AAMEC929/2016
ID intern unic:  365079
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL MEDIULUI
ACORD ADIŢIONAL Nr. 929
din  17.05.2016
pentru modificarea și completarea Convenției colective
nivel de ramură pe anii 2016-2020
Publicat : 27.05.2016 în Monitorul Oficial Nr. 140-149     art Nr : 929     Data intrarii in vigoare : 17.05.2016
    Ministerul Educației, reprezentat de către ministrul educației, Corina Fusu, și Consiliul General al Federației Sindicale a Educației și Științei, reprezentat de către Dumitru Ivanov, președinte, au încheiat prezentul Acord adițional și au convenit asupra următoarelor:
    1. Convenția colectivă nivel de ramură pe anii 2016-2020 din 26 februarie 2016 se modifică și se completează, după cum urmează:
    - pct. 15 subpct. (2) se completează cu lit. c) cu următorul cuprins:
    ”c) 3 zile lucrătoare – pentru salariații care pe parcursul anului calendaristic precedent n-au beneficiat de concediu medical, cu excepția concediului de maternitate”;
    - în Anexa nr. 2 Durata concediului de odihnă anual al salariaților din sistemul educațional:
     la pct. 3:
    după textul ”Instituțiile extrașcolare și de sport (școală sportivă, centru de creație, club sportiv” se introduce textul ”Centrul Republican pentru Copii și Tineret și Centrul Național de Educație prin Artă)”;
    cifra ”7” se substituie cu numărul ”14”;
    - în Anexa nr. 3 Durata concediilor suplimentare plătite pe motive familiare, exprimate în zile lucrătoare:
    textul ”nașterea sau” se exclude;
    poziția ”Persoanele care pe parcursul anului calendaristic precedent n-au beneficiat de concediu medical, cu excepția concediului de maternitate 3 zile” se exclude.
    2. Prezentul Acord adițional intră în vigoare la data semnării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    MINISTRUL EDUCAȚIEI                        CONSILIERUL GENERAL AL FEDERAȚIEI
                                                                      SINDICALE A EDUCAȚIEI ȘI ȘTIINȚEI

    Corina FUSU,                                            Dumitru IVANOV,
    ministru                                                     președinte

    Chişinău, 17 mai 2016.