OMTGDC90/2005
ID intern unic:  313988
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE
ORDIN Nr. 90
din  12.05.2005
pentru aprobarea Regulilor de exploatare tehnică a căii ferate
Publicat : 21.10.2005 în Monitorul Oficial Nr. 139     art Nr : 455     Data intrarii in vigoare : 20.12.2005
În temeiul prevederilor art. 166 al Codului transportului feroviar nr. 309-XV din 17 iulie 2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 226-228, art. 892), ministrul transporturilor şi gospodăriei drumurilor emite următorul
ORDIN
1. Se aprobă Regulile de exploatare tehnică a căii ferate prevăzute în anexa* care face parte integrantă la prezentul ordin şi va fi pusă la dispoziţia celor interesaţi la cererea acestora.
2. Regulile de exploatare tehnică a căii ferate prezintă o reglementare tehnică în domeniul transportului feroviar şi prevederile prezentului ordin se aplică agenţilor economici care desfăşoară operaţiuni de transport feroviar, inclusiv celor care deţin în proprietate sau închiriate linii ferate de acces şi/sau vechicule feroviare, care au acces pe infrastructura feroviară publică.
3. Conducerea persoanelor juridice prevăzute la punctul 2 va asigura prin personalul propriu, atestat conform prevederilor în vigoare, instruirea şi verificarea periodică a întregului personal cu responsabilităţi ce ţin de circulaţia trenurilor şi executarea manevrelor pe liniile ferate, privind aplicarea prevederilor Regulilor de exploatare tehnică a căii ferate.
4. Întreprinderea de Stat "Calea Ferată din Moldova" (CFM), alţi gestionari de infrastructură feroviară de uz propriu, agenţii economici care desfăşoară operaţiuni de transport feroviar şi/sau deţin vehicule feroviare, precum şi furnizorii feroviari autorizaţi în activităţile de construire, modernizare, reparare, întreţinere şi verificare tehnică a elementelor infrastructurii feroviare şi a materialului rulant, vor duce la îndeplinire prezentul ordin.
5. Direcţia Transport Feroviar şi Secţia Juridică a Ministerului Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor vor asigura efectuarea expertizei juridice şi înregistrării de stat la Ministerul Justiţiei a prezentului ordin conform procedurii stabilite de legislaţia în vigoare.
6. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi intră în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării. Pînă la data intrării în vigoare, se va face editarea culegerii "Regulile de exploatare tehnică a căii ferate" de către CFM, precum şi instruirea şi examinarea personalului interesat.
7. La data intrării în vigoare a prezentului ordin Regulile de exploatare tehnică a Căii Ferate din Republica Moldova Nteh/0001, actualizate prin Ordinul ministrului transporturilor şi comunicaţiilor nr. 149 din 22.08.2001, precum şi orice dispoziţie contrară îşi încetează aplicabilitatea.
8. Nerespectarea prevederilor prezentului ordin atrage după sine răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare.
9. Controlul asupra executării prezentului ordin mi-l asum.
MINISTRUL TRANSPORTURILOR
ŞI GOSPODĂRIEI DRUMURILOR       Miron GAGAUZ
Chişinău, 12 mai 2005.
Nr. 90.