privinţa hotărârilor care prin obiectul lor vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional, că norma de referinţă, în cadrul controlului de constituţionalitate exercitat, poate fi atât o dispoziţie de rang constituţional, cât şi una infra-constituţională, ţinând cont de dispoziţiile articolului 1 alin. (5) din Constituţia României, care consacră principiul legalităţii. O atare orientare a Curţii este dată de domeniul de maximă importanţă în care intervin aceste hotărâri – autorităţi şi instituţii de rang constituţional –, astfel încât şi protecţia constituţională oferită autorităţilor sau instituţiilor fundamentale ale statului trebuie să fie una în consecinţă. Prin urmare, hotărârile plenului celor două camere ale Parlamentului care vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional pot fi supuse controlului de constituţionalitate chiar dacă actul normativ pretins încălcat are valoare infra-constituţională.
    36. Analizând situaţia de fapt şi actele depuse la dosar, Curtea a reţinut că nu este respectată una dintre condiţiile legale pentru numirea în funcţia de membru neexecutiv al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară. În fine, Curtea Constituţională a României a declarat neconstituţională Hotărârea Parlamentului României privind numirea preşedintelui şi a unui membru neexecutiv ai Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară în ceea ce priveşte numirea membrului neexecutiv al Consiliului.
    37. Prin Decizia nr. 389 din 2 iulie 2014, Curtea Constituţională a României s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea Hotărârii Parlamentului României privind numirea prim-vicepreşedintelui, membru executiv, şi a unui membru neexecutiv al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară. Autorii sesizării au susţinut faptul că prim-vicepreşedintele, membru executiv numit, nu avea experienţa cerută de lege. Curtea a reţinut că experienţa profesională a acestei persoane nu se circumscria condiţiilor prevăzute de lege. Curtea Constituţională a României a declarat neconstituţională Hotărârea atacată.
    C. FONDUL CAUZEI
    I. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 1 ALIN. (3) DIN CONSTITUȚIE
    38. Autorul sesizării pretinde, în special, că hotărârea contestată contravine articolului 1 alin. (3) din Constituţie, dispoziţiile căruia prevăd următoarele:
    „[…]
    (3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”
    Argumentele autorului sesizării
    39. Autorul sesizării pretinde că, în exercitarea mandatului său, Avocatului Poporului îi revine un număr de atribuţii, precum reprezentarea persoanelor fizice sau a grupurilor de persoane fizice în faţa autorităţilor publice sau a instanţelor de judecată în cazurile ce vizează drepturile şi libertăţile omului. Autorul sesizării pune la îndoială calificarea şi competenţa nou-numitului Avocat al Poporului pentru drepturile copilului, precum şi existenţa unei activităţi notorii în domeniul apărării şi promovării drepturilor omului. Lipsa de experienţă ar face ca activitatea instituţiei Avocatului Poporului pentru drepturile copilului să fie ineficientă.
    40. Autorul sesizării invocă observaţiile Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind justiţia în interesul copilului, care vizează formarea specialiştilor în acest domeniu. Observaţiile Comitetului de Miniştri susţin faptul că specialiştii pentru protecţia drepturilor copilului trebuie să dea dovadă de o formare interdisciplinară adecvată în acest domeniu şi să deţină pregătirea necesară pentru comunicarea cu copiii, mai ales cu cei aflaţi în situaţii de vulnerabilitate sau de risc. Potrivit autorului sesizării, doamna Ecaterina Burlacu nu dispune de pregătirea corespunzătoare pentru a acorda asistenţă juridică în domeniul drepturilor copilului, aşa cum o cer documentele internaţionale.
    1. Argumentele autorităţilor
    41. În opinia sa, Parlamentul a susţinut că persoana numită în funcţia de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului a activat anterior în cadrul Direcţiei Generale Juridice a Secretariatului Parlamentului şi, prin urmare, dispune de o activitate notorie în domeniul apărării şi promovării drepturilor omului. De asemenea, prin adoptarea hotărârii contestate, Parlamentul susţine că a confirmat întrunirea tuturor exigenţelor legale de către candidat.
    42. Asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului” (JDO) a menţionat necesitatea respectării uneia dintre cerinţele legale pentru numirea în funcţia de Avocat al Poporului: activitatea notorie în domeniul apărării şi promovării drepturilor omului. Asociaţia a menţionat că activitatea de apărare şi promovare a drepturilor omului se referă, în principal, la monitorizarea, documentarea şi raportarea încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale; iniţierea procedurilor în faţa instanţelor naţionale şi/sau internaţionale în vederea apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale; contribuţia la conştientizarea respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; activităţi de lobby şi advocacy pentru respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    43. În opinia JDO, în cazul numirii dnei Ecaterina Burlacu în funcţia de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului nu a fost respectată cerinţa privind „activitatea notorie în domeniul apărării şi promovării drepturilor omului”, întrucât domnia sa nu este cunoscută ca activistă pentru promovarea şi apărarea drepturilor omului. Activitatea în cadrul Direcţiei Generale Juridice a Secretariatului Parlamentului nu poate fi echivalată cu o activitate „notorie” în domeniul promovării şi apărării drepturilor omului.
    44. Cu referire la activităţile notorii ale candidatului la funcţia de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului „Alianţa ONG-urilor active în domeniul Protecţiei Sociale a Copilului şi Familiei” (APSCF) şi „Centrul de Resurse Juridice din Moldova” (CRJM) au menţionat o serie de acţiuni, printre care: pledoaria publică la nivel naţional şi internaţional, în numele copiilor; comunicarea cu copiii/adolescenţii/părinţii; monitorizarea aplicării cadrului legal şi normativ naţional şi internaţional în domeniul drepturilor copilului; experienţa notorie în prestarea de servicii sau apărarea şi garantarea drepturilor copiilor şi existenţa unei experienţe vaste în domeniul incluziunii copiilor cu diverse vulnerabilităţi sociale ş.a.
    45. APSCF şi CRJM au susţinut că aceste chestiuni nu au fost puse în dezbatere în cadrul şedinţei Comisiei parlamentare speciale pentru selectarea candidaţilor la funcţia de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului, şi nici în cadrul şedinţei plenare a Parlamentului.
    46. Potrivit acestor organizaţii, profesionalismul şi notorietatea Avocatului Poporului pentru drepturile copilului privesc viitorul tuturor copiilor din ţara noastră. Experienţa şi notorietatea sunt două elemente care dau puterea Avocatului Poporului pentru drepturile copilului şi, prin urmare, îl fac ascultat de către instituţii, autorităţi etc., el reprezentând de fapt o voce a copiilor.
    47. În opinia asociaţiei obşteşti „Promo-LEX”, instituţia Avocatului Poporului trebuie să asigure respectarea drepturilor şi libertăţilor omului în societate. Gradul înalt de independenţă şi atribuţiile cu care este învestit conferă acestuia pârghii importante pentru promovarea respectării drepturilor omului. Pentru utilizarea acestor pârghii, Avocatul Poporului trebuie să îndeplinească condiţiile experienţei profesionale demonstrate în apărarea drepturilor omului, a reputaţiei ireproşabile şi a notorietăţii în domeniul apărării drepturilor omului.
    48. „Promo-LEX” consideră că în această funcţie trebuie numită o persoană cu experienţă în domeniu, şi nu în curs de specializare. În cazul desemnării de către legislativ a Avocatului Poporului nu poate fi admis principiul oportunităţii şi discreţiei politice.
    49. Potrivit „Promo-LEX”, numirea în funcţia de Avocat al Poporului a unei persoane care nu întruneşte condiţiile legale subminează principiile democraţiei şi statului de drept. Promovarea în această funcţie importantă pentru asigurarea respectării drepturilor omului a unei persoane care nu întruneşte condiţiile necesare de experienţă şi notorietate poate compromite principiile legalităţii, egalităţii, imparţialităţii, transparenţei, echităţii sociale şi democraţiei, în baza cărora activează Avocatul Poporului. Situaţia existentă poate conduce la compromiterea instituţiei Avocatului Poporului per se. Un astfel de efect este inacceptabil într-o societate democratică.
    3. Aprecierea Curţii
    3.1. Principii generale
    - Principiul legalităţii
    50. Curtea notează importanţa principiului statului de drept pentru o societate democratică. Potrivit acestui principiu, autorităţile statale trebuie să respecte dispoziţiile legale în vigoare şi să se supună principiilor fundamentale ale Constituţiei.
    51. Curtea relevă că la baza statului de drept, consacrat de articolul 1 alin. (3) din Constituţie, stă principiul legalităţii. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică (articolul 7 din Constituţie), iar respectarea legilor care nu contravin în mod vădit Constituţiei este obligatorie.
    52. Importanţa principiului legalităţii presupune, aşadar, respectarea legilor, această exigenţă fiind impusă nu doar indivizilor sau persoanelor juridice private, ci şi autorităţilor şi instituţiilor publice. În măsura în care legalitatea vizează actele agenţilor publici, este important ca aceştia să acţioneze în limita atribuţiilor care le-au fost acordate (Raportul privind preeminenţa dreptului, adoptat de Comisia de la Veneţia la cea de-a 86 sesiune plenară, 2011, §42 ).
    53. Curtea reţine că principiul preeminenţei dreptului, caracteristic unui stat de drept, impune obligaţia respectării legii cu precădere de către cel care a edictat-o. Curtea reaminteşte, în acest sens, Hotărârea nr. 23 din 9 noiembrie 2011, în care, interpretând articolul 116 alin. (4) din Constituţie în partea referitoare la obligaţia Parlamentului de a numi judecătorii Curţii Supreme de Justiţie, Curtea a statuat că:
    „53. [...] legiuitorul şi-a fixat prin lege termenul de 30 de zile pentru numirea judecătorilor, preşedintelui şi vicepreşedinţilor Curţii Supreme de Justiţie.
    [...]
    55. Ţinând cont de principiul constituţional al legalităţii într-un stat de drept, Parlamentul are obligaţia constituţională să respecte termenul fixat prin lege, urmând să dea dovadă de celeritate la examinarea propunerilor Consiliului Superior al Magistraturii, deoarece de aceasta depinde funcţionalitatea puterii judecătoreşti.”
    54. Curtea menţionează că, în calitate de garant al respectării Constituţiei, aceasta va veghea asupra acţiunilor Parlamentului care afectează valorile constituţionale, în special asupra respectării legilor care dezvoltă dispoziţiile constituţionale şi care reglementează instituţiile esenţiale pentru asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
    - Rolul Avocatului Poporului (Ombudsmanului) în protecţia şi promovarea drepturilor omului
    55. Curtea reţine că instituţia Ombudsmanului (Avocatul Poporului) joacă un rol fundamental în consolidarea democraţiei, a statului de drept şi a drepturilor omului.
    56. Curtea menţionează că instituţia Ombudsmanului este garantul dezvoltării democratice, constituind una dintre autorităţile mediatoare între societate şi stat, în vederea asigurării dialogului şi a respectării valorilor universale privind drepturile şi libertăţile omului.
    57. Instituţia Ombudsmanului poate acţiona ca mecanism al responsabilităţii democratice, promovând astfel progresul drepturilor omului într-un stat, şi poate fi considerată o instituţie cu responsabilitate orizontală în guvernările democratice.
    58. Rolul Ombudsmanului trebuie să constea în îmbunătăţirea responsabilităţii administrative a guvernanţilor, prin analiza imparţială şi obiectivă a comportamentului administraţiei publice, prin recomandările de lege ferenda şi inclusiv prin acţiuni în faţa justiţiei.
    59. Prin activismul său, Ombudsmanul dintr-o societate democratică trebuie să lupte pentru consolidarea mecanismelor de responsabilizare a tuturor actorilor implicaţi în protecţia drepturilor fundamentale, facilitând astfel realizarea unei bune guvernări într-un stat de drept.
    60. Având în vedere rolul acestei instituţii, Curtea menţionează că pentru a-şi îndeplini în mod adecvat misiunea, funcţia de Ombudsman trebuie ocupată de o personalitate cunoscută şi activă în dialogul dintre societate şi autorităţi.
    61. În acest context, Curtea reţine că, potrivit Recomandării 1615 (2003) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind instituţia ombudsmanului, pentru funcţionarea acestei instituţii este vital ca persoana care ocupă funcţia de Ombudsman să fie cunoscută şi respectată.
    62. Curtea reţine că, la 3 aprilie 2014, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o nouă Lege cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul). Potrivit articolului 1 alin. (1) al acestei legi, Avocatul Poporului asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor omului de către autorităţile publice, de către organizaţii şi întreprinderi, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, de către organizaţiile necomerciale şi de către persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelurile.
    63. Potrivit legii, în Republica Moldova există doi Avocaţi ai Poporului, unul dintre care este specializat în problemele de protecţie a drepturilor şi libertăţilor copilului.
    64. Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului îşi exercită atribuţiile pentru asigurarea respectării drepturilor şi a libertăţilor copilului şi realizarea, la nivel naţional, de către autorităţile publice centrale şi locale şi de către persoanele cu funcţie de răspundere de toate nivelurile a prevederilor Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului.
    - Drepturile copilului ca prioritate
    65. Curtea reţine că, potrivit articolului 49 din Constituţie, statul ocroteşte copiii şi tinerii, stimulând dezvoltarea instituţiilor necesare.
    66. Drepturile copiilor sunt protejate în mod egal şi la nivel internaţional sau regional.
    67. Reglementările şi, implicit, principiile generale care reies din Convenţia internaţională cu privire la drepturile copilului de la New York din 1989 constituie un suport normativ ferm pentru protecţia drepturilor copiilor, reflectând concomitent şi indicatorii fundamentali ce permit evaluarea sistemelor juridice la nivel naţional.
    68. Convenţia din 1989 a fost concepută pentru a promova şi a difuza o nouă viziune asupra copilului în calitatea sa de deţinător de drepturi, iar statul este, în virtutea Convenţiei, deţinătorul obligaţiilor în materia protecţiei copilului, adoptând proceduri şi facilitând exercitarea garanţiilor copiilor prin intermediul mecanismelor, în speţă, al profesioniştilor care să le asigure. Din acest moment, recunoaşterea drepturilor s-a extins şi s-a confirmat prin alte instrumente internaţionale şi în sistemele juridice naţionale, inclusiv în constituţii (Raport privind protecţia drepturilor copilului: norme internaţionale şi constituţii naţionale, adoptat de către Comisia de la Veneţia în cadrul celei de-a 98-a sesiuni plenare din 21-22 martie 2014).
    69. Potrivit Observaţiei nr. 14 (2013) a Comitetului drepturilor copilului al ONU, statele trebuie să se asigure că este protejat interesul superior al copilului şi să ia toate măsurile concrete pentru asigurarea acestui drept, inclusiv prin intermediul profesioniştilor calificaţi care lucrează în domeniu.
    70. La nivel regional, Consiliul Europei a elaborat un arsenal impresionant de norme în materia protecţiei drepturilor copilului, inclusiv un număr de convenţii la care este parte şi Republica Moldova (Convenţia europeană a drepturilor omului, Carta socială europeană revizuită, Convenţia europeană privind statutul juridic al copiilor născuţi în afara căsătoriei, Convenţia europeană privind recunoaşterea şi executarea deciziilor în materia supravegherii copiilor şi restabilirii supravegherii copiilor, Convenţia privind protecţia copiilor contra exploatării şi abuzului sexual).
    71. Obiectivul unui sistem juridic în interesul copilului trebuie să urmărească acordarea sprijinului prin intermediul specialiştilor competenţi. În conformitate cu Orientările Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind justiţia în interesul copilului, adoptate la 17 noiembrie 2010, statele trebuie să se asigure că „toţi specialiştii care lucrează cu copiii în cadrul sistemelor judiciare beneficiază de sprijinul şi formarea adecvată, precum şi de orientări practice cu scopul de a garanta şi de a pune în aplicare în mod corespunzător drepturile copilului, în special în momentul evaluării interesului superior al copiilor în toate tipurile de proceduri care îi vizează pe aceştia în mod direct sau indirect.” Protecţia drepturilor copilului a devenit o valoare în cadrul politicilor Consiliului Europei, în acest sens fiind adoptate Strategia Consiliului Europei privind drepturile copilului (2012-2015) şi Planul de acţiuni pentru implementarea acesteia.
    72. Promovarea şi protecţia drepturilor copilului figurează şi printre obiectivele Uniunii Europene, prioritatea cărora s-a consolidat prin Tratatul privind Uniunea Europeană, care a reglementat expres în articolul 3 (ex-articolul 2 TUE) alin. (3) că „Uniunea […] promovează […] protecţia drepturilor copilului.” Aceste drepturi sunt, de altfel, înscrise şi în Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, care în articolul 24 alineatul (2) prevede: „În toate acţiunile referitoare la copii, indiferent dacă sunt realizate de autorităţi publice sau de instituţii private, interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial.”, ceea ce face din interesul superior al copilului o prioritate pentru autorităţile publice şi pentru actorii privaţi.
    73. Afară de cadrul general de protecţie a drepturilor copilului, standardele internaţionale şi europene solicită instituirea mecanismelor de asigurare a protecţiei drepturilor copiilor prin numirea în aceste funcţii a unor profesionişti calificaţi. Subiectul competenţei profesionale, al pregătirii, supervizării şi responsabilităţii specialiştilor presupune o pregătire profesională adecvată şi permanentă în domeniul drepturilor copilului.
    74. Aceste exigenţe se regăsesc în standardele internaţionale şi europene, printre care şi Observaţia generală nr.2 a Comitetului ONU pentru drepturile copilului, privind rolul instituţiilor naţionale independente de apărare a drepturilor omului în protecţia şi promovarea drepturilor copilului din 2002, potrivit căreia „ […] fiecare stat trebuie să organizeze o instituţie naţională de apărare a drepturilor omului învestită cu responsabilitatea promovării şi protejării drepturilor copilului. […] această instituţie, indiferent de modul ei de organizare, trebuie să aibă capacitatea de a supraveghea, promova şi proteja drepturile copilului în mod independent şi eficace.”; Orientările Uniunii Europene pentru promovarea şi protecţia drepturilor copilului din 2007 obligă statele să îmbunătăţească procesul şi structurile de monitorizare prin „crearea capacităţilor de observare, inclusiv prin crearea de instituţii naţionale independente în domeniul drepturilor copiilor, cum ar fi Ombudsmanul”; Programul Uniunii Europene în materia drepturilor copilului din 2011 prevede „intervenţia profesioniştilor experimentaţi şi competenţi […] în protecţia copiilor”; în conformitate cu Principiile de la Paris privind statutul şi funcţionarea instituţiilor naţionale pentru protecţia şi promovarea drepturilor omului, trebuie consolidată activitatea instituţiilor cu atribuţii în protecţia şi promovarea drepturilor omului, în special cea a Ombudsmanului.
    75. Pornind de la raţionamentele supra, Recomandările Comitetului ONU pentru drepturile copilului din 2009, formulate faţă de Republica Moldova, au ţinut să evidenţieze că „14. […] statul parte trebuie să revizuiască statutul şi eficienţa instituţiei Avocatului Poporului în domeniul promovării şi protecţiei drepturilor copilului, luând în considerare şi criteriile prevăzute în Principiile de la Paris. […] Comitetul recomandă ca statul parte, în concordanţă cu recomandările anterioare, să realizeze în continuare eforturi pentru înfiinţarea unei instituţii independente a Avocatului Copilului.”
    76. Şi Recomandările formulate în urma examinării Republicii Moldova prin prisma mecanismului UPR, în cadrul celei de-a 19 sesiuni a Consiliului ONU pentru drepturile omului din perioada 14-16 martie 2012, au evidenţiat necesitatea respectării drepturilor copiilor, fără nici o discriminare, şi acordarea prerogativelor necesare Ombudsmanului care activează în acest domeniu.
    77. Drept urmare, mecanismul de protecţie a drepturilor copilului prin intermediul Avocatului Poporului cu competenţe în materie trebuie să nu aibă un caracter strict formal, de dragul unui răspuns pentru cerinţele internaţionale, ci să presupună eficienţă, astfel încât să se răspundă exigenţelor şi necesităţilor de protecţie a drepturilor copilului.
    3.2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză
    78. Curtea subliniază că garantarea efectivă a drepturilor omului reprezintă raţiunea existenţei sale. În consecinţă, ea va acţiona întotdeauna pentru realizarea acestui deziderat.
    79. Curtea accentuează rolul fundamental al Avocatului Poporului pentru protejarea efectivă a drepturilor omului şi importanţa ocupării acestei funcţii de către o persoană competentă în domeniul protecţiei drepturilor omului.
    80. Potrivit articolului 1 alin. (2) al legii, Avocatul Poporului contribuie la apărarea drepturilor şi libertăţilor omului prin prevenirea încălcării acestora, prin monitorizarea şi raportarea modului de respectare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului la nivel naţional, prin perfecţionarea legislaţiei ce ţine de domeniul drepturilor şi libertăţilor omului, prin colaborarea internaţională în acest domeniu, prin promovarea drepturilor şi libertăţilor omului şi a mecanismelor de apărare a acestora, prin aplicarea procedeelor reglementate de prezenta lege.
    81. În aplicarea principiilor menţionate mai sus, Curtea va verifica respectarea criteriilor stabilite de lege la numirea în funcţie a Avocatului Poporului pentru drepturile copilului.
    82. Curtea observă că articolul 6 din Legea nr. 52 din 3 aprilie 2014 prevede condiţiile de eligibilitate pentru funcţia de Avocat al Poporului, astfel încât Avocat al Poporului poate fi persoana care corespunde următoarelor cerinţe: a) este cetăţean al Republicii Moldova; b) are capacitate deplină de exerciţiu; c) deţine diplomă de licenţă sau echivalentul acesteia; d) are o vechime în muncă de cel puţin 10 ani şi o activitate notorie în domeniul apărării şi promovării drepturilor omului; e) se bucură de o reputaţie ireproşabilă; f) cunoaşte limba de stat.
    83. Cu referire la cerinţele cuprinse la literele a), b), c), e), Curtea menţionează că acestea sunt condiţii obiective, care urmează a fi probate prin documentele justificative.
    84. În privinţa condiţiilor de la litera d) „vechime în muncă de cel puţin 10 ani şi o activitate notorie în domeniul apărării şi promovării drepturilor omului”, Curtea observă că doar prima dintre acestea este obiectivă. Vechimea în muncă de 10 ani poate fi dovedită prin prezentarea carnetului de muncă sau a contractelor civile de prestare a unor servicii de către persoana care urmează a fi numită în funcţia de Avocat al Poporului. În privinţa celei de-a doua condiţii – activitatea notorie în domeniul apărării şi promovării drepturilor omului – Curtea observă că aceasta nu are o obiectivitate stabilită. Respectarea ei va fi verificată de către Curte, avându-se în vedere situaţia de fapt prezentată în CV-ul înaintat Comisiei parlamentare speciale pentru selectarea candidaţilor la funcţia de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului. Curtea prezumă veridicitatea informaţiilor prezentate în acest CV.
    85. Pentru a putea constata respectarea condiţiei activităţii notorii în domeniul apărării şi promovării drepturilor omului, Curtea trebuie să se pronunţe cu privire la semnificaţia termenului „notoriu”, aşa cum o impune interpretarea juridică textuală. Potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române (ediţia a II-a, ed. Univers enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 700), „notoriu” înseamnă „cunoscut de multă lume, ştiut de toţi; remarcabil, renumit”. De asemenea, Black’s Law Dictionary (ediţia a VIII-a, 2004, rev. de Bryan A. Garner, p. 3377) defineşte termenul „notoriu” drept „ceva/cineva cunoscut şi despre care se vorbeşte în general, […]”.
    86. Curtea reţine, aşadar, că notorietatea în domeniul apărării şi promovării drepturilor omului este o însuşire a persoanei care doreşte să ocupe funcţia de Avocat al Poporului. În speţă, această însuşire presupune ca acest candidat să fie cunoscut de un număr mare de persoane ca activând în domeniul drepturilor omului, prin apărarea şi promovarea lor.
    87. Notorietatea în materie de apărare şi promovare a drepturilor omului poate fi dovedită inclusiv prin pledarea unor cauze pentru garantarea unor drepturi ale omului în faţa instanţelor naţionale sau internaţionale, atunci când aceste drepturi sunt încălcate; prin luarea de poziţie publică, atunci când respectarea drepturilor omului nu este o prioritate pentru autorităţi sau când respectarea lor este nesocotită în totalitate; prin organizarea de manifestaţii publice – în conformitate cu legea – pentru prevenirea unor încălcări ale drepturilor omului; prin organizarea de conferinţe, seminare, mese-rotunde ş.a. cu privire la materia drepturilor omului şi importanţa respectării lor; prin conceperea de propuneri legislative menite să garanteze de o manieră mai eficientă drepturile omului; prin exemplul de activism public politic şi moral dat întregii societăţi în materie de promovare a drepturilor omului; prin activitatea ştiinţifică în domeniile dreptului constituţional şi al drepturilor omului; prin recunoaşterea ca atare a acestei activităţi de către organizaţiile internaţionale care luptă pentru protecţia drepturilor omului etc.
    88. Curtea reţine că necesitatea notorietăţii este determinată de faptul că instituţia Avocatului Poporului, şi implicit a Avocatului Poporului pentru Drepturile Copilului, este garantul dezvoltării democratice, constituind una din autorităţile mediatoare între societate şi stat, în vederea asigurării dialogului şi a respectării valorilor universale privind drepturile şi libertăţile omului.
    89. Curtea menţionează că, având în vedere importanţa funcţiei de Avocat al Poporului pentru o societate democratică, notorietatea trebuie consolidată şi de o bună cunoaştere a materiei drepturilor omului.
    90. Curtea subliniază că profesionalismul şi notorietatea constituie două elemente-cheie care fac ascultată această persoană de către celelalte autorităţi şi instituţii ale statului.
    91. Prin raportarea acestor exigenţe la prevederile articolului 1 alin. (3) din Constituţie privind obligativitatea respectării legilor, Curtea subliniază că notorietatea nu trebuie verificată într-un mod evaziv, fără o analiză consistentă.
    92. În speţă, Curtea observă legătura vagă dintre domeniile în care este specializat Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, numit prin Hotărârea Parlamentului nr. 140 din 3 iulie 2015, cu materia drepturilor omului. Curtea atenţionează că nu se poate deduce existenţa unei activităţi notorii în domeniul apărării şi promovării drepturilor omului din simpla participare la un seminar de consolidare a cunoştinţelor privind Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la un atelier practic cu privire la rolul parlamentelor naţionale în procesul de integrare europeană, la o masă rotundă privind flagelul corupţiei, la câteva conferinţe având ca obiect managementul public etc. Aceste participări nu semnifică o activitate notorie în domeniul apărării şi promovării drepturilor omului, inclusiv în promovarea drepturilor copilului, în sensul Legii nr. 52 din 3 aprilie 2014.
    93. De asemenea, fără a nega calificările profesionale ale dnei Ecaterina Burlacu, Curtea menţionează că activitatea din cadrul Direcţiei Generale Juridice a Secretariatului Parlamentului, chiar dacă este de durată (10 ani), nu poate fi echivalată cu o activitate notorie în domeniul promovării şi apărării drepturilor omului.
    94. Curtea reţine că noţiunea de „activitate notorie” nu se circumscrie duratei activităţii persoanei, ci exprimă evaluarea şi aprecierea profesională a persoanei.
    95. Din analiza circumstanţelor particulare ale cauzei, Curtea nu poate constata îndeplinirea condiţiei activităţii notorii în domeniul apărării şi promovării drepturilor omului, în general, şi a drepturilor copilului, în special.
    96. Curtea menţionează că numirea în funcţia de Avocat al Poporului a unei persoane care nu întruneşte condiţiile legale subminează principiile democraţiei şi statului de drept. Promovarea în această funcţie importantă pentru asigurarea respectării drepturilor omului a unei persoane care nu întruneşte condiţiile necesare de experienţă şi notorietate poate compromite principiile legalităţii, egalităţii, imparţialităţii şi democraţiei, în baza cărora activează Avocatul Poporului. Această situaţie poate conduce la ineficienţa instituţiei Avocatului Poporului.
    97. Curtea reţine că această opinie a fost împărtăşită şi de către ONG-urile interveniente, în unanimitate.
    98. Curtea atrage atenţia asupra situaţiei speciale a drepturilor copilului în Republica Moldova şi ţine să evidenţieze rolul major pe care îl are Avocatul Poporului pentru drepturile copilului în garantarea efectivă a drepturilor copilului, dar şi ideea respectării condiţiilor legale de persoana chemată să ocupe această funcţie importantă pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
    99. Instrumentul principal al Ombudsmanului îl constituie autoritatea lui, prin care se impune cu forţa argumentării şi a criticii, cu receptivitatea şi sprijinul tuturor autorităţilor publice, cu suportul din partea societăţii civile. Din acest motiv, Curtea consideră că notorietatea Ombudsmanului trebuie să fie a fortiori expresia autorităţii sale. Există o deosebire fundamentală între a avea autoritate şi a fi o autoritate. Exercitarea formală a autorităţii nu implică în mod firesc impunerea autorităţii prin personalitatea persoanei.
    100. Curtea reţine că principiul legalităţii are drept consecinţă obligativitatea respectării legilor, inclusiv de către forul legislativ suprem al statului. Tentativa de atribuire a legitimităţii unei autorităţi care asigură protecţia drepturilor omului prin metode care ignoră legea constituie o încălcare a legii.
    101. În contextul celor menţionate, Curtea constată că la numirea Avocatului Poporului pentru drepturile copilului Parlamentul nu a respectat prevederile legale referitoare la condiţiile care urmează a fi întrunite de către candidat, acţionând contrar principiului statului de drept, consacrat de articolul 1 alin. (3) din Constituţie.
    102. Curtea îndeamnă Parlamentul şi organismele sale cu atribuţii în domeniu să acţioneze cu prudenţă în selectarea, evaluarea şi numirea candidaţilor pentru postul de Avocat al Poporului. Numirea unei persoane într-o funcţie care presupune garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi respectarea legilor juste nu poate fi viciată de chiar nerespectarea dispoziţiilor legale prevăzute pentru aceasta.
    Pentru aceste motive şi în temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 60, 61, 62 lit. a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
    1. Se admite sesizarea domnului Anatol Şalaru, deputat în Parlament.
    2. Se declară neconstituţională Hotărârea Parlamentului nr. 140 din 3 iulie 2015 privind numirea în funcţia de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului.
    3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE                   Alexandru TĂNASE

    Nr. 22. Chişinău, 16 iulie 2015.