HGM153/2017
ID intern unic:  369451
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 153
din  15.03.2017
privind completarea Hotărîrii Guvernului
nr. 1167 din 16 octombrie 2008
Publicat : 17.03.2017 în Monitorul Oficial Nr. 78-84     art Nr : 217     Data intrarii in vigoare : 01.04.2017
    MODIFICAT
    EMO109 din 07.04.17, MO109-118/07.04.17 pag.145


     În scopul executării prevederilor Legii nr. 133-XVI din 13 iunie 2008 cu privire la ajutorul social (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 179, art. 625), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Hotărîrea Guvernului nr. 1167 din 16 octombrie 2008 „Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi plată a ajutorului social” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 189, art. 1173), cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
    1) hotărîrea se completează cu punctul 12 cu următorul cuprins:
    „12. La 1 aprilie 2017 se indexează nivelul venitului lunar minim garantat în mărime de 6,8%, reieşind din creşterea anuală a indicelui preţurilor de consum pentru anul precedent, și după indexare constituie 961 lei.”;
    [Pct.1 subpct.1) modificat prin EMO109 din 07.04.17, MO109-118/07.04.17 pag.145]
    2) punctul 19 din Regulament se completează cu un alineat nou cu următorul cuprins:
    „Nivelul venitului lunar minim garantat se indexează anual la 1 aprilie. Coeficientul de indexare constituie creşterea anuală a indicelui  preţurilor de consum pentru anul precedent, determinate în modul stabilit de Guvern. Dacă din calcul rezultă fracțiuni în bani, acestea se rotunjesc la un leu în creștere.”
    2. Prevederile prezentei hotărîri intră în vigoare de la 1 aprilie 2017.

    PRIM-MINISTRU                                                   Pavel FILIP

    Contrasemnează:
    Ministrul muncii, protecţiei
    sociale şi familiei                                                       Stela Grigoraş
    Ministrul finanţelor                                                   Octavian Armaşu

    Nr. 153. Chişinău, 15 martie 2017.