În numele Republicii Moldova,
    Curtea Constituțională, judecând în componența:
    dlui Mihai POALELUNGI, președinte,
    dlui Aurel BĂIEŞU,
    dlui Igor DOLEA,
    dlui Victor POPA,
    dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,
    cu participarea dnei Aliona Balaban, grefier,
    Având în vedere sesizarea depusă pe 25 mai 2018
    și înregistrată la aceeași dată,
    Examinând sesizarea menționată în ședință plenară publică,
    Având în vedere actele și lucrările dosarului,
    Deliberând în camera de consiliu,
    Pronunță următoarea hotărâre:
    PROCEDURA
    1. La originea cauzei se află excepția de necon-stituționalitate a articolelor 20 alin. (3), 43 alin. (3) lit. d) și a textului „calificativul acordat nu poate fi contestat” din alin. (4) al articolului 43 din Legea nr. 1260 din 19 iulie 2002 cu privire la avocatură, ridicată de către dl Vasile Vanțevici, parte în dosarul nr. 3-11/2018, pendinte la Judecătoria Cahul, sediul central.
    2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională pe 25 mai 2018 de către dl judecător Dmitri Fujenco, din cadrul Judecătoriei Cahul, sediul central, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) şi g) din Constituţie, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016.
    3. Autorul excepției de neconstituționalitate pretinde că dispozițiile contestate din Legea nr. 1260 din 19 iulie 2002 cu privire la avocatură sunt contrare articolelor 23 și 43 din Constituție.
    4. Prin decizia Curții Constituționale din 11 iunie 2018, sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.
    5. În procesul examinării excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a solicitat opiniile Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova, Guvernului și Uniunii Avocaților.
    6. În ședința plenară publică a Curții, Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, șef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituțională și la organele de drept, din cadrul Direcției generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției.
    A. Circumstanțele litigiului principal
    7. Pe 22 ianuarie 2018, dl Vasile Vanțevici a formulat o acțiune în justiție împotriva Uniunii Avocaților din Republica Moldova și Comisiei de licențiere a profesiei de avocat, prin care a solicitat constatarea încălcărilor admise de către Comisia de licențiere a profesiei de avocat și anularea unor puncte din hotărârea acestei Comisii din 13 decembrie 2017 privind neadmiterea sa în profesia de avocat.
    8. Pe 21 aprilie 2018, în cadrul unei ședințe de judecată, domnul Vasile Vanțevici a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 20 alin. (3), 43 alin. (3) lit. d) și a textului „calificativul acordat nu poate fi contestat” din articolul 43 alin. (4) din Legea nr. 1260 din 19 iulie 2002 cu privire la avocatură.
    9. Prin încheierea din aceeași dată, Judecătoria Cahul, sediul central, a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a trimis o sesizare la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.
    B. Legislația pertinentă
    10. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:
    „(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.
    (2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”
    „(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiții echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la protecția împotriva șomajului.
    […]”
    11. Prevederile relevante ale Legii nr. 1260 din 19 iulie 2002 cu privire la avocatură sunt următoarele:
    „(1) Pentru a fi admis în profesie, avocatul stagiar susţine examenul de calificare în faţa Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat.
    […]
    (3) Modul de organizare a examenului de calificare se stabileşte în statutul profesiei de avocat.
    […]”.
    „(1) Comisia de licenţiere a profesiei de avocat este compusă din 11 membri, aleşi în bază de concurs, dintre care 8 sunt avocaţi cu o vechime în profesie de cel puţin 5 ani şi 3 sunt profesori titulari de drept.
    (2) Concursul pentru alegerea membrilor Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat se organizează de către o comisie specială, numită în acest sens de Consiliul Uniunii Avocaţilor. Modul de organizare a concursului se stabileşte în statutul profesiei de avocat.
    (3) Comisia de licenţiere a profesiei de avocat:
    a) adoptă hotărâri privind admiterea la examene;
    b) organizează examenele de admitere la stagiu şi de calificare;
    c) aprobă rezultatele examenelor de admitere la stagiu şi adoptă hotărâri privind admiterea la stagiul profesional;
    d) aprobă rezultatele examenelor de calificare şi adoptă hotărâri privind admiterea în profesie.
    (4) Hotărârile Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat pot fi contestate în contencios administrativ în partea ce ţine de procedura de organizare a examenelor. Calificativul acordat nu poate fi contestat.”
    DREPT COMPARAT
    12. În Germania, pentru a deveni avocați cu drepturi depline, candidații trebuie să promoveze două examene de stat. După promovarea primului examen de stat, candidatul trebuie să efectueze un stagiu juridic cu durata de doi ani (Referendariat), care este identic pentru toate viitoarele profesii juridice. După finalizarea stagiului juridic, candidații trebuie să susțină cel de-al doilea examen de stat. Proba scrisă constă în redactarea de hotărâri, acte de punere sub acuzare, corespondență între avocați în procedurile judiciare sau proiecte de contracte, care prezintă probleme de ordin juridic. După promovarea celui de-al doilea examen de stat, stagiarii pot deveni avocați cu drepturi depline. Avocații cad sub incidența dispozițiilor Legii federale privind avocații (Bundesrechtsanwaltsordnung). Profesia juridică este reglementată prin norme profesionale suplimentare, și anume de Codul de conduită profesională a avocaților (Berufsordnung der Rechtsanwälte) și Codul de conduită pentru avocații specializați (Fachanwaltsordnung). Barourile răspund de admiterea în profesia juridică de avocat, precum și de monitorizarea respectării de către avocați a obligațiilor lor profesionale.
    13. În Elveția, potrivit Legii avocaților, examenul final este împărțit în trei probe scrise și o probă orală. Probele scrise sunt întocmite pe teme formulate de Ministrul Justiției și se referă la: a) elaborarea unei opinii motivate în baza Codului civil; b) elaborarea unei opinii motivate în baza Codului penal; c) elaborarea unui act judiciar. Pentru evaluarea probelor scrise, fiecare membru al comisiei de examinare dispune de zece puncte de merit. La proba orală sunt admiși candidații care au obținut, la cele trei probe scrise, un punctaj total de cel puțin 90 de puncte și un punctaj de minim 30 de puncte la fiecare probă. Ministrul Justiției reglementează modalitățile și procedurile de desfășurare a examenului de evaluare a probelor scrise și orale. Comisia de examinare este numită prin decretul Ministrului Justiției și este compusă din cinci membri titulari și cinci supleanți, dintre care trei titulari și trei supleanți sunt avocați desemnați de barou.
    14. În Polonia, la examenul de barou pot participa persoanele care și-au încheiat stagiul şi au primit un certificat în acest sens. Examenul de barou include părţi scrise şi părți orale. Examenul de barou are loc o dată pe an pe data stabilită de către Ministerul Justiţiei. După desfăşurarea sa, o comisie stabilește printr-o hotărâre rezultatul examenului. Persoana examinată poate contesta hotărârea în fața Ministerului Justiției. Ministerul Justiţiei va comunica consiliilor districtuale ale barourilor rezultatele examenului de barou şi va publica într-un buletin lista persoanelor care au promovat examenul.
    15. În România, regulile de organizare și de desfășurare a examenelor în profesia de avocat sunt reglementate de Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat și admitere în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor. Comisia de examen este desemnată de Comisia Permanentă a Uniunii Naționale a Barourilor din România, în baza propunerilor barourilor, cu cel puțin 15 zile înaintea datei fixate pentru desfăşurarea examenului. Comisia de examen este compusă din Comisia de organizare a examenului, Comisia de elaborare a subiectelor, Comisia de soluţionare a contestaţiilor la barem şi Comisia de soluţionare a contestaţiilor la punctaj. Fiecare comisie este compusă din subcomisii potrivit disciplinelor de examen. Comisia de examen se compune din avocați definitivi, cu reputație neştirbită, care au deprinderi de verificare a cunoştințelor de specialitate prevăzute în materiile de examen, inclusiv lectori ai Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, în condițiile prevăzute de lege. Comisia de soluționare a contestațiilor se constituie din subcomisii pentru fiecare materie de examen în parte. Atribuțiile principale ale acesteia sunt soluționarea contestațiilor la baremul de corectare a lucrărilor elaborate la probele scrise și soluționarea contestațiilor formulate împotriva rezultatelor obținute la fiecare dintre probele de examen. Candidații pot contesta punctajul obţinut. Contestațiile se soluționează de către Comisia de contestații. Decizia Comisiei de contestații este definitivă.
    16. În Norvegia nu este reglementat vreun examen de calificare în profesie pe care avocatul stagiar ar trebui să-l susțină după efectuarea stagiului profesional. Pentru a obține licența de avocat, candidatul urmează să înainteze o cerere Comisiei de licențiere, care examinează solicitarea și documentele ce confirmă îndeplinirea condițiilor cerute pe parcursul stagiului profesional. Comisia de licențiere din Norvegia reprezintă un organ independent și numit în mod public, care examinează și adoptă decizii privind eliberarea licenței pentru exercitarea profesiei de avocat.
    17. În Scoția, persoanele care și-au desfășurat stagiul profesional trebuie să susțină un examen de calificare pentru a obține statutul de avocat. Evaluarea stagiarilor se face de către o comisie formată de Baroul Avocaților – Comisia de Evaluatori. Din Comisie fac parte avocați cu experiență şi un judecător. Evaluarea stagiarilor se face în cadrul examenului de admitere în profesie, care se desfăşoară în luna februarie a fiecărui an. Examenul durează o săptămână şi cuprinde următoarele etape: în prima zi a examenului (luni), stagiarii au la dispoziție trei ore pentru a întocmi o cerere de chemare în judecată. În cea de-a doua zi (marți), stagiarii trebuie să-și prezinte opinia cu privire la soluția unei spețe. Pe parcursul celei de-a treia zi, stagiarii se pregătesc de audierea unui martor şi își formulează pledoariile în baza unui caz pe care îl primesc în acea zi. Joi şi vineri stagiarii audiază în fața comisiei un martor şi îşi prezintă pledoariile. Aceste exerciții au loc sub forma jocurilor pe roluri, fiind înregistrate pe suport video, rolul martorilor fiind jucat de actori, iar membrii comisiei acționând în rol de judecători. Durata fiecărui exercițiu este de 20 de minute. Înainte de a audia martorul, stagiarul prezintă în scris membrilor comisiei o scurtă descriere a obiectivelor pe care doreşte să le realizeze prin audierea martorului respectiv. Pentru fiecare exercițiu, stagiarii sunt notați cu un anumit număr de puncte – 0 (nu a demonstrat cunoştințe şi abilități); 1 (foarte slab); 2 (slab); 3 (competent); 4 (bine); și 5 (excelent). Atunci când prezintă rezultatul evaluării stagiarului, fiecare evaluator formulează succint, în scris, motivele deciziei sale.
    18. În Statele Unite ale Americii, organizarea procesului de admitere în profesie ține de competența fiecărui stat, care poate stabili reguli proprii în acest sens. Totuși, cu referire la examenul de calificare la nivel federal, există tendința ca acesta să aibă la bază standarde și calificative uniformizate. În acest sens, majoritatea statelor acceptă standardele de organizare a examenului de admitere și utilizează teste elaborate și furnizate de către Conferința Națională a Examinatorilor Baroului. Verificarea lucrărilor în cadrul examenului se face de către evaluatori numiți de către Consiliul Examinatorilor Baroului. Ca evaluatori pot fi numiți profesori universitari, membri ai Consiliului Examinatorilor Baroului, dar și alți specialiști calificați în domeniu. Examenul trebuie să includă întrebări cu răspunsuri multiple și întrebări de tip eseu. După anunțarea rezultatelor, candidatul care nu a susținut examenul de calificare are dreptul să-și consulte lucrarea și notele acordate și să compare fiecare răspuns cu răspunsul din barem.
    ÎN DREPT
    A. ADMISIBILITATEA
    19. În decizia sa din 11 iunie 2018, Curtea a verificat respectarea, în prezenta cauză, a condițiilor de admisibilitate a unei excepții de neconstituționalitate, stabilite în jurisprudența sa constantă.
    20. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Legii cu privire la avocatură, ține de competența Curții Constituționale.
    21. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de către dl Vasile Vanțevici, parte în dosarul nr. 3-11/2018, pendinte la Judecătoria Cahul, sediul central. Sesizarea a fost formulată de către un subiect abilitat cu această competență, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.
    22. Curtea a reținut că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie articolele 20 alin. (3), 43 alin. (3) lit. d) și textul „calificativul acordat nu poate fi contestat” din alin. (4) al articolului 43 din Legea nr.1260 din 19 iulie 2002 cu privire la avocatură.
    23. Curtea a observat faptul că Legea cu privire la avocatură nr. 1260 din 19 iulie 2002 a fost supusă controlului constituționalității, în acest sens fiind pronunțată Hotărârea Curții Constituționale nr. 12 din 19 iunie 2003. Totuși, Legea cu privire la avocatură a suferit modificări și republicări ulterioare hotărârii menționate. Prin urmare, Curtea poate efectua un nou control de constituționalitate al prevederilor acestei legi, în funcție de realitatea prezentului.
    24. Curtea a observat că sesizarea are în vedere dispoziții care reglementează admiterea în profesia de avocat, în special, modalitatea de organizare a examenelor, învestirea Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat cu competența de a aproba rezultatele examenelor de calificare şi de a adopta hotărâri privind admiterea în profesia de avocat și contestarea rezultatelor examenului de calificare.
    25. În motivarea sesizării, autorul excepției sugerează incidența articolului 23 din Constituție, care instituie criteriile de calitate pe care trebuie să le îndeplinească o lege, și a articolului 43 din Constituție, care garantează dreptul la muncă. Autorul excepției contestă prevederile sub aspectul clarității și previzibilității legii, pentru că nu sunt clar reglementate dispozițiile privind organizarea Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat, precum și atribuțiile acesteia. În acest context, autorul excepției consideră că prin hotărârile emise de către Comisia de licenţiere a profesiei de avocat privind aprobarea rezultatelor examenelor de calificare pentru admiterea în profesia de avocat îi este afectat dreptul la muncă.
    26. Ca suveran al controlului de constituționalitate, Curtea poate recalifica încadrarea juridică făcută de către autorul sesizării, importante fiind argumentele acestuia. Așadar, Curtea consideră că argumentele prezentate de către autorul sesizării privesc, mai curând, o posibilă încălcare a articolului 20 din Constituție, care stabilește la alineatul al doilea că nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiție.
    27. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a avut în vedere faptul că autorul excepției a scos în evidență o pretinsă omisiune de reglementare privind contestarea calificativului dat de Comisia de licențiere a profesiei de avocat.
    28. Curtea a subliniat că articolul 20 din Constituție trebuie interpretat prin prisma articolului 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul de acces la un tribunal în vederea apărării drepturilor cu caracter civil ale unei persoane.
    29. Curtea a observat că Legea cu privire la avocatură le recunoaște persoanelor, prin articolul 20, dreptul de a participa la examenul de admitere în profesia de avocat, cu respectarea anumitor condiții. Acest drept are un caracter civil (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Thlimmenlos v. Grecia, 6 aprilie 2000, § 58, în care Curtea Europeană a subliniat că, deși reglementată de norme de drept administrativ, profesia de expert contabil face parte din profesiile liberale în Grecia. În consecință, procedurile instituite de către acel reclamant pentru a contesta eșecul autorităților de a-l numi în această funcție au presupus elucidarea drepturilor sale civile, în înțelesul articolului 6 § 1 din Convenție. A se vedea și König v. Germania, 28 iunie 1978, § 94).
    30. În continuarea ideii menționate mai sus, Curtea a confirmat incidența articolului 43 din Constituție,
care le garantează persoanelor dreptul la muncă.
    Alineatul 1 al acestui articol prevede că orice persoană are dreptul la muncă și la libera alegere a muncii. În această cheie, Curtea Europeană a reținut că refuzul admiterii unei persoane în profesia de avocat constituie o limitare a libertății profesionale, care poate face incident dreptul la respectarea vieții private (a se vedea Bigaeva v. Grecia, 28 mai 2009, §§ 22-25). Cum Constituția Republicii Moldova prevede un drept special în acest sens, Curtea s-a limitat la aplicarea articolului 43.
    31. Așadar, Curtea a considerat că excepția de neconstituționalitate nu poate fi respinsă ca inadmisibilă și că nu există niciun alt motiv de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicției constituționale. În continuare, ea va trece la analiza conformității prevederilor contestate prin prisma articolelor 20 și 43 din Constituție.
    B. FONDUL CAUZEI
    Posibila încălcare a articolului 20 coroborat cu articolul 43 din Constituție
    A. Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate
    32. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul a invocat faptul că dispozițiile contestate din Legea cu privire la avocatură, care se referă la admiterea în profesia de avocat, sunt imprevizibile și restrâng dreptul de accedere în profesia de avocat. De asemenea, autorul consideră că Legea cu privire la avocatură nu conține prevederi clare referitoare la modalitatea de contestare a rezultatelor examenului de calificare la o comisie de contestare.
    33. De asemenea, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susține că dispozițiile legale contestate, care prevăd că modul de organizare a examenului de calificare se stabileşte în statutul profesiei de avocat și care îi conferă Comisiei de licențiere a profesiei de avocat competența de a aproba rezultatele examenelor de calificare şi de a adopta hotărâri privind admiterea în profesie, îi afectează dreptul la muncă, drept garantat de articolul 43 din Constituţie.
    B. Argumentele autorităților
    34. Potrivit opiniei scrise a Președintelui Republicii Moldova, principiile generale ale avocaturii dictează stabilirea prin lege a unor condiții și garanții pentru exercitarea acestei activități în Republica Moldova, în conformitate cu principiile și normele unanim recunoscute ale dreptului internațional și cu cele garantate de Constituție. Prin urmare, prevederile referitoare la autoadministrarea avocaților prin intermediul Uniunii avocaților și la organizarea Comisiei de licențiere a profesiei de avocat sunt în deplină concordanță cu dispozițiile Constituției.
    35. Cu privire la posibilitatea de a ataca rezultatele concursului, Președintele Republicii Moldova consideră că acesta reprezintă un mijloc de realizare a dreptului. A decide altfel ar însemna să se recunoască în sarcina instanțelor competența de a se substitui examinatorilor, de a invalida evaluările făcute de aceștia și de a le înlocui cu evaluările proprii ale judecătorilor.
    36. Potrivit opiniei scrise a Parlamentului, prevederile contestate reglementează dreptul subiecților interesați de a contesta deciziile Comisiei de licențiere a profesiei de avocat doar în limita aspectelor procedurale ce vizează organizarea examenelor. De asemenea, aceeași normă stabilește expres că nu poate constitui obiect al contestației calificativul acordat. Parlamentul a menționat că acest fapt este contrar dispozițiilor Recomandării Nr. R (2000) 21 cu privire la libertatea de exercitare a profesiei de avocat. Interdicția poate afecta constituționalitatea textului cuprins în articolul 43 alin. (4) din Legea cu privire la avocatură, pentru că aceasta nu ar constitui o condiționalitate pentru realizarea accesului la justiție, ci o limitare nejustificată a dreptului subiectelor interesate de a se adresa unei instanțe de judecată cu solicitarea de a revizui decizia Comisiei de licențiere. Totuși, reprezentantul Parlamentului a cerut la ședința Curții sistarea procesului, invocând existența Hotărârii nr. 12 din 19 iunie 2003 a Curții Constituționale prin care s-ar fi constatat, în totalitate, constituționalitatea Legii cu privire la avocatură. Curtea nu consideră că existența unei hotărâri anterioare o împiedică să se pronunțe cu privire la constituționalitatea dispozițiilor legale contestate, din rațiunile exprimate în decizia sa de admisibilitate (a se vedea p. 23, supra).
    37. Guvernul a menționat în opinia sa scrisă că opțiunea legislatorului de a acorda competențe Uniunii Avocaților privind admiterea în profesia de avocat nu este grevată de niciun viciu de neconstituționalitate. Reglementarea volumului competențelor acordate Ministerului Justiției și Uniunii Avocaților, în calitate de organ profesional, în domeniul organizării profesiei de avocat constituie apanajul legislatorului.
    38. De asemenea, în opinia Guvernului se menționează că posibilitatea de a ataca rezultatele unui concurs nu constituie un drept de sine stătător reglementat prin lege, ci un mijloc de realizare a dreptului de a ocupa o funcție pentru care s-a organizat concursul prin intermediul procedurilor pe care legea le reglementează. A decide altfel ar însemna să li se recunoască instanțelor de judecată competența de a se substitui examinatorilor și de a invalida evaluările făcute de aceștia.
    39. Pe data de 3 iulie 2018, Președintele Uniunii Avocaților, dl Emanoil Ploșniță, a solicitat intervenția și participarea Uniunii la examinarea sesizării în discuție, menționând că aceasta este singurul subiect care poate admite sau respinge candidații la profesia de avocat. Domnia sa a mai prezentat un punct de vedere în care a subliniat că interdicția contestării în instanță a calificativului acordat la examenul de admitere nu constituie o încălcare a articolului 20 din Constituție, pentru că accesul la justiție nu este un drept absolut și nu presupune posibilitatea contestării pe cale judiciară a oricărui act. Potrivit acestuia, Legea cu privire la avocatură acordă dreptul de a contesta în instanță procedura de organizare a examenelor. Acest fapt include posibilitatea instanței de a verifica dacă procesul a fost unul transparent, dacă condițiile pentru examinare au fost egale pentru toți candidații, dacă modul de organizare a examenului a fost obiectiv și corect. În consecință, accesul la justiție ar fi asigurat prin competența instanței de a verifica modul de organizare a examenului. Totuși, judecătorii nu pot înlocui întreg procesul de examinare, prin modificarea calificativelor. Atribuirea unei asemenea competențe instanței de judecată ar permite ca aceasta să evalueze cunoștințele candidaților.
    C. Aprecierea Curții
    40. Curtea și-a început analiza prin a sublinia că în administrarea profesiilor atât autoritățile publice, cât și cele private joacă roluri importante. Ca sursă a dreptului persoanelor de a practica anumite profesii, legislativul este responsabil de modul în care acestea sunt garantate și exercitate. Faptul că există restricții în exercitarea dreptului la muncă al unui participant la concursul de admitere în profesia de avocat, de exemplu, poate avea la bază protecția altor persoane și realizarea scopului legitim al ordinii publice.
    41. Pe de altă parte, atunci când legislativul decide să delege o parte din autoritatea sa, în aceste probleme de politică publică, către anumite organe profesionale, i.e. către Uniunea Avocaților, el trebuie să respecte principiul autoguvernării acestora. În acest sens, legislativul nu trebuie să le prescrie în detaliu structurile, procedurile și politicile, decât dacă este strict necesar. Inițiativa, în asemenea situații, le aparține profesiilor în sine. Lor li se recunoaște, în acest mod, expertiza deosebită de care dispun.
    42. Curtea subliniază faptul că societățile libere pun accentul pe valoarea independenței puterii judecătorești, pe libertatea ei față de ingerințele politice și pe lipsa vreunei influențe în activitatea sa. Un rol esențial în această sferă îl au și avocații independenți, care își reprezintă clienții fără temeri sau favoruri ilegale, pentru a le proteja drepturile și libertățile.
    43. Din acest motiv, posibilitatea autoguvernării profesiei de avocat există în vederea unei mai bune realizări a interesului public al justiției independente. Într-o cauză din fața Curții Supreme a Canadei, Attorney General of Canada v. Law Society of British Columbia, [1982] 2 S.C.R. 307, judecătorul Estey, care a elaborat opinia majorității, a menționat (la pp. 335-336) că nu vede „nimic patologic cu privire la alegerea unei agenții administrative care să reglementeze un sector al comunității. Legislativul trebuie să cântărească și să stabilească toate aceste probleme și nu văd consecințe de ordin constituțional care să decurgă din acest mod de reglementare”.
    44. Independența profesiei de avocat față de stat constituie, în toate manifestările sale generale, una dintre caracteristicile societății libere. Interesul publicului de a avea o societate liberă nu cunoaște un domeniu mai sensibil decât independența, imparțialitatea și disponibilitatea avocaților față de cetățeni, prin oferirea de sfaturi și de servicii juridice. Curtea subliniază că este vorba, în fond, despre poziția unică a avocatului în comunitate. Avocatul luptă, prin definiție, pentru libertate. Din această poziție a sa decurge interesul legitim ca membrii profesiilor juridice să fie bine-pregătiți și integri din punct de vedere etic. De aici și necesitatea unei examinări adecvate a celor care doresc să acceadă în profesia de avocat de către o Comisie de licențiere creată de către Uniunea Avocaților (potrivit articolului 20 din Legea cu privire la avocatură). Prin această Comisie, Uniunea Avocaților se asigură că noii membri ai profesiei respectă anumite standarde, pentru că standardele educaționale care nu sunt implementate rămân simple aspirații (a se vedea, mutatis mutandis, hotărârea Curții Supreme a Canadei Green v. Law Society of Manitoba [2017] 1 S.C.R., p. 46).
    45. Totuși, Curtea subliniază că și Uniunea Avocaților trebuie să-și exercite mandatul, prin structurile sale, de o manieră care să consolideze percepția publică potrivit căreia în profesia de avocați sunt admise doar persoanele care întrunesc standardele menționate mai sus, în mod nediscriminatoriu. Prin urmare, o față a monedei este reprezentată de principiul autoguvernării acestei profesii, iar cealaltă față de existența unor proceduri corecte, care nu subminează în mod nerezonabil încrederea publică în profesia de avocat.
    46. În același timp, dacă există persoane bine-pregătite în materie de drept care doresc să fie avocați, iar acestea nu trec examenul prevăzut de lege din cauza unor proceduri defectuoase, poate fi afectată încrederea generală în profesia de avocat. Mai mult, nu este în joc doar interesul public al încrederii în profesia de avocat, ci și principiul autonomiei persoanelor care doresc să profeseze avocatura. Curtea deduce acest principiu din interpretarea coroborată a articolului 1 alin. (3), care prevede că demnitatea omului reprezintă o valoare supremă în Republica Moldova, cu articolul 43 din Constituție. Așa cum a menționat lordul Denning în Pett v. Greyhound Racing Assn., Ltd., [1968] 2 All E.R. 545 (C.A. Civ. Div.), decizia de a suspenda o persoană sau de a nu-i reînnoi licența de a practica o profesie „privește reputația sau chiar existența acesteia” (p. 549). Iată de ce un fost Președinte al Curții Supreme a Canadei, judecătorul Dickson, a afirmat în Kane v. Board of Governors of the University of British Columbia, [1980] 1 S.C.R. 1105, că „este necesar un standard înalt de justiție atunci când este în discuție dreptul unei persoane de a-și continua exercitarea profesiei” (p. 1113).
    47. Curtea observă că doar avocații stagiari pot susține examenul de calificare în fața Comisiei de licențiere a profesiei de avocat, așa cum prevede articolul 20 alin. (1) din Legea cu privire la avocatură. Dacă un avocat stagiar este examinat în mod incorect și, din acest motiv, nu susține examenul de intrare în profesie, reputația sa este afectată în mod inevitabil. Din acest motiv, metodele de examinare nu trebuie să fie unele arbitrare.
    48. Curtea notează că, potrivit articolului 43 alin. (4) din Legea cu privire la avocatură, hotărârile Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat pot fi contestate în contencios administrativ în partea ce ţine de procedura de organizare a examenelor, însă calificativul acordat nu poate fi contestat.
    49. Curtea va trece această soluție legislativă a imposibilității de a contesta calificativul acordat prin filtrul principiilor și considerentelor enunțate în unele cauze relevante judecate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
    50. Astfel, în cazul Alexandridis v. Grecia, 21 februarie 2008, reclamantul a fost admis să practice avocatura ca avocat pe lângă Tribunalul de Primă Instanță din Atena și a trebuit să-și depună jurământul, care reprezenta o condiție prealabilă pentru exercitarea acestei profesii. Acesta s-a plâns că, atunci când și-a depus jurământul, s-a văzut obligat, pentru a-i fi permis să facă o declarație solemnă, să recunoască faptul că nu era un creștin-ortodox, de vreme ce exista doar o formă standard de a citi un jurământ religios (§ 34-36). Curtea Europeană a reținut existența unei încălcări a articolului 9 din Convenție. Ea a constatat că acea obligație i-a afectat libertatea reclamantului de a nu-și manifesta convingerile religioase (§ 38 și 41). Reclamantul a mai susținut că nu a avut parte de un remediu efectiv pe plan național.
    51. Comparând situațiile, Curtea observă că, potrivit articolului 20 alin. (3) al Legii cu privire la avocatură, modul de organizare a examenului de calificare se stabilește în statutul profesiei de avocat. Statutul profesiei de avocat stabilește această procedură la articolul 27. Potrivit alin. (1) lit. c) a acestui articol, pentru admiterea la examenul de calificare avocatul stagiar trebuie să-i prezinte Comisiei de licențiere a profesiei de avocat declarația sub jurământ. Potrivit alin. (2) al acestui articol, Comisia examinează cererea pentru admiterea la examenul de calificare doar dacă au fost depuse toate actele prevăzute de lege. Dacă un candidat nu prezintă declarația sub jurământ, din motive de obiecție de conștiință, invocând o posibilă încălcare a articolului 9 din Convenția Europeană, Comisia de licențiere va emite o hotărâre prin care nu va admite acest candidat la examen. Mai mult, potrivit articolului 43 alin. (4) din Legea cu privire la avocatură, hotărârile Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat pot fi contestate în contencios administrativ în partea ce ţine de procedura de organizare a examenelor – prezentarea dosarului de examen făcând parte din această procedură. Teoretic, într-un asemenea caz, instanța de contencios administrativ ar fi obligată să constate strict neîndeplinirea procedurii de către candidat.
    52. Curtea subliniază că numai acest fapt poate ridica probleme din perspectiva respectării articolului 13 din Convenția Europeană. În Alexandridis v. Grecia, 21 februarie 2008, § 46, Curtea Europeană a reamintit că articolul 13 din Convenție impune existența în dreptul intern a unui remediu pentru cererile care pot fi considerate „îndreptățite” în sensul Convenției. Un asemenea remediu trebuie să-i permită, în prezenta cauză, instanței naționale competente să cunoască conținutul cererii bazate pe Convenție și să ofere o redresare adecvată. Remediul trebuie să fie unul obiectiv, atât în practică, cât și în drept. De altfel, în Alexandridis, Curtea Europeană a constatat existența unei încălcări a articolului 13 din Convenție, din cauza lipsei unui asemenea remediu (§ 49).
    53. Curtea observă că în materie de admitere în profesia de avocat pot exista încălcări ale dreptului la respectarea vieții private, cum s-a întâmplat în cazul Bigaeva v. Grecia, 28 mai 2009. Reclamantei i-a fost refuzată cererea de participare la examenele de înscriere în Tabloul Baroului avocaților din Atena, pentru că nu era cetățean al Uniunii Europene, deși aceasta fusese admisă inițial în calitate de stagiar și efectuase un stagiu regulamentar, în vederea înscrierii ei în Barou (§ 32). În acest mod, Baroul a bulversat situația profesională a reclamantei, după ce a invitat-o să-și dedice o perioadă de 18 luni din viața profesională pentru îndeplinirea condiției stagiului regulamentar. Având în vedere natura și rațiunea stagiului regulamentar, astfel cum rezulta din dreptul național relevant, reclamanta nu avea niciun motiv să participe la stagiul în discuție, dacă Baroul de avocați i-ar fi răspuns, ab initio, în mod negativ la această cerere (§ 33). Astfel, Curtea Europeană a reținut că acest comportament din partea autorităților competente a fost lipsit de coerență și de respect pentru personalitatea și viața profesională a reclamantei, încălcându-i-se astfel dreptul la viața privată, garantat de articolul 8 din Convenție. Curtea Europeană a mai observat că autoritățile naționale dispuneau de o marjă de apreciere în definirea condițiilor de acces la profesia de avocat, pentru a decide dacă cetățenia greacă sau a unui alt stat membru al Uniunii Europene ar fi o condiție imperativă în acest sens. Reglementarea care le interzicea cetățenilor statelor-terțe accesul la profesia de avocat nu era suficientă, în sine, pentru a crea o diferențiere discriminatoare între cele două categorii de persoane menționate mai sus (§ 33). Așadar, a avut loc și o încălcare a articolului 14 din Convenție.
    54. În acest caz, reclamanta Bigaeva a avut posibilitatea contestării hotărârii Ordinului Avocaților în fața Consiliului de Stat, spre deosebire de un posibil reclamant din Republica Moldova, care s-ar afla într-o situație discriminatorie, fără a beneficia de o asemenea posibilitate. Articolul 43 din Legea cu privire la avocatură nu stabilește un remediu, fie el o instanță de judecată sau o altă autoritate independentă și imparțială, care să-i garanteze protecția efectivă a drepturilor prevăzute de Constituție sau de Convenția Europeană.
    55. Curtea își poate imagina o situație în care un candidat care dorește să facă parte din profesia de avocat emite, în exercițiul libertății sale de exprimare, în cadrul probei orale a examenului de admitere în profesie, judecăți de valoare cu care membrii Comisiei de examinare nu sunt de acord. Din această cauză, ei pot să nu-i acorde un punctaj care să-i asigure statutul de participant admis. Curtea reamintește că o analiză substanțială a instanței de contencios administrativ prin prisma articolului 10 din Convenție nu ar fi posibilă, pentru că articolul 43 alin. (4) din Legea cu privire la avocatură stabilește că hotărârile Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat pot fi contestate în contencios administrativ doar în partea ce ţine de procedura de organizare a examenelor și că calificativul acordat nu poate fi contestat. O situație asemănătoare a fost atestată în cazul Lombardi Vallauri v. Italia, 20 octombrie 2009, care a vizat refuzul desemnării reclamantului într-un post din cadrul unei universități, din cauza presupuselor viziuni heterodoxe ale acestuia.
    56. În acest caz, Curtea Europeană a trebuit să stabilească dacă reclamantul a avut parte de garanții procedurale adecvate, în special dacă a avut posibilitatea să cunoască și să conteste motivele limitării libertății sale de exprimare. Aceste garanții nu priveau doar faza administrativă din fața Consiliului facultății, ci și pe cea ulterioară, a controlului jurisdicțional de contencios administrativ, și, în particular, efectivitatea acelui control. Cu privire la primul aspect, Curtea Europeană a relevat că, atunci când a respins candidatura reclamantului, Consiliul facultății nu a indicat și nici nu a evaluat în ce măsură opiniile pretins a fi heterodoxe care i-au fost reproșate se reflectau în activitatea sa și cum erau susceptibile acestea să afecteze interesele Universității în discuție (§ 47). Cu privire la cel de-al doilea aspect, i.e. eficacitatea controlului jurisdicțional de contencios administrativ, Curtea Europeană a observat că jurisdicțiile administrative naționale și-au limitat examenul legitimității deciziei contestate la faptul că Consiliul facultății a constatat existența unui refuz de desemnare
(§ 50 și 51). Judecătorii naționali au refuzat să examineze refuzul Consiliului facultății de a-i arăta reclamantului care sunt opiniile care i se reproșau. Comunicarea acestor elemente nu implica deloc o judecată din partea autorităților judiciare cu privire la compatibilitatea dintre poziția reclamantului și doctrina catolică. Ea îi permitea reclamantului să cunoască și să poată contesta incompatibilitatea reproșată dintre opiniile menționate și activitatea sa de la Universitatea catolică (§ 52). Curtea Europeană a reținut că imposibilitatea reclamantului de a lua cunoștință de motivele precise ale respingerii candidaturii sale l-a împiedicat să se apere în cadrul unei dezbateri în contradictoriu. Acest fapt nu a făcut obiectul analizei tribunalelor interne. Prin urmare, controlul jurisdicțional al aplicării măsurii contestate nu a fost unul adecvat (§ 54).
    57. Analizând pretinsa încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție, Curtea Europeană a observat că instanțele naționale nu s-au pronunțat cu privire la legitimitatea deciziei administrative a Consiliului facultății (§ 68). Judecătorii naționali au refuzat să examineze faptul că Consiliul facultății nu i-a arătat reclamantului care sunt opiniile considerate a fi heterodoxe și care este legătura dintre acele opinii și activitatea sa. Imposibilitatea reclamantului de a cunoaște motivele precise ale refuzului de a fi angajat l-au împiedicat să se apere într-un proces în contradictoriu. Acest fapt nu a făcut obiectul analizei tribunalelor interne. Din punctul de vedere al Curții Europene, controlul jurisdicțional al aplicării măsurii litigioase nu a fost unul adecvat (§ 71). Prin urmare, reclamantul nu a beneficiat de un drept de acces efectiv la un tribunal. Așadar, a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție.
    58. Din acest punct de vedere, Curtea subliniază că articolul 43 alin. (4) din Legea cu privire la avocatură, care stabilește că hotărârile Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat pot fi contestate în contencios administrativ în partea ce ţine de procedura de organizare a examenelor și că calificativul acordat nu poate fi contestat, ridică probleme și prin prisma articolului 6 § 1 din Convenție, deci prin prisma articolului 20 din Constituție. Curtea observă că această problemă nu cunoaște o soluție acceptabilă nici la nivelul Statutului profesiei de avocat emis de către Uniunea Avocaților din Republica Moldova, care prevede la articolul 27 alin. (13) faptul că hotărârile Comisiei de licențiere pentru promovarea candidaților la fiecare etapă a examenului de calificare pot fi contestate în fața aceleiași Comisii. Existența acestei proceduri nu reprezintă un remediu efectiv, având în vedere în special încălcarea principiului Nemo judex in causa sua (nimeni nu poate fi judecător în propria cauză).
    59. Jurisprudența europeană trecută în revistă mai sus de către Curte îi permite acesteia să tragă concluzia neconstituționalității articolului 43 alin. (4) din Legea cu privire la avocatură, care limitează analiza instanței de contencios administrativ sesizate la verificarea respectării procedurii de către Comisia de licențiere (a se vedea hotărârea Lambourdiere v. Franța, 2 august 2000, § 24, în care Curtea Europeană a subliniat că simpla existență a unui element discreționar în modul de redactare a unei dispoziții legale nu exclude, în sine, existența unui drept civil). În acest sens, controlul instanței de contencios administrativ trebuie să fie unul deplin, în fapt și în drept, cu privire la orice aspect (procedural sau substanțial). Curtea a avut în vedere inclusiv rațiunile exprimate în Hotărârea sa nr. 13 din 14 mai 2018 cu privire la controlul efectuat de către Curtea Supremă de Justiție în materie de hotărâri disciplinare emise de către Consiliul Superior al Magistraturii. Totuși, trebuie elucidată, chiar dacă de o manieră sumară, problema întinderii controlului substanțial al instanțelor de contencios administrativ.
    60. În vederea inițierii unui dialog judiciar cu instanțele de contencios administrativ care se vor confrunta cu asemenea cazuri, Curtea va antama și problema întinderii controlului efectuat de către acestea, atunci când în fața lor sunt contestate hotărârile Comisiei de licențiere.
    61. În măsura în care sunt ridicate probleme ce țin de drepturile fundamentale ale persoanei, pretins a fi încălcate prin adoptarea hotărârilor de către Comisia de licențiere, instanțele de contencios administrativ trebuie să efectueze un control care să asigure protecția efectivă a acestor drepturi, în conformitate cu Constituția, cu jurisprudența Curții Constituționale, cu Convenția Europeană și cu jurisprudența Curții Europene. În schimb, dacă sunt ridicate probleme teoretice privind baremul stabilit și punctajul acordat de către Comisia de licențiere, instanțele de contencios administrativ nu trebuie să-și substituie viziunea lor cu cea a Comisiei de licențiere, ci să verifice doar dacă hotărârea Comisiei este una rezonabilă. În conformitate cu jurisprudența Curții Europene (a se vedea, de exemplu, hotărârea Van Marle și alții v. Olanda [MC], 26 iunie 1986, § 36, sau decizia San Juan v. Franța, 28 februarie 2002), evaluarea cunoștințelor și a experienței de calificare într-o anumită profesie constituie apanajul școlilor sau al universităților, nu al instanțelor de judecată. Totuși, acest fapt nu împiedică verificarea respectării standardului rezonabilității de către instanțele de judecată.
    62. Astfel, Curtea menționează că standardul rezonabilității presupune, din această perspectivă, ca instanța de contencios administrativ să verifice dacă motivarea punctajului de către Comisie sprijină, în întregul ei, hotărârea adoptată. Cu alte cuvinte, instanțele de contencios administrativ trebuie să manifeste deferență față de decizia Comisiei de licențiere. Ele nu trebuie să se angajeze de novo într-o altă motivare, într-o motivare proprie. Ele nu trebuie să se substituie Comisiei de licențiere. Reclamanții trebuie să demonstreze că hotărârea Comisiei de licențiere este nerezonabilă, i.e. că aceasta nu este sprijinită de niciun motiv care ar putea reprezenta, în vreun fel, o dovadă a rezultatului. O hotărâre a Comisiei de licențiere ar fi nerezonabilă dacă ar fi irațională în mod vădit sau dacă ar fi contrară motivelor care stau la baza ei. O hotărâre a Comisiei de licențiere ar fi nerezonabilă pentru că ar fi atât de eronată, încât manifestarea deferenței de către instanțele de contencios administrativ nu ar putea justifica menținerea ei. Hotărârea Comisiei de licențiere ar fi nerezonabilă doar dacă nu ar exista o linie de analiză logică care să conducă instanța de contencios administrativ la concluzia menținerii acelei soluții. Așadar, trebuie analizate motivele ca întreg, nu fiecare motiv particular. Cu alte cuvinte, instanța de contencios administrativ nu trebuie să se bazeze pe o eroare sau pe un element al hotărârii Comisiei care nu afectează hotărârea ca întreg.
    63. Cu privire la existența unor garanții procedurale efective, Curtea reține că prestațiile subiecților hotărârilor Comisiei de licențiere declarate nerezonabile de instanțele de contencios administrativ trebuie reevaluate, prin verificarea lucrării scrise și a înregistrărilor audio ale răspunsului prezentat la proba orală de către o comisie independentă, alta decât Comisia de licențiere. În acest sens, Curtea va emite o adresă către Parlamentul Republicii Moldova pentru amendarea Legii cu privire la avocatură.
    64. Curtea subliniază că prerogativa organizării examenelor de către Uniunea Avocaților constituie o caracteristică a funcției sale de autoorganizare, caracteristică ce nu contravine Constituției. Totuși, această funcție a sa trebuie exercitată prin respectarea drepturilor fundamentale ale persoanei și prin adoptarea unor hotărâri rezonabile de către Comisia de licențiere, atunci când se evaluează cunoștințele candidaților la profesia de avocat.
    Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g) și 140 din Constituție, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 6, 61, 62 literele a) și e) și 68 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională
    1. Se admite parțial excepția de neconstituționalitate ridicată de către domnul Vasile Vanțevici, parte în dosarul nr. 3-11/2018, pendinte la Judecătoria Cahul, sediul central.
    2. Se declară neconstituțional textul „în partea ce ţine de procedura de organizare a examenelor. Calificativul acordat nu poate fi contestat” din articolul 43 alin. (4) din Legea nr. 1260 din 19 iulie 2002 cu privire la avocatură.
    3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    PREȘEDINTE                                                                        Mihai POALELUNGI

    Nr. 18. Chișinău, 3 iulie 2018.

    PCC-01/61g/nr.18                                       

    Stimate domnule Președinte,
    Pe 3 iulie 2018, Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 18 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din Legea cu privire la avocatură nr. 1260 din 19 iulie 2002.
    Curtea a conchis că unele prevederi din articolul 43 alin. (4) din Legea cu privire la avocatură, care limitează controlul instanței de contencios administrativ sesizate la verificarea respectării procedurii de către Comisia de licențiere, sunt neconstituționale. Controlul instanței de contencios administrativ trebuie să fie unul deplin, în fapt și în drept, cu privire la orice aspect (procedural sau substanțial).
    Totuși, Curtea a reținut că,  atunci când sunt ridicate probleme teoretice privind baremul stabilit și punctajul acordat de către Comisia de licențiere, instanțele de contencios administrativ nu trebuie să-și substituie viziunea lor cu cea a Comisiei, ci să verifice doar dacă hotărârea Comisiei este una rezonabilă.
    În acest context, Curtea a relevat că, în scopul asigurării unei garanții procedurale efective, hotărârile Comisiei de licențiere privind prestațiile unor candidați considerate nerezonabile de către instanțele de contencios administrativ trebuie reevaluate, prin reverificarea lucrărilor scrise și a înregistrărilor audio ale răspunsurilor prezentate la proba orală de către o comisie independentă.
    Astfel, Curtea subliniază că este necesară intervenția Parlamentului, în vederea reglementării unui remediu efectiv care să ofere posibilitatea reevaluării prestațiilor sau a răspunsurilor date de către subiecții hotărârilor Comisiei de licențiere declarate nerezonabile de instanțele de contencios administrativ (e.g. instituirea de către Ministerul Justiției a unei comisii independente de reevaluare). În acest sens, ar fi binevenită efectuarea unui studiu de drept comparat și preluarea celor mai bune practici internaționale, care și-au demonstrat eficacitatea. De asemenea, ar putea fi avută în vedere inclusiv instituirea prin lege a obligativității instituirii de comisii ad-hoc (și nu permanente) pentru fiecare sesiune de examinare a candidaților care vor să acceadă în profesia de avocat.
    În conformitate cu prevederile articolului 28¹ din Legeacu privire la Curtea Constituțională, Curtea îi solicită Parlamentului să examineze prezenta adresă şi să-i fie comunicate rezultatele examinării ei în termenul prevăzut de lege.

    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE         Mihai POALELUNGI