LPC243/2018
ID intern unic:  378181
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 243
din  08.11.2018
cu privire la modificarea Legii nr. 180/2018
privind declararea voluntară şi stimularea fiscală
Publicat : 30.11.2018 în Monitorul Oficial Nr. 441-447     art Nr : 713     Data intrarii in vigoare : 30.11.2018
    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
    Art. I. – Legea nr. 180/2018 privind declararea voluntară şi stimularea fiscală (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr. 309–320, art. 500) se modifică după cum urmează:
    1. Articolul 3:
     la alineatul (1), textul „alin. (2), (3) și (4)” se substituie cu textul „alin. (2)–(6)”;
    articolul se completează cu alineatele (5) și (6) cu următorul cuprins:
    „(5) Nu pot fi subiecţi ai declarării voluntare a bunurilor  persoanele care au fost sau sînt subiecţi ai declarării averii și intereselor personale conform prevederilor Legii nr. 133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale.
    (6) Nu pot fi subiecţi ai declarării voluntare a bunurilor membrii familiilor (soţul/soţia, copilul minor, inclusiv cel adoptiv, sau persoana aflată la întreţinere) și concubinul/concubina persoanelor specificate la alin. (2)–(5).”
     2. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
    „Articolul 5. Obiectele declarării voluntare
    Obiecte ale declarării voluntare trebuie să fie toate bunurile subiectului declarării voluntare – proprietarului de facto al acestora, dar care anterior a înregistrat juridic dreptul de proprietate pe numele unei alte persoane (proprietarul nominal), precum şi bunurile subiectului declarării voluntare declarate la valori reduse sau care nu au fost declarate.”
    3. La articolul 9 alineatul (1) punctul 1) litera e), textul „3%” se substituie cu textul „6%”.
     4. Articolul 12 va avea următorul cuprins:
    „Articolul 12. Responsabilitatea subiecţilor
                           declarării voluntare
    (1) În cazul în care se constată că subiectul declarării voluntare, care a efectuat declararea voluntară a bunurilor conform prevederilor prezentei legi, se află în circumstanţele prevăzute la art. 1 alin. (3) şi/sau la art. 3 alin. (2)–(6), acesta iese de sub incidenţa garanţiilor prevăzute la art. 11, aplicîndu-i-se prevederile legislaţiei în modul general stabilit.
    (2) În cazul în care se constată că subiectul declarării voluntare, care a efectuat declararea voluntară a bunurilor conform prevederilor prezentei legi, nu a declarat voluntar  toate bunurile și nu a achitat la bugetul public naţional impozitele, taxele, contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii, primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală aferente acestor bunuri, faţă de bunurile declarate nu se aplică garanţiile prevăzute la art. 11, iar faţă de persoană se vor aplica prevederile legislaţiei în modul general stabilit.
    (3) Subiectul declarării voluntare îşi asumă pe propria răspundere că prin falsul în declaraţia prealabilă  cu  privire la declararea voluntară sau în notificarea  cu  privire la declararea voluntară a bunurilor este pasibil de răspundere penală.
    (4) În cazul controalelor efectuate în conformitate cu prevederile capitolului 111 din titlul V al Codului fiscal la persoanele care au declarat voluntar bunuri, se pune în sarcina contribuabilului de a proba că cheltuielile efectuate după 1 ianuarie 2018, neacoperite de veniturile raportate în perioada respectivă, sînt finanțate din suma disponibilă la data de 1 ianuarie 2018 și/sau din suma mijloacelor bănești declarate voluntar.”
    5. Articolul 16 se completează cu alineatele (11) și (12) cu următorul cuprins:
    „(11) Prevederile alin. (1) nu se aplică contribuabililor în privința cărora, începînd cu 1 ianuarie 2019, s-a constatat, prin decizie definitivă a instanței judecătorești, evaziune fiscală fie prin includerea intenționată în documentele contabile, fiscale şi/sau financiare, inclusiv în cele electronice, a unor date vădit denaturate privind veniturile sau cheltuielile care nu au la bază operațiuni reale ori care au la bază operațiuni ce nu au existat, fie prin tăinuirea intenționată a unor obiecte impozabile, acte contabile, fiscale şi/sau financiare, încălcări ce nu au fost înlăturate conform prescripției organului de control, dacă suma cumulativă a impozitului, a taxei prevăzute de Codul fiscal, a contribuției de asigurări sociale de stat obligatorii sau a primei de asigurare obligatorie de asistență medicală aferente unui an fiscal depășește:
    a) pentru contribuabilii ce corespund criteriilor entităților micro conform Legii contabilității și raportării financiare nr. 287/2017 – 100 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin hotărîrea de Guvern în vigoare la momentul săvîrșirii faptei;
    b) pentru contribuabilii ce corespund criteriilor entităților mici conform Legii contabilității și raportării financiare nr. 287/2017 – 150 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin hotărîrea de Guvern în vigoare la momentul săvîrșirii faptei;
    c) pentru contribuabilii ce corespund criteriilor entităților mijlocii conform Legii contabilității și raportării financiare nr. 287/2017 – 250 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin hotărîrea de Guvern în vigoare la momentul săvîrșirii faptei;
    d) pentru contribuabilii ce corespund criteriilor entităților mari conform Legii contabilității și raportării financiare nr. 287/2017 – 350 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin hotărîrea de Guvern în vigoare la momentul săvîrșirii faptei.
    (12) Prevederile alin. (1) nu se aplică contribuabililor care, începînd cu 1 ianuarie 2019, au comis repetat, în decursul a 6 luni consecutive, încălcări menționate la  art. 254 și art. 2541 din Codul fiscal.”
    6. La anexa nr. 1, după textul „Veridicitatea datelor indicate în cerere o confirm şi declar că bunurile declarate voluntar nu provin din activităţi infracţionale prevăzute de Codul penal al Republicii Moldova, cu excepţia art. 244  „Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor” şi a art. 2441 „Evaziunea fiscală a persoanelor fizice”.” se introduce un alineat nou cu următorul cuprins:
    „Declar că nu am fost și nu sînt subiect al declarării averii și intereselor personale, soț/soție, persoană aflată la întreţinere sau concubin/concubină al/a persoanelor subiecți ai declarării averii și intereselor personale conform prevederilor Legii nr. 133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale. Prezint această cerere cunoscînd dispoziţiile art. 3521 privind falsul în declaraţii din Codul penal al Republicii Moldova.”
    7. La anexa nr. 2, după textul „Veridicitatea datelor indicate în declaraţia prealabilă o confirm şi declar că bunurile declarate voluntar nu provin din activităţi infracţionale prevăzute de Codul penal al Republicii Moldova, cu excepţia art. 244 „Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor” şi a art. 2441 „Evaziunea fiscală a persoanelor fizice”.” se introduce un alineat nou cu următorul cuprins:
    „Declar că nu am fost și nu sînt subiect al declarării averii și intereselor personale, soț/soție, persoană aflată la întreţinere sau concubin/concubină al/a persoanelor subiecți ai declarării averii și intereselor personale conform prevederilor Legii nr. 133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale. Prezint această declarație prealabilă cunoscînd dispoziţiile art. 3521 privind falsul în declaraţii din Codul penal al Republicii Moldova.”
    8. La anexa nr. 3, după textul „Veridicitatea datelor indicate în notificare o confirm şi declar că bunurile declarate voluntar nu provin din activităţi infracţionale prevăzute de Codul penal al Republicii Moldova, cu excepţia art. 244 „Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor” şi a art. 2441 „Evaziunea fiscală a persoanelor fizice”.” se introduce un alineat nou cu următorul cuprins:
    „Declar că nu am fost și nu sînt subiect al declarării averii și intereselor personale, soț/soție, persoană aflată la întreţinere sau concubin/concubină al/a persoanelor subiecți ai declarării averii și intereselor personale conform prevederilor Legii nr. 133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale. Prezint această notificare cunoscînd dispoziţiile art. 3521 privind falsul în declaraţii din Codul penal al Republicii Moldova.”
    Art. II. – Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    PREŞEDINTELE  PARLAMENTULUI                          Andrian CANDU

    Nr. 243. Chişinău, 8 noiembrie 2018.