OSVC526/2018
ID intern unic:  379445
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
SERVICIUL VAMAL
ORDIN Nr. 526
din  03.12.2018
cu privire la modificarea Regulamentului privind decizia de clasificare a
mărfurilor, aprobat prin Ordinul directorului general al Serviciului Vamal
nr. 296-O/ 2016
Publicat : 25.01.2019 în Monitorul Oficial Nr. 24-28     art Nr : 183     Data intrarii in vigoare : 25.02.2019
ÎNREGISTRAT:
Ministerul Justiției al
Republicii Moldova
nr. 1403 din 11 ianuarie 2019
Ministru_______Victoria IFTODI


    În temeiul articolelor 1412 și 1413 din Codul vamal al Republicii Moldova nr. 1149/2000 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediție specială din 1 ianuarie 2007), cu modificările ulterioare, precum și în conformitate cu pct. 8 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Serviciului Vamal, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 4/2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.3–5, art.15),
ORDON:
    1. Regulamentul privind decizia de clasificare a mărfurilor, aprobat prin Ordinul directorului general al Serviciului Vamal nr. 296-O/2016 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.347–352, art.1639), înregistrat la Ministerul Justiției cu nr. 1130 din 26 septembrie 2016, se modifică după cum urmează:
    1) La pct.6:
    Textul „și va cuprinde următoarele date:” se substituie cu textul „. La cerere se vor anexa actele și informațiile necesare în vederea clasificării mărfurilor, care vor conține următoarele date:”
    Se completează cu litera k) cu următorul cuprins:
    „k) actul ce confirmă dreptul de reprezentare, în cazul în care solicitantul este diferit de titular.”;
    2) Se completează cu punctele 71 și 7cu următorul cuprins:
    „71. În situația prevăzută la pct. 7 din prezentul Regulament, termenul-limită de prezentare a informațiilor suplimentare nu va depăși 30 de zile calendaristice din data notificării.
    72. Serviciul Vamal nu acceptă cererea spre examinare, fără notificare suplimentară, în cazul în care solicitantul în termenul prevăzut la pct. 71 nu prezintă informațiile suplimentare,”;
    3) Pct. 9 se completează cu două propoziții cu următorul cuprins: „Decizia tarifară prealabilă se emite în două exemplare. Un exemplar se înmânează titularului sau solicitantului, iar al doilea exemplar este păstrat în dosarul Serviciului Vamal și este utilizat în scopuri de evidență”;
    4) La pct. 11 cifrele „10” se substituite cu cifra „9”;
    5) Pct.13 va avea următorul cuprins:
    „13. Datele din Decizia tarifară prealabilă înscrise la rubricile 4, 5 (cu excepția informațiilor confidențiale) și 7 se publică pe pagina web a Serviciului Vamal.”;
    6) Pct.14 se completează cu o propoziție cu următorul cuprins:
    „Copia Deciziei tarifare prealabile se anexează la actele aferente tranzacției.”;
    7) Se completează cu punctul 151 cu următorul cuprins:
    „151. În cazul în care Decizia tarifară prealabilă emisă a fost deteriorată sau pierdută, titularul sau reprezentantul acestuia este în drept să solicite emiterea unui duplicat.”;
    8) Pct. 24 se completează cu cuvintele „în două exemplare”;
    9) La pct. 40 cuvîntul „colaboratorul” se substituie cu cuvântul „funcționarul”;
    10) Pct. 46 după cuvintele „Decizia de clasificare” se completează cu textul „, potrivit modelului prezentat în anexa nr.4 la prezentul Regulament”;
    11) La pct.47 textul „se contrasemnează de şeful subdiviziunii responsabile de clasificarea mărfurilor din cadrul Biroului vamal și” se exclude;
    12) Pct. 50 după cuvintele „Decizia de clasificare” se completează cu textul „potrivit modelului prezentat în anexa nr.4 la prezentul Regulament, „.
    2. Anexa nr.3 va avea următorul cuprins:

    anexa nr.3

    3. Se completează cu anexa nr. 4 cu următorul cuprins:

    anexa nr.4

    4. Responsabilitatea pentru executarea prezentului ordin se pune în sarcina șefilor birourilor vamale.

    DIRECTORUL ADJUNCT                                                      Grigore IONIȚOV

    Nr. 526-O. Chişinău, 3 decembrie 2018.