LPC1137/2002 ID intern unic: 311967 Версия на русском | Fişa actului juridic |
Republica Moldova | |
PARLAMENTUL | |
LEGE
Nr. 1137
din 14.06.2002 | |
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317-XIII din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională | |
Publicat : 18.07.2002 în Monitorul Oficial Nr. 103-105 art Nr : 795 | |
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art. I. - Legea nr. 317-XIII din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr. 8, art. 86), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 28 va avea următorul cuprins:
"Articolul 28. Acţiunea actelor Curţii Constituţionale
(1) Actele Curţii Constituţionale sînt acte oficiale şi executorii, pe întreg teritoriul ţării, pentru toate autorităţile publice şi pentru toate persoanele juridice şi fizice.
(2) Actele normative sau unele părţi ale acestora declarate neconstituţionale devin nule şi nu se aplică din momentul adoptării hotărîrii respective a Curţii Constituţionale.
(3) Consecinţele juridice ale actului normativ sau ale unor părţi ale acestuia declarate neconstituţionale sînt înlăturate conform legislaţiei în vigoare."
2. După articolul 28 se introduc articolele 281 şi 282, cu următorul cuprins:
"Articolul 281. Obligaţia autorităţilor publice privind executarea
actelor Curţii Cosntituţionale (1) Guvernul, în termen de cel mult 3 luni de la data publicării hotărîrii Curţii Constituţionale, prezintă Parlamentului proiectul de lege cu privire la modificarea şi completarea sau abrogarea actului normativ sau a unor părţi ale acestuia declarate neconstituţionale. Proiectul de lege respectiv va fi examinat de Parlament în mod prioritar.
(2) Preşedintele Republicii Moldova sau Guvernul, în termen de 2 luni de la data publicării hotărîrii Curţii Constituţionale, modifică şi completează sau abrogă actul sau unele părţi ale acestuia declarate neconstituţionale şi, după caz, emite sau adoptă un act nou.
(3) Actele emise întru executarea actelor normative sau a unor părţi ale acestora declarate neconstituţionale devin nule şi se abrogă.
(4) Observaţiile (constatările) Curţii Constituţionale privind lacunele (omisiunile) reglementărilor normative, datorate nerealizării unor prevederi constituţionale, indicate în adresă, urmează să fie examinate de instanţa vizată, care în termen de cel mult 3 luni, va informa Curtea Constituţională despre rezultatele examinării.
Articolul 282. Neexecutarea actelor Curţii Constituţionale
Neexecutarea, executarea necorespunzătoare, împiedicarea executării actelor Curţii Constituţionale atrag după sine răspunderea prevăzută de legislaţia în vigoare."
Art. II. - Guvernul, în termen de 3 luni, va aduce actele sale normative în conformitate cu prezenta lege.
PREŞEDINTELE
PARLAMENTULUI Eugenia OSTAPCIUC
Chişinău, 14 iunie 2002.
Nr. 1137-XV.
|