LPC236/2017
ID intern unic:  373343
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 236
din  17.11.2017
pentru modificarea şi completarea
Codului funciar nr. 828/1991
Publicat : 22.12.2017 în Monitorul Oficial Nr. 441-450     art Nr : 742
    Art. I. – Codul funciar nr. 828/1991 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 107, art. 817), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Articolul 36:
    la alineatul întîi, după cuvîntul „agriculturii” se introduc cuvintele „și a structurilor de primire turistică, din categoria pensiunilor agroturistice”;
    la alineatul al doilea litera b), după textul „de irigare,” se introduce textul „pensiunile agroturistice,”.
    2. Codul se completează cu articolul 381 cu următorul cuprins:
    „Articolul 381. Folosirea terenurilor cu destinaţie agricolă
                             în activități de turism rural (agroturism)
    Proprietarii terenurilor cu destinație agricolă pot amplasa pe aceste terenuri structuri de primire turistică, din categoria pensiunilor agroturistice, fără schimbarea destinației terenurilor respective.
    Dreptul stabilit la alin. 1 poate fi exercitat dacă proprietarul terenului cu destinaţie agricolă practică activitate agricolă de cel puţin 5 ani.”
    3. La articolul 58 alineatul întîi, cuvîntul „pensionate” se substituie cu cuvîntul „pensiuni”.
    4. Articolul 73:
    la alineatul al treilea, după textul „art. 36 alin. 2 lit. b)” se introduce textul „sau pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute la art. 381”;
    la alineatul al patrulea, după textul „prevăzute la art. 36 alin. 2 lit. b)” se introduce textul „ , și a obiectivelor pentru activitățile de turism rural (agroturism), prevăzute la art. 381”.
    5. Articolul 99 va avea următorul cuprins:
    „Articolul 99. Repararea pierderilor din producţia agricolă
                           şi silvică
    Pierderile din producţia agricolă şi silvică, cauzate de retragerea din circuitul agricol şi silvic sau de darea în folosinţă provizorie a terenurilor agricole şi silvice în alte scopuri decît producţia agricolă şi silvică, precum şi de limitarea drepturilor deţinătorilor de terenuri, de înrăutăţirea calităţii solurilor ca urmare a efectelor negative provocate de întreprinderi, instituţii şi organizaţii sau a folosirii lor în alte scopuri, se repară la bugetul de stat sau, după caz, la bugetul unității administrativ-teritoriale respective, mijloacele obținute folosindu-se pentru restabilirea şi valorificarea terenurilor sau sporirea fertilităţii acestora. Compensarea pierderilor respective se face paralel cu repararea pagubelor.
    Pierderile menţionate se repară integral conform tarifelor stabilite prin Legea nr. 1308/1997 privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului.
    Compensarea pierderilor cauzate de excluderea terenurilor din categoriile de terenuri cu destinaţie agricolă şi ale fondului silvic se efectuează, în toate cazurile, de către persoanele fizice şi persoanele juridice interesate, indiferent de scopul excluderii terenurilor şi tipul de proprietate asupra acestora, cu excepţia cazurilor stabilite de lege.”
    Art. II. – Guvernul, în termen de 6 luni:
    a) va aduce actele sale normative în concordanță cu prezenta lege;
    b) va înainta Parlamentului propuneri privind aducerea legislației în vigoare în concordanță cu prezenta lege.

    PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI                         Andrian CANDU

    Nr. 236. Chișinău, 17 noiembrie 2017.