OARFCC32/2016
ID intern unic:  364059
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
AGENŢIA RELAŢII FUNCIARE ŞI CADASTRU
ORDIN Nr. 32
din  29.02.2016
privind aprobarea Instrucţiunii cu privire la modul
de executare a observaţiilor cu utilizarea sistemului
satelitar de navigare globală (GNSS)
Publicat : 01.04.2016 în Monitorul Oficial Nr. 79-89     art Nr : 468
    În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 778-XV din 27 decembrie 2001 cu privire la geodezie, cartografie şi geoinformatică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr. 29 – 31, art.160), cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în vederea reglementării modalităţii de executare a observaţiilor GNSS,
ORDON:
    1. Se aprobă Instrucţiunea cu privire la modul de executare a observaţiilor cu utilizarea sistemului satelitar de navigare globală (GNSS) (anexa nr.1).
    2. Instrucţiunea menţionată în pct. 1 al prezentului ordin este obligatorie pentru posesorii şi utilizatorii tehnologiilor de poziţionare GNSS.
    3. Se abrogă Ordinul nr. 60 din 15 mai 2013 despre aprobarea Instrucţiunii provizorii cu privire la modul de executare a observaţiilor cu utilizarea sistemului satelitar de navigare globală (GNSS).
    4. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
    5. Controlul asupra îndeplinirii prevederilor Instrucţiunii, menţionate în pct. 1 al prezentului ordin, se pune în sarcina Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Geodezică, Tehnică şi Regim.
    6. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina directorului general adjunct Alexandru Morcov.

    DIRECTORUL GENERAL AL ARFC                           Anatolie GHILAŞ

    Nr. 32. Chişinău, 29 februarie 2016.


Anexa nr. 1
la Ordinul nr. 32
din 29 februarie 2016

AGENŢIA RELAŢII FUNCIARE ŞI CADASTRU
Instrucţiune
cu privire la modul de executare a observaţiilor cu utilizarea
sistemului
satelitar de navigare globală (GNSS)
Capitolul I
Dispoziţii generale
    1. În prezenta Instrucţiune se utilizează următoarele abrevieri şi definiţii:
    EMP(Ne) – eroarea medie pătratică a poziţiei planimetrice în raport cu punctele iniţiale.
    EMP(He) – eroarea medie pătratică a poziţiei altimetrice elipsoidale în raport cu punctele iniţiale.
    E(Ne) – toleranţa maximă a poziţiei liniare planimetrice în raport cu punctele iniţiale (lungimea vectorului din punctul “măsurat” spre punctul “iniţial” în plan).
    E(He) – toleranţa maximă de poziţie liniară altimetrică elipsoidală în raport cu punctele iniţiale (lungimea vectorului din punctul “măsurat” spre punctul “iniţial” pe altitudini).
    SP – staţie permanentă. Receptor GNSS cu antena instalată prin centrarea forţată pe punct fixat rigid, ce poate funcţiona de sine stătător sau face parte din reţea de staţii permanente.
    RSP – reţea de staţii permanente.
    GNSS – sisteme de poziţionare globală prin sateliţi.
    RGN – reţeaua geodezică naţională.
    RGÎ – reţea geodezică de îndesire.
    DGPS – sistem satelitar diferenţiat de navigaţie globală.
    MOLDPOS – sistem naţional de poziţionare MOLDPOS.
    ARFC – Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru.
    FNDG – Fondul Naţional de Date Geospaţiale.
    ISSGTR – Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Geodezică, Tehnică şi Regim.
    RTK – serviciu de poziţionare satelitară prin metoda cinematică în timp real.
    PPK – serviciu de poziţionare satelitară prin metoda cinematică cu postprocesare.
    PDOP – devierea preciziei de poziţionare.
    Epocă (Epoch) – perioada de recepţie a unei singure observaţii, efectuate şi înregistrate de receptorul GNSS. Pentru cerinţele înaintate în prezenta Instrucţiune, ce se referă la observaţiile GNSS, durata unei epoci constituie o secundă.
    2. Prezenta Instrucţiune completează „Instrucţiunea pentru ridicarea topografică la scările 1:5000, 1:2000, 1:1000, 1:500 şi executarea prospecţiunilor inginero–geodezice în construcţii” şi este destinată pentru executarea observaţiilor GNSS în cadrul lucrărilor de colectare/trasare a datelor geospaţiale care trebuie să fie înregistrate la ISSGTR.
    3. Prezenta Instrucţiune înlocuieşte cerinţele tehnice ale altor documente normative pentru executarea observaţiilor GNSS în cadrul lucrărilor cadastrale.
    4. Prezenta Instrucţiune cuprinde:
    1) Dispoziţii generale;
    2) Atestarea reţelelor de staţii permanente şi a staţiilor permanente;
    3) Executarea observaţiilor GNSS pentru crearea reţelei de îndesire, reţelei de ridicare sau de trasare (transpunere);
    4) Executarea observaţiilor GNSS pentru ridicarea/trasarea punctelor de detaliu;
    5) Cerinţe pentru a întocmi raportul lucrărilor executate.
    5. Determinarea altitudinilor în sistemele naţionale de înălţimi se efectuează prin nivelment sau cu observaţii GNSS prin recalcularea înălţimilor elipsoidale prin modele de trecere de la înălţimi elipsoidale în sistemele naţionale de altitudini aprobate de Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru.
    6. ARFC va asigura infrastructura geodezică a Republicii Moldova prin întreţinerea RGN şi MOLDPOS, precum şi prin monitorizarea SP şi RSP private.
    7. Observaţiile GNSS se execută cu utilaj verificat metrologic.
Capitolul II
Lansarea şi atestarea staţiilor GNSS
de bază operate continuu (SP)

Secţiunea 1. Cerinţe tehnice pentru materializarea
şi determinarea coordonatelor punctelor geodezice
pentru SP
    8. Centrul şi poziţia punctului pentru SP se materializează conform cerinţelor stipulate în Catalogul staţiilor permanente GNSS (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.340-346, art. 2534).
    9. Lucrările de determinare a coordonatelor punctelor geodezice pentru SP se execută numai pe baza punctelor RGN 0 şi/sau RGN 1 şi/sau staţiilor permanente europene şi/sau sistemului naţional de poziţionare MOLDPOS.
    10. Numărul minim al punctelor fixe pentru executarea observaţiilor,  indicate în pct.9 al prezentei Instrucţiuni, este de cel puţin 3, distribuite în cel puţin 3 cadrane din cele 4 la o distanţă nu mai mare de 70 km.
    11. Timpul de măsurare GNSS pentru determinarea coordonatelor punctelor SP se execută prin 2 sesiuni de cel puţin 6 ore cu intervalul între sesiuni nu mai puţin de 24 de ore. EMP(Ne/He) în urma prelucrării observaţiilor pentru punctul geodezic al SP nu trebuie să depăşească 10 mm în plan şi 20 mm pe înălţimi elipsoidale faţă de punctele iniţiale utilizate.
    12. La lucrările de determinare a coordonatelor geodezice a punctelor pentru SP se utilizează numai receptoare cu mai multe frecvenţe.
Secţiunea 2. Atestarea SP şi RSP
    13. Toate SP şi RSP care prestează servicii şi sunt amplasate pe teritoriul Republicii Moldova în mod obligatoriu sunt supuse atestării iniţiale şi anuale, ca rezultat fiind includerea lor în Catalogul staţiilor permanente GNSS.
    Pentru atestarea SP şi RSP este responsabilă ARFC, prin intermediul ISSGTR.
    14. SP sau RSP trebuie să dispună şi să fie administrate de un centru de control GNSS al proprietarului de SP sau RSP.
    15. Pentru atestarea iniţială sunt necesare următoarele documente:
    1) Raport tehnic pentru instalarea şi determinarea coordonatelor punctului geodezic, sau punctelor geodezice pentru RSP, conform anexei nr.2 din Catalogul staţiilor permanente GNSS;
    2) Buletinele de verificare metrologică a receptoarelor GNSS utilizate la stabilirea coordonatelor iniţiale a SP, verificarea metrologică fiind efectuată inclusiv şi în regim „Static”;
    3) Licenţa softului:
    a) producătorul, denumirea şi numărul de înregistrare al softului de operare;
    b) confirmarea de la distribuitorul autorizat al producătorului softului, că softul operat poate fi utilizat cu receptorul instalat.
    4) În cazul atestării RSP, document ce confirmă aprobarea zonei de prestare a serviciilor cu indicarea preciziei în cadrul zonei în funcţie de echipament, software şi geometria reţelei în funcţie de caz;
    5) Licenţa pentru activitatea topo-geodezică a proprietarului de SP sau RSP.
    16. Pentru atestarea anuală sunt necesare următoarele documente:
    1) Verificarea punctului geodezic:
    a) Se transmite către ISSGTR cu cel puţin o lună înainte de expirarea atestării:
    - pentru SP, raportul privind verificarea coordonatelor punctului geodezic cu anexarea datelor colectate de SP pe întreg anul precedent;
    - pentru RSP, raportul privind verificarea stabilităţii reţelei. Structura raportului se coordonează cu ISSGTR.
    b) E(Ne)/E(He) dintre poziţia calculată a punctului geodezic faţă de poziţia iniţială este de 2 cm, altfel activitatea SP se stopează pînă la clarificarea situaţiei;
    2) Verificarea receptorului GNSS instalat şi softului licenţiat instalat:
    a) se verifică dacă nu este schimbat receptorul sau utilizat alt soft, altfel se trece prin procedura atestării iniţiale;
    b) prezentarea buletinelor de verificare metrologică pentru SP/RSP.
Secţiunea 3. Zona de acordare a serviciilor
    17. Zona de acordare a serviciilor pentru SP este în raza de 35 km de la punctul geodezic SP.
    18. Zona de acordare a serviciilor pentru RSP este în zona aprobată de către ARFC.
Secţiunea 4. Cerinţele pentru operarea SP şi RSP
    19. Proprietarul şi/sau administratorul SP sau RSP trebuie să efectueze controlul datelor satelitare obţinute şi să informeze clienţii dacă cerinţele preciziei de determinare a coordonatelor nu sunt satisfăcute.
    20. Proprietarul şi/sau administratorul SP sau RSP este obligat să îi asigure ARFC, prin intermediul ISSGTR, accesul şi posibilităţile tehnice pentru controlul funcţionării SP sau RSP.
    21. Răspunderea pentru prestarea serviciilor de la SP/RSP neînregistrate în Catalogul staţiilor permanente GNSS o poartă proprietarul şi/sau administratorul SP/RSP, conform legislaţiei în vigoare.
Capitolul III
Executarea observaţiilor GNSS pentru crearea
reţelei geodezice de îndesire

    22. Dezvoltarea RGÎ în cadrul diferitor lucrări este efectuată numai la cererea beneficiarului.
    23. Cerinţele faţă de crearea RGÎ sunt:
    1) materializarea punctelor în modul stabilit cu crearea schiţelor de amplasare;
    2) verificarea de către ISSGTR;
    3) predarea lor la FNDG.
    24. Punctele RGÎ pot fi materializate numai prin centre de tip M1. Dacă în zona lucrărilor sunt depistate punctele existente ale reţelelor geodezice, ele trebuie să fie incluse în reţeaua creată.
    25. Crearea reţelei geodezice de îndesire poate fi efectuată prin metodele următoare:
    Metoda statică;
    Metoda cinematică în timp real (RTK).
    26. Crearea reţelei geodezice de îndesire poate fi efectuată:
    De la punctele reţelei geodezice naţionale;
    De la SP sau RSP atestate de ARFC.
Secţiunea 1. Crearea reţelei geodezice de îndesire
prin metoda statică

    27. De la punctele reţelei geodezice naţionale sunt aplicate următoarele cerinţe:
    1) Lungimea maximă a liniei bazice:
    a) 10 km pentru receptoarele cu o singură frecvenţă;
    b) 35 km pentru receptoare cu mai multe frecvenţe;
    2) Centrarea cu precizia de 1 mm;
    3) Timpul de staţionare minim:
    a) pentru receptoare cu mai multe frecvenţe – 20 min. + 2 min. pentru 1km la distanţe mai mari de 10 km;
    b) pentru receptoare cu o singura frecvenţă – 30 min. + 5 min. pentru 1km la distanţe mai mari de 5 km.
    4) Numărul de sateliţi minim 5;
    5) PDOP < 8;
    6) Unghiul minim de elevaţie – 10°;
    7) Observaţiile de control pentru punctele iniţiale se execută utilizînd cel puţin un alt punct, menţionat în pct.9 din prezenta Instrucţiune, inclusiv punctele RGN 2;
    8) Observaţii de control pentru punctele determinate se execută prin repetarea observaţiilor GNSS peste o perioadă de timp nu mai mică de 30 min. cu reiniţializarea receptorului sau efectuarea măsurătorilor liniare/liniar–unghiulare.
    28. De la punctele SP sau RSP sunt aplicate următoarele cerinţe:
    1) Observaţiile GNSS se execută de la SP la distanţe nu mai mari de 35 km, iar de la RSP observaţiile se execută în Zona de acordare a serviciilor, aprobată de către ARFC, pentru receptoarele cu mai multe frecvenţe. Pentru receptoarele cu o singură frecvenţă observaţiile se execută la distanţe nu mai mari de 10 km;
    2) Centrarea cu precizia de 1 mm;
    3) Timpul de staţionare minim:
    a) pentru receptoarele cu mai multe frecvenţe – 20 min. + 2 min. pentru 1km la distanţe mai mari de 10 km;
    b) pentru receptoarele cu singură frecvenţă – 30 min. + 5 min. pentru 1 km la distanţe mai mari de 5 km;
    4) Numărul de sateliţi minim 5;
    5) PDOP<8;
    6) Unghiul minim de elevaţie – 10°;
    7) Observaţii de control pentru punctele determinate se execută prin repetarea observaţiilor GNSS peste o perioadă de timp nu mai mică de 30 min. cu reiniţializarea receptorului sau efectuarea măsurătorilor liniare/liniar–unghiulare.
Secţiunea 2. Crearea reţelei geodezice
de îndesire prin metoda RTK
    29. De la punctele reţelei geodezice naţionale sunt aplicate următoarele cerinţe:
    1) Lungimea maximă a liniei bazice este de 35 km pentru receptoarele cu mai multe frecvenţe;
    2) Centrarea cu precizia de 1 mm;
    3) Numărul minim de observaţii (epochs) – 60;
    4) PDOP<8;
    5) Unghiul minim de elevaţie – 10°;
    6) Observaţiile de control ale punctelor iniţiale se execută cel puţin pe un alt punct de acelaşi ordin sau de ordin superior;
    7) Observaţii de control pentru punctele determinate se execută prin repetarea observaţiilor GNSS peste o perioadă de timp nu mai mică de 30 min. cu reiniţializarea receptorului sau efectuarea măsurătorilor liniare/liniar–unghiulare.
    30. De la punctele SP sau RSP sunt aplicate următoarele cerinţe:
    1) Observaţiile GNSS se execută de la SP la distanţe nu mai mari de 35 km, iar de la RSP observaţiile se execută în Zona de acordare a serviciilor, aprobată de către ARFC, pentru receptoarele cu mai multe frecvenţe. Pentru receptoarele cu o singură frecvenţă observaţiile se execută la distanţe nu mai mari de 10 km;
    2) Centrarea cu precizia de 1 mm;
    3) Numărul de observaţii minime (epochs) – 60;
    4) PDOP<8;
    5) Unghiul minim de elevaţie – 10°;
    6) Observaţii de control pentru punctele determinate se execută prin repetarea observaţiilor GNSS peste o perioadă de timp nu mai mică de 30 min. cu reiniţializarea receptorului sau efectuarea măsurătorilor liniare/liniar–unghiulare.
Capitolul IV
Executarea observaţiilor GNSS pentru crearea
reţelei de ridicare sau de trasare

    31. Cerinţele pentru crearea reţelei de ridicare sau de trasare sunt identice celor pentru crearea RGÎ cu diferenţa că aceste lucrări nu sunt predate la FNDG. Materializarea punctelor se execută temporar cu mijloace accesibile (ca ţăruşi din lemn, bare metalice, bucăţi de ţevi, cuie călite ş.a.).
Capitolul V
Executarea observaţiilor GNSS pentru ridicarea
sau trasarea punctelor de detaliu

    32. Ridicarea/trasarea punctelor de detaliu poate fi efectuată de la reţeaua geodezică sau de la punctele reţelei de ridicare/trasare, punctele fixe ale căreia sunt create prin observaţii GNSS.
    33. Ridicarea punctelor de detaliu poate fi efectuată prin metodele următoare:
    1) Metoda cinematică (PPK);
    2) Metoda cinematică în timp real (RTK).
    34. Trasarea punctelor de detaliu poate fi efectuată prin metoda cinematică în timp real (RTK).
    35. În cazuri speciale poate fi utilizată metoda DGPS care asigură în timp real precizia EMP(Ne) şi EMP (He) pînă la 1m sau mai mare în funcţie de precizia lucrărilor executate pentru ridicarea şi trasarea punctelor de detaliu.
Secţiunea 1. Ridicarea/trasarea punctelor de detaliu
prin metoda RTK şi PPK

    36. De la punctele reţelei geodezice naţionale, reţelei geodezice de îndesire sau de ridicare/trasare sunt aplicate următoarele cerinţe:
    1) Lungimea maximă a liniei bazice:
    a) 10 km pentru receptoarele cu o singură frecvenţă;
    b) 35 km pentru receptoarele cu mai multe frecvenţe;
    2) Numărul de observaţii minime:
    a) pentru receptoarele cu mai multe frecvenţe – 2 (epochs);
    b) pentru receptoarele cu o singură frecvenţă – 15 (epochs);
    3) PDOP<8;
    4) Unghiul minim de elevaţie – 10°;
    5) Observaţiile de control pentru punctele iniţiale se execută cel puţin pe un alt punct de acelaşi ordin sau mai înalt la fiecare instalare a receptorului pe punct;
    6) Observaţiile de control pentru punctele determinate se execută prin repetarea observaţiilor GNSS peste o perioadă de timp nu mai mică de 30 min. pentru nu mai puţin de 2 puncte din toate punctele de ridicare, cu reiniţializarea receptorului sau executarea măsurătorilor liniare/liniar–unghiulare.
    37. De la punctele SP sau RSP sunt aplicate următoarele cerinţe:
    1) Observaţiile GNSS se execută la distanţe nu mai mari de 35 km, iar de la RSP observaţiile se execută în Zona de acordare a serviciilor, aprobată de către ARFC, pentru receptoarele cu mai multe frecvenţe. Pentru receptoarele cu o singură frecvenţă observaţiile se execută la distanţe nu mai mari de 10 km;
    2) Numărul de observaţii minime:
    a) pentru receptoarele cu mai multe frecvenţe – 2 (epochs);
    b) pentru receptoarele cu o singură frecvenţă – 15 (epochs);
    3) PDOP<8;
    4) Unghiul minim de elevaţie – 10°;
    5) Observaţiile de control pentru punctele determinate se execută prin repetarea observaţiilor GNSS peste o perioadă de timp nu mai mică de 30 min pentru nu mai puţin de 2 puncte din toate punctele de ridicare, cu reiniţializarea receptorului sau executarea măsurătorilor liniare/liniar–unghiulare.
Secţiunea 2. Ridicarea/trasarea punctelor
de detaliu prin metoda DGPS
    38. Ridicarea şi trasarea punctelor de detaliu prin metoda DGPS se execută numai de la SP sau RSP, pentru care sunt aplicate următoarele cerinţe:
    1) Observaţiile se execută în Zona de acordare a serviciilor pentru RSP, aprobată de către ARFC;
    2) PDOP<8;
    3) Unghiul minim de elevaţie – 10°;
    4) Observaţiile de control pentru punctele determinate se execută prin repetarea observaţiilor GNSS peste o perioadă de timp nu mai mică de 30 min pentru nu mai puţin de 2 puncte din toate punctele de ridicare, cu reiniţializarea receptorului sau executarea măsurătorilor liniare/liniar–unghiulare.
Capitolul VI
Raport tehnic pentru lucrările executate
    39. La predarea raportului pentru lucrările executate spre verificare sunt anexate cel puţin următoarele date:
    1) Datele generale despre obiect;
    2) Harta/schema lucrărilor executate;
    3) Echipamentul utilizat şi metoda de lucru;
    4) Punctele reţelei geodezice naţionale cu coordonate sau SP/RSP utilizate;
    5) Buletin de verificare metrologică a echipamentului utilizat;
    6) Pentru observaţiile RTK/DGPS: fişier cu date structurate, prelucrate în softul producătorului de echipament GNSS, şi prezentat în unul din formatele permise (pdf, html, xml, csv, txt, doc, etc.):
    – numărul utilajului;
    – data executării observaţiilor;
    – denumirea punctului fix (iniţial);
    – denumirea punctului observat;
    – EMP(Ne)/EMP(He) al punctului observat;
    – numărul de sateliţi activi la punctul observat;
    – lungimea liniei bazice spre punctul observat;
    – PDOP al punctului observat.
    7) Şabloanele pentru diferite tipuri de lucrări vor fi coordonate cu ISSGTR.
    40. Datele colectate în urma executării observaţiilor GNSS se păstrează la executant timp de 5 ani şi în caz de solicitare se prezintă la ISSGTR.