LPC38/2017
ID intern unic:  370091
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 38
din  24.03.2017
pentru modificarea și completarea Legii nr. 158/2008
cu privire la funcția publică şi statutul funcționarului public
Publicat : 28.04.2017 în Monitorul Oficial Nr. 134-143     art Nr : 216
    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
    Articol unic. – Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică şi statutul funcționarului public (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 230–232, art. 840), cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
    1. La articolul 2 noțiunea „funcție publică temporar vacantă”, cuvintele „în altă autoritate publică” se exclud.
    2. Articolul 47:
     alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    „(1) Prin detaşare se înţelege trecerea temporară a funcţionarului public la o altă autoritate publică sau instituție publică pentru realizarea unor sarcini de serviciu în interesul acesteia. Detaşarea se efectuează prin acceptarea detaşării de către conducătorul autorităţii publice în care activează funcţionarul public, la solicitarea scrisă a conducătorului autorităţii publice sau instituției publice în interesul căreia se efectuează detaşarea, prin numirea sau angajarea funcționarului public în funcția pentru care a fost detaşat.”
    la alineatul (2), cuvintele „prelungită cu încă cel mult un an” se substituie cu cuvintele „prelungită cu încă cel mult doi ani”;
    alineatul (4) va avea următorul cuprins:
    „(4) Detaşarea se dispune în cazul în care pregătirea profesională a funcţionarului public corespunde cerinţelor funcţiei în care urmează să fie detaşat.”
    articolul se completează cu alineatul (61) cu următorul cuprins:
    „(61) Pe perioada detașării funcționarului public într-o instituție publică, raporturile de muncă ale acestuia vor fi reglementate conform legislației muncii.”
    la alineatul (7), după cuvintele „de autoritatea publică” se introduc cuvintele „sau instituția publică”, iar cuvintele „funcției publice” se substituie cu cuvîntul „funcției”;
    la alineatul (8), după cuvintele „autoritatea publică” se introduc cuvintele „sau instituția publică”;
    la alineatul (10), după cuvintele „Conducătorul autorității publice” se introduc cuvintele „sau instituției publice”;
    la alineatul (11), textul „sau a conducătorului autorității publice în care acesta a fost detașat” se substituie cu textul „ori a conducătorului autorității publice sau instituției publice în care acesta a fost detașat”.
    3. Legea se completează cu articolul 541 cu următorul cuprins:
     „Articolul 541. Suspendarea raporturilor de serviciu
                             prin acordul părților
    Raporturile de serviciu se suspendă, prin acordul părților, pe perioada detașării funcționarului public într-o instituție publică.”

    PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI                                Andrian CANDU

    Nr. 38. Chișinău, 24 martie 2017.