HGA726/1994
ID intern unic:  296712
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 726
din  27.09.1994
cu privire la autorizarea prin licenţă a folosirii
subsolului în Republica Moldova
Publicat : 13.10.1994 în Monitorul Oficial Nr. 8     art Nr : 86
Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Regulamentul privind autorizarea prin licenţă a folosirii subsolului în Republica Moldova (anexa nr. 1).
[Pct. 2 abrogat prin HG581 din 17.08.95, MO59-60/26.10.95 art.471]
[Pct.3 abrogat prin HG888 din 19.09.97, MO77/27.11.97 art.97]
4. Se stabileşte că pentru nerespectarea condiţiilor prevăzute  în licenţă beneficiarii  folosinţei subsolului poartă răspundere conform legislaţiei în vigoare.
5. Se stipulează că folosirea subsolului în scopul captării  apelor subterane, îngropării substanţelor toxice şi evacuării apelor reziduale în subsol se efectuează în baza unor regulamente speciale.
6. Din punctul 2 al Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.496 din 23 iulie 1992 "Cu privire la aprobarea Regulamentului Asociaţiei de Stat pentru Explorări Geologice şi Ridicări Topografo-Geologice a Republicii Moldova "AGeoM" se suprimă  cuvintele "şi  valorificări industriale".

VICEPRIM-MINISTRU
AL REPUBLICII MOLDOVA                     Ion GUŢU

Chişinău, 27 septembrie 1994
Nr. 726
Anexa nr.1.
la Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr. 726 din 27 septembrie 1994
R E G U L A M E N T
privind autorizarea prin licenţă a folosirii subsolului în
Republica Moldova
I. Noţiuni generale
1. Prezentul Regulament este elaborat în baza Codului subsolului al Republicii Moldova şi determină modul de autorizare prin licenţă a lucrărilor de prospecţiuni  geologice şi valorificare industrială a zăcămintelor de substnaţe minirale utile, a construcţiei şi explotării obiectivelor şi construcţiilor subterane altele decît cele de extracţie a substanţelor minerale utile, a folosirii deşeurilor rezultate de la extragerea şi prelucrarea industrială a  minereurilor, a creării obiectelor de importanţă deosăbită şi celor destinate protecţiei subsolului.
2. Instituirea sistemului de autorizare prin licenţă a agenţilor economici pentru efectuarea lucrărilor de cercetare, prospecţiuni geologice şi valorificare industrială a zăcămintelor de substanţe minerale utile are ca scop preîntîmpinarea utilizării neautorizate şi neraţionale a resurselor subterane, a altor încălcări în acest domeniu, îmbunătăţirea calităţii cercetărilor, prospecţiunilor şi valorificării industriale a zăcămintelor de substanţe minerale utile, precum şi utilizarea deşeurilor de la extragerea şi prelucrarea minereurilor.
3. Sînt supuse licenţierii toate lucrările de cercetări, prospecţiuni geologice şi valorificare industrială a zăcămintelor de substanţe minerale utile, precum şi lucrările de construcţie şi exploatare a obiectelor şi construcţiilor subterane altele decît cele de extracţie a substanţelor minerale utile pe teritoriul Republicii Moldova, indiferent de locul de amplasare, forma de proprietate şi relaţiile de subordonare a agenţilor economici.
4. Nu sînt supuse autorizării prin licenţă lucrările de studiere generală a subsolului, inclusiv  lucrările geologice şi  geofizice regionale, ridicările geologice, cercetările de teren, cercetările ştiinţifice, paleontologice, lucrările geologice de prognozare a cutremurelor de pămînt, crearea şi gestiunea monitoringului privind protecţia mediului, controlul regimului apelor subterane şi alte lucrări care nu lezează subsolul, efectuate de către Asociaţia de Stat de Producţie "AGeoM".
Autorizaţia pentru efectuarea lucrărilor, enumerate mai sus, de către alte organizaţii se eliberează de Asociaţia de Stat de Producţie "AGeoM" iar condiţiile executării lor sînt coordonate cu  organele administraţiei publice locale.
II. Organele abilitate cu eliberarea licenţelor
5. Organele de stat care eliberează licenţe sînt:
Asociaţia de  Stat de Producţie "AGeoM" - pentru lucrări de cercetare şi prospecţiuni geologice;
Departamentul Standarte, Metrologie şi Supraveghere Tehnică - pentru lucrări de valorificare industrială a zăcămintelor de substanţe minerale utile (cu excepţia celor incluse în lista zăcămintelor de substanţe minerale larg răspîndite), folosirea  deşeurilor rezultate de la extracţia şi prelucrarea industrială a minereurilor, precum şi pentru lucrări de construcţie şi exploatare a obiectivelor şi construcţiilor subterane, altele decît cele de extracţie a substanţelor minerale utile, pe teritoriul Republicii Moldova;
organele administraţiei publice locale pe teritoriile subordonate lor - pentru lucrări de exploatare a zăcămintelor de substanţe minerale utile larg răspîndite. Licenţele şi perimetrele miniere, eliberate de către organele administraţiei publice locale pentru exploatarea zăcămintelor de substanţe minerale  utile larg  răspîndite se înregistrează  la Departamentul Standarte, Metrologie şi Supraveghere Tehnică.
Departamentul  Protecţia Mediului Înconjurător efectuează expertiza ecologică a proiectelor de valorificare industrială a zăcămintelor de substanţe minerale utile şi coordonează eliberarea  licenţelor pentru toate genurile de  lucrării în domeniul cercetării, prospecţiunii şi valorificării subsolului.
În cadrul organelor sus-menţionate, prin decizia lor, se pot  forma comisii pentru organizarea eliberării  licenţelor prin concurs sau licitaţii.
6. În baza licenţei pentru exploatarea zăcămintelor de substanţe minerale utile, precum şi pentru construcţia şi exploatarea instalaţiilor subterane altele decît cele de extracţie a substanţelor minerale utile, agentului economic i se atribuie o porţiune de subsol sub formă de perimetru minier.
Studierea, valorificarea  industrial-experimentală a subsolului, colectarea mineralelor şi mostrelor paleontologice se efectuează conform licenţei, dar fără perimetru minier.
7. Înregistrarea  licenţelor şi  evidenţa  lor sînt atribuţii  ale organelor menţionate în punctul 5 al prezentului Regulament.
8. Licenţa pentru crearea obiectelor de importanţă deosebită şi celor destinate protecţiei se eliberează după adoptarea de către organele de stat respective a deciziei care defineşte statutul porţiunii de subsol solicitat.
III. Plata pentru folosirea subsolului
9. Subsolul este dat în folosinţă contra plată. Beneficiarii folosinţei subsolului efectuează plăţi pentru dreptul de folosire a subsolului, pentru reproducerea bazei de materie primă minerală şi pentru folosirea loturilor de pămînt.
10. Mărimea şi condiţiile plăţii pentru folosirea subsolului se stabilesc pentru fiecare obiect în parte conform legislaţiei în vigoare şi sînt indicate în licenţă.
Nu se percepe plată pentru folosirea subsolului  pe terenurile destinate cercetărilor ştiinţifice.
11. Plata pentru eliberarea licenţelor de folosire a subsolului include cheltuielile pentru expertizarea cererilor privind eliberarea licenţelor, organizarea concursurilor sau licitaţiilor, plata pentru setul de informaţii geologice şi alte cheltuieli comportate de acordarea licenţelor.
IV. Conţinutul licenţei
12. Licenţa trebuie să conţină:
informaţii despre titularul licenţei;
informaţii privind scopul lucrărilor legate de utilizarea subsolului;
indicarea limitelor  spaţiale ale porţiunii de subsol, care se dă  în folosinţă;
indicarea limitelor lotului de  pămînt atribuit  pentru  efectuarea lucrărilor de utilizare a subsolului;
termenul de acţiune a licenţei şi data începerii lucrărilor;
mărimea şi condiţiile de plată pentru utilizarea subsolului  şi a loturilor de pămînt;
nivelul şi modul de extracţie, coordonate, a materiei prime minerale, precum  şi contractul de participaţie şi distribuire a  materiei  prime minerale extrase;
acordul cu privire la dreptul de folosire a informaţiei  geologice, primite în procesul utilizării subsolului;
clauzele privind  respectarea  standardelor (normelor) stabilite, a cerinţelor pentru protecţia subsolului şi mediului natural ambiant, executarea lucrărilor în condiţii de securitate;
alte cerinţe faţă de titularul licenţei.
13. Licenţa poate fi completată cu alte clauze, care nu contravin Codului subsolului al Republicii Moldova şi prezentului Regulament.
V. Termenul de acţiune a licenţei
14. Licenţele  pentru prospectarea geologică a subsolului se eliberează pe termen de pînă la 5 ani; pentru extragerea  substanţelor minerale utile şi pentru alte tipuri de folosinţă a subsolului decît extragerea lor - pe termen de pînă  la 3 ani; pentru  îmbinarea prospectării  geologice a subsolului şi lucrărilor de extragere a substanţelor minerale utile - pe termen de pînă la 5 ani.
15. Termenul de acţiune a licenţei curge de la data înregistrării ei.
VI. Procedura de selectare a solicitanţilor licenţelor
16. În cazul existenţei a doi sau mai multor solicitanţi, eliberarea licenţelor de folosinţă  a subsolului se efectuează prin concurs sau licitaţie.
17. Organul de stat abilitat cu eliberarea licenţelor, de comun acord cu organul administraţiei de stat, determină modul de acordare - şi prin concurs sau licitaţie - a licenţei, termenele, procedura şi condiţiile derulării concursului ori licitaţiei.
18. Prin concurs se desemnează cîştigător agentul economic care a prezentat decizii tehnice economic avantajoase şi conform cerinţelor de protecţie a mediului natural ambiant.
19. Prin licitaţie se desemnează cîştigător agentul economic care oferă cea mai  mare plată pentru obţinerea dreptului de  folosire  a subsolului.
20. Eliberarea licenţelor de exploatare a  zăcămintelor de  apă subterană potabilă prin licitaţie este interzisă.
VII. Sistemul de licenţiere
21. Agenţii economici doritori de a obţine licenţa pentru dreptul de folosinţă a subsolului se adresează în organele de stat abilitate cu eliberarea licenţelor, care  îi  informează asupra termenelor şi condiţiilor de eliberare a licenţelor asupra obiectelor prevăzute pentru concurs sau licitaţie.
22. Organele de stat abilitate cu eliberarea licenţelor  organizează publicarea  în presa republicană şi (sau) raională a anunţului privind concursul sau licitaţia obiectelor în cauză, ţin evidenţa cererilor depuse  pentru obţinerea licenţelor, informează organele  administraţiei de stat asupra situaţiei în domeniu.
Anunţul publicitar se face cu cel puţin 30 de zile  înainte de derularea concursului sau licitaţiei.
23. Anunţul de concurs (licitaţie) conţine:
obiectul concursului (licitaţiei);
condiţiile de participare la concurs (licitaţie);
data, ora şi locul desfăşurării concursului (licitaţiei);
termenul de depunere a cererilor de participare la concurs (licitaţie).
În anunţ se indică de asemenea mărimea iniţială a plăţii pentru dreptul de folosinţă a subsolului, costul setului de informaţii geologice şi cuantumul taxei de licenţă pentru participarea la  consurs (licitaţie).
24. Cererile de participare la licitaţie sînt supuse expertizei de către organele de stat abilitate cu eliberarea licenţelor  în scopul verificării bonităţii  şi capacităţii tehnice ale agentului economic. Cererea se consideră primită după achitarea taxei de  licenţă, solicitantul  fiind  informat despre aceasta în termen de 10 zile din momentul încasării taxei.
25. Cererile de participare la concurs nu sînt supuse unei expetize prealabile. Expertiza  în acest caz se efectuează în  timpul derulării concursului. Cererea se consideră  primită după achitarea taxei de licenţă, solicitantul fiind informat despre aceasta în termen de 10 zile din momentul încasării taxei.
A. Modul de autorizare prin licenţă a lucrărilor de rospecţiuni geologice
26. Licenţa se eliberează pentru  fiecare obiect care  are  anumite limite spaţiale.
27. Pentru primirea  licenţei, agentul economic depune la organul respectiv de eliberare a  licenţelor cererea de executare a prospecţiunilor geologice, în care se indică următoarele date:
rechizitele complete ale agentului economic;
denumirea obiectului,  în ce scop se solicită  licenţa (cercetări, lucrări  de cercetare-evaluare, prospecţiuni  prealabile, prospecţiuni detailate) şi locul amplasării lui;
scopul final al lucrărilor de prospecţiuni geologice (defalcarea rezervelor geologice pe categorii), modul de prelucrare (la zi, subterană), capacitatea anuală prevăzută pentru viitoarea întreprindere minieră la producţia finită;
date privind  posibilităţile  tehnice,  tehnologice  şi  financiare necesare pentru efectuarea lucrărilor de folosire a subsolului;
principalele tipuri de prospecţiuni geologice, prin intermediul cărora se vor efectua cercetările sau prospecţiunile (sondare, excavaţii miniere, carieră experimentală, experimentări tehnologice), volumul şi termenele executării lor.
La cerere se anexează:
materiale grafice (harta  geologică, profiluri), cu indicarea hotarelor spaţiale ale obiectului solicitat, în două exemplare, dintre care unul rămîne în arhiva "AGeoM", iar cel de-al doilea se  restiuie agentului economic împreună cu licenţa ca o parte componentă a ei;
extras din documentul de fondare a solicitantului - persoană juridică (statutul, regulamentul), care atestă activitatea indicată în  cerere, copia actelor antreprenoriatului - cetăţean (diplomă, carnetul de muncă) ce adeveresc studiile şi calificaţia  necesară pentru efectuarea competentă a lucrărilor la obiectul solicitat;
acordul organului administraţiei  publice locale cu privire la posibilitatea eliberării licenţei;
avizul expertizei ecologice efectuate  de Departamentul Protecţia Mediului Înconjurător.
Pentru forarea sondelor de apă  în scopul cercetărilor şi prospecţiunilor geologice este necesar acordul  serviciului  sanitaroepidemiologic.
28. Darea de seamă geologică finală despre rezultatele cercetărilor şi  prospecţiunilor geologice ale zăcămintelor de substanţe  minerale utile, după aprobarea respectivă, se transmite organizaţiei- beneficiar, care a finanţat lucrările de prospecţiuni  geologice, şi  Fondului geologic de stat. Un exemplar de dare de seamă şi documentaţia iniţială rămîne în posesia întreprinderii care a executat lucrările.
B. Modul de autorizare prin licenţă a lucrărilor de valorificare industrială a zăcămintelor de substanţe minerale utile şi a lucrărilor de folosire a subsolului  altele decît cele de extracţie a substanţelor minerale
29. Pentru autorizarea prin licenţă a lucrărilor de valorificare industrială a zăcămintelor de substanţe minerale utile, în cererea depusă organului respectiv de eliberare a licenţelor este necesar să se indice următoarele:
rechizitele complete ale persoanei juridice ori numele, prenumele, patronimicul, datele din paşaport şi domiciliul antreprenoruluicetăţean;
denumirea obiectului, scopul pentru care este solicitat şi locul de amplasare a lui;
date despre posibilităţile tehnice, tehnologice şi  financiare
necesare  pentru valorificarea industrială a zăcămintelor de  substanţe minerale utile;
principalele date prealabile despre viitoarea întreprindre: metoda de deschidere  şi extragere, producţia-marfă finală şi capacitatea anuală a întreprinderii, suprafaţa terenurilor, perimetrul minier necesare.
La cerere se anexează:
actele prevăzute de "Regulile unice pentru protecţia subsolului  în procesul  lucrărilor de exploatare a zăcămintelor de substanţe  minerale utile solide";
materialele grafice (planul geologic al zăcămîntului şi numărul necesar de profiluri geologice), cu indicarea limitelor spaţiale ale obiectului solicitat, în trei exemplare, dintre are unul rămîne în arhiva Departamentului Standarte, Metrologie şi Supraveghere Tehnică, altul se depune în arhiva Asociaţiei de Stat "AGeoM", iar cel de-al treilea se restiruie agentului economic împreună cu licenţa ca o parte componentă a ei;
extras din documentul de fondare a solicitantului - persoană juridică (statutul, regulamentul), care atestă activitatea indicată în cerere, copia actelor antreprenorului-cetăţean (diplomă, carnetul de muncă), ce adeveresc studiile şi calificaţia necesare pentru efectuarea competentă a lucrărilor la obiectul solicitat;
copia documentului de înregistrare de stat a agentului economic - solicitantul licenţei;
acordul organului administraţiei  publice locale cu privire  la posibilitatea eliberării licenţei;
avizul expertizei ecologice efectuate de Departamentul  Protecţia Mediului Înconjurător.
Pentru valorificarea industrială a zăcămintelor de substanţe minerale utile de importanţă strategică este  necesară decizia Guvernului Republicii Moldova, iar a celor de importanţă republicană - acordul Ministerului Economiei.
30. Titularul  licenţei pentru extragerea substanţelor minerale utile are dreptul, în limitele perimetrului minier acordat, să efectueze cercetări  geologice fără licenţă suplimentară, coordonînd condiţiile de operare  a lor cu organele de stat sanitaro- epidemiologice, de supravegere tehnică şi ale controlului ecologic de stat.
31. Textul acordului (condiţiile acordului ori motivul refuzului) se inserează pe prima pagină a anexei grafice, se certifică prin semnătura conducătorului şi ştampila organizaţiei care îşi dă acordul, cu indicarea rechizitelor ei complete.
32. Folosirea subsolului pentru construcţia şi exploatarea obiectivelor şi instalaţiilor subterane altele decît cele de extracţie a substanţelor minerale utile se efectuează în baza perimetrului minier, proiectului şi licenţei.
C. Modul de folosire a  subsolului în cazuri deosebite
33. În cazurile  cînd folosirea subsolului prezintă un pericol sporit pentru viaţa şi sănătatea oamenilor, care lucrează sau locuiesc în zona respectivă, sau un mare pericol ecologic în licenţă se prevăd două etape de executare a lucrărilor.
La prima etapă, în termenul stablit în licenţă, beneficiarul folosinţei subsolului elaborează proiectul de folosire a subsolului şi îl coordonează cu organele de resort sub aspectul conformităţii lui cu standardele (normele, regulile) securităţii lucrărilor şi  securităţii ecologice.
La etapa a doua proiectul coordonat este realizat conform condiţiilor prevăzute în licenţă. Efectuarea lucrărilor de folosire a subsolului pînă la coordonarea proiectului este interzisă.
34. Lista obiectelor care cad sub incidenţa punctului 33 al prezentului regulament se stabileşte prin decizia comună a organelor abilitate cu eliberarea licenţelor şi a Departamentului Protecţia Mediului Înconjurător.
VIII. Titularii licenţelor
35. Titulari ai licenţelor pot fi atît agenţi economici, indiferent de forma lor de proprietate, cît şi persoanele fizice.
36. Titularii licenţelor dispun de toate drepturile menţionate în licenţe şi sînt responsabili de respectarea condiţiilor ei.
IX. Loturile de pămînt
37. Concomitent cu eliberarea licenţelor pentru folosirea subsolului este autorizată şi folosirea loturilor de pămînt respective.
38. Terenurile pot  fi atribuite  în folosinţă temporară  în baza legislaţiei funciare a Republicii Moldova.
39. Relaţiile dintre beneficiarii  folosinţei subsolului  şi deţinătorii de terenuri privind folosirea subsolului se reglementează de legilaţia funciară a Republicii Moldova.
X. Drepturile şi obligaţiile titularilor licenţelor
40. Titularii licenţelor au dreptul:
de a folosi porţiunea de subsol în hotarele fixate conform condiţiilor şi scopurilor prevăzute în licenţă;
de a beneficia de rezultatele activităţii lor, de producţia obţinută, de deşeurile de producţie  şi de alte venituri  în corespundere  cu legislaţia în vigoare;
de a nu admite  în perimetrul minier acordat  lor  ridicarea construcţiilor  pe suprafeţele cu zăcăminte de substanţe minerale utile sau  pe terenurile situate deasupra obiectivelor şi construcţiilor subterane;
de a prelungi, în modul stabilit, termenele de valabilitate a licenţei,  precum şi de a primi autorizaţie pentru desfăşurarea etapelor ulterioare de studiere şi valorificare a subsolului;
de a aliena terenurile  necesare pentru exploatarea zăcămintelor de substanţe minerale utile în limitele perimetrelor miniere.
41. Titularii licenţelor sînt datori să asigure:
studierea deplină  şi în complex a subsolului, folosirea raţională şi completă a resurselor minerale în corespundere cu proiectele şi schemele tehnologice, incusiv prelucrarea materiei prime minerale;
efectuarea în condiţii de securitate a lucrărilor de folosire a subsolului;
înregistrarea construcţiilor, teritoriilor şi obiectivelor  mediului natural în timpul studierii şi exploatării subsolului;
evidenţa rezervelor minerale şi a deşeurilor  industriale, ţinerea cadastrelor şi balanţelor de substanţe minerale utile şi prezentarea informaţiei şi datelor statistice la Asociaţia de Stat  de  Producţie "AGeoM" şi la organele respective ale administraţiei publice locale;
prezentarea la organele administraţiei de stat, Asociaţia de Stat de Producţie "AGeoM", Departamentul Protecţia Mediului Înconjurător şi Departamentul Standarde, Metrologie şi Supraveghere Tehnică a informaţiei autentice despre studierea subsolului şi  rezultatele utilizării lui, a datelor statistice cu  privire la cantitatea şi calitatea materiei prime minerale extrase, folosirea completă  a  ei, gradul de securitate a lucrărilor şi măsurile de protecţie a subsolului şi mediului ambiant;
achitarea la timp a plăţilor obligatorii pentru folosirea subsolului;
păstrarea documentaţiei  geologice, de topografie minieră şi a altei documentaţii cu privire la exploatarea subsolului;
lichidarea şi  conservarea  întreprindeilor, obiectivelor  şi construcţiilor după finisarea lucrărilor de utilizare a subsolului;
refacerea terenurilor şi a obiectivelor naturale, degradate  în procesul exploatării subsolului, pentru folosirea lor ulterioară;
informarea obligatorie a organelor de resort în caz dacă în timpul lucrărilor de prospecţiuni geologice sau valorificării  industriale a zăcămintelor de substanţe minerale utile au fost descoperite noi tipuri de materii prime minerale.
XI. Încetarea dreptului de folosire a subsolului
42. Dreptul de  folosire a subsolului încetează în caz de expirare a termenului de acţiune  a licenţei sau de  nerespectare  a  condiţiilor prevăzute în licenţă.
43. Dreptul de folosire a subsolului poate fi atins înainte de termen suspendat sau limitat de către organele de stat competente în caz de:
apariţie a unui pericol iminent pentru viaţa şi sănătatea persoanelor care lucrează sau locuiesc în zona de impact al lucrărilor de folosire a subsolului;
încălcare sistematică de către titularul de licenţă a regulilor de folosire a subsolului şi de protecţie a lui, a cerinţelor de protecţie a mediului înconjurător, prevăzute de legislaţia în vigoare, de standardele (regulile, normele) în domeniu, precum şi a  regulilor de conservare a întreprinderilor;
apariţie a unor situaţii extreme (calamităţi, acţiuni militare etc.);
neîncepere de către beneficiar a lucrărilor de folosire a subsolului în termenele şi condiţiile prevăzute în licenţă;
lichidare a întreprinderii, căreia i-a fost eliberată licenţa.
XII. Controlul respectării condiţiilor de utilizare
a subsolului, prevăzute în licenţă
44. Controlul respectării condiţiilor de utilizare a subsolului, prevăzute în licenţă, se exercită de către organele care au eliberat licenţa, precum şi de către alte organe de stat, care au ca atribuţii efectuarea controlului asupra lucrărilor autorizate prin licenţă.
45. Titularul  licenţei este obligat să prezinte organelor respective de control,  în limitele componenţelor acestora, materiale necesare şi explicaţii la chestiunile apărute în procesul controlului.
46. Organele de control notifică  în  scris  titularului  licenţei rezultatele şi concluziile controlului, iau măsurile cuvenite pentru lichidarea neajunsurilor constatate.
47. Litigiile cu privire la eliberarea şi folosirea licenţei  pentru efectuarea lucrărilor de cercetare, a prospecţiunilor geologice şi valorificarea industrială a zăcămintelor de substanţe minerale utile sînt soluţionate de către organele judiciare sau de arbitraj special abilitate în modul stabilit de legislaţie.
XIII. Acordarea de licenţe întreprinderilor care activează
în domeniul folosirii subsolului la momentul puneii
în aplicare a prezentului Regulament
48. Toate întreprinderile, care activează  în domeniul folosirii subsolului, inclusiv cele care dispun de perimetru  minier ori  au dobîndit  dreptul de folosire a subsolului în alt mod, sînt obligate  în termen de o lună din momentul punerii  în aplicare a prezentului Regulament să depună cerere-solicitare pentru confirmarea acestui drept prin licenţă.
49. Cererea se depune la organele abilitate cu eliberarea licenţelor.
La cerere se anexează:
copia actelor care atestă dreptul primit anterior pentru folosirea subsolului  şi  a lotului de pămînt, precum şi condiţiile de folosire a lui;
informaţia despre rezervele de substanţe minerale utile prelucrate, aflate la balanţa întreprinderii;
indicatorii tehnico-economici principali ai activităţii întreprinderii pe ultimii trei ani.
50. Organele abilitatecu eliberarea licenţelor examinează cererile depuse de întreprinderi în termen de o lună. Pînă la examinarea cererilor şi eliberarea licenţelor, întreprinderile folosesc subsolul conform condiţiilor stabilite anterior.
51. Examinarea cererilor are ca scop precizarea condiţiilor şi termenilor de folosire a subsolului în conformitate cu Codul subsolului al Rrepublicii Moldova şi prezentului Regulament. În caz de necesitate, indicatorii de activitate ai întreprinderii pot fi supuşi expertizei.
52. Eliberarea  licenţelor pentru folosirea subsolului pe terenurile care nu se află în folosinţă, inclusiv a rezervelor de zăcăminte de substanţe minerale utile de la balanţele întreprinderilor de extracţie minieră, se efectuează în modul prevăzut de prezentul Regulament.
Anexă nr. 2
la Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr. 726 din 27 septembrie 1994
L I S T A
substanţelor minerale utile larg răspîndite în Republica Moldova
Substanţele minerale utile larg răspîndite sînt:
Piatra de construcţie (calcar, grestie, granit)
Nisipul de construcţie
Pietrişul
Prundul
Argila pentru producerea cărămizilor şi ţiglelor
Nota: Substanţele minerale utile, enumerate mai sus, se consideră larg răspîndite în cazul cînd rezervele zăcămintelor nu depăşesc 100 mii m3,  iar estragerea lor se efectuează numai pentru necesităţi locale şi nu depăşeşte 5 mii m3 pe an. Zăcămintele acestor substanţe minerale utile, ale căror rezerve depăşesc 100 mii m3, sînt considerate substanţe minerale utile de valoare republicană şi extragerea lor se efectuează cu autorizaţia serviciului supravegherii miniere de stat al republicii.