OCNAMC283/2018
ID intern unic:  376743
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
COMPANIA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI ÎN MEDICINĂ
ORDIN Nr. 283
din  13.07.2018
cu privire la modificarea Ordinului CNAM nr. 368-A din 19.08.2015
”Despre aprobarea formularelor listelor de evidență nominală a persoanelor
asigurate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală”
Publicat : 03.08.2018 în Monitorul Oficial Nr. 285-294     art Nr : 1194
    Întru executarea prevederilor art. XXXIII din Legea cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative nr. 288 din 15.12.2017, în temeiul pct.29 lit.(e) din Statutul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 156 din 11 februarie 2002, și întru asigurarea activității uniforme a subdiviziunilor de relații cu beneficiarii,
ORDON:
    1. Ordinul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină nr.368-A din 19.08.2015 ”Despre aprobarea formularelor listelor de evidență nominală a persoanelor asigurate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală”, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1) titlul Ordinului va avea următorul cuprins:
    „Despre aprobarea formularelor de prezentare a informației privind persoanele asigurate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală”; 
    2) la punctul 1, subpct.1) și subpct.2) vor avea următorul cuprins:
    “1) Informația privind inițierea raporturilor de muncă, conform anexei nr.1;
    2) Instrucțiunea de completare și prezentare a informației privind inițierea raporturilor de muncă, conform anexei nr. 2;”;
    3) Anexa nr.1 și Anexa nr.2 se expun în redacție nouă, conform anexei nr.1 și nr.2 la prezentul Ordin.
    2. Controlul asupra executării prevederilor prezentului ordin mi-l asum.

    DIRECTORUL GENERAL AL CNAM                          Dmitrii PARFENTIEV

    Nr. 283-A. Chişinău, 13 iulie 2018.


    anexa nr.1

Anexa nr. 2
la Ordinul Companiei Naţionale
de Asigurări în Medicină
nr. 283-A din  13 iulie 2018

„Anexa nr. 2
la Ordinul Companiei Naţionale
de Asigurări în Medicină
nr. 368-A din 19 august 2015

INSTRUCŢIUNE
de completare și prezentare a informației privind
inițierea raporturilor de muncă
    1. Prezenta instrucţiune stabileşte modul de completare și prezentare a informației cu privire la inițierea raporturilor de muncă, care se întocmeşte în formatul aprobat conform anexei nr.1 la prezentul ordin.
    2. Informația cu privire la inițierea raporturilor de muncă se prezintă de către angajator, la necesitate, în cazul survenirii evenimentului asigurat (maladie sau afecțiune) până la data prezentării dării de seamă privind impozitul pe venit, primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală reţinute şi contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii calculate.
    3. În informația prezentată vor fi incluse numai persoanele salariate încadrate de angajator prin contract individual de muncă, conform Codului muncii.
    4. Informația cu privire la inițierea raporturilor de muncă se prezintă Serviciului Fiscal de Stat prin canale electronice de raportare în regim on-line şi cu aplicarea semnăturii digitale sau Agențiilor teritoriale ale Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, pe suport de hârtie, în două exemplare, cu aplicarea semnăturii olografe, autentificată cu ştampila Angajatorului.
    5. Pentru raportarea prin canale electronice, drept confirmare de recepţionare este recipisa electronică. Pentru raportarea pe suport de hârtie, exemplarul nr.2 restituit angajatorului cu menţiunea agenției despre primire constituie confirmare a recepţionării.
    6. Informația cu privire la inițierea raporturilor de muncă se completează în limba de stat. Cerinţele de bază la completarea inforației sunt plenitudinea şi veridicitatea datelor înscrise. La prezentarea informației pe suport de hârtie nu se admit modificări şi corectări.
    7. În cazul inițierii raporturilor de muncă cu persoanele ce nu dețin IDNP, Informația cu privire la inițierea raporturilor de muncă se va prezenta doar pe suport de hârtie.
    8. Agențiile teritoriale, în baza Informației cu privire la inițierea raporturilor de muncă prezentate de către Angajator:
    1) activează statutul de persoană asigurată;
    2) completează, semnează şi parafează exemplarele recepționate;
    3) restituie un exemplar semnat şi parafat Angajatorului.
    9. La completarea Informației cu privire la inițierea raporturilor de muncă se vor respecta următoarele condiţii:
    denumirea angajatorului – unităţii – se indică denumirea Angajatorului conform actelor de fondare;
    IDNO/cod fiscal – se indică codul de identificare/codul fiscal al Angajatorului;
    coloana 1 – se indică numărul de ordine al înscrierii din Informația cu privire la inițierea raporturilor de muncă;
    coloana 2 – se înscrie numărul de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP - 13 cifre) înscris în actul de identitate. În cazul persoanelor care renunţă la numărul de identificare de stat şi la evidenţa automatizată în Registrul de stat al populaţiei se va indica seria şi numărul actului de identitate provizoriu;
    coloana 3 – se introduce numele şi prenumele deplin al persoanei fizice, conform actelor ei de identitate;
    coloana 4 – se indică data, luna şi anul naşterii ale persoanei fizice în format ZZ.LL.AAAA;
    coloana 5 – se indică categoria statutului conform următoarelor condiţii:
    1) cifra 1 se indică în cazul angajării la serviciu;
    2) cifra 4 se indică în cazul anulării situaţiilor de suspendare în temei legal a activităţii Angajatorului, încorporarea în serviciul militar în termen, acordarea concediului neplătit cu o durată mai mare de 60 de zile calendaristice pe parcursul unui an calendaristic, suspendarea contractului individual de muncă din iniţiativa salariatului cu excepţiile prevăzute la lit. f) alin.(5), art.6 din Legea nr.1585-XIII din 27.02.1998;
    coloana 6 – se indică data, luna, anul atribuirii la categoria specificată în coloana 5 în format ZZ.LL.AAAA, care coincide cu data din documentaţia de evidenţă a Angajatorului.”