HCNPFC56/4/2015
ID intern unic:  361684
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE
HOTĂRÎRE Nr. 56/4
din  23.10.2015
cu privire la completarea Hotărîrii Comisiei Naționale
a Pieței Financiare nr. 48/6 din 19.08.2015
Publicat : 30.10.2015 în Monitorul Oficial Nr. 297-300     art Nr : 2192     Data intrarii in vigoare : 23.10.2015
    În scopul protejării drepturilor și intereselor investitorilor, precum și asigurării circulației valorilor mobiliare în conformitate cu legislația în vigoare, în temeiul prevederilor art.11 alin.(6) din Legea nr.1134 din 02.04.1997 „Privind societățile pe acțiuni” (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 1-4, art.1), art.1 alin.(1), art.3, art.8 lit.b) şi lit.t), art.9 lit.d), art.21 alin.(1), art.22 alin.(2), art.25 alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 „Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare” (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS), art.1 alin.(2)-(4), art.5 din Legea nr.171 din 11.07.2012 „Privind piaţa de capital” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.193-197, art.665),
COMISIA NAȚIONALĂ A PIEȚEI FINANCIARE
HOTĂRĂŞTE:
    1. Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr.48/6 din 19.08.2015 „Cu privire la unele măsuri față de entitățile de interes public” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr. 241-246, art. 1542)  se completează după cum urmează:
    1) pct.1 se completează în final cu cuvintele: ”, cu excepția prevederilor pct. 11.”;
    2) după pct. 1 se completează cu punctul 11 cu următorul conținut:
    „ 11. Entitățile de interes public cu un număr de acționari de pînă la 100 inclusiv, sunt obligate să admită valorile mobiliare emise pe piața reglementată, la prima cerere a oricărui acționar sau  a societății de investiții, în scopul executării ordinului acționarului.”;
    3) după pct. 2 se completează cu punctul 21 cu următorul conținut:
    „ 21. Despre prevederile și executarea obligațiilor stabilite la pct. 1 și pct. 11 entitățile de interes public urmează să-și informeze acționarii.”.
     2. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data emiterii, se publică pe pagina electronică a Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare și în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 

    VICEPREȘEDINTELE COMISIEI
    NAȚIONALE A PIEȚEI FINANCIARE                         Iurie FILIP

    Nr. 56/4. Chişinău, 23 octombrie 2015.