HGO796/2006
ID intern unic:  316649
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 796
din  07.07.2006
cu privire la instituirea Comisiei Naţionale a Cărţii Roşii
Publicat : 21.07.2006 în Monitorul Oficial Nr. 112-115     art Nr : 860
În temeiul prevederilor art. 15 al Legii nr. 325-XVI din 15 decembrie 2005 cu privire la Cartea Roşie a Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr. 21-24, art. 95), Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Se instituie Comisia Naţională a Cărţii Roşii.
2. Se aprobă:
Componenţa nominală a Comisiei Naţionale a Cărţii Roşii, conform anexei nr. 1;
Regulamentul Comisiei Naţionale a Cărţii Roşii a Republicii Moldova, conform anexei nr. 2.
3. Se stabileşte că, în cazul eliberării din funcţie a persoanelor care fac parte din componenţa comisiei nominalizate, atribuţiile lor în cadrul acesteia vor fi exercitate de persoanele nou-desemnate în funcţiile respective, fără a aproba o nouă hotărîre de Guvern.

PRIM-MINISTRU                                                                Vasile TARLEV

Contrasemnează:
Ministrul ecologiei şi
resurselor naturale                                                                 Constantin Mihailescu

Chişinău, 7 iulie 2006.
Nr. 796.
Anexa nr. 1
la Hotărîrea Guvernului nr. 796
din 7 iulie 2006
COMPONENŢA NOMINALĂ
a Comisiei Naţionale a Cărţii Roşii
MIHAILESCU Constantin   - ministru al ecologiei şi resurselor
                                              naturale, doctor habilitat în geografie,
                                              preşedinte al Comisiei
TODERAŞ Ion                    - membru al Consiliului Suprem pentru
                                              Ştiinţă  şi Dezvoltare Tehnologică al
                                              Academiei de Ştiinţe a Moldovei,
                                              academician-coordonator al Secţiei
                                              de Ştiinţe Biologice şi Chimice,
                                              membru corespondent al Academiei de
                                              Ştiinţe a Moldovei, vicepreşedinte al
                                              Comisiei
ROTARU Ala                     - consultant în Direcţia resurse naturale
                                              şi biodiversitate, Ministerul
                                              Ecologiei şi Resurselor Naturale, secretar
                                              al Comisiei
Membrii Comisiei:
COCA Mihail                     - şef al Direcţiei resurse naturale şi
                                             biodiversitate, Ministerul Ecologiei şi
                                             Resurselor Naturale
COZARI Tudor                  - şef al Catedrei biologie animală,
                                             Universitatea de Stat din Tiraspol, doctor
                                             în biologie, conferenţiar universitar
DEDIU Ion                         - şef de laborator, Institutul de Ecologie
                                             şi Geografie al Academiei de Ştiinţe
                                             a Moldovei, membru corespondent al
                                             Academiei de Ştiinţe a Moldovei, doctor
                                             habilitat în biologie
DERJANSCHI Valeriu       - şef de laborator, Institutul de Zoologie
                                             al Academiei de Ştiinţe a Moldovei,
                                             doctor habilitat în biologie
GÎNJU Stela                        - şef al Catedrei teoria şi metodica
                                              ştiinţelor reale şi estetice, Universitatea
                                              Pedagogică de Stat "Ion Creangă",
                                              doctor în biologie
GUMANIUC Iachim           - vicedirector pe probleme de ştiinţă al
                                              Institutului de Cercetări şi Amenajări
                                              Silvice, Agenţia pentru Silvicultură
                                             "Moldsilva", doctor în biologie
MUNTEANU Andrei         - director al Institutului de Zoologie al
                                              Academiei de Ştiinţe a Moldovei, doctor
                                              în biologie, profesor universitar
NEGRU Andrei                   - şef al catedrei de silvicultură şi grădini
                                              publice, Universitatea Agrară de Stat din
                                              Moldova, academician al Academiei de
                                              Ştiinţe a Moldovei
POSTOLACHE Gheorghe   - şef de laborator, Grădina Botanică
                                             (Institut) a Academiei de Ştiinţe a
                                              Moldovei, doctor habilitat în biologie
ŞALARU Vasile                  - şef al Catedrei ecologie, botanică şi
                                              silvicultură, Universitatea de Stat din
                                              Moldova, doctor habilitat în biologie,
                                              membru corespondent
                                              al Academiei de Ştiinţe a Moldovei
TELEUŢĂ Alexandru         - director al Grădinii Botanice (Institut) a
                                             Academiei de Ştiinţe a Moldovei, doctor
                                              în biologie
VLADIMIROV Mihail        - cercetător ştiinţific coordonator al
                                             Institutului de Zoologie al Academiei de
                                             Ştiinţe a Moldovei, doctor în biologie
Anexa nr. 2
la Hotărîrea Guvernului nr. 796
din 7 iulie 2006
REGULAMENTUL
Comisiei Naţionale a Cărţii Roşii
I. Dispoziţii generale
1. Prezentul Regulament stabileşte modul de activitate a Comisiei Naţionale a Cărţii Roşii (în continuare - Comisia).
2. Comisia are statut de organ consultativ, activează pe baze obşteşti şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu Constituţia şi legile Republicii Moldova, acordurile şi convenţiile internaţionale la care Republica Moldova este parte, alte acte normative, precum şi prezentul Regulament.
3. Comisia contribuie la coordonarea activităţilor întreprinse în vederea elaborării şi ţinerii Cărţii Roşii a Republicii Moldova (în continuare - Cartea Roşie) şi conjugarea eforturilor în acest domeniu ale ministerelor, altor autorităţi administrative centrale, autorităţilor administraţiei publice locale, instituţiilor ştiinţifice şi organizaţiilor neguvernamentale.
II. Sarcinile Comisiei
4. Comisia are următoarele sarcini principale:
a) coordonarea activităţilor privind elaborarea şi editarea Cărţii Roşii, inclusiv:
examinarea şi aprobarea listei speciilor de plante şi animale care necesită a fi incluse în Cartea Roşie sau excluse din aceasta;
pregătirea manuscrisului Cărţii Roşii şi a materialelor ilustrative şi topografice necesare;
b) asigurarea ştiinţifică a ţinerii Cărţii Roşii;
c) stabilirea ordinii descrierii speciilor de animale şi plante în Cartea Roşie;
d) aprobarea statutului de raritate a speciilor de animale şi plante incluse în Cartea Roşie şi modificarea categoriilor de raritate a speciilor de animale şi plante, incluse în Cartea Roşie, în baza clasificării internaţionale;
e) coordonarea activităţilor privind evidenţa speciilor de animale şi plante, incluse în Cartea Roşie şi stabilirea structurii, conţinutului şi modului de efectuare a monitoringului obiectelor Cărţii Roşii;
f) înregistrarea propunerilor privind includerea speciilor de animale şi plante în Cartea Roşie şi examinarea, din punct de vedere ştiinţific, a gradului de periclitare a speciilor şi a necesităţii întreprinderii unor măsuri pentru protecţia şi restabilirea efectivului lor;
g) examinarea propunerilor privind excluderea speciilor de animale şi plante din Cartea Roşie;
h) pregătirea şi distribuirea listei obiectelor regnului vegetal şi animal, incluse în sau excluse din Cartea Roşie, în perioada de reeditare a acesteia;
i) organizarea elaborării măsurilor de protecţie şi conservare a speciilor de animale şi plante incluse în Cartea Roşie;
j) amplasarea informaţiei despre activitatea Comisiei pe site-ul autorităţii centrale abilitate cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului înconjurător.
III. Drepturile Comisiei
5. Comisia, în scopul realizării sarcinilor sale, are următoarele drepturi:
a) de a solicita şi primi de la instituţiile şi organizaţiile responsabile datele şi materialele necesare;
b) de a pune în dezbatere informaţia şi propunerile privind elaborarea Cărţii Roşii, includerea sau excluderea din ea a speciilor de animale şi plante;
c) de a invita pentru conlucrare cu Comisia persoane din autorităţile publice, instituţiile ştiinţifice şi organizaţiile neguvernamentale, precum şi de a crea grupuri de lucru pentru examinarea unor probleme specifice;
d) de a participa la organizarea şi desfăşurarea conferinţelor, seminarelor şi întrunirilor în problemele protecţiei şi conservării speciilor de animale şi plante.
IV. Activitatea Comisiei
6. Comisia este constituită din 15 membri, reprezentanţi ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi ai altor instituţii ştiinţifice, ai autorităţii centrale abilitate cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului înconjurător, ai autorităţii centrale pentru silvicultură şi ai altor autorităţi şi instituţii a căror activitate are tangenţe cu domeniul respectiv.
7. Componenţa Comisiei include preşedintele, vicepreşedintele, secretarul şi membrii Comisiei.
8. Preşedintele Comisiei exercită următoarele atribuţii de bază:
a) coordonează activitatea şi asigură îndeplinirea sarcinilor şi atribuţiilor Comisiei;
b) stabileşte responsabilităţile membrilor Comisiei;
c) convoacă şi conduce şedinţele Comisiei;
d) formulează ordinea de zi a şedinţei;
e) reprezintă Comisia în relaţiile cu alte autorităţi şi organizaţii.
9. Preşedintele Comisiei poate delega anumite atribuţii ale sale vicepreşedintelui Comisiei.
10. Şedinţele Comisiei se convoacă în măsura necesităţilor, dar cel puţin o dată pe an. În lipsa preşedintelui şedinţele sînt prezidate de vicepreşedintele Comisiei.
11. Hotărîrile Comisiei se adoptă cu majoritatea de voturi din numărul membrilor prezenţi la şedinţă, cu condiţia participării la şedinţă a cel puţin 2/3 din membrii acesteia.
12. Prezentarea chestiunilor spre examinare Comisiei se efectuează de către membrii acesteia, precum şi de instituţiile de cercetări şi ştiinţifice, autorităţile publice centrale, savanţii şi specialiştii în domeniu.
13. Agenda şedinţei se distribuie membrilor Comisiei de către secretar cu cel puţin 5 zile înainte de şedinţă.
14. Şedinţele Comisiei sînt documentate prin procese-verbale şi/sau hotărîri, semnate de preşedintele şi secretarul Comisiei.
15. Comisia informează autorităţile publice centrale şi autoritatea centrală abilitată cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului înconjurător despre activitatea sa.
16. Asigurarea tehnico-materială a activităţii Comisiei ţine de competenţa autorităţii centrale abilitate cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului înconjurător şi se realizează din mijloacele Fondului Ecologic Naţional.