În numele Republicii Moldova,
    Curtea Constituţională, statuând în componenţa:
    Dl Alexandru TĂNASE, președinte,
    Dl Aurel BĂIEŞU,
    Dl Igor DOLEA,
    Dl Tudor PANȚÎRU,
    Dl Victor POPA,
    Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,
    cu participarea dnei Sorina Munteanu, grefier,
    Având în vedere sesizările depuse la 25 aprilie 2016,
    5 mai 2016, 24 mai 2016 și 26 iulie 2016
    şi înregistrate la aceleași date,
    Examinând sesizările menţionate în şedinţă plenară publică,
    Având în vedere actele şi lucrările dosarelor,
    Deliberând în camera de consiliu,
    Pronunţă următoarea hotărâre:
    PROCEDURA
    1. La originea cauzei se află sesizările depuse la Curtea Constituţională la 25 aprilie 2016 și  5 mai 2016, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, 25 lit. i) și g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 38 alin. (1) lit. i) și g) și 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale, de către Avocatul poporului Mihail Cotorobai și de către deputații în Parlament Tudor Deliu, Octavian Grama și Grigore Cobzac, precum și excepțiile de neconstituționalitate ridicate de către avocatul Dumitru Sliusarenco în dosarul nr. 2-358/2016, pendinte la Judecătoria Rezina, și de către Lilia Popovici, parte în dosarul nr. 2-931/2016, pendinte la Judecătoria Centru, mun. Chișinău.
    2. Excepțiile de neconstituționalitate au fost depuse la Curtea Constituțională la 24 mai 2016 de către Andrei Balan, judecător la Judecătoria Rezina și la 26 iulie 2016 de către Victor Sandu, judecător la Judecătoria Centru, mun. Chișinău, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituție, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016, precum și al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională.
    3. Avocatul poporului a solicitat controlul constituționalității, prin prisma articolului 20 combinat cu articolele 16 alin. (2) şi 54 alin. (1) și (3) din Constituţie, a următoarelor prevederi din Codul de procedură civilă:
    a) art. 57 alin. (2) - propoziţia „Actele de procedură îndeplinite de persoana lipsită de capacitatea de folosinţă sînt nule”;
    b) art. 58 alin. (2) - sintagma „sau de adulţii cu capacitate de exerciţiu limitată”;
    c) art. 58 alin. (21) - sintagma „sau de adulţii declaraţi incapabili”;
    d) art.58 alin. (6) - sintagma „precum şi ale adulţilor declaraţi incapabili în modul stabilit de lege”;
    e) art. 169 alin. (1) lit. e) – „reclamantului şi/sau pîrîtului îi lipseşte capacitatea de folosinţă, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 59 alin. (2)”;
    f) art. 170 alin. (1) lit.c) – „cererea a fost depusă de o persoană incapabilă”;
    g) art. 267 lit. b) - „cererea a fost depusă de o persoană incapabilă”;
    h) art. 306 alin. (2) - propoziţia „Problema citării persoanei se soluţionează în fiecare caz, în funcţie de starea sănătăţii ei”.
    4. Deputații în Parlament Tudor Deliu, Octavian Grama și Grigore Cobzac au solicitat controlul constituționalității articolului 24 din Codul civil, care reglementează modalitatea de declarare a incapacității persoanelor fizice și instituirea tutelei, prin prisma articolelor 4, 16, 20, 25, 27, 28, 38, 46 şi 54 din Constituţie.
    5. Avocatul Dumitru Sliusarenco a solicitat controlul constituționalității articolelor 57 alin. (2), 58 alin. (21), 170 alin. (1) lit. c), 267 lit. b), 306 alin. (1) și 308 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin prisma articolelor 4, 7, 8, 16, 20 și 54 din Constituţie și a tratatelor internaționale în materie ratificate de Republica Moldova.
    6. Lilia Popovici, parte în dosarul civil nr. 2-931/2016 pendinte la Judecătoria Centru, mun. Chișinău, a solicitat controlul constituționalității articolului 24 din Codul civil, prin prisma articolelor 4, 16, 20, 25, 27, 28, 38, 46 şi 54 din Constituţie.
    7. Prin decizia Curţii Constituţionale din 29 aprilie 2016, sesizarea nr. 49a/2016 a fost declarată admisibilă fără a prejudeca fondul cauzei. Prin decizia Curții din 14 iunie 2016 au fost declarate admisibile sesizările nr. 56a/2016 și 63g/2016. De asemenea, prin decizia Curţii din 6 septembrie 2016, sesizarea nr. 90g/2016 a fost declarată admisibilă fără a prejudeca fondul cauzei.
    8. Având în vedere identitatea de obiect, în temeiul articolului 43 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea a decis conexarea sesizărilor într-un singur dosar.
    9. În procesul examinării sesizărilor, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Președintelui Republicii Moldova, Parlamentului, Guvernului, Curții Supreme de Justiție, Oficiului ONU în Republica Moldova, precum și a asociațiilor obștești – „Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova” (în continuare – „IDOM”), „Centrul de Promovare a Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități Mintale” (în continuare – „MDAC”), „Alianța Organizațiilor pentru Persoanele cu Dizabilităţi” (în continuare – „AOPD”) și „Centrul de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Dizabilităţi” (în continuare – „CAJPD”).
    10. La ședința publică a Curții, Avocatul poporului a fost reprezentat de către dna Olga Vacarciuc, Secretar general al Oficiului Avocatului poporului. Deputații în Parlament Tudor Deliu, Octavian Grama și Grigore Cobzac au fost reprezentați de către dl Petru Moscaliuc. La fel, excepția de neconstituționalitate nr.63g/2016 a fost susținută de avocatul Dumitru Sliusarenco.
    11. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, viceministru al Justiției, și Andrei Șveț, șef al Direcției juridice a Ministerului Sănătății. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, consultant principal în cadrul Direcției generale juridice a Secretariatului Parlamentului.
    CIRCUMSTANŢELE LITIGIILOR PRINCIPALE
    1. Circumstanțele cauzei civile nr. 2-358/2016
    12. La 14 februarie 2011 Judecătoria Râbniţa a emis o hotărâre prin care V.S. a fost declarat incapabil în temeiul articolului 24 din Codul civil (în continuare -„CC”). La 23 martie 2011 Primăria comunei Lalova a dispus instituirea tutelei în privința acestuia și numirea unui tutore.
    13. Ulterior, tutorele a solicitat internarea lui V.S. într-o instituţie specializată în asistenţa persoanelor cu boli psihice. La 1 august 2011 Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a dispus plasarea în Internatul psihoneurologic din s. Cocieri, r-nul Dubăsari.
    14. În data de 18 aprilie 2016 avocatul Dumitru Sliusarenco a depus în interesele lui V.S. o cerere la Judecătoria Rezina cu privire la restabilirea capacităţii juridice a reclamantului. În același timp, avocatul Dumitru Sliusarenco a solicitat instanței de judecată ridicarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor articolelor 57 alin. (2), 58 alin. (21), 170 alin. (1) lit. c), 267 lit. b), 306 alin. (1) și 308 alin. (2) din Codul de procedură civilă (în continuare -„CPC”).
    15. Prin încheierea Judecătoriei Rezina din 12 mai 2016 s-a dispus suspendarea procesului, ridicarea excepției de neconstituționalitate și remiterea sesizării Curţii Constituţionale pentru soluţionare.
    2. Circumstanțele cauzei civile nr. 2-931/2016
    16. La 24 mai 2011 E.C. fost declarat incapabil printr-o hotărâre a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău, în conformitate cu prevederile articolului 24 CC.
    17. La 30 noiembrie 2011, prin dispoziţia Preturii sectorului Centru, mun. Chișinău, Lilia Popovici a fost desemnată tutore asupra fiului său E.C.
    18. La 18 aprilie 2016 Lilia Popovici a înaintat o cerere în instanța de judecată, solicitând restabilirea capacității de exercițiu a fiului său și, totodată, ridicarea excepției de neconstituționalitate a articolului 24 CC.
    19. Prin încheierea din 14 iulie 2016 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău, s-a dispus suspendarea procesului, ridicarea excepției de neconstituționalitate și prezentarea sesizării Curţii Constituţionale pentru soluţionare.
    LEGISLAŢIA PERTINENTĂ
    20. Prevederile relevante ale Constituţiei Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994 (republicată în M.O., 2016, nr. 78, art. 140), sunt următoarele:
    „[…]
    (3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”
    „(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.
    (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.”
    „(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.
    (2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”
    „(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.
    (2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”
    „(1) Persoanele handicapate beneficiază de o protecţie specială din partea întregii societăţi. Statul asigură pentru ele condiţii normale de tratament, de readaptare, de învăţământ, de instruire şi de integrare socială.[…]”
    „(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.
    (2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
    (3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.
    (4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”
    21. Prevederile relevante ale Codului civil al Republicii Moldova nr. 1107-XV din 6 iunie 2002 (M.O., 2002, nr. 82-86, art.661) sunt următoarele:
    „(1) Persoana care în urma unei tulburări psihice (boli mintale sau deficienţe mintale) nu poate conştientiza sau dirija acţiunile sale poate fi declarată de către instanţa de judecată ca incapabilă. Asupra ei se instituie tutela.
    (2) Actele juridice în numele persoanei fizice declarate incapabile se încheie de către tutore.
    (3) Dacă temeiurile în care persoana fizică a fost declarată incapabilă au dispărut, instanţa de judecată o declară ca fiind capabilă. În baza hotărârii judecătoreşti, tutela asupra persoanei se anulează.”
    22. Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă al Republicii Moldova nr. 225-XV din 30 mai 2003 (republicat în M.O. 2013, nr.130-134, art. 415) sunt următoarele:
    „(1) Orice persoană interesată este în drept să se adreseze în instanţă judecătorească, în modul stabilit de lege, pentru a-şi apăra drepturile încălcate sau contestate, libertăţile şi interesele legitime.
    (2) Nici unei persoane nu i se poate refuza apărarea judiciară din motiv de inexistenţă a legislaţiei, de imperfecţiune, coliziune sau obscuritate a legislaţiei în vigoare.”
    „(1) Capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii procedurale civile (capacitatea de folosinţă a drepturilor procedurale civile) este recunoscută în măsură egală tuturor persoanelor fizice şi organizaţiilor care se bucură, conform legii, de dreptul adresării în judecată pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime.
    (2) Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice fază a procesului. Actele de procedură îndeplinite de persoana lipsită de capacitatea de folosinţă sînt nule.”
    „(1) Capacitatea de a-şi exercita în volum deplin, personal sau printr-un reprezentant drepturile şi obligaţiile procedurale în judecată (capacitatea de exerciţiu al drepturilor procedurale civile) o au persoanele fizice de la vârsta de 18 ani, precum şi persoanele juridice, iar în cazurile prevăzute de lege, entităţile care nu au personalitate juridică, dar dispun de organe de conducere proprii.
    (2) Actele de procedură efectuate de minorii cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani sau de adulţii cu capacitatea de exerciţiu limitată sînt lovite de nulitate relativă. Reprezentantul legal al minorului sau curatorul adultului cu capacitatea de exerciţiu limitată poate să confirme toate aceste acte sau numai o parte dintre ele. Instanţa judecătorească va acorda un termen pentru confirmarea actelor. Dacă actele nu sînt confirmate în termenul stabilit, se va dispune anularea acestora.
    (2¹) Actele de procedură efectuate de minorii cu vârste de până la 14 ani sau de adulţii declaraţi incapabili sînt nule. Această prevedere nu se aplică în cazul în care persoana declarată de judecată ca fiind incapabilă contestă această hotărâre.
    (3) Minorul care a atins vârsta de 16 ani poate să-şi exercite personal drepturile procedurale şi să-şi îndeplinească obligaţiile procedurale de sine stătător în cazul declarării capacităţii depline de exerciţiu (emancipării) sau al încheierii căsătoriei.
    (4) Drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale minorilor cu vârsta între 14 şi 18 ani, precum şi ale adulţilor limitaţi în capacitatea de exerciţiu, sînt apărate în instanţă judecătorească de părinţii, înfietorii sau curatorii lor, instanţa fiind obligată să introducă în astfel de pricini minorii sau adulţii limitaţi în capacitatea de exerciţiu.
    (5) În cazurile prevăzute de lege, în pricinile ce nasc din raporturi juridice civile, matrimoniale, familiale, de muncă şi din alte raporturi juridice, minorii îşi apără personal în judecată drepturile, libertăţile şi interesele legitime. Instanţa constată necesitatea introducerii în proces a reprezentantului legal al minorului.
    (6) Drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale minorilor de până la 14 ani, precum şi ale adulţilor declaraţi incapabili în modul stabilit de lege, sînt apărate în instanţă de reprezentanţii lor legali - părinţi, înfietori, tutori, curatori, de administraţia instituţiilor de educare, a instituţiilor curative sau de protecţie socială.”
    „(1) Judecătorul refuză să primească cererea de chemare în judecată dacă:
    […]
    e) reclamantului şi/sau pârâtului îi lipseşte capacitatea de folosinţă, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.59 alin.(2).
    (2) În decursul a 5 zile de la data repartizării cererii de chemare în judecată, judecătorul dispune, printr-o încheiere motivată, refuzul de primire a cererii şi remite reclamantului încheierea şi cererea cu toate documentele anexate. Încheierea poate fi atacată cu recurs.
    (3) Refuzul judecătorului de a primi cererea de chemare în judecată exclude posibilitatea adresării repetate în judecată a aceluiaşi reclamant, cu aceeaşi acţiune împotriva aceluiaşi pârât, cu acelaşi obiect şi aceleaşi temeiuri.”
    „(1) Judecătorul restituie cererea de chemare în judecată dacă:
    […]
    c) cererea a fost depusă de o persoană incapabilă; […]”
    „Instanţa judecătorească scoate cererea de pe rol în cazul în care:
    [...]
    b) cererea a fost depusă de o persoană incapabilă, cu excepţia cazului în care cererea se referă la contestarea hotărârii privind declararea incapacităţii; [...]”
    „[…]
    (2) Procesul privind declararea incapacităţii persoanei din cauza unei tulburări psihice (boli mintale sau deficienţe mintale) poate fi pornit la cererea membrilor ei de familie, a rudelor apropiate (părinţi, copii, fraţi, surori, bunei), indiferent de faptul că domiciliază ori nu în comun cu aceasta, sau la solicitarea organului de tutelă şi curatelă, a instituţiei de psihiatrie (psihoneurologie). [...]”
    „(1) Examinarea în instanţă a cererii de limitare a persoanei în capacitatea de exerciţiu are loc în prezenţa obligatorie a acesteia, excepţie de la această obligativitate constituie starea de sănătate nesatisfăcătoare certificată de către instituţiile medicale abilitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, precum şi în prezenţa petiţionarului şi a reprezentantului organului de tutelă şi curatelă.
    (2) Examinarea cererii de declarare a incapacităţii de exerciţiu a persoanei are loc cu participarea obligatorie a reprezentantului organului de tutelă şi curatelă şi a petiţionarului. Problema citării persoanei se soluţionează în fiecare caz, în funcţie de starea sănătăţii ei.
    (3) Petiţionarul este scutit de plata cheltuielilor aferente judecării pricinii privind limitarea persoanei în capacitatea de exerciţiu sau declararea incapacităţii ei.
    (4) Dacă se constată că membrii ei de familie care au depus cerere de limitare a capacităţii de exerciţiu sau de declarare a incapacităţii ei au acţionat cu rea-credinţă, instanţa îi va obliga la plata tuturor cheltuielilor de judecată şi la reparaţia prejudiciului cauzat astfel.”
    „[…]
    (2) În cazul prevăzut la art. 24 alin.(3) din Codul civil, instanţa, la cererea persoanei declarate incapabile, a tutorelui, a membrilor de familie a persoanei, a instituţiei de psihiatrie (psihoneurologie), a organului de tutelă şi curatelă şi în baza raportului de expertiză psihiatrică legală, porneşte un proces şi emite o hotărâre prin care declară capabilă persoana însănătoşită. În temeiul acestei hotărâri, tutela instituită asupra persoanei se anulează.”
    „(1) Instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă:
    d) cererea de apel a fost depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel, cu excepţia cazului în care cererea depusă de persoana incapabilă se referă la contestarea hotărârii privind declararea incapacităţii; [...]”
    23. Prevederile relevante ale Legii privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi nr. 60 din 30 martie 2012 (M.O., 2012, nr. 155-159, art.508) sunt următoarele:
    „(1) Persoanele cu dizabilităţi au dreptul să fie recunoscute, oriunde s-ar afla, ca persoane cu drepturi egale în faţa legii.
    (2) Persoanele cu dizabilităţi beneficiază de capacitate juridică în egală măsură cu celelalte persoane în toate aspectele vieţii, iar după caz, şi de măsuri de protecţie şi asistenţă juridică în exercitarea capacităţii juridice, prevăzute de legislaţia în vigoare.
    (3) Persoanele cu dizabilităţi au dreptul inalienabil la respectarea demnităţii umane indiferent de dizabilitate sau altă stare de sănătate, indiferent de rasă, naţionalitate, originea etnică, limbă, religie, sex, orientarea sexuală, opinie, apartenenţa politică, avere, originea socială sau orice alt motiv.
    (4) Persoanele cu dizabilităţi se bucură de toate drepturile civile, politice, sociale, economice şi culturale, precum şi de libertăţile fundamentale consfinţite prin Constituţia Republicii Moldova, prin Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (ratificată prin Legea nr.166 din 9 iulie 2010), prin prezenta lege şi alte acte normative.
    (5) Persoanele cu dizabilităţi, pe lângă drepturi egale cu ale celorlalte persoane, au obligaţii şi responsabilităţi egale, prevăzute de legislaţia Republicii Moldova.
    (6) Discriminarea persoanelor cu dizabilităţi constând în orice deosebire, excludere, marginalizare, limitare sau preferinţă, precum şi în refuzul de creare a condiţiilor favorabile şi de adaptare rezonabilă, care conduc la imposibilitatea sau complicarea recunoaşterii, îndeplinirii sau folosirii drepturilor civile, politice, economice, sociale sau culturale, este interzisă şi se pedepseşte conform legislaţiei în vigoare.
    (7) Statul, prin intermediul structurilor responsabile din cadrul autorităţilor publice centrale şi locale şi al instituţiilor specializate în apărarea drepturilor omului (Avocatul Poporului), asigură dreptul persoanelor cu dizabilităţi de a beneficia de capacitate juridică în egală măsură cu celelalte persoane, în toate aspectele vieţii şi le garantează acestora protecţie juridică egală şi eficientă contra discriminării pe orice temei.
    (8) Pentru asigurarea egalităţii şi eliminarea discriminării persoanelor cu dizabilităţi, statul promovează măsuri de adaptare rezonabilă.
    (9) Măsurile specifice necesare pentru a accelera sau a obţine egalitatea de facto a persoanelor cu dizabilităţi nu vor fi considerate o discriminare.
    (10) Minorii cu dizabilităţi se bucură pe deplin de toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului în condiţii de egalitate cu ceilalţi copii.
    (11) În toate acţiunile care privesc copiii cu dizabilităţi va fi luat în considerare cu prioritate interesul superior al copilului.
    (12) Statul întreprinde măsuri pentru a se asigura că toate categoriile de persoane cu dizabilităţi, inclusiv femeile şi fetele cu dizabilităţi, nu sînt supuse discriminărilor multiple şi beneficiază de toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
    (13) Statul garantează excluderea oricărei forme de discriminare pe criteriu de dizabilitate.”
    24. Prevederile relevante ale Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr. 1298-XIII din 24 iulie 1997) sunt următoarele:
    „1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, […]”
    „1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
    2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.”
    „Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”
    25. Prevederile relevante ale Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (adoptată la New York la 13 decembrie 2006 şi ratificată de Republica Moldova prin Legea nr. 166 din 9 iulie 2010) sunt următoarele:
    „[...] Persoanele cu dizabilităţi includ persoanele care au handicap fizic, mintal, intelectual sau senzorial, permanent care în interacţiune cu alte obstacole poate împiedica participarea lor eficientă la viaţa socială, în aceeaşi măsură ca şi alţi cetăţeni.”
    „1. Statele Participante îşi asumă responsabilitatea de a asigura şi promova exercitarea deplină a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului pentru toate persoanele cu dizabilităţi şi fără nici un fel de discriminare din cauza dizabilităţii. În acest scop, Statele Participante se obligă să:
    a)  adopte toate măsurile legislative, administrative şi alte măsuri corespunzătoare pentru implementarea drepturilor recunoscute în această Convenţie;
    b) întreprindă toate măsurile corespunzătoare, inclusiv măsuri referitoare la legislaţie, pentru modificarea sau abolirea legilor, regulilor şi obiceiurilor existente, care constituie discriminare a persoanelor cu dizabilităţi; [...]”
    „1. Statele părţi recunosc faptul că toate persoanele sunt egale în faţa legii şi sub incidenţa legii şi au dreptul fără niciun fel de discriminare la protecţie egală şi la beneficiu egal al legii.
    2. Statele părţi vor interzice toate tipurile de discriminare pe criterii de dizabilitate şi vor garanta tuturor persoanelor cu dizabilităţi protecţie juridică egală şi efectivă împotriva discriminării de orice fel.
    3. Pentru a promova egalitatea şi a elimina discriminarea, statele părţi vor lua toate măsurile adecvate pentru a se asigura adaptarea rezonabilă.
    4. Măsurile specifice care sunt necesare pentru a accelera sau obţine egalitatea de facto a persoanelor cu dizabilităţi nu vor fi considerate o discriminare potrivit prezentei convenţii.”
    „1. Statele părţi reafirmă că persoanele cu dizabilităţi au dreptul la recunoaşterea, oriunde s-ar afla, a capacităţii lor juridice.
    2. Statele părţi vor recunoaşte faptul că persoanele cu dizabilităţi se bucură de asistenţă juridică în condiţii de egalitate cu ceilalţi, în toate domeniile vieţii.
    3. Statele părţi vor lua toate măsurile adecvate pentru a asigura accesul persoanelor cu dizabilităţi la sprijinul de care ar putea avea nevoie în exercitarea capacităţii lor juridice.
    4. Statele părţi se vor asigura că toate măsurile legate de exercitarea capacităţii juridice prevăd protecţia adecvată şi eficientă pentru prevenirea abuzurilor, conform legislaţiei internaţionale privind drepturile omului. O astfel de protecţie va garanta că măsurile referitoare la exercitarea capacităţii juridice respectă drepturile, voinţa şi preferinţele persoanei, nu prezintă conflict de interese şi nu au o influenţă necorespunzătoare, sunt proporţionale şi adaptate la situaţia persoanei, se aplică pentru cea mai scurtă perioadă posibilă şi se supun revizuirii periodice de către o autoritate competentă, independentă şi imparţială sau de către un organ juridic. Măsurile de protecţie vor fi proporţionale cu gradul în care asemenea măsuri afectează drepturile şi interesele persoanei.
    5. În conformitate cu prevederile prezentului articol, statele părţi vor lua toate măsurile adecvate şi eficiente pentru a asigura dreptul egal al persoanelor cu dizabilităţi de a deţine sau moşteni proprietăţi, de a-şi gestiona propriile venituri şi de a avea acces egal la împrumuturi bancare, ipoteci şi alte forme de credit financiar şi se vor asigura că persoanele cu dizabilităţi nu sunt deposedate în mod arbitrar de bunurile lor.”
    „1. Statele părţi vor asigura acces efectiv la actul de justiţie pentru persoanele cu dizabilităţi, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, inclusiv prin asigurarea de ajustări de ordin procedural şi adecvate vârstei, pentru a le facilita un rol activ ca participanţi direcţi şi indirecţi, inclusiv ca martori, în toate procedurile legale, inclusiv etapele de investigaţie şi alte etape preliminare.
    2. Pentru a sprijini accesul efectiv la actul de justiţie al persoanelor cu dizabilităţi, statele părţi vor promova formarea corespunzătoare a celor care lucrează în domeniul administrării justiţiei, inclusiv a personalului din poliţie şi penitenciare.”
    26. Prevederile relevante ale Recomandării nr. R (99)4 din 23 februarie 1999 a Comitetului de Miniştri al CE privind principiile protecţiei juridice a adulţilor incapabili sunt următoarele:
    „1. Măsuri de protecţie şi alte mecanisme juridice destinate asigurării protecţiei intereselor personale şi economice a adulţilor incapabili ar trebui să fie suficient de largi şi suple pentru a permite adoptarea unor soluţii juridice oportune diferitor grade de incapacitate şi varietăţii situaţiilor.
    2. Măsuri de protecţie sau alte mecanisme juridice oportune ar trebui să fie prevăzute în caz de urgenţă.
    [...]
    5. Totalitatea măsurilor de protecţie propuse ar trebui să comporte dispoziţii limitându-se la un act specific şi fără a necesita delegarea unui reprezentant sau a unui reprezentant împuternicit cu depline puteri.”
    „1. Cadrul legislativ ar trebui, la maxim posibil, să recunoască că diferite grade de incapacitate pot să existe şi că incapacitatea poate varia în timp. Drept urmare, o măsură de protecţie nu ar trebui automat să conducă la o restricţionare totală a capacităţii juridice. Totuşi, o limitare a acesteia din urmă ar trebui să fie posibilă atunci când în mod evident apare necesitatea protecţiei persoanei în cauză.
    2. În particular, o măsură de protecţie nu ar trebui în mod automat să priveze persoana în cauză de dreptul la vot, de a testa, de a da sau nu acordul său la o anumită intervenţie ce priveşte sănătatea sa, sau de a lua orice altă decizie cu caracter personal, în orice moment, în măsura în care capacitatea sa îi permite.”
    ÎN DREPT
    27. Din conţinutul sesizărilor, Curtea observă că acestea vizează, în esență, restricționarea drepturilor și libertăților persoanelor cu dizabilități mintale, în special restricționarea accesului la justiție.
    28. Astfel, sesizarea se referă la elemente și principii cu valoare constituțională interconexe, precum accesul liber la justiție, principiul egalității tuturor în fața legii şi limitele de restrângere a drepturilor și libertăților persoanelor, raportate la obligaţia primordială a statului de a asigura respectarea şi ocrotirea persoanei.
    A. ADMISIBILITATEA
    29. În conformitate cu deciziile sale din 29 aprilie 2016, 14 iunie 2016 și 6 septembrie 2016, Curtea a reţinut că, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, articolului 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin. (1) lit. a) din Codul Jurisdicţiei constituţionale, sesizarea privind controlul constituţionalităţii legilor, în speță a Codului civil și a Codului de procedură civilă, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
    30. Articolele 25 lit. i) și g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. i) și g) din Codul jurisdicţiei constituţionale abilitează Avocatul poporului și, respectiv, deputatul în Parlament cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.
    31. De asemenea, soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate ține de competența exclusivă a Curții Constituționale.
    32. Curtea reține că obiectul controlului constituţionalităţii îl constituie articolul 24 din Codul civil, precum și unele prevederi ale articolelor 57 alin. (2), 58 alineatele (2), (21) și (6), 169 alin. (1) lit. e), 170 alin. (1) lit. c), 267 lit. b), 306 alin. (1)-(2) și 308 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în partea ce ține de limitarea accesului la justiție al persoanelor cu dizabilități mintale.
    33. Deoarece o parte din normele legale contestate in abstracto  au fost sesizate și pe calea excepției de neconstituționalitate, Curtea va examina condițiile de admisibilitate a excepțiilor.
    34. Cât privește prevederile articolelor 58 alin. (2) și (6), 169 alin. (1) lit. e) și 306 alin. (2) din CPC, contestate doar de către Avocatul poporului, Curtea apreciază că sesizarea acestuia în această parte nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul Jurisdicţiei Constituţionale.
    (1) Excepția este ridicată de către una din părți sau reprezentantul acesteia, sau indică faptul că este ridicată de către instanţa de judecată din oficiu
    35. Fiind ridicate de către părțile în cauzele civile aflate pe rolul Judecătoriilor Rezina și Centru, mun. Chişinău, excepțiile de neconstituționalitate privind unele prevederi ale articolelor 57 alin. (2), 58 alin. (21), 170 alin. (1) lit. c), 267 lit. b), 306 alin. (1) și 308 alin. (2) din Codul de procedură civilă și, respectiv, ale articolului 24 din Codul civil sunt formulate de subiecții abilitați cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016.
    (2) Prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluționarea cauzelor
    36. Curtea reţine că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit. g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.
    37. Curtea observă că obiect al excepțiilor de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile articolului 24 din Codul civil și unele prevederi ale articolelor 57 alin. (2), 58 alin. (2¹), 170 alin. (1) lit. c), 267 lit. b), 306 alin. (1) și 308 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în vigoare la momentul contestării.
    38. Totodată, Curtea menționează că, în procesul examinării sesizărilor de către Curtea Constituțională, prevederile contestate de la articolele 58 alineatul (2¹), 267 lit. b), 306 alin. (1) și 308 alin. (2) din Codul de procedură civilă au fost modificate și completate prin Legea nr. 201 din 28 iulie 2016, în vigoare din 9 septembrie 2016.
    39. Analizând esența modificărilor și completărilor instituite prin Legea menționată, precum și în lumina articolului 6 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea va examina prevederile contestate ținând cont de modificările și completările operate.
    40. În același timp, Curtea constată că prevederile alin. (1) al art. 306 din CPC, invocat de către autorul sesizării nr. 63g/2016, se referă la examinarea de către instanța de judecată a cererii de limitare a capacității de exercițiu a persoanei în privința căreia poate fi instituită curatela. Curtea menționează că dosarul în care a fost ridicată excepţia vizează restabilirea capacității depline de exercițiu a persoanei cu tulburări psihice în privința căreia anterior a fost instituită tutela.
    41. În Hotărârea nr. 2 din 9 februarie 2016 Curtea a subliniat că excepția de neconstituționalitate reprezintă o acțiune procesuală de apărare, prin care Curtea Constituțională este sesizată asupra neconcordanței cu prevederile Constituției a unor dispoziții legale aplicabile în cauza dedusă instanţei de judecată.
    42. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate ridicată în sesizarea nr. 63g/2016 este inadmisibilă în partea ce ține de alineatul (1) al articolului 306 CPC, deoarece nu are incidență în cauza civilă în care a fost ridicată excepţia.
    43. Totodată, Curtea observă că alin. (2) al art. 308 din CPC, invocat de autorul sesizării nr. 63g/2016, viza restabilirea de către instanța de judecată a capacității de exercițiu doar la cererea tutorelui, a membrilor de familie a persoanei, a instituţiei de psihiatrie (psihoneurologie), a organului de tutelă şi curatelă şi a procurorului.
    44. Ulterior, prin Legea nr. 201 din 28 iulie 2016, norma respectivă a fost modificată în sensul în care și persoanei incapabile i-a fost acordat dreptul de a solicita restabilirea în capacitate și anularea tutelei.
    45. În acest context, Curtea subliniază constatările Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit cărora orice persoană - declarată parțial capabilă sau incapabilă – are dreptul de acces direct la o instanță pentru a solicita restabilirea capacității sale juridice (a se vedea Kędzior c. Poloniei, nr. 45026/07, 16 octombrie 2012, §85;  Nataliya Mikhaylenko c. Ucrainei, nr.  49069/11, 30 mai 2013, §37 şi 40).
    46. Dreptul de a solicita în instanță verificarea legalității declarării incapacității juridice este unul dintre cele mai importante drepturi ale persoanei cu tulburări mintale, deoarece o asemenea procedură, odată declanșată, are o importanță decisivă atât pentru exercitarea tuturor drepturilor și libertăților afectate de starea de incapacitate, cât și în legătură cu restricțiile care ar putea fi aplicate asupra libertății persoanei. Or, din perspectiva Convenţiei, lipsirea de capacitate juridică este o problemă la fel de importantă ca și privarea de libertate.
    47. În lumina principiilor de mai sus și a completării menționate, Curtea constată că problema de neconstituționalitate, ridicată în această parte de către autorul sesizării nr. 63g/2016, a fost remediată prin modificările operate. Din acest motiv, Curtea sistează procesul pentru controlul  constituționalității prevederilor articolului 308 alin (2) din CPC.
    48. Cu referire la celelalte prevederi contestate, Curtea acceptă argumentele autorilor excepțiilor de neconstituționalitate, potrivit cărora acestea urmează a fi aplicate la soluționarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată, deoarece sub imperiul acestora s-au născut raporturi juridice care continuă să producă efecte și sunt determinante pentru soluționarea chestiunii privind capacitatea de exercițiu a persoanelor cu tulburări psihice.
    (3) Nu există o hotărâre anterioară a Curții având ca obiect prevederile contestate
    49. Curtea constată că prevederile contestate nu au constituit anterior obiect al controlului constituţionalităţii. 
    50. Urmând jurisprudenţa sa anterioară, Curtea va aborda problema de constituţionalitate a prevederilor contestate, raportate la circumstanţele concrete ale litigiilor principale, prin prisma normelor constituţionale invocate de autorii excepțiilor, luând în considerare atât principiile consacrate în Constituţie şi în dreptul intern, cât şi cele statuate în jurisprudenţa Curţii Europene.
    51. Prin urmare, Curtea apreciază că sesizările nu pot fi respinse ca inadmisibile şi nici nu există un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.
    52. Curtea constată că autorii excepțiilor au susținut că prevederile contestate sunt contrare articolelor 4, 7, 8, 16, 20, 25, 27, 28, 38, 46 şi 54 din Constituţie. 
    53. În acest context, Curtea reţine că, deși autorii au invocat articolele menționate, argumentul esențial al sesizărilor rezidă în încălcarea accesului liber la justiție în condițiile în care toți cetățenii sunt egali, indiferent de starea sănătății acestora și gradul de dizabilitate.
    54. Adițional, Curtea observă că dispozițiile contestate se referă la obligația statului de a garanta protecţia persoanelor cu dizabilități, după cum prevede articolul 51 din Constituție.
    55. Prin urmare, pentru a elucida corespunderea dispozițiilor contestate cu normele constituţionale, Curtea va opera cu prevederile articolelor 20 și 51 alin. (1) combinate cu articolele 16 şi 54 din Constituție, ținând cont de raţionamentele expuse în jurisprudenţa sa anterioară, de jurisprudenţa Curţii Europene și principiile garantate de instrumentele internaționale în materie.
    B. FONDUL CAUZEI
    PRETINSELE ÎNCĂLCĂRI ALE ARTICOLELOR 20 ȘI 51 ALIN. (1) COMBINATE CU ARTICOLELE 16 ȘI 54 DIN CONSTITUŢIE
    56. Autorii sesizărilor au menţionat că prevederile contestate încalcă articolul 20 din Constituție, potrivit căruia:
    „(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.
    (2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”
    57. La fel, după cum a reținut Curtea supra, dispozițiile contestate urmează a fi examinate inclusiv prin prisma articolului 51 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia:
    „(1) Persoanele handicapate beneficiază de o protecţie specială din partea întregii societăţi. Statul asigură pentru ele condiţii normale de tratament, de readaptare, de învăţămînt, de instruire şi de integrare socială. [...]”
    58. Autorii sesizărilor au pretins că prevederile supuse controlului constituționalității vin în contradicţie cu articolul 16 din Constituție, potrivit căruia:
    „(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.
    (2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”
    59. În opinia autorilor sesizărilor, dispozițiile contestate contravin și articolului 54 din Constituție, care prevede:
    „(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.
    (2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
    (3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.
    (4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”
    1. Argumentele autorilor sesizărilor
    - Cu referire la normele contestate din Codul de procedură civilă
    60. În motivarea sesizărilor nr. 49a/2016 și 63g/2016, autorii invocă faptul că orice persoană interesată, inclusiv cu deficiențe mintale, este în drept să se adreseze în instanţa judecătorească în modul stabilit de lege pentru a-şi apăra drepturile, libertăţile şi interesele legitime. Or, justiţia în pricinile civile se înfăptuieşte în conformitate cu principiul egalităţii tuturor persoanelor, independent de cetăţenie, rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, origine socială, serviciu, domiciliu, loc de naştere şi de alte circumstanţe.
    61. Astfel, autorii sesizărilor respective menționează că principiul accesului liber la justiţie trebuie să se aplice indiferent de starea sănătății persoanei şi se materializează prin posibilitatea depunerii unei cereri în instanţele judecătoreşti, iar caracterul legitim al pretenţiilor formulate urmează să fie apreciat doar de instanța de judecată.
    62. Potrivit acestora, prin ratificarea pactelor şi tratatelor privind drepturile omului, statul Republica Moldova s-a angajat să respecte, să promoveze şi să realizeze dreptul la egalitate şi să ofere protecţie legală efectivă tuturor persoanelor prezente pe teritoriul său, inclusiv persoanelor cu dizabilități mintale.
    - Cu referire la normele contestate din Codul civil
    63. Autorii sesizărilor nr. 56a/2016 și 90g/2016 susțin că instituția tutelei nu reprezintă o măsură de protecție eficientă a persoanelor cu tulburări psihice.
    64. Autorii sesizărilor consideră că instituția tutelei, reglementată de art. 24 din CC, implică lipsirea totală a persoanelor cu tulburări psihice de capacitatea de exercițiu, deși în majoritatea cazurilor ar fi nevoie de măsuri mai puțin restrictive. De asemenea, la instituirea tutelei nu se examinează gradul sau severitatea afectării discernământului persoanei care urmează a fi declarată incapabilă.
    65. Autorii sesizărilor consideră că și în cazul persoanelor cu tulburări psihice severe, care nu dețin capacitatea necesară pentru a lua decizii, urmează să existe o abordare individualizată pentru fiecare caz în parte pentru a facilita luarea unor decizii ținând cont de voinţa şi preferinţele persoanei.
    66. Lipsirea deplină a unei persoane cu tulburări psihice de capacitatea de exercițiu poate avea loc doar în urma epuizării măsurilor de asistenţă mai puțin restrictive, atunci când procedura privind lipsirea de capacitate oferă suficiente garanţii faţă de potenţialele abuzuri de influenţă şi conflicte de interese între persoana în cauză și viitorii reprezentanți legali şi doar dacă este aplicată pentru un termen scurt şi este revizuită periodic de către autorităţile competente pentru a stabili dacă sunt necesare şi proporţionale drepturilor şi intereselor persoanei vizate.
    67. În concluzie, autorii sesizărilor nr. 56a/2016 și 90g/2016 consideră că tutela instituie restricţii disproporţionate asupra drepturilor şi intereselor persoanelor cu tulburări psihice.
    2. Argumentele autorităţilor
    - Cu referire la normele contestate din Codul de procedură civilă
    68. În opinia Președintelui Republicii Moldova se menționează că statul poate restricţiona accesul liber la justiţie în cazuri particulare cum ar fi cel al persoanelor declarate incapabile, instituind reguli speciale de procedură, precum şi anumite modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale civile. Asemenea restrângeri trebuie să fie proporţionale cu situaţia care le-a determinat şi necesare în scopul garantării autorităţii justiţiei şi a protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii atât a persoanelor declarate incapabile, cât şi a altor persoane.
    69. Astfel, în opinia Președintelui, persoanele cu dizabilități psihice trebuie să beneficieze de dreptul de a depune cereri de chemare în judecată, de apel şi recurs, precum și alte cereri pe parcursul examinării cauzei, pe care instanţa de judecată să le examineze în modul stabilit ţinând cont de starea sănătății persoanelor în cauză şi de obligaţia părţilor de a se folosi cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale.
    70. În opinia prezentată, Parlamentul a menționat că problemele abordate în sesizările nr.49a/2016 şi nr.63g/2016 se află la etapa finală a soluţionării pe cale parlamentară.
    71. Astfel, la 28 iulie 2016 a fost adoptată Legea nr. 201 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, în vigoare din 9 septembrie 2016,  prin care s-au introdus importante modificări la dispozițiile din Codul de procedură civilă cu privire la accesul la justiție a persoanelor cu tulburări psihice. De asemenea, la 3 noiembrie 2016 Parlamentul a aprobat în prima lectură un proiect de lege privind modificarea legislaţiei în ceea ce privește capacitatea de exerciţiu, care instituie multiple garanții în vederea asigurării protecției juridice a persoanelor cu dizabilități mintale, în conformitate cu prevederile actelor internaționale și jurisprudența Curții Europene.
    72. Guvernul la fel a menționat  că proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, aprobat în prima lectură de Parlament la 3 noiembrie 2016, instituie un concept diferit cu privire la statutul juridic al persoanelor cu dizabilităţi mintale şi prevede reformarea măsurilor de ocrotire în privința acestora.
    73. În opinia Curții Supreme de Justiție, declararea nulităţii absolute a actelor de procedură civilă întocmite de persoanele incapabile poate conduce la abuzuri prin faptul că din start se respinge posibilitatea examinării circumstanţelor particulare ale fiecărui caz, astfel fiind încălcat principiul proporţionalitaţii. Din aceste motive, restituirea sau scoaterea de pe rol a cererilor de chemare în judecată depuse de persoanele incapabile reprezintă o măsură disproporționată, în lumina prevederilor art. 54 din Constituție.
    74. Curtea Supremă de Justiţie consideră că, în consonanţă cu principiile egalităţii şi al respectării demnităţii umane, obligativitatea reprezentării în instanţă a adulţilor declaraţi incapabili doar de persoanele stabilite la articolul 58 alin. (6) CPC, în special când există conflicte de interese între adulţii incapabili şi reprezentanții legali, constituie măsuri ce contravin Constituției.
    - Cu referire la normele contestate din Codul civil
    75. În opinia sa, Președintele Republicii Moldova a menționat că măsurile de protecţie a persoanelor cu tulburări psihice nu ar trebui automat să conducă la restricţionarea totală a capacităţii juridice. Totuşi, o limitare a capacității ar trebui să fie posibilă atunci când apare necesitatea protecţiei persoanei în cauză.
    76. Prin urmare, Președintele Republicii a susținut că art. 24 CC urmăreşte scopul de a institui o formă de protecţie a persoanelor declarate incapabile de către instanţa de judecată împotriva unor abuzuri care pot fi comise de alte persoane. Totodată, în opinia sa, este inadmisibilă declararea incapacităţii persoanei numai în baza diagnosticului psihiatric.
    77. În opinia sa, Parlamentul menționează că lipsirea de capacitate de exerciţiu este o instituţie concepută pentru protecţia persoanelor cu dizabilităţi mintale, fiind dictată de faptul că persoana cu tulburări psihice nu este în stare să  înţeleagă esenţa și consecinţele actelor juridice civile pe care le poate încheia.
    78. Parlamentul a susținut că excluderea în totalitate a tutelei și instituirea unui alt mecanism de protecție, în calitate de suport acordat persoanelor cu dizabilităţi mintale, ar putea genera consecinţe imprevizibile. De asemenea, lipsirea persoanei de capacitate de exerciţiu nu poate fi considerată ca fiind contrară normelor constituţionale invocate de autorii sesizărilor pe motiv că această restrângere se dispune exclusiv printr-o hotărâre a instanţei de judecată, iar instanţa este obligată să ţină cont de toate circumstanţele particulare ale fiecărui caz, şi chiar dacă persoana suferă de tulburări psihice, instanța poate să decidă să nu o declare incapabilă. În concluzie, Parlamentul a susținut constituționalitatea prevederilor articolului 24 din Codul civil.
    79. În opinia Guvernului se menționează că proiectul de lege menționat supra, aprobat în prima lectură de Parlament, respectă în totalitate prevederile Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități (în continuare – CDPD).
    80. Curtea Supremă de Justiție a menționat faptul că Parlamentul a adoptat la 30 martie 2012 Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi ținând cont de prevederile CDPD, instituind servicii sociale adecvate necesităților persoanelor din această categorie, care să le ofere suport pentru a conștientiza alegerile care urmează a fi făcute și pentru a putea comunica intenţiile proprii altor persoane.
    81. În opinia sa, Curtea Supremă de Justiție a subliniat necesitatea aplicării legii respective în vederea respectării obligaţiilor asumate de stat prin ratificarea CDPD şi protejării valorilor egalităţii, demnităţii, autonomiei individuale şi independenţei persoanelor cu dizabilităţi. De asemenea, s-a menționat că persoanele cu tulburări psihice trebuie să beneficieze de capacitate juridică și să fie asistate în procesul de luare a deciziilor prin intermediul unor mecanisme bazate pe circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte, iar în cazul în care capacitatea juridică urmează a fi limitată, măsurile trebuie să respecte principiul proporţionalităţii.
    3. Opiniile organizațiilor în domeniul protecției persoanelor cu dizabilități
    82. În opinia Oficiului ONU în Republica Moldova, tutela este un mecanism de substituire a deciziei persoanei cu tulburări psihice, care expune persoana riscului abuzurilor din partea tutorelui, lipsind în mod automat persoana de drepturile fundamentale, contrar prevederilor art. 12 al CDPD. Deşi au fost concepute ca măsuri de protecţie, atât instituția tutelei, cât şi declararea incapacității sunt deficiente şi plasează persoana lipsită de capacitate juridică într-o situație de vulnerabilitate excesivă.
    83. În opinia prezentată se menționează că statul trebuie să instituie un mecanism alternativ de sprijin în luarea deciziilor de către persoanele cu tulburări psihice. De asemenea, se susține că, potrivit standardelor internaționale, orice măsură de protecție a persoanelor din această categorie poate fi aplicată numai cu acordul informat și benevol al acestora și fără atingerea drepturilor fundamentale și inalienabile ale omului.
    84. În concluzie, Oficiul ONU subliniază că persoanele cu orice tip de dizabilitate, inclusiv pe motiv de tulburare psihică, urmează să beneficieze de recunoașterea personalității/capacității juridice în condiții de egalitate cu alte persoane.
    85. În opinia prezentată Curții, MDAC susține că sistemul de tutelă existent în Republica Moldova încalcă dreptul la viața privată și articolele 5 și 12 din CDPD din motiv că prevede substituirea voinței persoanei declarate incapabile cu voința altor persoane în procesul de luare a deciziilor. La fel, MDAC consideră necesară introducerea unui sistem alternativ de acordare de sprijin în luarea de decizii pentru a proteja persoanele cu dizabilități care au nevoie de susținere în exercitarea capacității lor juridice.
    86. IDOM susține sesizările depuse la Curte și menționează că existenţa unei tulburări psihice nu poate fi unicul motiv pentru justificarea lipsirii de capacitate juridică a persoanei cu asemenea afecțiuni. În opinia IDOM, instituirea tutelei în privinţa persoanelor declarate incapabile constituie o măsură inadecvată de protecţie în Republica Moldova, contrar prevederilor articolului 12 din CDPD, prin faptul că persoanele respective sunt „substituite” în luarea deciziilor de către tutorii lor, fară a consulta opinia şi preferinţele persoanei aflate sub tutelă.
    87. De asemenea, IDOM consideră că persoanelor cu dizabilităţi mintale și intelectuale trebuie să li se acorde posibilitatea de a-şi exercita drepturile şi responsabilităţile civice, în măsura în care acestea sunt capabile de acest lucru. Astfel, dreptul la recunoașterea capacității juridice, fie că este vorba de capacitate juridică deplină sau asistență în luarea deciziilor, ar permite persoanelor cu dizabilităţi să conviețuiască şi să se integreze în societate.
    88. CAJPD susţine poziţia autorilor sesizărilor menționate, și anume faptul că prin normele supuse controlului constituţionalităţii persoanele declarate incapabile sunt lipsite de dreptul de a se adresa în instanţa de judecată, fapt care duce la încălcarea gravă a principiului egalităţii şi accesului liber la justiţie. La fel, CAJPD susține că declararea nulităţii actelor întocmite de persoanele incapabile, potrivit normelor contestate din CPC, constituie o ingerinţă disproporționată, care are ca efect atingerea existenţei dreptului la accesul liber la justiţie al acestor persoane.
    89. De asemenea, CAJPD consideră că prevederile Codului civil stabilesc cerinţele privind posibilitatea persoanei de a fi tutore, însă omite să reglementeze un mecanism clar privind înlăturarea calității de tutore a persoanei atunci când interesele acesteia intră în conflict cu interesele persoanei plasate sub tutelă.
    90. AOPD consideră că măsurile de tutelă şi declarare a incapacității prevăzute de Codul civil și Codul de procedură civilă sunt incompatibile cu prevederile articolului 4 din Constituție și articolului 12 din CDPD.
    4. Aprecierea Curţii
    4.1. Principii generale privind protecția persoanelor cu dizabilități
    91. Curtea menționează că, potrivit articolului 16 din Constituţie, respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului. Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice.
    92. De o protecție specială din partea întregii societăţi beneficiază persoanele cu dizabilități, statul fiind obligat să le asigure condiţii normale de tratament, de readaptare, de învăţământ, de instruire şi de integrare socială (art. 51 din Constituție).
    93. Curtea relevă că în categoria persoanelor cu dizabilităţi se includ persoanele cu deficienţe fizice, mintale, intelectuale sau senzoriale de durată, deficienţe care, în interacţiune cu diverse bariere, pot îngrădi participarea lor deplină şi efectivă în societate, în condiţii de egalitate cu ceilalţi (art. 1 CDPD).
    94. În vederea protecției drepturilor persoanelor cu dizabilități,  instrumentele internaționale în materie stabilesc numeroase garanții.
    95. Potrivit articolului 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, toate ființele umane se nasc libere, egale în demnitate și în drepturi. Articolul 6 din Declarația Universală și articolul 16 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice garantează fiecărei persoane dreptul de a-i fi recunoscută pretutindeni personalitatea juridică.
    96. La fel, CDPD garantează persoanelor cu dizabilităţi dreptul la recunoaşterea, oriunde s-ar afla, a capacităţii lor juridice, cu posibilitatea limitării acesteia doar în anumite cazuri, prin aplicarea unor măsuri de protecție proporționale situației specifice în care se află (art. 12 alin. (1) și (4)). În temeiul Convenției, Statele părţi urmează să ia toate măsurile adecvate pentru a asigura accesul persoanelor cu dizabilităţi la sprijinul de care ar putea avea nevoie în exercitarea capacităţii lor juridice. De asemenea, acestea urmează să se asigure că toate măsurile legate de exercitarea capacităţii juridice prevăd protecţia adecvată şi eficientă pentru prevenirea abuzurilor, conform legislaţiei internaţionale privind drepturile omului. O astfel de protecţie va garanta că măsurile referitoare la exercitarea capacităţii juridice respectă drepturile, voinţa şi preferinţele persoanei, nu prezintă conflict de interese şi nu au o influenţă necorespunzătoare, sunt proporţionale şi adaptate la situaţia persoanei, se aplică pentru cea mai scurtă perioadă posibilă şi se supun revizuirii periodice de către o autoritate competentă, independentă şi imparţială sau de către un organ juridic.
    97. La nivel european, politica șanselor egale este promovată și de Consiliul Europei în sensul acordării posibilității tuturor persoanelor să își exercite în dimensiunea lor socială drepturile pe care le dețin (sociale, economice, culturale și politice).
    98. Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei în Recomandarea nr. R (99)4 din 23 februarie 1999 cu privire la principiile protecției juridice a persoanelor adulte declarate incapabile cheamă statele să prevadă în cadrul lor legislativ faptul că pot exista diferite grade de incapacitate şi că incapacitatea poate varia în timp. Drept urmare, o măsură de protecţie nu ar trebui automat să conducă la o restricţionare totală a capacităţii juridice. La fel, în Recomandare se menționează că o limitare a capacităţii juridice ar fi posibilă doar atunci când în mod evident apare necesitatea protecţiei persoanei în cauză.
    99. Recomandarea nr. R (2009)3 cu privire la monitorizarea protecției drepturilor omului și a demnității persoanelor cu tulburări psihice, adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 mai 2009, stipulează că persoanelor cu tulburări psihice trebuie să li se permită exercitarea drepturilor civile și politice, acolo unde acest fapt este posibil și poate fi aplicat în practică (Principiul nr.2 – „Drepturi civile și politice”).
    100. De asemenea, în corespundere cu prevederile internaționale, Legea nr. 60 din 30 martie 2012 cu privire la incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi stabilește că persoanele cu dizabilităţi au dreptul să fie recunoscute, oriunde s-ar afla, ca persoane cu drepturi egale în faţa legii, precum și că acestea beneficiază de capacitate juridică în egală măsură cu celelalte persoane în toate aspectele vieţii, iar după caz, şi de măsuri de protecţie şi asistenţă juridică în exercitarea capacităţii juridice, prevăzute de legislaţia în vigoare.
    101. Totodată, în hotărârea nr. 27 din 13 noiembrie 2014, Curtea a menţionat că, sub aspectul noilor abordări ale instrumentelor internaţionale, mecanismele juridice destinate asigurării protecţiei intereselor persoanelor incapabile urmează a fi suficient de largi pentru a permite adoptarea unor soluţii juridice oportune diferitelor grade de incapacitate şi varietăţii situaţiilor. În același timp, Curtea a subliniat necesitatea creşterii, pe cât este posibil, a autonomiei persoanelor care suferă de tulburări psihice în activităţile desfăşurate, în conformitate cu standardele consacrate de actele internaţionale în materie.
    4.2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză
    4.2.1. Cu referire la normele contestate din Codul civil
    102. În speță, Curtea reţine că, în conformitate cu prevederile contestate ale articolului 24 CC, persoana, care în urma unei tulburări psihice (boli mintale sau deficienţe mintale) nu poate conştientiza sau dirija acţiunile sale, poate fi declarată incapabilă de către instanţa de judecată, iar asupra ei se instituie tutela.
    103. Curtea subliniază că, deşi persoanele respective pot fi declarate incapabile printr-un act judecătoresc, privarea de capacitate de exercițiu nu poate antrena atingerea demnităţii umane, care constituie subiectul unei protecţii absolute din partea statului prin articolul 1 alin. (3) din Constituţie. Or, prin prisma garantării demnităţii tuturor persoanelor, posibilitatea unei activităţi de sine stătătoare în societate prin oferirea oportunităţilor de a se dezvolta şi a proteja propriile drepturi şi libertăţi urmează a fi asigurată implicit persoanelor incapabile (HCC nr. 27 din 13 noiembrie 2014).
    104. Curtea relevă că demnitatea umană poate fi percepută din două perspective: în primul rând - ca o valoare inerentă și inalienabilă, și în al doilea rând - ca „un drept al personalității”, care cuprinde valorile vieții psihologice a fiecărei ființe umane, determinând astfel poziția acesteia în societate și impunând respectul cuvenit pentru fiecare persoană. Din acest „drept al personalității” derivă existența unei garanții minime pentru fiecare persoană de a deține posibilitatea de a acționa liber în cadrul societății și de a-și dezvolta personalitatea integral în mediul social și cultural.
    105. Potrivit actelor internaționale, respectul pentru demnitatea ființei umane, pentru autonomia individuală, inclusiv pentru dreptul de a face propriile alegeri, precum și pentru independența persoanei, este un principiu fundamental.
    106. Astfel, Curtea relevă că principiile menționate sunt elemente-cheie care se află la baza conceptului de capacitate juridică.
    107. Codul civil al Republicii Moldova recunoaște capacitatea civilă tuturor persoanelor. Astfel, orice persoană deține capacitate de folosință și, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, capacitate de exercițiu. De asemenea, Codul civil stipulează că nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosință sau lipsit, în totalitate sau în parte, de capacitatea de exercițiu, decât în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.
    108. În lumina prevederilor CDPD, Curtea constată că, deși persoanele cu dizabilități mintale au dreptul la recunoaşterea, oriunde s-ar afla, a capacităţii lor juridice, este posibilă aplicarea unor măsuri de protecție asupra acestora, adaptate la situaţia particulară a persoanei (art. 12 alin. (4)).
    109. Astfel, Curtea reține că tutela poate fi instituită atunci când restricțiile care le implică sunt proporționale cu nivelul de incapacitate a persoanei cu tulburări psihice și doar pentru o perioadă determinată de timp, cu evaluarea ulterioară a necesității menținerii acesteia de către autoritatea competentă care a instituit-o.
    110. Curtea menționează că incapacitatea de exercițiu nu trebuie să fie declarată în mod automat pe motiv de tulburare psihică, existând riscul atingerii drepturilor și intereselor acelor persoane care în anumite perioade (situații) pot conștientiza și își pot dirija acțiunile sau ar putea dezvolta alte abilități, cu ajutorul unui sprijin calificat.
    111. Cu referire la proporționalitatea măsurilor de protecție, Curtea Europeană, în jurisprudența sa, a subliniat că este necesar un control strict asupra măsurilor cu un impact negativ asupra autonomiei individuale a unei persoane și că luarea în considerare a măsurilor alternative la lipsirea de capacitate juridică este un factor de care se ține cont atunci când se analizează proporționalitatea unor astfel de măsuri (M.S. c. Croației, nr.36337/10, 25 aprilie 2013, §97).
    112. Curtea Europeană a reținut că limitarea capacității juridice trebuie să fie aplicată de către autoritățile naționale doar într-o ultimă instanță, atunci când au considerat, după o evaluare atentă, că orice alte măsuri alternative mai puțin restrictive nu au fost eficiente (Ivinović c. Croației, nr. 13006/13, 8 septembrie 2014, §44).
    113. De asemenea, Curtea Europeană a stabilit în jurisprudența sa necesitatea existenței unei „soluții personalizate” în cazurile de declarare a incapacității persoanelor fizice. În cauza Shtukaturov c. Federației Ruse, Curtea Europeană a statuat că legislația statului pârât prevedea capacitatea juridică deplină sau incapacitatea adulților cu tulburări psihice, fără a institui o situație intermediară cum ar fi limitarea parțială a capacității juridice, decât în privința persoanelor dependente de alcool sau de substanțe narcotice. Prin urmare, Curtea Europeană a constatat că legislația națională în speță nu prevedea o „soluție personalizată” în cazul adulților cu tulburări psihice prin faptul că legislația existentă la acel moment nu oferea judecătorilor o altă alegere decât să lipsească în totalitate persoana de capacitate juridică sau să o declare capabilă (a se vedea Shtukaturov, nr. 44009/05, hotărâre din 27 martie 2008, § 95).
    114. În lumina celor enunțate, Curtea constată că măsura de protecție a persoanei cu tulburări psihice trebuie să fie flexibilă și să ofere o soluție adecvată potrivit fiecărei situații sau grad de incapacitate. Mai mult, Curtea reamintește că o asemenea măsură nu trebuie să implice automat lipsirea în totalitate de capacitate juridică a persoanei cu tulburări psihice.
    115. Prin urmare, Curtea reține că în privința persoanelor menționate se impune necesitatea instituirii unor măsuri de protecție alternative și provizorii.
    116. În speță, Curtea constată că legislația națională nu prevede posibilitatea limitării parțiale a capacității de exercițiu sau a institurii unor măsuri provizorii în privința persoanelor cu tulburări psihice. Potrivit legislației civile, limitarea capacității de exercițiu poate fi dispusă doar în privința persoanelor care consumă abuziv alcool, droguri sau alte substanțe psihotrope.
    117. În același timp, Curtea constată că, potrivit actualelor reglementări, instituția tutelei privează persoana în totalitate de dreptul de a întreprinde în nume propriu orice acțiune (act juridic) care ar viza-o.
    118. Curtea reține că tutela, în calitate de măsură specială de protecție a persoanelor cu tulburări psihice, urmează să se aplice doar în privința acelor persoane care nu își pot conştientiza sau dirija în totalitate acţiunile. La fel, această măsură trebuie să fie luată în ultimă instanță, după epuizarea altor măsuri mai puțin restrictive, fapt constatat de către instanțele de judecată în cadrul examinării cererii de declarare a incapacității și a evaluării ulterioare a necesității menținerii stării de incapacitate și doar în măsura în care nu privează în totalitate persoana de dreptul de a încheia  acte juridice minore sau de a exercita alte activități inerente personalității sale.
    119. În același timp, Curtea subliniază că și în situația instituirii tutelei reprezentantul legal trebuie să țină cont de preferințele persoanei.
    120. În contextul celor menționate, Curtea reține că instituția tutelei în sine nu este neconstituțională, însă pentru a fi conformă prevederilor Constituției, urmează a fi interpretată în sensul în care declararea incapacității de exercițiu vizează doar persoanele cărora le lipsește în totalitate discernământul, în privința cărora aplicarea altor măsuri de protecție mai puțin restrictive se dovedește a fi ineficientă.
    4.2.2. Cu referire la normele contestate din Codul de procedură civilă
    121. Curtea relevă că prevederile contestate din Codul de procedură civilă vizează limitarea accesului la justiție a persoanelor declarate incapabile și a persoanelor cu capacitatea de exercițiu limitată.
    122. Potrivit prevederilor legale respective, adulții declarați incapabili nu își pot apăra în instanță de sine stătător drepturile, libertăţile şi interesele legitime, cererile depuse de către aceștia nu sunt examinate de către instanța de judecată, fiind restituite sau scoase de pe rol, iar actele de procedură efectuate de aceștia sunt lovite de nulitate absolută (art. 58 alin. (2¹) și (6), art. 170 alin. (1) lit. c), art. 267 lit. b) CPC).
    123. În același timp, actele de procedură efectuate de persoanele cu capacitate de exercițiu limitată sunt lovite de nulitate relativă (art. 58 alin. (2) din CPC).
    124. La fel, citarea (prezența) persoanelor cu tulburări psihice nu este imperativă în procedura de examinare a cererii de declarare a incapacităţii de exerciţiu și se efectuează de către instanța de judecată în dependență de starea sănătății persoanelor vizate (art. 306 alin. (2) CPC).
    125. Curtea reține că, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituţie, nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie. Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime.
    126. Totodată, Curtea reţine că accesul la justiție nu este un drept absolut și admite anumite restrângeri. Limitările prevăzute de către legiuitor nu trebuie să fie de natură să aducă atingere însăşi substanţei dreptului de acces la justiție.
    127. Curtea menționează că, potrivit CDPD, statele părţi la Convenție trebuie să asigure un acces efectiv la actul de justiţie pentru persoanele cu dizabilităţi, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, inclusiv prin asigurarea de ajustări de ordin procedural şi adecvate vârstei, pentru a le facilita un rol activ ca participanţi direcţi şi indirecţi, inclusiv ca martori, în toate procedurile legale, inclusiv etapele de investigaţie şi alte etape preliminare (art. 13 alin. (1)).
    128. În speță, cu referire la normele contestate, care stabilesc restricții pentru adulții declarați incapabili de a-și apăra în instanță de sine stătător drepturile, libertăţile şi interesele legitime, Curtea menționează următoarele.
    129. Lipsirea de capacitatea de exercițiu determină drepturi și obligații pentru alte persoane. Astfel, pentru adulții lipsiți de capacitatea de exercițiu, actele juridice se încheie, în numele acestora, de reprezentanții lor legali în condițiile prevăzute de lege.
    130. La acest aspect, Curtea reține că deciziile luate de reprezentanții legali în numele persoanelor incapabile nu reflectă întotdeauna voința și preferințele acestora. Or, după declararea incapacității unei persoane, aceasta devine total dependentă de tutorele său în toate sferele vieții, măsura respectivă fiind deseori aplicată pentru o perioadă nedefinită de timp, iar majoritatea actelor care afectează drepturile persoanei incapabile sunt imposibil de contestat într-un alt mod decât prin intermediul tutorelui.
    131. Din aceste considerente, Curtea conchide că, deși normele legale acordă persoanelor declarate incapabile dreptul să conteste aplicarea tutelei și să solicite restabilirea capacității juridice, rămâne imposibilă apărarea în fața instanței de judecată a altor drepturi, libertăţi şi interese legitime ale adulţilor declaraţi incapabili. Astfel, acordarea unor asemenea posibilități doar reprezentanţilor legali este inoportună  în cazurile în care interesele acestora sunt divergente, creând premisele unor eventuale abuzuri.
    132. În cauzele D.D. c. Lituaniei  (hotărâre din 14 februarie 2012, §118) şi M.S. c. Croaţiei (citată supra, §80 şi 107), Curtea Europeană a reţinut că, în cazurile în care persoana se află în conflict cu tutorele ei şi „acolo unde conflictul poate avea un impact major asupra situaţiei juridice a persoanei”, este esenţial ca aceasta să beneficieze de dreptul de acces la un tribunal.
    133. Cu referire la persoanele declarate incapabile, Curtea Europeană, în jurisprudența sa, a constatat faptul că șaptesprezece din douăzeci de sisteme legale studiate prevăd în anumite cazuri accesul direct la instanță pentru orice persoană declarată incapabilă (a se vedea Stanev c. Bulgariei, nr. 36760/06, 17 ianuarie 2012, §§ 88-89).
    134. Totodată, Curtea Europeană a notat faptul că nu ar fi contrar articolului 6 din Convenție faptul prevederii în legislația națională a unor restricții privind dreptul de acces la instanță, în scopul exclusiv de a nu suprasolicita instanțele judecătorești cu cereri excesive sau vădit nefondate.
    135. În același timp, Curtea Europeană a constatat că problema suprasolicitării instanțelor judecătorești poate fi evitată prin alte mijloace mai puțin restrictive decât negarea automată a accesului direct al persoanei la instanță, de exemplu, prin limitarea frecvenței depunerii a unei astfel de cereri sau prin introducerea unui sistem de examinare prealabilă a admisibilității cererii în baza dosarului (a se vedea Stanev, citată supra, § 242). Or, din moment ce starea sănătății mintale este o condiție care limitează persoana să acționeze pe cont propriu în societate, inclusiv în fața autorităților, atunci cu atât mai mult acestei persoane trebuie să i se garanteze accesul la cele mai simple acțiuni, cum ar fi, spre exemplu, depunerea unei plângeri în instanța de judecată. Această posibilitate acordată persoanei cu tulburări psihice se află în perfectă conformitate cu dreptul natural subiectiv la libera alegere, a cărui esență constă în „libertatea de a acționa conform propriilor dorințe și alegeri”.
    136. Curtea Europeană a observat că există situații în care dorințele unei persoane cu facultăți mintale reduse pot fi înlocuite în mod valabil cu cele ale unei alte persoane care acționează în contextul unei măsuri de protecție și că uneori este dificilă evaluarea adevăratelor dorințe sau preferințe ale persoanei vizate. Totuși, chiar dacă o persoană a fost privată de capacitate juridică, acest fapt nu înseamnă neapărat că nu poate înțelege situația în care se află (a se vedea Stanev citată supra, § 130). Cu toate acestea, importanța exercitării drepturilor procedurale variază în funcție de scopul acțiunii pe care o persoană dorește să o introducă în fața instanței.
    137. Curtea observă că prevederile Codului de procedură civilă stabilesc nulitatea absolută a actelor procesuale întocmite de persoanele declarate incapabile fără a acorda posibilitate instanței de judecată de a le examina și a decide asupra valabilității acestora în funcție de circumstanțe.
    138. De asemenea, Curtea reține că cererile de chemare în judecată depuse de aceste persoane sunt lăsate de către instanța de judecată fără examinare, fiind restituite sau scoase de pe rol.
    139. Curtea menționează că prin Legea nr. 201 din 28 iulie 2016 au fost operate completări la articolele 58 alin. (2¹) și 267 lit. b) CPC, care stabilesc doar valabilitatea actelor procedurale efectuate de către persoanele declarate incapabile prin care se contestă hotărârile judecătorești de declarare a incapacității acestora.
    140. Curtea notează că aceste modificări sunt conforme jurisprudenței Curții Europene, în care s-a constatat necesitatea instituirii căilor de atac adecvate pentru persoanele cu handicap mintal (Centrul de Resurse Juridice, în numele lui Valentin Câmpeanu c. României din 17 iulie 2014, §151; C.B. c. României din 20 aprilie 2010, §65-67;
    B. c. României (nr. 2) din 19 februarie 2013, §97).
    141. În același timp, Curtea subliniază că prin aceste amendamente prevederile generale de nulitate absolută a actelor întocmite de persoanele incapabile sau de scoatere a cererilor de pe rol nu au fost modificate.
    142. În aceste condiții, reieșind din standardele internaționale,  Curtea subliniază că actele procedurale întocmite de persoanele incapabile nu pot fi supuse din start unei nulități absolute. La fel, se impune și necesitatea examinării de către instanța de judecată a cererilor de chemare în judecată în funcție de circumstanțe, chiar și fără implicarea obligatorie (acordul) a reprezentantului legal al persoanei incapabile, în cazul în care problema dedusă spre soluționare poate fi examinată doar cu concursul nemijlocit al persoanei care a depus-o.
    143. Din aceste motive, Curtea conchide că dispozițiile articolelor 58 alin. (2¹) și (6), 170 alin. (1) lit. c) și 267 lit. b) CPC limitează nejustificat și într-un mod disproporționat accesul direct la instanța de judecată al persoanelor declarate incapabile în vederea apărării drepturilor și intereselor lor legitime.
    144. De asemenea, Curtea constată că, potrivit art. 58 alin. (2) CPC, actele întocmite de adulții cu capacitate de exerciţiu limitată sunt lovite de nulitate relativă. În același timp, Curtea observă că, în cazul în care actele procedurale întocmite de aceste persoane nu sunt confirmate de către curator, acestea sunt lovite de nulitatea absolută
    145. În lumina celor constatate mai sus cu privire la necesitatea asigurării liberului acces la justiție pentru persoanele declarate incapabile, Curtea constată că anularea actelor de procedură întocmite de către adulții cu capacitate de exercițiu limitată reprezintă o restricție cu atât mai disproporționată din moment ce adulții dependenți de anumite substanțe își pot conștientiza și dirija acțiunile sale în anumite situații sau/și la anumite intervale de timp.
    146. Cu referire la prevederile contestate de la art. 57 alin. (2) și art. 169 alin. (1) lit.e) CPC, potrivit cărora actele întocmite de persoana lipsită de capacitatea de folosință sunt nule, iar cererea de chemare în judecată este refuzată de instanță, Curtea reține următoarele.
    147. Curtea menționează că capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii procedurale civile (capacitatea de folosinţă a drepturilor procedurale civile) este recunoscută în măsură egală tuturor persoanelor fizice şi organizaţiilor care se bucură, conform legii, de dreptul adresării în judecată pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime. Curtea reține că prevederile contestate se referă atât la persoanele fizice, cât și la cele juridice.
    148. Capacitatea procesuală de folosință a persoanelor fizice și juridice se încadrează în limitele capacității de folosință prevăzute de Codul civil (art. 18 și 60). Astfel, capacitatea de folosinţă a persoanei fizice apare în momentul naşterii şi încetează odată cu decesul persoanei. Cât privește capacitatea de folosinţă a persoanei juridice, aceasta se dobândeşte la data înregistrării de stat şi încetează la data radierii ei din registrul de stat.
    149. În acest context, Curtea reține că sancțiunea nulității actelor de procedură întocmite de persoanele lipsite de capacitatea de folosință nu trebuie să fie confundată cu interdicția lipsirii şi limitării capacităţii de folosinţă a persoanei fizice (art. 23 CC).
    150. Cât privește norma contestată de la art. 306 alin. (2) CPC care stabilește citarea persoanei în instanța de judecată, în funcție de sănătatea ei, în contextul examinării cererii de declarare a incapacității de exercițiu, Curtea menționează următoarele.
    151. Curtea Europeană a subliniat în repetate rânduri importanța participării persoanei cu tulburări psihice la examinarea chestiunii privind capacitatea de exercițiu a sa, din moment ce aceasta deține un rol dublu - în calitate de parte interesată și, în același timp, ca obiect principal de examinare în fața instanței. În special, Curtea Europeană a remarcat că prezența persoanei în privința căreia urmează să se adopte o decizie privind capacitatea juridică este necesară atât pentru a-și prezenta apărarea, cât și pentru a permite judecătorului să-și formeze o opinie cu privire la facultățile sale mentale (a se vedea Shtukaturov, citată supra, § 72; Kovalev c. Federației Ruse, nr. 78145/01, 10 mai 2007, § 35-37).
    152. Mai mult, Curtea Europeană a considerat că judecătorii, la momentul adoptării unor decizii care au consecințe grave asupra vieții private a persoanelor, după cum sunt cele de privare de capacitate juridică, ar trebui în principiu să aibă un contact direct cu acele persoane (X și Y c. Croației, nr. 5193/09, 3 noiembrie 2011, §84).
    153. În aceste spețe, Curtea Europeană a stabilit că deciziile judecătorilor de a examina cauzele doar în baza probelor documentare, fără a vedea și audia reclamanții, nu au fost rezonabile și au încălcat garanțiile prevăzute de art. 6 § 1 din Convenție.
    154. În lumina principiilor expuse, Curtea relevă necesitatea asigurării unei participări efective a persoanei vizate la procesul de examinare a cererii prin care se solicită declararea incapacității acesteia. Curtea menționează că, în cazul în care prezența persoanei nu este posibilă din motive obiective, instanța de judecată urmează să asigure audierea acesteia la locul aflării ei, constatând, după caz, imposibilitatea comunicării cu aceasta.
    155. Curtea reține că starea persoanei cu tulburări psihice nu trebuie să împiedice participarea efectivă a acesteia la procesul de examinare a declarării incapacității de exercițiu, cel puțin nu înainte ca această imposibilitate să fie constatată cu certitudine de către instanța de judecată (judecător) în urma întreprinderii tuturor măsurilor necesare.
    156. În lumina celor expuse, Curtea conchide că restrângerile prevăzute la articolele 58 alin. (2), (2¹) și (6), 170 alin. (1) lit. c) și 267 lit. b) din Codul de procedură civilă au un impact decisiv asupra exercitării drepturilor şi libertăţilor persoanelor cu tulburări psihice. Din aceste raționamente, Curtea constată că prevederile legale menționate transgresează principiul proporționalității și aduc atingere esenței dreptului de acces liber la justiție, contrar articolului 20 combinat cu articolele 16 și 54 din Constituție.
    Din aceste motive, în temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit. a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
    1. Se admit parțial sesizările Avocatului poporului Mihail Cotorobai și a deputaților în Parlament Tudor Deliu, Octavian Grama și Grigore Cobzac, precum și excepțiile de neconstituționalitate ridicate de către avocatul Dumitru Sliusarenco în dosarul nr. 2-358/2016, pendinte la Judecătoria Rezina, și de către Lilia Popovici în dosarul nr. 2-931/2016, pendinte la Judecătoria Centru, mun. Chișinău.
    2. Se recunosc constituţionale:
    - articolul 24 din Codul civil al Republicii Moldova nr. 1107-XV din 6 iunie 2002, în măsura în care este interpretat în sensul în care declararea incapacității de exercițiu vizează doar persoanele cărora le lipsește în totalitate discernământul, în privința cărora aplicarea altor măsuri de protecție mai puțin restrictive se dovedește a fi ineficientă;
    - propoziţia „Actele de procedură îndeplinite de persoana lipsită de capacitatea de folosinţă sînt nule.” de la articolul 57 alin. (2) și articolul 169 alin. (1) lit.e) din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr. 225-XV din  30 mai 2003.
    3. Se declară neconstituţionale:
    - sintagmele „sau de adulţii cu capacitatea de exercițiu limitată” și „sau curatorul adultului cu capacitatea de exerciţiu limitată” de la articolul 58 alin. (2);
    - sintagma „sau de adulţii declaraţi incapabili” de la articolul 58 alin. (2¹), în măsura în care actele procedurale efectuate de persoanele incapabile sunt lovite de nulitate absolută;
    - sintagma „precum şi ale adulţilor declaraţi incapabili în modul stabilit de lege” de la articolul 58 alin. (6), în măsura în care se interzice participarea la proces a persoanelor declarate incapabile și nu permite instanței de a lua în considerație voința acestora;
    - articolul 170 alin. (1) lit.c) și articolul 267 lit. b), în măsura în care în orice situație se interzice depunerea cererii de chemare în judecată de o persoană incapabilă;
    - propoziţia „Problema citării persoanei se soluţionează în fiecare caz, în funcţie de starea sănătăţii ei.” de la articolul 306 alin. (2), în măsura în care permite instanței examinarea cererii de declarare a incapacității de exercițiu fără audierea persoanei în situația în care aceasta nu se poate deplasa la sediul instanței, din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr. 225-XV din 30 mai 2003.
    4. Se sistează procesul pentru controlul constituționalității articolului 308 alineatul (2) din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr. 225-XV din 30 mai 2003.
    5. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE              Alexandru TĂNASE

    Nr. 33. Chişinău, 17 noiembrie 2016.