HGM686/2002
ID intern unic:  296656
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 686
din  30.05.2002
despre aprobarea şi abrogarea unor acte normative
Publicat : 06.06.2002 în Monitorul Oficial Nr. 71-73     art Nr : 773
NOTĂ:
   
pe tot parcursul textului, cuvintele „Ministerul Economiei”, la orice caz gramatical, se substituie cu cuvintele „Ministerul Economiei și Infrastructurii”, la cazul gramatical corespunzător prin HG1052 din 08.11.18, MO424-429/16.11.18 art.1139
    anexa nr.2:
    în denumire şi în tot textul regulamentului, cuvîntul „frontieră”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvîntul „hotar”, la forma gramaticală corespunzătoare;
    în tot textul regulamentului, cuvintele „serviciu vamal”, „serviciu vamal al zonei libere”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „organ vamal ce supraveghează activitatea zonei libere”, la forma gramaticală corespunzătoare prin HG295 din 23.04.14, MO104-109/06.05.14 art.326
    În tot textul Regulamentului cuvintele "valori materiale" se substituie prin cuvîntul "mărfuri"prin HG1100 din 10.08.02, MO122/29.08.02 art.1227




    Întru executarea Legii nr.440 din 27 iulie 2001 cu privire la zonele economice libere (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.108-109, art.834), Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă:
Regulamentul cu privire la concursurile de selectare a rezidenţilor zonelor economice libere, conform anexei nr.1;
Regulamentul cu privire la modul de trecere a hotarului zonei economice libere, conform anexei nr.2.
    
[Pct.1 modificat prin HG295 din 23.04.14, MO104-109/06.05.14 art.326]
2. Se abrogă:
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.151 din 22 aprilie 1994 "Despre aprobarea Regulamentului-model cu privire la organizarea şi funcţionarea zonelor antreprenoriatului liber în Republica Moldova" (Monitor, 1994,  nr.4, art.128);
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.13 din 10 ianuarie 1998 "Pentru aprobarea Regulamentului-tip cu privire la zona antreprenoriatului liber - parcurile industrial, ştiinţific, tehnologic, inovaţional (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.14-15, art.101);
Regulamentul-tip cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru adjudecarea dreptului de rezident al zonei antreprenoriatului liber (în redacţie nouă), aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.812 din 9 august 2000 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.102-105, art.907);
Regulamentul zonei antreprenoriatului liber "Tvardiţa", aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.250 din 4 mai 1996 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.38-39, art.298);
punctul 1 al Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.460 din 16 aprilie 1998 "Cu privire la aprobarea unor regulamente" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.56-59, art.413).

PRIM-MINISTRU
     REPUBLICII MOLDOVA                       Vasile TARLEV

Contrasemnată:
Viceprim-ministru,
ministrul economiei                                     Ştefan Odagiu
Ministrul finanţelor                                     Zinaida Grecianîi
Ministrul justiţiei                                         Ion Morei

Chişinău, 30 mai 2002.
Nr. 686.
Anexa nr.1
la Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova nr. 686
din 30 mai 2002
REGULAMENTUL
cu privire la concursurile de selectare
a rezidenţilor zonelor economice libere
I. PRINCIPII GENERALE
1. Concursul se organizează în scopul selectării celui mai potrivit candidat la dreptul de a deveni rezident al zonei economice libere (în continuare zonă liberă), care ar fi de acord să respecte condiţiile concursului şi care propune condiţii de activitate favorabile pentru zona liberă.
   
[Pct.1 modificat prin HG295 din 23.04.14, MO104-109/06.05.14 art.326]
2. Selectarea rezidenţilor se efectuează de către Administraţia zonei economice libere (în continuare - Administraţia) pe bază de concurs, ţinîndu-se cont de volumul şi caracterul investiţiilor prezumtive, necesitatea creării pe teritoriul zonei libere a infrastructurii de producţie şi a infrastructurii neproductive, de menţinerea orientării zonei respective spre fabricarea producţiei industriale pentru export, a suprafeţelor libere existente şi a teritoriilor, asigurării cu resurse de muncă, apă-, resurse energetice şi alte criterii.
3. Principiile de bază ale organizării şi desfăşurării concursurilor sînt:
condiţii egale pentru toţi candidaţii;
transparenţa organizării concursului şi totalizării rezultatelor lui;
accesibilitatea informaţiei privind condiţiile de desfăşurare a activităţii în zona liberă.
4. Condiţiile de selectare a rezidenţilor, precum şi criteriile de determinare a învingătorilor la concursuri se stabileşte de către administratorul principal al zonei economice libere (în continuare - administratorul principal) de comun acord cu Ministerul Economiei și Infrastructurii.
II. COMISIA DE CONCURS
5. Funcţiile de organizare şi desfăşurare a concursurilor şi le asumă comisia pentru organizarea concursurilor (în continuare - comisia de concurs).
6. Administratorul principal, prin ordinul său, instituie comisia de concurs.
7. Atribuţiile principale ale comisiei de concurs:
întocmirea documentelor pentru anunţarea concursului;
determinarea modului, condiţiilor şi termenelor de desfăşurare a concursurilor;
atragerea, în caz de necesitate, a experţilor pentru aprecierea propunerilor anunţate la concurs (proiecte economice, planuri business);
desfăşurarea concursului şi perfectarea documentelor necesare;
determinarea învingătorilor la concurs;
păstrarea materialelor perfectate la concurs.
8. Comisia de concurs include  5-7 persoane, inclusiv cîte o persoana din partea Ministerului Economiei și Infrastructurii şi organelor administraţiei publice locale.
În afară de aceasta, în activitatea comisiei de concurs, după caz, pot fi atraşi experţii necesari, fără drept de vot. Administraţia remunerează munca experţilor în cauză pe baza contractelor încheiate cu aceştia în conformitate cu legislaţia în vigoare.
9. Membrii comisiei de concurs şi experţii atraşi sînt obligaţi să respecte confidenţialitatea în ceea ce priveşte datele cuprinse în documentele de concurs şi în cele prezentate în timpul desfăşurării concursului.
10. Administratorul principal controlează şi organizează activitatea comisiei de concurs, fixează, în caz de necesitate, expertiza documentelor, în care se conţin propunerile de concurs, aprobă rezultatele concursului, participă la examinarea recursurilor referitoare la totalurile concursului.
III. PARTICIPANŢII LA CONCURS
11. Participant la concurs poate fi oricare persoană fizică sau juridică, înregistrată în calitate de subiect al activităţii antreprenoriale în Republica Moldova, în modul stabilit de legislaţie, sau care şi-a asumat obligaţiunea că, în caz de învingere la concurs, se va înregistra în calitate de subiect al activităţii antreprenoriale în Republica Moldova.
12. Pentru a participa la concurs se admit candidaţii, care:
au înaintat la timp cererea de participare la concurs şi au prezentat documentele necesare;
înainte de prezentarea cererii pentru participare la concurs au depus la contul indicat în comunicatul informativ cotizaţia de participant la concurs, mărimea căreia se stabileşte de către Administraţie.
13. Nu sînt admişi să participe la concurs candidaţii:
în privinţa cărora a fost iniţiată procedura de insolvabilitate sau lichidare;
care au datorii mari prin neplata impozitelor şi taxelor faţă de buget.
    
[Pct.13 modificat prin HG295 din 23.04.14, MO104-109/06.05.14 art.326]
14. Din momentul înregistrării cererii de participare la concurs candidatul capătă statutul de participant al concursului.
15. Participantul la concurs are dreptul:
să  participe personal la concurs sau prin persoanele sale împuternicite;
să obţină de la comisia de concurs informaţii depline privind condiţiile organizării lui, precum şi privind condiţiile de desfăşurare a activităţii în zona liberă;
să ia cunoştinţă de totalurile concursului, de motivarea deciziilor adoptate.
16. Participantul la concurs este obligat:
să respecte regulile de desfăşurare a concursului, stabilite de prezentul Regulament;
în caz de învingere la concurs, în termen de  30 zile, calendaristice să se înregistreze în calitate de subiect al activităţii antreprenoriale a Republicii Moldova cu adresa juridică a zonei economice libere;
să încheie contract cu Administraţia întru efectuarea activităţii antreprenoriale pe teritoriul ei şi să se înregistreze în calitate de rezident.
IV. ANUNŢAREA CONCURSULUI
17. Decizia cu privire la organizarea concursului se adoptă de către administratorul principal, care emite în legătură cu aceasta ordinul respectiv.
18. În baza ordinului privind desfăşurarea concursului comisia de concurs pregăteşte şi, cu cel puţin 2 săptămîni înainte, publică în mass-media un anunţ despre desfăşurarea concursului şi condiţiile lui.
19. Anunţul dat publicităţii referitor la desfăşurarea concursului trebuie să conţină:
data, timpul şi locul unde se va desfăşura concursul;
condiţiile concursului;
mărimea cotizaţiei participantului la concurs şi contul de decontare, la care trebuie să fie transferată suma respectivă;
termenul şi adresa la care trebuie să fie prezentate propunerile de concurs;
alte date, necesare pentru participantul la concurs, precum şi locul unde se va putea primi documentele ce ţin de concurs, consultaţii, actele normative.
20. În caz de necesitate, Administraţia poate prelungi termenul de organizare a concursului, fără a schimba condiţiile lui, cu publicarea termenului de amînare a concursului, datei, numărului şi denumirii publicaţiei, în care au fost publicate condiţiile concursului.
21. Comisia de concurs prezintă date pentru informarea participanţilor, care includ:
date generale despre zona liberă;
modul de perfectare a cererilor de participare;
procedura de înaintare a cererilor pentru participare la comisia de concurs;
condiţiile şi procedura de desfăşurare a concursului, examinare a documentaţiei de concurs;
ordinul administratorului principal cu privire la aprobarea comisiei de concurs şi componenţei ei.
22. Documentaţia de concurs, inclusiv copiile actelor legislative şi normative, care reglementează activitatea rezidenţilor zonei libere se eliberează la solicitarea candidatului. Costul documentaţiei de concurs, precum şi al consultaţiilor, se determină ţinîndu-se cont de cheltuielile respective.
23. Candidaţii înaintează propuneri de concurs la locul de amplasare a sediului Administraţiei.
24. Propunerile de concurs includ:
cererea, adresată administratorului principal, privind admiterea la concursul de selectare (în formă arbitrară);
copia certificatului despre înregistrarea în calitate de subiect al activităţii antreprenoriale din Republica Moldova, eliberat de către Agenția Servicii Publice sau scrisoarea de garanţie privind constituirea şi înregistrarea persoanei juridice respective, în caz de învingere la concurs;
proiectul investiţional sau planul-business (în funcţie de genul de activitate şi condiţiile concursului) pentru 2-3 ani de activitate, în care s-a ţinut cont de condiţiile de lucru în regimul zonei libere;
copia documentului de achitare privind plata cotizaţiei de participare la concurs;
numele şi prenumele persoanelor, autorizate să acţioneze în numele participanţilor la concurs şi să semneze documentele juridice.
   
[Pct.24 modificat prin HG1052 din 08.11.18, MO424-429/16.11.18 art.1139]
     [Pct.24 modificat prin HG327 din 17.04.18, MO126-132/20.04.18 art.369]
[Pct.24 modificat prin HG693 din 17.11.09, MO171-172/27.11.09 art.816]
    [Pct.24 modificat prin HG30 din 10.01.06, MO13-15/24.01.06 art.85]
    25. Propunerile de concurs şi condica de înregistrare a cererilor se păstrează într-un safeu special. De păstrarea acestor documente poartă răspundere persoana care efectuează primirea şi înregistrarea lor.
V. CONDIŢIILE ŞI MODUL DE DESFĂŞURARE
A CONCURSULUI
26. Concursul poate avea atît caracter competiţional cît şi necompetiţional. Comisia de concurs are dreptul de a examina una sau mai multe propuneri.
27. Concursul este închis, documentele parvenite către comisia de concurs se sigilează în plic cu ştampila umedă a Administraţiei. Deschiderea plicurilor cu propunerile de concurs se efectuează de către comisia de concurs în prezenţa candidaţilor sau persoanelor lor împuternicite, la momentul deschiderii concursului.
Se iau în considerare numai cererile înregistrate pînă la ziua în care se desfăşoară concursul.
28. Comisia de concurs controlează la deschiderea concursului existenţa tuturor documentelor prezentate şi a datelor referitoare la candidaţi, întocmind procesul-verbal cu privire la admiterea candidaţilor pentru a participa la concurs.
29. Candidaţilor, admişi spre a participa la concurs, li se eliberează sau li se expediază o înştiinţare în scris referitoare la primirea cererii din partea acestuia, indicîndu-se data înregistrării ei.
30. Reprezentantul candidatului poate asista în cadrul şedinţei comisiei de concurs doar la deschiderea concursului, examinarea propunerilor acestora şi publicarea rezultatelor.
31. Candidaţilor li se refuză de a participa la concurs în cazul în care în plic lipsesc documentele, menţionate la punctul 24 al prezentului Regulament, sau dacă documentele prezentate nu corespund cerinţelor şi condiţiilor concursului, despre care se consemnează în procesul-verbal.
Candidatului, care nu este admis spre a participa la concurs, i se expediază o înştiinţare în scris, indicîndu-se cauzele neadmiterii şi documentele ce se conţin în plic.
Candidatul, neadmis la concurs, nu are dreptul să ceară de a i se restitui cotizaţia pentru participarea la concurs. Participantul, care nu a învins la concurs, de asemenea nu are dreptul să ceară de a i se restitui această cotizaţie.
32. Se interzice tăinuirea cererilor şi neluarea în considerare a acestora la totalizarea rezultatelor concursului.
33. Comisia de concurs controlează corespunderea propunerilor prezentate cu cerinţele documentaţiei de concurs. În cazul în care propunerea prezentată nu corespunde cerinţelor documentaţiei de concurs şi corectarea erorilor sau deficienţelor depistate schimbă propunerea de concurs, aceasta nu urmează a fi examinată, despre care fapt se fixează în procesul-verbal al şedinţei comisiei de concurs.
34. În cazul depistării de către comisia de concurs a unor erori sau deficienţe în documentaţia prezentată, corectarea cărora nu schimbă propunerea de concurs, comisia are dreptul să propună candidatului de a aduce documentaţia în corespundere cu cerinţele, prevăzute în documentaţia de concurs. Dacă această indicaţie nu este îndeplinită în termenul stabilit de către comisia de concurs, propunerea respectivă nu se examinează, despre care fapt se fixează în procesul-verbal al şedinţei comisiei de concurs.
35. În perioada de desfăşurare a concursului comisia poate, dacă consideră că este necesar, să propună participanţilor la concurs să precizeze sau să completeze propunerile acestora, totodată să ceară din alte surse informaţii suplimentare, confirmări şi documente.
36. În perioada desfăşurării concursului participanţii acestuia nu au dreptul să introducă de sine stătător modificări în propunerile lor.
37. Comisia de concurs în perioada de desfăşurare a concursului poate să descalifice orice candidat şi să-l înlăture de la participarea la concurs, în cazul în care în documentaţia prezentată vor fi depistate informaţii incorecte sau false.
38. Candidaţii neadmişi la concurs şi înlăturaţi de la participarea la acestea sau candidaţii descalificaţi au dreptul să participe la alte concursuri anunţate pe baze generale.
VI. SELECTAREA ÎNVINGĂTORULUI
39. Selectarea învingătorului se efectuează de către comisia de concurs în cadrul unei şedinţe închise în conformitate cu condiţiile concursului.
Ca învingător al concursului se recunoaşte participantul, propunerea căruia corespunde tuturor cerinţelor documentaţiei de concurs, precum şi condiţiilor de selectare a rezidenţilor şi criteriilor de determinare a învingătorilor la concurs, care se elaborează de către Administraţie şi se coordonează cu Ministerul Economiei și Infrastructurii.
40. În cazul parvenirii cîtorva propuneri ale proiectului de investiţii în una şi aceeaşi regiune, ce ar asigura obţinerea prin diverse mijloace a unor rezultate identice, comisia de concurs poate să-l aleagă pe cel mai bun, sau să accepte toate propunerile, dacă acestea au atragere investiţională din punct de vedere al creşterii volumului de investiţii capitale, termenelor de recuperare şi tendinţei sociale.
41. La declararea totalurilor de concurs pot participa candidaţii sau persoanele de încredere ale acestora şi reprezentanţii, care dispun de procură, precum şi reprezentanţii interesaţi ai organelor puterii publice locale şi mijloacele de informare în masă.
42. Rezultatele şedinţei comisiei de concurs se consemnează în procesul-verbal, în care se indică:
componenţa comisiei de concurs;
denumirea concursului;
lista participanţilor la concurs;
denumirea învingătorului;
denumirea altor participanţi la concurs (dacă au fost cîţiva);
precum şi altă informaţie, în caz de necesitate.
43. Participanţii şi învingătorii concursului, precum şi membrii comisiei de concurs, în termen de cel mult 5 zile din ziua desfăşurării concursului, sînt obligaţi să semneze procesul-verbal cu privire la rezultatele concursului sau să indice o părere deosebită. Procesul-verbal se întocmeşte în două exemplare, se semnează de către membrii comisiei şi capătă putere juridică după aprobarea de către administratorul principal. Procurile reprezentanţilor participanţilor la concurs sau copiile autentificate ale procurilor, în mod obligatoriu, se anexează la procesul-verbal.
Un exemplar al procesului-verbal se eliberează învingătorului şi constituie documentul, prin care se autentifică dreptul învingătorului la concurs de a se înregistra în calitate de rezident al zonei libere şi de a încheia contract cu Administraţia zonei libere pentru desfăşurarea activităţii antreprenoriale.
    
[Pct.43 modificat prin HG295 din 23.04.14, MO104-109/06.05.14 art.326]
44. Dacă  învingătorul la concurs nu a semnat în termenele stabilite procesul-verbal privind rezultatele concursului, acesta este lipsit de dreptul de a fi înregistrat în calitate de rezident al zonei libere.
45. Decizia privind anularea rezultatelor concursului se ia de către administratorul principal de sine stătător sau la propunerea comisiei de concurs doar în cazul în care:
nici una din propunerile de concurs prezentate nu corespund cerinţelor stabilite;
au fost stabilite încălcări ale procedurii de desfăşurare a concursului;
a fost făcută o protestare argumentată vizînd procedura de desfăşurare a concursului;
învingătorii concursului nu au semnat în termenele stabilite procesul-verbal cu privire la rezultatele concursului;
s-a creat situaţia, prevăzută de documentaţia de concurs.
46. În cazul anulării de către administratorul principal a rezultatelor concursului comisia de concurs este obligată să informeze în scris despre aceasta participanţii la concurs, indicînd cauzele luării acestei decizii şi termenele de organizare a concursului repetat.
VII. APROBAREA REZULTATELOR
CONCURSULUI
47. În termen de pînă la 3 zile lucrătoare de la data semnării procesului-verbal privind rezultatele concursului, comisia de concurs prezintă procesul-verbal şi documentaţia de concurs administratorului principal.
48. Administratorul principal, în termen de pînă la şapte zile lucrătoare, examinează materialele prezentate şi ia decizia privind aprobarea rezultatelor concursului.
49. Concursul se consideră încheiat după aprobarea rezultatelor acestuia de către administratorul principal. În cazul lipsei cererilor, neaprobării rezultatelor concursului sau luării de către comisia de concurs a deciziei cu privire la închiderea concursului fără anunţarea învingătorului, administratorul principal poate anunţa un nou concurs, păstrînd sau modificînd condiţiile acestuia.
50. Comisia de concurs este obligată să aducă la cunoştinţa învingătorului de concurs rezultatele concursului, în termen de trei zile după aprobarea acestora. Restul participanţilor la concurs în acelaşi termen urmează să fie anunţai despre respingerea propunerilor prezentate de către ei.
51. Recursurile candidaţilor în legătură cu procedura de desfăşurarea a concursului pot fi prezentate Ministerului Economiei și Infrastructurii, în termen de pînă la 30 zile de la data încheierii concursului.
VIII. SEMNAREA CONTRACTULUI ÎNTRE ADMINISTRAŢIE
ŞI ÎNVINGĂTORII CONCURSULUI
52. În termen de pînă la 30 zile de la momentul aprobării rezultatelor concursului, învingătorul acestuia este obligat să încheie cu Administraţia un contract pentru desfăşurarea activităţii antreprenoriale în zona liberă, în strictă corespundere cu condiţiile concursului, procesul-verbal privind rezultatele concursului şi legislaţia în vigoare. Data semnării contractului constituie data de înregistrare a învingătorului la concurs în calitate de rezident al zonei libere. La semnarea contractului, conform acordului reciproc, pot fi introduse şi alte prevederi, ce nu ar schimba condiţiile, care se conţin în documentaţia de concurs şi în propunerea învingătorului. În caz de neîncheiere de către învingător a contractului în termenele stabilite, în lipsa unor cauze obiective, aduse la cunoştinţa Administraţiei, învingătorul pierde dreptul de înregistrare în calitate de rezident al zonei libere.
53. Persoana fizică sau juridică, care a obţinut dreptul de a se înregistra în calitate de rezident, încheie cu Administraţia contract pentru desfăşurarea activităţii antreprenoriale în zona liberă. Contractul se încheie pentru toată perioada de activitate a rezidentului în zona respectivă.
54. În contract trebuie să se indice:
genul de activitate autorizat;
drepturile şi angajamentele rezidentului şi Administraţiei;
proiectul economic, ce trebuie să fie efectuat în zona liberă, şi parametrii presupuşi ai acestuia;
mărimile plăţilor zonale şi a impozitelor, plăţilor de arendă;
facilităţile, acordate rezidentului Administraţiei;
lista dărilor de seamă, pe care trebuie să o prezinte rezidentul;
responsabilitatea părţilor pentru încălcarea contractului;
alte chestiuni conform înţelegerii dintre părţi.
   
55. Administraţia coordonează în prealabil cu Ministerul Economiei și Infrastructurii textul contractului ce urmează a fi încheiat între Administraţie şi rezident, precum şi orice modificare, suspendare sau încetare a acestuia.
    [Pct.55 introdus prin HG1052 din 08.11.18, MO424-429/16.11.18 art.1139]

Anexa nr.2
la Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova nr. 686
din 30 mai 2002
REGULAMENTUL
cu privire la modul de trecere a hotarului zonei economice libere
I. Principii generale
1. Zona economică liberă (în continuare - zona liberă) este partea teritoriului vamal al Republicii Moldova, separată din punct de vedere economic, strict delimitată pe perimetru.   
Responsabilitatea asupra asigurării pazei hotarului zonei libere şi respectării sistemului de trecere autorizată şi-o asumă administratorul principal al zonei economie libere (în continuare - administratorul principal).
   
[Pct.1 modificat prin HG538 din 14.07.11, MO117/19.07.11 art.602]
2. Teritoriul zonei libere trebuie să fie separat de celălalt teritoriu al ţării printr-o îngrădire sigură.
Îngrădirea trebuie să fie capitală, neîntreruptă, impenetrabilă pentru mijloacele de transport şi persoanele fizice. Îngrădirea trebuie să fie bine luminată şi vizibilă, lăţimea spaţiului liber din faţa ei nu poate fi mai mică de 1 m.
Controlul asupra executării cerinţelor respective se pune în sarcina administratorului principal.
În cazul neexecutării prevederilor alineatelor unu şi doi ale prezentului punct, organul vamal ce supraveghează activitatea zonei libereeste în drept să schimbe regimul preferenţial de declarare a mărfurilor.
    
[Pct.2 modificat prin HG295 din 23.04.14, MO104-109/06.05.14 art.326]
[Pct.2 modificat prin  HG1100 din 10.08.02, MO122/29.08.02 art.1227]
3. Paza hotarului zonei libere pe întreg perimetrul şi asigurarea regimului de trecere se asigură de către întreprinderile specializate de pază (în continuare - serviciul de pază), în baza contractelor încheiate între aceste întreprinderi şi Administraţia zonei economice libere (în continuare - Administraţie).
   
[Pct.3 modificat prin HG538 din 14.07.11, MO117/19.07.11 art.602]
4. Trecerea hotarului zonei libere se efectuează prin intermediul posturilor de control şi vamal (în continuare - P.C.V.), care reprezintă nişte locuri speciale amenajate pentru efectuarea controlului asupra trecerii peste hotarul zonei libere a mijloacelor de transport, a valorilor materiale, precum şi a peroanelor fizice.
Trecerea hotarului zonei libere în afară de P.C.V. este interzisă.
[Pct.4 modificat prin HG1100 din 10.08.02, MO122/29.08.02 art.1227]
5. P.C.V. se creează de către Administraţie, de comun acord cu organul vamal ce supraveghează activitatea zonei libere (în continuare - organul vamal ce supraveghează activitatea zonei libere). Pentru desfăşurarea activităţii P.C.V. organul vamal ce supraveghează activitatea zonei libere şi serviciul pază al zonei libere, de comun acord cu Administraţia, creează subdiviziunile respective, determină statutul lor, schema de încadrare, drepturile şi obligaţiile, efectuează asigurarea lor tehnico-materială şi financiară. Controlul asupra activităţii P.C.V. se pune în sarcina Administraţiei şi organul vamal ce supraveghează activitatea zonei libere în limitele competenţei sale.
[Pct.5 modificat prin HG1100 din 10.08.02, MO122/29.08.02 art.1227]
6. P.C.V. pot fi permanente şi provizorii.
P.C.V. provizorii trebuie să aibă porţi sigure, iluminare necesară, platforme de observare amenajate, cu înveliş dur. P.C.V. respective activează timp limitat, conform solicitării rezidentului şi deciziei Administraţiei coordonate cu organul vamal ce supraveghează activitatea zonei libere vamal.
P.C.V. permanente au destinaţie de a activa timp de 24 ore şi trebuie să dispună de condiţiile necesare pentru controlarea persoanelor fizice, mijloacelor de transport, valorilor materiale care sînt transportate peste hotarul zonei libere, încăperile pentru aflarea permanentă a pazei şi colaboratorilor vamali, precum şi mijloacele de telecomunicaţii şi alte dispozitive pentru activitate stabilă.
    
[Pct.6 modificat prin HG295 din 23.04.14, MO104-109/06.05.14 art.326]
[Pct.6 modificat prin HG1100 din 10.08.02, MO122/29.08.02 art.1227]
7. Coordonarea activităţii P.C.V. se efectuează de către Administraţie, în comun cu organul vamal ce supraveghează activitatea zonei libere. Aceştia, în limitele competenţei, adoptă decizia definitivă privind admiterea sau neadmiterea trecerii peste hotarul zonei libere a persoanelor, mijloacelor de transport şi a mărfurilor.
Controlul vamal al autocamioanelor încărcate, sosite pe adresa întreprinderii-rezident, în afara teritoriului zonei libere nu se admite.
    
[Pct.7 modificat prin HG295 din 23.04.14, MO104-109/06.05.14 art.326]
II. Trecerea hotarului zonei libere de către persoanele
fizice şi juridice, mijloacele de transport
8. Pentru persoanele fizice şi mijloacele de transport este pus în aplicare sistemul de trecere a hotarului zonei libere, modul de funcţionare al căruia se stabileşte prin prezentul Regulament.
9. Trecerea hotarului zonei libere de către persoanele fizice şi juridice, mijloacele de transport cu valori materiale şi/sau fără acestea, se efectuează la P.C.V. şi sînt admise de către organul vamal ce supraveghează activitatea zonei libere şi serviciul de pază în cazurile în care trecerea hotarului de către persoane şi mijloacele de transport sînt recunoscute ca fiind legitime.
    
[Pct.9 modificat prin HG295 din 23.04.14, MO104-109/06.05.14 art.326]
10. Drept bază pentru trecerea hotarului zonei libere de către persoanele fizice şi juridice, mijloacele de transport serveşte prezenţa permiselor care acordă dreptul de intrare a automobilelor, persoanelor fizice pe teritoriul zonei libere sau plecarea (ieşirea) lor de pe teritoriul zonei libere semnate de către serviciul de pază şi colaboratorul vamal, a documentelor pe mijloacele de transport, documentelor de însoţire a valorilor materiale.
[Pct.10 modificat prin HG1100 din 10.08.02, MO122/29.08.02 art.1227]
11. La trecerea hotarului zonei libere a persoanelor fizice, juridice şi a mijloacelor de transport la P.C.V. se efectuează controlul care constă în următoarele:
a) controlul permiselor eliberate de către Administraţie;
b) controlul documentelor vamale, ce confirmă dreptul de deplasare a valorilor materiale peste hotarul zonei libere, precum şi a altor documente de însoţire a mărfurilor;
c) controlul vamal al mijloacelor de transport şi valorilor materiale cu scopul de a nu admite încălcarea regulilor de trecere a hotarului, precum şi pentru a depista cazurile de camuflare a substanţelor stupefiante şi psihotropice, toxinelor drastice, substanţelor nocive, radioactive, explozive, deşeurilor dăunătoare, armelor, muniţiilor şi a altor mărfuri interzise de legislaţia Republicii Moldova sau de convenţiile şi contractele internaţionale, la care Republica Moldova este parte;
d) supravegherea mijloacelor de transport şi însoţirea lor spre platforma special destinată pentru staţionarea camioanelor, unde mijloacele de transport, pentru a nu admite pătrunderea în ele a persoanelor străine, încărcarea (descărcarea) oricăror mărfuri şi a altor bunuri, în timpul staţionării lor, se află sub controlul organului vamal ce supraveghează activitatea zonei libere şi serviciului de pază. Pe această platformă se efectuează controlul vamal al mijloacelor de transport, mărfurilor şi a altor bunuri, care se află în aceste mijloace de transport. Mijloacele de transport staţionează pe această platformă pînă la momentul plecării de pe teritoriul zonei libere şi după finalizarea controlului vamal şi descărcării lor;
[Pct.11 lit.d) modificată prin HG1100 din 10.08.02, MO122/29.08.02 art.1227]
e) efectuarea, în caz de necesitate, a controlului sanitar şi de carantină, veterinar, fitosanitar şi ale altor tipuri de controale.
12. Despre încălcarea modalităţii de trecere a hotarului zonei libere este informată imediat conducerea Administraţiei, precum şi organele interesate.
III. Conţinutul şi  stabilirea regimului de trecere a P.C.V.
peste
hotarul zonei libere
13. Regimul de activitate al P.C.V. include asigurarea respectării regulilor de intrare (plecare sau ieşire) în (din) zona liberă a persoanelor, mijloacelor de transport, valorilor materiale, stabilite în scopul creării condiţiilor necesare pentru efectuarea controlului.
14. Regimul de activitate al P.C.V. se stabileşte de Administraţie, de comun acord cu organul vamal ce supraveghează activitatea zonei libere.
Administraţia elaborează şi aprobă de comun acord cu organul vamal ce supraveghează activitatea zonei libere regulile de comportare pe teritoriul zonei libere, modul de intrare, ieşire şi parcare a mijloacelor de transport auto, inclusiv pe platformele aflate sub supravegherea vamală, instrucţiunile ce stabilesc regimul de activitate la fiecare P.C.V., şi le aduce la cunoştinţa tuturor persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în zona liberă.
[Pct.14 modificat prin HG1100 din 10.08.02, MO122/29.08.02 art.1227]
15. Regimul de trecere în zona liberă, în caz de necesitate, poate fi limitat în timp sau non-stop, fapt stabilit de către Administraţie, de comun acord cu organul vamal ce supraveghează activitatea zonei libere Această cerinţă se extinde atît asupra zonei libere în întregime, cît şi asupra unor obiecte aparte, amplasate pe teritoriul ei. Permisele pot fi permanente, provizorii şi pentru o singură intrare.
    
[Pct.15 modificat prin HG295 din 23.04.14, MO104-109/06.05.14 art.326]
[Pct.15 modificat prin HG1100 din 10.08.02, MO122/29.08.02 art.1227]
16. Intrarea mijloacelor de transport pe teritoriul zonei libere se efectuează:
    
[Pct.16 modificat prin HG295 din 23.04.14, MO104-109/06.05.14 art.326]
a) conform permiselor permanente - mijloacele de transport ale rezidenţilor, Administraţiei şi ale organului vamal ce supraveghează activitatea zonei libere al zonei libere;
   
[Pct.16 lit.a) modificată prin HG295 din 23.04.14, MO104-109/06.05.14 art.326]
b) conform permiselor provizorii - mijloacele de transport particulare ale colaboratorilor Administraţiei, organului vamal ce supraveghează activitatea zonei libere, serviciului pază şi rezidenţilor;
    
[Pct.16 lit.b) modificată prin HG295 din 23.04.14, MO104-109/06.05.14 art.326]
    
c) conform permiselor pentru o singură intrare – mijloacele de transport  ale vizitatorilor zonei libere, care se deplasează la rezidenţi şi Administraţie.
     [Pct.16 lit.c) în redacția HG295 din 23.04.14, MO104-109/06.05.14 art.326]
     17. Trecerea hotarului zonei libere de către salariaţii întreprinderilor rezidente ale zonei libere şi de către vizitatori se efectuează în baza permiselor de acces.
     [Pct.17 în redacția HG295 din 23.04.14, MO104-109/06.05.14 art.326]
18. Permisele se confecţionează de către Administraţie şi se eliberează la cererea conducătorilor de întreprinderi-rezidenţi sau de către conducătorii serviciilor Administraţiei.
19. Modul de eliberare a permiselor se determină prin ordinul administratorului principal şi nu poate limita accesul colaboratorilor vamali la îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu.
[Pct.19 modificat prin HG1100 din 10.08.02, MO122/29.08.02 art.1227]
20. Tarifele pentru eliberarea permiselor se stabilesc de către administratorul principal, de comun acord cu Ministerul Economiei și Infrastructurii.
21. Permisele se semnează de către administratorul principal sau persoanele împuternicite de acesta, se înregistrează în registre speciale de evidenţă şi se autentifică prin aplicarea ştampilei.
    
[Pct.21 modificat prin HG295 din 23.04.14, MO104-109/06.05.14 art.326]
22. În permisele pentru persoanele fizice se indică numărul permisului, numele şi prenumele salariatului sau vizitatorului, denumirea întreprinderii sau a subdiviziunii structurale a Administraţiei şi termenul de valabilitate al permisului.
În permis pentru mijloacele de transport auto se indică numărul de înmatriculare al automobilului, denumirea întreprinderii, termenul de valabilitate al permisului.
În permise pot fi indicate şi alte rechizite.
    
[Pct.22 modificat prin HG295 din 23.04.14, MO104-109/06.05.14 art.326]
     23. Controlul permiselor angajaţilor, ale vizitatorilor şi ale mijloacelor de transport se efectuează de către serviciul pază.
     [Pct.23 în redacția HG295 din 23.04.14, MO104-109/06.05.14 art.326]
[Pct.23 modificat prin HG1100 din 10.08.02, MO122/29.08.02 art.1227]
24. Prezentul Regulament intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi este obligatoriu pentru toate persoanele fizice şi mijloacele de transport, care trec hotarul zonei libere.
Regulamentul cu privire la concursurile de selectare a rezidenţilor zonelor economice libere (în continuare - Regulament) a  fost elaborat în conformitate cu Legea cu privire la zonele economice libere nr.440-XV din 27 iulie 2001(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.108-109, art.834) şi stabileşte modalitatea şi principalele condiţii de organizare şi desfăşurare a concursurilor pentru selectarea rezidenţilor zonelor libere.