HGC1567/2002
ID intern unic:  294460
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 1567
din  09.12.2002
privind aprobarea modificărilor ce se operează în unele hotărîri
ale Guvernului Republicii Moldova
Publicat : 12.12.2002 în Monitorul Oficial Nr. 169     art Nr : 1686
Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
Se aprobă modificările ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului Republicii Moldova (se anexează).

    PRIM-MINISTRU
    AL REPUBLICII MOLDOVA                                 Vasile TARLEV
    Contrasemnată:
    Viceprim-ministru,
    ministrul economiei                                                    Ştefan Odagiu  
    Ministrul justiţiei                                                       Ion Morei

    Chişinău, 9 decembrie 2002.
    Nr. 1567.

Aprobate
prin Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova nr. 1567
din 9 decembrie 2002
Modificările ce se operează
în unele hotărîri ale Guvernului Republicii Moldova
1. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1047 din 8 noiembrie 1999 "Cu privire la reorganizarea sistemului informaţional automatizat de căutare "Automobilul" în Registrul de stat al transporturilor şi introducerea testării autovehiculelor şi remorcilor acestora" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr. 126-127, art. 1113), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
punctul 3 se exclude;
punctele 4-8 devin, respectiv, punctele 3-7;
punctul 5 din anexa nr. 3 se expune în redacţie nouă:
"5. Testarea tehnică se efectuează contra plată în conformitate cu tarifele elaborate de Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor şi coordonate de Ministerul Economiei";
anexele nr. 5 şi nr. 6 se abrogă.
2. Se abrogă pct. 2 şi anexa nr. 2 la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 385 din 29 mai 2001 "Despre aprobarea modificărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1047 din 8 noiembrie 1999" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 57-58, art. 399).