ID intern unic: 301413
Версия на русском
Republica Moldova
din 13.04.2000
privind aprobarea Programului naţional de acţiuni
pentru combaterea deşertificării
pentru combaterea deşertificării
Abrogată prin HG796 din 25.10.12, MO228/31.10.12 art.858
MODIFICAT
HG1416 din 11.12.08, MO226-229/19.12.08 art.1430
MODIFICAT
HG1416 din 11.12.08, MO226-229/19.12.08 art.1430
HG56 din 22.01.07, MO14-17/02.02.07 art.75 NOTĂ:
În tot textul Programului naţional de acţiuni pentru combaterea deşertificării, cuvintele "micului business" se înlocuiesc cu cuvintele "sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii" prin HG56 din 22.01.07, MO14-17/02.02.07 art.75
Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Programul naţional de acţiuni pentru combaterea deşertificării (se anexează).
2. Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale, în comun cu ministerele, agenţiile şi agenţii economici, vor întreprinde măsuri în vederea implementării Programului naţional de acţiuni pentru combaterea deşertificării.
[Pct.2 modificat prin HG1416 din 11.12.08, MO226-229/19.12.08 art.1430]
[Pct.2 modificat prin HG1416 din 11.12.08, MO226-229/19.12.08 art.1430]
Prim-ministru
al Republicii Moldova Dumitru BRAGHIŞ
Contrasemnată:
Ministrul mediului
şi amenajării teritoriului Arcadie Capcelea
Chişinău, 13 aprilie 2000.
Nr. 367.
Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr. 367 din 13 aprilie 2000
P R O G R A M U L
naţional de acţiuni pentru combaterea deşertificării
INTRODUCERE
Deşertificarea reprezintă degradarea terenurilor în zone aride, semiaride şi uscat-subumede, cauzată de diferiţi factori, inclusiv variaţiile climatice şi activităţile antropice, în rezultatul cărora potenţialul biologic al solului se reduce sau se distruge şi se creează premise pentru apariţia condiţiilor de pustiu.
În anul 1977 Conferinţa Naţiunilor Unite a adoptat Planul de acţiuni pentru combaterea deşertifcării. Cu toate acestea, problema degradării solurilor în zonele aride, semiaride şi uscat-subumede nu numai că nu a fost soluţionată, ci s-a agravat. Ca urmare, căile de combatere a acestui fenomen s-au aflat în centrul atenţiei Conferinţei Naţiunilor Unite asupra mediului şi dezvoltării, care a avut loc în anul 1992 în or. Rio de Janeiro.
Conferinţa a solicitat Naţiunilor Unite constituirea unui comitet pentru elaborarea Convenţiei pentru combaterea deşertificării în ţările afectate grav de secetă şi/sau deşertificare, în special în Africa, care a fost adoptată la Paris la 17 iunie 1994 şi a intrat în vigoare la 26 decembrie 1996, în a 90-a zi din data depunerii celui de al 50-lea instrument de ratificare. Pînă în prezent la Convenţie au aderat 139 ţări.
Republica Moldova a aderat la Convenţia Naţiunilor Unite pentru combaterea deşertificării în ţările afectate grav de secetă şi/sau de deşertificare, în special în Africa, la 24 decembrie 1998.
Scopul Convenţiei îl constituie combaterea deşertificării şi reducerea efectelor secetei în ţările afectate grav de secetă şi/sau deşertificare prin acţiuni eficiente la toate nivelurile, sprijinite de acorduri de cooperare internaţională şi parteneriat în cadrul unei abordări integrate, în concordanţă cu prevederile Agendei 21, a problemei privind asigurarea unei dezvoltări durabile în zonele afectate.
Transpunerea în viaţă a acestui obiectiv va implica strategii integrate pe termen lung, care să se concentreze simultan, în zonele afectate, pe sporirea productivităţii terenurilor, refacerea, conservarea şi managementul durabil al resurselor funciare şi acvatice şi să conducă la ameliorarea condiţiilor de viaţă.
Conform Convenţiei, părţile-ţări afectate se angajează:
- să acorde prioritatea cuvenită combaterii deşertificării şi reducerii efectelor secetei şi să aloce resurse adecvate, potrivit situaţiei şi posibilităţilor lor;
- să elaboreze strategii şi să stabilească priorităţi în cadrul planurilor şi politicilor de combatere a deşertificării;
- să creeze un cadru favorabil prin optimizarea, după caz, a legislaţiei privind protecţia mediului, inclusiv adoptarea unor noi legi, şi prin aprobarea politicilor pe termen lung şi a programelor de acţiune.
Pe lîngă obligaţiile generale, părţile-ţări dezvoltate se angajează:
- să furnizeze resurse financiare substanţiale şi alte forme de sprijin pentru susţinerea concretă a părţilor-ţări în curs de dezvoltare afectate;
- să elaboreze şi să aplice propriile planuri şi strategii pe termen lung de combatere a deşertificării;
- să promoveze şi să faciliteze accesul părţilor-ţări afectate la tehnologiile, cunoştinţele şi produsele know-how corespunzătoare.
Părţile-ţări vor încuraja:
- coordonarea activităţilor care se realizează potrivit Convenţiei şi altor acorduri internaţionale relevante, în special a Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice şi Convenţiei asupra diversităţii biologice pentru obţinerea unui beneficiu maxim din activităţile desfăşurate în virtutea fiecărui acord, evitîndu-se dublarea eforturilor;
- realizarea unor programe comune, pregătirea unor cadre ştiinţifice şi tehnice, efectuarea unor observaţii sistematice şi a schimbului de informaţii în domeniul vizat.
Convenţia şi-a instituit organul suprem - Conferinţa părţilor, care adoptă, în limitele mandatului ei, deciziile necesare pentru aplicarea eficientă a prevederilor sale. Ca parte-ţară şi întru îndeplinirea măsurilor preconizate de numita Convenţie, Republica Moldova şi-a elaborat propriul Program naţional de acţiuni pentru combaterea deşertificării.
Obiectivele Programului naţional de acţiuni pentru
combaterea deşertificării
Programul naţional de acţiuni pentru combaterea deşertificării (în continuare - Programul) are următoarele obiective:
- identificarea factorilor ce contribuie la deşertificare;
- trasarea şi realizarea acţiunilor practice necesare pentru combaterea deşertificării şi reducerea efectelor secetei;
- specificarea atribuţiilor ce-i revin Guvernului, comunităţilor locale şi utilizatorilor de terenuri, precum şi precizarea necesarului de resurse disponibile pentru implementarea măsurilor trasate.
În aceste scopuri Programul:
a) va preconiza strategia pe termen lung pentru combaterea deşertificării şi reducerea efectelor secetei, punînd accentul pe aplicarea ei integrată în cadrul politicii naţionale de dezvoltare durabilă;
b) va permite efectuarea modificărilor, ca răspuns la schimbarea situaţiilor, şi va fi suficient de flexibil, la nivel local, pentru a fi adaptat diferitor condiţii socio-economice, biologice şi geofizice;
c) va acorda o atenţie specială aplicării măsurilor preventive pentru terenurile care nu sînt încă degradate sau care sînt doar uşor degradate;
d) va consolida capacităţile naţionale climatologice, meteorologice şi hidrologice şi mijloacele pentru a asigura avertizarea din timp asupra secetei;
e) va promova o politică şi va consolida structurile instituţionale, apte să stimuleze cooperarea şi coordonarea la toate nivelurile, în spiritul parteneriatului, între donatori, Guvern, comunităţi locale şi grupuri comunitare, şi va facilita accesul populaţiei locale la informaţiile şi tehnologia corespunzătoare;
f) va prevedea participarea efectivă, la nivel local, naţional şi regional, a organizaţiilor neguvernamentale şi a populaţiei, în special a utilizatorilor de resurse, la îndeplinirea acţiunilor planificate, la elaborarea deciziilor, precum şi la analiza şi aplicarea Programului;
g) va cere participanţilor analiza periodică şi prezentarea de rapoarte asupra progreselor realizate în activitatea lor.
Scopul final al Programului este menţinerea şi ridicarea fertilităţii solurilor în raioanele secetoase, afectate de procesele de deşertificare.
În acest context, problemele de bază în domeniul mediului sînt:
- menţinerea productivităţii teritoriilor afectate de procesele de deşertificare prin implementarea sistemelor ecologice social acceptabile şi economic realizabile de folosinţă a solurilor;
- protecţia teritoriilor nedegradate sau puţin degradate şi/sau conservarea lor pentru restabilirea naturală;
- derularea acţiunilor care să asigure evitarea secetelor şi altor fenomene apte să destabilizeze economia;
- ridicarea nivelului de trai al locuitorilor din raioanele afectate de deşertificare, inclusiv ocrotirea sănătăţii publice, ameliorarea condiţiilor sanitare şi planificarea familiei;
- prevenirea impactului negativ al proceselor de deşertificare asupra schimbărilor climatice şi biodiversităţii.
Programul se constituie din următoarele compartimente:
- introducerea, care conţine lista convenţiilor internaţionale în domeniul mediului, la care a aderat ţara noastră, şi caracteristicile generale ale Republicii Moldova;
- capitolul I "Fundamentarea Programului", care dezvăluie factorii, condiţiile, agenţii şi consecinţele deşertificării în teritoriul naţional;
- capitolul II "Strategia combaterii deşertificării", în care se specifică acţiunile de prevenire şi combatere a fenomenelor deşertificării în teritoriul ţării;
- capitolul III "Evaluarea financiară a acţiunilor strategice şi tactice pentru combaterea deşertificării".
Aderarea Moldovei la alte convenţii internaţionale
în domeniul protecţiei mediului
Strategia statului în ceea ce priveşte promovarea relaţiilor internaţionale în domeniul protecţiei mediului cu organisme internaţionale, structuri şi organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale din diverse ţări se bazează pe următoarele mecanisme:
- aderarea la diferite convenţii internaţionale în domeniul protecţiei mediului;
- participarea la realizarea programelor şi proiectelor internaţionale, desfăşurarea activităţii în domeniul protecţiei mediului conform acordurilor bilaterale şi multilaterale (la nivel regional şi internaţional);
- stabilirea relaţiilor cu eventualii sponsori şi organizaţii interesate, indentificarea suporturilor financiare etc.
Pînă în prezent Republica Moldova a aderat la următoarele convenţii internaţionale:
1) pe 23 iunie 1993 - la Convenţia privind efectele transfrontaliere ale accidentelor industriale (Helsinki,17 martie 1992);
2) pe 23 iunie 1993 - la Convenţia privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă transfrontaliere şi a lacurilor internaţionale (Helsinki, 17 martie 1992);
3) pe 23 iunie 1993 - la Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător în context transfrontalier (Espoo, Finlanda, 25 februarie 1991);
4) pe 23 iunie 1993 - la Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa (Berna, 19 septembrie 1979);
5) pe 16 martie 1995 - la Convenţia privind diversitatea biologică (Rio de Janeiro, 5 iunie 1992);
6) pe 9 iunie 1995 - la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (Rio de Janeiro,12 iunie 1992);
7) pe 9 iulie 1995 - la Convenţia privind poluarea transfrontalieră a aerului la distanţe mari (Geneva,13 noiembrie 1979);
8) pe 24 aprilie 1996 - la Convenţia privind protecţia stratului de ozon (Viena, 22 martie 1995);
9) pe 10 martie 1998 - la Convenţia Basel privind controlul asupra transportării transfrontaliere a deşeurilor periculoase şi neutralizarea lor (Basel,22 martie 1989);
10) pe 17 martie 1999 - la Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea (Sofia, 29 iunie 1994);
11) pe 7 aprilie 1999 - la Convenţia privind accesul la informaţie, participarea publicului în procesul adoptării deciziilor şi accesul la justiţie privind problemele de mediu (Aarhus, Danemarca, 29 iunie 1998);
12) pe 14 iulie 1999 - la Convenţia asupra zonelor umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice (Ramsar, 1971).
Republica Moldova a aderat, de asemenea, la Consiliul Ecologic Interstatal din cadrul C.S.I., stabilind relaţii permanente cu unele organisme internaţionale care derulează programe de protecţie a mediului (CEE, OCED, Consiliul Europei, UICN, PNUD, NATO).
CARACTERISTICILE GENERALE ALE REPUBLICII MOLDOVA
Poziţia geografică şi diviziunea administrativă
Republica Moldova este situată în partea de sud-est a Europei, ocupînd o parte considerabilă din suprafaţa interfluvială Nistru-Prut şi o falie îngustă pe malul stîng al Nistrului. În vest ea se mărgineşte cu Romînia, la nord, est şi sud - cu Ucraina. De la nord spre sud republica se întinde pe o lungime de 350 km şi de la vest spre est - 150 km. Punctele ei extreme sînt: nordic - s.Naslavcea (48 grade 29' lat.nord), sudic - s.Giurgiuleşti (45 grade 28' lat.nord), vestic - s.Criva (26 grade 30' long.est) şi estic - s.Palanca (30 grade 05'long.est), ocupînd o suprafaţă totală de 33,8 mii km2.
Teritoriul Republicii Moldova este divizat în 9 judeţe, Unitatea Teritorial-Autonomă Găgăuzia (Gagauz-Yeri) şi municipiul Chişinău.
Relieful
Sub aspect geografic, teritoriul republicii ţine de Cîmpia Europei de Est. Suprafaţa ei este puternic dezmembrată de văile Nistrului, Prutului şi ale afluenţilor acestora, iar în ansamblu este deluroasă, puţin înclinată de la nord-vest spre sud-est, cu decalaje de altitudini între 300 şi 150 m. Excepţie face partea centrală a republicii, unde interfluviile au atins cota de 300-400 m deasupra nivelului mării.
Pe teritoriul Republicii Moldova se disting 7 unităţi orografice:
Platoul Moldovei de Nord, Cîmpia Moldovei de Nord, Cîmpia Moldovei de Sud, Cîmpia Nistrului Inferior, Podişul Central Moldovenesc, Podişul Nistrului şi Podişul Tigheci.
Dintre procesele exogene de formare şi evoluţie a reliefului Republicii Moldova o importanţă mai mare au cele erozionale, de alunecare, surpare, tasare carstică şi de sufoziune.
O arie de raspîndire mai largă au procesele erozionale şi de alunecare.
Republica Moldova este situată într-o zonă seismică activă. În cea mai mare parte a teritoriului ei sînt posibile cutremure de pămînt cu intensitatea maximă de 7 grade, cu maxime în partea sud-estică de pînă la 8 grade pe scara Richter.
Resursele minerale
Baza de resurse minerale ale Moldovei o constituie minereurile utile nemetalifere, o cantitate neînsemnată de combustibili şi apele subterane. Necesitatea anuală de resurse a republicii în anii de dezvoltare industrială intensivă era satisfăcută din contul extragerii din subsol a 40 mil.t de zăcăminte şi a 300-350 mil.m3 de ape subterane.
În prezent se extrag numai materiale de construcţie: piatră, ghips, var, nisip, pietriş, resurse pentru producerea cimentului (98% din resursele necesare industriei se importă).
Moldova dispune de puţine resurse de ape de adîncime. Rezervele totale cercetate sînt de 1,5 mil.km3. Fiecărui locuitor îi revine în medie 100 l/24 ore, iar în Chişinău - 350 l/24 ore, necesarul constituind, conform normelor ONU, 1000 l/24 ore.
Mai sărace în resurse de apă sînt raioanele sudice, unde unei persoane pe alocuri îi revin doar 17-18 l/24 ore.
În majoritatea lor rezervele cercetatede apă se află în valea r.Nistru. În valea r.Prut şi în sudul republicii se simte un deficit de ape de adîncime. Prin compoziţia chimică şi calitatea lor doar o treime din resursele de ape subterane corespund principalelor cerinţe ale standardului "Apă potabilă". Aproximativ 20% din rezervele totale pot fi utilizate numai pentru alimentarea cu apă tehnică din cauza conţinutului sporit de fluor, nitraţi şi sulfaţi, a mineralizării excesive şi poluării bacteriologice.
Fondul funciar
Conform situaţiei din 1.01.1999 fondul funciar naţional constituie 3 mil.384,4 mii ha. Suprafaţa terenurilor cu destinaţie agricolă este de 2 mil. 556,6 mii ha sau 75,5% din suprafaţa totală, inclusiv terenuri arabile - 1 mil. 809,9 mii ha (53,5%), plantaţii pomiviticole - 370,7 mii ha (10,9%), fîneţe şi păşuni - 376 mii ha (11,1%). Pădurile, crîngurile şi arboretele ocupă 422,9 mii ha sau 12,5%. În Moldova, ca şi în alte ţări, are loc reducerea suprafeţelor arabile pe cap de locuitor care, potrivit datelor recente, constituie 0,407 ha. Solurile afectate de diverse procese de degradare ocupă peste 2 mil.ha.
Clima Moldovei
Clima Moldovei este moderat continentală şi se caracterizează prin ierni blînde şi scurte, cu puţină zăpadă, şi veri calde de lungă durată, cu cantităţi reduse de precipitaţii. Fenomenele de secetă şi caracterul schimbător al timpului constituie aspectul negativ al climei din regiune.
Situat în sud-estul Europei, într-un areal cu insuficienţă de umiditate, teritoriul Republicii Moldova înregistrează un bilanţ radioactiv pozitiv pe parcursul a 11 luni din an. Moldova este numită "însorită" dat fiind faptul că durata insolaţiei oscilează pe teritoriul ţării de la 1940 la 2180 ore.
Iarna temperatura aerului este instabilă. Dezgheţurile frecvente şi zilele fără ger au un impact negativ asupra culturilor agricole, compromiţînd adesea culturile de toamnă, care uneori işi reîncep vegetaţia. Cea mai rece lună a anului este luna ianuarie, temperatura medie situîndu-se între -2,5 şi -5,5 grade C. Odată cu pătrunderea aerului arctic şi cu staţionarea lui în anticicloane, temperatura aerului poate să coboare pînă la -28 grade C la sudul ţării (la nord - pînă la -36 grade C). Iarna temperatura medie lunară a solului la adîncimea stratului de arătură (20 cm) este pretutindeni pozitivă sau aproape de 0 grade C, însă dacă solul nu are un înveliş permanent de zăpadă, el poate îngheţa pînă la 100 cm adîncime.
Pe parcursul iernii cad 100-140 mm precipitaţii, ceea ce constituie 20% din cantitatea anuală. În majoritatea cazurilor precipitaţiile cad sub formă de zăpadă şi ploi, iar intensitatea lor nu este mare. Stratul de zăpadă apare la sfîrşitul lunii noiembrie sau începutul lui decembrie, înălţimea lui fiind mică. Doar în 10% din ierni stratul de zăpadă atinge înălţimea de 0,5 m în raioanele nordice şi 20-30 cm - în cele sudice şi centrale.
Vara este uscată şi caldă. Cea mai caldă lună este iulie, temperatura medie a aerului în această lună fiind de 19-22 grade C. Temperatura maximă în unele zile poate ajunge la 37-40 grade C, iar la suprafaţa solului - la 62-66 grade C. În perioada caldă a anului, în 60-95 zile se atestă temperaturi înalte de 25 grade C şi mai mult şi numai 10 zile pe an se menţin temperaturi de peste 30 grade C. Durata sumară a temperaturii aerului de 25 grade C şi mai mult variază de la 300 pînă la 600 ore.
Predominarea situaţiilor anticiclonice determină în mare măsură regimul precipitaţiilor atmosferice. Perioadele fără precipitaţii sînt o trăsătură caracteristică a regimului climatic regional. Durata lor sumară alcătuieşte 66 zile la nordul ţării şi 88 zile la sudul ei.
Lipsa precipitaţiilor o perioadă îndelungată pe fondul temperaturilor înalte conduce la apariţia fenomenului de secetă, cu manifestări frecvente în partea centrală a teritoriului naţional o dată în 6-7 ani, iar în partea sudică - de 3-4 ori în aceeaşi perioadă.
Indicii demografici
Numărul populaţiei constituie 4320 mii cu o densitate de 127,8 persoane pe un km2, predominînd populaţia rurală (53,8%).
Situaţia demografică se agravează prin reducerea continuă a natalităţii. În anii 1990-1996 indicele natalităţii s-a micşorat de la 17,7 pînă la 12,0. Cauzele principale constau în agravarea condiţiilor social-economice şi scumpirea coşului minim de consum.
Reducerea numărului noilor născuţi se explică şi prin diminuarea numărului de căsătorii: în 1996 numărul căsătoriilor a fost cu 36% mai mic decît în 1990. În oraşe ritmul reducerii numărului noilor născuţi este mai mare decît la sate, diminuînd în perioada 1990-1996 de la 16,7 pînă la 9,8%, iar în localităţile săteşti - de la 18,5 pînă la 13,8%.
Totodată, creşte indicele mortalităţii, care în 1996 a fost mai mare cu 17,3% faţă de anul 1990. De două ori s-a mărit numărul decesurilor, acestea sporind din contul omorurilor şi intoxicaţiilor. Concomitent, are loc reducerea longevităţii. În comparaţie cu anul 1994, în anul 1999 longevitatea s-a redus cu 1,2 ani şi a constituit 67,8 ani, inclusiv 64,3 ani la bărbaţi şi 71,1 ani la femei. În ţările dezvoltate ale Europei, Americii de Nord şi Japoniei longevitatea este cu 6-10 ani mai mare.
Una din problemele demografice acute o constituie mortalitatea infantilă înaltă. Dacă în ţările dezvoltate acest indice alcătuieşte 5-9%, în Moldova el se menţine la nivel de 20-23%. Acest fenomen este legat de dezvoltarea frecventă a bolilor respiratorii, infecţioase şi parazitare şi a anomaliilor congenitale la pruncii de pînă la un an.
Indicii social-economici servesc drept factori
antropici ai deşertificării
Criza social-economică a condiţionat reducerea resurselor de muncă. Potenţialul economic al populaţiei apte de muncă constituie doar 56,4% din numărul total. În activitatea economică sînt antrenate 46,1% din totalul populaţiei. Scade numărul populaţiei în vîrstă de pînă la 15 ani şi creşte numărul persoanelor de vîrsta a treia: are loc fenomenul supranumit "îmbătrînirea demografică". În 1996 indicele de îmbătrînire a populaţiei a alcătuit 13,3.
Stagnarea economiei, inflaţia şi scăderea veniturilor reale ale populaţiei a condiţionat reducerea bruscă a nivelului de trai al locuitorilor. În perioada 1990-1996 consumul produselor alimentare s-a micşorat astfel: de 2-3 ori - carnea şi produsele din carne, de 1,9 ori - laptele, produsele lactate şi cele din ouă, de 2,6 ori - zahărul, de 1,7 ori - uleiul, de 1,9 ori - legumele, fructele, strugurii. Sub pragul sărăciei se află majoritatea populaţiei ţării.
În planul de acţiuni al Programului se prevede majorarea veniturilor şi identificarea posibilităţilor de plasare în cîmpul muncii a populaţiei, apte să contribuie la dezvoltarea social-economică durabilă a ţării şi la diminuarea procesului de deşertificare.
I. FUNDAMENTAREA PROGRAMULUI
Factorii deşertificării
Conform actualei concepţii, factorii deşertificării (fig. 1) sînt de natură climatică şi antropică.
-----------------------+ +------------------------+ +------------------+
Factorii deşertificării| | Condiţiile | | Agenţii |
| | deşertificării | | deşertificării |
-----------+-----------| |---------------------- | |------------------|
Climatici | Antropici | | Regulatorii | Obiectele | |Dezechilibrul eco-|
| | | influenţei |influenţei | | logic, eroziunea |
| | | | | |solului, inclusiv |
| | | | | | deflaţia, sărătu- |
| | | | | | rarea solului |
-----------+-----------+ |------------+-----------| +------------------+
|Proprietăţile solului, |
|resursele acvatice lo- |
|cale (nivelul, de mine- |
|ralizare a apelor frea- |
|tice etc.). Regnul vege- |
|tal şi animal. Suprafaţa |
|terestră (nono-, mezo- |
|şi microrelieful) |
+------------------------+
------------------------------------------------------------------------
Rezultatele deşertificării (consecinţele influenţei)
----------------------+--------------------------------+----------------
Modificarea proprie- | Modificarea nivelului de mine- | Modificarea în-
tăţilor solului şi a | ralizare a apelor freatice: a- | velişului vege-
proceselor din so- | dîncimea apelor freatice, creş-| tal: rărirea,
luri. Degradarea fi- | terea nivelului apelor subtera-| xerofitizarea,
zică şi chimică | ne mineralizate şi componente- | halofitizarea
| lor toxice | etc.
----------------------+--------------------------------+----------------
Fig.1. Factorii, condiţiile, agenţii şi consecinţele deşertificării.
Tabelul 1
Asigurarea cu umezeală şi căldură a
teritoriului Republicii Moldova
-------+-----+-----------------------------------------------------------------
Indicii |Media |
asigu- | pe | Raioanele agroclimatice
rării | teri- |
cu ume- | torii |
zeală | |
şi căl- | |-----+-----+-----+-----+-----+-----+-----+-----+-----+-----+-----
dură | | 1 | 2| 3 | 4| 5 | 6| 7 | 8| 9 | 10| 11
-------+-----+-----+-----+-----+-----+-----+-----+-----+-----+-----+-----+-----
Înălţi- 150- 240- 160- 160- 40- 150- 150- 80- 120- 240- 20- 20-
mile 300 320 260 240 120 300 300 180 220 280 100 100
predo- 300-
minan- 360
te, m
Bilan- 1970- 1970- 2010 2010 2050 2050- 2050- 2050- 2100 2140 2100 2140-
ţul ra- 2010 2010 2100 2000 2100 2220
diativ, 2050-
MDj/m2 2090
Tempe- 7,5- 7,1- 7,6- 8,0- 9,1- 7,9- 8,2- 8,8 9,2- 8,7- 9,0- 10,1-
ratura 8,6 7,7 8,3 8,6 9,7 9,0 9,0 9,5 9,8 9,0 9,6 10,7
anuală 7,8-
a aeru- 8,2
lui,
grade C
Tempe- -5,4 -5,5 -4,9 -4,5 -3,5 -5,2 -4,6 -3,4 -3,1 -4,1 -3,2 -2,1
ratura .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ..
lunii -4,2 -5,9 -5,7 -5,1 -4,1 -4,0 -4,0 -4,2 -3,9 -4,4 -3,8 -2,8
ianua- -5,2
rie, ..
grade C -4,6
Tempe- 19,4- 18,9- 19,7- 20,5- 21,2- 20,0- 20,1- 20,3- 21,1- 20,6- 21,4- 22,0,
ratura 20,5 19,5 20,4 21,1 21,8 21,1 21,1 21,6 21,7 20,9 22,0 22,6
lunii 19,7-
iulie, 20,1
grade C
Suma 2900-
tempe- 3100
raturi- 2750- 2600- 2750- 2900- 3150- 2850- 2800- 3050- 3100- 3000- 3150- 3350-
lor de 3000 2750 2900 3050 3300 3100 2900 3200 3300 3100 3300 3500
peste
10 gra-
de C
Durata 182- 165- 168- 179- 183- 187- 183- 189- 179- 178- 189- 194-
perioa- 184 168 171 181 184 190 190 191 180 179 191 195
dei fă- 181-
ră ger 183
(zile)
Canti- 540- 570- 550- 550- 510- 520- 520- 490- 510- 540- 470- 470-
tatea 590 600 580 570 530 580 580 530 540 560 500 500
anuală 580-
a pre- 560
cipita-
ţiilor,
mm
Evapo- 430- 440- 450- 410- 440- 420- 420- 410- 430- 450- 410- 420-
rarea, 450 450 460 430 450 440 440 430 450 460 420 440
mm/an 450-
460
Idicele 1,43- 1,41- 1,78- 1,68- 2,16- 1,44- 1,44- 1,84- 2,04 1,94- 1,98- 2,34-
radia- 1,64 1,49 2,01 1,83 2,43 1,73 1,73 2,02 2,34 2,04 2,20 2,50
tiv de 1,37-
aridi- 1,41
tate
-------+-----+-----+-----+-----+-----+-----+-----+-----+-----+-----+-----+-----
Sînt enumerate următoarele raioane agroclimatice notate cu cifre între
1 şi 11: 1 - Silvostepa Podişului Moldovei de Nord; 2 -
Cîmpia Moldovei de Nord, Cîmpia Bălţilor; 3 - Silvostepa
periferiei de sud-vest a Înălţimii Podoliei; 4 - Cîmpia
de terase a Prutului de mijloc; 5 - Silvostepa periferi-
ei Codrilor; 6 - Codrii Centrali; 7 - Cîmpia Nistreană;
8 - Cîmpia colino-deluroasă a Moldovei de Sud; 9 - Dea-
lurile Tigheciului; 10 - Cîmpia Nistrului inferior; 11 -
Cîmpia văluroasă a Moldovei de Sud.
1. Factorii climatici ca intensificatori ai deşertificării
În conformitate cu clasificarea internaţională UNEP a teritoriilor aride după raportul primit (Y) al volumului însumat al precipitaţiilor (X) faţă de evapotranspiraţia potenţială (E), teritoriul Moldovei se atribuie în cea mai mare parte zonei uscat-subumede (0,50L<=Y>=0,65), în partea sud-estică a republicii fiind pămînturi semiaride cu YL<=0,48. Cele mai nordice teritorii şi cea mai înaltă parte a teritoriului codrilor (350-400 m deasupra nivelului mării) se atribuie zonei cu o climă moderată (Y>=0,65).
Media anuală de precipitaţii constituie circa 490-620 mm. Maximele precipitaţiilor (570-620 mm) se atestă în partea nord-vestică şi pe versanţii Podişului Central Moldovenesc, iar cele mai mici (490-520 mm) - în raioanele sud-estice şi sudice ale Moldovei.
Raioanele fizico-geografice de nord şi Podişul Central Codrii ţin de teritoriile umed-subumede, iar raioanele centrale şi sudice - de teritoriile subumede şi semiaride. Cca 10% din teritoriul Republicii Moldova este bîntuit de secete intensive o dată în 2-3 ani, iar 50% - o dată în 10-12 ani. Accentuăm că în legătură cu variaţiile planetare şi regionale ale climei, fenomenul secetelor denotă o tendinţă de majorare şi intensificare.
Mezo- şi microclima
Luînd în considerare ghipsometria teritoriului, legităţile schimbărilor structural-climatice, geomorfologice şi ale vegetaţiei, în ţară s-au configurat 11 raioane agroclimatice cu diverse tipuri de mezoclimă. Diversitatea mezoreliefului şi a vegetaţiei are o influenţă esenţială asupra schimbării principalilor indici agroclimaterici privind asigurarea cu căldură şi umezeală (tabelul 1).
2. Factorii antropici intensificatori ai deşertificării
În condiţiile naturale şi economice ale Republicii Moldova factorii de intensificare a procesului de deşertificare sînt factorii agricoli, întrucît terenurile agricole ocupă în medie 75,5% din suprafaţa totală a ţării, iar în partea de sud-est - 81%.
Terenurile arabile
Aspectul negativ şi factorul principal de intensificare a deşertificării este cota majorată a terenurilor arabile, inclusiv a terenurilor pomiviticole care alcătuiesc în medie pe republică 64,4%, variind pe întreg teritoriul ţării de la 85,1% (nord) pînă la 93,1% (sud-est).
Tabelul 2
Utilizarea teritorială a resurselor funciare
--------------+------------- +------------- +-------------+--------------
Resursele fun-| La nord: | La centru: La sud: | La sud-est:
ciare | | | |
--------------|-------+------|-------+------|------+------|------+-------
| ha % | ha % | ha| % | ha| %
--------------+------+------+------+------+------+------+------+-------
Terenuri agri- 982977 78,7 556128 66,8 716505 78,8 195125 81,0
cole
Terenuri ara- 739137 75,7 341702 61,4 480631 67,0 154000 79,0
bile
Plantaţii 96911 9,9 122982 22,1 127985 17,9 27646 14,1
multianuale
Livezi 77652 7,9 50813 9,1 35843 19,0 19330 9,9
Vii 13157 1,3 69015 12,4 87446 12,2 7325 3,8
Fîneţe şi 144889 14,4 91444 16,4 108159 15,0 13479 6,9
păşuni
--------------+------+------+------+------+------+------+------+-------
Ponderea majorată a terenurilor arabile în cadrul întregului teritoriu naţional (tabelul 2) amplifică impactul agenţilor deşertificării: eroziunea de suprafaţă şi liniară, deflaţia şi alunecările de teren, care, în consecinţă, intensifică dezechilibrul ecologic.
Diminuarea fertilităţii solului
Ignorarea principiilor ecologice ale agriculturii contemporane a condus la scăderea fertilităţii solului.
S-a stabilit că pe parcursul ultimilor 100 de ani din sol au fost extrase şi exportate, odată cu recoltele obţinute, 2,8 t azot, 0,8 t fosfor şi 6,1 t/ha potasiu, însumînd un total de 9,1 t elemente nutritive pe ha. De pe întreaga suprafaţă a terenurilor agricole au fost extrase circa 20 mil.t de elemente nutritive, inclusiv 4,8 mil.t de azot, 1,7 mil.t fosfor şi 13,8 mil.t de potasiu.
Pe parcursul istoriei agriculturii Moldovei, numai în perioada chimizării intensive (cca 20 ani, 1970-1990) a existat un bilanţ pozitiv al elementelor nutritive în sol. Actualmente circa 80% din suprafaţa totală se caracterizează printr-o capacitate de nitrificare foarte scăzută (sub 10 mg/100 g de sol), 59% din suprafaţa totală avînd un conţinut foarte scăzut (21%) şi scăzut (38%) de fosfor mobil. În ultimii 5-6 ani, anual se încorporează în sol numai cîte 8-11 kg/ha de elemente nutritive. Odată cu recoltele obţinute se extrag din sol şi se exportă circa 200-220 kg/ha de elemente nutritive.
Deci, bilanţul elementelor nutritive în agricultură este profund negativ - minus 190-210 kg/ha. Conform normativelor, returnarea elementelor nutritive în sol prin aplicarea fertilizanţilor în doze optime asigură majorarea recoltelor cu 35-40% şi invers.
Pierderile anuale de humus în procesul de denitrificare şi bilanţul profund negativ al elementelor nutritive în agricultură conduc la degradarea cernoziomurilor, odinioară atît de fertile şi apreciate ca fiind de "prima calitate" de fondatorul pedologiei genetice V.V.Dokuceaev.
Necompensarea pierderilor de substanţe organice şi micşorarea în fiecare an a elementelor nutritive va conduce implicit la scăderea fertilităţii şi reducerea esenţială a volumului şi calităţii recoltelor, îndeosebi ale celor de grîu.
Consecinţele manageriale şi tehnologice
Actuala stare de lucruri denotă lipsa abordării şi argumentării ştiinţifice a culturilor de cîmp, pomiculturii, viticulturii, legumiculturii şi zootehniei în corespundere cu condiţiile pedo-ecologice teritoriale şi ale landşafturilor existente. Nu se respectă asolamentele, inclusiv cele antierozionale, care să includă corelaţia necesară între culturile prăşitoare, cerealele păioase şi leguminoase şi ierburile perene. Sînt limitate teritorial sistemele: de prelucrare minimă a solului, de introducere a îngrăşămintelor organice provenite din toate sursele posibile, de aplicare a managementului integrat pentru protecţiea plantelor.
S-au redus esenţial suprafeţele de recoltare a mazării (de 3,9 ori), soiei (de 16,2 ori), floarea-soarelui (de 1,4 ori). Volumul mediu anual al producţiei globale de cereale în ultimii 10 ani a constituit 2584 mii tone sau cu 500-700 tone mai puţin decît volumele preconizate.
Scăderea bruscă a recoltelor de cereale şi a celor de sfeclă de zahăr, tutun şi alte culturi se explică în mare măsură prin reducerea bruscă a dozelor de fertilizanţi încorporaţi în sol, prin neefectuarea la timp a măsurilor agrotehnice de combatere a buruienilor, dăunătorilor şi bolilor, prin tărăgănarea termenelor de recoltare.
Aspectele manageriale şi tehnologice sus-enumerate şi lipsa unei strategii pe un orizont mai mare de timp împiedică trecerea actualei agriculturi la o agricultură durabilă, aptă să combată eficient procesul de deşertificare.
Consecinţele aplicării agriculturii irigabile
În Republica Moldova terenurile irigate ocupă 308700 ha sau 0,07 ha pe cap de locuitor, în timp ce suprafaţa irigată mondială la un locuitor constituie doar 0,05 ha.
Desi există multe exemple convingătoare privind sporirea fertilităţii efective a solurilor irigate de 1,5-2 ori, productivitatea pămînturilor irigate în Republica Moldova este redusă. Sporirea acestei productivităţi este direct condiţionată de calitatea apei, metodele şi regimul irigării, indicii proprietăţilor solului, particularităţile asolamentelor şi agrotehnicilor folosite, precum şi de sistemul de gospodărire.
Folosirea incorectă a terenurilor irigate condiţionează degradarea solurilor şi constituie un factor de intensificare a proceselor de aridizare şi deşertificare.
Într-o stare ameliorativă nesatisfăcătoare se află terenurile agricole irigate cu o suprafaţă de 12,8 mii ha (4%), dintre care 8,54 mii ha (6%) avînd nivelul apelor freatice ridicat, 1,5 mii ha fiind salinizate, iar 2,8 mii ha - soloneţizate şi cu un nivel al apelor freatice inadmisibil. Deoarece majoritatea solurilor irigate reprezintă cernoziomuri, ele sînt uşor vulnerabile la irigare.
Cauzele principale ale fenomenelor defavorabile cernoziomurilor irigate vizează trei aspecte:
1) tehnologia irigării nu corespunde ecologiei naturale a cernoziomurilor. Actualmente regimul de irigare creează un regim hidric percolativ cu formarea unui surplus de apă în sol, ce provoacă în consecinţă abaterea regimurilor hidric, de aeraţie, de oxidare-reducere şi a altor regimuri. Dinamica rezervelor de apă în sol nefiind controlată, în unele cazuri se acumulează un surplus de apă, lucru care condiţionează ridicarea apelor freatice şi dezvoltarea proceselor de salinizare secundară şi înmlăştinire. În cazul micşorării normelor de irigare se constată insuficienţa umidităţii în sol, fapt ce influenţează negativ asupra condiţiilor ecologice ale solurilor şi reduce recolta culturilor;
2) lucrarea permanentă şi tasarea solului cu agregatele agricole. În condiţiile irigării compactarea artificială a cernoziomurilor sporeşte, ceea ce condiţionează degradarea proprietăţilor lor fizice;
3) calitatea nesatisfăcătoare a apelor de irigare. Irigarea cernoziomurilor cu ape mineralizate sporeşte degradarea lor, provocînd procese de salinizare. Apele cu mineralizarea sporită (peste 2 g/l) exercită acţiuni extrem de nefavorabile asupra complexului adsorbtiv al cernoziomurilor irigate. Avînd o reacţie alcalină (pH 8,7-9,2), ele provoacă îmbogăţirea complexului coloidal cu sodiu şi substituirea calciului adsorbtiv.
Irigarea cernoziomurilor, chiar şi cu apele nesalinizate ale Prutului şi Nistrului, provoacă o diferenţiere texturală slabă şi moderată, formează cruste, reduce porozitarea totală şi de aeraţie, provoacă decalcifierea solurilor.
Apele mineralizate cu un conţinut total de săruri de peste 1 g/l şi, în deosebi, de peste 2 g/l cu reacţie alcalină, deja peste cîţiva ani de utilizare cauzează salinizarea cernoziomurilor şi reducerea considerabilă a productivităţii lor.
Pentru a majora productivitatea terenurilor irigate, precum şi pentru a mări posibilităţile de combatere a secetei şi a diminua consecinţele negative ale deşertificării se impune realizarea unui set de măsuri organizaţionale şi tehnologice, specificat în compartimentul II.
Suprapăşunatul
Păşunile ocupă în ţară 369,6 mii ha sau 10,9 %, iar fîneţele - 2,4 mii ha sau 0,1% din terenurile agricole. În zonele pedoclimatice de nord, centru şi sud păşunile se extind pe o suprafaţă de 14,4-16,4% din terenurile agricole şi numai în zona semiaridă de sud-est ocupă 6,9% din aceste terenuri. Majorarea în sectorul privat a numărului de bovine şi ovine, lipsa unei reglementări funciare, precum şi aşezarea păşunilor cu precădere pe versanţi a condiţionat procesul de suprapăşunare.
Utilizarea neraţională, fără o fundamentare ştiinţifică, a păşunilor a condus la degradarea lor. În urma creşterii impactului asupra păşunilor are loc schimbul succesiv a două stadii de degradare: distrugerea învelişului vegetal şi distrugerea stratului superficial al solului.
Dacă la nord degradarea pajiştilor, ca factor de intensificare a procesului de deşertificare, se menţine la primul stadiu, în zonele de sud şi sud-est degradarea pajiştilor include ambele stadii. Procesul degradării intensive a pajiştilor se desfăşoară mai cu seamă în sectorul Vulcăneşti, judeţul Cahul, şi în judeţul Tighina.
Cercetările au demonstrat că păşunatul excesiv conduce la reducerea diversităţii biologice a păşunilor şi poluarea lor biologică cu specii necalitative (boz, urzică, lăptucă, pelin etc.).
Degradarea solurilor conduce la reducerea gradului de stabilitate antierozională, majoritatea păşunilor fiind prin urmare puternic erodate. Totodată, ele toate sînt puternic afectate de procesele de alunecare. În cadrul raionului geomorfologic Răut-Ciuluc păşunile sînt afectate de salinizare şi alcalinizare.
În acest context, se impune cu necesitate aplicarea complexă a măsurilor de protecţie şi reconstruire ecologică a vegetaţiei pajiştilor.
3. Evaluarea condiţiilor deşertificării ca obiecte
şi regulatori de acţiune
A. Proprietăţile solului
Solul, fiind baza fiecărui landşaft sau al fiecărei biocenoze, exprimă în mod integral specificul bioclimatic al fiecărei regiuni naturale. Legităţile formării şi răspîndirii geografice a unităţilor genetice de sol depind de componenţa biocenozelor şi amplasarea lor teritorială.
Aflîndu-se la intersecţia a trei zone biogeografice, Republica Moldova prezintă o îmbinare a condiţiilor naturale ale acestor zone. Centrul Moldovei şi Podişul Codrilor reprezintă avanpostul estic al pădurilor de foioase ale Europei Centrale cu gorun, fag, tei argintiu etc. În partea de nord, condiţiile naturale reprezintă aripa vestică a zonei de silvostepă. Stepa xerofită din partea de sud reflectă influenţa anumitor condiţii din zona mediteraneană. Această regiune este cea mai vulnerabilă la deşertificare. Învelişul de sol include elemente specifice, caracteristice zonelor respective.
Solurile brune s-au format pe cele mai înalte coline ale Podişului Codrilor în condiţiile pădurilor de fag şi gorun pe intervalul altitudinilor de 300-430 m. Acestor soluri le este caracteristic regimul de umezeală percolativ. Profilul solurilor brune are un caracter cambic (deosebit de culoarea rocii materne) şi aciditatea slabă. Conţinutul de humus în stratul superior constituie 5-7%, iar în stratul arabil 1,2-2%. Solurile brune sînt reprezentate de două subtipuri: luvice şi tipice.
Solurile cenuşii ocupă înălţimile predominante (220-350 m) ale Podişului de Nord, Colinelor Prenistrene şi ale Codrilor Centrali, parţial întîlnindu-se şi pe alte înălţimi (Tigheci, Puhoi, Rădoaia etc.). S-au format în condiţiile pădurilor de foioase - carpenite, quarcete, diferite amestecuri - şi se caracterizează printr-un profil diferenţiat, cu un regim hidric periodic percolativ. Fiind valorificate, solurile cenuşii devin slab humificate (1,5-2,5%), practic nestructurate, cu reacţia slab acidă. Tipul de sol cenuşiu este reprezentat de 4 subtipuri: albice, tipice, molice şi vertice.
Solurile brune şi cenuşii, fiind amplasate în cele mai umede zone, practic nu sînt vulnerabile la deşertificare.
Cernoziomurile ocupă cea mai mare parte din suprafaţa Republicii Moldova - peste 75%. Acest tip de sol se deosebeşte prin caracterul cumulativ, bine humificat (pînă la adîncimea de 80-100 cm conţinutul de humus depăşeşte 1%), structurat şi afînat (molic).
Regimul de umiditate - periodic percolativ şi nepercolativ. Conţinutul de humus în solurile valorificate este foarte variat (6-1,5%), în funcţie de subtip şi componenţa granulometrică. Reacţia solului este neutră sau slab alcalină. Cernoziomurile se asociază cu vegetaţia stepelor, însă se întîlnesc şi se formează şi sub păduri, preponderent quarcete cu înveliş încheiat de ierburi. Profilul cernoziomurilor atît din orizontul A, cît şi B are caracter molic, ultimul fiind un orizont de tranziţie relativ humificat şi structurat. Cernoziomul ca tip este reprezentat de 5 subtipuri - argiloiluvial, levigat, tipic, carbonatic şi vertic, care se caracterizează prin diverse grade de vulnerabilitate la secetă şi deşertificare.
Solurile intrazonale (litomorfe, hidromorfe şi halomorfe) sînt reprezentate de 7 tipuri genetice cu diverse grade de vulnerabilitate. Ele sînt răspîndite fragmentar pe fondul solurilor zonale (automorfe).
Cele mai vulnerabile la deşertificare sînt rendzinele şi vertisolurile.
Rendzinele se formează pe calcare şi marne, atît sub influenţa asociaţiilor ierboase de stepă, cît şi a celor de pădure. Procesele pedogenetice se produc doar în stratul alterat de la suprafaţa rocilor calcaroase.
Vertisolurile se formează în condiţiile de stepă şi silvostepă, sub vegetaţie ierboasă pe roci argiloase grele (cu conţinut mare de argilă fină). Procesele pedogenetice sînt condiţionate de proprietăţile specifice ale acestor roci, care în stare umedă gonflează, iar în stare uscată crapă.
Solurile cernoziomoide, mocirlele şi solurile turboase se formează în condiţii cu exces de umiditate. Vulnerabile la deşertificare sînt soloneţurile, solonceacurile şi solurile salinizate.
Republica Moldova se deosebeşte printr-un grad sporit de valorificare a solurilor. Solurile valorificate, folosite în decurs de decenii în agricultură, ca regulă, sînt supuse diferitelor procese de degradare, printre care se numără şi deşertificarea.
Deşertificarea afectează, în primul rînd solurile cu regimuri de apă (hidrice) nepercolativ şi exudativ. Cele mai vulnerabile sînt cernoziomurile tipice slab humifere şi carbonatice. Procesul de deşertificare afectează intens solurile erodate. Eroziunea modifică regimul de umiditate, componenţa şi proprietăţile fizico-chimice ale solurilor, ceea ce contribuie la agravarea proceselor de deşertificare pe versanţi. De aceea, este imperativ necesară elaborarea unui program special de restabilire ecologică a solurilor, pentru a diminua vulnerabilitatea lor la deşertificare.
B. Resursele acvatice
În condiţiile de deşertificare a teritoriului ţării resursele acvatice au o importanţă colosală pentru ramurile economiei naţionale, îndeosebi pentru irigare şi aprovizionarea cu apă a complexului agricol şi industral.
Resursele acvatice ale rîurilor constau din debitele fluviilor mari - Nistru şi Prut - şi ale rîurilor mici şi se divizează în resurse acvatice reale şi resurse acvatice protejate (tabelele 3, 4 şi 5). Mineralizarea apei rîurilor Nistru şi Prut constituie 380 - 800 mg/l, a rîlui Prut în secţiunea superioară (s. Şireuţi) - 420-460 mg/l, în secţiunea inferioară (or. Cahul) - 650-680 mg/l. Majoritatea rîurilor republicii (Camenca, Molochiş, Ciornaia etc.) au mineralizarea la nivel de 500-1000 mg/l. Printr-o mineralizare înaltă se disting apele r.Răut - 1400-1850 mg/l, r.Lunga - 3200-3700 mg/l şi r.Botna - 1000-2500 mg/l.
Debitul resurselor cercetate şi aprobate ale apelor subterane constituie 2724 mii m3/24 ore. Din ele municipiilor Chişinău, Bălţi, Tighina şi Tiraspol le revin însumat 921 mii m3/24 ore, iar unităţilor administrativ-teritoriale - 1803 mii m3/24 ore.
Tabelul 3
Resursele naturale şi reale de aprovizionare
cu apă ale Moldovei (mil.m3)
-------------------------+------------------------------ +------------------------
| Resursele naturale | Resursele reale
Rîurile şi locali- |-------+---------------------- |-------+-----------------
tăţile | |aprovizionare| | aprovizionare
|-------+------------| |-------+---------- | medii | 75% | 95% |medii | 75% | 95%
------------------------- +------ +------ +--------------
Nistru- M.Podolsk 8510 6550 4610 8250 6290 4380
Nistru- s.Olăneşti 10700 8670 6420 10400 8270 6120
Prut- s.Corpaci 2120 1650 1190 2060 1590 1110
Prut- delta 2900 2380 1830 2810 2300 1710
Ciugur- s.Bîrlădeni 8,73 5,76 3,49 8,22 5,31 3,13
Dradişte- s.Trinca 11,9 7,97 4,76 11,3 7,33 4,28
Camenca- s.Cobani 11,2 6,83 3,58 10,5 6,20 3,08
Delia- s.Pîrliţa 5,00 3,00 1,50 4,68 2,82 1,43
Cahul- s.Găvănoasa 3,33 1,23 0,30 3,05 1,14 0,26
Ialpug- or.Comrat 4,10 1,70 0,49 3,78 1,46 0,46
Iagorlîc- s.Doibani 30,7 18,2 9,20 29,4 16,8 8,30
Răut- mun.Bălţi 36,0 20,5 10,1 33,5 18,5 8,4
Răut- s.Jeloboc 276 160 77,3 266 146 65,8
Cubolta- s.Cubolta 38,4 23,0 11,5 35,6 20,4 9,50
Cainar- s.Sevirova 31,3 22,0 12,5 29,0 20,2 11,7
Ciuluc- or.Teleneşti 18,7 10,4 4,78 17,9 9,50 4,00
Bîc- mun.Chişinău* 35,1* 19,0 9,82 33,6 17,9 8,81
Bîc- mun.Chişinău** 38,6** 20,9 10,8 37,3 19,7 9,70
Işnovăţ- s.Sîngera 31,3 22,0 12,5 29,0 20,2 11,7
Botna- or.Căuşeni 22,9 9,16 2,52 21,9 8,30 1,96
------------------------- +------ +------ +-------------- +------ +------
Note: * Secţiunea hidrologică este situată în amonte.
** Secţiunea hidrologică este situată în aval.
Tabelul 4
Resursele protejate şi disponibile ale rîurilor
Moldovei (mil.m3)
--------------------------------- +----------------------+------------------------
Resursele disponibile Rîurile şi locali- | Resursele de apă pro- |------+------
tăţile tejate |
| aprovizionare
| aprovizionare
| |
|------+----------
|------+----------
| | medii | 75% | 95%
--------------------------------- +----------------------+------+------+----------
Nistru- s.Olăneşti 3700 6700 4570 2420
Prut- s.Corpaci 490 1570 1100 620
Prut- delta 550 2260 1750 1160
Ciugur- s.Bîrlădeni 3,49 4,73 1,82 0
Dradişte- s.Trinca 4,76 6,54 2,57 0
Camenca- s.Cobani 3,58 6,92 2,62 0
Delia- s.Pîrliţa 1,50 3,18 1,32 0
Cahul- s.Găvănoasa 0,30 2,75 0,84 0
Ialpug- or.Comrat 0,49 3,29 0,97 0
Iagorlîc- s.Doibani 9,20 20,2 7,60 0
Răut- mun.Bălţi 10,1 23,4 8,40 0
Răut- s.Jeloboc 77,3 189 69,0 0
Cubolta- s.Cubolta 11,5 24,1 8,90 0
Cainar- s.Sevirova 12,5 16,5 7,70 0
Ciuluc- or.Teleneşti 4,78 13,1 4,72 0
Bîc- mun.Chişinău* 9,82 23,8 8,08 0
Bîc- mun.Chişinău** 10,4 26,9 9,30 0
Işnovăţ- s.Sîngera 1,25 5,46 1,94 0
Botna- or.Căuşeni 2,52 19,4 5,81 0
--------------------------------- +----------------------+------+------+----------
Note: * Secţiunea hidrologică este situată în amonte.
** Secţiunea hidrologică este situată în aval.
Tabelul 5
Disponibilul rîurilor Moldovei
--------------------------------------------------------------------------------
| Resursele acvatice
Rîurile |---------+-------------------------
| | aprovizionare
| |----------+----------
| medii | 75% | 95%
---------------------------------+----------+---------+-----------------------
Nistru 3,35 2,28 1,21
Prut 1,13 0,88 0,58
Mici (toate) 0,77 0,27 0
Mici (cu excepţia bazinului Nistru-Prut) 0,05 0,02 0
În total 4,53 3,18 1,79
--------------------------------- +---------+----------+----------------------
Avînd în vedere situaţia gravă a resurselor acvatice, se planifică aplicarea procedeelor moderne pentr îmbunătăţirea calităţii apei potabile şi prevenirea poluării surselor de apă.
C. Regnul vegetal şi animal
Cele mai reprezentative (după numărul de specii) sînt ecosistemele forestiere (cca 700 specii), de luncă (cca 600 specii) şi de stepă (cca 550 specii). Este necesar de subliniat că grupul plantelor ruderale, care înglobează peste 450 de specii, este cel mai ponderat. Taxonomii endemice nu se atestă, dar unele specii foarte rare constituie un element subendemic: Genista tetragona, Centaurea thirke, Centaurea angelescui, Euonymus nana. Unele specii sînt la hotarele arealelor lor naturale: Fagus sylvatica, Quercus pubescens, Carpinus orientalis, Paeonia peregrina etc.
Extinderea suprafeţelor valorificate condiţionează schimbarea florei spontane. Din acest motiv, un număr tot mai mare de specii de plante sînt incluse în categoria speciilor rare ce necesită ocrotire. În prezent speciile rare ale florei Moldovei constituie peste 15%.
Vegetaţia forestieră a Republicii Moldova (la data de 1.01.1998) ocupă o suprafaţă de cca 377 mii ha şi este reprezentată prin terenuri acoperite cu vegetaţie forestieră, administrate de autorităţile silvice de stat (295,3 mii ha păduri), o parte a fondului forestier aflîndu-se în gestiunea primăriilor, gospodăriilor agricole şi altor deţinători (30,1 mii ha), precum şi prin suprafeţele cu perdele forestiere de protecţie şi ale plantaţiilor de arbori şi arbuşti din afara fonduluiforestier (51,5 mii ha).
Moldova este una din cele mai puţin împădurite ţări din Europa, rămînînd cu mult în urmă faţă de Federaţia Rusă, Belarus, Ucraina, Romînia, Bulgaria, Ungaria etc. (fig.2).
% _______________________________________________
50| - ____________________________________________
40|| | - _____________________________________
30|| | | | | | - ____________________
20|| | | | | | | | - ____________
10|| | | | | | | | | | _ ____
0|| | | | | | | | | | | |
------------------------------------------------
Rusia Bulgaria Belorus Romănia Ucraina Moldova
Fig.2. Gradul de împădurire a Republicii Moldova în comparaţie cu unele ţări europene
Reducerea vegetaţiei naturale pe teritoriul Republicii Moldova a condus şi la reducerea faunei.
Ca urmare a valorificării stepelor, s-a micşorat numărul animalelor, care joacă un rol important în funcţionalitatea ecosistemelor naturale (popîndăii de cîmp etc.), şi au dispărut multe specii de acvile şi mamifere, care pînă nu demult populau teritoriul ei. În Cartea Roşie acum sînt incluse 69 de specii faunistice dispărute, ameninţate de dispariţie şi cu populaţii în descreştere.
Ca indicator al deşertificării poate servi numărul nevertebratelor, care se micşorează vădit în cernoziomurile Moldovei de la 100-135 la nord pînă la 42-64 ex./m2 la sudul ţării. Micoflora păstrează aceeaşi regularitate, micşorîndu-se de la 53-68 pînă la 15-22 mii/g.sol.
4. Agenţii deşertificării
A. Dezechilibrul ecologic teritorial
Activitatea antropogenă a generat grave dezechilibre ecologice în teritoriul naţional. Ecosistemele naturale şi natural-antropogene (păduri, inclusiv fîşii forestiere, fîneţe, păşuni, mlaştini, sisteme acvatice) constituie 17%, factor ce corespunde nivelului scăzut al echilibrului ecologic teritorial (10-20%). Zona semiaridă sud-estică se caracterizează prin cea mai nefavorabilă conjunctură, avînd un nivel foarte scăzut al sistemelor natural-antropogene (<<10%) şi o pondere foarte înaltă a terenurilor arabile (>>80%).
Cele 325,4 mii ha de păduri sînt repartizate foarte neuniform (fig. 3). Din suprafaţa totală, zonei de centru îi revin aproape 60% (gradul de împădurire -13,5%), zonei de nord - cca 26% (gradul de împădurire - 7,2%), iar zonei de sud, afectate în mod deosebit de secetă şi caracterizate printr-un deficit acut de resurse acvatice şi de eroziune a solurilor, îi revin doar 16% din păduri (gradul de împădurire - 6,7% - fiind, deci, de 2 ori mai mic în comparaţie cu zona de centru).
% _____________________________
15| __
|______________| |___________
10| | |
|__ -- ________| |___________
5| | | | | | |
| | | | | | |
0| | | | | | |
-----------------------------
Nord Centru Sud
Fig.3. Gradul de împădurire a zonelor geografice ale Moldovei.
Sporirea echilibrului ecologic teritorial va permite
trecerea actualei agriculturi la o agricultură durabilă şi de landşaft.
trecerea actualei agriculturi la o agricultură durabilă şi de landşaft.
În anumite regiuni, împădurirea terenurilor inutilizabile pentru agricultură va contribui în mod substanţial la reducerea gradului de eroziune a solurilor, în special în sudul Moldovei, la protejarea teritoriilor ameninţate permanent de alunecări şi la diminuarea efectelor negative ale aridizării climei.
B. Eroziunea solurilor şi alunecările de teren
Eroziunea solurilor şi alunecarile de teren reprezintă cei mai importanţi agenţi ai deşertificării, mai ales în ceea ce priveşte accelerarea acestui proces.
Pe o treime din suprafaţele agricole, afectate de eroziune, procesul de deşertificare are toate premisele de a se accelera (tabelul 6).
Tabelul 6
Suprafeţele agricole erodate
---------------------------- +------------------------------ +-------------------------------
|Terenuri cu diferite |Terenuri moderat şi pu-
Zonele | grade de eroziune |ternic erodate
|--------------- +-------------- |--------------- +---------------
| ha | % | ha | %
| |din suprafa- | |din suprafe-
| |ţa agricolă | |ţele erodate
---------------------------- +-------------- +-------------- +--------------
Nordică 354255 39,0 88983 25,0
Centrală 217472 45,6 97197 44,7
Sudică 26909 44,0 119632 44,4
Sud-estică 36031 19,2 8761 24,3
Total pe republică 876767 37,0 314573 35,9
---------------------------- +-------------- +-------------- +--------------
Sînt afectate puternic de eroziune suprafeţele agricole din centrul şi sudul ţării. Pierderile anuale de sol fertil de pe toate terenurile agricole, cauzate de eroziune, constituie 26 mil. t, dintre care: humus - 700 mii t, azot - 50 mii t, fosfor - 34 mii t, potasiu - 597 mii t. Aceste pierderi provoacă o scădere mare a recoltei culturilor agricole.
Pierderile indirecte, exprimate în producţie agricolă, constituie valori stabile, repetate din an în an. În prezent producţia agricolă prezumată şi pierdută anual din cauza eroziunii solurilor constituie 525 mii tone de unităţi nutritive pe terenurile arabile şi 57 mii t de fructe şi struguri pe terenurile cu plantaţii pomiviticole. Prejudiciu anual cauzat de eroziune este 221365 mii dolari S.U.A. În mod indirect, prejudiciile cauzate de eroziune prin înnămolirea iazurilor şi altor bazine acvatice, poluarea solurilor depresiunilor şi apelor subterane cu pesticide şi îngrăşăminte minerale, spălate de pe versanţi; distrugerea căilor de comunicaţie, a construcţiilor hidrotehnice şi cu menire socială etc. afectează şi alte sfere ale activităţii umane.
Combinarea condiţiilor complicate fizico-geografice cu metodele de agricultură intensivă pe versanţi a condus la dezvoltarea eroziunii liniare - de la şiroirile iniţiale pînă la sisteme întregi de ravene pe o suprafaţă de 8800 ha, pagubele anuale ale cărora au atins cifra de 7622 mii dolari S.U.A.
Gradul de intensificare a eroziunii solurilor creşte şi datorită alunecărilor de teren de pe versanţi care a deteriorat complet învelişul de sol pe o suprafaţă de 24,1 mii ha, aducînd un prejudiciu esenţial de peste 8423 mii dolari S.U.A.
Programul prevede acţiuni de amenajare a teritoriului
şi de prevenire şi combatere a alunecărilor de teren.
C. Deflaţia solurilor
Furtunile de praf constituie una din principalele consecinţe ale deflaţiei solurilor (eroziunii eoliene). Într-un răstimp foarte scurt straturi masive de sol pulverizat pot fi ridicate şi transportate peste semănături, aceste depuneri acoperindu-le şi compromiţîndu-le definitiv.
După indicatorii climatici de bază, care definesc premisele apariţiei furtunilor de praf, teritoriul republicii se încadrează în parametrii zonei active, care se divizează pe regiuni potrivit gradului de manifestare a furtunilor de praf. Partea nordică a văilor Prutului şi Nistrului, precum şi Podişul Central Moldovenesc constituie regiuni cu o frecvenţă scăzută a furtunilor de praf, teritoriile de stepă şi cele de la frontierele sudice şi sud-estice se clasifică drept regiuni cu furtuni de praf puternice, iar restul teritoriului ţării - stepa Bălţilor şi periferia sudică a Codrilor - sînt regiuni cu furtuni de praf moderate.
În părţile centrale şi sudice ale republicii furtunile de praf se produc aproape în fiecare an, în raioanele nordice - doar o dată în 3-5 ani. Media zilelor cu furtuni de praf în teritoriul naţional constituie 2-10 zile în an şi acest indice se ia în considerare la elaborarea şi desfăşurarea acţiunilor de combatere a deşertificării.
D. Sărăturarea solurilor
Intensitatea sărăturării se evaluează prin gradul de salinizare (conţinutul excesiv de săruri solubile) şi de alcalinitate (conţinutul maxim de sodiu schimbabil) al diferitor orizonturi, luîndu-se în considerare şi adîncimea situării acestora.
Salinizarea solurilor este indispensabil legată de acumularea compuşilor solubili prin evapotranspiraţia apelor freatice ca rezultat al climatului secetos, mai cu seamă în cîmpia Bălţilor, centrul şi sudul Moldovei. În condiţiile de silvostepă ale Moldovei de Nord (coeficientul hidrotermic >0,7) aceste soluri, practic, lipsesc sau au areale foarte restrînse.
Suprafaţa soloneţurilor automorfe şi a complexului de soluri soloneţizate (în majoritatea lor cernoziomice), formate în cadrul landşafturilor eluviale (interfluvii, pante), depăşeşte 25 mii ha.
Suprafaţa lăcoviştilor extraluviale salinizate şi soloneţizate în depresiuni constituie cca 20 mii ha, iar a celor aluviale sărăturate (luncile Nistrului, Prutului şi ale rîurilor mici) depăşeşte 99 mii ha.
În funcţie de gradul de susceptibilitate la salinizare şi alcalinizare, solurile ţării pot fi divizate în următoarele grupuri:
1) cernoziomuri şi soluri de pădure nesalinizate şi neerodate, cu componenţa granulometrică lutoasă şi argiloasă şi gradul maxim de alcalinorezistenţă;
2) cernoziomuri şi soluri de pădure moderat şi slab erodate sau cu componenţa granulometrică mijlocie grosieră (luto-nisipoasă, nisipo-lutoasă), cu un grad parţial redus de alcalinorezistenţă;
3) soluri umede nesalinizate în complex cu soluri slab salinizate cu un grad redus de alcalinorezistenţă. Din acest grup mai fac parte cernoziomurile şi solurile de pădure moderat şi puternic erodate;
4) asociaţii de soluri nesalinizate şi salinizate, nesoloneţizate şi soloneţizate cu un grad moderat de alcalinorezistenţă;
5) soluri salinizate şi soloneţizate, cu un grad mic de alcalinorezistenţă;
6) soloneţuri şi solonceacuri cu alcalinorezistenţa moderată.
Dat fiind faptul că învelişul de sol pe toate terenurile agricole dispune de o structură complexă, putem conchide că în centrul şi sudul Moldovei persistă pericolul alcalinizării secundare, cu toate consecinţele ei negative. În planul de acţiuni al Programului sînt prevăzute măsuri concrete de combatere a solonizării şi soloneţizării.
5. Consecinţele deşertificării
A. Modificarea proprietăţilor solului
Analiza factorilor, condiţiilor şi agenţilor deşertificării a confirmat eventualitatea amplificării acestui proces pe întreg teritoriul Republicii Moldova şi mai cu seamă în zonele pedoclimatice de sud şi sud-est.
În primul rînd, în aceste zone solurile sînt în degradare fizică (formarea crustei, compactarea, deteriorarea structurii, reducerea porozităţii). În cazul solurilor cu componenţă granulometrică luto-argiloasă şi argiloasă cu valori mari (1,45-1,60 g/cm3) ale densităţii aparente şi un grad moderat de tasare, frecvenţa valorilor nesatisfăcătoare ale porozităţii totale constituie 40-60%. Pentru solurile lutoase frecvenţa valorilor nesatisfăcătoare ale porozităţii totale în acest interval de compactizare constituie 30-40%. La valori mai sporite ale densităţii aparente, solurile luto-argiloase şi argilo-lutoase dispun permanent de valori nesatisfăcătoare ale porozităţii. Chiar şi în cazul solurilor cu componenţă granulometrică lutoasă frecvenţa valorilor nesatisfăcătoare constituie 70-80%. Ca urmare, se accelerează aridizarea solurilor şi a învelişului de sol.
La nivelurile superioare de organizare a solului (profil, orizont) aridizarea este cauzată de diferenţierea profilului fizic şi hidrofizic şi de compactizarea acestuia, soldîndu-se cu reducerea permeabilităţii şi a capacităţii de înmagazinare a apei.
La nivelurile inferioare de funcţionare a sistemului de sol (agregat, microagregat, particulă elementară), aridizarea solurilor este cauzată de sporirea considerabilă a forţelor cu care este reţinută apa în sol, în urma compactizării agregatelor.
S-a constatat că sub acţiunea presiunilor tehnoantropogene, densitatea agregatică sporeşte cu 0,2-0,3 g/cm3, iar procesele de gonflare şi contracţie nu contribuie la reproducerea acesteia.
Reducerea volumului total al porilor, în general, şi al celor interagregatici, în particular, conduce la reducerea semnificativă a permeabilităţii pentru apă şi a conductivităţii hidraulice. Ca urmare, se reduce considerabil capacitatea de înmagazinare a apei în sol.
Deficitul de umididate condiţionează degradarea structurii, formarea crustei, accelerarea proceselor de slitizare şi sporire a rezistenţei la penetrare şi la arat, reducerea indicelui de rezistenţă antierozională.
Degradarea fizică progresează în solurile argiloase şi argilo-lutoase desfundate, irigate, precum şi supuse traficului intens de maşini agricole. Compactări puternice şi extreme au loc în centrul şi sudul Moldovei.
Degradarea chimică se exprimă prin dehumificare, salinizare şi alcalinizare secundară, precum şi prin pierderea capacităţii de nutriţie a solului. Menţionăm că procesul dehumificării se dezvoltă foarte intens mai cu seamă în solurile cernoziomice.
S-a stabilit că pe parcursul ultimilor 90 de ani conţinutul de humus a scăzut de două ori (de la 5-7% pînă la 3,0-3,5%). Deci, în total de pe întreaga suprafaţă a terenurilor agicole au fost pierdute circa 147 mil.t de humus. Actualmente, bilanţul humusului în agricultură este profund negativ (-1,5 t/ha), iar pierderile anuale se ridică la 3,3 mil.t. Pierderile anuale din contul eroziunii constituie circa 0,6 mil. t (în total - 3,9 mil.t). Viteza anuală de mineralizare a humusului este de 0,02%.
Conform datelor obţinute de către serviciul agrochimic, 40,6% din terenurile agricole se caracterizează printr-un conţinut foarte scăzut şi scăzut de humus (mai mic de 2%). În ultimii 8-10 ani cantitatea de îngrăşăminte organice aplicate în agricultură a diminuat de la 5-6 pînă la 0,8-0,9 t/ha. Pe viitor, peste circa 50 ani, dacă nu se va realiza complexul respectiv de măsuri, conţinutul de humus se va micşora de la 3-3,5% pînă la 2-2,5%. Se vor majora, de asemenea, suprafeţele terenurilor agricole cu un conţinut de humus în sol cu valori sub 2%.Ca rezultat, productivitatea solurilor se va micşora cu 30-40%.
La periferia Codrilor Centrali şi în zona de sud procesul de dehumificare în solurile cernoziomice obişnuite şi carbonatice cunoaşte o extindere masivă şi extremă. Gradele de manifestare a acestui proces variază de la mediu pînă la puternic. Menţionăm, de asemenea, că aceste soluri au o rezistenţă scăzută la alcalinizare. Reducerea alcalinorezistenţei este cauzată de micşorarea rezervelor de humus, a capacităţii de reţinere a cationilor, de decalcifierea complexului adsorbtiv al solurilor, sporirea rolului cationilor de magneziu, modificarea regimului carbonaţilor etc. Ca urmare a procesului de deşertificare, riscul alcalinizării şi, respectiv, al diminuării potenţialului productiv al solurilor sporeşte considerabil.
B. Schimbarea nivelului de mineralizare a apelor
Mineralizarea apelor freatice este legată de regimul hidric al rîurilor şi nivelul lor de poluare.
Calitatea apei Nistrului cade sub incidenţa standardului de clasa a doua - "poluare moderată", iar în zona inferioară - a standardului de clasa a treia -"poluată ". în apele rîului Prut se conţin substanţe organice în cantităţi sporite şi substanţe anorganice în cantităţi reduse, care provoacă un consum chimic de oxigen sporit (CCO) şi o cantitate relativ scăzută de oxigen dizolvat. La vărsarea Prutului în Dunăre apa corespunde standardului de clasa a treia - "poluată", iar în localitatea Valea Mare - de clasa a patra: "puternic poluată".
Apele freatice din văile rîurilor mici sînt poluate intens cu nitraţi, cauza fiind folosirea neraţională în trecut a îngrăşămintelor minerale azotice, deversarea dejecţiilor din complexele zootehnice, a gunoaielor şi altor deşeuri localizate pe teren fără strat de protecţie etc. În unele localităţi apele freatice sînt poluate intens cu substanţe petroliere (la Mărculeşti).
Circa 50% din populaţie nu are acces la apă potabilă de calitate. Principalul factor de risc privind consumul apei cu impact serios asupra sănătaţii populaţiei este conţinutul ridicat de nitraţi. Fiind cea mai răspîndită şi mai cunoscută substanţă toxică în apele freatice ale Moldovei, nitraţii conduc la apariţia methemoglobinemiei, numită şi intoxicaţie cu nitraţi în concentraţii ce depăşesc 50 mg/l. În special afectează copiii pînă la 3 ani, mai cu seamă cei alimentaţi artificial. Ponderea probelor cu depăşiri de concentraţie maxim admisă (CMA) de nitraţi din sursele centrale şi locale a constituit 50% în anul 1998, iar din sursele locale - respectiv 68,8%, creşterea ei fiind caracteristică pentru toate zonele unde au sporit şi concentraţiile depistate - 500-1200 mg/l.
Referitor la calitatea apelor subterane în alimentarea cu apă potabilă a populaţiei urbane prin sistem centralizat (ponderea apelor subterane fiind de 50-60%), peste o treime din surse nu corespund cerinţelor standardului de calitate la indicatorii chimici. Principala problemă o constituie conţinutul înalt de fluor (2-18 mg/l) în judeţele Bălţi, Ungheni, Lăpuşna, Tighina, Chişinău, U.T.A. Găgăuzia; de amoniac (2-10 mg/l) - în toate zonele, dar mai frecvent în zona centrală; de stronţiu (7-15 mg/l) - în judeţele Orhei şi Chişinău; de hidrogen sulfurat (3-20 mg/l) - în judeţele Ungheni, Lăpuşna, Tighina, Chişinău şi U.T.A. Găgăuzia; de fier (1-2,5 mg/l) - în judeţele Bălţi, Edineţ, Cahul (sectorul Vulcăneşti).
C. Modificarea regnului vegetal
Vegetaţia reprezintă blocul indicatorilor biologici ai deşertificării. În componenţa vegetaţiei se schimbă raportul dintre speciile xerofite şi mezofite. Are loc xerofitizarea prin completarea învelişului vegetal cu graminee (Bolboschoemus maritimus, Guncus genardii, Beckmannia aurici formus, Alopecurus arundinaceus). Ca urmare a salinizării accelerate antropice are loc halofitizarea vegetaţiei (Salicornia europaea, Halimione verrucifera, Lepidium latifolium etc.)
Un indicator important reprezintă densitatea de proiect a vegetaţiei naturale şi agrofitocenozelor. Densitatea fitocenozelor naturale în condiţiile deşertificării şi aridizării se reduce brusc din cauza suprapăşunatului şi a secetelor intense.
Densitatea de proiect a culturilor agricole diminuează de la nordul cu climă moderată spre sudul şi sud-estul Moldovei cu climă uscată subumedă şi chiar semiaridă.
Dacă în partea de nord şi cea centrală densitatea maximă de proiect a porumbului la boabe constituie 87-85%, a grîului de toamnă - 79%, florii-soarelui - 99% şi a tutunului - 97%, în condiţiile de sud ale Moldovei densitatea de proiect a vegetaţiei scade corespunzător pînă la 76, 68, 92 şi 95%.
În funcţie de caracterul densităţii de proiect, vegetaţia protejează solul în mod diferit de influenţa dăunătoare a ploilor pe parcursul perioadei de ploi, astfel:
- ierburile perene, întrebuinţate al doilea an şi în anii următori, şi plantaţiile multianuale sînt capabile să protejeze solul întreaga perioadă caldă a anului (aprilie-octombrie);
- culturile cerealiere păioase (cu excepţia porumbului), mazărea, culturile de toamnă şi amestecurile din ierburile de primăvară pot proteja solul la începutul perioadei ploioase (aprilie-mai);
- ierburile perene care se utilizează în primul an, porumbul, floarea-soarelui şi tutunul protejează solul în perioada ploilor de vară (iunie-august);
- sfecla de zahăr şi cea furajeră, varza şi alte culturi legumicole tîrzii protejează solul după perioada activă a ploilor (septembrie-octombrie).
Un indicator important al deşertificării este productivitatea biologică a solului şi pămînturilor, prin care se subînţelege randamentul fitomasei şi al producţiei economice de pe o unitate de suprafaţă, ţinîndu-se cont de toate culturile care alcătuiesc structura suprafeţelor semănate.
În conformitate cu scara de evaluare a productivităţii biologice, zona de nord se caracterizează printr-un nivel foarte înalt al productivităţii biologice (peste 5,6 t/ha), zona centrală - printr-un nivel înalt (5-5,5 t/ha), iar zonele de sud şi sud-est, unde factorii de deşertificare se manifestă cel mai intens - printr-o productivitate biologică scăzută (4,0-4,5 t/ha).
6. Concluzii
Fundamentarea Programului de acţiuni pentru combaterea deşertificării se bazează pe următoarele considerente.
Republica Moldova a aderat la Convenţia Naţiunilor Unite pentru combaterea deşertificării la 24 decembrie 1998, asumîndu-şi obligaţia de a-i îndeplini prevederile în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea secetei şi deşertificării.
Programul trasează obiectivele şi acţiunile practice de protecţie a mediului reieşind din caracteristicile geografice generale ale Republicii Moldova.
Principalii intensificatori ai deşertificării sînt factorii climatici (zonele subumede şi semiaride) şi factorii antropici (agricultura intensivă, agricultura irigabilă şi suprapăşunatul). Un rol important în extinderea acestui proces îl are mezo- şi microclima.
Evaluarea cauzelor deşertificării teritoriului Republicii Moldova decurge din analiza următorilor factori:
a) învelişul solurilor: cele mai vulnerabile la procesul de deşertificare sînt solurile cu regimuri hidrice nepercolative şi exudative - cernoziomurile slab humifiere şi carbonatice, solurile erodate, rendzinele, vertisolurile, soloneţurile şi solonceacurile;
b) media resurselor acvatice ale rîurilor constituie 10919,3 mil.m3. 75% din ele oferă un disponibil de aprovizionare de 7561,6 mil.m3, iar 95% - 4200 mil. m3. Resursele acvatice subterane cercetate şi aprobate constituie 2724 mii m3/24 ore;
c) regnul vegetal şi animal. Regnul vegetal este reprezentat prin 1850 specii, între care predomină fitocenozele forestiere, de luncă şi de stepă. Regionarea geobotanică cuprinde 9 districte şi 13 raioane. Reducerea vegetaţiei naturale pe teritoriul Republicii Moldova a condiţionat şi reducerea faunei.
Agenţi ai deşertificării în teritoriul naţional sînt: dezechilibrul ecologic teritorial, eroziunea solurilor, eroziunea eoliană, sărăturarea (salinizarea şi soloneţizarea) solurilor.
Consecinţele proceselor de aridizare şi deşertificare constau în permanentizarea tendinţelor de deteriorare a proprietăţilor solurilor, inclusiv degradarea lor (dehumificarea şi compactarea).
Majorarea nivelului de mineralizare şi poluare a apelor a fost însoţită de creşterea impactului acestora asupra sănătăţii omului şi asupra regnului vegetal (rărirea, xerofitizarea şi halofitizarea vegetaţiei).
Criza social-economică şi consecinţele negative ale proceselor de aridizare şi deşertificare în teritoriul naţional impun realizarea neamînată a strategiei şi tezelor tactice ale Programului de acţiuni pentru combaterea deşertificării.
II. STRATEGIA COMBATERII DEŞERTIFICĂRII
În cadrul acţiunilor precedente de combatere a deşertificării cele mai multe eforturi au fost depuse pentru a înlătura simptomele acestui fenomen, iar nu cauzele lui. Aceste eforturi erau orientate preponderent asupra minimizării consecinţelor şi limitării activităţii umane, care, aparent, contribuia nemijlocit la declanşarea lor.
S-a încercat să se combată direct consecinţele dezastruoase ale activităţii umane cum sînt secătuirea solului, suprapăşunatul, defrişarea pădurilor şi metodele incorecte de irigare, ignorîndu-se total mobilurile lor sociale şi economice. Astfel s-a ajuns la paradoxul cînd înseşi victimele deşertificării erau învinuite că provoacă acest sinistru, fără să se întreprindă eforturile cuvenite pentru a investiga circumstanţele care le impuneau exploatarea excesivă a pămîntului.
În prezent se recunoaşte că această abordare îngustă a fost una din principalele cauze ale eşecului planului de acţiuni din anul 1977. Prevederile Convenţiei sînt chemate să înlăture acest neajuns prin situarea problemelor socio-economice în centrul activităţii analitice şi practice, impunîndu-i statului să-şi focalizeze atenţia şi asupra aspectelor fizice şi biologice ale deşertificării.
Republica Moldova şi-a asumat angajamentul să examineze şi să elimine premisele deşertificării, acordînd o deosebită atenţie factorilor socio-economici, care contribuie la amplificarea proceselor de deşertificare. Totodată, ţara noastră se obligă să abordeze în complex interacţiunea aspectelor fizice, biologice şi socio-economice ale procesului de deşertificare şi ale secetei. În speţă, se prevede integrarea strategiilor îndreptate spre eradicarea sărăciei, combaterea deşertificării şi diminuarea consecinţelor secetelor.
Anume sărăcia îi face pe locuitorii raioanelor afectate să stoarcă la maximum solul pentru a supravieţui prezentului imediat, astfel încît acestora nu le rămîne decît să procedeze contrar intereselor lor de lungă durată. Orice strategie efectivă trebuie să prevadă măsuri de lichidare a principalelor cauze ale sărăciei.
Într-o asemenea strategie este necesar să se ia în considerare structurile sociale şi problemele privind proprietătea asupra pămîntului, să se acorde atenţia cuvenită instruirii şi pregătirii profesionale, transportului şi comunicaţiilor, pentru abordarea integrată a tuturor aspectelor care ar conduce la combaterea efectivă a deşertificării.
A. Promovarea politicilor de utilizare durabilă
a resurselelor naturale
1. Măsuri de minimizare a consecinţelor secetelor şi deşertificării
Aspecte climatice
În prezent sistemul monitoringului republican al secetelor are ca bază observaţiile zilnice la 32 staţii meteorologice şi posturi agrometeorologice din cadrul Serviciului "Hidrometeo". Renovarea tehnicii computerizate va lărgi ponderea Serviciului "Hidrometeo" în sistemul de evaluare, monitorizare şi de prevenire a deşertificării.
Perfecţionarea monitoringului climatic existent va permite:
argumentarea agroclimatică a măsurilor privind irigarea (normele şi termenele de irigare a culturilor agricole) în funcţie de regimul hidrometeorologic;
asigurarea hidrometeorologică a amplasării fîşiilor forestiere de protecţie în funcţie de direcţia predominantă a vîntului;
fundamentarea utilizării raţionale a resurselor naturale, orientate spre stabilizarea landşafturilor în condiţiile unui climat arid;
elaborarea strategiei de utilizare a potenţialului agroclimatic în funcţie de procesele de deşertificare;
formarea reţelei regionale a monitoringului deşertificării.
Aspecte generale
Deşertificarea ca fenomen sistemic ce afectează clima, solul, flora, fauna şi omul este rezultatul impactului a două categorii de factori - seceta puternică şi supraexploatarea de către om a teritoriilor aride, semiaride şi uscat-subumede.
Acţiunile cu caracter general în combaterea deşertificării sînt:
- stabilirea perimetrelor teritoriilor afectate de procesele de deşertificare prin efectuarea observaţiilor meteorologice şi a ridicărilor pedologice şi geobotanice;
- revizuirea structurii folosinţelor agricole şi silvice, restructurarea lor în funcţie de natura proceselor de degradare şi menţinerea echilibrului ecologic între ecosistemele naturale şi antropice;
- stabilirea şi urmărirea măsurilor de prevenire a diferitelor forme de degradare a solurilor şi ecosistemelor, cu precizarea răspunderilor tehnologice şi financiare;
- generalizarea unui ansamblu de mecanisme economice şi juridice de reglementare şi stimulare la nivel naţional şi local a măsurilor de prevenire şi combatere a deşertificării;
- elaborarea şi implementarea politicilor regionale de dezvoltare care, în funcţie de situaţia social-economică şi culturală, să ţină seama de problemele combaterii secetei şi deşertificării;
- gestionarea acţiunilor de combatere a deşertificării pe baze contractuale între agricultori, silvicultori, proprietari, guvern şi/sau asociaţii benevole, cu prevederea remunerării şi a compensaţiilor pentru lucrările efectuate;
- asigurarea tuturor judeţelor cu resursele necesare, conform cerinţelor de combatere a secetei şi deşertificării antropice;
- crearea infrastructurii corespunzătoare pentru instruire, educaţie şi însuşirea de către populaţia locală a noilor deprinderi în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea deşertificării, protecţia şi utilizarea durabilă a resurselor naturale;
- instituirea şi întreţinerea monitoringului integrat în vederea supravegherii şi controlului evoluţiei proceselor de deşertificare, precum şi pentru întocmirea prognozelor şi avertizarea factorilor de decizie privind efectuarea măsurilor urgente de prevenire şi combatere a deşertificării.
2. Agricultura durabilă - o premisă a combaterii
deşertificării
În raportul Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare (1987), securitatea alimentară, fundamentarea biologică a agriculturii şi dependenţa ei de resursele naturale (sol, apă, energie solară, resurse genetice) au fost recunoscute drept sectoare prioritare în cadrul soluţionării problemei dezvoltării umane durabile.
Premisele principale ale agriculturii durabile în Moldova sînt:
- respectarea landşafturilor existente şi adaptarea la particularităţile acestora;
- structurarea şi reconstruirea landşafturilor, lărgirea suprafeţelor împădurite şi a pajiştilor pe versanţi pentru menţinerea echilibrului ecologic între ecosistemele naturale şi antropice, păstrarea biodiversităţii, protecţia resurselor de sol şi acvatice;
- introducerea asolamentelor, în care raportul dintre culturile prăşitoare, cerealele păioase şi culturile leguminoase va contribui la protecţia fertilităţii solurilor, combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor şi la sporirea producţiei;
- aplicarea îngrăşămintelor organice din toate sursele posibile - resturile vegetale tocate şi încorporate, gunoiul de grajd, composturile, îngrăşămintele verzi, culturile intermediare, nămolurile de la complexele de creştere a animalelor şi reziduurile menajere (ultimele două tipuri aplicîndu-se numai după o pregătire specială);
- aplicarea îngrăşămintelor chimice în doze moderate, numai în completarea celorlalte măsuri;
- aplicarea unui sistem minim de lucrări care să asigure durabilitatea solului şi a sistemului agricol;
- introducerea managementului integrat de protecţie a plantelor pentru a diminua folosirea pesticidelor, acordînd prioritate măsurilor agrotehnice şi biologice,biopesticidelor şi folosind soiurile şi hibrizii rezistenţi genetic, fenomenele alelopatice şi alte măsuri de combatere a bolilor, dăunătorilor şi buruienilor;
- folosirea resurselor interne (energiei solare şi a pămîntului, stimularea bacteriilor fixatoare de azot, care trăiesc liber în sol, cultivarea de soiuri şi hibrizi rezistenţi la boli, dăunători, secetă şi temperaturi extreme, aplicarea metodelor de folosire economică a apei de irigare etc.) şi reducerea ponderii resurselor cumpărate (îngrăşăminte, pesticide);
- integrarea sectorului culturi de cîmp cu sectoarele zootehnic şi horticol pentru crearea unui sistem de agricultură mai complex şi mai stabil, cu o diversitate biologică superioară, în care resursele interne sînt folosite mai eficient, circuitul substanţelor este mai complet, costurile de producţie reduse, iar forţa locală de muncă este utilizată deplin, sporind stabilitatea populaţiei rurale;
- organizarea teritoriului astfel încît componentele naturale şi antropice ale landşaftului agricol să formeze un complex organizaţional echilibrat şi exploatat armonios, care să asigure condiţii de sporire a productivităţii, conservarea şi regenerarea resurselor, armonizarea factorilor naturali şi economici, un peisaj plăcut şi stabilitatea întregului sistem.
Prin utilizarea raţională a terenurilor se va asigura conlucrarea armonioasă între factorii naturali şi cei umani, fapt ce va contribui la prevenirea şi combaterea deşertificării.
Diagnosticarea rezistenţei ecologice a plantelor şi
căile de atenuare a deşertificării
Elaborarea metodelor de estimare a rezistenţei plantelor la acţiunea complexă a factorilor externi (secetă, arşiţă, temperaturi suboptime) este una dintre cele mai stringente probleme ale agriculturii şi reprezintă un obiectiv al biotehnologiilor vegetale.
Sub acest aspect se prevăd următoarele etape de investigare:
- elaborarea procedeului de diagnosticare a rezistenţei plantelor la acţiunea individuală şi complexă a factorilor nefavorabili de mediu;
- estimarea soiurilor de plante agricole după criteriul rezistenţei ecologice în vederea raionării lor corecte în zonele pedoclimatice ale republicii;
- prospectarea căilor de atenuare a impactului secetei tranziente asupra productivităţii plantelor prin utilizarea agenţilor exogeni (nutriţie minerală, clasteri bioactivi nonpoluanţi).
Acţiuni organizatorice şi fitoameliorative de combatere a deşertificării
Cultivarea pe larg a culturilor furajere şi cerealiere-furajere în cadrul complexului de acţiuni fitoameliorative:
- în condiţiile valorificării raţionale a pămînturilor pe pante:
plante perene: lucerna, sparcetă şi anuale: sorgul, amestecurile de borceag şi ovăz, raigras, secară de toamnă, cerealiere-furajere:
porumbul, orzul de toamnă şi de primăvară, mazărea, rapiţa de toamnă, mohorul, ciumiza;
- în asolamentele ariilor protejate:
a) pentru ariile neirigate în sudul Moldovei:
I. var.: 1. - sparcetă - I a.; 2. - sparcetă II a. - raigras italian; 3. - sparcetă, III a. - raigras italian; 4. - grîu de toamnă; 5. - sorg pentru boabe; 6. - sorg sau iarbă de Sudan;
II. var.: 1. - sparcetă - I a.; 2. - sparcetă II a. - raigras italian; 3. - sparcetă III a. - raigras italian; 4. - grîu de toamnă; 5. - orz de toamnă; 6. - hibrid sorg-iarbă de Sudan;
b) pentru condiţiile zonei de nord a Moldovei:
1. - grîu de toamnă; 2. - mazăre şi alte culturi leguminoase - cerealiere; 3. - grîu de toamnă sau orz de toamnă; 4. - păioase de primăvară cu însămînţarea ierburilor perene; 5. - ierburi perene; 6. - ierburi perene;
c) pentru terenurile irigate:
1-3. - lucernă (sau sparcetă cu obsigă nearistată); 4. - culturile cerealiere de toamnă - porumb pentru siloz; 5. - hibrid sorg - iarbă de Sudan; 6. - borceag - ovăz pentru furaj verde - iarbă de Sudan; - în asolamentele specializate cerealiere-furajere de scurtă rotaţie, schemele principale ale cărora pot fi:
a) asolamente cerealiere-furajere cu lucernă:
1-3. - lucernă; 4. - grîu de toamnă; 5. - porumb pentru grăunţe; 6. - porumb pentru siloz (alte culturi furajere), culturi furajere de un an pentru fîn şi pentru furaj verde; 7. - grîu de toamnă;
b) asolamente cerealiere-furajere cu sparcetă:
1-2. - sparcetă; 3. - grîu de toamnă; 4. - porumb pentru grăunţe; 5. - sorg-soia pentru monofuraj (alte culturi furajere de un an pentru fîn şi furaj verde); 6. - porumb pentru siloz (alte culturi furajere de un an pentru fîn şi furaj verde); 7. - grîu de toamnă;
c) asolamente cerealiere furajere fără ierburi perene:
1. - sfeclă pentru furaj; 2. - porumb pentru siloz, alte ierburi furajere de un an pentru fîn şi furaj verde; 3. - grîu de toamnă; 4. - soia pentru seminţe, alte culturi leguminoase cerealiere; 5. - grîu de primăvară sau de toamnă; 6. - porumb pentru grăunţe; 7. - grîu de toamnă;
- în semănăturile intermediare (în condiţiile irigării) atît în sistemul antierozional, cît şi în asolamentele specializate cerealiere-furajere:
a) culturile şi agrofitocenozele: rapiţa de toamnă, perko, borceag de toamnă şi amestecuri cu secară de toamnă, hibrizi de porumb timpuriu, sorg pentru siloz şi furaj verde în amestec cu culturi leguminoase-cerealiere, iarbă de Sudan, amestecuri de hibrizi de porumb şi soia pentru furaj verde, soiuri timpurii de soia pentru seminţe, amestecuri cu multe componente, constînd din culturi rezistente la frig şi cu creştere rapidă: păioase - ovăz, orz; leguminoase - mazăre, borceag; crucifere - rapiţă de primăvară, ridiche oleaginoasă;
- în condiţiile ameliorării şi utilizării raţionale a cîmpiilor furajere naturale: culturi şi agrofitocenoze: lucernă, trifoi roşu, trifoi alb, raigras, sorg, semănături de toamnă pentru furaj verde.
Acţiuni de amenajare antierozională a teritoriului
Acţiunile de amenajare antierozională cuprind următoarele măsuri şi lucrări:
- organizarea teritorială: repartizarea folosinţelor pe versanţi în funcţie de pretabilitatea terenurilor la arabil sau pentru culturile pomicole, viticole, pajişti, plantaţii forestiere (în conformitate cu condiţiile pedoclimatice şi de relief); stabilirea numărului de sole şi parcele de lucru, a formei şi mărimii acestora pe fiecare versant, în funcţie de înclinarea, forma şi dimensiunile lui, orientarea solelor pe curbe de teren; stabilirea unei reţele optime de drumuri tehnologice, dimensionarea şi amplasarea lor corectă pe pante; stabilirea unei reţele optime de canale pentru evacuarea dirijată a apei de pe versanţi în cazul ploilor torenţiale;
- măsurile agrotehnice: sisteme de culturi specifice pe curbe de nivel, în fîşii şi în benzi înierbate, asolamente de protecţie antierozională, lucrări pedoameliorative etc.;
- amenajările fitoameliorative: înfiinţarea perdelelor forestiere pentru protecţia terenurilor agricole, fondarea în mod obligatoriu a plantaţiilor silvice pe versanţii cu înclinarea de peste 30 grade, împădurirea ravenelor, crearea zonelor forestiere de protecţie a resurselor acvatice, transformarea solurilor arabile puternic şi foarte puternic erodate în fîneţe şi pajişti, înierbarea talazurilor şi a canalelor de evacuare a excedentului de apă pluvială etc.;
- lucrări pentru stingerea formaţiunilor torenţiale şi combaterea eroziunii în adîncime: nivelări-modelări şi umpluturi cu terasamente, canale de nivel, plantaţii silvice, împrejmuiri, talazuri, căderi în trepte, instalaţii de curent rapid; consolidări, cleonaje, gărduleţe, praguri, baraje, canale de evacuare în emisar etc.;
- introducerea în sol a complexului de nevertebrate şi asociaţii microbiene saprofite pentru refacerea biotei şi sporirea producţiei agricole;
- elaborarea şi implementarea în cadrul Programului Naţional "Pămînt", în fiecare judeţ, a unui proiect-pilot de organizare şi amenajare antierozională a teritoriului unei comune cu condiţii pedoclimatice şi de relief tipice;
- reglementarea juridică a responsabilităţii deţinătorilor de terenuri pentru degradarea solurilor.
Proiectele de organizare teritorială şi amenajare antierozională a teritoriilor comunelor se elaborează în baza hărţilor recente de soluri la scara 1:10000 sau 1:5000, cu aplicarea altor hărţi şi materiale.
Ameliorarea stării structurale a solurilor prin:
- evitarea tasării solurilor, eliminîndu-se circularea fără rost a maşinilor şi utilajelor agricole;
- neadmiterea lucrării solurilor în stare prea umedă sau prea uscată (lucrarea solului în stare de maturitate fizică);
- aratul de toamnă al solului pentru afînarea şi structurarea stratului arabil sub influenţa îngheţului şi dezgheţului;
- încorporarea îngrăşămintelor organice şi chimice pentru favorizarea formării humusului care joacă rolul de liant al agregatelor de sol.
Ameliorarea solurilor sărăturate prin:
- reconstruirea şi ţinerea în stare de funcţionare a reţelei de drene şi colectoare de desecare;
- amendarea ghipsică şi spălarea sărurilor din solurile aluviale salinizate şi irigate din luncile Nistrului şi Prutului;
- amendarea repetată cu ghips;
- introducerea de plante tolerante la salinizare şi soloneţizare pentru refacerea pajiştilor din luncile rîurilor mici, reglementarea păşunatului pe aceste teritorii;
- afînări adînci pe terenurile cu soluri arabile soloneţizate;
- introducerea îngrăşămintelor organice şi minerale.
Reconstrucţia ecologică a solurilor din punct de vedere agrochimic prin:
- minimizarea în limitele admisibile (5-6 t/ha) a eroziunii solului;
- optimizarea structurii asolamentelor: majorarea cotei culturilor leguminoase şi a ierburilor perene (lucerna, sparceta) pînă la 20-30%, ceea ce va conduce la acumularea a circa 50 mii tone de azot biologic;
- asigurarea unei balanţe nedeficitare de humus prin încorporarea anuală în sol a 10-12 t/ha de gunoi de grajd (necesarul anual pe republică de gunoi de grajd fiind de 18-20 mil.t);
- încorporarea parţială în sol a producţiei secundare a culturilor păioase şi porumbului;
- folosirea tuturor deşeurilor industriei alimentare, nămolurilor gospodăriilor comunale pentru producerea composturilor şi îmbogăţirea solurilor cu humus şi elemente nutritive;
- îmbunătăţirea regimului trofic al solurilor prin introducerea anuală pe întreaga suprafaţă ocupată de culturile agricole (2,184 mil. ha) a 120 mii tone de azot, 100 mii tone de fosfor, 50 mii tone de potasiu (în total 270 mii tone de substanţe active);
- încorporarea anuală în sol în medie a cîte 5-6 t/ha de gunoi de grajd, totalul constituind 9-10 mil.t.
Irigarea ca măsură de regularizare a regimului de umiditate
a solului şi combatere a deşertificării
- finanţarea în mod centralizat de către stat a cheltuielilor pentru energia electrică (cca 5 mil.lei) pentru irigarea terenurilor agricole, asigurate cu utilajele şi reţeaua de irigare;
- restabilirea reţelei de irigare, demolată în procesul reformei funciare;
- extinderea treptată a suprafeţelor irigate în Moldova de sud prin utilizarea apelor din r.Dunărea;
- ameliorarea solurilor irigate soloneţizate şi salinizate secundar, prin introducerea amendamentelor chimice (ghipsului) şi spălării;
- ameliorarea stării hidroameliorative a terenurilor irigate din luncile Prutului şi Nistrului prin amenajarea periodică a reţelei existente de drene şi colectare.
Reconstruirea ecologică a solurilor
Exercitarea funcţiilor ecologice ale solului în ecosistem şi utilizarea lui ca mijloc de producţie în agricultură este asigurată de însuşirile lui morfologice, fizice, chimice şi mineralogice, în primul rînd, ale orizontului de suprafaţă şi celor imediat subiacente.
Stabilitatea structurală în stratul arabil, refacerea şi menţinerea rezervei de materie organică, atingerea unei balanţe pozitive a elementelor nutritive şi reducerea poluării solurilor pot fi asigurate prin măsuri ameliorative adecvate şi prin aplicarea tehnologiilor de cultură, specifice pentru valorificarea eficientă a terenurilor afectate de procesele deşertificării în condiţiile protecţiei mediului şi calităţii vieţii.
Măsuri de refacere şi conservare a solurilor poluate
Ca rezultat al scăderii în anii 1990-1999 a nivelului de chimizare în agricultură de cca 10-20 ori, problema poluării solurilor pe terenuri mari nu există. Anumite suprafeţe mici de soluri poluate cu substanţe chimice toxice pot fi separate în jurul actualelor şi fostelor depozite de pesticide şi îngrăşăminte minerale. Cu produse petroliere sînt poluate cîteva zeci de hectare de sol în perimetrul aerodromurilor militare din Mărculeşti şi Tiraspol.
Măsurile principale de refacere a solurilor puternic poluate pe suprafeţe mici sînt:
- decopertarea stratului poluat de sol şi înmormîntarea acestuia în locuri speciale;
- recultivarea terenului printr-un aport de sol fertil;
- conservarea terenurilor puternic poluate prin înierbare sau împădurire cu interzicerea oricăror activităţi economice (păşunatul, cositul fînului, colectarea fructelor şi a plantelor medicinale).
3. Acţiuni de prevenire şi combatere a alunecărilor de teren
Valorificarea terenurilor alunecate este costisitoare, dar mult mai costisitoare este deplasarea şi abandonarea suprafeţelor afectate. Cea mai simplă şi eficientă valorificare a terenurilor alunecate este împădurirea cu specii de arbori rapid crescători (salcie, plop, salcîm) ce vor contribui, în timp, la stoparea proceselor de alunecare.
Măsurile principale de prevenire şi combatere a alunecărilor de teren sînt:
- construirea canalelor de evacuare rapidă a apei pluviale;
- drenarea terenurilor prin diverse metode;
- captarea izvoarelor de coastă;
- împădurirea terenurilor afectate sau care pot fi afectate;
- construirea împrejmuirilor, zidurilor de sprijin, contrabanchetelor etc.
4. Protecţia şi reconstruirea ecologică a vegetaţiei pajiştilor
În Republica Moldova, în urma majorării necontrolate a efectivului de animale în sectorul privat (impactul animalier) şi a nereglementării păşunatului, se observă o degradare puternică a pajiştilor, fapt ce conduce la deşertificarea terenurilor. Pajiştile ocupă 372 mii ha, inclusiv pe versanţi cu soluri erodate - 118 mii ha, iar în luncile rîurilor mari - 57 mii ha.
Măsurile de refacere şi îmbunătăţire a pajiştilor existente sînt:
- reglementarea numărului de vite şi a păşunatului în funcţie de capacitatea de producţie a pajiştilor;
- efectuarea lucrărilor de suprafaţă; scoaterea cioturilor, adunarea pietrelor, nivelarea muşuroaielor, combaterea bolilor pe pajişti prin cosiri repetate sau metode chimice;
- autoînsămînţarea sau supraînsămînţarea, fertilizarea, amendarea cu ghips a terenurilor soloneţizate;
- îmbunătăţirea regimului de apă: freatic, stagnat, captarea izvoarelor de coastă, combaterea deficitului de apă prin irigare;
- folosirea raţională a pajiştilor: păşunatul raţional sau limitat, folosirea mixtă fîneaţă-păşune sau păşune-fîneaţă;
- combaterea eroziunii solului prin împăduriri, reglementarea păşunatului, supraînsămînţarea terenurilor degradate;
- combaterea salinizării prin lucrări de amenajări ameliorative şi însămînţarea cu plante rezistente la salinizare;
- refacerea radicală a pajiştilor degradate prin crearea terenurilor de pajişti semănate.
În comparaţie cu păşunatul haotic, păşunatul reglementat şi reconstruirea ecologică a pajiştilor pot ridica capacitatea lor de producţie de 2-3 ori.
5. Măsuri de protecţie, restabilire şi extindere a pădurilor
În Republica Moldova pădurile constituie o inestimabilă sursă de cele mai diverse beneficii. Pe lîngă aportul direct la creşterea economică naţională prin valorificarea masei lemnoase şi a produselor auxiliare, pădurileconstituie un factor de cea mai mare importanţă în menţinerea echilibrului ecologic. Concentraţiile sporite de biomasă, care le caracterizează, creează un microclimat propriu, capabil să diminueze impactul condiţiilor climatice nefavorabile. Este bine cunoscut aportul pădurilor la alimentarea continuă a pînzei freatice şi menţinerea resurselor acvatice, filtrarea aerului atmosferic, stocarea carbonului, azotului şi fosforului şi emisia oxigenului. Spre exemplu, pădurile existente în Moldova absorb 54% din cantitatea totală de CO2 din atmosferă. Datorită potenţialului lor de vegeţatie, pădurile naturale şi cele seminaturale oferă un habitat adecvat celor mai diverse specii şi un refugiu natural păsărilor şi animalelor sălbatice, contribuind în mod decisiv la conservarea biodiversităţii. În calitate de elemente prioritare ale programului de acţiuni se impun:
- crearea carcasei ecologice în baza terenurilor împădurite, a sistemului de fîşii de protecţie în agrocenoze, a coridoarelor verzi în zonele de protecţie a rîurilor şi bazinelor acvatice;
- efectuarea unor ample lucrări de regenerare şi reconstrucţie, avînd drept scop ameliorarea compoziţiilor cu biotopi de arbori rezistenţi la secetă şi alte impacturi;
- limitarea regenerării prin lăstari şi puieţi crescuţi în pepiniere
- în favoarea regenerării prin seminţe implantate direct în punctele de înlocuire a arboretului extras;
- crearea coridoarelor de interconexiune menţionate mai sus care, pe lîngă alte avantaje, ar spori vitalitatea trupurilor de pădure;
- extinderea terenurilor împădurite (pînă la 10-15% din teritoriu);
- excluderea terenurilor degradate din circuitul agricol şi efectuarea măsurilor de împădurire, managementul silvic durabil;
- aplicarea tehnologiilor noi de creştere şi renovare a pădurilor în baza managementului silvic.
6. Protecţia, extinderea şi restabilirea echilibrului
ecologic al teritoriilor cu exces de umiditate
Teritoriile înmlăştinite din luncile rîurilor joacă un rol important în ameliorarea mediului înconjurător: servesc ca regularizatori ai scurgerilor rîurilor mici şi medii; contribuie la autopurificarea apelor din rîuri; diminuează ariditatea climei şi consecinţele secetei;
servesc ca bază spaţială pentru plantele rare şi animalele sălbatice, sporind protecţia biodiversităţii.
În luncile Nistrului, Prutului şi ale rîurilor mici, pînă în anii 1950 mlaştinile şi semimlaştinile ocupau o suprafaţă de aproximativ 100 mii ha. Astăzi în luncile rîurilor mari şi mici, în conformitate cu datele ultimului ciclu de cercetări pedologice, sînt doar 15,3 mii ha de soluri aluviale mlăştinoase şi semimlăştinoase. Micşorarea suprafeţelor mlaştinilor şi intensificarea păşunatului a condus la deşertificarea luncilor, degradarea biodiversităţii şi a solurilor, poluarea apelor. Pentru restabilirea echilibrului ecologic în luncile rîurilor este necesară îndeplinirea lucrărilor de extindere planificată a terenurilor înmlăştinite pe o suprafaţă de 10-20 mii ha. În luncile rîurilor mici este necesară crearea prin proiecte speciale a unei cascade de terenuri înmlăştinite care ar servi ca zone de autopurificare biologică a apelor fluviale şi ar contribui la conservarea biodiversităţii.
7. Favorizarea biodiversităţii
Starea biodiversităţii în Republica Moldova este condiţionată de impactul antropic provenit din activităţile sectoriale, care se manifestă prin extinderea terenurilor agricole, poluarea excesivă a solului, apelor, aerului, lipsa controlului asupra folosirii agrochimicalelor, stocarea neconformă a deşeurilor menajere şi industriale, defrişările de păduri şi păşunatul excesiv. Bazîndu-ne pe datele analizei activităţilor sectoriale, putem conclude că degradarea resurselor biologice se produce în toate sectoarele principale (agricultură, silvicultură, industrie, energetică, transporturi) în urma desfăşurării unor activităţi umane în condiţii improprii. O consecinţă directă a acestei probleme este reducerea biodiversităţii în rezultatul activităţilor intensive în agricultură, managementul defectuos în localităţi şi dezvoltarea nedurabilă în sectorul industrial. Procesul de deşertificare, care afectează teritoriul republicii, constituie un factor puternic limitativ pentru dezvoltarea biodiversităţii spontane, conducînd la sporirea succesiunilor de plante xerofile, diminuarea diversităţii specifice şi degradarea fondului genetic, micşorarea suprafeţelor împădurite, desecarea rîurilor mici şi a zonelor umede şi la apariţia zonelor de deşert. Totodată, menţinerea ecosistemelor cu o biodiversitate bogată poate servi ca factor pozitiv prioritar în combaterea şi stoparea proceselor de deşertificare, constituind concomitent şi un important element al echilibrului ecologic. Pentru combaterea proceselor de deşertificare a fost elaborată strategia conservării biodiversităţii, care include evaluarea situaţiei actuale, formulează problemele şi determină obiectivele şi priorităţile acestui domeniu.
*Strategia conservării biodiversităţii
Problemele strategice formulate mai jos derivă din obiectivele Convenţiei pentru combaterea deşertificării, ale Convenţiei privind conservarea biodiversităţii şi altor convenţii în domeniul protecţiei mediului, la care Republica Moldova este parte. Sursele de poluare, cu impact negativ asupra calităţii ecosistemelor, conduc la degradarea biodiversităţii prin poluarea cu nutrienţi, creşterea eutroficării în bazinele acvatice, schimbarea calităţii solurilor, apelor etc.
*Reducerea impactului negativ al activităţilor economice
În vederea minimizării impactului negativ al activităţilor sectoriale asupra diversităţii biologice, se impune cu necesitate realizarea următoarelor obiective:
- introducerea practicilor adecvate de creştere a culturilor agricole şi în zootehnie - promovarea agriculturii ecologice;
- retehnologizarea întreprinderilor industriale şi energetice şi dotarea lor cu instalaţii de purificare şi de reciclare a deşeurilor;
- perfectionarea cadrului legislativ şi normativ în vederea diminuării poluării în procesul de producţie;
- aplicarea în managementul silvic a unor practici favorizante, apte să asigure dezvoltarea durabilă a pădurilor;
- asigurarea unui control riguros de stat asupra utilizării agrochimicalelor.
*Conservarea biodiversităţii şi zonelor umede
Analiza stării biodiversităţii conduce la concluzia că diversitatea biologică în ecosistemele naturale s-a păstrat numai pe cca 10% din teritoriu. Actualmente cele mai variate sînt ecosistemele de pădure (9,4% din teritoriul ţării) şi de luncă.
Pentru a conserva biodiversitatea şi a conferi rezistenţă teritoriului naţional la procesele de deşertificare se impune realizarea următoarelor obiective:
- extinderea ariilor naturale protejate de stat;
- crearea Parcului naţional "Orhei" şi a Rezervaţiei biosferice "Lunca Prutului";
- substituirea introducenţilor prin restabilirea fitocenozelor autohtone;
- implementarea prevederilor convenţiilor internaţionale, la care Republica Moldova este parte privind protecţia biodiversităţii in-situ şi ex-situ;
- restaurarea şi extinderea zonelor umede;
- lansarea proiectelor bilaterale şi regionale;
- dezvoltarea cooperării internaţionale în domeniul protecţiei biodiversităţii.
8. Măsuri pentru gestionarea durabilă a resurselor acvatice
În combaterea deşertificării un rol important îl au resursele acvatice. Volumele acestor resurse sînt limitate, fiind diminuate preponderent de apele transfrontaliere şi de tranziţie.
Măsurile şi politica privind utilizarea
resurselor acvatice
Impactul negativ al deşertificării (secetelor) asupra economiei naţionale poate fi redus prin realizarea următoarelor măsuri:
- utilizarea rezervei de irigare a resurselor regularizate de apă ale rîurilor, condiţionate de nesincronizarea variaţiei multianuale a precipitaţiilor atmosferice;
- utilizarea apelor de suprafaţă cu caracteristicile apei potabile (în condiţiile secetoase) pentru alimentarea localităţilor şi ramurilor industriei alimentare.
În condiţiile deficitului de apă în timpul secetelor, în scopul irigării, se poate proceda la:
- reducerea suprafeţelor irigate din contul excluderii din planul structural al irigării a culturilor agricole mai puţin pretenţioase la umezeală, precum şi reducerea consumului apei de irigare al culturilor agricole hidrofile, irigînd aceste culturi cu precădere în perioadele critice (fazele generative), cînd se pune baza viitoarei recolte;
- irigarea conform normei, dar cu reducerea suprafeţelor culturilor care constituie baza normativă pentru zootehnie;
- neadmiterea utilizării pentru necesităţi menajere (sub formă de consum) a resurselor de apă ale rîurilor mici, destinate satisfacerii necesităţilor ecologice minime; în cazuri exclusive - în anii deosebit de secetoşi - se admite utilizarea motivată numai a unei părţi din acestea, ca supliment la consumul de apă al altor ramuri ale economiei;
- trecerea r.Nistru (în condiţii de secetă) de la regimul satisfacerii cerinţelor hidrologice (ecologice) optime la cel de satisfacere a cerinţelor minime;
- utilizarea, pentru irigarea pămînturilor secate, a unei părţi din consumul apelor industriale, care pot fi obţinute prin implementarea tehnologiilor de economisire a apelor prin scurgere mică şi fără scurgere, în baza folosirii repetate a apelor stătătoare;
- trecerea la utilizarea (pentru asigurarea neîntreruptă cu apă şi alimentarea zonei sudice) a resurselor r.Dunărea şi ale lacurilor ei.
Pentru asigurarea utilizării raţionale şi protecţiei resurselor de apă este necesară elaborarea schemei hidrologice a ţării, care să reflecte politica utilizării complexe a apelor şi măsurile pentru protecţia apelor în condiţiile de deşertificare a teritoriului.
Calitatea apei potabile şi sănătatea populaţiei
Procedeele de îmbunătăţire a calităţii apei pentru consumul uman în condiţiile Republicii Moldova sînt:
- dedurizarea apei (înlăturarea ionilor de Ca, Mg şi Na) prin aplicarea filtrelor cu cationit, anionit sau prin electrodializă;
- înlăturarea metalelor (Sr, Fe, Pb), turbidităţii şi clorului rezidual prin diverse sisteme testate;
- înlăturarea nitraţilor prin aplicarea sistemelor cu schimb de ioni;
- defluorizarea/fluorizarea apei;
- dezinfectarea apei.
Măsurile necesare pentru prevenirea poluării surselor de apă sînt:
- organizarea şi amenajarea zonelor de protecţie sanitară pentru sursele subterane, în special a unui perimetru cu regim sever de pază pe o rază de 15-30 m;
- lichidarea tuturor surselor de poluare bacteriană şi chimică în limitele perimetrelor de restricţii;
- amenajarea corespunzătoare a tuturor surselor de apă;
- curăţirea şi dezinfectarea fîntînilor şi a instalaţiilor de apeduct de cel puţin două ori pe an;
- menţinerea surselor de apă şi a reţelelor de apeduct într-o stare sanitaro-tehnică satisfăcătoare, înlocuirea porţiunilor uzate cu materiale de folosinţă durabilă;
- certificarea igienică anuală a surselor, materialelor şi substanţelor folosite pentru îmbunătăţirea calităţii apei şi transportarea apei la consumator;
- schimbarea formelor de gospodărire a surselor de apă;
- implementarea sistemelor centralizate de canalizare şi evacuare a reziduurilor menajere în localităţile rurale.
9. Utilizarea raţională a surselor de energie existente şi a celor
renovabile (energia solară şi eoliană, biogazul)
pentru minimizarea supraconsumului de resurse naturale
Republica Moldova practic nu dispune de resurse energetice tradiţionale (cărbune, petrol, gaze) şi utilizarea raţională a celor importate este un obiectiv strategic de stat care, în mare măsură, contribuie la protecţia mediului şi combaterea deşertificării. Soluţionarea parţială a problemelor energetice este posibilă prin:
- elaborarea şi implementarea în industrie şi agricultură a tehnologiilor moderne cu consum redus de energie;
- crearea în zona rurală (în lunci, vîlcele, pe suprafeţele alunecărilor de teren) a plantaţiilor forestiere energetice cu specii de arbori în creştere rapidă;
- folosirea surselor renovabile de energie.
Cele mai importante şi ecologic inofensive surse de energie sînt vîntul şi soarele.
Capacitatea potenţială sumară energetică a vîntului nu depăşeşte 100 vt/m2, dacă viteza lui este în limitele 3,5-5,5 m/sec. Resursele energetice ale vîntului pot fi folosite în zona rurală la producerea energiei electrice şi pomparea apei din fîntînile arteziene, fapt care ar contribui la rezolvarea problemei asigurării cu apă a zonei practic semiaride din sudul Moldovei.
Amplasarea teritoriului Moldovei între paralelele 45 grade 30' şi 48 grade 30' ale latitudinii nordice admite utilizarea efectivă a energiei solare pe parcursul întregii perioadei cu soare (310-320 zile la sudul şi 290-300 zile la nordul Moldovei). Anual pe un m2 de teren cad pînă la 1200 kvt/oră de energie solară care poate fi transformată în energie termică cu randamentul de pînă la 60% şi în energie electrică - cu randamentul 17%.
Pentru utilizarea practică a energiei eoliene şi solare se impune:
- studierea intensităţii şi regimului vîntului şi crearea cadastrului energiei eoliene pe teritoriul naţional;
- elaborarea, montarea şi utilizarea instalaţiilor experimentale de utilizare a energiei eoliene şi solare;
- crearea unui centru tehnico-ştiinţific pentru folosirea resurselor netradiţionale renovabile de energie;
- aplicarea experienţei acumulate în folosirea resurselor renovabile de energie pe întreg teritoriul republicii.
O sursă netradiţională importantă de energie pentru zonele rurale poate fi biogazul. Construirea instalaţiilor familiale sau sectoriale de producere a biogazului ar contribui concomitent la rezolvarea problemei gunoiului de grajd şi, în ultimă instanţă, la protecţia mediului.
B. Premisele social-economice, politice şi demografice privind
conservarea resurselor naturale şi combaterea deşertificării
1. Majorarea veniturilor populaţiei şi a posibilităţilor
de plasare în cîmpul muncii
Una din priorităţile strategice ale perioadei pînă în anul 2005 o constituie atingerea şi menţinerea unui nivel de trai al populaţiei, care să contribuie efectiv la stabilitatea social-economică. În acest scop, se impune soluţionarea problemei şomajului şi a decalajelor enorme între veniturile populaţiei.
La extinderea posibilităţilor de plasare a mîinii de lucru în cîmpul muncii contribuie susţinerea antreprenoriatului şi dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii.
Printre problemele ce frînează dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii primează:
- accesul redus la resursele financiare, materiale şi investiţionale;
- lipsa infrastructurii necesare;
- lipsa unui mecanism de ameliorare a acestei activităţi.
Pentru stimularea dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii sînt necesare:
- perfecţionarea bazei legislative şi normative;
- consolidarea cadrului instituţional;
- creşterea capacităţilor autorităţilor administraţiei publice locale privind managementul în acest domeniu;
- reformarea sistemului de evidenţă contabilă şi statistică;
- stimularea creării asociaţiilor cetăţeneşti de împrumut şi de asigurare a împrumuturilor;
- asigurarea suportului informaţional şi a asistenţei tehnice pertinente.
2.Aspectele dezvoltării durabile a economiei, în special a
agriculturii, în condiţiile de piaţă
Republica Moldova a depăşit etapa dificilă de constituire a statalităţii sale şi de trecere la economia de piaţă. Ca urmare, a fost creată baza legislativă şi instituţională adecvată, a fost liberalizată activitatea întreprinderilor şi repus în drepturi sectorul privat, asigurîndu-se stabilitatea macroeconomică.
Priorităţile strategice pînă în anul 2005 sînt următoarele:
a) refacerea capacităţii economiei naţionale de a asigura procesul de reproducere lărgită;
b) atingerea şi menţinerea unui nivel de trai al populaţiei care să menţină stabilitatea social-economică;
c) ecologizarea producţiei şi a societăţii.
Agricultura şi industria prelucrătoare formează nucleul economiei naţionale, producînd circa 60% din PIB şi deţinînd cota cea mai mare a exporturilor. În aceste sectoare sînt antrenate peste 40% din populaţia activă a ţării.
3. Dinamica şi structura demografică în funcţie de procesele
de deşertificare
Fiind extrem de sensibile, procesele demografice reacţionează direct sau indirect la toate schimbările economice, sociale, politice şi culturale. În linii mari, economia Republicii Moldova poartă amprenta nivelului de dezvoltare a sectorului agricol, fapt care exercită o influenţă considerabilă asupra proceselor demografice.
Din aceste considerente, în cadrul proiectului de studiere a proceselor de eşertificare este necesar să fie evaluate următoarelor aspecte:
- dinamica şi structura populaţiei în zonele supuse deşertificării;
- migraţiunea naturală şi reproducerea populaţiei Republicii Moldova;
- morbiditatea şi mortalitatea populaţiei în zonele afectate de deşertificare;
- starea civilă şi formarea familiilor în zonele afectate de deşertificare;
- procesele migraţioniste în diferite localităţi;
- dinamica indicatorilor dezvoltării umane durabile, monitorizaţi de O.N.U.
Evaluarea proceselor demografice în zonele afectate de deşertificare şi analiza lor comparativă va face posibilă evidenţierea problemelordemografice acute. În baza acestor elaborări vor fi făcute propuneri concrete pentru redresarea şi ameliorarea situaţiei de risc în localităţile supuse deşertificării.
4. Mecanismele socio-economice de combatere
a deşertificării
Combaterea deşertificării poate fi eficientă numai în cazul cînd statul reglementează riguros activităţile agenţilor economici.
Orice activitate economică trebuie să fie reglementată, de asemenea, prin standarde şi norme de protecţie a mediului. În caz contrar, interesele economice, sociale şi ecologice ale participanţilor la această activitate vin în contradicţie, situaţie care în condiţiile crizei economice se agravează. Pentru soluţionarea conflictului de interese în beneficiul societăţii, strategia de combatere a deşertificării va conţine în mod inevitabil noţiunea "limita ecologică a teritoriului", care caracterizează limita de regenerare a mediului natural. În conformitate cu limitele ecologice se vor elabora norme ecologice, care vor fi adoptate prin lege.
Prescripţiile obligatorii ale acestor reglementări vor impune:
- repararea prejudiciului cauzat prin utilizarea resurselor naturale;
- responsabilitatea pentru nerespectarea normelor de exploatare a resurselor naturale, inclusiv răspunderea penală;
- expertiza ecologică a utilizării conforme a resurselor naturale de către agenţii economici;
- gestionarea durabilă a resurselor naturale;
- aplicarea mecanismelor economice de stimulare a ecologizării activităţilor antreprenoriale: acordarea de credite preferenţiale, scutiri şi înlesniri la taxe şi impozite;
- modelarea comportamentelor economice în favoarea protecţiei mediului şi a resurselor naturale;
- acoperirea costurilor privind managementul resurselor naturale la nivel naţional.
Combaterea deşertificării în Republica Moldova este imposibilă fără o politică agricolă care să asigure premisele economice pentru realizarea acestui scop. O premisă esenţială pentru implementarea reformei fundamentale a sistemelor producţiei agricole, care trebuie susţinută de întreaga societate, ar fi promovarea unor politici protecţioniste pe piaţa agrară şi a unor preţuri favorizante pentru acest segment.
Premisele politice şi socio-economice ale conservării resurselor naturale, ale combaterii deşertificării şi dezvoltării durabile sînt:
- primatul componentei privind protecţia mediului şi resurselor naturale în toate programele naţionale de dezvoltare a economiei; toate ministerele şi organizaţiile guvernamentale trebuie să-şi definească explicit misiunile şi responsabilitatea pentru dezvoltarea durabilă şi protecţia mediului;
- stabilirea normelor unitare pentru protecţia mediului, în primul rînd a resurselor de sol şi acvatice;
- adoptarea cadrului legislativ, financiar şi bugetar care să favorizeze atît bunăstarea social-economică a populaţiei, cît şi protecţia mediului şi a resurselor naturale.
5. Moştenirea trecutului în problemele
combaterii deşertificării
Modificările apărute în mediul geografic sînt consecinţele evoluţiei naturale a mediului şi ale factorului antropic.
La începutul secolului XIX în Moldova existau mult mai multe ape curgătoare comparativ cu mijlocul aceluiaşi veac. Reducerea considerabilă a debitelor de apă ale rîurilor s-a produs spre sfîrşitul sec. XIX. Modificarea regimului rîurilor a început, după părerea lui S. Babikov (1974), încă în primele secole ale erei noastre, ca rezultat al defrişărilor masive.
Defrişarea pădurilor seculare a condus la schimbarea climei în defavoarea omului şi la extinderea suprafeţelor arabile. Majorarea suprafeţelor arabile a avut loc şi din contul micşorării păşunilor şi fîneţelor, în care, conform descrierilor, covorul ierbos era atît de înalt, încît animalele nu se vedeau din el.
C. Asigurarea cadrului legislativ, instituţional, ştiinţific
şi informaţional al combaterii deşertificării
Strategia combaterii deşertificării preconizează optimizarea structurilor instituţionale şi coordonarea cadrului legislativ în plan internaţional, regional, naţional şi local.
1. Legislaţia în domeniul combaterii deşertificării
Proclamarea independenţei şi integrarea Republicii Moldova în comunitatea mondială i-a deschis noi perspective dedezvoltare în toate domeniile, inclusiv protecţia mediului. Actuala ei politică socială şi economică se bazează pe imperativul armonizării proceselor de producţie cu reglementările privind protecţia mediului, stimulînd conştientizarea importanţei problemelor ecologice cu care se confruntă.
În spiritul acestei politici, Moldova a adoptat un amplu cadru legislativ şi normativ privind protecţia mediului şi utilizarea judicioasă a resurselor naturale, îmbogăţindu-l substanţial şi prin ratificarea Convenţiei ONU privind combaterea deşertificării.
Astfel baza legislativă se perfecţionează şi se completează continuu, fapt ce-i permite să corespundă cerinţelor şi să asigure realizarea reformelor economice.
Reglementarea legislativă a relaţiilor ecologice ia în considerare drepturile şi obligaţiunile cetăţenilor, declarate în Constituţia Republicii Moldova, scopurile statului privind protecţia mediului şi formele de proprietate asupra resurselor naturale.
Cadrul legislativ şi normativ include:
- legile adoptate de Parlamentul Republicii Moldova;
- actele normative ale Guvernului Republicii Moldova;
- angajamentele Republicii Moldova conform convenţiilor şi altor tratate internaţionale, la care ţara noastră este parte;
- actele normative departamentale.
Actualmente este necesară amendarea şi armonizarea legislaţiei existente în sensul reglementării aspectelor combaterii deşertificării.
Se impune, de asemenea, perfecţionarea regulamentului cu privire la gospodărirea apelor şi elaborarea legilor cu privire la conservarea solului şi cu privire la gospodărirea şi protecţia apelor freatice şi arteziene.
Urmează să fie modificată Legea cu privire la zonele şi fîşiile forestiere de protecţie a rîurilor şi bazinelor acvatice. Vor fi elaborate şi aprobate standardele naţionale privind calitatea apelor de irigare, de rînd cu perfecţionarea standardelor privind folosirea apei în gospodăria comunală.
Se stabileşte că optimizarea cadrului legislativ în domeniul protecţiei mediului şi combaterii deşertificării se consideră una din sarcinile prioritare ale reformei economice. În linii mari, cadrul legislativ autohton corespunde cerinţelor internaţionale şi asigură realizarea reformelor economice interne.
Este necesar ca legislaţia şi actele normative naţionale de diferite niveluri să fie aduse în concordanţă cu normele juridice ale acordurilor internaţionale, bilaterale şi multilaterale privind protecţia mediului.
Participarea activă a Republicii Moldova la cele mai importante convenţii ecologice şi acorduri internaţionale va depinde, în fond, de modul în care prevederile acestora vor fi preluate în legislaţia naţională.
Se impune cu necesitate:
- armonizarea regulamentelor existente privind gospodărirea apelor cu tezele Convenţiei cu privire la combaterea deşertificării şi ale Programului naţional de combatere a deşertificării;
- elaborarea proiectului de lege şi a regulamentului cu privire la limitarea (restricţiile) extinderii urbelor.
2. Colaborarea regională şi internaţională în problemele
combaterii deşertificării
Crearea pe plan internaţional a unei situaţii care ar favoriza rezolvarea problemelor deşertificării este posibilă numai prin colaborarea ţărilor afectate de acest proces, cu suportul comunităţii mondiale.
Părţile aderente la Convenţia ONU pentru combaterea deşertificării:
- îşi coordonează acţiunile întru elaborarea strategiei de durată pentru combaterea deşertificării la nivel naţional, regional şi global;
- colaborează prin intermediul organizaţiilor interguvernamentale la elaborarea programelor de acţiuni;
- creează la nivel naţional şi local mecanisme de coordonare a acţiunilor dintre ţările dezvoltate şi cele aflate în stadiu de dezvoltare, dintre organizaţiile interguvernamentale şi nonguvernamentale, pentru realizarea mai eficientă a programelor naţionale şi soluţionarea problemelor prioritare;
- acceptă o abordare complexă a aspectelor fizice, biologice şi socio-economice ale proceselor de deşertificare şi secetă;
- acordă o atenţie deosebită relaţiilor economice care favorizează dezvoltarea durabilă a ţărilor;
- integrează strategiile în domeniul combaterii sărăciei, deşertificării şi minimizării consecinţelor secetei;
- contribuie la acordarea de către organizaţiile financiare internaţionale a unor ajutoare financiare ţărilor slab dezvoltate, pentru combaterea deşertificării şi secetei;
- stimulează şi încurajează perfecţionarea şi aplicarea tehnologiilor moderne în toate sferele economiei.
Unul din cele mai importante elemente în combaterea secetei şi deşertificării în ţara noastră îl constituie elaborarea Programului naţional de combatere a deşertificării.
De regulă, zonele climatice afectate periodic de secetă şi deşertificare nu sînt situate numai într-o ţară, ci includ teritoriile unui şir de state învecinate.
Participarea Republicii Moldova la Convenţia privind combaterea deşertificării îi oferă posibilitatea:
- să colaboreze la nivel bilateral şi multilateral cu părţile-ţări în domeniul combaterii deşertificării şi diminuării consecinţelor secetei prin intermediul instituţiilor naţionale, subregionale şi internaţionale respective;
- să-şi delege reprezentanţi pentru a participa la lucrările Conferinţei Părţilor Convenţiei, la seminarele şi simpozioanele pe problemele deşertificării şi secetei;
- să conlucreze în modul stabilit cu Secretariatul Convenţiei şi cu reprezentanţii ONU, ai Băncii Mondiale, UNEP, UNESCO, cu alte organizaţii şi în cadrul programelor regionale de combatere a deşertificării şi secetei.
În cadrul acţiunilor de colaborare interregională şi internaţională se prevede:
- elaborarea şi prezentarea în modul stabilit către Secretariatul Convenţiei a rapoartelor şi altor informaţii necesare;
- înaintarea propunerilor privind modificarea şi completarea actelor legislative în vigoare sau adoptarea celor în curs de elaborare în Republica Moldova;
- propagarea experienţei internaţionale şi naţionale în domeniul combaterii deşertificării şi secetei;
- colaborarea şi schimbul de informaţii cu organele analoage ale ţărilor participante la Convenţie;
- pregărirea cadrelor naţionale.
3. Autorităţile guvernamentale şi instituţiile de stat
În conformitate cu legislaţia în vigoare, Programul naţional de combatere a deşertificării specifică competenţele Guvernului, instituţiilor guvernamentale, autorităţilor administraţiei publice locale, deţinătorilor de terenuri şi mijloacelor de informare în masă şi determină resursele necesare pentru realizarea acţiunilor sale.
În funcţie de necesităţi şi potrivit competenţelor acordate prin lege, organele guvernamentale şi instituţiile de stat efectuează în complex colectarea şi analiza informaţiilor respective atît pe termen lung, cît şi de scurtă durată, organizează schimburile de informaţii şi de experienţă în scopul asigurării observărilor asupra degradării solurilor din zonele afectate şi studierii mai profunde a proceselor de secetă şi deşertificare, precum şi pentru evitarea şi lichidarea consecinţelor acestora. Ele au, de asemenea, datoria de a notifica din timp schimbările climei, planificarea şi efectuarea anticipată a măsurilor respective, potrivite pentru utilizare de către uzufructuarii de orice nivel.
Pentru elaborarea şi realizarea Programului naţional de combatere a deşertificării se preconizează:
- coordonarea tuturor acţiunilor privind combaterea secetei şi deşertificării, inclusiv cu organismele internaţionale de resort, care se va pune în seama Ministerului Mediului şi Amenajării Teritoriului prin decizia respectivă a Guvernului:
crearea Comisiei naţionale pentru combaterea deşertificării, prin includerea în componenţa ei a reprezentanţilor ministerelor, departamentelor şi altor instituţii de stat;
antrenarea populaţiei la elaborarea, coordonarea şi realizarea planurilor de acţiuni pentru combaterea deşertificării, consultarea şi colaborarea cu autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile statale şi neguvernamentale;
examinarea stării mediului întru stabilirea cauzelor şi efectelor deşertificării şi determinarea obiectivelor acţiunilor prioritare;
elaborarea programelor financiare de împădurire, de gospodărire şi protecţie a apelor, resurselor funciare şi altor resurse naturale;
asigurarea fermierilor şi businessmanilor cu informaţiile necesare;
oluţionarea litigiilor din domeniul gospodăririi apelor şi resurselor funciare;
crearea reţelelor de colectare a informaţiei, de evaluare a rezultatelor observărilor şi de înştiinţare din timp despre evoluţia factorilor climatici, meteorologici, hidrologici, biologici etc.;
elaborarea şi încheierea tratatelor de parteneriat internaţional întru realizarea intereselor comune în combaterea deşertificării;
crearea centrelor de consultanţă în condiţii critice, mai cu seamă în localităţile rurale;
elaborarea şi realizarea programelor de asistenţă alimentară pentru sinistraţi;
elaborarea strategiei naţionale complexe de lungă durată pentru zonele serios afectate de deşertificăre, în scopul sporirii productivităţii resurselor funciare, restabilirii resurselor acvatice, menţinerii şi optimizării modului de utilizare raţională a acestora, mai cu seamă la nivel de comună, gospodărie, fermier;
examinarea şi adoptarea strategiei naţionale complexe de lungă durată pentru combaterea deşertificării şi desemnarea executorilor de bază.
4. Autorităţile administraţiei publice locale
Sarcinile principale ale autorităţilor administraţiei publice locale privind realizarea prevederilor Convenţiei şi ale Programului naţional de combatere a deşertificării sînt:
- informarea în volum deplin a populaţiei despre procesele de degradare şi deşertificare, despre rolul Convenţiei şi obiectivele Programului naţional de combatere a deşertificării;
- perfecţionarea sistemului de combatere a degradării solurilor, landşafturilor şi florei, cu evidenţierea specificului condiţiilor naturale, sociale şi de gospodărire din zona de activitate;
- colectarea informaţiei privind procesele de deşertificare;
- participarea la realizarea noilor proiecte tehnologice privind restabilirea productivităţii solurilor;
- efectuarea măsurilor privind ameliorarea condiţiilor economice şi dezvoltarea durabilă la nivel de localităţi;
- implementarea proiectelor privind sursele energetice alternative;
- asigurarea participării maxime a populaţiei la realizarea acţiunilor trasate.
5. Rolul şi obligaţiile deţinătorilor de terenuri şi
agenţilor economici în gestionarea resurselor naturale
şi combaterea deşertificării
Persoanele fizice şi juridice, care deţin în folosinţă terenuri cu orice titlu şi în orice scop, participă la acţiunile de combatere a deşertificării, protecţie şi utilizare durabilă a resurselor naturale, au următoarele obligaţii:
- să respecte regulamentele şi normativele tehnice în vigoare privind utilizarea durabilă a terenurilor şi resurselor naturale;
- să solicite suportul autorităţilor în protecţia şi exploatarea raţională a terenurilor;
- să asiste persoanele abilitate cu funcţii de control, punîndu-le la dispoziţie planurile lor de măsuri şi toate documentele relevante, şi să le faciliteze controlul asupra activităţii lor pentru elucidarea problemelor privind starea şi calitatea solurilor şi altor resurse naturale;
- să se supună ordinului de sistare temporară sau definitivă a activităţii, definită ca avînd riscuri de deteriorare sau distrugere irecuperabilă a terenurilor;
- să suporte cheltuielile legate de repararea prejudiciului, adus bonităţii terenului, şi să lichideze urmările acestuia, restabilind condiţiile anterioare producerii lui;
- să asigure paza şi integritatea patrimoniului şi amenajărilor de îmbunătăţiri funciare;
- să păstreze fîşiile forestiere de protecţie şi să respecte regimul silvic, stabilit pentru conservarea vegetaţiei lemnoase de pe păşunile împădurite, cu rol de protecţie a solurilor şi resurselor acvatice;
- să asigure organizarea, amenajarea şi exploatarea raţională a păşunilor în funcţie de capacitatea lor de refacere şi cerinţele de protecţie a solului şi vegetaţiei ierboase.
6. Organizaţiile nonguvernamentale
Alături de instituţiile guvernamentale, un rol important în îndeplinirea prevederilor Convenţiei aparţine societăţii civile: organizaţiilor nonguvernamentale (ONG), comunităţilor locale, diferitor pături ale populaţiei. Cele aproape 80 de organizaţii nonguvernamentale de mediu din Moldova dispun de posibilităţi considerabile pentru educarea ecologică a populaţiei. O bună parte din ele, mai ales cele din teritoriu, pot contribui real la realizarea unor acţiuni practice de combatere a deşertificării în zonele afectate de degradare şi cu insuficienţă de apă.
Printre activităţile mai importante ale ONG-urilor ar putea fi următoarele:
1) desfăşurarea unui seminar naţional cu toate ONG-urile pe problemele combaterii deşertificării (trimestrul III, 2000);
2) desfăşurarea seminarelor zonale pentru ONG-urile teritoriu - Cahul, Căuşeni, Hînceşti, Orhei, Bălţi (trimestrul II, 2000);
3) crearea unui centru naţional al ONG-urilor care să activeze în domeniul combaterii deşertificării (trimestrul IV, 2000);
4) crearea unei reţele informaţionale a ONG-urilor în domeniul combaterii deşertificării, conectarea ei la RIOD (2000-2002);
5) elaborarea unui ghid al ONG-urilor teritoriale privind combaterea deşertificării (trimestrul I 2000);
6) realizarea programului de acţiuni informaţional-publicitare privind îndeplinirea Convenţiei:
a) organizarea meselor rotunde, conferinţelor de presă şi publicaţiilor în mass-media consacrate Zilei Mondiale a Combaterei Deşertificării (17 iunie);
b) editarea pliantelor, posterelor, broşurilor, altor producţii tipografice consacrate combaterii deşertificării (permanent);
c) confecţionarea şi instalarea panourilor publicitare pe tema combaterii degradării solurilor (permanent);
d) lansarea unui ciclu de emisiuni audiovizuale şi de articole în presa scrisă despre combaterea degradării solurilor (sistematic);
e) producerea unor filme video despre procesele de degradare a solurilor din Moldova (anii 2000-2002);
7) realizarea unor acţiuni practice menite să diminueze impactul deşertificării asupra naturii Moldovei:
a) participarea ONG-urilor la acţiunea "Un arbore pentru dăinuirea noastră" (anual);
b) desfăşurarea acţiunilor de salubrizare a teritoriului şi lichidare a gunoiştilor neautorizate (permanent);
c) desfăşurarea acţiunilor de îngrijire şi amenajare a surselor şi curenţilor de apă ("Izvoarele limpezi", "Săptămîna apelor curate", "Rîul copilăriei mele" etc. - permanent).
7. Informarea, sensibilizarea şi educarea populaţiei
în problemele combaterii deşertificării
Strategia acţiunilor practice în problemele informării, sensibilizării şi educării populaţiei în domeniul combaterii deşertificării include următoarele teze:
- atragerea la desfăşurarea lor a tuturor categoriilor sociale, începînd cu omul de rînd, specialiştii din diverse domenii ale agriculturii şi sfîrşind cu persoanele implicate direct sau indirect în activităţile economice de profil din cadrul gospodăriilor private sau colective;
- educaţia agroecologică trebuie să cuprindă persoane de toate vîrstele (de la tineretul studios şi pînă la adulţii din perioada postuniversitară), aplicînd de fiecare dată mijloace metodice adecvate etapelor de viaţă şi nivelului de pregătire al auditoriului;
- organizarea seminarelor pentru lucrătorii din diferite domenii economice şi pentru fermieri, desfăşurarea treningurilor şi concursurilor pentru tineretul studios;
- activizarea şi folosirea pe larg a mass-mediei autohtone (presa scrisă, radioul, televiziunea) în procesele de conştientizare a problemelor de mediu şi de sensibilizare a opiniei publice cu necesitatea minimizării proceselor de deşertificare;
- organizarea cursurilor de iniţiere pentru fermieri, a şezătorilor, cenaclurilor şi meselor rotunde privind mijloacele agroecologice de protecţie antierozională a solurilor erodate şi de combatere a proceselor de deşertificare.
Educarea şi instruirea populaţiei presupune:
- crearea unui centru (comitet) obştesc pentru consultarea şi informarea publicului despre deşertificare;
- facilitarea accesului populaţiei la elaborarea actelor legislative şi normative şi la informaţia privind combaterea deşertificării;
- elaborarea programelor şi materialelor instructive pentru instituţiile de învăţămînt de diferit nivel şi pentru diverse categorii ale populaţiei;
- antrenarea mass-mediei în procesele de pronosticare a deşertificării;
- publicarea şi difuzarea broşurilor despre măsurile de păstrare a resurselor naturale.
A. Asigurarea ştiinţifică a evaluării, prevenirii
şi combaterii deşertificării
Moldova, ca parte aderentă la Convenţie, se obligă să susţină, pe măsura posibilităţilor sale, cercetările tehnico-ştiinţifice în domeniul combaterii deşertificării şi minimizării consecinţelor secetei, efectuate de către instituţiile naţionale în strînsă colaborare cu cele regionale şi internaţionale. Direcţiile principale ale cercetărilor sînt:
- studierea proceselor de deşertificare şi a secetei, elaborarea măsurilor şi tehnologiilor de adaptare la secetă, combatere şi minimizare a consecinţelor ei;
- studierea proceselor de degradare a solului şi biodiversităţii, elaborarea măsurilor de combatere şi minimizare a proceselor de degradare;
- elaborarea sistemului de etaloane absolute şi relative de sol pentru solurile zonale ale republicii, evaluate în diferite condiţii hidrotermice (valoarea coeficientului hidrotermic de la 0,5 pînă la 0,9), cartografierea terenurilor deşertificate în baza sistemului de soluri-etalon şi elaborarea proiectelor de combatere a deşertificării;
- determinarea nivelurilor optime şi critice ale indicatorilor fizici, chimici şi biologici ai solurilor şi ale normelor ecologic admisibile ale bilanţului chimic în soluri;
- fundamentarea bilanţului ecologic inofensiv al substanţelor minerale în sol şi a sistemelor ecologic inofensive de fertilizare a solurilor;
- crearea bazei ştiinţifice a sistemului de agricultură durabilă, apt să asigure obţinerea producţiei agricole ecologic pure, excluzînd deşertificarea terenurilor şi poluarea resurselor de sol şi acvatice;
- studierea resurselor acvatice şi optimizarea tehnologiilor utilizării lor durabile pentru irigare şi alte necesităţi în combaterea consecinţelor secetei;
- elaborarea sistemelor ecologic fundamentate de îmbunătăţiri funciare şi de refacere a regimului hidric şi a fertilităţii solurilor degradate;
- studierea factorilor economici, politici şi demografici, ce conduc la deşertificare şi sărăcie, elaborarea mecanismelor şi politicilor regionale şi locale de dezvoltare durabilă.
B. Monitoringul deşertificării
Pentru managementul eficient al resurselor naturale şi dezvoltarea durabilă a economiei naţionale în baza menţinerii echilibrului ecologic este necesară organizarea sistemului de monitoring ecologic.
În cazul deşertificării terenurilor productive, sarcinile de bază ale monitoringului constau în evaluarea stării ecologice şi funciare a terenurilor aflate în folosinţă economică, inclusiv evidenţierea proceselor de degradare a solului şi estimarea eventualelor daune economice.
Convenţia privind combaterea deşertificării prevede includerea, ca parte componentă, în programele naţionale a obiectivelor privind constituirea unui asemenea monitoring: "Consolidarea şi crearea reţelelor de informare, apreciere, observare şi avertizare în raioanele supuse deşertificării şi secetei, cu evidenţierea factorilor climatici, meteorologici, hidrologici etc.".
Baza conceptuală a monitoringului deşertificării va include:
- stabilirea sistemului de observări speciale pentru evaluarea degradării solurilor;
- evaluarea factorilor de impact, a tipurilor de deşertificare şi efectului lor sumar, determinarea indicatorului integral al gradului de deşertificare;
- economia ca factor influent al dinamicii stării ecologice a ecosistemelor - al dezvoltării stabile, distrugerii şi restabilirii lor;
- aprobarea complexului de sarcini privind rezolvarea problemelor concrete ale deşertificării, determinat potrivit actualităţii lor la nivel local, că element component al sistemului de monitoring ecologic.
În calitate de elemente de bază ale monitoringului deşertificării se consideră:
- observările asupra climei (secete, îngheţuri, condiţii hidrotermice extreme), efectuate de serviciul hidrometeorologic;
- observările asupra stării resurselor funciare: învelişul de sol, regnurile vegetal şi animal şi ecosistemele de diverse niveluri;
- evidenţa terenurilor de utilizare agrară (arat, păşunat etc.), terenurilor fondului silvic, terenurilor afectate industriei, inclusiv explorările geologice miniere şi ale complexului militar-industrial, a ariilor protejate şi rezervaţiilor ştiinţifice, parcurilor naţionale, sectoarelor naturale şi de recreere;
- reţeaua informaţională geografică care conţine baza de hărţi electronice, produse de program şi modele de prelucrare cartografică a informaţiei.
Monitoringul funciar cuprinde supravegherea şi aprecierea situaţiei funciare, inclusiv starea solului şi a vegetaţiei. Se recomandă focalizarea observărilor asupra degradării mediului natural, aprecierea evoluţiei focarelor de deşertificare, controlul asupra respectării normelor ecologice de utilizare a resurselor naturale, în baza raionării ecologice şi analizei cartografice periodice.
Monitoringul funciar se asigură prin efectuarea sistematică a prospecţiunilor aero- şi cosmofotogeodezice, cartografic-pedologice, geobotanice etc.
Monitoringul vegetaţiei terenurilor furajere naturale se ţine în baza datelor prospecţiunilor geobotanice. Se efectuează observări şi se exercită controlul asupra schimbării stării terenurilor furajere prin comparaţie cu observările precedente.
Reţeaua teritorială a punctelor ecologice staţionare ale monitoringului este necesară în primul rînd în zonele cu o situaţie ecologică gravă.
III. PLANUL DE ACŢIUNI STRATEGICE PENTRU COMBATEREA
DEŞERTIFICĂRII ŞI EVALUAREA LOR FINANCIARĂ
Aceste acţiuni rezultă din obiectivele strategiei de combatere a deşertificării, raportîndu-se la:
a) crearea premiselor pentru promovarea unei politici eficiente în acest domeniu (cadrul juridic şi instituţional, politici social-economice şi demografice);
b) activităţi generale;
c) activităţi sectoriale (promovarea agriculturii durabile, amenajarea antierozională a teritoriului, prevenirea şi combaterea alunecărilor de teren, reconstruirea ecologică a solurilor, protecţia pădurilor, utilizarea apelor, cercetarea ştiinţifică, educaţia şi monitoringul).
Realizarea Planului de acţiuni strategice de combatere a deşertificării este preconizată pe un termen de 10 ani. Nucleul acţiunilor îl constituie activităţile sectoriale, orientate spre restabilirea echilibrului ecologic, în special a zonelor afectate. În acest context, se consideră prioritare combaterea eroziunii şi amenajarea ecologic echilibrată a teritoriului prin crearea carcasei ecologice şi prevenirea extinderii zonelor afectate.
Evaluarea financiară anuală a acţiunilor, prevăzute în plan constituie 568 mil. lei. Cea mai mare pondere revine activităţilor sectoriale (99,9% din costul total). Din ele, o finanţare considerabilă necesită măsurile de reconstruire ecologică a solurilor (50% din costul activităţilor sectoriale), promovarea agriculturii durabile (47%) şi protecţia pădurilor (1,9%).
Conform surselor de finanţare, acţiunile se divizează în acţiuni ce vor fi finanţate din buget în limitele aprobate, cele suportate de agenţii economici din propriile mijloace şi cele finanţate din fondurile extrabugetare, inclusiv fondul ecologic.
Unele proiecte specifice vor fi înaintate spre a fi susţinute financiar de organismele financiare străine şi guvernele altor state.
Acţiunile prevăzute în plan au ca scop reorganizarea (redirecţionarea) activităţilor existente spre menţinerea echilibrului în sistemele naturale şi combaterea deşertificării.
Tabelul 7
Planul pe acţiuni
---+------------------------------------ +--------------+--------------+------------
Nr.| Descrierea succintă a indi- | Termenele | Responsabilii Sursele de
d/o| cilor de bază | | | finanţare
---+------------------------------------ +--------------+--------------+------------
Cadrul instituţional MMAT
1. Schimbul informaţional în
problemele deşertificării în-
tre părţile-ţări la Convenţie
2. Consolidarea capacităţilor 2000-2002 CJ,MMAT SB,FE,SD
administraţiei publice locale
3. Expertiza ecologică a utili- 2000-2002 MMAT SB.FE.SD
zării resurselor naturale
Cadrul juridic
4. Elaborarea proiectelor de 2000-2001 MMAT, SB,FE,SD
legi ANCRFG, CAM
5. Perfecţionarea cadrului le- 2000-2001 MMAT SB,FE,SD
gislativ
6. Repararea prejudiciului cau- 2000-2001 MMAT, MER SB,FE,SD
zat resurselor naturale
7. Elaborarea proiectului de re- 2000-2001 MMAT SB,FE,SD
gulament privind limitarea
extinderii urbelor
8. Amendarea regulamentelor 2000-2002 MMAT, MER SB,FE,SD
existente cu privire la uti-
lizarea resurselor naturale
şi corelarea lor cu cerinţele
Convenţiei şi Programului
Politici socioeconomice şi
demografice
9. Aplicarea mecanismelor econo- 2000 MMAT, MER SB,FE,SD
mice, acordarea creditelor
preferenţiale
10. Simplificarea sistemului de 2000 MF, MER SB,FE,SD
impozitare
11. Evidenţa structurii populaţi- 2000-2001 DASS SB,FE,SD
ei în zonele afectate
12. Mişcarea naturală a populaţi- 2000-2001 DASS SB,FE,SD
ei în zonele respective
13. Morbiditatea şi mortalitatea 2000-2001 DASS SB,FE,SD
populaţiei din zonele afecta-
te
14. Starea civilă şi formarea fa- 2000-2001 DASS SB,FE,SD
miliei în zonele afectate
15. Procesele migraţionale în zo- 2000-2001 DASS SB,FE,SD
nele afectate
16. Contribuţia organizaţiilor 2000-2009 ONG FE,MP,SD
nonguvernamentale
Activităţi generale
17. Evidenţierea perimetrelor te- 2000-2009 MMAT, MAIP, SB,FE,SD
ritoriilor afectate de secetă AŞM
18. Elaborarea şi implementarea 2000-2002 MMAT, MAIP SB,FE,SD
măsurilor de prevenire a di-
feritor forme de degradare a
solurilor şi ecosistemelor
19. Crearea la nivel naţional şi 2000-2004 MMAT SB,FE,SD
local a mecanismelor de coor-
donare interstatală a acţiu-
nilor organizaţiilor guverna-
mentale şi ale celor neguver-
namentale
Activităţi sectoriale
20. Reînzestrarea Serviciului 2000-2001 MMAT SB,FE,MP,
"Hidrometeo" pentru activi- SD
tăţi vizînd prevenirea deşer-
tificării
21. Elaborarea şi implementarea 2000-2009 MAIP, MMAT, SB,FE,MP,
unui sistem complex de ferti- AE SD
lizare permanentă a solului
22. Elaborarea sistemului de pro- 2000-2001 MAIP, MMAT SB,FE,SD
tecţie a agrocenozelor
23. Organizarea antierozională a 2000-2009 CJ, MAIP, SB,FE,MP,
teritoriului comunelor, im- MMAT, SSS, SD
plementarea măsurilor organi- AE
zatorice, agrotehnice, fitoa-
meliorative şi hidrotehnice
de combatere a eroziunii
24. Ţinerea cadastrului şi efec- 2000-2009 CJ, MMAT SB
tuarea monitoringului deşer-
tificării
25. Acţiuni fitoameliorative de 2000-2009 MAIP, MMAT, SB,FE,MP,
combatere a deşertificării AE SD
26. Ameliorarea solurilor sărătu- 2000-2009 MAIP, MMAT, SB,FE,MP,
rate SD
27. Măsurile de reconstruire eco- 2000-2009 MAIP, MMAT, SB,FE,MP,
logică a solurilor din punct AE SD
de vedere agrochimic
28. Irigarea ca măsură de regula- 2000-2009 MAIP, MMAT, SB,FE,MP,
rizare a regimului de umidi- SD
tate a solului şi de combate-
re a deşertificării
29. Măsuri de protecţie şi recon- 2000-2009 CJ,MAIP, SB,FE,MP,
struire ecologică a vegetaţi- MMAT SD
ei pajiştilor
30. Structurarea şi reconstruirea 2000-2009 SSS, MMAT SB,FE,MP,
landşafturilor, extinderea SD
suprafeţelor împădurite, con-
servarea biodiversităţii
31. Regenerarea şi reconstrucţia 2000-2009 SSS, MMAT SB,MP
pădurilor
32. Crearea în lunci, vîlcele şi 2000-2009 CJ,SSS SB,FE,MP,
pe alunecările de teren din SD
preajma localităţilor rurale
a plantaţiilor forestiere cu
specii de arbori cu creştere
rapidă pentru folosirea lor
în scopuri energetice
33. Crearea coridoarelor de in- 2000-2009 SSS,MM SB,MP
terconexţiune
34. Elaborarea metodologiei vi- 2000-2002 MMAT SB,FE,SD
zînd restaurarea şi extinde-
rea suplimentară a zonelor
umede pe o suprafaţă de 10-20
mii ha
35. Elaborarea măsurilor şi poli- 2000-2002 MAIP SB,FE,SD
ticii de utilizare a resurse-
lor acvatice
36. Elaborarea măsurilor de asi- 2000-2002 MMAT SB,FE,SD
gurare a calităţii apei pota-
bile
37. Elaborarea măsurilor de pre- 2000-2002 MMAT SB,FE,SD
venire a poluării surselor de
apă
38. Elaborarea măsurilor de uti- 2000-2002 MMAT, CAM SB,FE,SD
lizare în scopuri de irigare
a rezervelor de apă
39. Construirea şi montarea gene- 2000-2002 MIE FE,MP,SD
ratoarelor experimentale de
energie prin utilizarea ener-
giei eoliene şi solare
40. Transmiterea experienţei pri- 2000-2009 MIE, NGO SB,FE,SD
vind utilizarea surselor ne-
tradiţionale de energie în
teritoriul naţional
41. Studierea factorilor şi a 2000-2002 AŞM SB,FE,SD
proceselor de deşertificare,
elaborarea măsurilor de com-
batere
42. Studierea proceselor de deg- 2000-2002 AŞM SB,FE,SD
radare a solului şi biodiver-
sităţii şi elaborarea măsuri-
lor cuvenite de protecţie
43. Elaborarea sistemului de so- 2000-2004 AŞM SB,FE,SD
luri-etalon ale zonelor ţă-
rii, cartografierea în baza
acestui sistem a terenurilor
deşertificate
44. Elaborarea sistemelor ecolo- 2000-2002 AŞM SB,FE,SD
gic fundamentate de îmbunătă-
ţiri funciare, refacerea re-
gimului hidric şi a fertili-
tăţii solurilor degradate
45. Elaborarea programului naţio- 2000-2002 AŞM SB,FE,SD
nal de creare şi funcţionare
a carcasei ecologice
46. Fundamentarea hidrometeorolo- 2000-2002 AŞM SB,FE,SD
gică a amplasării fîşiilor
forestiere
47. Studierea resurselor acvatice 2000-2002 AŞM SB,FE,SD
şi elaborarea tehnologiilor
de utilizare durabilă a apei
pentru diferite necesităţi
48. Fundamentarea măsurilor de 2000-2003 AŞM, MMAT, SB,FE,SD
irigare CAM
49. Elaborarea normelor de păşu- 2000-2001 AŞM SB,FE,SD
nat pentru sectorul zootehnic
privat
50. Crearea cadastrului energiei 2000-2001 AŞM SB,FE,SD
eoliene
51. Studierea factorilor econo- 2000-2004 AŞM, MMAT SB,FE,SD
mici, demografici şi politici
ce cauzează deşertificarea,
elaborarea politicilor regio-
nale şi locale de dezvoltare
durabilă
52. Implementarea trainingurilor 2000-2004 NGO SB,FE,SD
pentru agenţi economici şi
diferite categorii ale popu-
laţiei
53. Informarea şi educarea publi- 2000-2009 MMAT, MAIP, SB,FE,MP,
cului despre problemele de- MEŞ SD
şertificării, conservarea re-
surselor naturale, asigurarea
securităţii alimentare şi
ecologice
54. Propagarea în republică a ex- 2000-2009 MMAT, MAIP, SB,FE,MP,
perienţei mondiale şi naţio- SD
nale privind combaterea de-
şertificării şi secetei
55. Crearea bazei normative, in- 2000-2001 MMAT SB,FE,SD
stituţionale, tehnice şi in-
formaţionale
56. Elaborarea metologiei 2000-2001 MMAT SB,FE,SD
57. Elaborarea reţelei de monito- 2000-2001 MMAT SB,FE,SD
ring
58. Elaborarea metodei de genera- 2000-2001 MMAT SB,FE,SD
lizare a informaţiei şi de
prognozare
59. Finanţarea monitoringului 2000-2009 MF SB
stării mediului şi institui-
rea monitoringului proceselor
de deşertificare
60. Acumularea informaţiei despre 2000-2009 MMAT, CJ SB
procesele de deşertificare şi
crearea bazei de date
---+------------------------------------ +-------------- +---------------------- +-----------
Abrevieri:
1. MEC – Ministerul Economiei şi Comerţului
2. MF - Ministerul Finanţelor
3. MAIA – Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentate
4. MERN – Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale
5. MIE - Ministerul Industriei şi Energeticii
6. MET – Ministerul Educaţiei şi Tineretului
7. BNS – Biroul Naţional de Statistică
8. AŞM - Academia de Ştiinţe a Moldovei
9. CJ - consiliul judeţean
10. AAM – Agenţia „Apele Moldovei”
11. ASM – Agenţia pentru Silvicultură „Moldsilva”
12. SSS - Serviciul Silvic de Stat
13. ONG - organizaţiile neguvernamentale
14. FE - fondurile ecologice
15. AE - agenţii economici
16. MP - mijloacele proprii
17. SB - sursele bugetare
18. SD - sursele donatorilor
[Anexa nr.7 modificată prin HG1416 din 11.12.08, MO226-229/19.12.08 art.1430]
[Anexa nr.7 modificată prin HG1416 din 11.12.08, MO226-229/19.12.08 art.1430]