În numele Republicii Moldova,
    Curtea Constituţională, statuând în componenţa:
    Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,
    Dl Aurel BĂIEŞU,
    Dl Igor DOLEA,
    Dl Tudor PANȚÎRU,
    Dl Victor POPA,
    Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,
    cu participarea dlui Gheorghe Reniţă, grefier,
    Având în vedere sesizarea depusă la 15 februarie 2017
    şi înregistrată la aceeaşi dată,
    Examinând sesizarea menţionată în şedinţă publică plenară,
    Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
    Deliberând în camera de consiliu,
    Pronunţă următoarea hotărâre:
    PROCEDURA
    1. La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolului 22 alin.(1) lit.v) teza a doua din Codul de executare al Republicii Moldova nr.443-XV din 24 decembrie 2004, potrivit cărora interdicţia privind eliberarea documentelor de stare civilă, a actelor de identitate sau a permiselor de conducere se aplică exclusiv de către instanţa de judecată, ridicată de către judecătorul Ion Ghizdari, în dosarul nr.25-248/16, pendinte la Judecătoria Bălți, sediul Fălești.
    2. Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituțională la 15 februarie 2017, de către judecătorul Ion Ghizdari din cadrul Judecătoriei Bălți, sediul Fălești, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) și g) din Constituție, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curții Constituționale nr.2 din 9 februarie 2016, precum și al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională.
    3. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a pretins, în esenţă, că prevederile articolului 22 alin.(1) lit.v) din Codul de executare, în partea ce ține de posibilitatea aplicării de către instanța de judecată a interdicţiei privind eliberarea documentelor de stare civilă, a actelor de identitate sau a permiselor de conducere, sunt contrare articolelor 23, 27, 28 și 54 din Constituție.
    4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 9 martie 2017 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.
    5. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului și Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.
    6. La şedinţa plenară publică a Curţii, excepția de neconstituționalitate a fost susţinută de judecătorul Ion Ghizdari. Guvernul a fost reprezentat de dl Eduard Serbenco, viceministru al Justiţiei. Parlamentul nu a delegat reprezentantul său.
    CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL
    7. Prin ordonanța judecătorească nr.2p/o-153/15 din 28 septembrie 2015, emisă de Judecătoria Fălești, s-a dispus încasarea de la C.S. în beneficiul ÎM „Credit Rapid” SRL a datoriei în mărime de 7219,86 lei și a taxei de stat în cuantum de 135 lei.
    8. La 9 noiembrie 2016, executorul judecătoresc Matachi Serghei a emis încheierea de intentare a procedurii de executare silită și de asigurare a executării silite a ordonanței judecătorești prenotate.
    9. La 22 decembrie 2016, executorul judecătoresc a înaintat la Judecătoria Fălești (în prezent Judecătoria Bălți, sediul Fălești) un demers privind aplicarea față de debitor a interdicției de eliberare a documentelor de stare civilă, a actelor de identitate și a permiselor de conducere în baza articolului 22 alin.(1) lit.v) teza a doua din Codul de executare.
    10. În ședința de judecată din 2 februarie 2017, Judecătoria Bălți, sediul Fălești, a dispus prin încheiere ridicarea din oficiu a excepției de neconstituționalitate a articolului 22 alin.(1) lit.v) teza a doua din Codul de executare și transmiterea sesizării în adresa Curții Constituționale pentru soluționare.
    LEGISLAŢIA PERTINENTĂ
    11. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140) sunt următoarele:
    „(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.
    (2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”
    „(1) Dreptul la libera circulaţie în ţară este garantat.
    (2) Oricărui cetăţean al Republicii Moldova îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a ieşi, de a emigra şi de a reveni în ţară.”
    „Statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată.”
    „(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.
    (2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
    (3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.
    (4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”
    12. Prevederile relevante ale Codului de executare al Republicii Moldova nr.443-XV din 24 decembrie 2004 (republicat în M.O., 2010, nr.214-220, art.704) sunt următoarele:
    „(1) Executorul judecătoresc este în drept:
    […]
    v) să interzică instituţiilor de stat, persoanelor cu funcţie de răspundere, persoanelor fizice şi persoanelor juridice, indiferent de tipul de proprietate şi de forma juridică de organizare, efectuarea anumitelor acte în privinţa debitorului sau a bunurilor lui, inclusiv a bunurilor care vor fi dobândite în viitor, care ar putea duce la împiedicarea executării, şi să înainteze cerinţe executorii persoanelor cu funcţie de răspundere în vederea executării eficiente a documentului executoriu. Interdicţia privind eliberarea documentelor de stare civilă, a actelor de identitate sau a permiselor de conducere se aplică exclusiv de către instanţa de judecată;
    […]”
    „(1) Interdicţia de a părăsi ţara în cel mult 6 luni se aplică de către judecător, la demersul executorului judecătoresc, doar după luarea măsurilor de asigurare a executării documentului executoriu, cu obligarea executorului judecătoresc de a efectua periodic un control privind necesitatea menţinerii acestei interdicţii. Încheierea instanţei de judecată se execută imediat, însă poate fi atacată cu recurs.
    (2) Dacă este necesară menţinerea interdicţiei pe un termen mai mare, aceasta poate fi aplicată în mod repetat în urma unui demers motivat al executorului judecătoresc, dar nu mai mult de 3 ori în cadrul aceleiaşi proceduri de executare.
    (3) În cazul încetării procedurii de executare în condiţiile art.83 lit.a)-c) şi e)-g) din prezentul cod sau restituirii documentului executoriu, interdicţia de a părăsi ţara se revocă de către executorul judecătoresc. În cazul în care în procesul de executare a documentului executoriu dispare necesitatea menţinerii interdicţiei de a părăsi ţara, precum şi în cazul încetării procedurii de executare în condiţiile art.83 lit.d) din prezentul cod, această interdicţie se revocă de către judecător la cererea executorului judecătoresc sau a părţilor în procedura de executare.”
    13. Prevederile relevante ale Legii nr.269-XIII din 9 noiembrie 1994 cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova (M.O., 1995, nr.6, art.54) sunt următoarele:
    „(1) Cetăţenii Republicii Moldova au dreptul de a ieşi şi intra în Republica Moldova în baza paşaportului, iar apatrizii, refugiaţii şi beneficiarii de protecţie umanitară – în baza documentului de călătorie, eliberate de organele competente.
    […]”
    „(1) Temei pentru eliberarea paşaportului cetăţenilor Republicii Moldova, a documentului de călătorie apatrizilor domiciliaţi în Republica Moldova este cererea lor sau a reprezentanţilor lor legali, depusă în modul stabilit.
    […]”
    14. Prevederile relevante ale Legii nr.273-XIII din 9 noiembrie 1994 privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte (M.O., 1995, nr.9, art.89) sunt următoarele:
    „(1) Actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte sunt: toate tipurile de paşapoarte, de buletine de identitate, permisele de şedere, documentele de călătorie ale apatrizilor (Convenţia privind statutul apatrizilor din 28 septembrie 1954), ale refugiaţilor (Convenţia cu privire la statutul refugiaţilor din 28 iulie 1951) şi ale beneficiarilor de protecţie umanitară.
    (2) Paşapoartele, buletinele de identitate, permisele de şedere şi documentele de călătorie se consideră proprietate de stat.
    (3) Paşapoartele, buletinele de identitate, permisele de şedere şi documentele de călătorie se întrebuinţează în calitate de acte de identitate în condiţiile prezentei legi şi ale altor acte normative ce reglementează întrebuinţarea lor.”
    „(1) Paşaportul cetăţeanului Republicii Moldova şi documentul de călătorie pentru apatrizi se eliberează cetăţenilor şi apatrizilor pentru ieşire şi intrare în Republica Moldova. Paşaportul şi documentul de călătorie pentru apatrizi pot fi eliberate de la naştere.
    […]”
    „(1) Buletinul de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova se eliberează cetăţenilor de la momentul naşterii pentru întrebuinţare pe teritoriul republicii sau peste hotarele ei, în conformitate cu acordurile internaţionale.
    […]
    (2) Buletinul de identitate pentru apatrizi se eliberează apatrizilor cărora li s-a recunoscut statutul de apatrid, precum şi celor cărora li s-a acordat dreptul de şedere permanentă în Republica Moldova pentru întrebuinţare pe teritoriul republicii.
    (3) Buletinul de identitate pentru refugiaţi se eliberează persoanelor cărora li s-a acordat statutul de refugiat, indiferent de vârstă, pentru întrebuinţare pe teritoriul Republicii Moldova. Denumirea buletinului de identitate pentru refugiaţi se indică în limba de stat.
    (3¹) Buletinul de identitate pentru beneficiarii de protecţie umanitară se eliberează persoanelor cărora li s-a acordat protecţie umanitară, indiferent de vârstă, pentru întrebuinţare pe teritoriul Republicii Moldova. Denumirea buletinului de identitate pentru beneficiarii de protecţie umanitară se indică în limba de stat.
    […]”
    „(1) Modul de perfectare şi eliberare a actelor de identitate se stabileşte de Guvern.
    (1¹) Perfectarea şi eliberarea actelor de identitate se asigură de Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţia în vigoare.
    […]
    (1⁵) Cererea pentru eliberarea actului de identitate se respinge în cazul în care solicitantul a prezentat informaţii frauduloase sau documentele prezentate sunt insuficiente, conţin divergenţe, sunt nevalabile ori se constată că nu sunt autentice.
    (1⁶) Cererea pentru eliberarea paşaportului sau a documentului de călătorie se respinge şi în cazurile în care solicitantului i se suspendă dreptul la libera circulaţie în străinătate, şi anume în cazul în care:
    […]
    e) solicitantul are interdicţie de a părăsi ţara în temeiul unei încheieri a instanţei de judecată, conform Codului de executare.
    […]”
    „Cetăţenii Republicii Moldova şi apatrizii care domiciliază permanent în Republica Moldova sunt obligaţi să deţină de la naştere buletine de identitate, iar refugiaţii şi beneficiarii de protecţie umanitară, în termen de 10 zile de la acordarea statutului de refugiat sau protecţiei umanitare, sunt obligaţi să obţină buletine de identitate sau să le deţină de la naştere.”
    „Titularul de acte este obligat:
    a) să prezinte persoanelor oficiale din organele competente, la cerere, actul de identitate;
    […]”
    15. Prevederile relevante ale Codului civil al Republicii Moldova nr.1107-XV din 6 iunie 2002 (M.O., 2002, nr.82-86, art.661) sunt următoarele:
    „(1) Înregistrării de stat sunt supuse următoarele acte de stare civilă:
    a) naşterea;
    b) adopţia;
    c) stabilirea paternităţii;
    d) încheierea căsătoriei;
    e) desfacerea căsătoriei;
    f) schimbarea numelui;
    g) decesul.
    (2) Înregistrarea actelor de stare civilă se efectuează de către organele de înregistrare a actelor de stare civilă prin înscrierea datelor în registrele actelor de stare civilă şi eliberarea de certificate în baza acestor înscrieri.
    (3) Organele care efectuează înregistrarea actelor de stare civilă, procedura de înregistrare a acestor acte, procedura de rectificare şi modificare a lor, restabilirea şi anularea înscrierilor actelor de stare civilă, forma registrelor actelor de stare civilă şi a certificatelor, precum şi modalitatea şi termenele de păstrare a registrelor actelor de stare civilă, se stabilesc prin lege.”
    16. Prevederile relevante ale Legii nr.100-XV din 26 aprilie 2001 privind actele de stare civilă (M.O., 2001, nr.97-99, art.765) sunt următoarele:
    „(1) Actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice de stat, prin care se confirmă faptele şi evenimentele ce influenţează apariţia, modificarea sau încetarea drepturilor şi obligaţiilor persoanelor şi se caracterizează statutul de drept al acestora.
    […]”
    „(1) Înregistrarea de stat a actelor de stare civilă este stabilită în scopul protecţiei drepturilor patrimoniale şi personale nepatrimoniale ale persoanelor, precum şi în interesul statului.
    (2) Înregistrarea actelor de stare civilă se înfăptuieşte, în numele statului, de către organele de stare civilă.
    (3) Organele de stare civilă asigură înregistrarea următoarelor acte de stare civilă: de naştere, de căsătorie, de desfacere a căsătoriei (de divorţ), de schimbare a numelui şi/sau a prenumelui, de deces.
    […]”
    17. Prevederile relevante ale Legii nr.200 din 16 iulie 2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova (M.O., 2010, nr. 179-181, art. 610) sunt următoarele:
    „(1) Străinului nu i se permite ieşirea din ţară ca urmare a suspendării dreptului la libera circulaţie în străinătate din următoarele motive:
    […]
    d) străinul are interdicţie de a părăsi ţara în temeiul unei încheieri a instanţei de judecată, conform Codului de executare.”
    18. Prevederile relevante ale Hotărârii Guvernului nr.1452 din 24 decembrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la permisul de conducere, organizarea şi desfăşurarea examenului pentru obţinerea permisului de conducere şi condiţiile de admitere la traficul rutier (M.O., 2008, nr.8-10, art.42) sunt următoarele:
    „2. Pentru a conduce un autovehicul pe drumurile publice, conducătorul acestuia trebuie să posede permis de conducere corespunzător categoriei/ subcategoriei din care face parte acesta (cu excepţia subcategoriei AM), conform pct.4 al prezentului Regulament.
    […]
    35. Permisul de conducere se eliberează de către Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor. La solicitare, titularului i se poate elibera şi fişa deţinătorului permisului de conducere de modelul stabilit (anexa nr.5).”
    19. Prevederile relevante ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (adoptată la 10 decembrie 1948, la New York, la care Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr.217-XII din 28 iulie 1990) sunt următoarele:
    „[…]
    2. Orice persoană are dreptul sa părăsească orice ţară, inclusiv ţara sa, şi de a reveni în ţara sa.”
    20. Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, amendată prin protocoalele adiţionale (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.1298-XIII din 24 iulie 1997), sunt următoarele:
    „1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
    2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.”
    Protocolul nr.4 la Convenție
    „1. Oricine se găseşte în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul să circule în mod liber şi să-şi aleagă în mod liber reşedinţa sa.
    2. Orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa.
    3. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
    4. Drepturile recunoscute în paragraful 1 pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică.”
    21. Prevederile relevante ale Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (adoptat la 16 decembrie 1966, la New York şi ratificat de Republica Moldova la 28 iulie 1990, prin Hotărârea Parlamentului nr.217-XII) sunt următoarele:
    „1. Orice persoană  care se află în mod legal pe teritoriul unui stat are acolo dreptul de a circula liber şi de a-şi alege liber reşedinţa.
    2. Orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv propria sa ţară.
    3. Drepturile sus-menţionate nu pot face obiectul unor  restricţii decât dacă acestea sunt prevăzute prin lege, necesare pentru a ocroti securitatea naţională, ordinea publică, sănătatea şi moralitatea publică sau drepturile şi libertăţile altora şi sunt compatibile cu celelalte drepturi recunoscute în prezentul Pact.
    4. Nimeni nu  poate fi privat în mod arbitrar de dreptul de a intra în ţară.”
    22. Prevederile relevante ale Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, din 27 iunie 2014, ratificat prin Legea nr.112 din 2 iulie 2014 (M.O., 2014, nr.185-199, art.442), sunt următoarele:
    „(1) Părţile garantează punerea în aplicare integrală a următoarelor acte:
    (a) Acordul dintre Comunitatea Europeană şi Republica Moldova privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2008, precum şi
    (b) Acordul dintre Comunitatea Europeană şi Republica Moldova privind facilitarea eliberării vizelor, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2008, astfel cum a fost modificat la data de 27 iunie 2012.
    (2) Părţile depun eforturi pentru creşterea mobilităţii cetăţenilor şi iau măsuri progresive în direcţia atingerii la momentul oportun a obiectivului comun de a avea un regim de călătorii fără viză, dacă sunt întrunite condiţiile necesare pentru asigurarea unei mobilităţi bine gestionate şi desfăşurate în condiţii de siguranţă, prevăzute în cadrul Planului de acţiune privind liberalizarea vizelor.”
    ÎN DREPT
    23. Din conținutul excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că aceasta vizează, în esență, aplicarea de către instanța de judecată a interdicției privind eliberarea documentelor de stare civilă, a actelor de identitate sau a permiselor de conducere în privința debitorului, în cadrul procedurii de executare silită a unui document executoriu.
    24. Astfel, excepția de neconstituționalitate se referă la un ansamblu de elemente şi principii constituţionale şi internaţionale conexe, precum dreptul la libera circulație, dreptul la respectarea vieții private şi familiale, proporționalitatea restrângerii acestor drepturi, precum și calitatea legii care implică îngrădirea respectivelor drepturi.
    A. ADMISIBILITATEA
    25. Prin decizia sa din 9 martie 2017, Curtea a verificat întrunirea următoarelor condiţii de admisibilitate:
    (1) Obiectul excepţiei intră în categoria actelor cuprinse la articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie
    26. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Codului de executare, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
    (2) Excepţia este ridicată de către una din părţi sau reprezentantul acesteia, sau este ridicată de către instanţa de judecată din oficiu
    27. Fiind ridicată de către judecătorul Ion Ghizdari, în dosarul nr.25-248/16, pendinte la Judecătoria Bălți, sediul Fălești, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) și g) din Constituție, astfel cum a fost stabilit prin Hotărârea Curții Constituționale nr.2 din 9 februarie 2016, precum și al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională.
    (3) Prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzei
    28. Curtea reţine că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.
    29. Curtea observă că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile articolului 22 alin.(1) lit.v) teza a doua din Codul de executare, care urmează a fi aplicate la soluționarea cauzei.
    (4) Nu există o hotărâre anterioară a Curţii având ca obiect prevederile contestate
    30. Curtea subliniază că prevederile contestate nu au constituit obiect al controlului constituționalității.
    31. Curtea amintește că prin Hotărârea nr.7 din 5 aprilie 2011, inter alia, a recunoscut drept constituționale prevederile articolului 8 lit.g) din Legea nr.269-XIII din 9 noiembrie 1994 cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova, conform cărora se refuză eliberarea paşaportului şi a documentului de călătorie sau prelungirea termenului de valabilitate a acestuia dacă solicitantul are obligaţiuni patrimoniale faţă de stat, de persoane fizice şi juridice, conform hotărârii instanţei de judecată, precum și prevederile articolului 64 din Codul de executare privind interdicţia de a părăsi ţara în cel mult 6 luni.
    32. Însă prin Legea nr.118 din 2 iunie 2016 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, inter alia, au fost abrogate prevederile articolului 8 lit.g) din Legea nr.269-XIII din 9 noiembrie 1994.
    33. În același timp, prin Legea menționată supra, printre altele, s-a dispus completarea articolului 22 alin.(1) lit.v) din Codul de executare cu textul ce constituie obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate: „Interdicţia privind eliberarea documentelor de stare civilă, a actelor de identitate sau a permiselor de conducere se aplică exclusiv de către instanţa de judecată”.
    34. Curtea observă că nu există identitate de situație și conținut normativ între cele două reglementări în vederea acreditării tezei potrivit căreia ar exista deja un precedent în materie.
    35. Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Prin urmare, Curtea va examina în continuare fondul sesizării.
    36. Pentru a elucida aspectele abordate în sesizare, Curtea va opera cu prevederile articolelor 27 şi 28 raportate la condiţia calităţii legii, care rezultă din articolul 23 alin.(2) combinat cu articolul 54 din Constituţie, luând în considerare principiile consacrate în jurisprudenţa sa, precum şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (în continuare – Curtea Europeană).
    B. FONDUL CAUZEI
    Pretinsa încălcare a articolelor 27 şi 28 combinate cu articolele 23 și 54 din Constituţie
    37. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile supuse controlului constituţionalităţii aduc atingere dreptului la libera circulație, consfințit de articolul 27 din Constituție, conform căruia:
    „[…]
    (2) Oricărui cetăţean al Republicii Moldova îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a ieşi, de a emigra şi de a reveni în ţară.”
    38. De asemenea, Curtea reține că autorul excepției de neconstituționalitate invocă faptul că prevederea contestată contravine și articolului 28 din Constituție, care stabilește că:
    „Statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată.”
    39. La fel, autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederea contestată nu asigură condițiile de calitate a legii. Astfel, acestea urmează a fi examinate prin prisma articolului 23 din Constituţie, potrivit căruia:
    „[...]
    (2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”
    40. Totodată, Curtea va estima proporționalitatea restrângerilor drepturilor fundamentale prin prevederea contestată, având în vedere că potrivit articolului 54 din Constituție:
    „[…]
    (4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”
    A. Argumentele autorului excepţiei de necon-stituționalitate
    41. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul pretinde că prevederile articolului 22 alin.(1) lit.v) teza a doua din Codul de executare, potrivit cărora „Interdicţia privind eliberarea documentelor de stare civilă, a actelor de identitate sau a permiselor de conducere se aplică exclusiv de către instanţa de judecată”, nu sunt suficient de previzibile și acordă autorităților o marjă largă de apreciere, ce poate să conducă la încălcarea dreptului la libera circulație. 
    42. De asemenea, autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin aplicarea în privința debitorului a interdicţiei privind eliberarea documentelor de stare civilă în procedura de executare silită a unui document executoriu se încalcă articolul 28 din Constituție, care prevede că statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată.
    43. Potrivit autorului excepției de neconstituționalitate, prevederea contestată este disproporționată în raport cu scopul urmărit.
    B. Argumentele autorităţilor
    44. În opinia prezentată, Președintele Republicii Moldova a menționat că prevederile articolului 22 alin.(1) lit.v) teza a doua din Codul de executare generează dubii în ceea ce privește corespunderea acestora cu criteriile de calitate a legii, în special, ce ține de previzibilitatea legii.
    45. Președintele consideră că interdicţia privind eliberarea documentelor de stare civilă, a actelor de identitate sau a permiselor de conducere aduce atingere nu doar drepturilor debitorului, ci și ale terțelor persoane. La fel, Președintele subliniază că restrângerea drepturilor în această ipoteză nu urmărește ocrotirea unui interes general.
    46. În opinia Guvernului, prevederile contestate de autorul excepției corespund cerințelor de previzibilitate și claritate a legii. Guvernul a menționat că interdicţia privind eliberarea documentelor de stare civilă, a actelor de identitate sau a permiselor de conducere se aplică exclusiv de către instanța de judecată și doar la demersul executorului judecătoresc, care va argumenta necesitatea aplicării acesteia.
    47. Totodată, Guvernul subliniază că măsura respectivă acționează atâta timp cât nu a fost stinsă obligația cuprinsă într-un document executoriu.
    48. Potrivit opiniei scrise a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, interdicția de eliberare a pașaportului, a actelor de stare civilă și a permiselor de conducere este necesară pentru protejarea drepturilor creditorului și asigurarea executării hotărârilor instanțelor de judecată, fiind în concordanță cu principiile unui stat de drept și, implicit, cu prevederile Constituției.
    49. În același timp, se menţionează că în lipsa reglementărilor privind procedura și condițiile de aplicare a interdicției în cauză se creează o incertitudine juridică atât pentru debitor, cât și pentru instanțele de judecată și executorii judecătorești.
    50. Parlamentul nu a prezentat opinia sa scrisă asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    C. Aprecierea Curţii
    1. Principii generale
    1.1.  Dreptul la libera circulație
    51. Una din libertăţile fundamentale ale omului o constituie dreptul la libera circulaţie, consfinţit în articolul 27 din Constituţie.
    52. În accepțiunea articolului menţionat, dreptul la libera circulaţie în ţară este garantat. Oricărui cetăţean al Republicii Moldova îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a ieşi, de a emigra şi de a reveni în ţară.
    53. Această normă constituţională este dezvoltată în Legea nr.269 din 9 noiembrie 1994 cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova.
    54. În plan internaţional, dreptul la libera circulaţie este proteguit, inter alia, de articolul 13 paragraful 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, articolul 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum și de articolul 2 din Protocolul nr.4 la Convenţia Europeană.
    55. În jurisprudența sa anterioară, Curtea a statuat că, în virtutea prevederilor coroborate ale articolului 19 şi articolului 27 din Constituţie, tuturor cetăţenilor, cetăţenilor străini, apatrizilor, refugiaţilor şi beneficiarilor de protecţie umanitară le este garantat dreptul la libera circulaţie în interiorul statului şi de a ieşi din ţară (HCC nr.7 din 5 aprilie 2011, §2).
    56. De asemenea, în cauza De Tommaso v. Italia, Curtea Europeană a reiterat că articolul 2 din Protocolul nr.4 la Convenţia Europeană garantează oricărei persoane dreptul la libera circulație într-un anumit teritoriu și dreptul de a părăsi acest teritoriu, ceea ce implică şi dreptul de a călători într-o ţară la alegerea sa în care ar putea fi primită (hotărârea din 27 februarie 2017, §104).
    57. Astfel, pornind de la ipoteze geografice diferite, Curtea reţine că libertatea de circulaţie are în vedere două situaţii: primo – priveşte libertatea de circulaţie a persoanei aflată legal pe teritoriul unui stat, adică înăuntrul acestui teritoriu, adică în cadru intrastatal; secundo – consacră libertatea de a circula între state, într-un cadru interstatal.
    58. Cu toate acestea, dreptul persoanei la libera circulaţie, protejat de prevederile articolului 27 din Constituţie şi de instrumentele internaţionale, nu face parte din categoria drepturilor absolute, a căror restrângere se exclude. Acest drept poate fi restrâns, exercitarea lui impunând respectarea condiţiilor prevăzute de lege (HCC nr.7 din 5 aprilie 2011, §3).
    59. În corespundere cu articolul 54 alin.(2) din Constituţie, exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
    60. Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene, orice măsură de restricționare a dreptului la libera circulație trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească unul dintre scopurile legitime, să asigure un echilibru adecvat între interesul public și drepturile individuale şi să fie necesară într-o societate democratică (Riener v. Bulgaria, hotărârea din 23 mai 2006, §109; Ignatov v. Bulgaria, hotărârea din 2 iulie 2009, §32; Gochev v. Bulgaria, hotărârea din 26 noiembrie 2009, §44; Khlyustov v. Federația Rusă, hotărârea din 11 iulie 2013, §65).
    1.2.  Dreptul la respectarea vieţii private şi familiale
    61. În acord cu articolul 28 din Constituţie, statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată.
    62. La fel, conform articolului 8 §1 din Convenţia Europeană, orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
    63. Consacrarea dreptului la respectarea vieţii private şi familiale urmăreşte apărarea individului împotriva oricărei intruziuni arbitrare a puterii publice în exercitarea prerogativelor ce asigură însuşi conţinutul acestui drept.
    64. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană recurge la o interpretare dinamică şi evolutivă a articolului 8 din Convenţie, adaptată mereu evoluţiei moravurilor şi necesităţilor sociale, circumscriind prevederile enunţate la diverse aspecte (a se vedea de exemplu Lopez-Ostra v. Spania, hotărârea din 9 decembrie 1994; Emonet şi alţii v. Elveţia, hotărârea din 13 decembrie 2007; Deés v. Ungaria, hotărârea din 9 noiembrie 2010; Kurić și alții v. Slovenia, hotărârea din 26 iunie 2012; M.D. și alții v. Malta, hotărârea din 17 iulie 2012; Rubio Dosamantes v. Spania, hotărârea din 21 februarie 2017).
    65. În acest sens, Convenţia Europeană, fiind privită ca „un instrument viu”, trebuie interpretată în lumina condiţiilor de viaţă actuale (Tyrer v. Regatul Unit, hotărârea din 25 aprilie 1978, §31), astfel încât să garanteze drepturi concrete şi efective, nu teoretice şi iluzorii (McGuiness v. Irlanda, hotărârea din 21 decembrie 2000, §41).
    66. Din această perspectivă, Curtea va aborda problema dacă norma contestată lezează esenţa dreptului la respectarea vieţii private şi de familie, având în vedere că nici acest drept nu este absolut.
    1.3.  Calitatea legii
    67. Curtea menționează că dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle sale, consacrat în articolul 23 alin.(2) din Constituție, implică adoptarea de către legiuitor a unor legi accesibile, previzibile și clare.
    68. Concomitent, Curtea constată, prin prisma articolului 54 alin. (3) din Constituție, că această garanție constituțională nu poate fi restrânsă.
    69. În acest sens, în Hotărârea nr.26 din 23 noiembrie 2010, Curtea a statuat că:
    „Pentru a corespunde celor trei criterii de calitate – accesibilitate, previzibilitate şi claritate – norma de drept trebuie să fie formulată cu suficientă precizie, astfel încât să permită persoanei să decidă asupra conduitei sale şi să prevadă, în mod rezonabil, în funcţie de circumstanţele cauzei, consecinţele acestei conduite. În caz contrar, cu toate că legea conţine o normă de drept care aparent descrie conduita persoanei în situaţia dată, persoana poate pretinde că nu-şi cunoaşte drepturile şi obligaţiile. Într-o astfel de interpretare, norma ce nu corespunde criteriilor clarităţii este contrară art. 23 din Constituţie […].”
    70. Curtea reține că previzibilitatea și claritatea constituie elemente sine qua non ale constituţionalităţii unei norme, care în activitatea de legiferare nicidecum nu pot fi omise.
    2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză
    71. Curtea reţine că articolul 22 alin.(1) lit.v) teza a doua din Codul de executare instituie posibilitatea aplicării faţă de debitor, de către instanţa de judecată, în cadrul procedurii de executare silită a interdicţiei privind eliberarea a trei categorii de acte: 1) actele de identitate; 2) documentele de stare civilă şi 3) permisele de conducere.
    a) Actele de identitate
    72. Potrivit articolului 1 alin.(1) din Legea nr.273-XII din 9 noiembrie 1994 privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte, actele de identitate sunt: toate tipurile de paşapoarte, de buletine de identitate, permisele de şedere, documentele de călătorie ale apatrizilor (Convenţia privind statutul apatrizilor din 28 septembrie 1954), ale refugiaţilor (Convenţia cu privire la statutul refugiaţilor din 28 iulie 1951) şi ale beneficiarilor de protecţie umanitară.
    73. Curtea reţine că, de lege lata, dreptul de a ieşi şi intra în Republica Moldova se realizează în baza paşaportului [pentru cetăţenii Republicii Moldova] sau a documentului de călătorie [pentru apatrizi, refugiaţi şi beneficiarii de protecţie umanitară], condiție expres prevăzută la articolul 1 alin.(1) din Legea nr.269-XIII din 9 noiembrie 1994 cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova.
    74. Sub acest aspect, Curtea Europeană a decis că refuzul autorităţilor interne de a-i acorda persoanei un pașaport sau orice alt act de identitate valabil pentru a călători în străinătate, deposedare sau anularea utilizării acestora reprezintă, fără nicio îndoială, o ingerință în exerciţiul liberei circulaţii (Baumann v. Franța, hotărârea din 22 mai 2001, §62; Napijalo v. Croaţia, hotărârea din 13 noiembrie 2003, §69; Sissanis v. România, hotărârea din 25 ianuarie 2007, §64; Battista v. Italia, hotărârea din 2 decembrie 2014, §37 şi 43).
    75. În Observația sa generală nr.27, Comitetul ONU pentru drepturile omului a oferit orientări privind sensul articolului 12 alin.(2) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precizând că, pentru ca dreptul de a părăsi propria țară să fie efectiv, statul trebuie să elibereze persoanei acte corespunzătoare.
    76. În termenii Comitetului ONU pentru drepturile omului: „Din moment ce pentru o călătorie internaţională sunt de obicei necesare documente adecvate, în special un paşaport, dreptul de a părăsi o ţară trebuie să includă dreptul de a obţine documentele de călătorie necesare. Eliberarea paşapoartelor este în mod obişnuit de competența statului de cetățenie al persoanei. Refuzul unui stat de a elibera un paşaport sau de a prelungi valabilitatea acestuia pentru un cetățean cu domiciliul în străinătate poate priva persoana respectivă de dreptul de a părăsi țara de reşedință şi de a călători în altă parte” (§9).
    77. Prin urmare, Curtea reține că dreptul de a părăsi propria țară include atât o obligație pozitivă a statelor – aceea de a elibera documente –, cât și o obligație negativă – aceea de a nu pune piedici unei persoane care dorește să părăsească țara.
    b) Actele de stare civilă
    78. Dintr-o altă perspectivă, Curtea relevă că, în accepția articolului 3 alin.(1) din Legea nr.100-XV din 26 aprilie 2001 privind actele de stare civilă, actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice de stat, prin care se confirmă faptele şi evenimentele ce influenţează apariţia, modificarea sau încetarea drepturilor şi obligaţiilor persoanelor şi se caracterizează statutul de drept al acestora.
    79. Din articolul 4 alin.(1), (2) și (3) din aceeaşi lege rezultă că înregistrarea actelor de stare civilă se înfăptuieşte, în numele statului, de către organele de stare civilă și urmărește scopul protecţiei drepturilor patrimoniale şi personale nepatrimoniale ale persoanelor, precum şi în interesul statului. Organele de stare civilă asigură înregistrarea următoarelor acte de stare civilă: de naştere, de căsătorie, de desfacere a căsătoriei (de divorţ), de schimbare a numelui şi/sau a prenumelui, de deces.
    80. Adiţional, în corespundere cu articolul 54 alin.(1) lit.b) şi c) din Codul civil, înregistrării de stat sunt supuse şi actele de stare civilă privind adopţia şi stabilirea paternităţii.
    81. Curtea constată că starea civilă este un concept de sinteză ce scoate în relief individualitatea persoanei fizice, în familie și societate, prin calitățile strict personale care decurg din actele și faptele de stare civilă.
    82. De altfel, Curtea Europeană a semnalat că starea civilă a persoanelor priveşte drepturile cu caracter civil (Mustafa v. Franţa, hotărârea din 17 iunie 2003, §4), specificând totodată că noţiunea de „viaţă privată şi de familie” este pasibilă pentru o definire extensivă, cuprinzând, între altele, elemente care se raportează la identitatea unei persoane, precum numele, prenumele şi patronimicul acesteia (Stjerna v. Finlanda, hotărârea din 25 noiembrie 1994, §39; Burghartz v. Elveţia, hotărârea din 22 februarie 1994, §23-24; Daróczy v. Ungaria, hotărârea din 1 iulie 2008, §26-27; Güzel Erdagöz v. Turcia, hotărârea din 21 octombrie 2008, §43; Von Hannover v. Germania (nr.2), hotărârea din 7 februarie 2012, §95). A fortiori, sub incidenţa acestei noţiuni intră şi aspectele referitoare la adopţie şi căsătorie.
    c) Permisul de conducere
    83. Cu referire la interdicția celei de-a treia categorie de acte, din punctul 2 al Hotărârii Guvernului nr.1452 din 24 decembrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la permisul de conducere, organizarea şi desfăşurarea examenului pentru obţinerea permisului de conducere şi condiţiile de admitere la traficul rutier rezultă că permisul de conducere reprezintă o autorizație administrativă necesară pentru a conduce vehicule pe drumurile publice.
    84. Curtea reține că Hotărârea de Guvern antereferită creează cadrul necesar aplicării Directivei Parlamentului şi Consiliului Uniunii Europene nr.2006/126/CE din 20 decembrie 2006 cu privire la permisul de conducere.
    85. Curtea relevă că permisul de conducere reflectă anumite date particulare ale persoanei [ex aequa, ca şi în cazul actelor de identitate] care facilitează distingerea acesteia de semenii săi și care interferează cu dreptul la respectarea vieții private (mutatis mutandis a se vedea cauza Romet v. Țările de Jos, hotărârea din 14 februarie 2012, §37).
    86. În conexiunea celor elucidate, Curtea deduce că interdicţia privind eliberarea documentelor de stare civilă, a actelor de identitate sau a permiselor de conducere aplicată față de debitor în cadrul procedurii de executare silită a unui document executoriu implică intruziuni în drepturile consfințite de articolele 27 și 28 din Constituție.
    87. În continuare, Curtea va aprecia dacă ingerinţa este prevăzută de lege, în sensul în care este respectată condiţia clarităţii legii, dacă urmăreşte un scop legitim şi dacă este proporţională scopului urmărit. Or, pentru a fi compatibilă cu articolul 54 alin.(4) din Constituție, o îngrădire în exercitarea drepturilor fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească unul sau mai multe scopuri legitime, dintre cele enumerate de alineatul doi al aceluiași articol, şi să fie proporţională, în vederea realizării acelui scop sau a acelor scopuri.
    88. În acest context, Curtea va efectua testul de proporţionalitate, ca o metodă logică destinată să ajute la stabilirea echilibrului corect între restricţiile impuse de prevederea contestată şi gradul de severitate al măsurii aplicate, analizând dacă dreptul la libera circulație și dreptul la respectarea vieții private și de familie au suferit o limitare ce nu se încadrează în condiţiile impuse de Constituţie.
    89. Conform testului de proporţionalitate, măsura luată trebuie să fie adecvată – să poată în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară – indispensabilă pentru îndeplinirea scopului, şi proporţională – să asigure justul echilibru între interesele concrete pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit (HCC nr.6 din 3 martie 2016, §78).
    2.1. Dacă ingerința este prevăzută de lege
    90. Curtea remarcă că interdicţia privind eliberarea documentelor de stare civilă, a actelor de identitate sau a permiselor de conducere are suport normativ în articolul 22 alin.(1) lit.v) teza a doua din Codul de executare, ca urmare a intrării în vigoare [la 5 august 2016] a amendamentelor operate prin Legea nr.118 din 2 iunie 2016 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, această lege fiind publicată în Monitorul Oficial, la ea având acces destinatarii săi.
    91. În ceea ce privește previzibilitatea legii, examinând prevederea contestată, Curtea reține că legiuitorul a stabilit doar că o astfel de interdicție se aplică exclusiv de către instanța de judecată.
    92. Curtea observă că prevederea contestată nu determină: 1) condiţiile și termenul de aplicare; 2) modul de revocare sau încetare și 3) exercitarea unui control asupra necesității menţinerii măsurii.
    93. În acest segment de analiză, Curtea consideră necesar a relua statuările Curţii Europene în cauza Păduraru v. România (hotărârea din 1 decembrie 2005):
    „92. […] odată ce o soluţie a fost adoptată de stat, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu o claritate şi o coerenţă rezonabile, cu scopul de a evita pe cât posibil insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru subiecţii de drept pe care îi privesc măsurile de aplicare a aceste soluţii”.
    94. Raţionând mutatis mutandis, Curtea reține că, în lipsa unor criterii clare de aplicare, menținere și revocare, interdicția în cauză devine eo ipso ambiguă și creează o stare de insecuritate juridică pentru potențialii destinatari ai acestei măsuri. Or, o restricție a drepturilor persoanei trebuie să fie cert reglementată, instituind termene exacte de acțiune, care nu pot să se perpetueze. Respectiv, măsura contestată contravine standardului constituțional de protecție a drepturilor și libertăților, ce impune ca limitarea acestora să se realizeze într-un cadru normativ, care, pe de o parte, să stabilească expres cazurile de limitare a acestor valori constituționale, iar, pe de altă parte, să prevadă într-un mod clar, precis și previzibil aceste cazuri.
    95. În același timp, Curtea constată că textul de lege ce constituie obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate acordă per se instanțelor de judecată o marjă largă de apreciere.
    96. Sub acest aspect, în jurisprudenţa sa Curtea a menţionat că „o putere discreţionară care nu este delimitată, chiar dacă face obiectul controlului judiciar din punct de vedere formal, nu trece de testul previzibilităţii […]. Aceeași concluzie este valabilă și pentru puterea discreționară nelimitată a instanțelor judecătorești” (HCC nr.28 din 23 noiembrie 2015, §61).
    97. Curtea reține că norma contestată, deși autorizează o ingerință în dreptul la libera circulație și în dreptul la respectarea vieții private și de familie, nu arată cu destulă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a instanțelor de judecată în domeniul analizat. În plus, nu este prevăzută nici o procedură de control al menținerii interdicţiei privind eliberarea documentelor de stare civilă, a actelor de identitate sau a permiselor de conducere după o eventuală aplicare a acestei măsuri.
    98. Astfel, Curtea constată că articolul 22 alin.(1) lit.v) teza a doua din Codul de executare este formulat de o manieră imprecisă și neclară, fapt care nu corespunde rigorilor de claritate și previzibilitate, consfințite în articolul 23 alin.(2) din Constituție.
    2.2. Dacă ingerința urmărește un scop legitim
    99. Printr-un obiter dictum, Curtea a reliefat că executarea unei hotărâri judecătoreşti reprezintă ultima etapă a procesului judiciar şi constituie un drept consfinţit cumulativ de articolele 20 şi 120 din Legea Supremă. Un act executoriu neexecutat sau, altfel zis, o justiţie formală nu poate să asigure atingerea scopului de bază – protejarea drepturilor şi libertăţilor omului, proclamate de actele normative naţionale şi internaţionale (HCC nr.1  din 15 ianuarie 2013, §62).
    100. Pentru îndeplinirea acestui deziderat, statul, în calitate de posesor al forţei publice, trebuie să acţioneze diligent pentru a asista creditorul în vederea executării unei hotărâri judecătorești (Fociac v. Romania, hotărârea din 3 februarie 2005, §70; Cebotari şi alţii v. Republica Moldova; hotărârea din 27 ianuarie 2009, §40) sau, generic spus, a unui document executoriu, în sensul articolului 11 din Codul de executare.
    101. În concluzie, Curtea relevă că interdicţia privind eliberarea documentelor de stare civilă, a actelor de identitate sau a permiselor de conducere urmărește un scop legitim, și anume: protecția drepturilor altora, în speță, a creditorului de a obține executarea de către debitor a obligației ce i se incumbă în baza unui document executoriu.
    2.3. Dacă ingerința este proporţională cu scopul urmărit
    102. Curtea reţine că în Recomandarea Consiliului Europei nr.(2003)17 privind executarea hotărârilor judecătoreşti se menţionează:
    „În timpul procedurii de executare, trebuie găsit un echilibru adecvat între interesele creditorilor şi cele ale debitorilor, având în vedere prevederile articolelor 6 şi 8 ale Convenţiei Europene”.
    103. Prin urmare, Curtea subliniază că arsenalul juridic edictat pentru executarea [chiar și silită] a unui document executoriu trebuie să fie adecvat şi suficient, conturându-se acea mediană între drepturile creditorului și cele ale debitorului deopotrivă.
    104. La acest compartiment, Curtea reiterează că „orice limitare a dreptului persoanei la libera circulaţie, manifestată fie prin refuzul eliberării actelor de călătorie necesare exercitării acestei libertăți [...] trebuie să corespundă anumitor exigenţe de ordin material şi procedural, care să garanteze proporţionalitatea acesteia cu scopul urmărit” (HCC nr.7 din 5 aprilie 2011, §3).
    105. În speță, Curtea reţine că prohibiția eliberării pașaportului sau a documentului de călătorie conform articolului 22 alin.(1) lit.v) din Codul de executare ar putea fi justificată numai atât timp cât urmează scopul vizat de garantare a executării unui document executoriu (Napijalo v. Croația, hotărârea din 13 noiembrie 2003, §78-82). Mai mult, chiar și atunci când era justificată de la început, măsura care restricționează libertatea individuală de circulație poate deveni disproporționată și poate încălca acele drepturi ale persoanei dacă este extinsă, în mod automat, pentru o perioadă îndelungată (Luordo v. Italia, hotărârea din 17 iulie 2003, §96; Földes și Földesné Hajlik v. Ungaria, hotărârea din 31 octombrie 2006, §35).
    106. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a statuat că, în orice eventualitate, autoritățile naționale au obligația de a se asigura că încălcarea dreptului persoanei de a-și părăsi țara este, de la început și pe parcursul duratei sale, justificată și proporționată, având în vedere circumstanțele. Ele nu pot extinde măsurile care restricționează libertatea de circulație a individului pentru perioade mari de timp, fără o reexaminare regulată a justificării lor (Riener v. Bulgaria, hotărârea din 23 mai 2006, §124). Un asemenea control ar fi trebuit să fie efectuat în mod normal de către instanța de judecată, cel puțin în ultimă instanță, de vreme ce ele oferă cele mai bune garanții de independență, imparțialitate și legalitate a procedurilor (Sissanis v. România, hotărârea din 25 ianuarie 2007, §70; Battista v. Italia, hotărârea din 2 decembrie 2014, §42).
    107. După cum s-a reținut supra, legiuitorul nu a stabilit termenul de acțiune și nici o procedură de control al măsurii în cauză [a se vedea §92 și 97 din hotărâre], ceea ce acreditează de plano concluzia că prevederea contestată nu este de natură să asigure o relație rezonabilă între dreptul creditorului de a obține executarea unui document executoriu și dreptul debitorului la libera circulație. Această concluzie este valabilă și pentru interdicția eliberării buletinului de identitate și a permisului de şedere ca o categorie de acte de identitate aparte, precum și a documentelor de stare civilă şi a permiselor de conducere, însă, de data aceasta, de cealaltă parte a balanței fiind pus dreptul la respectarea vieții private și de familie.
    108. În această ordine de idei, Curtea observă că la articolul 64, pentru asigurarea executării documentului executoriu Codul de executare prevede  (1) interdicția de a nu părăsi țara separat faţă de (2) interdicția eliberării actelor de identitate, și anume în partea ce vizează pașaportul și documentul de călătorie în baza articolului 22 alin.(1) lit.v) teza a doua din Codul de executare.
    109. Curtea constată că, deși interdicția eliberării actelor menționate constituie o măsură care se aplică distinct de interdicția de a nu părăsi țara, în esență, aceasta are drept consecință îngrădirea dreptului la libera circulaţie. Or, în lipsa pașaportului și documentului de călătorie dreptul la libera circulaţie peste hotarele ţării nu poate fi realizat, prezenţa acestor acte fiind o condiţie indispensabilă pentru realizarea dreptului pus în balanţă.
    110. Totodată, în timp ce prima măsură se aplică pentru o perioadă care nu poate depăși 6 luni [cu posibilitatea aplicării în mod repetat în urma unui demers motivat al executorului judecătoresc, dar nu mai mult de 3 ori în cadrul aceleiaşi proceduri de executare], cea din urmă, potrivit legii, poate fi aplicată pentru o perioadă nedeterminată.
    111. În acest context, Curtea reține că în acord cu articolul 4 alin.(16) lit.e) din Legea nr.273 din 9 noiembrie 1994 privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte, cererea pentru eliberarea paşaportului sau a documentului de călătorie se respinge şi în cazurile în care solicitantului i se suspendă dreptul la libera circulaţie în străinătate, şi anume în cazul în care solicitantul are interdicţie de a părăsi ţara în temeiul unei încheieri a instanţei de judecată, conform Codului de executare.
    112. De asemenea, articolul 12 alin.(1) lit.d) din Legea nr.200 din 16 iulie 2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova prevede că străinului nu i se permite ieşirea din ţară ca urmare a suspendării dreptului la libera circulaţie în străinătate în cazul în care acesta are interdicţie de a părăsi ţara în temeiul unei încheieri a instanţei de judecată, conform Codului de executare.
    113. Astfel, rezultă că, ope legis, se suspendă dreptul la libera circulaţie în străinătate în cazul în care solicitantul are interdicţie de a părăsi ţara în temeiul unei încheieri a instanţei de judecată, conform articolului 64 din Codul de executare. Corelativ, în această ipoteză se refuză şi eliberarea paşaportului sau a documentului de călătorie.
    114. Plecând de la aceste premise, Curtea reține că nu se justifică existența de sine stătătoare a interdicției privind eliberarea pașaportului și documentului de călătorie ca măsură de asigurare a documentului executoriu, așa cum este redată în articolul 22 alin.(1) lit.v) din Codul de executare. Or, scopul acesteia poate fi atins prin interdicția de a nu părăsi țara – măsură susceptibilă de a fi aplicată exclusiv şi excepţional drept consecinţă a ineficienţei şi epuizării tuturor măsurilor de asigurare a executării documentului executoriu, atunci când ieșirea debitorului peste hotarele Republicii Moldova ar face în mod evident imposibilă sau dificilă executarea hotărârii judecătoreşti, fie a unui alt înscris care are putere executorie, în sensul articolului 11 din Codul de executare.
    115. După cum s-a constatat în Hotărârea Curții Constituționale nr.7 din 5 aprilie 2011, interdicția de a nu părăsi țara este o măsură excepţională, fiind instituită pentru asigurarea executării documentului executoriu; se aplică doar după expirarea termenului de executare benevolă şi în cazul epuizării altor mijloace, cu respectarea prevederilor exprese ale articolului 22 alin.(1) lit.x) şi articolului 63 alin.(4) din Codul de executare; are un termen limitat de 6 luni [cu posibilitatea aplicării în mod repetat în urma unui demers motivat al executorului judecătoresc, dar nu mai mult de 3 ori în cadrul aceleiaşi proceduri de executare]; este susceptibilă căilor de atac; necesitatea menţinerii acestei interdicţii este verificată periodic [de către executorul judecătoresc], neavând un caracter automat; ţine de diligenţa instanţei de a decide asupra proporţionalităţii asigurării acţiunii şi executării hotărârii prin aplicarea faţă de debitor a interdicţiei de a părăsi ţara și nu reprezintă o ingerinţă nejustificată în dreptul la libera circulaţie, garantat de articolul 27 din Constituţie.
    116. În același timp, Curtea amintește că în corespundere cu articolul 15 din Acordul de Asociere din 27 iunie 2014 între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, Republica Moldova și-a asumat angajamentul de a depune eforturi pentru a asigura circulația persoanelor, garantând punerea integrală în aplicare a Acordului dintre Comunitatea Europeană și Republica Moldova privind facilitarea eliberării vizelor, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2008, astfel cum a fost modificat la 27 iunie 2012.
    117. Curtea observă că tendinţa este ca frontierele statelor să devină mult mai permeabile, iar mobilitatea fizică a persoanelor să fie facilitată considerabil.
    118. În asemenea condiții, Curtea remarcă că interdicţia eliberării pașaportului sau a documentului de călătorie în baza articolului 22 alin.(1) lit.v) din Codul de executare ar putea fi uneori în detrimentul executării silite, mai ales, în cazul unui debitor care se conformează procedurii de executare şi care este angajat într-o ţară străină, având astfel posibilitatea să-şi mărească activele dacă ar putea să se deplaseze liber în acel stat. De aceea, se cuvine a se lua în calcul și faptul că plecarea debitorului peste hotarele ţării poate să fie determinată de buna-credinţa a acestuia în vederea executării corespunzătoare a obligaţiilor cuprinse într-un document executoriu.
    119. În subsidiar, Curtea constată că există remedii juridice pentru obținerea executării unui document executoriu și în afara frontierelor unui stat, fără însă ca libertatea de circulație a debitorului să fie în mod necesar limitată, și anume: prin recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti într-un alt stat [exequatur] – procedură reglementată în baza unor acte internaționale [de exemplu, a se vedea Tratatul încheiat între Republica Moldova şi România privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală din 6 iulie 1996; Tratatul încheiat între Republica Moldova şi Federaţia Rusă privind asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală din 25 februarie 1993 etc.].
    120. Asupra luării în considerare a unor astfel de remedii juridice alternative a accentuat atât Curtea Europeană (Battista v. Italia, hotărârea din 2 decembrie 2014, §45), cât și Curtea de Justiție a Uniunii Europene (hotărârea din 4 octombrie 2012, Byankov, C‑249/11, §45). Or, în cazul disponibilităţii unor soluţii alternative, statelor le revine îndatorirea de a alege soluţia cea mai adecvată, în limitele realizării scopului urmărit.
    121. Concomitent, în ceea ce privește interdicția eliberării buletinului de identitate și a permisului de şedere ca o categorie de acte de identitate aparte, precum și a actelor de stare civilă, Curtea consideră de asemenea că aceasta este excesivă în raport cu scopul urmărit și îngrădește substanța dreptului la respectarea vieții private și de familie.
    122. În particular, Curtea reţine că, potrivit articolului 7 din Legea nr.373 din 9 noiembrie 1994 privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte, cetăţenii Republicii Moldova şi apatrizii care domiciliază permanent în Republica Moldova sunt obligaţi să deţină de la naştere buletine de identitate, iar refugiaţii şi beneficiarii de protecţie umanitară, în termen de 10 zile de la acordarea statutului de refugiat protecţiei umanitare, sunt obligaţi să obţină buletine de identitate sau să le deţină de la naştere.
    123. De asemenea, articolul 8 lit.a) din aceeași lege stabilește că titularul de acte este obligat să prezinte persoanelor oficiale din organele competente, la cerere, actul de identitate.
    124. Astfel, buletinul de identitate și permisul de şedere, ca o categorie de acte de identitate aparte, permit titularului să se legitimeze [în egală măsură, ca şi paşaportul]. Raţiunea eliberării acestor acte derivă din necesitatea înregistrării şi evidenţei populaţiei în stat. Iar neeliberarea acestor acte ar face iluzorie realizarea și asigurarea altor drepturi aflate în conexiune [cum ar fi: dreptul la proprietate și moștenire, dreptul la locuinţă, dreptul la muncă, libertatea activităţii de întreprinzător, dreptul la asistenţă și protecţie socială, dreptul la ocrotirea sănătăţii etc.].
    125. La rândul său, înregistrarea documentelor de stare civilă [actele de naştere, de încheiere a căsătoriei, de desfacere a căsătoriei, de schimbare a numelui şi/sau a prenumelui, de deces] este strâns legată de unele categorii de acte de identitate, constituind în cele mai dese cazuri o condiţie pentru eliberarea celor din urmă [de exemplu, actul de naştere constituind o premisă pentru perfectarea buletinului de identitate şi a paşaportului] şi are drept scop primordial protecția drepturilor nepatrimoniale ale persoanei.
    126. În această succesiune, Curtea subliniază că, prin excelență, în cazul unor obligații cu caracter patrimonial executarea silită a unui document executoriu ar trebui să presupună un spectru de măsuri care să greveze patrimoniul debitorului în vederea îndeplinirii obligației cuprinse într-un document executoriu, dar nicidecum să nu suprime drepturile personale nepatrimoniale ale acestuia de o manieră disproporționată.
    127. Așadar, în speță, este perturbat echilibrul just dintre interesul general și interesele persoanelor în discuție.
    128. Nu în ultimul rând, cu referire la interdicția eliberării permiselor de conducere, Curtea notează că, inter alia, articolul 11 alin.(4) din Directiva Parlamentului şi Consiliului Uniunii Europene nr.2006/126/CE din 20 decembrie 2006 cu privire la permisul de conducere prevede că un stat membru refuză eliberarea unui permis de conducere unui solicitant al cărui permis de conducere face obiectul unei restricții, suspendări sau retrageri într-un alt stat membru.
    129. În concretizarea acestor prevederi, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a menționat că se permite statelor membre, în anumite împrejurări şi în special din motive de siguranţă a traficului rutier, să aplice propriile dispoziţii naţionale privind limitarea, suspendarea, retragerea şi anularea permisului de conducere în privinţa oricărui posesor al unui permis care are reşedinţa obişnuită pe teritoriul acestora (hotărârea din 1 martie 2012, Akyüz, C-467/10, §43).
    130. În acest context, Curtea subliniază că pe drumurile publice pot conduce autovehicule numai persoanele care posedă permis de conducere de categoria sau subcategoria corespunzătoare autovehiculului ori dovada înlocuitoare, cu drept de circulaţie, a permisului.
    131. În consecință, Curtea apreciază că aplicarea interdicției privind eliberarea permiselor de conducere se justifică, în esenţă, în ipoteza în care aceasta se aplică pentru ocrotirea siguranţei traficului rutier. În special, Curtea observă că în Codul penal și în Codul contravențional sunt prevăzute pentru anumite categorii de infracțiuni și, corespunzător, contravenții [ce atentează la siguranța traficului rutier], în calitate de pedeapsă sau sancțiune complementară, privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport [cu titlu exemplificativ, a se vedea articolele 263 și 264 din Codul penal; articolele 228 alin.(5) și 230 alin.(3) din Codul contravențional].
    132. De altfel, și Curtea Europeană în cauza Mihai Toma v. România a enunțat că anularea unui permis de conducere constituie mai degrabă o problemă de materie penală (hotărârea din 24 ianuarie 2012, §21). Acest raționament poate fi aplicat mutatis mutandis și în privința interdicției privind eliberarea permisului de conducere.
    133. Așa fiind, Curtea constată că interdicția eliberării permiselor de conducere este disproporţionată în raport cu scopul pentru care aceasta a fost reglementată la articolul 22 alin.(1) lit.v) teza a doua din Codul de executare – asigurarea onorării obligațiilor incumbate debitorului printr-un document executoriu.
    134. Sintetizând cele reliefate supra, Curtea conchide că interdicţia privind eliberarea documentelor de stare civilă, a actelor de identitate sau a permiselor de conducere reprezintă în sine o măsură excesivă în raport cu obiectivul ce trebuie atins, şi prin aceasta fiind contrară articolelor 27 și 28 combinate cu articolele 23 și 54 din Constituţie.
    Din aceste motive, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. a) şi g) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit. a) şi e) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
    1. Se admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de judecătorul Ion Ghizdari, în dosarul nr. 25-248/16, pendinte la Judecătoria Bălți, sediul Fălești.
    2. Se declară neconstituțional textul „Interdicţia privind eliberarea documentelor de stare civilă, a actelor de identitate sau a permiselor de conducere se aplică exclusiv de către instanţa de judecată” din articolul 22 alin. (1) lit. v) din Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443-XV din 24 decembrie 2004.
    3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE                       Alexandru TĂNASE

    Nr. 17. Chişinău, 10 mai 2017.