În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională în componenţa:

Victor PUŞCAŞ     - preşedinte

Mihai COTOROBAI   - judecător

Mircea IUGA    - judecător

Constantin LOZOVANU  - judecător

Dumitru PULBERE    - judecător-raportor

Elena SAFALERU    - judecător

cu participarea grefierului Corina Popa, reprezentantului Curţii Supreme de Justiţie Eugenia Fistican, reprezentantului permanent al Parlamentului la Curtea Constituţională Ion Creangă, în conformitate cu art.135 alin.(1) lit. g) din Constituţie, art.4 alin.(1) lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 4 alin.(1) lit. g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă sesizarea Curţii Supreme de Justiţie privind excepţia de neconstituţionalitate a  prevederilor art. 2 şi art. 6 alin. (3) din Legea privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni nr. 499-XIV din 14 iulie 1999.

Drept temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea Curţii Supreme de Justiţie privind excepţia de neconstituţionalitate, depusă la  5 iulie 2001, în conformitate cu art. 24 şi 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 31 iulie 2001 sesizarea a fost acceptată pentru examinare în fond şi înscrisă în ordinea de zi.

Examinînd materialele dosarului, punctele de vedere solicitate Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Ministerului Justiţiei, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Finanţelor şi Societăţii Orbilor din Moldova, audiind raportul judecătorului-raportor şi argumentele participanţilor la şedinţă,

Curtea Constituţională

a  c o n s t a t a t:

1. La 5 iulie 2001 Curtea Supremă de Justiţie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 şi art. 6 alin. (3) din Legea privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni nr.499-XIV din 14 iulie 1999 (în continuare - Legea nr. 499-XIV).

După cum rezultă din sesizare, în procedura Colegiului civil al Tribunalului Chişinău se află cauza civilă intentată pe marginea cererii Silviei Rusu de chemare în judecată a Departamentului pentru pensii şi asistenţă socială privind restabilirea alocaţiei sociale. Reclamantei Silvia Rusu, invalid din copilărie de gradul II, i s-a stabilit din 1 februarie 1999 o alocaţie socială de stat în cuantum de 55,28 lei. La 6 decembrie 1999 Silvia Rusu a fost angajată în cîmpul muncii  şi, ca urmare, la 1 ianuarie 2000 i-a fost sistată plata alocaţiei, în conformitate cu art.6 alin. (3) din Legea privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni.

La judecarea în apel a cauzei, la demersul reclamantei S.Rusu, care susţine că, prin dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 499-XIV, îi sînt lezate dreptul la muncă şi dreptul la protecţie socială, Colegiul civil al Tribunalului Chişinău a suspendat examinarea cauzei şi a propus Curţii Supreme de Justiţie să sesizeze Curtea Constituţională asupra controlului constituţionalităţii prevederilor art.2 şi art.6 alin.(3) din Legea nr. 499-XIV, considerînd că ele încalcă dreptul constituţional al persoanelor handicapate la protecţie socială, precum şi dreptul la asigurare.

Curtea Supremă de Justiţie a examinat propunerea şi fără a-şi expune părerea asupra ei,  la 5 iulie 2001, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.2 şi art.6 alin.(3) din Legea nr.499-XIV din 14 iulie 1999" Privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni".

2. Avînd în vedere cerinţele care fac obiectul sesizării, Curtea Constituţională supune controlului constituţionalităţii dispoziţiile art.2 din Legea  nr. 499-XIV, potrivit cărora de dreptul la alocaţie socială de stat beneficiază persoanele care au cetăţenia Republicii Moldova, sînt domiciliate pe teritoriul ei, nu îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea dreptului la pensie de asigurări sociale de stat, nu realizează venituri asigurate şi corespund uneia dintre categoriile de beneficiari specificate la art.3,  şi dispoziţiile art.6 alin. (3), care prevede că plata alocaţiilor încetează începînd cu luna următoare celei în care se stabileşte că beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile de acordare a lor.

În temeiul dreptului prin care îşi stabileşte limitele  de competenţă (art. 6 alin. (2) din Codul jurisdicţiei constituţionale), Curtea Constituţională consideră necesar de a se pronunţa şi asupra constituţionalităţii art. 7 alin. (1), art. 9 alin. (2) şi art. 12 din Legea nr. 499-XIV, care cuprind sintagma "... nu realizează venituri asigurate" şi conţin dispoziţii similare dispoziţiilor art.2 supus controlului constituţionalităţii.

3.  La examinarea sesizării în cauză Curtea Constituţională îşi propune să stabilească, în primul rînd, concordanţa prevederilor articolelor contestate cu dispoziţiile art.16 alin.(2) din Constituţie, care consfinţeşte egalitatea tuturor în faţa legii şi a autorităţilor publice; art.43 alin. (1) din Constituţie, care prevede dreptul la muncă şi la protecţia muncii, şi art.47 alin.(2) din Constituţie, prin care este consfinţit dreptul la asistenţă şi protecţie socială.

Constituţia Republicii Moldova stabileşte că statul este obligat să ia măsuri pentru dezvoltarea economică a societăţii şi protecţia socială a cetăţenilor ei.

În virtutea principiilor  de bază ale statului, Legea Supremă garantează cetăţenilor asigurarea socială în caz de şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrîneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor (art.47 alin.(2)).

Asigurarea cu pensie constituie un element important al asistenţei sociale, prin care se realizează dreptul constituţional al cetăţeanului la pensie în cazurile stabilite de lege.

Dreptul cetăţeanului la asigurarea cu pensie este reglementat prin Legea nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 "Privind pensiile de asigurări sociale de stat"* . Persoanelor, care nu îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea dreptului la pensie, conform Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat, li se acordă alocaţii sociale de stat - sume de bani achitate lunar din bugetul de stat prin intermediul bugetului asigurărilor sociale de stat.

___________________________

* M.O., 1999, nr.106-108, art.512.

Condiţiile pentru obţinerea dreptului la alocaţie, modul de stabilire şi plată a alocaţiilor, de indexare şi recalculare a alocaţiilor sînt reglementate în Legea privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni nr.499-XIV din 14 iulie 1999.

În conformitate cu dispoziţiile art.2 şi art.3 din Legea nr.499-XIV, de dreptul la alocaţie beneficiază invalizii de gradele I, II, III; invalizii din copilărie de gradele I, II, III; copiii invalizi, în vîrstă de pînă la 16 ani, cu severitatea I, II, III; copiii care au pierdut întreţinătorul şi persoanele care au atins vîrsta standard de pensionare, care au cetăţenia Republicii Moldova, sînt domiciliate pe teritoriul ei, nu îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea dreptului la pensie de asigurări sociale de stat şi nu realizează venituri asigurate.

Potrivit dispoziţiilor art.6 alin.(3) în coroborare cu art.2 din Legea nr.499-XIV, în cazul în care beneficiarii de alocaţii sociale de stat vor realiza venituri asigurate, plata alocaţiilor va înceta.

Curtea Constituţională relevă că instituirea acestei norme restrictive îngrădeşte dreptul la muncă al beneficiarilor de alocaţii sociale, drept care este consfinţit în art.43 din Constituţie şi care nu poate fi îngrădit. Această îngrădire a drepturilor beneficiarilor de alocaţii sociale anihilează însăşi destinaţia şi sensul alocaţiilor sociale de stat.

Aruncînd o privire retrospectivă asupra cadrului legal în domeniu, se poate constata că Legea nr.437-XII din 27 decembrie 1990 "Cu privire la asigurarea cu pensii de stat în Republica Moldova"*  prevedea dreptul la muncă al pensionarilor, inclusiv al beneficiarilor de pensii sociale, care în prezent, potrivit Legii nr.499-XIV, sînt beneficiari de alocaţii sociale de stat.

Ulterior, în conformitate cu prevederile art.17, art.23 şi art.50 alin.(4) din Legea nr.156-XIV "Privind pensiile de asigurări sociale de stat", adoptată la 14 octombrie 1998, beneficiarilor de pensii care realizau venituri supuse asigurărilor sociale de stat li s-a suspendat suma de pensie care depăşea dublul pensiei minime pentru limita de vîrstă.

Curtea Constituţională, prin Hotărîrea nr.27 din 18 mai 1999 **, a declarat neconstituţionale aceste prevederi ale Legii nr.156-XIV şi a accentuat că aplicarea art.17, art.23 şi art.50 alin.(4) din Legea nr.156-XIV conduce, de fapt, la încălcarea posibilităţilor egale de exercitare a dreptului la muncă, la pensie pentru limită de vîrstă şi pensie de invaliditate, deoarece îngrădeşte dreptul pensionarilor de a-şi cîştiga prin propria muncă mijloace de subzistenţă.

________________________

* Veştile, 1990, nr.12, art.326.

** M.O., 1999, nr.56-58, art.38.

Curtea a subliniat că, potrivit regulii generale, legea nouă nu poate restrînge un drept acordat anterior. O atare restrîngere contravine şi art.54 din Constituţie, care statuează că exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege.

Întru executarea Hotărîrii Curţii nr.27 din 18 mai 1999, legislatorul a modificat art.17, art.23 şi art.50 alin.(4) din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat. Astfel, art.17, art.23 şi art.50 alin.(4), în redacţie modificată din legea menţionată, prevăd că beneficiarului de pensie, care realizează venituri pasibile de asigurări sociale de stat, pensia i se plăteşte integral.

4. După cum s-a menţionat, prin natura lor social-juridică primară, alocaţiile sociale de stat sînt principala sursă de subzistenţă a persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea dreptului la pensie conform Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat. Instituind, prin Legea nr.499-XIV, interdicţia pentru această categorie de persoane de a realiza venituri asigurate, legislatorul a lezat dreptul la muncă şi al invalizilor care beneficiază de alocaţii sociale de stat.

Articolul 51 din Constituţie prevede că persoanele handicapate beneficiază de o protecţie specială din partea întregii societăţi. Statul, la rîndul său, are obligaţia de a asigura pentru ele condiţii normale de tratament, de readaptare, de învăţămînt, de instruire şi de integrare socială.  

Dreptul invalizilor la muncă este reglementat de legislaţia naţională. Astfel, art. 30 din Legea privind protecţia socială a invalizilor nr. 821-XII din 24 decembrie 1991 consacră şi stabileşte că invalizilor li se asigură dreptul de a lucra la întreprinderi, în instituţii şi organizaţii cu condiţii obişnuite de muncă, în întreprinderi, în secţii şi sectoare specializate care folosesc munca invalizilor, precum şi să practice munca individuală sau altă muncă.

Curtea Constituţională relevă că restricţia impusă invalizilor-beneficiari de alocaţii sociale de stat - de a realiza venituri asigurate, cuprinsă în art.2 şi art.7 alin.(1), îngrădeşte dreptul acestor persoane de a-şi cîştiga prin propria muncă mijloace de subzistenţă. Or, dreptul la alocaţie socială de stat, ca drept constituţional, nu poate fi supus restricţiilor, iar persoana care beneficiază de  alte venituri, care-i asigură un nivel suficient de trai, ei şi familiei sale, nu poate fi privată de alocaţia socială de stat.

Prevederile legale supuse examinării pun în mod nejustificat beneficiarii de alocaţii sociale de stat într-o situaţie defavorabilă în raport cu pensionarii, care primesc pensii de asigurări sociale de stat şi realizează venituri asigurate, prin aceasta fiind încălcat atît principiul egalităţii tuturor în faţa legii (art.16 din Constituţie), cît şi dreptul la muncă şi dreptul la alocaţie socială de stat.

Avînd în vedere cele menţionate, Curtea Constituţională constată că sintagma "...nu realizează venituri asigurate", cuprinsă în dispoziţiile art.2, art.7 alin.(1), art.9 alin.(2) şi art.12 din Legea nr.499-XIV, contravine dispoziţiilor art.1 alin.(3), art.16 alin.(2), art.43 alin.(1), art.47 alin.(2), art.51 alin.(1) şi art.54 din Constituţie.

Astfel, Curtea relevă că, întrucît sintagma "...nu realizează venituri asigurate" - una din condiţiile de acordare a alocaţiilor sociale de stat, cuprinsă în dispoziţiile art.2, art.7 alin.(1), art.9 alin.(2) şi art.12 din Legea nr.499-XIV, este recunoscută neconstituţională, ea nu mai poate servi drept temei legal pentru încetarea plăţii alocaţiei sociale de stat.

Curtea constată de asemenea că dispoziţiile art.6 alin.(3) din Legea nr. 499-XIV, contestate în sesizare, care prevăd încetarea plăţii alocaţiilor în cazul neîndeplinirii condiţiilor de acordare a lor, stipulate în art.2 din această lege, cu excepţia condiţiei reglementate prin sintagma "...nu realizează venituri asigurate", nu contravin Constituţiei.  

Pentru considerentele expuse, conducîndu-se după art.140 din Constituţie, art.26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.61, art.62 lit. e) din Codul jurisdicţiei constituţionale,

Curtea Constituţională

H O T Ă R Ă Ş T E:

1. Recunoaşte constituţionale  prevederile art.6 alin.(3) din  Legea nr.499-XIV din 14 iulie 1999 "Privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni".

2. Declară neconstituţională sintagma "...nu realizează venituri asigurate" cuprinsă în dispoziţiile art.2, art.7 alin.(1), art.9 alin.(2) şi art.12  din Legea nr. 499-XIV din 14 iulie 1999 "Privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni".

3. Prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Preşedintele

Curţii Contituţionale           Victor PUŞCAŞ

Chişinău, 25 octombrie 2001.

Nr. 46.

O P I N I E   S E P A R A T Ă

Prin Hotărîrea Curţii Constituţionale din 25 octombrie 2001 a fost declarată neconstituţională sintagma "...nu realizează venituri asigurate", cuprinsă în art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 9 alin. (2) şi art. 12 din Legea nr. 499-XIV din 14 iulie 1999 "Privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni" pentru motivul că această sintagmă contravine art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (2), art. 43 alin. (1), art. 47 alin. (2), art. 51 alin. (1) şi art. 54 din Constituţia Republicii Moldova, precum şi art. 30 din Legea nr. 821-XII din 24 decembrie 1991 "Privind protecţia socială a invalizilor".

Consider că argumentele invocate în hotărîre în sprijinul neconstituţionalităţii sintagmei "...nu realizează venituri asigurate" sînt neîntemeiate şi de aceea, în baza art. 27 alin. (5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 67 alin. (1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, îmi expun opinia separată.

Art. 43 din Constituţia Republicii Moldova consacră dreptul persoanei la muncă şi la protecţia muncii, inclusiv la remunerarea pentru munca depusă.

Prin sensul său sintagma contestată nu numai că nu contravine prevederilor art. 43 din Constituţie invocate, ci confirmă o dată în plus dreptul constituţional al persoanei la muncă.

În opinia mea, sintagma "...nu realizează venituri asigurate" din Legea nr. 499-XIV nu contravine nici în general, nici în particular art. 16, art. 47, art. 51 şi art. 54 din Constituţie, întrucît ea nu încalcă egalitatea în drepturi a persoanelor, dreptul persoanei la asistenţă şi protecţie socială, ci, dimpotrivă, prevede, ca excepţie, suspendarea asistenţei sociale în anumite condiţii şi numai pentru un anumit termen, adică numai pentru cazul în care persoana care beneficia de aceste alocaţii, realizează venituri asigurate.

Întru realizarea prevederilor cuprinse în art. 47 din Constituţie legislatorul, prin Legea nr. 499-XIV din 14 iulie 1999, a confirmat, pentru persoanele care necesită asistenţă şi protecţie socială, dreptul de a munci în limita posibilităţilor şi de a fi remunerate pentru munca depusă, iar în cazul întreruperii acestei munci - dreptul de a beneficia din nou de asistenţa şi protecţia socială stabilită prin Legea nr. 499-XIV şi prevăzută de actele normative internaţionale.

Nu este întemeiată nici afirmaţia că sintagma contestată contravine art. 30 din Legea privind protecţia socială a invalizilor nr. 821-XII din 24 decembrie 1991, întrucît sintagma în cauză, nu îngrădeşte dreptul invalizilor la muncă şi la retribuţia corespunzătoare pentru munca depusă, ci, dimpotrivă, confirmă acest drept.

Argumentele, potrivit cărora prevederile sintagmei contestate defavorizează beneficiarii de alocaţii sociale de stat în raport cu pensionarii, care primesc pensii de asigurări sociale de stat, sînt neîntemeiate, întrucît fondul de pensii se constituie din contribuţiile angajatorilor, asiguraţilor, din alte fonduri, din defalcări de la bugetul de stat şi din alte venituri. Deci, la formarea fondului de pensii participă cu mijloacele lor înşişi beneficiarii de pensii. Mijloacele pentru plata alocaţiilor sociale de stat se alocă însă din bugetul de stat în limita posibilităţilor statului.

Faptul că statul garantează dreptul la asistenţă şi protecţie socială în anumite condiţii şi în anumite limite, reieşind din oportunitatea economică şi posibilităţile financiare, infirmă argumentele cuprinse în hotărîre, potrivit cărora statul nu-şi onorează obligaţiile constituţionale faţă de păturile vulnerabile, în special faţă de invalizii care nu au alte surse de subzistenţă.

Restricţia instituită în anumite condiţii prin sintagma contestată nu încalcă principiile general acceptate de legislaţia naţională şi de actele juridice internaţionale privind drepturile omului şi, prin urmare, sesizarea prin care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate nu putea fi admisă.

Judecător

al Curţii Constituţionale            Mircea IUGA