Concepţia reformei militare reprezintă un complex de idei, obiective, direcţii, principii, sarcini şi mecanisme de perfecţionare a sistemului de asigurare a securităţii militare a statului.

Sistemul de asigurare a securităţii militare a statului reprezintă un ansamblu de forţe, mijloace şi acţiuni care asigură prevenirea, descurajarea, contracararea şi lichidarea riscurilor, ameninţărilor şi agresiunilor cu caracter militar la adresa suveranităţii, independenţei, unităţii, integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale. Elemente ale acestui sistem sînt organele conducerii civile şi militare, forţele şi mijloacele militare, potenţialele de mobilizare, politico-moral, militar-ştiinţific, militar-economic, social şi informaţional ale statului.

Reforma militară prevede un complex de măsuri politice, economice, juridice, propriu-zis militare, tehnico-militare, sociale şi de altă natură, direcţionate spre reorganizarea calitativă a sistemului organelor conducerii civile şi militare, a Forţelor Armate, a sistemelor de mobilizare şi de asigurare a infrastructurii militare în concordanţă cu condiţiile actuale şi perspectivele geopolitice, social-politice şi economice ale statului.

d) insuficienţa resurselor şi mijloacelor disponibile şi necesitatea corelării sistemului de asigurare a securităţii militare a statului cu posibilităţile actuale şi perspectivele dezvoltării economice a ţării;

c) ignorării valorilor naţionale, a rolului şi importanţei organismului militar, substituirii frecvente a valorilor civice şi a patriotismului prin opinii pacifiste eronate;

Constituirea statalităţii Republicii Moldova şi dezvoltarea sistemului ei naţional de apărare s-au desfăşurat într-un mediu geopolitic şi geostrategic în continuă schimbare.

Republica Moldova nu are inamici declaraţi, se bucură de relaţii paşnice cu vecinii, iar probabilitatea apariţiei unei ameninţări majore la adresa securităţii sale este minimă. Totuşi, instabilitatea regională poate determina accentuarea riscurilor pe termen scurt. În acest context, interesele de securitate ale Republicii Moldova sînt nemijlocit legate de următorii factori:

a) poziţia ei la confluenţa unor spaţii geografice purtătoare de tensiuni latente sau evidente (peninsula Balcanică cu proliferarea aspectelor negative din ex-Iugoslavia, spaţiul caucazian-caspic, Orientul Apropiat);

În acelaşi timp, spiritul de deschidere, parteneriatul şi cooperarea în Europa, unde Republica Moldova are în prezent un rol mai activ, au contribuit la întărirea stabilităţii. Astăzi posibilitatea unei agresiuni externe directe împotriva Republicii Moldova s-a diminuat considerabil. Însă există unele riscuri greu de prevăzut, cum ar fi riscurile regionale, asimetrice şi transnaţionale, precum şi evenimentele neprevăzute cu implicări directe asupra securităţii militare.

c) separatismul şi condiţiile politice şi social-economice interne care afectează direct potenţialul militar şi care ştirbesc prestigiul autorităţilor publice;

Riscurile asimetrice vizează riscurile directe pentru teritoriul şi populaţia ţării, legate de expansiunea reţelelor teroriste, de proliferarea necontrolată a tehnologiilor şi a materialelor nucleare, a mijloacelor de distrugere în masă, a armamentelor şi a altor mijloace neconvenţionale de distrugere, precum şi de războiul informaţional.

Riscurile transnaţionale sînt cele care depăşesc graniţele naţionale. Unele îşi au originea în separatism sau extremism, altele - în disputele etnice sau rivalităţile religioase. Crima organizată, traficul ilegal de droguri, arme şi materiale strategice reprezintă riscuri noi. Evenimentele din Kosovo şi Cecenia au scos la iveală consecinţele fluxurilor masive de refugiaţi. Actele teroriste de la 11 septembrie 2001 din S.U.A. au demonstrat necesitatea revizuirii conceptelor de asigurare a securităţii. Nu mai puţin importante sînt şi riscurile de mediu.

La evenimentele neprevăzute se raportă riscurile ce ar putea fi generate de noile tehnologii, de schimbarea relaţiilor internaţionale, de dezastre şi calamităţi naturale (inundaţii, secete, cutremure etc.).

Fiind necontrolate, riscurile regionale, asimetrice şi transnaţionale, precum şi evenimentele neprevăzute pot afecta grav dezvoltarea economică sau pot genera conflicte regionale. Pentru a face faţă acestor riscuri, trebuie să dispunem de forţe suficiente, cu o înaltă pregătire. Tergiversările în pregătirea acestor forţe vor accentua riscurile şi vor spori costul acţiunilor de înlăturare a lor.

Experienţa promovării reformelor militare demonstrează că acestea au şanse de izbîndă doar în cazul în care vor fi direcţionate spre reorganizarea întregului sistem militar, vor avea un caracter continuu şi coerent şi vor fi susţinute de voinţa fermă a conducerii politice şi militare a statului.

Realizarea reformei militare numai prin eforturile structurilor de forţă şi prin reorganizarea în interior a Forţelor Armate este imposibilă. Pentru a obţine rezultatele scontate, este necesară reorganizarea cardinală a întregului sistem de planificare, finanţare, conducere şi organizare a apărării, iar în ceea ce priveşte reforma militară, aceasta trebuie să fie ridicată la rangul celor mai importante reforme politice şi economice.

Importanţa şi caracterul complex al acestui proces impun asumarea de către Preşedintele Republicii Moldova, în calitatea sa de şef al statului şi Comandant Suprem al Forţelor Armate, a conducerii generale şi a responsabilităţii pentru promovarea reformei militare şi rezultatele ei, precum şi implicarea activă în acest proces a Parlamentului şi Guvernului.

Succesul reformei militare depinde de respectarea strictă a ansamblului de metode, reguli şi principii de efectuare a acesteia, de nivelul fundamentării şi asigurării ei ştiinţifice, de calitatea cercetărilor teoretice conceptuale, a analizelor şi pronosticurilor în acest sens, de expertiza şi verificarea în permanenţă a mersului reformei şi a rezultatelor obţinute, precum şi de corectările efectuate pe parcurs. Obiective prioritare ale acestei activităţi sînt studierea, analiza şi pronosticul permanent al evoluţiei situaţiei geopolitice, geostrategice şi politico-militare din regiune, determinarea factorilor potenţiali de risc pentru securitatea militară a statului şi elaborarea metodelor de prevenire şi contracarare a acestora, examinarea teoriei, practicii şi experienţei militare.

Pentru folosirea eficientă a potenţialului uman, a mijloacelor materiale şi financiare, pentru conjugarea eforturilor şi orientarea acţiunilor spre atingerea scopurilor propuse, se impune crearea unui sistem de planificare curentă şi de perspectivă, cu determinarea sarcinilor, măsurilor, termenelor şi executanţilor responsabili.

Reforma militară trebuie să se înscrie în cadrul general al acţiunilor reformatoare desfăşurate la nivel de stat. Caracterul complex al reformei militare presupune corelarea tuturor activităţilor privind optimizarea sistemului de asigurare a securităţii militare.

Experienţa construcţiei militare demonstrează convingător necesitatea asigurării financiare a reformei militare. Lansarea unei reforme militare care nu este asigurată financiar duce la distrugerea Forţelor Armate şi a întregului sistem de asigurare a securităţii militare, precum şi la discreditarea ideii unei asemenea reforme. Folosirea rezervelor interne ale Forţelor Armate, care rezultă din vînzarea patrimoniului militar neutilizat şi reducerea efectivului, nu va asigura nici pe departe necesarul de fonduri. Prin urmare, găsirea surselor de finanţare a reformei militare trebuie să rămînă un obiectiv prioritar al activităţii Guvernului pe întreaga perioadă de derulare a acesteia.

Scopul reformei militare este instituirea unui sistem calitativ nou, eficient şi flexibil de asigurare a securităţii militare, care ar garanta apărarea suveranităţii, independenţei, unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării şi ar asigura securitatea cetăţenilor ei.

Eficienţa şi flexibilitatea sistemului de asigurare a securităţii militare a statului sînt determinate de capacitatea lui de a acţiona în corespundere cu esenţa, amploarea şi natura riscurilor, ameninţărilor şi agresiunilor cu caracter militar, în condiţiile unor cheltuieli minime pe timp de pace. Luînd în considerare problemele economice actuale şi resursele limitate, reforma militară are sarcina de a optimiza procesul construcţiei militare şi de a-l orienta spre formarea unui sistem naţional unitar de asigurare a securităţii militare.

Temelia sistemului naţional unitar de asigurare a securităţii militare o vor constitui Forţele Armate calitativ reformate, conduse eficient de autorităţile civile şi militare şi asigurate cu resurse de mobilizare şi cu o infrastructură militară adecvată.

Asigurarea ştiinţifică a apărării naţionale reprezintă un complex de cercetări multilaterale ale problemelor ce ţin de organizarea militară a statului şi presupune crearea potenţialului militaro-ştiinţific naţional, care va uni eforturile intelectuale ale teoreticienilor şi practicienilor, ale persoanelor civile şi militare într-un sistem unitar, menit să satisfacă necesităţile securităţii militare a statului.

Domenii ale cercetărilor ştiinţifice urmează să devină problemele militar-strategice (elaborarea teoriei securităţii generale şi militare, fundamentarea conceptelor de prevenire a războaielor şi conflictelor militare, definirea direcţiilor de construcţie militară, teoria aplicării de luptă a Forţelor Armate etc.), militar-sociale (studierea relaţiilor în sistemul "societate-armată"), economico-militare şi tehnico-militare. Realizarea acestei direcţii va determina în mare măsură succesul reformei militare şi, în ultimă instanţă, constituirea noului sistem naţional de apărare.

Conţinutul şi importanţa activităţilor în acest domeniu al reformei militare sînt dictate de necesitatea aducerii actelor normative vizînd domeniul militar în concordanţă cu nivelul evoluat al relaţiilor militare şi de drept constituite în stat, a lichidării divergenţelor dintre actele normative şi ale acestora cu Constituţia, a dezvoltării cadrului juridic al activităţii organelor conducerii civile şi militare, precum şi al activităţii Forţelor Armate.

Direcţia în cauză a reformei militare prevede perfecţionarea, în conformitate cu normele statului de drept, a sistemului conducerii de stat în domeniul apărării naţionale, delimitarea strictă a atribuţiilor şi responsabilităţilor autorităţilor civile şi militare pe timp de pace şi de război, precum şi excluderea dublării nejustificate a funcţiilor de asigurare a securităţii militare.

Forţele Armate constituie temelia şi componenta principală a întregului sistem de asigurare a securităţii militare a statului. Iată de ce reforma Forţelor Armate trebuie să constituie conţinutul esenţial al reformei militare.

Reforma Forţelor Armate nu trebuie limitată doar la schimbarea structurii organizaţionale a statelor şi a modului lor de completare. Ea trebuie să reprezinte un complex de măsuri interdependente şi reciproc condiţionate de ordin economic, social-politic şi de altă natură, îndreptate spre dezvoltarea Forţelor Armate în vederea preîntîmpinării unor posibile agresiuni şi asigurării apărării armate a ţării.

Sistemul de mobilizare constituie un complex de măsuri efectuate în stat pe timp de pace în vederea asigurării apărării naţionale în caz de agresiune. Perfecţionarea acestui sistem include pregătirea de mobilizare şi mobilizarea economiei naţionale şi a Forţelor Armate.

Reforma militară prevede elaborarea şi promovarea unei politici, fundamentate şi coordonate la nivel de stat, privind asigurarea tehnico-materială, economică şi financiară a Forţelor Armate. Direcţiile de bază ale politicii de stat în acest domeniu sînt unificarea şi standardizarea armamentelor, a tehnicii militare şi a mijloacelor tehnico-materiale, asigurarea deplină cu acestea a trupelor regulate şi a formaţiunilor de rezervă, crearea rezervei de stat de mobilizare.

În cadrul colaborării internaţionale în domeniul militar, Republica Moldova porneşte de la interesele sale naţionale şi de la statutul de neutralitate permanentă, acţionînd în conformitate cu normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi cu prevederile tratatelor internaţionale la care este parte. În procesul reformei militare se va ţine cont de experienţa construcţiei militare a altor state, experienţă care trebuie ajustată la condiţiile politice şi social-economice ale Republicii Moldova.

În cadrul cercetărilor ştiinţifico-militare sînt necesare determinarea programelor de importanţă naţională, coordonarea temelor de cercetare în vederea evitării unor dublări nejustificate, studierea posibilităţilor de modernizare a tehnicii şi armamentului din dotare.

În scopul asigurării ştiinţifice a apărării naţionale se impune crearea unor structuri ştiinţifice permanente sau provizorii pentru investigaţii pe probleme concrete, care vor uni eforturile teoreticienilor şi practicienilor, al civililor şi militarilor într-un sistem unitar.

În procesul realizării reformei militare se impune elaborarea şi adoptarea unui set de legi militare care, în corespundere cu noile realităţi politice, economice şi sociale, vor reglementa:

Conducerea supremă şi controlul în domeniul apărării se efectuează de către Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern, în limita atribuţiilor prevăzute de legislaţie.

Pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova, în calitate de organ consultativ, activează, pe timp de pace, Consiliul Suprem de Securitate, care elaborează recomandări în problemele ce ţin de asigurarea securităţii militare. Din momentul declarării stării de asediu sau de război, Consiliul Suprem de Securitate se transformă în Consiliul Suprem de Apărare, care activează în conformitate cu atribuţiile prevăzute de legislaţie.

Pe timp de pace şi de război, conducerea Forţelor Armate se efectuează de către Comandamentul Suprem al Forţelor Armate în frunte cu Preşedintele Republicii Moldova - Comandant Suprem al Forţelor Armate. În componenţa Comandamentului Suprem al Forţelor Armate intră, de asemenea, ministrul apărării, şeful Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, Comandantul Trupelor de Grăniceri, Comandantul Trupelor de Carabinieri. Ministrul apărării (militar) este primul locţiitor al Comandantului Suprem al Forţelor Armate. În cazul cînd în funcţia de ministru al apărării este numită o persoană civilă, primul locţiitor al Comandantului Suprem al Forţelor Armate devine şeful Statului Major General al Forţelor Armate.

Organul executiv al Comandamentului Suprem care efectuează planificarea strategică şi conducerea Forţelor Armate este Statul Major General al Forţelor Armate. Şeful Statului Major General al Forţelor Armate este şeful Marelui Stat Major al Armatei Naţionale. În componenţa Statului Major General al Forţelor Armate intră, de asemenea, şefii marilor state majore ale Trupelor de Grăniceri şi Trupelor de Carabinieri, şeful Departamentului administrativ-militar al Ministerului Apărării şi alte persoane cu funcţii de răspundere numite de către Comandantul Suprem al Forţelor Armate.

Statul Major General al Forţelor Armate este organul care coordonează planurile construcţiei şi aplicării Forţelor Armate, pregătirea lor operativă şi de mobilizare, precum şi amenajarea teritoriului ţării în interese de apărare.

Atribuţiile, drepturile şi responsabilităţile organelor de conducere în domeniul apărării sînt reglementate de Constituţia Republicii Moldova şi legislaţia în vigoare.

În scopul dirijării centralizate a sistemului de securitate militară se efectuează planificarea strategică şi operativă unică a construcţiei militare, care include planificarea pe termen lung (10 - 15 ani), mediu (4 - 5 ani) şi scurt (1 - 2 ani).

Asigurarea activităţii structurilor militare în strictă conformitate cu Constituţia Republicii Moldova implică perfecţionarea controlului democratic asupra Forţelor Armate. Realizarea acestui control de către societatea civilă are la bază următoarele principii:

În scopul organizării şi desfăşurării activităţilor care asigură pregătirea ţării pentru apărare, al realizării prevederilor legislaţiei în vigoare privind evidenţa, pregătirea şi completarea Forţelor Armate cu resurse umane şi tehnico-materiale necesare pe timp de pace, la mobilizare şi pe timp de război, precum şi al organizării altor activităţi stabilite de legislaţie, în stat este desfăşurată activitatea administrativ-militară.

Pentru realizarea măsurilor administrativ-militare se instituie organul administrativ-militar central şi organele administrativ-militare teritoriale. Organul administrativ-militar central este Departamentul administrativ-militar al Ministerului Apărării. Organe administrativ-militare teritoriale sînt centrele militare cu statut de direcţie a consiliului unităţii administrativ-teritoriale de gradul doi, care activează în teritoriu sub conducerea Departamentului administrativ-militar al Ministerului Apărării.

La dispoziţia Prim-ministrului, conducătorii autorităţilor administraţiei publice locale, organele administrativ-militare elaborează un complex de măsuri privind asigurarea încorporării cetăţenilor în serviciul militar, privind mobilizarea resurselor umane şi materiale, privind alte probleme în domeniul apărării, măsuri executorii pentru toate autorităţile administraţiei publice, instituţiile publice şi agenţii economici (indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare).

Forţele Armate constituie fundamentul întregului sistem de asigurare a securităţii militare a statului. La baza reformei Forţelor Armate se află ideea creării unor trupe regulate, bine pregătite şi dotate, cu un înalt nivel de profesionalism, optimizate numeric, precum şi a rezervei.

Misiunile strategice ale Forţelor Armate rezidă în realizarea capacităţilor militare necesare garantării (prin folosirea, în ultimă instanţă, a mijloacelor militare) suveranităţii, independenţei, unităţii, integrităţii teritoriale a ţării şi democraţiei constituţionale, precum şi în continuarea eforturilor de pregătire pentru participarea la operaţiunile de menţinere a păcii în conformitate cu angajamentele internaţionale ale Republicii Moldova. Pornind de la aceste orientări fundamentale şi de la principiile strategiei militare, obiectivele militare naţionale constau în:

a) pregătirea pentru curmarea unei eventuale agresiuni - prin menţinerea capacităţii de luptă a trupelor, prin dezvoltarea sistemului de conducere, prin pregătirea populaţiei şi a economiei naţionale pentru mobilizare şi prin amenajarea operativă a teritoriului pentru apărare;

În situaţii de criză, Forţele Armate pot participa, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi în cooperare cu alte instituţii de stat, la următoarele acţiuni:

Pe timp de război, misiunile Forţelor Armate se stabilesc în conformitate cu obiectivul politic declarat şi cu evaluarea situaţiei strategice. Obiectivul politic trebuie să fie definit de autorităţile publice constituţionale şi să reflecte voinţa poporului.

Structura şi efectivul Forţelor Armate, înzestrarea şi pregătirea lor sînt determinate de caracterul pericolului militar posibil şi trebuie să corespundă nivelului necesar pentru organizarea unei apărări garantate a ţării.

Forţele Armate se compun din Armata Naţională, Trupele de Grăniceri şi Trupele de Carabinieri şi se menţin în componenţa şi structura care le permite, pe timp de pace, de a fi garantul statalităţii, neutralităţii şi democraţiei constituţionale, iar din momentul apariţiei premiselor unei agresiuni reale, de a se desfăşura în măsura care ar garanta apărarea ţării şi constrîngerea agresorului de a renunţa la planurile sale.

Pentru timp de război se va prevedea o asemenea structură a Forţelor Armate a cărei desfăşurare ar obliga agresorul să depună eforturi suplimentare considerabile pentru realizarea intenţiilor sale, transformîndu-l într-un factor destabilizator în zonă, fapt ce ar impune implicarea organismelor internaţionale competente în acţiunile de stopare sau contracarare a unei eventuale agresiuni.

Componenta principală a Forţelor Armate este Armata Naţională, ale cărei sarcini sînt de a respinge loviturile aeriene şi terestre ale forţelor agresoare, de a aduce agresorului distrugeri maximal posibile, de a nu permite pătrunderea lui în adîncul teritoriului ţării, de a crea premise pentru încetarea acţiunilor militare şi încheierea păcii în condiţii care corespund intereselor naţionale ale Republicii Moldova.

Trupele de Grăniceri asigură securitatea militară a statului prin executarea misiunilor de pază a frontierei de stat şi pregătirea trupelor pentru participarea la acţiuni de luptă în conformitate cu planul de aplicare a Forţelor Armate.

Pe timp de pace, Trupele de Grăniceri activează în componenţa Departamentului Trupelor de Grăniceri de pe lîngă Guvern. Din momentul declarării stării de asediu sau a stării de război, Trupele de Grăniceri trec în subordonarea operativă a Statului Major General al Forţelor Armate şi, în caz de necesitate, sînt folosite ca unităţi (subunităţi) de trupe terestre.

Trupele de Carabinieri asigură securitatea militară a statului prin executarea misiunilor de menţinere a ordinii constituţionale şi de drept, de pază a obiectivelor importante şi de pregătire a trupelor pentru participarea la acţiuni de luptă în conformitate cu planul de aplicare a Forţelor Armate.

Pe timp de pace, Trupele de Carabinieri activează în componenţa Departamentului Trupelor de Carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne. Din momentul declarării stării de asediu sau a stării de război, Trupele de Carabinieri trec în subordonarea operativă a Statului Major General al Forţelor Armate şi asigură menţinerea regimului stării de asediu sau de război, paza şi apărarea obiectivelor de importanţă de stat şi a celor ale infrastructurii militare, contracararea tentativelor de destabilizare a ordinii constituţionale, distrugerea grupelor diversioniste şi a desanturilor inamicului.

Pe timp de pace, Trupele de Grăniceri şi Trupele de Carabinieri activează în structura şi conform planurilor de aplicare, aprobate de conducerea departamentelor respective, incluzînd unele elemente ale pregătirii de luptă determinate de Statul Major General al Forţelor Armate.

a) unităţile şi subunităţile cu capacitate permanentă de intervenţie (de reacţie rapidă) ale Armatei Naţionale, ale Trupelor de Grăniceri şi ale Trupelor de Carabinieri, completate cu efectiv şi tehnică potrivit statelor de război şi capabile să-şi îndeplinească misiunile conform destinaţiei. Structura şi efectivul lor se determină de către Statul Major General al Forţelor Armate şi se aprobă de Comandantul Suprem al Forţelor Armate;

b) unităţile şi subunităţile cu capacitate redusă de intervenţie, care au nevoie de 10-15 zile pentru completarea cu efectiv şi cu tehnică şi pentru închegarea de luptă în vederea îndeplinirii misiunilor conform destinaţiei.

Trupele de rezervă includ organele de conducere şi unităţile terestre create din momentul declarării în stat a stării de asediu sau a stării de război, care au nevoie de 30-40 de zile pentru completarea cu militari din rezerva activă şi cu tehnică şi pentru închegarea de luptă în vederea folosirii lor conform destinaţiei.

Trupele de rezervă se desfăşoară în conformitate cu Planul de mobilizare a Forţelor Armate. Componenţa, structura, principiile de completare, pregătire, desfăşurare şi aplicare ale trupelor de rezervă se stabilesc de către Statul Major General al Forţelor Armate.

Completarea cu efectiv a Forţelor Armate se efectuează pe baza principiului mixt, cu perspectiva completării unităţilor cu capacitate permanentă de intervenţie (de reacţie rapidă) preponderent cu militari prin contract.

O parte componentă a sistemului de apărare a statului este apărarea teritorială, care se organizează şi se înfăptuieşte de către Statul Major General al Forţelor Armate, în comun cu autorităţile administraţiei publice locale, în baza unui regulament aprobat de Guvern.

d) acordării de sprijin structurilor Departamentului Situaţii Excepţionale la lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale, ale avariilor, catastrofelor şi acţiunilor de luptă; precum şi

La decizia Statului Major General al Forţelor Armate, formaţiunile de apărare teritorială pot fi implicate în acţiuni de luptă împreună cu unităţile militare.

Structura, sarcinile, principiile de pregătire, ordinea de asigurare şi completare a formaţiunilor de apărare teritorială pe timp de pace se stabilesc de Statul Major General al Forţelor Armate.

Asigurarea formaţiunilor de apărare teritorială cu armament, muniţii, tehnică militară şi specială se efectuează de către Ministerul Apărării din contul alocaţiilor bugetare pentru apărare. Asigurarea formaţiunilor menţionate cu echipament, cu alte resurse tehnico-materiale, iar din momentul desfăşurării, şi cu hrană şi încăperi necesare pentru crearea unor condiţii normale de trai şi de organizare a serviciului militar se efectuează de către autorităţile administraţiei publice locale din contul bugetelor locale.

Una din sarcinile principale ale reformei Forţelor Armate - reorganizarea pregătirii de luptă a acestora - este determinată de modificarea structurii şi a modului de completare cu efectiv a Forţelor Armate, precum şi de asigurarea lor financiară şi tehnico-materială nesatisfăcătoare. Scopul reorganizării pregătirii de luptă a Forţelor Armate constă în crearea unui sistem unitar şi flexibil de instruire a trupelor regulate şi a rezervei, care ar asigura nivelul necesar de pregătire a organelor de conducere, a unităţilor şi marilor unităţi militare şi ar permite coordonarea aplicării lor conform destinaţiei.

Organul central de conducere a pregătirii de luptă în cadrul Forţelor Armate este Statul Major General al Forţelor Armate, căruia îi revin următoarele sarcini de bază în domeniu:

c) coordonarea pregătirii de luptă a formaţiunilor militare ale tuturor componentelor Forţelor Armate în scopul asigurării unor viziuni unice şi al pregătirii practice a efectivului conform misiunilor de apărare;

Realizarea sarcinilor privind perfecţionarea sistemului de pregătire de luptă a Forţelor Armate necesită un suport material-tehnic şi instructiv-metodic modern. În acest context, este necesară crearea unui centru unic de instruire pentru Forţele Armate, care ar exclude dublarea nejustificată în pregătirea specialiştilor la specialităţi conexe şi ar asigura economisirea resurselor materiale şi financiare.

Perfecţionarea sistemului de pregătire a cadrelor militare prevede ridicarea nivelului potenţialului intelectual al Forţelor Armate. Această sarcină urmează a fi realizată în baza unor principii ştiinţifice şi în strînsă legătură cu sistemul învăţămîntului public.

Reorganizarea sistemului de învăţămînt militar prevede dezvoltarea bazei existente de pregătire a specialiştilor militari, formarea specialiştilor pentru Forţele Armate în instituţiile de învăţămînt civile, precum şi organizarea instruirii militare a persoanelor cu funcţii de răspundere din instituţiile de stat cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale.

În procesul realizării reformei militare este necesară crearea, în baza Colegiului militar, a unui institut militar specializat, care ar asigura perfecţionarea cadrelor de ofiţeri din verigile superioară şi medie ale Forţelor Armate.

Pregătirea militară în instituţiile de învăţămînt superior civile se va efectua benevol, la catedrele militare, după programe de pregătire a ofiţerilor, elaborate de comun acord cu Ministerul Apărării. Absolvenţii instituţiilor de învăţămînt superior care nu au trecut cursul de instruire la catedra militară vor face pregătirea militară în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Potenţialul instituţiilor de învăţămînt superior civile va fi folosit şi pentru predarea unor discipline speciale în cadrul reciclării specialiştilor militari.

Instruirea militară a funcţionarilor publici cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale se va efectua în baza Academiei de administrare publică, precum şi în cadrul unor cursuri de perfecţionare organizate pe lîngă Ministerul Apărării.

Pregătirea de mobilizare a economiei naţionale are drept scop dezvoltarea capacităţilor de mobilizare a ţării pentru pregătirea trecerii de la starea de pace la cea de război şi include pregătirea de mobilizare a economiei şi populaţiei, precum şi amenajarea operativă a teritoriului ţării (dezvoltarea infrastructurii militare).

Mobilizarea economiei naţionale prevede trecerea ei organizată şi în termene reduse, în caz de pericol militar, la producţia de război şi asigurarea structurilor respective cu mijloace tehnico-materiale necesare.

Pregătirea de mobilizare şi mobilizarea Forţelor Armate constă în desfăşurarea planificată şi pregătită din timp a trupelor (forţelor) şi trecerea lor la structura de organizare conform statelor de război, în completarea deplină cu efectiv în termenele stabilite, în asigurarea completă cu armament, tehnică şi cu resurse materiale, în închegarea de luptă a trupelor (forţelor) desfăşurate şi în aducerea lor la capacitatea de luptă completă în scopul îndeplinirii misiunilor conform destinaţiei.

Asigurarea economico-financiară a Forţelor Armate include asigurarea lor financiară şi materială, inclusiv dotarea cu sisteme eficiente de armament, tehnică militară şi specială, cu alte resurse materiale în volum necesar pentru garantarea securităţii militare a statului.

Perfecţionarea asigurării economico-financiare a Forţelor Armate se realizează prin promovarea de către stat a unei politici tehnico-militare şi financiare fundamentate, care constă în:

a) organizarea producerii unor tipuri de armament şi tehnică sub un nomenclator comun, a pieselor de schimb şi a accesoriilor, a mijloacelor de transmisiuni şi automatizare, a altor bunuri tehnico-militare avantajoase şi realizabile pentru economia naţională, precum şi crearea bazei de reparaţie;

b) reducerea nomenclatorului armamentelor, tehnicii militare şi a bunurilor tehnico-militare, unificarea şi standardizarea lor, raţionalizarea cheltuielilor pentru întreţinerea şi utilizarea acestora, ţinînd cont de calităţile de luptă şi de exploatare, de condiţiile de folosire în limitele frontierelor naţionale, precum şi de normele ecologice;

c) stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor internaţionale de colaborare tehnico-militară în vederea achiziţionării, inclusiv prin leasing, a armamentului şi tehnicii militare, pornindu-se de la avantajele economice maxime şi interesele securităţii naţionale.

Promovarea politicii economico-financiare se va face centralizat, prin formarea şi executarea comenzilor de stat, finanţarea şi reglementarea de către stat a colaborării tehnico-militare. Drept suport economic al acestei politici va servi potenţialul naţional de apărare, constituit în baza economiei naţionale, cu folosirea prioritară a tehnologiilor cu destinaţie dublă, precum şi a colaborării militare internaţionale avantajoase.

În procesul realizării reformei militare este necesară revizuirea cardinală a principiilor asigurării financiare a Forţelor Armate, majorîndu-se treptat alocaţiile bugetare de la 0,7 la sută din produsul intern brut în anul 2002 la 2,5 la sută în anul 2014. Mijloacele financiare pentru realizarea reformei militare vor fi prevăzute în conformitate cu etapele acesteia şi cu Planul de stat de construcţie şi dezvoltare a Forţelor Armate.

În vederea optimizării asigurării economico-financiare a Forţelor Armate este necesară crearea în cadrul Ministerului Apărării a unei structuri unice cu atribuţii în domeniul menţionat.

Colaborarea internaţională a Republicii Moldova în domeniul militar are drept obiective principale asigurarea securităţii naţionale, întărirea încrederii între state, consolidarea păcii, securităţii şi stabilităţii europene şi internaţionale.

Luînd în considerare contextul geopolitic regional şi european, Republica Moldova va desfăşura în continuare colaborarea sa internaţională în domeniul militar pe baza statutului său de neutralitate permanentă şi a neaderării la alianţele şi blocurile politico-militare.

Totodată, interesele securităţii naţionale impun promovarea unor relaţii internaţionale în domeniul militar care ar exclude autoizolarea ţării în ceea ce priveşte securitatea şi apărarea. în acest scop, Republica Moldova va întreţine relaţii militare bilaterale cu alte state şi va participa la realizarea activităţilor din cadrul Parteneriatului pentru Pace, precum şi a altor programe bazate pe Carta ONU şi pe principiile O.S.C.E.

O sarcină de primă importanţă în colaborarea internaţională a Republicii Moldova în domeniul militar este pregătirea unui batalion moldovenesc independent de menţinere a păcii pentru participarea nemijlocită la operaţiunile internaţionale de menţinere a păcii.

Principiile participării Republicii Moldova la operaţiunile internaţionale de menţinere a păcii decurg din interesele fundamentale şi din angajamentele internaţionale ale ţării. Aceste principii rezidă în:

a) desfăşurarea operaţiunilor internaţionale de menţinere a păcii cu mandatul ONU sau O.S.C.E. după determinarea statutului forţelor internaţionale de menţinere a păcii;

a) consimţămîntul părţilor aflate în conflict de a primi contingentul multinaţional de menţinere a păcii; încheierea şi intrarea în vigoare a unui acord de încetare a focului între părţile beligerante;

c) finalizarea pregătirii multilaterale a Forţelor de menţinere a păcii ale Republicii Moldova pentru misiunea de menţinere a păcii, luîndu-se în considerare caracterul acesteia.

a) elaborarea şi adoptarea Planului de stat de construcţie şi dezvoltare a Forţelor Armate, precizarea direcţiilor prioritare ale politicii tehnico-militare şi economico-militare a statului, efectuarea de măsuri privind planificarea pe termen mediu şi scurt;

c) efectuarea de măsuri organizatorice direcţionate spre crearea sistemului de asigurare ştiinţifică a apărării naţionale şi elaborarea aspectelor conceptuale ale construcţiei militare, ale direcţiilor, formelor şi metodelor de realizare a reformei militare, ale formelor şi metodelor de aplicare a Forţelor Armate;

e) aducerea structurilor organizaţionale ale organelor de conducere şi ale trupelor, a sistemului lor de pregătire de luptă, de pregătire operativă, de mobilizare şi de completare în corespundere cu noile cerinţe privind destinaţia, componenţa, starea şi efectivul Forţelor Armate;

g) desfăşurarea unor acţiuni de primă necesitate pentru pregătirea de mobilizare a economiei naţionale, crearea şi acumularea resurselor de mobilizare şi formarea infrastructurii militare;

h) finalizarea pregătirii batalionului moldovenesc independent de menţinere a păcii în conformitate cu angajamentele asumate în cadrul Parteneriatului pentru Pace;

a) crearea sistemului conducerii civile şi militare a Forţelor Armate, cu delimitarea detaliată a atribuţiilor în sfera conducerii politice, administrative şi militare;

HPO1315/2002 ID intern unic: 307788 Версия на русском	Fişa actului juridic
Republica Moldova
PARLAMENTUL
HOTĂRÎRE Nr. 1315 din 26.07.2002
cu privire la aprobarea Concepţiei reformei militare
Publicat : 15.08.2002 în Monitorul Oficial Nr. 117 art Nr : 975
Parlamentul adoptă prezenta hotărîre. Art.1. - Se aprobă Concepţia reformei militare (se anexează). Art.2. - Guvernul va elabora şi va aproba, în termen de 3 luni, Planul de activităţi privind realizarea Concepţiei reformei militare. Art.3. - Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării. PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI Eugenia OSTAPCIUC Chişinău, 26 iulie 2002. Nr. 1315-XV. CONCEPŢIA REFORMEI MILITARE I. DISPOZIŢII GENERALE Concepţia reformei militare reprezintă un complex de idei, obiective, direcţii, principii, sarcini şi mecanisme de perfecţionare a sistemului de asigurare a securităţii militare a statului. Republica Moldova efectuează construcţia militară în volum suficient pentru asigurarea securităţii militare a statului. Sistemul de asigurare a securităţii militare a statului reprezintă un ansamblu de forţe, mijloace şi acţiuni care asigură prevenirea, descurajarea, contracararea şi lichidarea riscurilor, ameninţărilor şi agresiunilor cu caracter militar la adresa suveranităţii, independenţei, unităţii, integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale. Elemente ale acestui sistem sînt organele conducerii civile şi militare, forţele şi mijloacele militare, potenţialele de mobilizare, politico-moral, militar-ştiinţific, militar-economic, social şi informaţional ale statului. Reforma militară prevede un complex de măsuri politice, economice, juridice, propriu-zis militare, tehnico-militare, sociale şi de altă natură, direcţionate spre reorganizarea calitativă a sistemului organelor conducerii civile şi militare, a Forţelor Armate, a sistemelor de mobilizare şi de asigurare a infrastructurii militare în concordanţă cu condiţiile actuale şi perspectivele geopolitice, social-politice şi economice ale statului. Reforma militară este condiţionată de următorii factori: a) imperfecţiunea sistemului actual de asigurare a securităţii militare a statului; b) adoptarea statutului de neutralitate permanentă şi promovarea unei politici externe adecvate; c) situaţia geopolitică actuală şi necesitatea adaptării la noile realităţi, riscuri, ameninţări şi misiuni; d) insuficienţa resurselor şi mijloacelor disponibile şi necesitatea corelării sistemului de asigurare a securităţii militare a statului cu posibilităţile actuale şi perspectivele dezvoltării economice a ţării; e) starea calitativă relativ joasă a Forţelor Armate şi a potenţialului militar al ţării. Insuficienţele sistemului actual de asigurare a securităţii militare a statului sînt consecinţele: a) lipsei unor principii teoretice şi a experienţei practice în domeniul construcţiei militare şi al dirijării acestui sistem; b) erorilor comise în procesul de constituire şi perfecţionare a sistemului în cauză; c) ignorării valorilor naţionale, a rolului şi importanţei organismului militar, substituirii frecvente a valorilor civice şi a patriotismului prin opinii pacifiste eronate; d) impactului negativ al crizelor economice, politice şi social-psihologice asupra organismului militar; e) insuficienţei resurselor şi mijloacelor alocate. II. MEDIUL STRATEGIC ÎN CARE SE EFECTUEAZĂ REFORMA MILITARĂ Constituirea statalităţii Republicii Moldova şi dezvoltarea sistemului ei naţional de apărare s-au desfăşurat într-un mediu geopolitic şi geostrategic în continuă schimbare. Republica Moldova nu are inamici declaraţi, se bucură de relaţii paşnice cu vecinii, iar probabilitatea apariţiei unei ameninţări majore la adresa securităţii sale este minimă. Totuşi, instabilitatea regională poate determina accentuarea riscurilor pe termen scurt. În acest context, interesele de securitate ale Republicii Moldova sînt nemijlocit legate de următorii factori: a) poziţia ei la confluenţa unor spaţii geografice purtătoare de tensiuni latente sau evidente (peninsula Balcanică cu proliferarea aspectelor negative din ex-Iugoslavia, spaţiul caucazian-caspic, Orientul Apropiat); b) împărţirea sferelor de influenţă între C.S.I. şi NATO; c) dislocarea pe teritoriul ţării a trupelor militare străine; d) existenţa în ţară a aspiraţiilor separatiste şi a formaţiunilor militare subordonate unor structuri neconstituţionale. În acelaşi timp, spiritul de deschidere, parteneriatul şi cooperarea în Europa, unde Republica Moldova are în prezent un rol mai activ, au contribuit la întărirea stabilităţii. Astăzi posibilitatea unei agresiuni externe directe împotriva Republicii Moldova s-a diminuat considerabil. Însă există unele riscuri greu de prevăzut, cum ar fi riscurile regionale, asimetrice şi transnaţionale, precum şi evenimentele neprevăzute cu implicări directe asupra securităţii militare. Riscurile regionale cuprind: a) dezechilibrele strategice ale potenţialelor militare din regiune; b) prezenţa unor tensiuni şi conflicte militare ce se pot extinde; c) separatismul şi condiţiile politice şi social-economice interne care afectează direct potenţialul militar şi care ştirbesc prestigiul autorităţilor publice; d) apariţia unor disfuncţii în sistemele financiar, informaţional, energetic, de comunicaţii şi telecomunicaţii ale statelor; e) rivalităţile politico-militare dintre statele nou-apărute. Riscurile asimetrice vizează riscurile directe pentru teritoriul şi populaţia ţării, legate de expansiunea reţelelor teroriste, de proliferarea necontrolată a tehnologiilor şi a materialelor nucleare, a mijloacelor de distrugere în masă, a armamentelor şi a altor mijloace neconvenţionale de distrugere, precum şi de războiul informaţional. Riscurile transnaţionale sînt cele care depăşesc graniţele naţionale. Unele îşi au originea în separatism sau extremism, altele - în disputele etnice sau rivalităţile religioase. Crima organizată, traficul ilegal de droguri, arme şi materiale strategice reprezintă riscuri noi. Evenimentele din Kosovo şi Cecenia au scos la iveală consecinţele fluxurilor masive de refugiaţi. Actele teroriste de la 11 septembrie 2001 din S.U.A. au demonstrat necesitatea revizuirii conceptelor de asigurare a securităţii. Nu mai puţin importante sînt şi riscurile de mediu. La evenimentele neprevăzute se raportă riscurile ce ar putea fi generate de noile tehnologii, de schimbarea relaţiilor internaţionale, de dezastre şi calamităţi naturale (inundaţii, secete, cutremure etc.). Fiind necontrolate, riscurile regionale, asimetrice şi transnaţionale, precum şi evenimentele neprevăzute pot afecta grav dezvoltarea economică sau pot genera conflicte regionale. Pentru a face faţă acestor riscuri, trebuie să dispunem de forţe suficiente, cu o înaltă pregătire. Tergiversările în pregătirea acestor forţe vor accentua riscurile şi vor spori costul acţiunilor de înlăturare a lor. III. CONDIŢIILE DE REALIZARE A REFORMEI MILITARE Experienţa promovării reformelor militare demonstrează că acestea au şanse de izbîndă doar în cazul în care vor fi direcţionate spre reorganizarea întregului sistem militar, vor avea un caracter continuu şi coerent şi vor fi susţinute de voinţa fermă a conducerii politice şi militare a statului. Realizarea reformei militare numai prin eforturile structurilor de forţă şi prin reorganizarea în interior a Forţelor Armate este imposibilă. Pentru a obţine rezultatele scontate, este necesară reorganizarea cardinală a întregului sistem de planificare, finanţare, conducere şi organizare a apărării, iar în ceea ce priveşte reforma militară, aceasta trebuie să fie ridicată la rangul celor mai importante reforme politice şi economice. Condiţiile obligatorii pentru realizarea cu succes a reformei militare sînt: 1. Conducerea reformei militare de către stat Importanţa şi caracterul complex al acestui proces impun asumarea de către Preşedintele Republicii Moldova, în calitatea sa de şef al statului şi Comandant Suprem al Forţelor Armate, a conducerii generale şi a responsabilităţii pentru promovarea reformei militare şi rezultatele ei, precum şi implicarea activă în acest proces a Parlamentului şi Guvernului. 2. Abordarea ştiinţifică a procesului de realizare a reformei militare Succesul reformei militare depinde de respectarea strictă a ansamblului de metode, reguli şi principii de efectuare a acesteia, de nivelul fundamentării şi asigurării ei ştiinţifice, de calitatea cercetărilor teoretice conceptuale, a analizelor şi pronosticurilor în acest sens, de expertiza şi verificarea în permanenţă a mersului reformei şi a rezultatelor obţinute, precum şi de corectările efectuate pe parcurs. Obiective prioritare ale acestei activităţi sînt studierea, analiza şi pronosticul permanent al evoluţiei situaţiei geopolitice, geostrategice şi politico-militare din regiune, determinarea factorilor potenţiali de risc pentru securitatea militară a statului şi elaborarea metodelor de prevenire şi contracarare a acestora, examinarea teoriei, practicii şi experienţei militare. 3. Planificarea şi caracterul complex al reformei militare Pentru folosirea eficientă a potenţialului uman, a mijloacelor materiale şi financiare, pentru conjugarea eforturilor şi orientarea acţiunilor spre atingerea scopurilor propuse, se impune crearea unui sistem de planificare curentă şi de perspectivă, cu determinarea sarcinilor, măsurilor, termenelor şi executanţilor responsabili. Reforma militară trebuie să se înscrie în cadrul general al acţiunilor reformatoare desfăşurate la nivel de stat. Caracterul complex al reformei militare presupune corelarea tuturor activităţilor privind optimizarea sistemului de asigurare a securităţii militare. 4. Asigurarea financiară a reformei militare Experienţa construcţiei militare demonstrează convingător necesitatea asigurării financiare a reformei militare. Lansarea unei reforme militare care nu este asigurată financiar duce la distrugerea Forţelor Armate şi a întregului sistem de asigurare a securităţii militare, precum şi la discreditarea ideii unei asemenea reforme. Folosirea rezervelor interne ale Forţelor Armate, care rezultă din vînzarea patrimoniului militar neutilizat şi reducerea efectivului, nu va asigura nici pe departe necesarul de fonduri. Prin urmare, găsirea surselor de finanţare a reformei militare trebuie să rămînă un obiectiv prioritar al activităţii Guvernului pe întreaga perioadă de derulare a acesteia. IV. SCOPUL ŞI DIRECŢIILE PRINCIPALE ALE REFORMEI MILITARE 1. Scopul reformei militare Scopul reformei militare este instituirea unui sistem calitativ nou, eficient şi flexibil de asigurare a securităţii militare, care ar garanta apărarea suveranităţii, independenţei, unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării şi ar asigura securitatea cetăţenilor ei. Eficienţa şi flexibilitatea sistemului de asigurare a securităţii militare a statului sînt determinate de capacitatea lui de a acţiona în corespundere cu esenţa, amploarea şi natura riscurilor, ameninţărilor şi agresiunilor cu caracter militar, în condiţiile unor cheltuieli minime pe timp de pace. Luînd în considerare problemele economice actuale şi resursele limitate, reforma militară are sarcina de a optimiza procesul construcţiei militare şi de a-l orienta spre formarea unui sistem naţional unitar de asigurare a securităţii militare. Temelia sistemului naţional unitar de asigurare a securităţii militare o vor constitui Forţele Armate calitativ reformate, conduse eficient de autorităţile civile şi militare şi asigurate cu resurse de mobilizare şi cu o infrastructură militară adecvată. 2. Direcţiile principale ale reformei militare 1) Asigurarea ştiinţifică a apărării naţionale Asigurarea ştiinţifică a apărării naţionale reprezintă un complex de cercetări multilaterale ale problemelor ce ţin de organizarea militară a statului şi presupune crearea potenţialului militaro-ştiinţific naţional, care va uni eforturile intelectuale ale teoreticienilor şi practicienilor, ale persoanelor civile şi militare într-un sistem unitar, menit să satisfacă necesităţile securităţii militare a statului. Domenii ale cercetărilor ştiinţifice urmează să devină problemele militar-strategice (elaborarea teoriei securităţii generale şi militare, fundamentarea conceptelor de prevenire a războaielor şi conflictelor militare, definirea direcţiilor de construcţie militară, teoria aplicării de luptă a Forţelor Armate etc.), militar-sociale (studierea relaţiilor în sistemul "societate-armată"), economico-militare şi tehnico-militare. Realizarea acestei direcţii va determina în mare măsură succesul reformei militare şi, în ultimă instanţă, constituirea noului sistem naţional de apărare. 2) Dezvoltarea şi perfecţionarea cadrului juridic al sistemului de asigurare a securităţii militare a statului Conţinutul şi importanţa activităţilor în acest domeniu al reformei militare sînt dictate de necesitatea aducerii actelor normative vizînd domeniul militar în concordanţă cu nivelul evoluat al relaţiilor militare şi de drept constituite în stat, a lichidării divergenţelor dintre actele normative şi ale acestora cu Constituţia, a dezvoltării cadrului juridic al activităţii organelor conducerii civile şi militare, precum şi al activităţii Forţelor Armate. 3) Perfecţionarea sistemului de conducere în domeniul apărării Direcţia în cauză a reformei militare prevede perfecţionarea, în conformitate cu normele statului de drept, a sistemului conducerii de stat în domeniul apărării naţionale, delimitarea strictă a atribuţiilor şi responsabilităţilor autorităţilor civile şi militare pe timp de pace şi de război, precum şi excluderea dublării nejustificate a funcţiilor de asigurare a securităţii militare. 4) Reforma Forţelor Armate Forţele Armate constituie temelia şi componenta principală a întregului sistem de asigurare a securităţii militare a statului. Iată de ce reforma Forţelor Armate trebuie să constituie conţinutul esenţial al reformei militare. Reforma Forţelor Armate nu trebuie limitată doar la schimbarea structurii organizaţionale a statelor şi a modului lor de completare. Ea trebuie să reprezinte un complex de măsuri interdependente şi reciproc condiţionate de ordin economic, social-politic şi de altă natură, îndreptate spre dezvoltarea Forţelor Armate în vederea preîntîmpinării unor posibile agresiuni şi asigurării apărării armate a ţării. 5) Perfecţionarea sistemului de mobilizare Sistemul de mobilizare constituie un complex de măsuri efectuate în stat pe timp de pace în vederea asigurării apărării naţionale în caz de agresiune. Perfecţionarea acestui sistem include pregătirea de mobilizare şi mobilizarea economiei naţionale şi a Forţelor Armate. 6) Asigurarea economico-financiară a Forţelor Armate Reforma militară prevede elaborarea şi promovarea unei politici, fundamentate şi coordonate la nivel de stat, privind asigurarea tehnico-materială, economică şi financiară a Forţelor Armate. Direcţiile de bază ale politicii de stat în acest domeniu sînt unificarea şi standardizarea armamentelor, a tehnicii militare şi a mijloacelor tehnico-materiale, asigurarea deplină cu acestea a trupelor regulate şi a formaţiunilor de rezervă, crearea rezervei de stat de mobilizare. 7) Dezvoltarea colaborării internaţionale în domeniul militar În cadrul colaborării internaţionale în domeniul militar, Republica Moldova porneşte de la interesele sale naţionale şi de la statutul de neutralitate permanentă, acţionînd în conformitate cu normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi cu prevederile tratatelor internaţionale la care este parte. În procesul reformei militare se va ţine cont de experienţa construcţiei militare a altor state, experienţă care trebuie ajustată la condiţiile politice şi social-economice ale Republicii Moldova. V. MECANISMUL DE REALIZARE A DIRECŢIILOR PRINCIPALE ALE REFORMEI MILITARE 1. Asigurarea ştiinţifică a apărării naţionale Asigurarea ştiinţifică a apărării naţionale prevede, mai întîi de toate, constituirea şi dezvoltarea unei baze ştiinţifico-teoretice militare proprii. Ştiinţa militară are drept sarcini de bază: a) prognozarea situaţiei politico-militare; b) evaluarea experienţei altor state privind construcţia militară şi a posibilităţii aplicării ei în condiţiile Republicii Moldova; c) analiza multilaterală a posibilităţilor şi necesităţilor apărării naţionale; d) elaborarea bazei conceptuale a construcţiei militare în strictă corespundere cu interesele naţionale şi posibilităţile ţării; e) fundamentarea ştiinţifică a structurii, componenţei şi efectivului Forţelor Armate, a modalităţilor aplicării lor de luptă etc. În cadrul cercetărilor ştiinţifico-militare sînt necesare determinarea programelor de importanţă naţională, coordonarea temelor de cercetare în vederea evitării unor dublări nejustificate, studierea posibilităţilor de modernizare a tehnicii şi armamentului din dotare. În scopul asigurării ştiinţifice a apărării naţionale se impune crearea unor structuri ştiinţifice permanente sau provizorii pentru investigaţii pe probleme concrete, care vor uni eforturile teoreticienilor şi practicienilor, al civililor şi militarilor într-un sistem unitar. 2. Dezvoltarea şi perfecţionarea cadrului juridic al sistemului de asigurare a securităţii militare a statului În procesul realizării reformei militare se impune elaborarea şi adoptarea unui set de legi militare care, în corespundere cu noile realităţi politice, economice şi sociale, vor reglementa: a) bazele politicii militare; b) principiile construcţiei militare; c) funcţiile interne şi externe ale Forţelor Armate; d) conducerea sistemului naţional de apărare; e) controlul democratic asupra Forţelor Armate; f) cadrul juridic şi condiţiile de aplicare a forţei militare; g) modul de completare a Forţelor Armate şi de îndeplinire a serviciului militar; h) asigurarea tehnico-materială a trupelor; i) principiile pregătirii de mobilizare a economiei naţionale, creării rezervelor de mobilizare şi a infrastructurii militare; j) protecţia socială şi juridică a militarilor. 3. Perfecţionarea sistemului de conducere în domeniul apărării Conducerea supremă şi controlul în domeniul apărării se efectuează de către Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern, în limita atribuţiilor prevăzute de legislaţie. Pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova, în calitate de organ consultativ, activează, pe timp de pace, Consiliul Suprem de Securitate, care elaborează recomandări în problemele ce ţin de asigurarea securităţii militare. Din momentul declarării stării de asediu sau de război, Consiliul Suprem de Securitate se transformă în Consiliul Suprem de Apărare, care activează în conformitate cu atribuţiile prevăzute de legislaţie. Pe timp de pace şi de război, conducerea Forţelor Armate se efectuează de către Comandamentul Suprem al Forţelor Armate în frunte cu Preşedintele Republicii Moldova - Comandant Suprem al Forţelor Armate. În componenţa Comandamentului Suprem al Forţelor Armate intră, de asemenea, ministrul apărării, şeful Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, Comandantul Trupelor de Grăniceri, Comandantul Trupelor de Carabinieri. Ministrul apărării (militar) este primul locţiitor al Comandantului Suprem al Forţelor Armate. În cazul cînd în funcţia de ministru al apărării este numită o persoană civilă, primul locţiitor al Comandantului Suprem al Forţelor Armate devine şeful Statului Major General al Forţelor Armate. Organul executiv al Comandamentului Suprem care efectuează planificarea strategică şi conducerea Forţelor Armate este Statul Major General al Forţelor Armate. Şeful Statului Major General al Forţelor Armate este şeful Marelui Stat Major al Armatei Naţionale. În componenţa Statului Major General al Forţelor Armate intră, de asemenea, şefii marilor state majore ale Trupelor de Grăniceri şi Trupelor de Carabinieri, şeful Departamentului administrativ-militar al Ministerului Apărării şi alte persoane cu funcţii de răspundere numite de către Comandantul Suprem al Forţelor Armate. Statul Major General al Forţelor Armate activează în baza Regulamentului aprobat de către Comandantul Suprem al Forţelor Armate. Statul Major General al Forţelor Armate este organul care coordonează planurile construcţiei şi aplicării Forţelor Armate, pregătirea lor operativă şi de mobilizare, precum şi amenajarea teritoriului ţării în interese de apărare. Ofiţerii Comandamentului Suprem, viceminiştrii apărării se numesc în funcţie şi se destituie de către Comandantul Suprem al Forţelor Armate. Atribuţiile, drepturile şi responsabilităţile organelor de conducere în domeniul apărării sînt reglementate de Constituţia Republicii Moldova şi legislaţia în vigoare. În scopul dirijării centralizate a sistemului de securitate militară se efectuează planificarea strategică şi operativă unică a construcţiei militare, care include planificarea pe termen lung (10 - 15 ani), mediu (4 - 5 ani) şi scurt (1 - 2 ani). Asigurarea activităţii structurilor militare în strictă conformitate cu Constituţia Republicii Moldova implică perfecţionarea controlului democratic asupra Forţelor Armate. Realizarea acestui control de către societatea civilă are la bază următoarele principii: a) alegerea democratică a autorităţilor publice şi răspunderea lor în faţa poporului; b) delimitarea atribuţiilor autorităţilor publice în domeniul apărării naţionale; c) reglementarea legislativă a organizării şi funcţionării Forţelor Armate; d) asistenţa juridică acordată autorităţilor civile la efectuarea controlului. În scopul organizării şi desfăşurării activităţilor care asigură pregătirea ţării pentru apărare, al realizării prevederilor legislaţiei în vigoare privind evidenţa, pregătirea şi completarea Forţelor Armate cu resurse umane şi tehnico-materiale necesare pe timp de pace, la mobilizare şi pe timp de război, precum şi al organizării altor activităţi stabilite de legislaţie, în stat este desfăşurată activitatea administrativ-militară. Principalele măsuri ce ţin de activitatea administrativ-militară şi de principiile de organizare a acesteia se stabilesc de către Guvern. Pentru realizarea măsurilor administrativ-militare se instituie organul administrativ-militar central şi organele administrativ-militare teritoriale. Organul administrativ-militar central este Departamentul administrativ-militar al Ministerului Apărării. Organe administrativ-militare teritoriale sînt centrele militare cu statut de direcţie a consiliului unităţii administrativ-teritoriale de gradul doi, care activează în teritoriu sub conducerea Departamentului administrativ-militar al Ministerului Apărării. La dispoziţia Prim-ministrului, conducătorii autorităţilor administraţiei publice locale, organele administrativ-militare elaborează un complex de măsuri privind asigurarea încorporării cetăţenilor în serviciul militar, privind mobilizarea resurselor umane şi materiale, privind alte probleme în domeniul apărării, măsuri executorii pentru toate autorităţile administraţiei publice, instituţiile publice şi agenţii economici (indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare). 4. Reforma Forţelor Armate Forţele Armate constituie fundamentul întregului sistem de asigurare a securităţii militare a statului. La baza reformei Forţelor Armate se află ideea creării unor trupe regulate, bine pregătite şi dotate, cu un înalt nivel de profesionalism, optimizate numeric, precum şi a rezervei. Reforma Forţelor Armate prevede realizarea următoarelor sarcini principale: a) optimizarea structurii, a modului de completare şi a efectivului Forţelor Armate; b) ridicarea nivelului de cooperare între componentele Forţelor Armate; c) reorganizarea pregătirii de luptă a Forţelor Armate; d) micşorarea termenului serviciului militar în termen; e) crearea unei noi structuri de organizare şi pregătire a rezervei; f) eficientizarea sistemului de pregătire a cadrelor militare; g) demilitarizarea structurilor ce nu au atribuţii de asigurare a securităţii militare. Construcţia Forţelor Armate se efectuează pe baza următoarelor principii: a) controlul democratic asupra Forţelor Armate; b) conducerea unică şi centralizată; c) asigurarea unui nivel înalt al profesionalismului efectivului Forţelor Armate; d) completarea cu efectiv a Forţelor Armate după principiul mixt; e) asigurarea materială şi financiară în conformitate cu necesităţile reale; f) respectarea drepturilor şi libertăţilor, asigurarea protecţiei sociale şi juridice a militarilor şi membrilor familiilor lor. Misiunile strategice ale Forţelor Armate rezidă în realizarea capacităţilor militare necesare garantării (prin folosirea, în ultimă instanţă, a mijloacelor militare) suveranităţii, independenţei, unităţii, integrităţii teritoriale a ţării şi democraţiei constituţionale, precum şi în continuarea eforturilor de pregătire pentru participarea la operaţiunile de menţinere a păcii în conformitate cu angajamentele internaţionale ale Republicii Moldova. Pornind de la aceste orientări fundamentale şi de la principiile strategiei militare, obiectivele militare naţionale constau în: a) prevenirea, descurajarea şi contracararea unei eventuale agresiuni împotriva ţării; b) sporirea contribuţiei la menţinerea stabilităţii în regiune. Misiunile strategice ale Forţelor Armate pot fi grupate în trei categorii: a) misiuni realizate pe timp de pace; b) misiuni realizate în situaţii de criză; c) misiuni realizate pe timp de război. Pe timp de pace, Forţelor Armate le revin următoarele misiuni strategice: a) pregătirea pentru curmarea unei eventuale agresiuni - prin menţinerea capacităţii de luptă a trupelor, prin dezvoltarea sistemului de conducere, prin pregătirea populaţiei şi a economiei naţionale pentru mobilizare şi prin amenajarea operativă a teritoriului pentru apărare; b) participarea la operaţiunile multinaţionale de menţinere a păcii, desfăşurate sub egida ONU sau O.S.C.E.; c) pregătirea pentru prevenirea crizelor interne, în cooperare cu instituţiile corespunzătoare. În situaţii de criză, Forţele Armate pot participa, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi în cooperare cu alte instituţii de stat, la următoarele acţiuni: a) prevenirea acţiunilor destabilizatoare; b) neutralizarea elementelor terorist-diversioniste şi a altor formaţiuni armate ilegale; c) paza căilor de comunicaţie ce duc spre anumite obiective; d) prevenirea proliferării armelor convenţionale şi de distrugere în masă; e) intervenţia în scopul protejării cetăţenilor şi a infrastructurii de bază. Forţele Armate pot fi utilizate în cazul unor calamităţi naturale, avarii şi catastrofe, la solicitarea Guvernului, în condiţiile legii. Pe timp de război, misiunile Forţelor Armate se stabilesc în conformitate cu obiectivul politic declarat şi cu evaluarea situaţiei strategice. Obiectivul politic trebuie să fie definit de autorităţile publice constituţionale şi să reflecte voinţa poporului. Structura şi efectivul Forţelor Armate, înzestrarea şi pregătirea lor sînt determinate de caracterul pericolului militar posibil şi trebuie să corespundă nivelului necesar pentru organizarea unei apărări garantate a ţării. Forţele Armate se compun din Armata Naţională, Trupele de Grăniceri şi Trupele de Carabinieri şi se menţin în componenţa şi structura care le permite, pe timp de pace, de a fi garantul statalităţii, neutralităţii şi democraţiei constituţionale, iar din momentul apariţiei premiselor unei agresiuni reale, de a se desfăşura în măsura care ar garanta apărarea ţării şi constrîngerea agresorului de a renunţa la planurile sale. Pentru timp de război se va prevedea o asemenea structură a Forţelor Armate a cărei desfăşurare ar obliga agresorul să depună eforturi suplimentare considerabile pentru realizarea intenţiilor sale, transformîndu-l într-un factor destabilizator în zonă, fapt ce ar impune implicarea organismelor internaţionale competente în acţiunile de stopare sau contracarare a unei eventuale agresiuni. Componenta principală a Forţelor Armate este Armata Naţională, ale cărei sarcini sînt de a respinge loviturile aeriene şi terestre ale forţelor agresoare, de a aduce agresorului distrugeri maximal posibile, de a nu permite pătrunderea lui în adîncul teritoriului ţării, de a crea premise pentru încetarea acţiunilor militare şi încheierea păcii în condiţii care corespund intereselor naţionale ale Republicii Moldova. Trupele de Grăniceri asigură securitatea militară a statului prin executarea misiunilor de pază a frontierei de stat şi pregătirea trupelor pentru participarea la acţiuni de luptă în conformitate cu planul de aplicare a Forţelor Armate. Pe timp de pace, Trupele de Grăniceri activează în componenţa Departamentului Trupelor de Grăniceri de pe lîngă Guvern. Din momentul declarării stării de asediu sau a stării de război, Trupele de Grăniceri trec în subordonarea operativă a Statului Major General al Forţelor Armate şi, în caz de necesitate, sînt folosite ca unităţi (subunităţi) de trupe terestre. Trupele de Carabinieri asigură securitatea militară a statului prin executarea misiunilor de menţinere a ordinii constituţionale şi de drept, de pază a obiectivelor importante şi de pregătire a trupelor pentru participarea la acţiuni de luptă în conformitate cu planul de aplicare a Forţelor Armate. Pe timp de pace, Trupele de Carabinieri activează în componenţa Departamentului Trupelor de Carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne. Din momentul declarării stării de asediu sau a stării de război, Trupele de Carabinieri trec în subordonarea operativă a Statului Major General al Forţelor Armate şi asigură menţinerea regimului stării de asediu sau de război, paza şi apărarea obiectivelor de importanţă de stat şi a celor ale infrastructurii militare, contracararea tentativelor de destabilizare a ordinii constituţionale, distrugerea grupelor diversioniste şi a desanturilor inamicului. Pe timp de pace, Trupele de Grăniceri şi Trupele de Carabinieri activează în structura şi conform planurilor de aplicare, aprobate de conducerea departamentelor respective, incluzînd unele elemente ale pregătirii de luptă determinate de Statul Major General al Forţelor Armate. Din punct de vedere operativ-tactic, Forţele Armate sînt constituite din trupe regulate şi trupe de rezervă. Trupele regulate includ: a) unităţile şi subunităţile cu capacitate permanentă de intervenţie (de reacţie rapidă) ale Armatei Naţionale, ale Trupelor de Grăniceri şi ale Trupelor de Carabinieri, completate cu efectiv şi tehnică potrivit statelor de război şi capabile să-şi îndeplinească misiunile conform destinaţiei. Structura şi efectivul lor se determină de către Statul Major General al Forţelor Armate şi se aprobă de Comandantul Suprem al Forţelor Armate; b) unităţile şi subunităţile cu capacitate redusă de intervenţie, care au nevoie de 10-15 zile pentru completarea cu efectiv şi cu tehnică şi pentru închegarea de luptă în vederea îndeplinirii misiunilor conform destinaţiei. Trupele de rezervă includ organele de conducere şi unităţile terestre create din momentul declarării în stat a stării de asediu sau a stării de război, care au nevoie de 30-40 de zile pentru completarea cu militari din rezerva activă şi cu tehnică şi pentru închegarea de luptă în vederea folosirii lor conform destinaţiei. Trupele de rezervă se desfăşoară în conformitate cu Planul de mobilizare a Forţelor Armate. Componenţa, structura, principiile de completare, pregătire, desfăşurare şi aplicare ale trupelor de rezervă se stabilesc de către Statul Major General al Forţelor Armate. Completarea cu efectiv a Forţelor Armate se efectuează pe baza principiului mixt, cu perspectiva completării unităţilor cu capacitate permanentă de intervenţie (de reacţie rapidă) preponderent cu militari prin contract. Completarea unităţilor cu capacitate redusă de intervenţie se efectuează pe baza principiului mixt, precum şi cu rezervişti prin contract. O parte componentă a sistemului de apărare a statului este apărarea teritorială, care se organizează şi se înfăptuieşte de către Statul Major General al Forţelor Armate, în comun cu autorităţile administraţiei publice locale, în baza unui regulament aprobat de Guvern. Apărarea teritorială se efectuează în scopul: a) acordării de sprijin Forţelor Armate la ducerea acţiunilor de luptă; b) asigurării regimului stării de asediu, de război sau al stării de urgenţă; c) apărării obiectivelor importante şi a comunicaţiilor; d) acordării de sprijin structurilor Departamentului Situaţii Excepţionale la lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale, ale avariilor, catastrofelor şi acţiunilor de luptă; precum şi e) în alte scopuri, în conformitate cu legislaţia în vigoare. La decizia Statului Major General al Forţelor Armate, formaţiunile de apărare teritorială pot fi implicate în acţiuni de luptă împreună cu unităţile militare. Structura, sarcinile, principiile de pregătire, ordinea de asigurare şi completare a formaţiunilor de apărare teritorială pe timp de pace se stabilesc de Statul Major General al Forţelor Armate. Asigurarea formaţiunilor de apărare teritorială cu armament, muniţii, tehnică militară şi specială se efectuează de către Ministerul Apărării din contul alocaţiilor bugetare pentru apărare. Asigurarea formaţiunilor menţionate cu echipament, cu alte resurse tehnico-materiale, iar din momentul desfăşurării, şi cu hrană şi încăperi necesare pentru crearea unor condiţii normale de trai şi de organizare a serviciului militar se efectuează de către autorităţile administraţiei publice locale din contul bugetelor locale. Una din sarcinile principale ale reformei Forţelor Armate - reorganizarea pregătirii de luptă a acestora - este determinată de modificarea structurii şi a modului de completare cu efectiv a Forţelor Armate, precum şi de asigurarea lor financiară şi tehnico-materială nesatisfăcătoare. Scopul reorganizării pregătirii de luptă a Forţelor Armate constă în crearea unui sistem unitar şi flexibil de instruire a trupelor regulate şi a rezervei, care ar asigura nivelul necesar de pregătire a organelor de conducere, a unităţilor şi marilor unităţi militare şi ar permite coordonarea aplicării lor conform destinaţiei. Organul central de conducere a pregătirii de luptă în cadrul Forţelor Armate este Statul Major General al Forţelor Armate, căruia îi revin următoarele sarcini de bază în domeniu: a) elaborarea documentelor de directivă în ceea ce priveşte pregătirea de luptă a Forţelor Armate; b) crearea unui sistem unic de planificare a pregătirii de luptă; c) coordonarea pregătirii de luptă a formaţiunilor militare ale tuturor componentelor Forţelor Armate în scopul asigurării unor viziuni unice şi al pregătirii practice a efectivului conform misiunilor de apărare; d) controlul asupra îndeplinirii măsurilor planificate privind pregătirea de luptă a componentelor Forţelor Armate. Realizarea sarcinilor privind perfecţionarea sistemului de pregătire de luptă a Forţelor Armate necesită un suport material-tehnic şi instructiv-metodic modern. În acest context, este necesară crearea unui centru unic de instruire pentru Forţele Armate, care ar exclude dublarea nejustificată în pregătirea specialiştilor la specialităţi conexe şi ar asigura economisirea resurselor materiale şi financiare. Perfecţionarea sistemului de pregătire a cadrelor militare prevede ridicarea nivelului potenţialului intelectual al Forţelor Armate. Această sarcină urmează a fi realizată în baza unor principii ştiinţifice şi în strînsă legătură cu sistemul învăţămîntului public. Reorganizarea sistemului de învăţămînt militar prevede dezvoltarea bazei existente de pregătire a specialiştilor militari, formarea specialiştilor pentru Forţele Armate în instituţiile de învăţămînt civile, precum şi organizarea instruirii militare a persoanelor cu funcţii de răspundere din instituţiile de stat cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale. În procesul realizării reformei militare este necesară crearea, în baza Colegiului militar, a unui institut militar specializat, care ar asigura perfecţionarea cadrelor de ofiţeri din verigile superioară şi medie ale Forţelor Armate. Pregătirea militară în instituţiile de învăţămînt superior civile se va efectua benevol, la catedrele militare, după programe de pregătire a ofiţerilor, elaborate de comun acord cu Ministerul Apărării. Absolvenţii instituţiilor de învăţămînt superior care nu au trecut cursul de instruire la catedra militară vor face pregătirea militară în conformitate cu legislaţia în vigoare. Potenţialul instituţiilor de învăţămînt superior civile va fi folosit şi pentru predarea unor discipline speciale în cadrul reciclării specialiştilor militari. Instruirea militară a funcţionarilor publici cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale se va efectua în baza Academiei de administrare publică, precum şi în cadrul unor cursuri de perfecţionare organizate pe lîngă Ministerul Apărării. 5. Perfecţionarea sistemului de mobilizare Sistemul de mobilizare include pregătirea de mobilizare şi mobilizarea economiei naţionale şi a Forţelor Armate în scopul asigurării apărării naţionale. Pregătirea de mobilizare a economiei naţionale are drept scop dezvoltarea capacităţilor de mobilizare a ţării pentru pregătirea trecerii de la starea de pace la cea de război şi include pregătirea de mobilizare a economiei şi populaţiei, precum şi amenajarea operativă a teritoriului ţării (dezvoltarea infrastructurii militare). Mobilizarea economiei naţionale prevede trecerea ei organizată şi în termene reduse, în caz de pericol militar, la producţia de război şi asigurarea structurilor respective cu mijloace tehnico-materiale necesare. Pregătirea de mobilizare şi mobilizarea Forţelor Armate constă în desfăşurarea planificată şi pregătită din timp a trupelor (forţelor) şi trecerea lor la structura de organizare conform statelor de război, în completarea deplină cu efectiv în termenele stabilite, în asigurarea completă cu armament, tehnică şi cu resurse materiale, în închegarea de luptă a trupelor (forţelor) desfăşurate şi în aducerea lor la capacitatea de luptă completă în scopul îndeplinirii misiunilor conform destinaţiei. Organul central care asigură pregătirea de mobilizare a ţării este Guvernul. Pregătirea de mobilizare şi mobilizarea Forţelor Armate este efectuată de Statul Major General al Forţelor Armate. Activităţile de bază privind pregătirea de mobilizare şi mobilizarea cuprind: a) determinarea sarcinilor de mobilizare în corespundere cu necesităţile de apărare şi posibilităţile de mobilizare ale statului; b) planificarea şi coordonarea activităţii autorităţilor publice privind pregătirea de mobilizare; c) elaborarea şi controlul realizării comenzilor de stat în domeniul pregătirii de mobilizare; d) acumularea, pregătirea, păstrarea şi destinaţia resurselor umane şi tehnico-materiale; e) crearea şi perfecţionarea infrastructurii militare. Modul de organizare şi desfăşurare a pregătirii de mobilizare şi a mobilizării se stabileşte prin lege organică. 6. Asigurarea economico-financiară a Forţelor Armate Asigurarea economico-financiară a Forţelor Armate include asigurarea lor financiară şi materială, inclusiv dotarea cu sisteme eficiente de armament, tehnică militară şi specială, cu alte resurse materiale în volum necesar pentru garantarea securităţii militare a statului. Perfecţionarea asigurării economico-financiare a Forţelor Armate se realizează prin promovarea de către stat a unei politici tehnico-militare şi financiare fundamentate, care constă în: a) organizarea producerii unor tipuri de armament şi tehnică sub un nomenclator comun, a pieselor de schimb şi a accesoriilor, a mijloacelor de transmisiuni şi automatizare, a altor bunuri tehnico-militare avantajoase şi realizabile pentru economia naţională, precum şi crearea bazei de reparaţie; b) reducerea nomenclatorului armamentelor, tehnicii militare şi a bunurilor tehnico-militare, unificarea şi standardizarea lor, raţionalizarea cheltuielilor pentru întreţinerea şi utilizarea acestora, ţinînd cont de calităţile de luptă şi de exploatare, de condiţiile de folosire în limitele frontierelor naţionale, precum şi de normele ecologice; c) stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor internaţionale de colaborare tehnico-militară în vederea achiziţionării, inclusiv prin leasing, a armamentului şi tehnicii militare, pornindu-se de la avantajele economice maxime şi interesele securităţii naţionale. Promovarea politicii economico-financiare se va face centralizat, prin formarea şi executarea comenzilor de stat, finanţarea şi reglementarea de către stat a colaborării tehnico-militare. Drept suport economic al acestei politici va servi potenţialul naţional de apărare, constituit în baza economiei naţionale, cu folosirea prioritară a tehnologiilor cu destinaţie dublă, precum şi a colaborării militare internaţionale avantajoase. În procesul realizării reformei militare este necesară revizuirea cardinală a principiilor asigurării financiare a Forţelor Armate, majorîndu-se treptat alocaţiile bugetare de la 0,7 la sută din produsul intern brut în anul 2002 la 2,5 la sută în anul 2014. Mijloacele financiare pentru realizarea reformei militare vor fi prevăzute în conformitate cu etapele acesteia şi cu Planul de stat de construcţie şi dezvoltare a Forţelor Armate. În vederea optimizării asigurării economico-financiare a Forţelor Armate este necesară crearea în cadrul Ministerului Apărării a unei structuri unice cu atribuţii în domeniul menţionat. 7. Dezvoltarea colaborării internaţionale în domeniul militar Colaborarea internaţională a Republicii Moldova în domeniul militar are drept obiective principale asigurarea securităţii naţionale, întărirea încrederii între state, consolidarea păcii, securităţii şi stabilităţii europene şi internaţionale. Luînd în considerare contextul geopolitic regional şi european, Republica Moldova va desfăşura în continuare colaborarea sa internaţională în domeniul militar pe baza statutului său de neutralitate permanentă şi a neaderării la alianţele şi blocurile politico-militare. Totodată, interesele securităţii naţionale impun promovarea unor relaţii internaţionale în domeniul militar care ar exclude autoizolarea ţării în ceea ce priveşte securitatea şi apărarea. în acest scop, Republica Moldova va întreţine relaţii militare bilaterale cu alte state şi va participa la realizarea activităţilor din cadrul Parteneriatului pentru Pace, precum şi a altor programe bazate pe Carta ONU şi pe principiile O.S.C.E. Colaborarea cu forţele armate ale altor state se va desfăşura pe următoarele direcţii de bază: a) conducerea şi controlul democratic asupra Forţelor Armate; b) învăţămîntul militar şi pregătirea lingvistică a militarilor; c) cercetările ştiinţifice în domeniul politicii de apărare şi securitate; d) pregătirea şi participarea la operaţiunile internaţionale de menţinere a păcii; e) interoperabilitatea cu forţele armate ale ţărilor partenere în domeniile conducerii, transmisiunilor, instruirii şi înzestrării; f) protecţia socială. O sarcină de primă importanţă în colaborarea internaţională a Republicii Moldova în domeniul militar este pregătirea unui batalion moldovenesc independent de menţinere a păcii pentru participarea nemijlocită la operaţiunile internaţionale de menţinere a păcii. Principiile participării Republicii Moldova la operaţiunile internaţionale de menţinere a păcii decurg din interesele fundamentale şi din angajamentele internaţionale ale ţării. Aceste principii rezidă în: a) desfăşurarea operaţiunilor internaţionale de menţinere a păcii cu mandatul ONU sau O.S.C.E. după determinarea statutului forţelor internaţionale de menţinere a păcii; b) excluderea participării directe a Republicii Moldova la operaţiunile de impunere a păcii. La luarea de către Republica Moldova a oricărei decizii în acest domeniu, drept repere esenţiale vor servi: a) consimţămîntul părţilor aflate în conflict de a primi contingentul multinaţional de menţinere a păcii; încheierea şi intrarea în vigoare a unui acord de încetare a focului între părţile beligerante; b) existenţa unui mandat internaţional clar şi aplicabil; c) finalizarea pregătirii multilaterale a Forţelor de menţinere a păcii ale Republicii Moldova pentru misiunea de menţinere a păcii, luîndu-se în considerare caracterul acesteia. VI. ETAPELE REALIZĂRII REFORMEI MILITARE Obiectivele de bază ale reformei militare se vor realiza treptat, iar activităţile principale ale reformei militare se vor efectua în cadrul a trei etape. Etapă I (2002-2004) include: a) elaborarea şi adoptarea Planului de stat de construcţie şi dezvoltare a Forţelor Armate, precizarea direcţiilor prioritare ale politicii tehnico-militare şi economico-militare a statului, efectuarea de măsuri privind planificarea pe termen mediu şi scurt; b) determinarea şi asigurarea unui nivel garantat de cheltuieli pentru reforma militară; c) efectuarea de măsuri organizatorice direcţionate spre crearea sistemului de asigurare ştiinţifică a apărării naţionale şi elaborarea aspectelor conceptuale ale construcţiei militare, ale direcţiilor, formelor şi metodelor de realizare a reformei militare, ale formelor şi metodelor de aplicare a Forţelor Armate; d) elaborarea şi adoptarea de acte normative în domeniul securităţii naţionale şi al construcţiei militare; e) aducerea structurilor organizaţionale ale organelor de conducere şi ale trupelor, a sistemului lor de pregătire de luptă, de pregătire operativă, de mobilizare şi de completare în corespundere cu noile cerinţe privind destinaţia, componenţa, starea şi efectivul Forţelor Armate; f) asigurarea logistică adecvată a subunităţilor cu capacitate permanentă de intervenţie; g) desfăşurarea unor acţiuni de primă necesitate pentru pregătirea de mobilizare a economiei naţionale, crearea şi acumularea resurselor de mobilizare şi formarea infrastructurii militare; h) finalizarea pregătirii batalionului moldovenesc independent de menţinere a păcii în conformitate cu angajamentele asumate în cadrul Parteneriatului pentru Pace; i) demilitarizarea structurilor ce nu au atribuţii de asigurare a securităţii militare a statului. Etapa a II-a (2005-2008) include: a) crearea sistemului conducerii civile şi militare a Forţelor Armate, cu delimitarea detaliată a atribuţiilor în sfera conducerii politice, administrative şi militare; b) finalizarea constituirii sistemului de pregătire a cadrelor militare în instituţiile de învăţămînt din ţară şi de peste hotare; c) crearea de noi elemente şi perfecţionarea celor existente în cadrul sistemului naţional de învăţămînt militar şi de reciclare a cadrelor militare; d) definitivarea sistemului de producere a articolelor militare, de reparaţie a armamentului şi tehnicii militare şi speciale; e) lansarea procesului de reînzestrare cu armament şi tehnică militară calitativ noi; f) trecerea la noua structură de organizare şi noul principiu de completare a rezervei Forţelor Armate; g) definitivarea sistemului unic de pregătire de luptă a Forţelor Armate. Etapa a III-a (2009-2014) include: a) încheierea creării tuturor elementelor sistemului naţional de asigurare a securităţii militare; b) trecerea la completarea forţelor cu pregătire permanentă de luptă (de reacţie rapidă) pe principii benevole în bază de contract; c) finalizarea procesului de reînzestrare cu armament şi tehnică militară moderne; d) asigurarea pregătirii de mobilizare şi satisfacerea necesităţilor Forţelor Armate conform programelor de înzestrare şi asigurare a acestora.