HGM744/2003
ID intern unic:  296739
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 744
din  20.06.2003
pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de producere,
eliberare şi aplicare a marcajelor de control pe exemplarele de opere
şi fonograme şi Regulamentului cu privire la modul de înregistrare
în Registrul de stat al titularilor marcajelor de control
Publicat : 01.07.2003 în Monitorul Oficial Nr. 134     art Nr : 805

    MODIFICAT
    HG546 din 14.08.15, MO224-233/21.08.15 art.625
    HG68 din 02.02.12, MO30-33/10.02.12 art.91
    HG271 din 10.03.05, MO42-45/21.03.05 art.315


    NOTĂ:
În hotărîre cuvintele "Agenţia de Stat pentru Drepturile de Autor", la orice formă gramaticală, se substituie prin cuvintele "Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală", la cazul respectiv prin HG271 din 10.03.05, MO42-45/21.03.05 art.315


În conformitate cu art.18 alin.4 lit.c)  al Legii cu privire la difuzarea exemplarelor de opere şi fonograme nr. 1459-XV din 14 noiembrie 2002, Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
Se aprobă:
Regulamentul cu privire la modul de producere, eliberare şi aplicare a  marcajelor de control pe exemplarele de opere şi fonograme, conform anexei nr.1;
Regulamentul cu privire la modul de înregistrare în Registrul de stat al titularilor marcajelor de control, conform anexei nr. 2.

    PRIM-MINISTRU
    AL REPUBLICII MOLDOVA                     Vasile TARLEV
    Contrasemnată:
    Viceprim-ministru,
    ministrul economiei                                        Ştefan Odagiu
    Ministrul finanţelor                                        Zinaida Grecianîi
    Ministrul justiţiei                                            Vasile Dolghieru

    Chişinău, 20 iunie 2003.
    Nr. 744.

Anexa nr. 1
la Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova nr. 744
din 20 iunie 2003
REGULAMENTUL
cu privire la modul de producere, eliberare şi aplicare a marcajelor
de control pe exemplarele de opere
şi fonograme
I. Dispoziţii generale
1. Prezentul regulament este elaborat în baza art. 18 alin.(4) lit. c) al Legii cu privire la difuzarea exemplarelor de opere şi fonograme  nr.1459-XV din 14 noiembrie 2002 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.11-13, art.42), îşi extinde acţiunea asupra persoanelor fizice şi juridice - subiecţi ai activităţii de antreprenoriat, care practică producerea şi/sau difuzarea exemplarelor de opere şi fonograme şi are drept scop reglementarea relaţiilor legate de producerea, eliberarea şi aplicarea marcajelor de control pe exemplarele de opere şi fonograme, precum şi asigurarea respectării legislaţiei privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
II. Noţiuni de bază
2. În sensul prezentului regulament sînt utilizate următoarele noţiuni de bază:
operă - operă audiovizuală, program pentru calculator sau bază de date electronică;
exemplar de operă sau de fonogramă - copie a unei opere sau fonograme, imprimată pe orice suport material, produsă, direct sau indirect, de pe originalul sau de pe o altă copie a operei sau fonogramei;
producerea exemplarelor de opere sau fonograme - executarea unei sau a mai multor copii ale operei sau fonogramei, cu respectarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe, în condiţiile Legii cu privire la difuzarea exemplarelor de opere şi fonograme nr. 1459-XV din 14 noiembrie 2002  şi ale legislaţiei privind dreptul de autor şi drepturile conexe;
difuzarea exemplarelor de opere sau fonograme - importul, exportul, distribuirea, închirierea sau comercializarea, în orice mod şi sub orice formă, a exemplarelor de opere sau fonograme în condiţiile Legii cu privire la difuzarea exemplarelor de opere şi fonograme nr. 1459-XV din 14 noiembrie 2002 şi ale legislaţiei privind dreptul de autor şi drepturile conexe;
copertă a operei sau a fonogramei - parte a ambalajului care conţine reprezentarea grafică a informaţiei privind administrarea drepturilor asupra operei sau fonogramei, fixată pe orice suport material, care trebuie să însoţească fiecare exemplar de operă sau fonogramă;
marcaj de control - etichetă de model unic sub formă de imagine tridimensională, cu un nivel special de protecţie pe partea exterioară, realizată pe un suport autoadeziv şi autodistructiv, avînd înscris pe ea un cod alfanumeric ce reprezintă seria şi numărul înregistrării exemplarului de operă sau fonogramă;
producerea marcajelor de control - activitatea subiecţilor de antreprenoriat, care fabrică marcaje de control în modul corespunzător, la cererea Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală;
depozitarea marcajelor de control - acţiunile Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală îndreptate spre stocarea marcajelor de control pînă la momentul eliberării lor către solicitanţi.
III. Producerea marcajelor de control
3. Producerea marcajelor de control se face în conformitate cu Legea cu privire la difuzarea exemplarelor de opere şi fonograme nr.1459-XV din 14 noiembrie 2002.
4. Marcajele de control se produc la comanda Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, denumită în continuare Agenţie.
5. Modelul marcajelor de control se aprobă de Agenţie. Dimensiunea marcajului de control este de 18 x 16 mm. Marcajul de control se produce sub formă de model unic cu imagine tridimensională, cu un nivel special de protecţie pe partea exterioară, realizată pe un suport autoadeziv şi autodistructiv, avînd înscris pe ea un cod alfanumeric ce reprezintă seria şi numărul înregistrării.
6. Marcajul de control este compus dintr-o serie de 2 litere şi dint-un număr de 7 cifre, care sînt amplasate în următoarea ordine: literele şi apoi cifrele. În dependenţă de tipul suportului material pe care au fost imprimate operele sau fonogramele, se stabilesc următoarele serii ale marcajelor de control:
a) litera "A" şi una din literele de la "A" la "Z", conform alfabetului - pentru casetele audio (MC);
b) litera "V" şi una din literele de la "A" la " Z", conform alfabetului - pentru casetele video (VHS);
c) litera "D" şi una din literele de la "A" la "Z", conform alfabetului - pentru compact - discurile de orice format (CD, DVD etc.);
d) litera "X" şi una din literele de la "A" la "Z", conform alfabetului - pentru alţi suporţi materiali, cunoscuţi în prezent sau care urmează a fi descoperiţi.
7. La momentul producerii, marcajele de control se numerotează conform pct. 6.
8. Două litere ale alfabetului, care sînt plasate lîngă numărul marcajului de control, constituie numărul de cod al tirajului şi se modifică la fiecare milion de marcaje de control.
9. Agenţia încheie cu producătorul marcajelor de control un contract pentru producerea următoarelor partide de marcaje de control în condiţiile stabilite pentru producerea primei partide.
10. Descrierea tehnică a marcajelor de control se întocmeşte de către producătorul lor şi se aprobă de Agenţie. Pentru executarea necorespunzătoare a marcajelor de control, întreprinderea care le produce poartă răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare.
11. Dreptul de a depozita marcajele de control se atribuie Agenţiei - din momentul primirii de la întreprinderea producătoare pînă la eliberarea lor solicitanţilor.
IV. Eliberarea marcajelor de control
12. Dreptul de a solicita marcaje de control îl au titularii de drepturi asupra exemplarelor de opere şi fonograme, care au fost înregistraţi în Registrul de stat al titularilor marcajelor de control, adică persoanele fizice sau juridice care produc şi difuzează  exemplare de opere sau fonograme.
13. Pentru obţinerea marcajelor de control, persoanele fizice şi juridice care produc şi/sau difuzează exemplare de opere sau fonograme sînt obligate să prezinte Agenţiei următoarele documente :
a) cererea de modelul stabilit;
b) contractele de autor şi alte acte juridice, încheiate cu titularul dreptului de autor şi drepturilor conexe asupra operei sau fonogramei, în care se indică modalităţile autorizate de producere şi/sau difuzare a exemplarelor de opere sau fonograme;
c) documentele vamale ce confirmă că exemplarele de opere sau fonograme au fost importate în Republica Moldova (în cazul importării acestora);
d) documentele ce confirmă provenienţa exemplarelor de opere sau fonograme.
14. Cererea specificată la pct.13 lit.a) şi copiile documentelor specificate la pct.13 lit.b) trebuie să fie vizate de persoanele fizice prin semnătura solicitantului, cu prezentarea concomitentă a buletinului de identitate, iar de persoanele juridice - prin semnătura conducătorului şi ştampila solicitantului.
15. În cazul intrării în vigoare a deciziei în formă scrisă privind eliberarea ori refuzul de a elibera marcajele de control, originalele documentelor se restituie solicitantului.
16. Solicitantul poartă răspundere pentru autenticitatea documentelor prezentate conform legislaţiei în vigoare.
17. La adresările ulterioare de a i se elibera marcajele de control, solicitantul nu este obligat să prezinte actele menţionate în pct.13  lit.b).
18. La primirea de la solicitant a cererii de eliberare a marcajelor de control şi a documentelor ataşate Agenţia o înregistrează şi indică pe copia ei numărul de înregistrare şi data primirii acestor acte. Copia cererii se autentifică prin semnătura colaboratorului care a primit actele şi prin ştampila Agenţiei.
19. În decizia de eliberare a marcajelor de control trebuie să fie menţionată data înscrierii solicitantului în Registrul de stat al titularilor marcajelor de control şi numărul lui individual de înregistrare.
20. Decizia privind refuzul eliberării marcajelor de control se emite în următoarele temeiuri:
a) încălcarea prevederilor Legii cu privire la difuzarea exemplarelor de opere şi fonograme nr.1459-XV din 14 noiembrie 2002 sau a altor acte normative;
b) încălcarea dreptului de autor şi drepturilor conexe;
c) prezentarea de către solicitant a documentelor sau a materialelor neconforme sau cu date false.
21. Decizia privind refuzul eliberării marcajelor de control poate fi atacată în instanţele judecătoreşti competente conform procedurii stabilite.
22. În temeiul deciziei privind eliberarea marcajelor de control, solicitantul achită suma aferentă numărului solicitat de marcaje, depune la Agenţie copia documentelor bancare de plată, obţinînd marcajele de control cu seriile şi numerele corespunzătoare, precum şi adeverinţa de modelul stabilit ce atestă primirea marcajelor de control.
23. Solicitantul achită pentru eliberarea unui marcaj de control 0,8 lei moldoveneşti.
   
[Pct.23 modificat prin HG546 din 14.08.15, MO244-233/21.08.15 art.625]
24. Marcajele de control se eliberează reprezentanţilor persoanelor fizice şi juridice numai la prezentarea procurii şi a buletinului de identitate a persoanei care le primeşte.    
[Pct.25 exclus prin HG68 din 02.02.12, MO30-33/10.02.12 art.91]
26. Documentele specificate la pct. 13 se prezintă Agenţiei cu cel puţin 30 de zile înainte de începerea activităţii de difuzare a exemplarelor de opere şi fonograme.
   
[Pct.26 modificat prin HG68 din 02.02.12, MO30-33/10.02.12 art.91]
27. Este interzisă orice activitate de mediere pentru alt solicitant privind primirea şi difuzarea marcajelor de control.
V. Marcarea exemplarelor de opere şi fonograme
28. Toate exemplarele de opere şi fonograme, care se produc şi/sau se difuzează pe teritoriul Republicii Moldova, vor fi marcate cu marcaje de control, cu excepţia exemplarelor de opere şi fonograme valorificate de persoane fizice exclusiv în scopuri personale în conformitate cu legislaţia privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
29. Pe exemplarele de opere sau fonograme importate marcajele de control se aplică, la solicitarea importatorului, după perfectarea documentelor vamale de import, înainte de difuzarea acestor exemplare.
30. Pe exemplarele de opere şi fonograme destinate exportului marcajele de control se aplică, la solicitarea exportatorului, pînă la perfectarea documentelor vamale de export.
31. Marcajele de control se aplică pe exteriorul coperţii din faţă, în partea stîngă de sus a exemplarelor de opere şi fonograme.
32. Pe fiecare copertă a exemplarului de operă sau fonogramă se aplică un singur marcaj de control. În cazul în care coperta conţine date referitoare la cîteva exemplare diferite, pe ea se aplică un singur marcaj de control.
33. Marcajele de control se vor aplica pe exemplarele de opere sau fonograme în aşa mod, încît la examinarea lor să poată fi văzute integral şi clar, pentru a exclude necesitatea deteriorării ambalajului.
VI. Dispoziţii finale
34. Toate cheltuielile pentru producerea primei partide de marcaje de control se vor achita din fondul de rezervă al Guvernului, cu restituirea la bugetul de stat a mijloacelor băneşti utilizate după eliberarea către utilizatori a marcajelor de control. Ulterior cheltuielile pentru producerea, înregistrarea şi eliberarea marcajelor de control, precum şi pentru controlul asupra executării prevederilor Legii cu privire la difuzarea exemplarelor de opere şi fonograme nr.1459-XV din 14 noiembrie 2002 vor fi suportate din contul mijloacelor extrabugetare ale Agenţiei. Mijloacele obţinute din eliberarea marcajelor de control se varsă la contul extrabugetar al Agenţiei.

Anexa nr. 2
la Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova nr. 744
din  20 iunie 2003
REGULAMENTUL
cu privire la modul de înregistrare în Registrul
de stat  al titularilor marcajelor de control
I. Dispoziţii generale
1. Regulamentul cu privire la modul de înregistrare în Registrul de stat al titularilor marcajelor de control (în continuare - Regulamentul)  este elaborat în baza art. 18 alin.(4) lit. c) al Legii cu privire la difuzarea exemplarelor de opere şi fonograme nr. 1459-XV din 14 noiembrie 2002 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.11-13, art.42) şi îşi extinde acţiunea asupra persoanelor fizice şi juridice - subiecţi ai activităţii de antreprenoriat, care se ocupă cu producerea şi difuzarea exemplarelor de opere şi fonograme.
2. Regulamentul determină forma, conţinutul şi modul de administrare a Registrului de stat al titularilor marcajelor de control, denumit în continuare Registru, lista persoanelor şi datelor despre aceste persoane, care trebuie să fie introduse în Registru.
3. Administrarea Registrului se realizează de către Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, denumită în continuare Agenţie.
II. Modul de înregistrare în Registrul de stat
al titularilor marcajelor de control
4. Sînt înregistrate în Registru persoanele fizice sau juridice (producătorii şi/sau difuzorii exemplarelor de opere şi fonograme), care produc şi/sau difuzează exemplare de opere sau fonograme,  care pentru prima dată au depus la Agenţie cererea pentru obţinerea marcajelor de control şi faţă de care a fost luată decizia de a li se elibera aceste marcaje.
5. Pentru înregistrarea în Registru, persoanele fizice şi juridice, care produc şi/sau difuzează exemplare de opere sau fonograme, prezintă Agenţiei următoarele documente:
a) cererea de model stabilit;
b) buletinul de identitate (pentru persoanele fizice);
c) statutul (pentru persoanele juridice);
d) certificatul de înregistrare a întreprinderii sau a organizaţiei;
e) certificatul de atribuire a codului fiscal;
f) documentul privind domiciliul - pentru persoanele fizice sau privind sediul - pentru persoanele juridice;
g) contractele de autor şi alte acte juridice, încheiate cu titularul dreptului de autor şi drepturilor conexe asupra operelor sau fonogramelor, în care se indică modalităţile permise de producere şi/sau difuzare a exemplarelor de opere şi fonograme;
h) documentele privind adresa spaţiilor în care se va desfăşura activitatea de producere şi/sau difuzare a exemplarelor de opere şi fonograme, inclusiv a spaţiilor destinate depozitării lor;
i) informaţii privind rechizitele bancare ale solicitantului;
j) date privind persoanele care le reprezintă (în cazul persoanelor juridice).
6. În cazul în care documentele specificate la pct. 5 lit. b) - i) se modifică sau se completează, persoanele fizice sau juridice care produc şi/sau difuzează exemplare de opere sau fonograme, sînt obligate să prezinte Agenţiei şi documentele privind modificările sau completările respective.
7. Documentele specificate la pct. 5 lit. b) - i) şi pct. 6 se prezintă în original, cu anexarea copiilor la dosarul solicitantului.
8. Cererea specificată la pct. 5 lit. a) şi copiile documentelor specificate la pct. 5 lit. b) - i) trebuie să fie vizate de persoanele fizice prin semnătura solicitantului, cu prezentarea concomitentă a buletinului de identitate, iar de persoanele juridice - prin semnătura conducătorului şi ştampila solicitantului.
9. Documentele prevăzute la pct. 5 se prezintă Agenţiei cu 30 de zile înainte de începerea activităţii de difuzare a exemplarelor de opere sau fonograme.
10. În termen de 30 de zile de la data primirii cererii şi a documentelor respective, Agenţia este obligată să emită decizia privind înregistrarea sau refuzul înregistrării în Registru.
11. Decizia privind refuzul  înregistrării se emite în următoarele temeiuri:
a) încălcarea prevederilor Legii cu privire la difuzarea exemplarelor de opere şi fonograme nr. 1459-XV din 14 noiembrie 2002 sau ale altor acte normative;
b) încălcarea dreptului de autor sau a drepturilor conexe;
c) prezentarea documentelor sau a materialelor neconforme sau care conţin date false.
12. Decizia privind refuzul  înregistrării poate fi atacată în instanţele judecătoreşti competente conform  procedurii stabilite.
13. În cazul  intrării  în vigoare a deciziei privind refuzul  înregistrării  în Registru, documentele depuse în condiţiile pct.5 - 9 se restituie solicitantului.
14. Decizia privind refuzul  înregistrării nu privează persoana fizică sau juridică de dreptul de a depune la Agenţie o  nouă  cerere de înregistrare, după înlăturarea încălcărilor comise.
15. În baza deciziei de înregistrare, după  consemnarea informaţiilor necesare în Registru, Agenţia eliberează solicitantului certificatul de înregistrare de modelul  stabilit.
16. Certificatul de înregistrare este valabil timp de trei ani de la data eliberării lui. În cazul cînd în activitatea persoanei fizice sau juridice, care produce şi/sau difuzează exemplare de opere sau fonograme, survin careva schimbări, aceasta este obligată să  prezinte Agenţiei  documentele respective pentru eliberarea unui  nou certificat de înregistrare.
   
[Pct.16 modificat prin HG68 din 02.02.12, MO30-33/10.02.12 art.91]
17. Persoanelor, care au fost introduse în Registru, li se atribuie un număr individual de înregistrare.
18. În Registru se introduc următoarele date:
a) data înscrierii titularului marcajelor de control în Registru şi numărul lui individual de înregistrare;
b) rechizitele juridice ale titularului marcajelor de control:
pentru persoana juridică: denumirea completă, sediul, numărul şi data eliberării certificatului înregistrării de stat a întreprinderii, numărul de identificare de stat al unităţii de drept IDNO (codul fiscal), rechizitele bancare, adresa spaţiilor în care se va desfăşura activitatea de producere şi/sau difuzare a exemplarelor de opere sau fonograme, inclusiv a spaţiilor destinate depozitării lor;
pentru persoana fizică ce practică activitate de antreprenoriat: numele, prenumele, domiciliul, numărul şi data eliberării certificatului înregistrării de stat sau al patentei de întreprinzător, numărul de identificare de stat al persoanei fizice IDNP (codul fiscal), rechizitele bancare, adresa spaţiilor în care se va desfăşura activitatea de producere şi/sau difuzare a exemplarelor de opere sau fonograme, inclusiv a spaţiilor destinate depozitării lor.
III. Dispoziţii finale
19. Informaţia din Registru este publică, cu excepţia celei ce constituie secret comercial, pe care Agenţia o poate furniza doar organelor de stat în conformitate cu legislaţia în vigoare, precum şi persoanei înscrise în Registru, în partea ce se referă la respectiva persoană. Cererea de furnizare a datelor din Registru se înaintează Agenţiei de către persoana interesată în formă scrisă. Răspunsul Agenţiei la cererea solicitantului se întocmeşte în formă scrisă.
20. În cazul în care se depistează că persoana înregistrată în Registru a prezentat pentru a fi înregistrată informaţie neconformă sau falsă, ea va fi trasă la răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare şi va fi radiată din Registru prin ordinul directorului general al Agenţiei.