OIFPS194/2004
ID intern unic:  310695
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
INSPECTORATUL FISCAL PRINCIPAL DE STAT
ORDIN Nr. 194
din  29.10.2004
privind unele aspecte ce ţin de  verificarea obligaţiunilor fiscale
ale persoanelor fizice-cetăţeni şi modalitatea corectării erorilor
depistate de agenţi economici
Publicat : 10.12.2004 în Monitorul Oficial Nr. 226-232     art Nr : 483
În sensul executării indicaţiei IFPS nr.77 din 5 iulie 2004 "Cu privire la executarea Hotărîrii Curţii de Conturi nr. 40 din 21 iunie 2004" şi în legătură cu multiplele întrebări parvenite din partea inspectoratelor fiscale teritoriale privind verificarea obligaţiunilor fiscale ale persoanelor fizice-cetăţeni şi modalitatea corectării erorilor depistate de agenţi economici, în baza lit.c) alin.(1) art.133 al Codului fiscal,
ORDON :
1.Se aprobă Regulamentul cu privire la unele aspecte ce ţin de verificarea obligaţiunilor fiscale ale persoanelor fizice-cetăţeni (anexa 1).
2.Se aprobă  Modul de corectare a erorilor depistate după prezentarea "Notei de informare privind plăţile salariale şi alte plăţi efectuate de către patron în folosul angajaţilor şi privind impozitul pe venit reţinut din aceste plăţi pentru perioada fiscală ..." şi a "Notei de informare privind plăţile achitate rezidenţilor din sursele de venit, altele decît plăţile salariale, şi privind impozitul pe venit reţinut din aceste plăţi "(anexa nr.2.)

Şeful Inspectoratului
FIscal Principal de Stat                                      Mihail POP

Chişinău, 29 octombrie 2004.
Nr. 194.
Anexa nr.1
la Ordinul IFPS nr. 194
din 29 octombrie 2004

Regulamentul
cu privire la unele aspecte ce ţin de verificarea obligaţiunilor fiscale ale
persoanelor fizice-cetăţeni
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat pentru călăuză în lucrul practic aduce la cunoştinţă unele aspecte ce ţin de verificarea obligaţiunilor fiscale ale persoanelor fizice-cetăţeni.
În cazul cînd  persoana fizică-cetăţean nu este de acord cu  informaţia  din Nota de informare (anexa nr.8 la Instrucţiunea nr.14 din 19 decembrie 2001) prezentată de agentul economic, se va proceda în felul următor:
- persoana fizică va depune cerere, cu semnătura personală, (anexînd copia buletinului de identitate) în care va indica motivul nerecunoaşterii venitului;
- se va stopa procedura de verificare a obligaţiilor fiscale privind impozitul pe venit ale persoanei în cauză pînă la clarificarea deplină a veridicităţii informaţiei deţinute;
- inspectorul fiscal de la locul de reşedinţă a persoanei fizice-cetăţean va solicita organului fiscal, la care se deserveşte agentul economic, care a prezentat nota de informare, efectuarea unui control faptic asupra veridicităţii obligaţiei fiscale privind impozitul pe venit a persoanei fizice-cetăţean, anexînd la solicitare copia cererii depuse de cetăţean, copia buletinului de identitate şi fişa de verificare a acestuia, altă informaţie după caz;
- se va efectua controlul fiscal faptic de către organul fiscal în raza căruia se deserveşte   agentul economic care a prezentat Nota de informare.
Suplimentar comunicăm că, în procesul de efectuare a controlului fiscal faptic, inspectorul (inspectorii) care exercită controlul este obligat:
- să verifice documentele primare cu regim special (actul de achiziţie) în baza cărora au fost achiziţionate mărfurile şi bonul de plată, în baza căruia a fost efectuată plata în folosul persoanei fizice-cetăţean pentru mărfurile achiziţionate;
- să verifice dacă persoanei fizice-cetăţean i s-a înmînat, s-au i s-a remis  "Informaţia privind veniturile achitate ... " anexă la Instrucţiunea nr.14 din 19 decembrie 2001;
- să verifice datele din buletinul de identitate al persoanei fizice-cetăţean (codul fiscal, numele, prenumele şi adresa domiciliului persoanei fizice), cu datele indicate în documentele primare a agentului economic (actul de achiziţie, bonul de plată) şi cu informaţia din Nota de informare prezentată organului fiscal.
În cazul în care, în urma controlului s-a constatat că, datele din documentele primare nu corespund datelor din buletinul de identitate al persoanei fizice (codul fiscal indicat în documentele primare nu corespunde cu numele, prenumele şi cu codul fiscal al persoanei fizice care a depus cererea privind nerecunoaşterea venitului) suma indicată în Nota de informare prezentată organului fiscal, nu se va considera venit al persoanei fizice care a depus cererea.
Totodată, dacă în rezultatul controlului s-a constatat, că în urma erorii comise de agentul economic (fiind indicate incorect codul fiscal, numele, prenumele, suma venitului sau a impozitului pe venit, este indicat numărul buletinului de identitate corect, însă este necesar de indicat codul fiscal) venitul aparţine unei alte persoane fizice, atunci în cadrul controlului fiscal, se obligă agentul economic de a corecta eroarea în conformitate cu prevederile expuse în anexa nr.2 la ordinul dat. Copia informaţiei corectate şi prezentate organului fiscal, se anexează la actul de control în care se descrie concret eroarea comisă şi executarea corectării acesteia.
În cazul cînd prin control se va depista că informaţia este eronată şi nu sînt argumente care ar aprecia obligaţiunea unei alte persoane fizice-cetăţean privind achitarea impozitului pe venit, atunci se va constata următoarele:
Potrivit lit. a) alin. (1) art. 15 al Legii contabilităţii nr.426-XIII din 4 aprilie 1995, pentru a ţine contabilitatea este necesar de a asigura confirmarea documentară, argumentarea juridică, plenititudinea şi continuitatea înregistrării în contabilitate a tuturor operaţiunilor economice în perioada gestionară.
Luînd în consideraţie, că contribuabilul nu a respectat prevederile articolului sus-menţionat, cheltuielile aferente achiziţiei mărfurilor, nu vor fi considerate ca deductibile la determinarea venitului impozabil al agentului economic, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Codul fiscal.
Toate cazurile descrise mai sus se finalizează cu întocmirea actului de control, respectînd toate cerinţele art. 216 din Titlul V al Codului fiscal şi în cazurile necesare cu adoptarea deciziei corespunzătoare.
La întocmirea deciziei printr-un punct separat este necesar de a stipula anularea informaţiei din Nota informativă prezentată de către agentul economic pe persoana fizică pentru care nu s-a confirmat obţinerea venitului. Totodată, se obligă agentul economic să corecteze informaţia prezentată anterior. În caz că n-au fost constatate argumente, care ar aprecia obligaţiunea unei persoane fizice-cetăţean privind achitarea impozitului pe venit, informaţia din rîndul care urmează a fi corectat se indică cu zero. Copia informaţiei corectate şi prezentate organului fiscal, se anexează la actul de control în care se descrie concret eroarea comisă şi executarea corectării acesteia. Paralel, despre anularea obligaţiunii fiscale a persoanei fizice-cetăţean este necesar de a informa inspectoratul fiscal de stat teritorial în raza căruia se deserveşte acesta. Totodată, conform art.251(2) din Codul fiscal, dacă în procesul examinării cazurilor de încălcare fiscală au fost constataţi indicii de infracţiune, materialele se remit spre cercetare penală organelor Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.
La generalizarea dării de seamă 4-SF controalele în cauză se vor atribui la compartimentul "alte metode de controale".
Anexa nr. 2
la Ordinul IFPS nr. 194
din 29 octombrie 2004
Modul de corectare a erorilor depistate după prezentarea
"Notei de informare privind pl
ăţile salariale şi alte plăţi efectuate
de c
ătre patron în folosul angajaţilor şi privind impozitul pe venit reţinut
din aceste pl
ăţi pentru perioada fiscală... " şi a "Notei de informare privind
pl
ăţile achitate rezidenţilor din sursele de venit, altele decît plăţile salariale
şi privind impozitul pe venit reţinut din aceste plăţi"
I. Corectarea erorilor în cazul în care sînt prezentate mai
multe documente ce atest
ă una şi aceeaşi informaţie
Subdiviziunea, amplasată în afara unităţii administrativ-teritoriale în care se află reşedinţa de bază a întreprinderii, în termen de 30 de zile de la expirarea anului fiscal, a prezentat organului fiscal teritorial Nota de informare (anexele nr. 6 şi 8 la Instrucţiunea nr. 14 din 19 decembrie 2001) privind plăţile efectuate în folosul persoanelor fizice şi impozitul pe venit reţinut din plăţile respective. Întreprinderea de bază a prezentat şi ea Nota de informare nominalizată, unde a inclus şi informaţia care deja a fost prezentată de subdiviziune. În final s-a primit, că veniturile obţinute de persoanele fizice s-au dublat. (aceasta poate fi depistată de către organul fiscal  la verificarea obligaţiunii fiscale a persoanei fizice sau de agentul economic).
În cazul dat întreprinderea de bază va prezenta o cerere cu explicaţiile respective, prin care va solicita anularea documentului prezentat anterior de către subdiviziune. IFS va anula acest document în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la modul de organizare şi prelucrare centralizată a documentelor în pachete, aprobat prin ordinul IFPS nr.70 din 31.03.2004.
II. Corectarea erorilor în cazul în care au fost comise
gre
şeli în informaţia prezentată organului fiscal
1. La întocmirea Notei de informare (anexele nr. 6 şi 8) de către contribuabil s-a comis una din greşeli:
- a fost indicat greşit codul fiscal al beneficiarului sau a fost indicat numărul buletinului de identitate al beneficiarului;
- a fost indicată greşit suma venitului sau a impozitului reţinut din venitul dat.
În cazul depistării erorilor menţionate, contribuabilul care a prezentat Nota de informare, poate să prezinte o Notă de informare suplimentară. În Nota de informare suplimentară se indică numai rîndurile, în care au fost depistate erorile astfel, încît numărul de ordine al rîndului din Nota de informare suplimentară, să coincidă cu numărul de ordine al rîndului din Nota de informare în care a fost depistată eroarea.
În sensul celor expuse, ţinem să subliniem că, modul dat este aplicabil dacă agentul economic în Nota de informare prezentată anterior a indicat numărul de ordine cumulativ indiferent de numărul de pagini ale notei.
2. Nota de informare este întocmită pe cinci foi (care includeau numărul de rînd de la "1 pînă la 10") şi numărul de ordine nu este indicat cumulativ pentru toată Nota de informare, dar pentru fiecare pagină separat. Greşeala a fost admisă în rîndul "3" de la pagina "2". La prezentarea Notei de informare  suplimentare agentul economic trebuie să ţină cont, că vor fi anulate toate rîndurile sub numărul "3". Astfel corectarea se va efectua în modul următor:
Contribuabilul în Nota de informare suplimentară indică numărul de rînd "3" din pagina "2" cu corectările corespunzătoare şi informaţia indicată în rîndurile "3" din paginile
"1,3,4,5" din Nota de informare prezentată anterior, numai cu un număr de ordine nou "11,12,13,14".