pentru aprobarea Regulamentului privind procedura
de instituire a regimului de arie naturală protejată

HG204 din 23.02.06, MO35-38/03.03.06 art.243

Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Regulamentul privind instituirea regimului de arie naturală protejată (se anexează).

2. La elaborarea propunerilor de instituire a regimului de arie naturală protejată pentru cele mai reprezentative obiecte şi complexe naturale, autorităţile publice şi persoanele juridice şi fizice se vor conduce de prevederile Regulamentului privind procedura de instituire a regimului de arie naturală protejată.

al Republicii Moldova Vasile TARLEV

Ministrul ecologiei,

construcţiilor şi dezvoltării

teritoriului Gheorghe Duca

Ministrul justiţiei Ion Morei

Chişinău, 19 iunie 2002.

la Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova nr. 803

privind procedura de instituire a regimului de arie naturală protejată

I. Dispoziţii generale

1. Regulamentul privind procedura de instituire a regimului de arie naturală protejată (în continuare - Regulamentul) a fost elaborat întru stabilirea mecanismelor de implementare a Legii privind fondul ariilor naturale protejate de stat nr. 1538 - XIII din 25 februarie 1998 (în continuare - Legea nr. 1538 - XIII din 25 februarie 1998) şi stabileşte categoriile ariilor naturale protejate, scopurile şi regimul de management al acestora, modul de documentare şi examinare a propunerilor de instituire a regimului de arie naturală protejată, precum şi autorităţile şi instituţiile responsabile de prezentarea şi analizarea acestora.

II. Categoriile de arii naturale protejate

2. Obiectele şi complexele naturale, pentru care se instiuie regimul de arie naturală protejată, se încadrează în următoarele categorii:

a) de importanţă internaţională, naţională şi locală;

b) de nivel naţional - stabilite prin Legea nr. 1538-XIII din 25 februarie 1998, conform clasificării Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (în continuare - U.I.C.N.), inclusiv:

rezervaţie ştiinţifică;

monument al naturii;

rezervaţie naturală;

rezervaţie peisagistică (de peisaj geografic);

rezervaţie de resurse;

arie cu management multifuncţional;

rezervaţie a biosferei;

c) de nivel naţional - stabilite prin Legea nr. 1538-XIII din 25 februarie 1998, altele decît cele specificate conform clasificării U.I.C.N.:

grădină dendrologică;

monument de arhitectură peisageră;

grădină zoologică;
[Pct.2 lit.c) modificată prin HG204 din 23.02.06, MO35-38/03.03.06 art.243]

d) stabilite prin reglementări internaţionale:

zonă umedă de importanţă internaţională (Convenţia Ramsar);

zonă de interes special pentru conservare (Convenţia Berna).

3. Scopurile şi regimul de management al categoriilor de arii naturale protejate sînt următoarele:

A. Pentru rezervaţiile ştiinţifice

Rezervaţiile ştiinţifice sînt arii naturale protejate, obiectul cărora este protecţia şi conservarea unor habitate naturale terestre şi/sau acvatice, cuprinzînd elemente reprezentative de interes ştiinţific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic şi de altă natură.

Managementul rezervaţiilor ştiinţifice asigură un regim strict de protecţie prin care habitatele sînt păstrate într-o stare, pe cît este posibil, neperturbată. Teritoriul rezervaţiilor ştiinţifice este repartizat în zone. În zona cu protecţie integrală nu se permit nici un fel de activităţi, derularea proceselor naturale rămînînd intactă.

În celelalte zone ale rezervaţiilor ştiinţifice se desfăşoară activităţi ştiinţifice şi alte activităţi menite să sporească gradul de conservare a teritoriului. Se elaborează recomandări speciale pentru tăierile de reconstrucţie în celelalte zone.

Rezervaţiile ştiinţifice trebuie să corespundă categoriei I a U.I.C.N., instituite în 1994 şi definite ca "rezervaţia naturală strictă - arie protejată, administrată, în principal, în scopuri ştiinţifice".

B. Pentru parcurile naţionale

Parcurile naţionale sînt arii naturale protejate, al căror obiectiv primordial este protecţia şi conservarea unor eşantioane reprezentative pentru spaţiul biogeografic naţional, cuprinzînd elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de altă natură, oferind concomitent şi posibilitatea vizitării lor reglementate în scopuri ştiinţifice, educative, recreative şi turistice.

Managementul parcurilor naţionale asigură menţinerea cadrului fizico-geografic în stare naturală, protecţia ecosistemelor, conservarea resurselor genetice şi a diversităţii biologice în condiţii de stabilitate ecologică, excluderea oricărei forme de exploatare a resurselor naturale şi de folosinţă a terenurilor incompatibile cu obiectivul atribuit.

Regimul de gospodărire al parcurilor naţionale se stabileşte prin regulamente şi planuri de protecţie şi conservare. În perimetrele lor vor fi cuprinse ecosisteme sau fracţiuni de ecosisteme terestre şi acvatice cît mai puţin influenţate prin activităţi umane. Elementele cu valoare deosebită de pe cuprinsul parcurilor naţionale pot fi delimitate şi puse sub un regim strict de protecţie ca al rezervaţiilor ştiinţifice. În general, parcurile naţionale se întind pe suprafeţe mari de teren. În perimetrul parcurilor naţionale sînt admise activităţi tradiţionale practicate de comunităţile din zona parcurilor naţionale.

Parcurile naţionale corespund categoriei II a U.I.C.N., instituite în 1994 şi definite ca "parc naţional - arie protejată, administrată în mod special pentru protecţia ecosistemelor şi pentru recreere".

C. Pentru monumentele naturii

Monumentele naturii sînt arii naturale protejate, al căror obiectiv de bază este protecţia şi conservarea unor elemente naturale cu valoare şi semnificaţie ecologică, ştiinţifică şi peisagistică deosebită reprezentate de specii de plante şi/sau animale sălbatice rare, endemice sau ameninţate cu dispariţia, arbori seculari, asociaţii floristice şi faunistice, fenomene geologice - peşteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apă, cascade, diverse manifestări şi formaţiuni geologice, depozite fosilifere, precum şi alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor.

Managementul monumentelor naturii se face conform unui regim strict de protecţie care asigură păstrarea trăsăturilor naturale specifice. În funcţie de gradul lor de vulnerabilitate, accesul populaţiei poate fi limitat sau interzis.

Monumentele naturii corespund categoriei III a U.I.C.N., instituite în 1994 şi definite ca "monument natural - arie protejată administrată în mod special pentru conservarea elementelor naturale specifice".

D. Pentru rezervaţiile naturale

Rezervaţiile naturale sînt arii naturale protejate, al căror scop este protecţia şi conservarea unor specii şi habitate naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic şi pedologic.

Managementul rezervaţiilor naturale se face în funcţie de caracteristicile acestora, prin măsuri active de gospodărire pentru a asigura menţinerea habitatelor şi/sau în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunităţi biotice. Pe lîngă activităţile ştiinţifice, în perimetrul lor pot fi admise, după caz, activităţi turistice şi educaţionale organizate. În anumite cazuri sînt permise activităţi de valorificare a unor resurse naturale în contextul dezvoltării durabile. Sînt interzise folosinţa terenurilor sau exploatarea resurselor care le-ar putea prejudicia sau ar fi în detrimentul obiectivelor atribuite. Potrivit scopurilor pentru care au fost desemnate, rezervaţiile naturale pot avea un caracter predominant: botanic, zoologic, forestier, geologic, paleontologic, peisagistic, speologic, de zonă umedă, de resurse genetice şi altele.

Rezervaţiile naturale corespund categoriei IV a U.I.C.N., instituite în 1994 şi definite ca "arie de gestionare a habitatelor/a speciilor - arie protejată administrată în mod special pentru conservare prin intervenţii de gospodărire".

E. Pentru rezervaţiile peisagistice (de peisaj geografic)

Rezervaţiile peisagistice sînt arii naturale protejate, obiectivul esenţial al cărora este protecţia şi conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacţiunea activităţilor umane cu natura a creat de-a lungul timpului o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică şi/sau culturală, deseori cu o impresionantă diversitate biologică.

Managementul rezervaţiilor peisagistice urmăreşte menţinerea interacţiunii armonioase a omului cu natura prin protejarea diversităţii habitatelor şi peisajului, promovînd păstrarea folosinţelor tradiţionale ale terenurilor, încurajarea şi consolidarea activităţilor, practicilor şi culturii tradiţionale ale populaţiei locale.

De asemenea, în cadrul acestora publicului i se oferă posibilităţi de recreare şi turism şi sînt încurajate activităţile ştiinţifice şi educaţionale.

Rezervaţiile peisagistice corespund categoriei V a U.I.C.N. (1994), definite drept "peisaj protejat - arie protejată administrată în principal pentru conservarea peisajului şi recreere".

F. Pentru rezervaţiile biosferei

Rezervaţiile biosferei sînt arii naturale protejate, al căror scop este protecţia şi conservarea unor zone de habitat natural şi a diversităţii biologice specifice. Rezervaţiile biosferei se întind pe suprafeţe mari şi cuprind un complex de ecosisteme terestre şi/sau acvatice, lacuri şi cursuri de apă, zone umede cu comunităţi biocenotice floristice şi faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea tradiţională a teritoriului, ecosisteme modificate sub influenţa omului care pot fi readuse la starea naturală, comunităţi umane, a căror existenţă este bazată pe valorificarea resurselor naturale pe principiul dezvoltării durabile şi armonioase.

Managementul rezervaţiilor biosferei se realizează conform unor regulamente şi planuri de protecţie şi conservare, potrivit recomandărilor Programului "Om-Biosferă", derulat sub egida UNESCO.

Pentru asigurarea protecţiei şi conservării unor zone de habitat natural şi a diversităţii biologice specifice, precum şi pentru valorificarea resurselor naturale disponibile, potrivit cerinţelor de consum ale populaţiilor locale şi în limitele potenţialului biologic natural de regenerare a acestor resurse, în cuprinsul rezervaţiilor biosferei se pot delimita zone cu regim diferenţiat de protecţie ecologică, de conservare şi de valorificare a resurselor, după cum urmează: 1) zone-nucleu (strict protejate), avînd regimul de protecţie şi conservare al rezervaţiilor ştiinţifice; 2) zone-tampon, destinate să ocrotească zonele strict protejate; 3) zone de reconstrucţie ecologică, în care se realizează măsuri de refacere a mediului deteriorat; 4) zone economic valorificabile prin practici tradiţionale sau noi, ecologic admise, în limitele capacităţii de regenerare a resurselor.

Rezervaţiile biosferei cu aşezări umane sînt gestionate astfel, încît să constituie modele de dezvoltare a comunităţilor umane în armonie cu mediul natural.

G. Pentru zonele umede de importanţă internaţională

Zonele umede de importanţă internaţională sînt arii naturale protejate ale căror obiective sînt protecţia şi conservarea siturilor naturale cu diversitatea biologică specifică zonelor umede.

Managementul acestor zone se realizează în scopul conservării lor şi al utilizării raţionale a resurselor biologice pe care le generează, în conformitate cu prevederile Convenţiei privind conservarea zonelor umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice (Ramsar, 1971).

H. Pentru zonele de interes special pentru conservare

Zone de interes special pentru conservare sînt acele arii naturale protejate care:

a) contribuie într-o manieră esenţială la supravieţuirea speciilor ameninţate, endemice sau a tuturor speciilor menţionate în anexele I şi II ale Convenţiei Berna;

b) adăpostesc un număr semnificativ de specii într-o zonă care conţine o mare diversitate de specii sau adăposteşte populaţii importante ale unei sau mai multor specii;

c) conţin un eşantion important şi/sau reprezentativ de tipuri de habitate ameninţate;

d) conţin un exemplu remarcabil de tip de habitat sau un mozaic de diverse tipuri de habitate;

e) constituie o zonă importantă pentru una sau mai multe specii migratoare;

f) contribuie considerabil într-un alt fel la realizarea obiectivelor Convenţiei Berna.

De obicei, zonele de interes special pentru conservare dispun de un statut de arie naturală protejată conform prevederilor Legii nr.1538-XIII din 25 februarie 1998.

Managementul zonelor de interes special pentru conservare se face diferenţiat, în funcţie de statutul iniţial al acestor zone.

I. Pentru rezervaţiile de resurse

Rezervaţiile de resurse sînt spaţiile naturale ce conţin resurse deosebit de valoroase (în special, soluri) de importanţă naţională, care necesită un regim special de protecţie, conservare şi utilizare în scopul menţinerii valorilor de reprezentativitate.

Managementul rezervaţiilor de resurse necesită planuri speciale de management, adecvate tipurilor desemnate în conformitate cu recomandările instituţiilor ştiinţifice de specialitate.

Rezervaţiile de resurse corespund categoriei VI a U.I.C.N. (1994) - "Rezervaţii de resurse".

K. Pentru ariile cu management multifuncţional

Ariile cu management multifuncţional sînt ariile naturale protejate, care constituie sectoare reprezentative cu vegetaţie de stepă şi de luncă, perdele forestiere de protecţie şi altele asemenea.

Managementul acestor arii urmăreşte scopul protecţiei, conservării şi utilizării raţionale a naturii şi resurselor naturale în conformitate cu planurile de management elaborate de deţinătorii de terenuri conform recomandărilor instituţiilor ştiinţifice de specialitate.

Ariile cu management multifuncţional corespund categoriei VIII a U.I.C.N. (1994) - "arie cu management multifuncţional (arie cu resurse gospodărite)".

L. Pentru monumentele de arhitectură peisageră

Monumente de arhitectură peisageră sînt ariile seminaturale sau artificiale, în special, parcurile vechi şi aleile cu valoare istorică, culturală, ştiinţifică, estetică şi recreativă, care necesită protecţie în scopul conservării şi dezvoltării compoziţiilor lor arhitectonice peisagere şi servesc ca depozit al genofondului de plante.

Managementul monumentelor de arhitectură peisageră urmăreşte protecţia, conservarea şi utilizarea raţională a acestora, în vederea menţinerii valorii lor pentru generaţiile prezente şi viitoare.

[Pct.3 lit.M exclusă prin HG204 din 23.02.06, MO35-38/03.03.06 art.243; lit.N-O devin M-N]

M. Pentru grădinile dendrologice

Grădinile dendrologice au ca obiectiv conservarea unui anumit genofond de specii de arbori, arbuşti şi de alte plante ce reprezintă un interes ştiinţific aplicativ. Au statut de instituţie ştiinţifică aplicativă şi se află în subordinea autorităţilor publice locale respective.

N. Pentru grădinile zoologice

Grădinile zoologice au ca obiectiv conservarea şi studierea faunei sălbatice în condiţii de captivitate în scopuri cognitive, educaţionale şi de cercetare ştiinţifică. Se află în subordinea autorităţilor publice locale.

III. Instituirea regimului de arie naturală protejată

4. Regimul de arie naturală protejată se instituie:

a) prin lege, pentru toate categoriile de arii naturale de importanţă internaţională şi naţională, cu îndeplinirea prevederilor art. 12 lit. a), art. 13 lit. b) şi c) şi art. 14 lit. e) ale Legii nr. 1538- XIII din 25 februarie 1998 şi conform mecanismului specificat în prezentul Regulament;

b) prin hotărîri ale autorităţilor publice locale - pentru toate categoriile de arii naturale de interes local, întru executarea prevederilor art.15, lit. c) al sus-numitei legi şi prezentului Regulament.

Zona umedă de importanţă internaţională, rezervaţia biosferei şi aria de interes special pentru conservare dobîndesc acest regim sub rezerva recunoaşterii lor de către organismele internaţionale autorizate. Ele sînt ocrotite şi se conservă, totodată, în regim de protecţie ca elemente ale Reţelei Ecologice Naţionale.

5. Propunerile pentru instituirea regimului de arie naturală protejată de importanţă internaţională şi naţională se fac din iniţiativa:

a) autorităţii centrale pentru mediu, Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Institutului de Ecologie și Geografie și Inspectoratului pentru Protecția Mediului;

b) altor autorităţi publice centrale;

c) agenţilor economici care au în administrare sau în gestiune suprafeţe terestre şi acvatice din domeniul public de interes naţional;

d) autorităţilor publice locale;

e) instituţiilor ştiinţifice, universităţilor, altor instituţii de învăţămînt şi muzeelor;

f) organizaţiilor neguvernamentale şi persoanelor fizice.

Aceste propuneri se examinează de către autoritatea centrală pentru mediu şi se prezintă Guvernului şi Parlamentului spre aprobare.
[Pct.5 modificat prin HG1143 din 21.11.18, MO13-21/18.01.19; în vigoare 18.01.19]

6. Propunerile pentru instituirea regimului de arie naturală protejată de importanţă locală se fac din iniţiativa:

a) autorităţilor publice locale;

b) organelor teritoriale ale autorităţii centrale pentru mediu;

c) instituţiilor locale de învăţămînt şi muzeelor;

d) organizaţiilor neguvernamentale şi persoanelor fizice;

e) proprietarilor de terenuri.

Aceste propuneri se prezintă autorităţii centrale pentru mediu pentru examinare şi aprobare.

7. Mărimea suprafeţei de teren ce urmează să fie trecută sub regimul special de protecţie se stabileşte în baza studiilor de fundamentare ştiinţifică, elaborate de instituţiile ştiinţifice.

8. Modul de instituire a ariilor naturale protejate va lua în considerare interesele comunităţilor locale, facilitîndu-se participarea localnicilor la aplicarea măsurilor de protecţie, conservare şi utilizare raţională a resurselor naturale şi încurajîndu-se menţinerea practicilor şi cunoştinţelor tradiţionale locale în valorificarea acestor resurse, în beneficiul comunităţilor respective.

9. Documentaţia necesară în vederea instituirii regimului de arie naturală protejată trebuie să cuprindă:

a) studiul de fundamentare ştiinţifică;

b) harta topografică, cu limitele ariei naturale protejate;

c) statutul juridic al terenurilor, cu precizarea proprietarilor acestora;

d) avizul Academiei de Ştiinţe a Moldovei;

e) decizia autorităţii administraţiei publice locale şi acordul localnicilor şi deţinătorului funciar.

10. Pînă la finalizarea procedurilor de instituire a regimului de protecţie a ariilor naturale protejate, deţinătorii acestora vor aplica măsurile de protecţie, conservare şi utilizare stabilite de autoritatea centrală pentru mediu.

11. Hotărîrile autorităţilor publice locale privind declararea unor arii naturale protejate se comunică autorităţii centrale pentru mediu şi subdiviziunilor ei teritoriale.

IV. Autorităţi şi instituţii responsabile

12. Autorităţile naţionale cu responsabilităţi de reglementare administrativă şi ştiinţifică în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor prezentului Regulament sînt:

a) autoritatea centrală pentru mediu;

b) Academia de Ştiinţe a Moldovei;

c) Comisia Naţională UNESCO, prin Comitetul Naţional "Om-Biosferă".

13. Autoritatea centrală pentru mediu are următoarele atribuţii:

a) promovează, cu avizul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, propunerile privind constituirea noilor arii naturale protejate;

b) iniţiază, cu avizul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, măsurile necesare pentru încetarea regimului de arie naturală protejată pentru ariile care şi-au pierdut valoarea şi capacitatea conservativă pentru care a fost instituit acel regim;

c) pune în aplicare, cu avizul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, procedurile legale pentru modificarea suprafeţei şi limitelor ariilor naturale protejate;

d) aprobă documentaţia pentru instituirea regimului de arie naturală protejată de importanţa locală.

14. Responsabilităţile de expertizare, avizare şi verificare ştiinţifică în aplicarea dispoziţiilor prezentului Regulament îi revin Academiei de Ştiinţe a Moldovei, care:

a) avizează şi înaintează spre aprobare autorităţii centrale pentru mediu propunerile privind promovarea şi constituirea noilor arii naturale protejate;

b) avizează şi propune autorităţii centrale pentru mediu anularea regimului de arie naturală protejată în situaţiile în care valoarea şi capacitatea conservativă, pentru care a fost instituit acel regim, nu se mai justifică;

c) iniţiază şi promovează programe de cercetare ştiinţifică pentru studierea şi evaluarea stării habitatelor, a speciilor din flora şi fauna sălbatică şi a altor bunuri ale patrimoniului natural existente în teritoriul ţării;

d) avizează studiile de evaluare a stării resurselor biologice din flora şi fauna sălbatică în vederea instituirii regimului de protecţie;

e) avizează modificarea suprafeţelor şi limitelor ariilor naturale protejate.

15. Comitetul Naţional "Om-Biosferă" al Comisiei Naţionale UNESCO analizează şi avizează proiectele de acte normative care privesc rezervaţiile biosferei.

16. Autorităţile publice centrale şi locale, agenţii economici care deţin cu orice titlu suprafeţe terestre şi acvatice şi serviciile publice descentralizate cu responsabilităţi în planificarea şi amenajarea teritoriului, în administraţia agricolă, silvică, gospodărirea apelor şi altor resurse naturale ale solului şi subsolului sînt obligate să furnizeze informaţiile şi datele, solicitate de autoritatea centrală pentru mediu şi Academia de Ştiinţe a Moldovei pentru îndeplinirea atribuţiilor lor, acordate potrivit dispoziţiilor prezentului Regulament.

HGM803/2002 ID intern unic: 304836 Версия на русском	Fişa actului juridic
Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 803 din 19.06.2002
pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de instituire a regimului de arie naturală protejată
Publicat : 01.07.2002 în Monitorul Oficial Nr. 95 art Nr : 935
MODIFICAT HG1143 din 21.11.18, MO13-21/18.01.19; în vigoare 18.01.19 HG204 din 23.02.06, MO35-38/03.03.06 art.243 Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE: 1. Se aprobă Regulamentul privind instituirea regimului de arie naturală protejată (se anexează). 2. La elaborarea propunerilor de instituire a regimului de arie naturală protejată pentru cele mai reprezentative obiecte şi complexe naturale, autorităţile publice şi persoanele juridice şi fizice se vor conduce de prevederile Regulamentului privind procedura de instituire a regimului de arie naturală protejată. Prim-ministru al Republicii Moldova Vasile TARLEV Contrasemnată: Ministrul ecologiei, construcţiilor şi dezvoltării teritoriului Gheorghe Duca Ministrul justiţiei Ion Morei Chişinău, 19 iunie 2002. Nr. 803. Anexă la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 803 din 19 iunie 2002 REGULAMENTUL privind procedura de instituire a regimului de arie naturală protejată I. Dispoziţii generale 1. Regulamentul privind procedura de instituire a regimului de arie naturală protejată (în continuare - Regulamentul) a fost elaborat întru stabilirea mecanismelor de implementare a Legii privind fondul ariilor naturale protejate de stat nr. 1538 - XIII din 25 februarie 1998 (în continuare - Legea nr. 1538 - XIII din 25 februarie 1998) şi stabileşte categoriile ariilor naturale protejate, scopurile şi regimul de management al acestora, modul de documentare şi examinare a propunerilor de instituire a regimului de arie naturală protejată, precum şi autorităţile şi instituţiile responsabile de prezentarea şi analizarea acestora. II. Categoriile de arii naturale protejate 2. Obiectele şi complexele naturale, pentru care se instiuie regimul de arie naturală protejată, se încadrează în următoarele categorii: a) de importanţă internaţională, naţională şi locală; b) de nivel naţional - stabilite prin Legea nr. 1538-XIII din 25 februarie 1998, conform clasificării Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (în continuare - U.I.C.N.), inclusiv: rezervaţie ştiinţifică; parc naţional; monument al naturii; rezervaţie naturală; rezervaţie peisagistică (de peisaj geografic); rezervaţie de resurse; arie cu management multifuncţional; rezervaţie a biosferei; c) de nivel naţional - stabilite prin Legea nr. 1538-XIII din 25 februarie 1998, altele decît cele specificate conform clasificării U.I.C.N.: grădină dendrologică; monument de arhitectură peisageră; grădină zoologică; [Pct.2 lit.c) modificată prin HG204 din 23.02.06, MO35-38/03.03.06 art.243] d) stabilite prin reglementări internaţionale: zonă umedă de importanţă internaţională (Convenţia Ramsar); zonă de interes special pentru conservare (Convenţia Berna). 3. Scopurile şi regimul de management al categoriilor de arii naturale protejate sînt următoarele: A. Pentru rezervaţiile ştiinţifice Rezervaţiile ştiinţifice sînt arii naturale protejate, obiectul cărora este protecţia şi conservarea unor habitate naturale terestre şi/sau acvatice, cuprinzînd elemente reprezentative de interes ştiinţific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic şi de altă natură. Managementul rezervaţiilor ştiinţifice asigură un regim strict de protecţie prin care habitatele sînt păstrate într-o stare, pe cît este posibil, neperturbată. Teritoriul rezervaţiilor ştiinţifice este repartizat în zone. În zona cu protecţie integrală nu se permit nici un fel de activităţi, derularea proceselor naturale rămînînd intactă. În celelalte zone ale rezervaţiilor ştiinţifice se desfăşoară activităţi ştiinţifice şi alte activităţi menite să sporească gradul de conservare a teritoriului. Se elaborează recomandări speciale pentru tăierile de reconstrucţie în celelalte zone. Rezervaţiile ştiinţifice trebuie să corespundă categoriei I a U.I.C.N., instituite în 1994 şi definite ca "rezervaţia naturală strictă - arie protejată, administrată, în principal, în scopuri ştiinţifice". B. Pentru parcurile naţionale Parcurile naţionale sînt arii naturale protejate, al căror obiectiv primordial este protecţia şi conservarea unor eşantioane reprezentative pentru spaţiul biogeografic naţional, cuprinzînd elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de altă natură, oferind concomitent şi posibilitatea vizitării lor reglementate în scopuri ştiinţifice, educative, recreative şi turistice. Managementul parcurilor naţionale asigură menţinerea cadrului fizico-geografic în stare naturală, protecţia ecosistemelor, conservarea resurselor genetice şi a diversităţii biologice în condiţii de stabilitate ecologică, excluderea oricărei forme de exploatare a resurselor naturale şi de folosinţă a terenurilor incompatibile cu obiectivul atribuit. Regimul de gospodărire al parcurilor naţionale se stabileşte prin regulamente şi planuri de protecţie şi conservare. În perimetrele lor vor fi cuprinse ecosisteme sau fracţiuni de ecosisteme terestre şi acvatice cît mai puţin influenţate prin activităţi umane. Elementele cu valoare deosebită de pe cuprinsul parcurilor naţionale pot fi delimitate şi puse sub un regim strict de protecţie ca al rezervaţiilor ştiinţifice. În general, parcurile naţionale se întind pe suprafeţe mari de teren. În perimetrul parcurilor naţionale sînt admise activităţi tradiţionale practicate de comunităţile din zona parcurilor naţionale. Parcurile naţionale corespund categoriei II a U.I.C.N., instituite în 1994 şi definite ca "parc naţional - arie protejată, administrată în mod special pentru protecţia ecosistemelor şi pentru recreere". C. Pentru monumentele naturii Monumentele naturii sînt arii naturale protejate, al căror obiectiv de bază este protecţia şi conservarea unor elemente naturale cu valoare şi semnificaţie ecologică, ştiinţifică şi peisagistică deosebită reprezentate de specii de plante şi/sau animale sălbatice rare, endemice sau ameninţate cu dispariţia, arbori seculari, asociaţii floristice şi faunistice, fenomene geologice - peşteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apă, cascade, diverse manifestări şi formaţiuni geologice, depozite fosilifere, precum şi alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor. Managementul monumentelor naturii se face conform unui regim strict de protecţie care asigură păstrarea trăsăturilor naturale specifice. În funcţie de gradul lor de vulnerabilitate, accesul populaţiei poate fi limitat sau interzis. Monumentele naturii corespund categoriei III a U.I.C.N., instituite în 1994 şi definite ca "monument natural - arie protejată administrată în mod special pentru conservarea elementelor naturale specifice". D. Pentru rezervaţiile naturale Rezervaţiile naturale sînt arii naturale protejate, al căror scop este protecţia şi conservarea unor specii şi habitate naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic şi pedologic. Managementul rezervaţiilor naturale se face în funcţie de caracteristicile acestora, prin măsuri active de gospodărire pentru a asigura menţinerea habitatelor şi/sau în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunităţi biotice. Pe lîngă activităţile ştiinţifice, în perimetrul lor pot fi admise, după caz, activităţi turistice şi educaţionale organizate. În anumite cazuri sînt permise activităţi de valorificare a unor resurse naturale în contextul dezvoltării durabile. Sînt interzise folosinţa terenurilor sau exploatarea resurselor care le-ar putea prejudicia sau ar fi în detrimentul obiectivelor atribuite. Potrivit scopurilor pentru care au fost desemnate, rezervaţiile naturale pot avea un caracter predominant: botanic, zoologic, forestier, geologic, paleontologic, peisagistic, speologic, de zonă umedă, de resurse genetice şi altele. Rezervaţiile naturale corespund categoriei IV a U.I.C.N., instituite în 1994 şi definite ca "arie de gestionare a habitatelor/a speciilor - arie protejată administrată în mod special pentru conservare prin intervenţii de gospodărire". E. Pentru rezervaţiile peisagistice (de peisaj geografic) Rezervaţiile peisagistice sînt arii naturale protejate, obiectivul esenţial al cărora este protecţia şi conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacţiunea activităţilor umane cu natura a creat de-a lungul timpului o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică şi/sau culturală, deseori cu o impresionantă diversitate biologică. Managementul rezervaţiilor peisagistice urmăreşte menţinerea interacţiunii armonioase a omului cu natura prin protejarea diversităţii habitatelor şi peisajului, promovînd păstrarea folosinţelor tradiţionale ale terenurilor, încurajarea şi consolidarea activităţilor, practicilor şi culturii tradiţionale ale populaţiei locale. De asemenea, în cadrul acestora publicului i se oferă posibilităţi de recreare şi turism şi sînt încurajate activităţile ştiinţifice şi educaţionale. Rezervaţiile peisagistice corespund categoriei V a U.I.C.N. (1994), definite drept "peisaj protejat - arie protejată administrată în principal pentru conservarea peisajului şi recreere". F. Pentru rezervaţiile biosferei Rezervaţiile biosferei sînt arii naturale protejate, al căror scop este protecţia şi conservarea unor zone de habitat natural şi a diversităţii biologice specifice. Rezervaţiile biosferei se întind pe suprafeţe mari şi cuprind un complex de ecosisteme terestre şi/sau acvatice, lacuri şi cursuri de apă, zone umede cu comunităţi biocenotice floristice şi faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea tradiţională a teritoriului, ecosisteme modificate sub influenţa omului care pot fi readuse la starea naturală, comunităţi umane, a căror existenţă este bazată pe valorificarea resurselor naturale pe principiul dezvoltării durabile şi armonioase. Managementul rezervaţiilor biosferei se realizează conform unor regulamente şi planuri de protecţie şi conservare, potrivit recomandărilor Programului "Om-Biosferă", derulat sub egida UNESCO. Pentru asigurarea protecţiei şi conservării unor zone de habitat natural şi a diversităţii biologice specifice, precum şi pentru valorificarea resurselor naturale disponibile, potrivit cerinţelor de consum ale populaţiilor locale şi în limitele potenţialului biologic natural de regenerare a acestor resurse, în cuprinsul rezervaţiilor biosferei se pot delimita zone cu regim diferenţiat de protecţie ecologică, de conservare şi de valorificare a resurselor, după cum urmează: 1) zone-nucleu (strict protejate), avînd regimul de protecţie şi conservare al rezervaţiilor ştiinţifice; 2) zone-tampon, destinate să ocrotească zonele strict protejate; 3) zone de reconstrucţie ecologică, în care se realizează măsuri de refacere a mediului deteriorat; 4) zone economic valorificabile prin practici tradiţionale sau noi, ecologic admise, în limitele capacităţii de regenerare a resurselor. Rezervaţiile biosferei cu aşezări umane sînt gestionate astfel, încît să constituie modele de dezvoltare a comunităţilor umane în armonie cu mediul natural. G. Pentru zonele umede de importanţă internaţională Zonele umede de importanţă internaţională sînt arii naturale protejate ale căror obiective sînt protecţia şi conservarea siturilor naturale cu diversitatea biologică specifică zonelor umede. Managementul acestor zone se realizează în scopul conservării lor şi al utilizării raţionale a resurselor biologice pe care le generează, în conformitate cu prevederile Convenţiei privind conservarea zonelor umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice (Ramsar, 1971). H. Pentru zonele de interes special pentru conservare Zone de interes special pentru conservare sînt acele arii naturale protejate care: a) contribuie într-o manieră esenţială la supravieţuirea speciilor ameninţate, endemice sau a tuturor speciilor menţionate în anexele I şi II ale Convenţiei Berna; b) adăpostesc un număr semnificativ de specii într-o zonă care conţine o mare diversitate de specii sau adăposteşte populaţii importante ale unei sau mai multor specii; c) conţin un eşantion important şi/sau reprezentativ de tipuri de habitate ameninţate; d) conţin un exemplu remarcabil de tip de habitat sau un mozaic de diverse tipuri de habitate; e) constituie o zonă importantă pentru una sau mai multe specii migratoare; f) contribuie considerabil într-un alt fel la realizarea obiectivelor Convenţiei Berna. De obicei, zonele de interes special pentru conservare dispun de un statut de arie naturală protejată conform prevederilor Legii nr.1538-XIII din 25 februarie 1998. Managementul zonelor de interes special pentru conservare se face diferenţiat, în funcţie de statutul iniţial al acestor zone. I. Pentru rezervaţiile de resurse Rezervaţiile de resurse sînt spaţiile naturale ce conţin resurse deosebit de valoroase (în special, soluri) de importanţă naţională, care necesită un regim special de protecţie, conservare şi utilizare în scopul menţinerii valorilor de reprezentativitate. Managementul rezervaţiilor de resurse necesită planuri speciale de management, adecvate tipurilor desemnate în conformitate cu recomandările instituţiilor ştiinţifice de specialitate. Rezervaţiile de resurse corespund categoriei VI a U.I.C.N. (1994) - "Rezervaţii de resurse". K. Pentru ariile cu management multifuncţional Ariile cu management multifuncţional sînt ariile naturale protejate, care constituie sectoare reprezentative cu vegetaţie de stepă şi de luncă, perdele forestiere de protecţie şi altele asemenea. Managementul acestor arii urmăreşte scopul protecţiei, conservării şi utilizării raţionale a naturii şi resurselor naturale în conformitate cu planurile de management elaborate de deţinătorii de terenuri conform recomandărilor instituţiilor ştiinţifice de specialitate. Ariile cu management multifuncţional corespund categoriei VIII a U.I.C.N. (1994) - "arie cu management multifuncţional (arie cu resurse gospodărite)". L. Pentru monumentele de arhitectură peisageră Monumente de arhitectură peisageră sînt ariile seminaturale sau artificiale, în special, parcurile vechi şi aleile cu valoare istorică, culturală, ştiinţifică, estetică şi recreativă, care necesită protecţie în scopul conservării şi dezvoltării compoziţiilor lor arhitectonice peisagere şi servesc ca depozit al genofondului de plante. Managementul monumentelor de arhitectură peisageră urmăreşte protecţia, conservarea şi utilizarea raţională a acestora, în vederea menţinerii valorii lor pentru generaţiile prezente şi viitoare. [Pct.3 lit.M exclusă prin HG204 din 23.02.06, MO35-38/03.03.06 art.243; lit.N-O devin M-N] M. Pentru grădinile dendrologice Grădinile dendrologice au ca obiectiv conservarea unui anumit genofond de specii de arbori, arbuşti şi de alte plante ce reprezintă un interes ştiinţific aplicativ. Au statut de instituţie ştiinţifică aplicativă şi se află în subordinea autorităţilor publice locale respective. N. Pentru grădinile zoologice Grădinile zoologice au ca obiectiv conservarea şi studierea faunei sălbatice în condiţii de captivitate în scopuri cognitive, educaţionale şi de cercetare ştiinţifică. Se află în subordinea autorităţilor publice locale. III. Instituirea regimului de arie naturală protejată 4. Regimul de arie naturală protejată se instituie: a) prin lege, pentru toate categoriile de arii naturale de importanţă internaţională şi naţională, cu îndeplinirea prevederilor art. 12 lit. a), art. 13 lit. b) şi c) şi art. 14 lit. e) ale Legii nr. 1538- XIII din 25 februarie 1998 şi conform mecanismului specificat în prezentul Regulament; b) prin hotărîri ale autorităţilor publice locale - pentru toate categoriile de arii naturale de interes local, întru executarea prevederilor art.15, lit. c) al sus-numitei legi şi prezentului Regulament. NOTĂ: Zona umedă de importanţă internaţională, rezervaţia biosferei şi aria de interes special pentru conservare dobîndesc acest regim sub rezerva recunoaşterii lor de către organismele internaţionale autorizate. Ele sînt ocrotite şi se conservă, totodată, în regim de protecţie ca elemente ale Reţelei Ecologice Naţionale. 5. Propunerile pentru instituirea regimului de arie naturală protejată de importanţă internaţională şi naţională se fac din iniţiativa: a) autorităţii centrale pentru mediu, Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Institutului de Ecologie și Geografie și Inspectoratului pentru Protecția Mediului; b) altor autorităţi publice centrale; c) agenţilor economici care au în administrare sau în gestiune suprafeţe terestre şi acvatice din domeniul public de interes naţional; d) autorităţilor publice locale; e) instituţiilor ştiinţifice, universităţilor, altor instituţii de învăţămînt şi muzeelor; f) organizaţiilor neguvernamentale şi persoanelor fizice. Aceste propuneri se examinează de către autoritatea centrală pentru mediu şi se prezintă Guvernului şi Parlamentului spre aprobare. [Pct.5 modificat prin HG1143 din 21.11.18, MO13-21/18.01.19; în vigoare 18.01.19] 6. Propunerile pentru instituirea regimului de arie naturală protejată de importanţă locală se fac din iniţiativa: a) autorităţilor publice locale; b) organelor teritoriale ale autorităţii centrale pentru mediu; c) instituţiilor locale de învăţămînt şi muzeelor; d) organizaţiilor neguvernamentale şi persoanelor fizice; e) proprietarilor de terenuri. Aceste propuneri se prezintă autorităţii centrale pentru mediu pentru examinare şi aprobare. 7. Mărimea suprafeţei de teren ce urmează să fie trecută sub regimul special de protecţie se stabileşte în baza studiilor de fundamentare ştiinţifică, elaborate de instituţiile ştiinţifice. 8. Modul de instituire a ariilor naturale protejate va lua în considerare interesele comunităţilor locale, facilitîndu-se participarea localnicilor la aplicarea măsurilor de protecţie, conservare şi utilizare raţională a resurselor naturale şi încurajîndu-se menţinerea practicilor şi cunoştinţelor tradiţionale locale în valorificarea acestor resurse, în beneficiul comunităţilor respective. 9. Documentaţia necesară în vederea instituirii regimului de arie naturală protejată trebuie să cuprindă: a) studiul de fundamentare ştiinţifică; b) harta topografică, cu limitele ariei naturale protejate; c) statutul juridic al terenurilor, cu precizarea proprietarilor acestora; d) avizul Academiei de Ştiinţe a Moldovei; e) decizia autorităţii administraţiei publice locale şi acordul localnicilor şi deţinătorului funciar. 10. Pînă la finalizarea procedurilor de instituire a regimului de protecţie a ariilor naturale protejate, deţinătorii acestora vor aplica măsurile de protecţie, conservare şi utilizare stabilite de autoritatea centrală pentru mediu. 11. Hotărîrile autorităţilor publice locale privind declararea unor arii naturale protejate se comunică autorităţii centrale pentru mediu şi subdiviziunilor ei teritoriale. IV. Autorităţi şi instituţii responsabile 12. Autorităţile naţionale cu responsabilităţi de reglementare administrativă şi ştiinţifică în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor prezentului Regulament sînt: a) autoritatea centrală pentru mediu; b) Academia de Ştiinţe a Moldovei; c) Comisia Naţională UNESCO, prin Comitetul Naţional "Om-Biosferă". 13. Autoritatea centrală pentru mediu are următoarele atribuţii: a) promovează, cu avizul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, propunerile privind constituirea noilor arii naturale protejate; b) iniţiază, cu avizul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, măsurile necesare pentru încetarea regimului de arie naturală protejată pentru ariile care şi-au pierdut valoarea şi capacitatea conservativă pentru care a fost instituit acel regim; c) pune în aplicare, cu avizul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, procedurile legale pentru modificarea suprafeţei şi limitelor ariilor naturale protejate; d) aprobă documentaţia pentru instituirea regimului de arie naturală protejată de importanţa locală. 14. Responsabilităţile de expertizare, avizare şi verificare ştiinţifică în aplicarea dispoziţiilor prezentului Regulament îi revin Academiei de Ştiinţe a Moldovei, care: a) avizează şi înaintează spre aprobare autorităţii centrale pentru mediu propunerile privind promovarea şi constituirea noilor arii naturale protejate; b) avizează şi propune autorităţii centrale pentru mediu anularea regimului de arie naturală protejată în situaţiile în care valoarea şi capacitatea conservativă, pentru care a fost instituit acel regim, nu se mai justifică; c) iniţiază şi promovează programe de cercetare ştiinţifică pentru studierea şi evaluarea stării habitatelor, a speciilor din flora şi fauna sălbatică şi a altor bunuri ale patrimoniului natural existente în teritoriul ţării; d) avizează studiile de evaluare a stării resurselor biologice din flora şi fauna sălbatică în vederea instituirii regimului de protecţie; e) avizează modificarea suprafeţelor şi limitelor ariilor naturale protejate. 15. Comitetul Naţional "Om-Biosferă" al Comisiei Naţionale UNESCO analizează şi avizează proiectele de acte normative care privesc rezervaţiile biosferei. 16. Autorităţile publice centrale şi locale, agenţii economici care deţin cu orice titlu suprafeţe terestre şi acvatice şi serviciile publice descentralizate cu responsabilităţi în planificarea şi amenajarea teritoriului, în administraţia agricolă, silvică, gospodărirea apelor şi altor resurse naturale ale solului şi subsolului sînt obligate să furnizeze informaţiile şi datele, solicitate de autoritatea centrală pentru mediu şi Academia de Ştiinţe a Moldovei pentru îndeplinirea atribuţiilor lor, acordate potrivit dispoziţiilor prezentului Regulament.