HBNM3/2015
ID intern unic:  360850
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
BANCA NAŢIONALĂ
HOTĂRÎRE Nr. 3
din  26.08.2015
cu privire la nivelul ratelor dobînzilor Băncii Naţionale
a Moldovei şi la norma rezervelor obligatorii
Publicat : 04.09.2015 în Monitorul Oficial Nr. 247-252     art Nr : 1689     Data intrarii in vigoare : 26.08.2015
    MODIFICAT
    HBN73 din 29.03.17, MO109-118/07.04.17 art.751; în vigoare 29.03.17


    În temeiul art. 17, 27 pt.1 lit. a) din Legea nr. 548-XIII din 21 iulie 1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr. 56-57, art. 624), cu modificările şi completările ulterioare şi prevederilor Strategiei Politicii Monetare a Băncii Naţionale a Moldovei pe termen mediu (aprobată prin Hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr. 303 din 27 decembrie 2012), luînd în consideraţie Raportul lunar privind situația macroeconomică, august 2015, Comitetul executiv al Băncii Naţionale a Moldovei
HOTĂRĂŞTE:
    1. Se majorează rata de bază aplicată la principalele operaţiuni de politică monetară pe termen scurt cu 2.0 puncte procentuale, de la 17.5 pînă la 19.5 la sută anual.
    2. Se majorează ratele de dobîndă:
    a) la creditele overnight cu 2.0 puncte procentuale, de la 20.5 la 22.5 la sută anual;
    b) la depozitele overnight cu 2.0 puncte procentuale, de la 14.5 la 16.5 la sută anual.
  [Pct.3 abrogat prin HBN73 din 29.03.17, MO109-118/07.04.17 art.751; în vigoare 29.03.17]
    4. Se menține norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în valută liber convertibilă la nivel de 14.0 la sută din baza de calcul.
    5. Ratele nominalizate la punctele 1, 2 intră în vigoare la data de 2 septembrie 2015.
    6. Punctul 3 al prezentei hotărîri intră în vigoare la data de 8 octombrie 2015.
    7. Din data intrării în vigoare a punctului 3 al prezentei hotărîri se abrogă punctul 3 din Hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr. 200 din 30.07.2015 cu privire la nivelul ratelor dobînzilor Băncii Naţionale a Moldovei și la norma rezervelor obligatorii (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.206-210, art.1388).
    8. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    PREȘEDINTELE
    COMITETULUI EXECUTIV
    AL BĂNCII NAȚIONALE A MOLDOVEI                   Dorin DRĂGUŢANU

    Nr. 3. Chişinău, 26 august 2015.