CCC7/2007
ID intern unic:  325812
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
CONVENŢIE Nr. 7
din  18.05.2007

pentru  modificarea Convenţiei colective ( nivel naţional)

nr. 1 din 3 februarie  2004“Salarizarea angajaţilor aflaţi în relaţii

de muncă în baza contractelor individuale de muncă”

Publicat : 25.05.2007 în Monitorul Oficial Nr. 70-73     art Nr : 584
    Părţile semnatare - Guvernul, Patronatele, reprezentate de Confederaţia Naţională a Patronatului, şi Sindicatele, reprezentate de Confederaţia Sindicatelor şi Confederaţia Sindicatelor Libere “Solidaritate”, în temeiul prevederilor Codului muncii şi Legii salarizării nr.847-XV din 14 februarie 2002, au convenit asupra celor ce urmează:

    Articolul 1.  Convenţia colectivă (nivel naţional) nr.1 din 3 februarie 2004  “Salarizarea angajaţilor aflaţi în relaţii de muncă în baza contractelor individuale de muncă” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 30-34, art. 268), se modifică, după cum urmează:

     1. Articolul 1 se expune în redacţia:

    “Articolul 1. Salariul tarifar pentru categoria I de calificare

    (1) Începînd cu 1 iunie 2007, salariul tarifar pentru categoria I de calificare a personalului angajat în unităţile cu autonomie financiară, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică, va constitui:

    pentru angajaţii unităţilor cu autonomie financiară, cu excepţia celor din ramura agriculturii şi silviculturii - cel puţin 5,33 lei pe oră sau cel puţin 900 lei pe lună, calculat pentru un program complet de lucru de 169 ore în medie pe lună;

    pentru angajaţii din ramura agriculturii şi silviculturii, cu excepţia personalului auxiliar din ramura agriculturii - cel puţin 4,15 lei pe oră sau cel puţin 700 lei pe lună, calculat pentru un program complet de lucru de 169 ore în medie pe lună;

    pentru personalul auxiliar din ramura agriculturii - cel puţin 3,26 lei pe oră sau cel puţin 550 lei pe lună, calculat pentru un program complet de lucru de 169 ore în medie pe lună.

    (2) Unităţile economice vor implementa treptat noul cuantum al salariului tarifar categoria I de calificare, pe măsura posibilităţilor financiare, dar nu mai tîrziu de 1 septembrie 2007.”

    2.  Articolul 2 va avea următorul cuprins:

    “Articolul 2. Sporul la salariu pentru munca prestată

                          în condiţii nefavorabile

    Angajaţilor care prestează muncă în condiţii nefavorabile li se stabilesc, în funcţie de starea reală a condiţiilor de muncă, spor de compensare, după cum urmează:

Numărul de puncte în funcţie

de gradul de nocivitate,

stabiliten conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr. 1335 din 10 octombrie 2002

Mărimea
sporului,în lei
 
0,5 - 2,0
100
2,1 - 4,0
120
4,1 - 6,0
140
6,1 - 8,0
160
8,1 - 10,0
180
mai mult de 10
200 "

 

    Articolul 2. Ministerul Economiei şi Comerţului  în comun cu partenerii sociali, în termen de pînă la 1 iulie 2007, va elabora modificările respective în legislaţia în vigoare pentru a asigura baza juridică privind aplicarea în unităţile cu autonomie financiară, de rînd cu sistemul tarifar de salarizare, a sistemelor netarifare de salarizare.

    După operarea modificărilor în legislaţia în vigoare, partenerii sociali vor continua negocierile colective, în vederea stabilirii unui nou cuantum al salariului tarifar pentru categoria I de calificare a personalului angajat în unităţile cu autonomie financiară, de cel puţin 1000 lei pe lună.

    Articolul 3. Se abrogă Convenţia colectivă (nivel naţional) nr.6 din 11 iulie 2006 pentru modificarea Convenţiei colective (nivel naţional) nr.1 din 3 februarie 2004 “Salarizarea angajaţilor aflaţi în relaţii de muncă în baza contractelor individuale de muncă” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.120-123, art.908).

    

    din partea Guvernului:     din partea Patronatelor:  din partea Sindicatelor:

 
    Prim-viceprim-ministru    Preşedintele                     Preşedintele    Preşedintele

                                                    Confederaţiei Naţionale  Confederaţiei  Confederaţiei

                                                    a Patronatului                   Sindicatelor     Sindicatelor Libere

                                                                                                                            “Solidaritate”

                                   

    Zinaida  GRECEANÎI         Leonid  CERESCU           Petru  CHIRIAC Leonid  MANEA


    Nr. 7. Chişinău, 18 mai 2007.